Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Planuri după pandemie


Atunci când totul se va termina, voi ieși și voi pleca… De fapt, am multe speranțe, planuri, idei. Voi îmbrăca o bluziță cremă cu panglici, voi ieși din casă, voi întra în Pegas și mă voi așeza la o măsuță lângă geam. Voi deschide lăptopul. Voi comanda o cafeluță spumoasă cu frișcă. Eclair, probabil, și o salată cu crevete. Voi închide lăptopul. Îmi voi bea cafeaua încet, și voi privi îndelung prin geam.

După geam, ca întotdeauna, vor păși oamenii. Mai mulți coboară din mașini, pentru a se aproviziona cu alimente din marketul de alături. Iar la ușa de întrare în holl, stă o bătrânică cu pălărie și un buchețel de flori, pe care speră cineva să-l cumpere. Ea mereu stă acolo, de câte ori trec, ea este cu diferite pălării pe cap, și cu floricele miniatiure în mâni. Pur și simplu stă, micuță cum este, zbârcită și plăcută la chip. Ca un manechin cuminte. Uneori oamenii șe milostivesc și-i întind bani, fără să ia buchețelul. Totuși avem moldoveni cu suflet, plini de compasiune…

Dar, eu șed la măsuță, și cuprind prin imagini mai multe persoane care trec pe aici. Sunt foarte diferite, precum și eu în varia stări de spirit… Ele vor fi frumos îmbrăcate în multiple lucruri vestimentare, numaidecât va fi și bătrânica în fața lor, cu pălărie și floricele de câmp… Va întra un gentleman, cu un mic reticul și ochelari. Va urca în restaurant, va privi cu aere de imperator în jur și va semnala chelnerului: „Sunt aici, am nevoie de o masă pentru două persoane”. Zece minute mai târziu va apărea o domniță într-un sacou de tweed cu coatele de piele de căprioară și se va așeza alături de „imperator”. Îi va spune:„Ah, ești un adevărat cavaler astăzi!” Vor râde împreună și vor comanda prânzul.

Eu voi sta mult timp, și voi studia ca de obicei oamenii, cerul, norii, culorile și numerele mașinuțelor, desigur și bătrinica care va pleca obosită… Până, și eu voi înțelege că e timpul.

  • Dar Tu?                                                                         

Când se va termina totul, ce vei fi?

Pentru a fi în minți sănătoase, trebuie să-ți planifici viața.

Marea, soarele, granițele deschise – acum toate acestea arată ca niște vise îndrăznețe! Fie ca cât mai curând să se realizeze, să se transforme din vise în planuri, și ca nimic să nu ne amenințe viața! Dar acum #stămAcasă până trece pandemia nenorocită cu covid19! Să fim cuminți, cum ne spune premierul, și are dreptate. Să ne inspirăm pentru ca mâine să fim fericiți, să realizăm că am trecut de grele cumpene, în fine…

Numaidecât trebuie să te asiguri măcar cu o zi dintre altele pentru sine. Să te ridici din pat oricând dorești. Să-ți bei ceaiul din mentă sau o cafea aromată. Să te plimbi încet. Să te rătăcești printre străzile preferate ale Chișinăului, acum doar în imaginație. Sau poate să petreci întreagă zi în pijamaua de flanelică, răsfoind paginile din cartea iubită ca Pe aripile vântului sau Mândrie și prejudecată… Să te bucuri de noua modă: în loc de rochie o pernă. Să te ocupi, în cele din urmă, cu ceea la ce visai demult. Ia un aparat de filmare, sau mai bine pensule și vopsele pe pânză. Să coci o plăcintă de sinestătător. Să înveți japoneza, sau primele buchii din franceză. Pur și simplu, să-ți trăiești o zi cu acea viață la care visezi. Să fii tu însuți. Pur și si simplu, să fii fericită.

De ce să apuc mâine ziua de ieri? Amprente confuze care să ne amărască? Trăiesc Azi pentru Mâine, și vouă vă recomand!

Duminica voi spune tuturor „Hristos a Înviat”. Și de fapt, El ne demonstrează că Adevărat a Înviat – în fiece zi! Sănătate și Pace în suflet! 

Svetlana Vizitiu

https://svetavizitiu.blogspot.com/2020/04/planuri-dupa-pandemie.html


34 comentarii

Dina Ciocanu. ”Fântâni fără ciutură”


In cadrul relansarii romanului Fantini fara ciutura, autoarea Dina Ciocanu a descris adevarul real prin care au trecut chiar rudele si prietenii ei, unii au rezistat, altii nu. Durerea a fost enorm de mare, persista si in prezent. Nu ai cum sa inventezi aceste lucruri precum incearca sa ne dezinformeze unii ”experti” in istorie! Dramele poporului nostru au fost prea mari, raman in memorie, si ne relateaza oamenii adevarati, de la om la om, de la strabuni la generatie urmatoare! Statul si in prezent este destabilizat, geopolitica si regimurile politice merg intr-un pas in orice sistem creat, si este permanent favorizat de demnitarii care vin si pleaca. Ce au facut si continua sa faca? – mii si mii de jertfe omenesti, printre care sunt emigrantii moldoveni… Nu putem privi doar inapoi, dar trebuie sa ne amintim pentru a sti cum mergem Inainte! Sa nu mai intoarcem mentalitatea din trecut. Dar sa luam un pic de omenie din toate care au fost, e bine sa tinem minte! Doamne ajuta! / S. Vizitiu/
Pentru unii, trecutul e asemenea pomului pe care l-ai sădit şi îngijit, iar acum guşti din fructele sale dulci. Pentru alţii, trecutul nu e altceva decât un plod degerat, al cărui gust încerci să-l uiţi. Un lucru însă este cert: dacă ignori trecutul, rişti să pierzi viitorul. Ori, esenţa viitorului nu e în ceea ce va fi, ci în aceea cum va fi.
Trecutul e asemenea unei umbre. Încetăm să-l observăm, dar ne însoţeşte la fiecare pas. Viitorul e asemenea unei raze de soare. Din ce direcţie nu ar lumina, umbra nu va înceta să ne călăuzească.
Întrebarea pe care fiecare dintre noi trebuie să şi-o pună la un moment dat este: vreau eu oare să devin una cu umbra, sau prefer să mă contopesc cu raza de soare?
Lucrarea artistică „Fântâni fără ciutură” ne dezvăluie calea pe care încearcă s-o parcurgă protagoniştii, încercând să iasă din umbră, cu speranţa de a vedea acea rază de lumină care le-ar tranforma simpla existenţă în ceva ce poate fi numit „viaţă”.
Opera Dinei Ciocanu se axează pe acele valori care determină calitatea vieţii: speranţă, curaj, dârzenie, acţiune. Totodată, lucrarea scoate în evidenţă şi acele vicii care pun în pericol însuşi sensul existenţei: smirenie, frică, laşitate, refugiere. Dar care sunt valorile pe care le-ai acceptat tu? Răspunsul la această întrebare va determina modul în care vei percepe esenţa lucrării „Fântâni fără ciutură”.
Cartea este divizată în două părţi. Prima parte ne vorbeşte despre trecutul sumbru. Cine am fost şi cine am devenit. Ce am avut şi de ce am fost lipsiţi. Sub aspect istoric, autoarea redă evenimentele pe care toţi le cunosc, dar despre care mulţi preferă să nu vorbească: ocupaţia sovietică în toiul celui de-al doilea război mondial; tranformarea individului şi lipsirea acestuia de individualitate; comdamnarea personalităţii în favoarea „interesului comunităţii”. Pentru a supraveţui infernul, eroii au fost nevoiţi să treacă prin foc: foamea, deportările, pierderea celor apropiaţi şi renunţarea la toate drepturile naturale în scopul prezervării unui singur drept oferit la naştere – dreptul la viaţă. Autoarea pătrunde în conştientul nefericiţilor indivizi şi scoate la suprafaţă starea sufletească a fiecăruia din ei. Lecturând acele pagini, te simţi în pielea lor. Priveşti evenimentele tragice prin ochii acestora. Îţi ştergi cu durere lacrimile pe care ei le varsă. La finele primei părţi, ajungi să conştientizezi, cu tristeţe, că fiecare din indivizii protagonişti şi antagonişti sunt, de fapt, reflectări palide ale apropiaţilor noştri care au supraveţuit acea perioadă întunecată sau care au fost sugrumaţi de ea.
A doua parte a lucrării „Fântâni fără ciutură” ne dezvăluie viaţa celor care au supraveţuit regimul totalitar de ocupaţie sovietică după căderea acestuia şi după obţinerea „independenţei” de către patria mamă. Un nou capitol din viaţă, un nou set de provocări. Ori, căderea imperiului asupritor nu echivalează cu anihilarea elementelor nocive ale acestuia. Mai mult decât atât, atrocităţile care ne sugrumau deschis, continuă să facă acelaşi lucru, dar într-un mod mai subtil, de după culise. A căzut cortina de fier, dar peretele a rămas. Unii încearcă să sară peste el pentru a găsi lumina, alţii preferă să se adăpostească în umbra lui. A doua parte a lucrării relevă în mod egal soarta ambelor categorii. Protagoniştii încearcă să recapete ceea ce au pierdut, ceea ce le-a fost luat. Antagoniştii, pe de altă parte, tind să prezerveze cenuşa focului care a inhibat miezul vieţii generaţiilor trecute. S-a schimbat regimul, dar nu s-au schimbat mijloacele. Regăsim aceleaşi stări: durere, suferinţă, asuprire. Totodată, acestea nu reuşesc să stingă complet speranţa, tendinţa şi individualitatea. Vor face oare faţă eroii noilor provocări? Vor reuşi să renunţe la viciile trecutului pentru a crea un viitor mai bun? Răspunsul la aceste întrebări le veţi afla la finele lucrării.
Stilul de expunere ales de către autoare este unul hibrid. Evenimentele sunt redate prin prisma viziunii personajelor, în diferite momente ale istoriei. Expunerea ordinară este însoţită de elemente de abstractism. Rolul acestor elemente este de a marginaliza unele momente cheie şi de a scoate în evidenţă diverse stări care nu pot fi redate prin prisma caracterizării obişnuite.
O trăsătură specifică a lucrării este abundenţa simbolismului. Denumirea satului de unde începe totul, clopotniţa, voievodul, deplasarea continuă a cadavrului, şopârla, laboratorul, vârtejul şi fântâna sunt doar câteva din multiplele simboluri care oglindesc un adevăr umbrit. Farmecul acestor simboluri constă în aceea că permit cititorului o libertate a interpretării limitată doar de imaginaţia acestuia.
Lucrarea nu va pune toate punctele pe „i” şi nu va oferi răspuns la toate întrebările. Aceasta nici nu este necesar. Vindecarea rănilor trasate de regimul totalitar e un proces continuu, care persistă şi în ziua de azi. Zidul ce ne desparte de valorile sufleteşti prejudiciate nu poate fi doborât dintr-o dată, ci trebuie înlăturat cărămidă cu cărămidă.
O ultimă întrebare la care nu găsim un răspuns evident constă în aceea ce reprezintă „fântâna fără ciutură”. O fi o stare la care încercăm să ajungem fără să avem mijloacele necesare? Sau poate o promisiune ce nu poate fi realizată? Într-un final, răspunsul la această întrebare îl vom găsi nu pe faţa paginelor cărţii, ci în adâncul propriului suflet. /recenzie de Eugeniu Cataveica/
”FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ este istoria mea și a ta, a noastră. Dina Ciocanu arată durerea unui neam și puterea acestuia. Totul în 352 de file de suflet și viață”.
       Despre autoare: Nu este o persoană foarte sociabilă, nu vorbeşte mult, dar atunci când dispune de timp liber, te ascultă ore în şir fără să te întrerupă. Destinul adesea îmi oferă cunoştinţe cu personalităţi interesante, a căror poveste de viaţă ulterior devine publică. Una dintre ele (mai apropiată de suflet) este prietena mea frumoasă şi modestă, Dina Ciocanu, cu care ne-am cunoscut la o maternitate din Chişinău, cu timpul ne-am legat şi mai strâns prietenia. Dina CiocanuAu trecut peste 22 de ani, lipsa de timp şi depărtarea cauzată de multiplele migraţii ale Dinei în căutare de sine, în munca depusă pentru a-şi ajuta financiar familia şi în scrierea celui de-al doilea roman care este gata de editare, – toate acestea nu s-au răsfrânt asupra relaţiei noastre, precum se întâmplă deseori cu alte persoane cu care ne întâlnim zi de zi… Am înţeles că anume de caracterul Dinei depinde comunicarea şi starea noastră de spirit, pentru că eu, într-adevăr, sunt o persoană foarte greu de tolerat în discuţii. O prietenă, cu anii departe  de tine, şi în acelaşi timp, mereu aproape la nevoie – în orice moment critic sau cel aniversar! Am învăţat multe lucruri de la ea despre dezvoltarea personală, întru modelarea Eu-lui propriu, – de fapt, a fost o etapă în viaţa mea, când am realizat că nu mai pot continua să fiu precum am fost şi contribuţia Dinei este enorm de mare (ea nici nu ştie despre acest lucru).
      S-a născut de Sf. Andrei,  pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. A scris un roman ‘’Fântâni fără ciutură’’, omenirea încă va cunoaşte progresul acestei cărţi în următorii ani ai secolului XXI. Munca Dinei Ciocanu asupra acestei lucrări îmbină starile de spirit decadente ale istoricului Iurie Colesnic, stilul subţire clasic al surorilor Bronte, realităţile dure ale deportărilor secolului XX şi ale timpului nostru prezent… Capitolele cărţii sunt pătrunse de emoţii, tonalitatea lor nu este dată să fie cunoscută tuturor. Dragostea şi recunoştinţa pentru soţul ei Mihai, pentru copiii Eugeniu şi Nicu şi nepoţelul micuţ… Pentru Pământul pe care s-a născut. Acei care au citit cartea Dinei (un alt roman va apare în curând), vor retrăi mult timp istoria scrisă de ea, genial şi atât de simplu şi apropiat nouă, redată prin confesiunile soţului şi familiei lui. Dina1.jpg
‘’Fântâni fără ciutură’’ Dina Ciocanu.  Valoarea istorică a acestui roman nu este pusă la îndoială! Acest monument, strâns legat de istoria unei perioade importante din a doua jumătate a veacului XX, – Basarabia, oamenii şi deportările, – toate se întrunesc în acest roman. Problema accentuată de autoare este mult mai vastă. Sunt scoase în relief lucruri intangibile, care sunt mult mai importante decât cele materiale. Sunt acelea care formează identitatea naţională! Însă aceste lucruri le poate realiza doar o persoană cultă şi educată, care are principii şi este capabilă să conştientizeze valoarea istoriei şi culturii noastre naţionale. Şi dacă omul e unul indiferent, ignorant, atunci nici nu are nevoie de explicaţii. Omul care ţine la Patria lui va înţelege. Cu părere de rău, majoritatea funcţionarilor, ajungând la poziţii înalte, nu realizează ce înseamnă o istorie veritabilă, ce înseamnă patrimoniul cultural şi cât de dificile sunt consecinţele pierderilor… Dificile de înţeles pentru demnitari, dar nu şi pentru noi, urmaşii:

…Acel cineva îi șopti lui Vlaicu să tacă – va vorbi el și îl va scoate degrabă de sub arest. Profesorul îi spuse obosit că nu are nevoie de dânsul. Privindu-i în ochi pe acei de-i hotărau soarta, se apără singur, povestindu-le despre niște amintiri de-ale tatălui său, despre beciurile prin care trecuse, începând de la Fântâna Albă. Câte fântâni de acelea fuseseră și, după atâtea decenii, câte vor mai fi fiind, dar nu cu apă cristalină, ci pline de lacrimi și de durere? Îi întrebă: câte? și aşteptă răspunsul. Se suciră nerăbdători în fotoliile înalte, priviră plictisiți.
Trei zile… cinci zile… fără apă și aer, jumătate de viață… viața întreagă… fără țară și identitate… Cam acestea fură verdictele.”

Vă recomand cartea! Urmaşii noştri au tot dreptul să cunoască istoria şi tradiţiile naţionale din trecut, întru păstrarea acestor valori nepreţuite!

La mulţi ani, dragă Dina, dragă prietenă! Ani Fericiţi şi mulţumiţi de viaţă şi de prieteni în continuare! Realizări furtunoase şi cât mai multe cărţi reuşite !..

”Fântâni fără ciutură este istoria unui neam, este povestea unei familii, care transmite din generație în generaţie dragostea față de neam, limbă și tradiție. Vă invităm să retrăiți alături de eroii cărții istoria noastră, a tuturor, a bunicilor noștri. Nea David, Vlaicu, Sofia, Alexandra sunt cei care își trăiesc viața, unii fiind deportați, alţii existând cu durul adevăr că au fost lipsiţi de dragostea de mamă, tată, bunic. Atunci, un sistem a distrus suflete, familii, totuși noi ne-am păstrat dragostea față de patrie. Astfel, Dina Ciocanu a transpus cu o deosebită măiestrie viața unui popor într-un singur roman, unul care îți atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului.” (Eugeniu Caţaveică)

Dina Ciocanu:„Acum pot răsfoi în voie şi astfel să-mi împrospătez amintirea despre clipele frumoase de la evenimentul de ieri, la care au participat persoane de valoare, căror le sunt recunoscătoare pentru că au crezut în cartea mea, au citit-o şi au găsit în suflet un loc aparte pentru ea. Cât de profund a vorbit Veronica Pirlea-Conovali, care a studiat din cărţi şi pe viu destinul tragic al românilor basarabeni, concluziile găsindu-şi încununare în câteva cărţi editate! Am fost plăcut surprinsă când am înţeles că, în fond, avem aceleaşi căutări (după lecturarea cărţii ei „Destăinuiri de pe lumea cealaltă”). Cât de emoţionant s-au prezentat elevii de la Gimnaziul „Nicolae Costin”, dirijaţi de doamna profesoară de limba şi literatura română, intrigaţi de cartea mea de către directoarea Gimnaziului, doamna Silvia Guzun, pe care am simţit-o sensibilă faţă de tot ce-i românesc! Doamna Mariana S. Ţăranu m-a surprins prin cunoaşterea perfectă a cărţii mele, chiar dacă au trecut mulţi ani de la lecturare, şi printr-o atitudine adânc trăită faţă de mesajul lucrării. Aliona Carafizi, directoarea Gimnaziului „Sărăţica Nouă”, a pus umărul, pe timpuri, la limpezirea unor momente din capul meu, când eram în căutare de detalii la temă. Niţu din roman a trecut şi prin satul ei, şi ea a intuit lucrul acesta,mi-am dat seama ieri din discurs. Mariana Vatamanu, prietena mea dintotdeauna, poate unicul martor al trăirilor şi căutărilor mele, în perioada când în mintea mea se contura mesajul cărţii, mi-a amintit de acele vremi. Dacă Burca Rodion, nepotul meu inteligent, a spus că e de acord cu ceea ce am scris eu, atunci mă bucur că mesajul a ajuns şi la sufletul tinerilor, deci sămânţa şi-a găsit solul fertil şi va da roade. Am primit ieri şi aprobarea caldă a părintelui Iurie Hemei, care, chiar de e destul de tânăr, cunoaşte acea perioadă tragică a românilor basarabeni din confesiunile bătrânilor care calcă pragul bisericii lui. Maria Gogu a găsit paralele între Siberia din romanul meu şi Siberia pe care o descoperă azi prin Expediţiile Memoriei. Emoţiile Elenei Eţcu mi-au demonstrat că cele citite i-au atins sufletul – oare trebuie ceva mai mult pentru un condeier? Chiar şi Victor Stepaniuc, care mi-a criticat cartea, a făcut-o cu indulgenţă, lăsându-mi loc pentru a-i destrăma unele rezerve cu care a rămas după lecturarea „pe diagonală”. Cu câtă duioşie a venit la eveniment Olga Trudov-Mațarin (iertaţi-mă, Olga, pentru…)! Svetlana Vizitiu de ani de zile vorbeşte în scris despre romanul meu, prin articole, recenzii, promovări – scumpa mea prietenă! Maria Şalaru a venit cu tristeţea că nu a putut finisa romanul, pentru că i „l-a furat” cineva din birou – iar eu doar mă bucur de asemenea furturi, întrucât ele denotă interesul pentru carte. Vlad Pohilă e primul scriitor care a apreciat romanul, ca mesaj şi limbaj, şi l-a ridicat la importanţa cuvenită. Iar despre talentul de moderator pot să zic doar că l-am admirat mereu. Să mai zică cineva că ieri a fost un eveniment neîmplinit! Nu va zice… Vă mulţumesc, dragi prieteni… ai mei şi ai cărţii!”

Alte surse:

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu/bio

”Mă numesc Dina Ciocanu. Mă trag din nordul Moldovei, m-am născut în Rediul-Mare, Donduşeni, am copilărit în satul Ocolina, raionul Soroca. Prima mea specialitate a fost soră medicală de reanimare. Am lucrat 10 ani în secţia de reanimare a Spitalului Republican pentru copii. Între timp, am absolvit facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova. Am lucrat 1 an la catedră, în calitate de laborantă. Predam şi ore de gramatică…”

https://www.facebook.com/fantanifaraciutura/

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu


2 comentarii

Lasă o tornadă urme pe gât?


@ Atunci când Domnica a anunțat părinților că vrea să devină star porno, cei nici nu știau care profesor să angajeze…
@ Excelent, să fii omidă! -Tot crăpi, crăpi, şi crăpi înfulecând. Apoi, dormi, dormi, şi tot dormi. Și apoi, basta – ești frumoasă! 🙂
@ Pentru a trezi compasiunea juraţilor, avocatul a afișat în sală de judecată desenele din copilărie ale inculpatului
@ Trei bărbați moldoveni au cumpărat o sticlă de vodcă și au fost foarte nedumeriți când vânzătoarea le-a amintit, că prin lege pe parcursul a două săptămâni pe baza cecului, ei au dreptul să returneze achiziția…getImage (27)
@ Ziua în fața oglinzii: – Am nevoie urgent să reduc din greutate!.. – Noaptea în fața frigiderului: – Să mă iubească așa precum sunt! 😛
@ Dintr-un for pentru femei: ”Soțul meu a venit dimineața, spunând că s-a reținut din cauza vremii nefavorabile…” – Spune-ți-mi, – poate o tornada să lase urme de mușcătură pe gât?!
@ Fiul unei vânzătoare la piața centrală, înainte de a spune ”Da” miresei lui, a trecut îndelung dintr-un capăt în altul prin încăperea Oficiului stării civile, s-a tot uitat în părţi…
@ Bărbatul ideal e Ursul din ”Mașha și Medved’”: şi gospodar, şi nu bea, nici nu fumează, este inteligent, bun, și principalul, e răbdător…

@-Alouu, procuratura?
-Da, vă ascult!
-Da tatăl meu a cumpărat un Bentley pe banii furați!
-Domnica?!
-Tata?!

@ Înțelepții sunt cei care beau vodcă pe mormintele celor care au dorit să bea șampanie…

@ Anterior, a existat o modă pentru blugi rupți, acum pentru tricouri rupte… Ei bine, atunci când va apărea moda șosetelor și ciorapilor rupți?
@ Dragi oficiali, sa facem un pas unul spre celălalt! Eu de luni încetez să arunc mucuri de țigară de la balcon, iar voi, încetați să mai tăiați bani din bugetul statului! Cel puțin, să încercăm!?

@ În Anglia e criză! în Ukraina e război, în Turcia – e doliu, în Grecia – defolt, în Rusia – sancțiuni! În Moldova – e înnourat, iar pe alocuri va ploua…

@ Stau eu într-o cafenea. Se apropie un bărbat drăguţ și mumos, și-mi spune: – Domnișoară, îmi permiteți să achit eu pentru dumneavoastră? – Ei bine, că eu nu m-am pierdut, am scos facturile pentru prânz, încălzire, gaz, energie, apă, telefon…

@ Vecinii de jos au crezut, că în sfârșit viața ei personală s-a îmbunătățit, și ea doar a cumpărat o frânghie de sărit pentru a slăbi

@ El ia pus de patru ori Like și de două ori i-a scris comentarii la foto… Dar n-o cheamă să se mărite … – Totul în jur e minciună și toți bărbaţii sunt țepi! 🙂
@ Viața ne va învăța să nu coborâm cu nasul! Să scuipăm pe părerea cuiva! Cu cât mai aprins la culoare e părul, cu atât mai luminoasă e viața!

@ Precum o spun analiștii indieni, – vreți să dansăm despre asta?

@ Nu mult timp după ce s-a interzis vinul moldovenesc, undeva a căzut Proton-ul cu trei Glonassuri… Acum se promite să se interzică facebook-ul, și ca răspuns, probabil va cădea triumful ostankino .

@ O tabliță genială afișată într-un magazin: ”Noi nu avem Wi-Fi” nu pentru că suntem zgârciți! – Pur și simplu, comunicați unul cu altul, dar între voi! ha ha

#Amuzante de la #Svetlana_Vizitiu_impresii


7 comentarii

Bucurați-vă de oameni


Înainte de a muri, trenun om rău și furios a întâlnit la porțile iadului un înger. Îngerul i-a spus: – ”Este suficient sa faci măcar o faptă bună în viața ta și asta te va salva… Gândește bine, și ia aminte, ce ai făcut tu bun?

 Omul s-a gândit mult şi și-a adus aminte că într-o zi, atunci când el trecea printr-o pădure, a dat peste un păianjen în calea lui și… nu l-a călcat. Îngerul a zâmbit, și din cer a coborât un păianjeniș pe care omul trebuia să se urce în Rai. Alte persoane condamnate la Iad care stăteau în urma omului rău, au început agitate să se urce şi ele. Văzându-i ce fac, omul rău a început să îmbrâncească oamenii  cu picioarele, fiind speriat că păianjenișul se va rupe şi-atunci el va cădea jos. În acea clipă, rețeaua, într-adevăr, s-a rupt, și omul rău a nimerit din nou în Iad…

– Ce păcat! – a spus Îngerul. – Fiind preocupat doar de persoana ta, ai transformat în răutate chiar și unica faptă bună, pe care ai săvârșit-o vre-odată!

Iată aşa legendă cu învățăminte… Şi din partea mea:

Nu vă bucurați de dușmani atunci când şi ei decad tot mai jos și se lasă doborâți de soartă. – Oferiți-le o şansă! Și ei, la fel au o Viață: doar că ura lor pentru unele persoane izvorăște din frustrări și erori proprii, de  viață ratată, bolnavă, din disperare şi neputința de a rezolva problemele personale…

Nu vă bucurați, imitând că ura vă aduce plăcere… Astfel, nu există nicio logică. Fiți atenți la erori și păcate, chiar dacă le comiteți de zeci de ori!
Și greşelile ne oferă învățăminte în viață, atunci când suntem atenți la semnele lor. Ne i-au puterile, dar ne redau înțelegerea oamenilor în unele situații critice. Ne oferă experienţă şi rezistenţă. Uneori, suportăm alături de noi persoane, pe care-i preocupă doar personalitatea lor, ego-ul său și cariera proprie…

Cineva nu învață nici din greșelile pe care le observă la alții, – nu-i schimbă nici grija, nici… propria lor scârbă. Nici durerea. Frustraţi, se răzbună fără să realizeze, acest lucru, ce este mai periculos. Orgoliul e mai presus decât toleranţa, şi funcţia e inima lor. Puterea închide ochii la multe greşeli proprii.

Atunci când ești orbit de putere, este foarte ușor să fii influențat de bârfele oamenilor, de modul lor de a se exprima, de mintea lor răvășită… Este vorba despre cei, cu abilitatea de a folosi și a influența persoanele în interesele lor.

Arma lor e mai tare ca reputația. Dar judecă unul Dumnezeu…

E foarte important să luăm aminte:

 Nicio mamă nu poate ști viața cui o leagănă: a unui viitor rege sau a unui criminal. Nu se știe cine și unde va ajunge mai departe, – în vârf sau în noroi.

Viața ne leagă unul de altul, oricare n-ar fi ea Viaţa… Prin Credinţă… Mulți din noi ajung să nu înțeleagă niciodată, că faptele ne determină să devenim ceea ce suntem… Rugaţi-vă la Domnul să devenim mai buni!..
A voastră, Svetlana Vizitiu ❤


Scrie un comentariu

Naționalismul inventat


toate blogurile ro

Totul trebuie experimentat în această lume, testat și apreciat… Nenoricirea, boala, trădarea, durerea, ipocrizia – totul trecut prin inimă ca prin mașina de tocat. Și tuturor ceva nu le-ajunge. Ba ninsoarea se topește rapid, ba dimineața vine târziu, ba zile calde nu ne ajung. Da, tuturor mereu ceva lipsește… Dar trăind zilele rămase, brusc observ, nimic nu ne lipsește. Nimic, doar anii nu ne mai ajung, sau nu sunt suficienți pentru a mai fi supărat pe cineva. Și pentru viață, ca să te bucuri din plin de ea…

Soarta ți-a dat darul – este o recompensă, cât și semințele fericirii, și materiale de construcție. Darul îl poți să-l risipești, să-l cheltuiești, să-l arunci la gunoi. Și, mai poți fi o persoană importantă și fericită. De aceea, ni se dă darul de cel de sus, este mulțumire în drum spre scopul tău de viață. Spre destinul tău. Pentru cineva Domnul e sus pe cer, pentru altcineva e Dumnezeul în suflet, Cel care nu ne va permite să coborâm mai jos de nivelul uman… Nu ne va permite să dăm cu piciorul într-un câine; să umilim bătrânii pe stradă, să-i alungam pe cei nevoiași cu pătrunjelul din piață; să-ți jignești părinții; să-ți trimiți tinerii să moară la război… Nu va permite să aduni banii pentru armament atunci când atâtea persoane bolnave de cancer așteaptă leacul lor vital… E Dumnezeul care nu bate cu bâta…

Să ne spunem:„Stop!”, să nu ne fie frică. Să înțelegem că totul în această lume este stăpânit de Dumnezeu, numai El, și nu virușii, injecții, Conducători, organizații internaționale. Că în fiecare dintre noi există o părticică a Domnului, că suntem Oameni, suntem unici, spirituali… Nu trebuie să devenim o turmă numerotată! Și mai întâi de toate, aruncă ecranele care ne nimicesc mințile prin știrile lor putrede!

#Svetlana_Vizitiu_impresii


9 comentarii

Ion Madan. O istorie a Cărţii.


Ion_madan    O personalitate marcantă, extrem de discretă a vieţii culturale basarabene, s-a implicat cu dăruire şi onestitate în diferite domenii: ca bibliofil, pedagog, scriitor şi, a fost o permanentă prezenţă la întrunirile din rețeaua Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu, fiind totodată un observator atent şi critic al societăţii contemporane.             Rămâne autorul unui ciclu de lucrări bibliografice care prin conținutul său au reflectat dinamica dezvoltării diverselor domenii de activitate ale societății. În activitatea științifică s-a ghidat după un motto, potrivit căruia bibliografia este una din „negațiile uitării trecutului, care imortalizează eșecurile și reușitele unei națiuni, realizările savanților și oamenilor de cultură”. Ion Madan constituie un model de excelenţă de specialist care, prin pasiunea şi dăruirea faţă de domeniul cărţii, a dat dovadă de abnegaţie, perseverenţă şi conştiinţă profesională, putând fi model şi pentru tinere cadre bibliotecare.

Arzând ca o torţă, a dorit să ne lase „epigonic” cât mai mult din sufletul său mare, – fapt dovedit şi de ultimă lucrare bibliografica despre familia Slutu-Grama, apărută după plecarea sa într-o nesfarşită vacanţă. De fapt, toate lucrările lui Ion Madan, îsi păstrează actualitatea, nu doar prin prisma recentelor evaluări bibliografice, şi în special, prin evocarea paginilor enciclopedice, editate cu o deosebită acurateţe. Omul nu se poate desăvârşi singur prin propriile puteri. Iar scriitorul îsi conturează personalitatea nu numai prin educaţie şi talent, ci şi prin prezenţa lui într-un mediu prielnic, ion-madanla care Ion Madan a contribuit şi prin reviste de cultură, de literatură, creând şi asigurând un climat, o anumită durată creatoare a Cărţii…

S-a născut pe 31 mai 1935, comuna Truşeni, Chişinău, decedând în 2008 pe 4 februarie…

     Ion Madan, bibliolog, bibliograf şi profesor, doctor în istorie. A fost director-adjunct pentru știință al Bibliotecii Naționale, director al Bibliotecii Științifice a USM. Timp de peste 35 de ani a fost implicat în procesul de instruire a bibliotecarilor din Republica Moldova. La inceput, în calitate de lector la Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a USM, mai târziu, dupa susținerea în 1974 a tezei de doctor în știinte istorice, timp de 12 ani in calitate de șef al catedrei Bibliografie, mai apoi, în funcție de conferențiar universitar la catedra Biblioteconomie și Asistență Informațională a Facultatii de Jurnalism și Științe ale Comunicării.ion madan Începând cu 1996, lansează câteva bibliografii retrospective fundamentale Cercetările în domeniul științelor umanistice la Universitatea de Stat din Moldova (1974-1995). Contribuții bibliografice (1996); Cercetările în domeniul științelor chimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998); Cercetările în domeniul științelor biologice și agrochimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998), Bibliografia basarabeană în contextul culturii și spiritualității româneștiBibliografia istoriei (2001); Bibliografia artei (2005); Bibliologia basarabeană din ultimii 10-15 ani (2006).

     ion madan1Pot vorbi oricând cu dragoste şi mândrie despre acest Domn ca despre o mare Personalitate.

   A fost curatorul nostru de grupâ la facultate, şi profesorul de Istoria Cărţii, – un dascăl remarcabil, cu care ne mândrim, şi pe care îl evoc cu bucurie in aceste rânduri. În acest mod, îmi exprim un omagiu de suflet şi recunoştinţă faţă de marii dascăli ai neamului moldovenesc, care şi-au dedicat întreaga viaţă muncii la catedră de Biblioteconomie si Bibliografie, Universitatea de Stat din Moldova (USM). Îmi aduc aminte, aveam atunci 17 ani, – mă „supărasem” pe dnul Madan pentru  o apreciere de nota ”trei” la examenul ”Istoria Cărţii” (la celelalte obiecte, primisem note de ”cinci”). Am crescut cu cărţi, citind şi recitind, studiind de fiecare dată, în căutare de înţelesuri noi, dar iată că la acest examen am clacat: N-am reuşit să desluşesc valorile unui mit: Mitul lui Prometeu înlănţuit, probabil… Valoarea unui simbol al sacrificiului, al luptei şi al curajului. Darul făcut oamenilor… Mă întreb, oare de ce nu îl recitim în prezent cu toţii? Am descoperi mai multe valori sau opţiuni educaţionale… Revenind la subiect, ulterior, domnul Madan mi-a explicat: că pentru un studiu oricare, nu trebuie să plecăm de la carte, de la teorie ei, şi nu este destul să lecturezi zeci de cărţi, – trebuie să deduci şi să realizezi alegându-te cu o analiză concretă, – să presupunem, cu o valoare supremă. Şi, Înainte să închizi cartea, să treci la fapte concrete!

A fost nu doar un profesor, care s-a dedicat cu multă generozitate discipolilor săi, ci şi un mentor pentru colegii de breaslă şi specialiştii din domeniul cărţii. Toţi cei, care l-au cunoscut, au simţit influenţa benefică a unei personalităţi puternice şi altruiste. A fost cu adevărat un model al cetăţeanului patriot, de om sufletist. Prin anii ‘ 80-84, fiindu-ne diriginte (curator) la USM, mereu ne susţinea şi ne indruma la căi corecte… Chiar a lucrat cu noi împreună pe câmp „în kolhoz”, la strângerea recoltei de struguri, a roşiilor de pe meleagurile Moldovei de Sud: Cişmichioi, Goteşti… Menţionez. Pe-atunci, noi eram prima lui grupă ca diriginte, cu 25 de studenţi, şi în care băieţii formau majoritatea. m1Astfel, s-a creat o „gasca” amicială, iar Ion Madan se simţea bine cu noi. Mereu zâmbitor, salutând, şi „chicotind” unical: câteva detalii de-ale râsului molipsitor, cu un „Noroc la toţi” şi desigur, cu glume, el ne facea să pufnim într-un râs incontinuu.

Cei care aveau nevoie de ajutor, îl primeau: dnul Madan le oferea temporar nevoiaşilor o masă şi un loc de dormit, le întra în situaţie fiiind binevoitor, şi pentru alţii lupta să capete un colţ în căminul studenţesc. Într-o zi, la invitaţia familiei Madan, noi, studenţii lui, am asaltat „sediul lor de reşedinţă” de pe strada Dacia, organizând ”masă rotundă” cu discuţii interesante, şi chiar dansuri… Dansau şi soţii Madan! – o pereche remarcabilă. Se simţea dragostea şi atitudinea respectuoasă unul faţă de altul…Iar cu fiecare din noi, dnul Madan se înţelegea într-un fel unic, cu severitate punându-ne la învăţătură, – nu era de glumă! La sesiuni, retrăia şi îşi făcea griji împreună cu noi, studenţii, – interesându-se, şi menţionându-ne pe fiecare aparte.  Erau printre studenţi, familii care lucrau cu diurne, şi nu reuşeau întotdeauna cu învăţătura. Iar dnul Madan îi susţinea, uneori se ruga la colegi să nu le le ”scadă” notele, ca nu cumva să fie exmatriculaţi. Era foarte strict pe-atunci, cu învăţătura, dur cu studiile: Poate e vorba şi de mentalitate? Avuse dreptate, în felul lui: toţi cei pentru care luptase şi i-a pus la treabă, în prezent, ocupă funcţii bune, care prin Chişinău, Bălţi, care prin Soroca şi alte meleaguri ale Moldovei! Oamenii erau mai omenoşi şi se dedau cu suflet relaţiilor interumane, în spiritul timpului…ion-madan1

Ne lipseste mult, încât aşteptăm şi acum să-l vedem apărând pe uşă, cu zâmbetul lui luminos, care-i înflorea pe toată faţa, cu vorba sa bună, pentru fiecare, şi atunci când venea în continuare la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”.  A educat şi a fost mentorul unei pleiade de personalităţi cu care a colaborat în continuare după studiile lor la USM. Doamna Lidia Kulikovski, Director General BM ”B.P.Hasdeu”, a fost discipola Maestrului Ion Madan, – cea care a continuat studiul în istoria Cărţilor şi a Biblioteconomiei generale. La fel, şi Mariana Harjevschi, Preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor R. Moldova, actual Director General BM ”B.P.Hasdeu”:”Pentru mine dl Madan a fost un bun mentor, oferindu-mi suportul pe tot parcursul studiilor. M-a încurajat să mă apropii de profesia de bibliotecar cu dedicație şi profesionalism”.

Sute de persoane care l-au cunoscut l-au memorizat ca fiind om bun, şi doar cu zâmbetul pe buze… Ministerul Culturii a elaborat Premiul ”Ion Madan” oferit anual celui mai bun Bibliotecar…

Grea pierdere pentru o mulţime de oameni, care l-au cunoscut. Condoleanţe familiei, la care Ion Madan a ţinut foarte mult. Pierderea fiului drag a fost o lovitură extremă pe care a resimţit-o cu putere, şi care l-a doborât…  Suntem oameni, şi asta este pentru noi un şoc emoţional care ne marchează, vrem, nu vrem, pentru o perioadă mai mare sau mai scurtă de timp. Şi, ce este cu adevărat trist, e că nu putem nega, nu ne putem ascunde, nu avem cum să fugim de ceea ce s-a întâmplat. Puterea de a merge mai departe o purtăm însă în noi. Trebuie să mai facem înca un efort (oare al cîtălea?!) pentru că aşa e datul vieţii. – Destinul… Trebuie să fim recunoscători că i-am cunoscut pe cei, care nu ne mai sunt alături, că au împărtăşit cu noi clipe minunate. Că avem amintiri, care ne vor însoţi ca nişte lumini, o viaţă întreagă… Astfel simţim, că nu am trăit înzadar…

text Svetlana Vizitiu

Informaţii utile despre Ion Madan:
http://chisinaul.blogspot.com/2012/02/ion-madan-file-de-amintiri.html

http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=29&id=817&zidc=2

http://pt.slideshare.net/BMHasdeu/dr-lidia-kulikovski-2activitatea-bibliografic-n-paginile-revistei-bibliopolis-20022011

http://www.abrm.md/rmenu_02.html