Petru Racolta, povestea lui de povestitor

Este unul dintre cei mai urmăriți bloggeri din România, în prezent, și ca scriitor de cărți proprii editate recent. Blogul personal Petru Racolta determină discuții ample, este citit și foarte apreciat! Își privește blogul ca pe un instrument eficient de comunicare și un mijloc de promovare ale gândurilor sale. Scrie articole cu caracter personal, inspirate din viața de zi cu zi, într-o manieră unică și artistică cu poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, uneori și glume sau epigrame „dezlegate”. Scrie capitole întregi din poveștile lui ulterior editate. Blogul îi ofera și altceva decât imaginea de scriitor serios, a avut mult de suferit în urma tratamentelor pentru restabilirea sănătății sale. Pe blog comentează despre ultimele evenimente, vine cu opinii proprii despre realitatea social-politică din societate, și are cu totul alte asteptari decât ceilalti, cu atitudine serioasă pentru ceea ce scrie și gândește, e mult mai predispus sa refuze mesajul, daca nu este de acord. I-a plăcut mereu să povestească despre orice, „dar mi-e mai greu să vorbesc sau să scriu despre mine. Pentru că viața mea nu mi se pare nici pe departe la fel de interesantă precum poveștile citite pe nerăsuflate în copilărie și nici măcar ca acelea născocite de mine încă de pe băncile școlii”.

Dincolo de personalităţile din viaţa publică din România, cei mai interesanţi bloggeri sunt cei pe care încă nu-i cunoşti. Credem în puterea pe care o au mesajele de pe bloguri şi ştim că lumea ar fi mai frumoasă dacă oamenii s-ar confrunta cu condeiul în mână. Petru Racolta este cel care le spune lucrurilor pe nume!

Petru Racolta s-a născut (a. 1956) în comuna (pe atunci, acum e un orășel cochet) Seini, județul Maramureș. Poate că ar fi devenit zidar, – spune Petru, – ca tatăl și bunicul lui, așa cum a devenit și fratele lui mai mare, dar destinul a avut alte planuri pentru el. Astfel că, la numai șase luni de la naștere, a fost lovit de o poliomelită nemiloasă care l-a marcat pe viață lăsându-l cu sechele serioase la ambele picioare. Din cauză că nu se mai putea deplasa, nu a fost acceptat la școala din localitate, decât în clasa întâi. „Mama a fost cea care s-a zbătut ca o leoaică să mă înscrie la o școală specială, din Jucu de Sus, ”ca să ajung om între oameni” îmi zicea ea.”

Școala în internat nu a fost deloc ușoară, dar i-a întărit trupul și spiritul pentru viața grea care îl aștepta. Însă principalul avantaj l-au constituit profesorii de calitate care veneau din Cluj-Napoca, pentru a le lumina mințile și a le ostoi setea de cunoaștere. Influența cea mai mare asupra lui a avut-o profesoara de limba română, Milaș Scutaru Rodica, care l-a încurajat să scrie primele poezii și apoi povestiri scurte: „Îmi amintesc că ne-am despărțit cu mare regret, la terminarea clasei a VIII-a, cu promisiunea că vom ține legătura, ceea ce nu s-a întâmplat până acum cinci ani.” Între timp, Petru a făcut o școală profesională de electrician constructor de mașini electrice (bobinator), la București, orașul în care ar fi rămas pentru totdeauna, dacă se putea. Acolo a jucat de multe ori șah în Cișmigiu, dar și în clubul ITB, alături de maeștrii și talente care aveau să se afirme așa cum ar fi putut face și el dacă nu trebuia să revină în Seini. La fel, în școala profesională a avut acces la o mașină de scris prin care a așternut o parte din prima lui poveste – ”Revolta din ogradă” -, pe care avea să o finișeze 45 de ani mai târziu, datorită blogului deschis pe WordPress.

Liceul l-a făcut la secția ”fără frecvență”, între anii 75-78 și Petru ar fi mers mai departe dacă nu se căsătorea cu o fată frumoasă care necesita toată atenția lui, din mai multe puncte de vedere. Tânjea de dorul de-a povesti ca în copilărie, când născocea povești pentru a-și adormi seara colegii de dormitor. Dar… a rămas văduv și ulterior apare internetul pentru a putea ajunge „stăpân pe o tastatură, în fața colilor albe și virtuale care așteptau să-mi revărs gândurile”.

Petru Racolta a început cu povestiri scurte și nuvele, publicate în două volume sub titlul ”Povestirile unui maramureșean” (editura Eurotip Baia Mare – 2015 -, respectiv Waldpress Timișoara – 2017), dar a scris între timp și romanul ”Planeta Paradis” – editura Excelsior. Timișoara. A urmat prima lui carte de versuri, ”Versuri pentru suflet și cuget” (poezii, epigrame, catrene, haiku) – 2019 editura Pavcon, București -, precum și un volum cu patru povestiri fantastice: ”Metamorfoza”. la aceeași editură și în același an.

„Fiecare carte publicată a reprezentat pentru mine un pas înainte în maturizarea mea de scriitor întârziat, dar cu atât mai ambiționat în a mă perfecționa și a exprima ceea ce-mi clocotea de mult în inimă și cuget. Reluarea legăturii cu fosta mea profesoară din Cluj-Napoca (membru în Uniunea Scriitorilor din România și pictoriță de un mare talent) mi-a dat un nou impuls în continuarea misiunii pe care mi-am impus-o. Unul din beneficiile acestei colaborări sper să se vadă în următorul meu roman de ficțiune: ”Fetița care visa pentru alții”, la care sper ca prefața și coperta să fie făcute de doamna Milaș Scutaru Rodica, cea căreia îi datorez atât de mult din dragostea mea pentru literatură, pentru scris. Cartea sper să apară pe la sfârșitul acestui an și să fie primită cu mult interes de cititori, dată fiind povestea atât de frumoasă și emoționantă pe care o conține și care a fost foarte apreciată pe blog.”

Mai are în lucru, la fel pe blog, o poveste interesantă cu titlul ”Pe urmele tatălui”, pe care intenționează să o termine pe la sfârșitul acestui an și să apară între coperți anul viitor. „Sănătoși să fim și să ne citim cu plăcere!”

Fragment despre tata:„În ziua în care am răsărit pe această lume, tatăl meu a sădit un pom. Era prea sărac să se îmbete de fericire şi să dea de băut la prieteni şi vecini – aşa cum fac cei mai mulţi proaspeţi tătici -, dar mlădiţa de nuc o avea la îndemână. La fel a procedat la naşterea fratelui şi surorii mele. Pentru primul a plantat un prun, iar pentru mezina familiei a socotit că s-ar potrivi un măr. Cei trei pomi erau apropiaţi şi creşteau deodată cu noi. La împlinirea unei vârste ce-mi dădea posibilitatea înţelegerii, tata m-a luat de mână şi m-a dus lângă puietul de nuc. Mi-a explicat că este fratele meu geamăn, iar dacă voi avea grijă de el, şi el va avea grijă de mine. M-am bucurat de o asemenea legătură şi i-am mângâiat tulpina-i firavă, lăsându-mă îmbătat de mirosul acrişor al verdeţii sale. Vorbele părintelui nostru mi-au rămas întipărite în memorie şi cu timpul au căpătat noi valenţe, mai profunde şi realiste. Creşteam în acelaşi ritm şi, din fiinţe plăpânde şi supuse vitregiilor vremii şi vremurilor, am devenit puternici şi viguroşi. Am savurat cu recunoştinţă primele fructe ale fratelui meu vegetal şi mă adăposteam adesea sub ramurile lui răcoroase. Atunci simţeam cum frunzele-i fremătau fără nici o adiere de vânt, se aplecau spre fruntea mea fără să aibă vreo povară. Când era secetă îi ofeream apă din fântână, iar în nopţile de primăvară capricioasă, făceam câte un foc din cauciucuri uzate, pentru ca mugurii lui să nu îngheţe. Deşi aveam fraţi umani, mă simţeam atras într-un mod enigmatic şi duios de fratele meu geamăn ce vieţuia în grădină. Cu el nu puteam să mă cert niciodată şi adesea îi împărtăşeam cele mai ascunse taine, eliberându-mă de frământările adolescenţei. Era tăcut şi nu mă contrazicea niciodată, o calitate pe care nu o găseam la oamenii din jurul meu. Anii au trecut şi a trebuit să mă despart de familie, inclusiv de nucul meu. Când ne-am reîntâlnit eram amândoi maturi. El avea nenumărate ramuri încărcate cu nuci mari şi pietroase. Eu eram copleşit de emoţia revederii şi dorul de-al îmbrăţişa. Am simţit că m-a recunoscut şi foşnetul inconfundabil al frunzelor mi-a confirmat că bucuria-i reciprocă. Dulce a fost zăbava la umbra lui deasă, admirându-i pe îndelete maiestuozitatea care-l făcea vedetă printre pomii din împrejurimi. Eram mândru de el şi speram că şi el de mine. În anul în care s-a stins tata, nucul nu a dat roade. Lumea zicea că sunt ani în care pomii „se odihnesc” după atâţia ani rodnici, dar eu ştiam că fratele meu geamăn suferea alături de mine. Doar aveam acelaşi părinte, acelaşi om care ne-a însămânţat şi sădit. L-am înţeles şi ne-am consolat reciproc, petrecând multă vreme alături. După câţiva ani s-a uscat prunul cel bătrân. Nu cred că a fost o simplă coincidenţa faptul că în acelaşi an am aflat că fratele meu e grav bolnav, iar la puţină vreme a murit. Se spune că fraţii gemeni simt aceeaşi durere deodată şi uneori chiar şi viaţa lor se încheie cam deodată. Poate că această regulă e valabilă şi în cazul acesta, iar vorbele tatei nu au fost doar o metaforă. Acum, în amurgul vieţii, mă uit adesea la nucul meu şi încerc să-i ghicesc starea de sănătate. Poate că aşa îmi voi da seama dacă e cazul să mă îngrijorez, dacă ar trebui să-mi închei socotelile pe această lume. Dar fratele geamăn nu-mi dă încă nici un semn de îngrijorare, ci continuă să foşnească liniştit, mângâindu-mă cu frunzele sale înmiresmate. Atunci mă gândesc că am avut un mare noroc să am parte de o aşa familie complexă. În această eră a industrializării galopante, ce provoacă decimarea nemiloasă a pădurilor, cred că ar fi un mare ajutor dacă fiecare nou-născut ar avea cel puţin câte un frate geamăn în rândul arborilor. Dacă în loc de un trabuc şi o beţie cu prietenii, părintele i-ar oferi copilului său un sprijin natural, un pilon al vieţii ce tocmai începe. În momentele de cumpănă, când simţi că oamenii nu te mai înţeleg şi te simţi singur într-o lume stresantă şi materialistă, ai avea mereu unde să te inişteşti, un trunchi de care să te sprijini, o ramură care să te mângâie lin şi dezinteresat. Unde să te descarci de nocivitatea care-ţi afectează spiritul şi să te umpli cu energie pură şi binefăcătoare. Pentru că acel pom, acel frate, nu-ţi cere nimic, dar poate să-ţi ofere foarte multe. Trebuie doar să ştii să le primeşti, să le înţelegi şi să le apreciezi.”

#PetruRacolta a fost ani la rând finalistul concursului național „SuperBlog” din România! În 2014 am participat și eu la acest concurs, atunci l-am observat, urmărind cu interes despre tot ce scrie. Baftă îi doresc, și sănătate din tot sufletul! Doamne ajută! (#SvetlanaVizitiu, iunie 2020)

Câteva aprecieri despre Petru Racolta de la prieteni și admiratori:
Serban Ecaterina Felicitari Petru ! Apreciez foarte mult tot ce am citit de la tine ! Multa bafta in tot ceea ce faci!

Zaraza Catarig Excelent! Încă un motiv de bucurie, de mare bucurie pentru tine și toți cei ce te apreciază!!

Adriana Tîrnoveanu Om bun și talentat, perseverent, generos și neobosit! Tot respectul! Felicitări!

Floare I. Vesa „Traiesc o adevarata incantare citindu-ti randurile … Ma mandresc cu tine, si-ti doresc la cat mai multe scrieri … te imbratisez cu mare drag ”

Maria Morar Sincere felicitări domnule Petru Racolta! Pentru noi, iubitorii de carte si de frumos sunteti o bucurie imensă si eu in mod special ma mîndresc cu asemenea seinean! Respectele mele!

Surse literare: Petru Racolta

https://racoltapetru6.wordpress.com/

https://www.facebook.com/petru.racolta.5

https://racoltapetru6.wordpress.com/2020/05/19/pe-urmele-tatalui-10/

http://reteaualiterara.ning.com/profile/petruracolta

Cartea mea de versuri

https://www.emag.ro/metamorfoza-petru-racolta-9786069057384/pd/D89HYBMBM/

❤ Svetlana Vizitiu, 2020

Petru RACOLTA, „Pe urmele tatălui” /recenzie literară

Anda Vahnovan:„Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular”

  „Prin timpuri noi, dar și prin vechi cotloane… Am limpezit de praf mai vechi speranțe, Idei abandonate și uitate…”

Atâta eleganță, frumusețe și inteligență găsim mai rar – toate adunate într-o singură persoană demnă de tot respectul. E și mămică a trei copii – model pentru alte mămici, și soție fericită, Doctor în Sociologie, jurnalistă, scriitoare și blogheriță de succes! Provine din lumea intelectuală a celebrilor personalități basarabene Simion Ghimpu și Veta Ghimpu-Munteanu, da, anume ei sunt părinții Andei Vahnovan. Puterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor și faptelor îndeplinite o converg către o energie pozitivă și implicit perfecțiune creatoare a modelelor și poveștilor din blogul recunoscut „Gânduri despletite”, în care Anda ne descoperă, analizează și creează tot ce se face în Viața noastră! Oamenii, nu doar amintirile, iată ce este important, am citit asta din cuvintele ei, se pare că viața este strălucitoare nu doar atunci când învățăm să prețuim clipele, trebuie să apreciem constanța plictisitoare a zilelor noroase, a frunzelor ruginite-n soare. Atunci vom înțelege că asta și este fericirea, că în această lume ea există prin oamenii care sunt mai importanți decât amintirile și impresiile, cu sufletul lor dezgolit și înțeles de noi, ceilalți… Iar vârsta e doar o figură, ea nu determină mintea unei persoane și opiniile sale despre viață. Totul depinde nu de anii trăiți, ci de circumstanțele retrăite în viață. Este o privire pătrunzătoare prin ochii Andei Vahnovan pe care am descoperit-o despletind atent gândurile ei în blogul Ganduridespletite sau din postările ei în internet…

Anda Vahnovan – „Am fost un copil născut la oraș, crescut printre betoane, cărți și poezie, școlit în Chișinău și apoi în orașul de suflet – Cluj-Napoca. Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular, dintre sensibilitate și stoicism deopotrivă. Rebelă și emotivă în același timp, femeie matură, soție, mama de trei ori, împlinită, ocupată și, cel mai adesea, obosită – dar și copil neastâmpărat în adâncul ființei sunt. Mutată de curând în Anglia, încerc să descopăr o altă lume, dar să rămân aceeași – curioasă și fără stare – mereu în căutarea fericirii pierdute de copil…”

Părinții nu i-au impus operele lor să le citească sau să le asculte, niciodată n-au insistat. Știau că cu timpul Anda va ajunge la ele. Atunci când după absolvirea unui an școlar prin casă se cânta „Iubiți învățători”, Anda credea că e piesa lui Ion Suruceanu, așa îi spuse ea lui tatăl său, și fu foarte surprinsă când auzi că, de fapt, el, tatăl ei Simion Ghimpu, este autorul! – „El a zâmbit larg atunci și mi-a zis că e „a lui”, cu o mare satisfacție. Mie îmi era ciudă că nu știam, că m-aș fi lăudat copiilor, evident. Asta se întâmpla pe la zece ani ai mei. Pe celelalte le știam din piesele care pe atunci răsunau peste tot. Le știam pe de rost… Mama cânta cântece populare care pe atunci nu ne interesau prea mult. Însă toate concertele erau urmărite din culise, uneori chiar și din scenă, pentru că mă îmbrăcau în costum național și în opinci și mă urcau și pe mine în scenă, îmi părea un spectacol fascinant de voci, de costume, de instrumente muzicale, căciuli de cârlan și chimiruri. Era o nebunie frumoasa!”

Preferata ei piesă rămâne a fi ”Nu mă chema” (Simion Ghimpu) cântată de Nina Krulikovski.

Anda este mândră de părinții care i-au fost hărăziți de Dumnezeu, de realizările lor, a încercat, totuși, într-o anumită etapă a vieții, să nu ”profite” de numele lor, ci să se afirme independent de ei. Așa spune ea: „Meritul lor nu este și al meu. Realizările lor nu sunt și ale mele. Poți să fii mândru de origini, dar nu poți să te lauzi doar cu ce au scris, publicat și realizat ei. Probabil aici vor găsi mulți cititori răspunsul la faptul că nu îmi afișez numele de Anda-Cristina Ghimpu, cum am fost până să mă căsătoresc, ci prefer să mă fac auzită cu numele de Anda Vahnovan. Este un exercițiu, poate, sau o ambiție de a fi pe cont propriu.”

De altfel, independentă Anda a fost de mică: mergea singurică la școală, și la cea de muzică „A. Stârcea”, la Centrul de Creație la secția Folclor și mai apoi la facultate. Părinții n-au „sufocat-o” cu prea multă grijă, i-au oferit libertatea de a hoinări, precum spune ea, cât e ziua de mare printre blocuri, pe malul lacului „în formă de 8” de la sectorul Botanica din Chișinău, prin Grădina Zoologică de la Porțile orașului unde ea se strecura printre găurile gardului! N-a evitat nici lanurile culturilor de la Institutul de Agronomie unde urmărea cum își leapădă șopârlele coada prin iarbă!

„Mereu am avut nevoie de această libertate a pasului, dar mai ales a gândului.”

Și-atunci când a simțit că erau prea multe gânduri adunate și se crease un „iureș amețitor în cap”, cu ajutorul soțului și spre dezamăgirea copiilor, care știau că își revendică, de fapt, timp pentru scris, Anda a lansat blogul: „Nu putea să se numească altfel decât ”gânduri despletite”. „Mă reprezintă.” Scriind, a înțeles că este și tata în acele gânduri, „mai prezent decât îmi imaginam”, este și mama, „cu dorința ei nestăvilită de cunoaștere” și multe alte amintiri care începuseră să iasă la lumină neașteptat chiar și pentru ea…

Dragostea. Soțul Andei e avocat, din Bălți. S-au cunoscut în anii de studenție la Cluj. Și la ziua ei de 18 ani a învitat-o la dans și, de-atunci ei tot dansează. El mereu călătorește, e „între avioane și țări”, „asta condimentează relația lor de dragoste timp de 23 de ani”. Soțului Anda i-a dedicat versurile „La celălalt capăt al anilor” postat în blogul ei. Este dragostea ei de-o viață…

„Indiferent de voința noastră, toate se sedimentează undeva în colțurile minții, dar mai ales a inimii. Circulă în circuitul lor intern prin artere și lovesc în miezul inimii. Și atunci ies pe hârtie. Și străbunica mea, care a avut putere să își aștepte soțul plecat în război mai bine de 60 de ani, și nașa mea care ajunsese în Siberia la construcția BAM-ului de atunci și la care îmi petreceam verile, și trădarea unor apropiați, care doare și Clujul care mi-a fost mamă adoptivă și de care mi-e dor, așadar nu sunt numai trăirile mele. Cu astea din urmă am luptat cel mai mult până să se lase conturate pe foaie. E mai greu când sunt ale tale.”

Soții Vovc, Anda Vahnovan și Tatiana Tibuleac

Impresii despre cărți.

Anda recunoaște că pentru ea cărțile sunt viața însăși. Le citea de mică, scrise cu grafie latină, aduse de tata de la librăria ”Drujba” din Moscova, chiar și dacă grafia aceasta era străină colegilor ei. Citea cărțile recomandate de tata în vacanțe, câte o sută de pagini pe zi, doar ca să îi permită să iasă afară. Nu era nevoie să o roage mult, Anda le citea cu multă pasiune, și pentru că ea deja „prinsese microbul”.

Marele secret

Între timp, Anda descoperise din cărțile „alea care nu sunt pentru vârsta ta” de genul ”Milyi drug” (”Bel Ami”) de Guy de Maupassant, pe care o citise pe ascuns în limba rusă, „Călărețul fără cap” de Thomas Reid Mayne, ”Manon Lescaut” de  Abatele Prevost, pe care a adus-o și la Londra, de altfel, pentru că îi amintește de acei ani, în care simțea adrenalina atunci când auzea după ușă pași care se îndreptau spre baie, iar ea credea că vine mama sau tata să vadă dacă doarme, adică nu cumva s-o prindă citind acele cărți „păcătoase”…

Adormea cu cartea și cu țârâitul greierilor, care la fel urmează să apară în versurile ei. Adora să prindă zorile privind spre Porțile orașului (Chișinău) și acest lucru îl făcea zilnic de la geamul său. Ultima imagine înainte de a pleca în Europa este una imprimată pe hârtie care surprinde Porțile Chișinăului, dar și acea geantă mare de rafie „plină ochi” cu care a și pornit la cei 17 ani ai ei la Cluj.

Versurile au bulversat-o mereu și mult. O strofă dintr-un cântec, un vers prins de la televizor pe care le prindea cu coada urechii; cele de-ale lui Boris Pasternak, Sergei Esenin, Iosif Brodsky, Anna Ahmatova, Marina Țvetayeva (pe-atunci, canale românești încă nu prindeam) îi răsunau în urechi zile întregi. În casă Anda îi citea pe Lucian Blaga, Mihai Eminescu, George Bacovia, Tudor Arghezi și Octavian Goga, iar pe ascuns îl citea pe N. Minulescu. Casa mereu era plină de poeți și scriitori, actori și muzicieni cu vioara, ce cântau în bucătărie până dimineața. Veneau și acordeoniștii, colegii mamei de la „Tălăncuța” cu ocarina, fluierul și cobza!

„Am avut norocul să vină scena în casa noastră și nu invers”. Tata recita, mama cânta, prietenii lor recitau din versurile lor. „Acolo m-am plămădit, de-acolo se revarsă toată atitudinea mea în prezent”. Anda nu poate uita perioada de după anul 1989, atunci când scriitorii care-i vizitau tot mai des se plângeau de lipsuri, de problemele fără soluții. Nu poate uita nici acele ajutoare umanitare oferite de Uniunea scriitorilor, ambalate în kilograme de zahăr, orez sau făină de grâu. Toate acestea i-au produs o amintire tristă în paralel de lumea literară din Moldova.

Citește dintotdeauna. După o lungă pauză în care și-a crescut cei trei copii ai săi, fără ajutoare, apropos, Anda a revenit mai activ la lectura cărților și cu „mai mare sete”. Poate citi trei-patru cărți odată. Chiar și în aceste clipe, adulmecă finalul „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, acest scriitor Anda îl adoră și arde de nerăbdare să procure cartea lui nou-lansată „Melancolia”. Recent a finisat cartea lui Guzeley Iahina despre deportări „Zulheia deschide ochii” descoperind de altfel multe paralele cu cartea Lilianei Corobcă „La capătul drumului”, cu care a fost la întâlnire în Londra. La fel, recent, a devorat volumul „Scara lui Iacob” de Ludmila Ulitskaia. Pe noptieră sunt și Elif Shafak „Cele trei fiice ale Evei”, Michel Houellebecq „Platforma”, dar și multe alte cărți care așteaptă să fie finisate și pe care Anda uneori le lecturează după starea ei de spirit. Intenționat nu pomenește de cărțile autorilor autohtoni, pentru că acestea trebuie să fie citite de toți cei din Moldova încă din tinerețe – V. Beșleagă, N. Esinencu, P. Cărare, A. Busuioc, N. Dabija, V. Vasilachi, P. Goma, G. Vieru, L. Lari, D. Matcovschi, E. Tarlapan, E. Cioclea cât și mulți alții.

„Înainte de a cunoaște alte lumi, cunoaște-ți-o prima pe a ta de acasă. Rădăcina!”

„Avem însă și obligația morală să ne susținem autorii contemporani și să le cumpărăm cărțile – Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan sau Doru Ciocanu, Liliana Corobcă și Tatiana Țîbuleac (marea surpriză și mândrie deopotrivă), Emanuela Iurchin, Olga Căpățână, Mihaela Perciun, Antonina Sârbu și Alexandru Bordeian, Pavel Păduraru, Frații Vakulovski, Moni Stănilă și Vitalie Vovc.

La fel, Anda Vahnovan îi recomandă pe Emil Brumaru, Nicolae Popa, Irina Nechit, Nicolae Tzone, Radmila Popovici, Maria Pilchin, Igor Guzun și Paula Erizanu, Victor Țvetov și Vica Demici, scriitorii… Lista ar putea continua mult și Anda își face griji să nu fi uitat de cineva…

„Doar că, din păcate, nu știu de ce preferăm să nu citim autorii noștri. Ori ei cel mai mult au nevoie de feed-back și mai ales de susținerea cititorilor, într-o țară în care scrisul nu poate acoperi nici măcar coșul minim de consum. Este penibil, știu. Am avut tată poet și știu cât este de umilitoare situația. Eu am trecut un pic și de etapa când citeam doar autorii moldoveni sau români, atunci când m-am mutat în Londra și mi-am dorit să înțeleg un pic mai bine realitățile din România, în care am locuit mai bine de 20 de ani. Atunci am citit foarte mulți scriitori români, descoperind unii autori plini de forță, precum este Radu Vancu, Dan Coman, Claudiu Komartin, Constantin Abăluță și Octavian Soviany sau mai recent descoperite de mine: Diana Geacăr, Carmen Secere și Ioana Vintilă. Sau dacă vorbim despre proză  – Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Svetlana Cârstean, Adriana Bittel, Matei Visniec, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Andreea Răsuceanu, Doina Rusti, Gelu Diaconu, Ana Barton și Petronela Rotar și aici lista poate să continue la nesfârşit. Acum însă multiculturalitatea Londoneză mă îndeamnă să citesc autori cât mai diverși, pentru a înțelege mai bine alte lumi.”

„Norocul meu a fost să descopăr aici la bibliotecă o varietate nemaipomenită de carte. Cu poezia relația este însă de altă natură. Una perpetuă. Poezia o citesc mereu și chiar și atunci când termin o carte revin la ea constant. Am mii de semne multicolore lipite lângă unele imagini, gânduri sau metafore. E ca un perpetuum mobile. Mi-e greu să le mai găsesc loc lângă pat cărților de versuri, pe care nu le mai pun la loc pe raft.

De altfel, lumea cărților este cel mai sănătos drog – te poartă în înălțimi nebănuite unde poate ajunge  uneori numai gândul. Atunci când îl lași despletit.”

Copiii Andei. Foto: Angela Gutu

Să nu uităm însă de blogurile autorilor enumerați mai sus pe care îi urmăresc constant, cât și blogul lui Gheorghe Erizanu, Leo Butnaru și a lui Liviu Antonesei. Mai citesc povești și pe blogul Corinei Ozon și a Liliei Calancea, a Zinei Zen dar și a altor blogerițe tinere pentru că mi-s dragi și unele apropiate sufletului meu…”

Alte expresii de Anda Vahnovan:

~  Literatura va uni malurile si le va transforma intr-un singur poem. Intregit.

~ Ce poate fi mai frumos decat sa auzi poeziile recitate de noile generatii!

~ Rămân singură cu mine. Momente rare. Un fel de fericire. Asta până mă privesc în oglinda de la mașină și zâmbetul se evaporă pe loc. Cuta străbate obraznic fața în continuare, fără pic de rușine față de crema mea scumpă și de eforturile mele lăuntrice. Atunci, am zărit cu coada ochiului, gândirea mea pozitivă, trecând în viteză pe bicicletă, tinerică și cu buline pe fustă, fix pe lângă mine…

~„ Astazi ar fi implinit 80 de ani.
Ar fi fost multa lume, masa plina cu cirese si liliac. Glume, ironii, amintiri si neaparta la final era sa zica ”Iar acum sotia mea va va interpreta ”Spune mama cui m-ai dat””, piesa lui preferata care facea inimile tandari. Acum simt si eu acest cantec. Si inteleg si de ce lacrima lumea in jurul mesei. Mi se opreste un nod in gat. A rezistat celor 11 chimioterapii cu o rabdare de nebanuit. Nu i-am zis ce a avut pana in ultimul moment, desi privirea lui imi spunea totul.
Inima. Ea nu il lasa sa moara si cand nu mai avea cu ce respira deja. Se impotrivea sa renunte.
Haul din ultimile noastre discutii, abia soptite prin masca de oxigen mi s-a intiparit pe timpan. Hau a ramas si in inima mea dupa plecarea lui” (despre tata) – Te iubesc, tata!!!!

~„ Din cand in cand e cazul. Elibrarea de tot ce nu e al nostru. Ce ne sugruma. Ce nu ne lasa sa fim ce am fi vrut. Din neputinta sau din inconstienta. Lasitate sau ignoranta. E necesar. Chiar vital. Altfel e gustul aerului curat.” #duminicaezidepoezie

~ „La început ne-am înfuriat
am sperat, ne-am rugat
apoi ne-am resemnat”. (Hău, Anda Vahnovan)

~ „moldovencele  – mereu grăbite/ vorbind tare pe skype și pe messenger în transportul public uită că /o parte dintre pasageri le înțeleg vorba”

~ „Am colorat prin podul conștiinței

Cu-albastrul viselor și-a dulcei regăsirii,

A propriei ființe, dar și-a vieții,

Ce prinde zbor pe aripa iubirii.”

~ „Cand in ziua de azi mai intalnesti oameni pasionati de poezie, oameni care se aduna in fiecare duminica la Tramvaiul Douășase ca sa citeasca versuri si proza, oameni care traduc autori din toate limbile si de pe toate continentele, nu poti decat sa ii admiri de la distanta si sa le incurajezi ambitia.”

~ „Știu că atunci când voi fi deja bătrână, sclerozată, cu Alzheimer, reumatică și osteoporotică,  sau cât  de teafără voi mai fi pe atunci, nu o să mă vreți nimeni pe capul vostru. O babă nebună nu trebuie nimănui. Am înțeles asta și atunci când am asistat la o discuție dintre o mamă și ai ei doi fii, care își exprima marea dilemă: ”Când o să moară tatăl vostru, eu la care dintre voi să mă mut?” Suspansul și disperarea din ochii copiilor au vorbit despre multe. Umorul unuia dintre ei a detensionat atmosfera, spunându-i:”Mamă, tu să te decizi mai repede la care, că de nu, noi, ne-om mai bate pentru tine!” Am râs doar eu. Acum nu îmi mai vine a râde când îmi amintesc cazul.”

Câteva mențiuni de la prieteni despre Anda și opera ei literară:

~ Angela Gutu Cristina, (Anda Vahnovan) versurile astea sunt printre cele mai dragi mie ! Tu mi-ai citit gandurile ori noi toti avem aceleasi frici,obsesii, doar nu toti sunt inzestrati cu talent ca al tau, ca sa le pui atat de bine pe …rafturi ? Daca ai sti cat de speciala esti !!! Vreau sa stii asta

~ Lilly Istrate Au pătruns adînc aceste versuri…daca am avea curaj si posibilitate uneori să facem aceasta curâțenie spirituală…lumea ar fi mai sinceră,mai aproape…

~ Ludmila Bunica Respect si admiratie, Anda! Scrii deosebit de frumos, de profund! Patruzeci de ani inseamna ,DOAR, varsta de cea mai frumoasa, de mai constienta si mai tandra tinerete!

~ Mariana Jolondcovschi Anda, pe mine altceva mă interesează. Tu când? Copii frumoși ai făcut și crescut, blog ți-ai tras… Mereu îmi face plăcere să citesc ceea ce scrii, dar parcă tare aș vrea să am în colecția mea și o carte cu autograful tău.

~ Maricica Munteanu Atâta profunzime într-un Suflețel atât de plăpând…

~ Mihai Ghimpu “Este mai degrabă o formă de exprimare a preaplinului. De dezlegare a nodurilor interioare. De căutare a esenței. De reflecție, de acceptare. De asumare și de împăcare. Este acea pastilă de urgență, de cele mai multe ori, salvatoare pentru mine, cu efect imediat atunci când ”nu se mai poate”. Acel defibrilator vital în anumite momente de cotitură. Scriind, m-am împăcat cu multe, dar cel mai important e că m-am împăcat cu mine însămi în primul rând. Și de aici toată liniștea venită spre acești 40. Proza oferă tratament pe termen mai îndelungat, iar farmecul unui vers este anume forța comprimată acestuia..” Felicitari! Mulți ani și multă inspirație, că hârtie și creioane sunt și în Chișinău.

~ Vitalie Vovc „excelent! un instantaneu plin de culoare si emotie!”

~ Luminita Mezin Anda Vahnovan,, ati reusit un tablou foarte cromatic si, unde mai pui, ca actorii nici macar nu sunt actori
~ Constantin Brinza Dudu Ce bine ai surprins, cu rafinament si in detaliu, o secvență obișnuită din mozaicul „vietii londoneze” !

Surse inspirate despre Anda-Cristina Vahnovan (Ghimpu) – blogger, jurnalist, Doctor în sociologie:

https://ganduridespletite.com/

https://www.facebook.com/andacristina.vahnovan/

https://www.facebook.com/Simion-Ghimpu-164042457056583/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1509809215821062&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=711914382277220&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=749556441771365&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=711915248943800&set=t.1196214836&type=3&theater
https://omiedesemne.ro/3-poeme-de-anda-vahnovan-pentru-posta-redactiei/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1544433949025255&set=a.263896530412343&type=3&theater

https://ganduridespletite.com/2017/03/05/scrisoare-catre-urmasi/

P.S. Dintre recomandările de cărți și autori de carte propunem să le citiți la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu din Chisinau

❤ SV

Bloggerii despre tot ce înseamnă 24 februarie. Al doilea sondaj

  ”Suntem în plină campanie electorală – mai bine zis o „luptă” care se dă NU pentru beneficiul cetăţeanului, ci pentru a ocupa un loc „călduţ” în Parlamentul Republicii Moldova. Asta nu este o noutate. Este un lucru demonstrat în timp, asistând la mai multe procese electorale, care la final sunt încununate cu instalarea unor personaje politice pentru care am dat votul sau nu. Odată ce păşesc pragul forului legiuitor, parcă sunt date uitării şi promisiunile „cu marea şi sarea”, iar noi, cetăţenii, tot acolo rămânem sau în cel mai bun caz ne revoltăm de calitatea actului parlamentar pe reţelele de socializare. Dar despre finalitatea acestor alegeri, din februarie, vom avea ocazia să vorbim ulterior. Acum, aş dori să punctez o teză care mi-a fost sugerată de un coleg şi, totodată, să lansez o dezbatere, ceea ce ţine de implicarea diasporei în politica moldovenească. Şi aici apar mai multe întrebări, care teoretic, rămân fără răspuns, dar care trebuie luate în calcul. Cât de corect este ca un cetăţean care a plecat de ani buni din Republica Moldova, astfel rupându-se de la realităţile politice, economice sau sociale, să se implice în politicul de acasă? În ce măsură acţiunile lui pot deveni viabile în contextul în care politicile statului adoptiv şi mentalitatea comunităţii în care locuieşte 10 sau 20 de ani se pliază la jocul politico-administrativ de la Chişinău? Şi oare diaspora are dreptul moral să candideze la un fotoliu de deputat? Sunt întrebări, poate astăzi, mai mult retorice, dar mâine, dacă analizăm la rece situaţia din Republica Moldova şi ţara străină în care cetăţeanul moldovean deja face „legea”, vom găsi şi răspuns. Iar cu această ocazie, poate vom avea şi un tablou mai clar. Apropos, mai apare o întrebare, cât de pregătit este acel cetăţean din diaspora să părăsească zona de comfort care cu mare greu a clădit-o la sute sau chiar la zeci de km. distanţă de Republica Moldova? La toată această poveste, apare şi a doua faţetă, tot cu semnul întrebării. Doar oare, conaţionalii noştri care sunt în Chişinău, dar „vânează” voturile diasporei pe circumscripţiile stabilte prin lege, cât de „bineveniţi” sunt ca să le reprezinte în viitorul Parlament al Republicii Moldova? Se pare că, pe lângă acele patru buletine de vot care vor fi acordate în ziua scrutinului, ar mai trebui să apară un buletin cu întrebările de mai sus. Poate astfel, vom vedea care este realitatea zilei. Până atunci, nimeni şi nimic nu a interzis dreptul de a alege şi de a fi ales. Aşa că, toată lumea la vot pe data de 24 februarie...” (Vitalie Gutu, http://moldova9.com/ )

Victoria Boţan, blogger, jurnalistă, https://botanvictoria.wordpress.com/: “Fiecare pas al nostru este o alegere. Chiar și faptul că votăm sau nu determină realitatea în care trăim. Fiecare își are așteptările sale în urma scrutinului parlamentar din 24 februarie, ceea ce îmi doresc este ca atitudinea noastră să fie una pro-activă, să fim cetățeni bine informați, să putem analiza și cântări cu cap toate sursele de informare pe care le avem în preajmă și să nu ne lăsăm manipulați de interesul cuiva. Pentru mine schimbarea în societatea noastră va avea loc atunci când legile vor fi scrise pentru oameni și nu vor rămâne doar pe hârtie. Un simplu exemplu – cât de bine stăm la capitolul respectării drepturilor omului în Republica Moldova? Oare toate grupurile subreprezentate din țara noastră consideră că au acces egal la bunuri sau servicii? Cât de accesibilă este infrastructura noastră pentru părinții cu copii mici în cărucior sau persoanele în etate? Când la studii, muncă sau în transportul public voi vedea mai multe persoane cu dizabilități, voi ști cu siguranță că noua guvernare e mai bună decât cea precedentă. Când fețele oamenilor de pe stradă vor fi mai luminoase, când lumea va înceta masiv să emigreze din țara noastră, vom înțelege că mergem pe calea cea bună. Tu ce alegi?”

Dumitru Alaiba, https://alaiba.wordpress.com/ :”Mă îngrijoarează oamenii buni ce bagă opinii de genul „nimic nu se va schimba până nu vor fi violențe”. Feriți-vă de așa opinii și de oameni care le promovează. Sistemul știe foarte bine cum să răspundă violențelor. Așa câștigă ei, nu noi. Unor idei pur și simplu nu le permiți accesul în capul tău.

Schimbare înseamnă ca acei ce acum ne conduc și pun semnături pe acte oficiale, să ajungă la pușcărie. Simplu. O merită din plin. Pentru că au furat. Pentru că au distrus vieți. Pentru că au crime în spatele lor.

Avem mulți experți ce analizează și constată în loc să ofere soluții. Eu m-am săturat de constatări. Eu cred că, în situația în care suntem, nimeni nu poate face efortul mare, decisiv, dar fiecare putem face măcar CEVA. Cât de puțin. Fiecare din ungherul său să se gândească ce poate face, chiar dacă asta înseamnă un impact minuscul. Să se gândească, după asta să o facă.”

Tudor Cojocariu, https://www.tudorcojocariu.eu/ :”Este foarte important pentru noi, alegătorii, să putem avea cât mai multe răspunsuri la cât mai multe întrebări înainte de a-i înzestra cu puterea votului nostru pe candidați. Una dintre întrebările esențiale, la care ne-am dori cu toții să primim răspuns, se referă la modul în care va arăta coaliția de guvernare după 24 februarie. Nici un sondaj serios de până acum nu a prezentat vreunul dintre concurenții electorali drept capabili să câștige dreptul de a guverna de unul singur. În plus, deputații de până acum s-au manifestat deseori ca niște traseiști banali, chiar dacă nici n-au avut partide-instituții cu care să se identifice. Prin urmare, ar fi interesant să facem un exercițiu prin care să înțelegem unde vrem, de fapt, să ajungem..

Amenințarea instaurării unei grupări trans-partizane de admiratori lacomi ai (unor demnitari) este una reală. Iar dacă le reușește, nimic nu va mai opri să adâncească și mai mult criza în care se află RM, jefuind în continuare resursele statului, destrămând familii și distrugând viețile celor pe care îi vor alunga, la fel cum a alungat-o regimul lui Putin pe doamna care mă întreba ce influență mai are Rusia în RM. De aceea, participarea noastră la alegerile din 24 februarie este vitală pentru societatea moldovenească, pentru rudele, prietenii și oamenii la care ținem și care depind de votul majorității votanților de la parlamentare: proDemocrație sau proAutoritarism”

Vitalie Sprinceană, http://www.spranceana.com/ :”Putem să ne înțelegem că pentru vîrfurile oligarhiei de la guvernare Moldova nu este decît un loc de muncă? 

Nu este nici patrie, nici loc în care ei și-ar construi viitorul pentru sine sau pentru familiile lor, ci doar oficiu de muncă în care se găsesc temporar, atîta timp cît businesul (extragerea rentei, utilizarea monopolurilor) merge. 

Familiile și copii sînt demult în străinătate, atît pentru a fi protejați de razborcile politice locale cît și pentru a-i integra cît mai bine în elitele țărilor cu pricina, unde urmează să trăiască.

Conturile bancare în offshore, firmele înregistrate în paradisuri fiscale – toate astea transportă, zi de zi, ”salariul” obținut în Moldova în locurile de trai ale familiei sau în zone mai sigure pentru bani. Conturile în băncile locale, cînd există, sînt fie cheltuieli de buzunar, fie costuri operaționale (de cumpărarea a loialității diverșilor și diverselor mercenare).

Cetățeniile duble/triple (americană, britanică etc) sînt și pentru evitarea persecuțiilor dar mai ales pentru șansa de a începe o viață nouă cînd se va termina munca…

Casele în Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie sau chiar România nu sînt case de vacanță ci…casele reale ale familiilor lor. Adevărata plăcere a vieții pentru acești inși se întîmplă la Londra (unde se învîrt în cercurile altor semeni), in Franța, pe Coasta de Azur.

Moldova e doar locul de muncă…Unde se vine săptămînal cu avionul. Unde e murdar și glod și frig și problematic și neglamuros dar…de unde vine banul.

De aia nu se sfiesc să creeze scheme din care să scoată bani pe care, la rîndul lor, să îi scoată din țară: pentru că ei își văd viitorul în altă parte.”

Primul sondaj al bloggerilor vedeti aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/01/26/bloggerii-alegerile-si-societatea-asteptarile-ne-creeaza-realitatea/

Orizontul unor oameni – e un cerc cu raza zero. Ei îl numesc – punctul de vedere. Conceptul filosofic: Cu cât știi mai mult, cu atât mai mult nu știi. Păcat, că toţi cei care ştiu cum să conducă un stat, deja lucrează ca taxişti şi frizeri…

Nu te obosi să convingi omul că ești așa cum ești! El oricum te va vedea doar așa cum îi va conveni lui, în funcție de interese și împrejurări… Svetlana Vizitiu Impresii

Pace să fie, sănătate s-avem! Doamne ajută!

❤

Bloggerii: alegerile și societatea. Asteptările ne creează realitatea

Credința alegătorilor într-un țar bun este una din basme. Cum poate un președinte să afecteze, de exemplu, mărimea salariilor și a pensiilor? Nu influențează nici prețurile la gaz sau petrol decât dacă îmbină abilitățile și imputernicirile lui cu apartenența poltică. Ce nu ar trebui să o facă. Un președinte adevărat – este unul pentru întreg popor, și atunci când se ține de principiile politice pentru un partid oarecare, are de pierdut integral acest biet popor, care așteaptă în continuare un rege din povești… Puterile reale vin din alte părți. Acestea dușmănii din culise și politică externă. Reformele, noile legi, lupta împotriva corupției – sunt toate celelalte departamente. Gândiți clar! Atunci când candidatul la alegeri promite mai multe, cu siguranță, el minte. Atunci când oponenții se ceartă unul cu altul la TV etc, înseamnă că niciunul nu va aduce un folos statului. Deci, nu vă deranjați și nu așteptați minuni! Multă teorie doar strică treaba! Priviți faptele așa cum sunt și cine a făcut ceva util pentru oamenii acestui popor supus. Și, mai mult timp oferiți comunicând cu oamenii de la țară, sau din stradă, ei spun adevărul. Și că sunt nevoiți să schimbe un vot pentru cărbuni sau paste, ne deschide ochii pentru cine să nu votăm. Bine ați venit la realitate! Avem multe așteptări, dar cu siguranță, încă zece ani vom admira luptele parlamentarilor unul cu alții, și Moldova va rămâne pustiită, doar cu bătrânii care nu au încotro și se vor conforma cuminți, așteptând cu lacrimi vestile și bănuții de la cei dragi migrați în toate colțurile lumii… (S. Vizitiu)

Să ascultăm ce spun ceilalți bloggeri din Republica Moldova despre societate, atitudine și așteptările noastre de la alegeri, și cum poate influența Internetul mentalitatea:

Diana Ciugureanu, https://dianazlatan.blogspot.com/ :”Scrutinul parlamentar din 24 februarie curent înseamnă multașteptata accedere a forțelor sănătoase, #fără foști, în organul legislativ suprem al celui de-al doilea stat românesc, prin alegerea adevăraților patrioți români – unioniștii, care m-au onorat prin includerea în lista candidaților din partea unui partid din Basarabia. Mișcarea Unionistă m-a înaripat astfel, dublu – ne-a oferit posibilitatea de a vota cu inima, pentru viața în demnitate, prin Reîntregirea Basarabiei cu România-Mamă și surprinzător pentru mine, m-au responsabilizat și pe mine pentru succesul unionismului, al românismului acasă. Deși povara noastră este imensă, istorică, de triumf al adevărului despre identitatea noastră, după marcarea Centenarului de la binecuvântatul moment astral, Marea Unire, consider o sărbătoare, activitatea mea din familia dragă și harnică a tinerilor noștri unioniști. Dacă voi reuși să justific încrederea fraților mei nobili, contribuind la mobilizarea populației tot mai conștiente de importanța Reîntregirii, voi fi împlinită și recunoscătoare Bunului Dumnezeu pentru misiunea comună, realizată cu brio. Sănătate să avem, căci puterea fiind în Unire, le vom avea pe toate celelalte în curând. Doamne, ajută, în deschiderea către lumina blândă a credinței în bine și adevăr!”

Vitalie Vovc, http://www.vitalie-vovc.com/ :”Cum să răspunzi despre „schimbări în societate și așteptările mele după alegeri” în doar 2-3 rânduri ? Și asta fără ca să cazi în clișeu de genul : „vrem oameni integri în Parlament care să aibă grijă de nărod” sau „vrem o viață decentă, democrație și libertate”… Cu toate acestea, anumite așteptări de la scrutin am. În primul rând, eu îmi doresc ca după aceste alegeri să nu ne pomenim cu „antieuropeni” majoritari. Mai trivial și vulgar spus: mi-aș dori ca țara să nu-și schimbe „vectorul”, folosind un clișeu consacrat. Și în al doilea: mi-aș dori ca în următorul Parlament să intre mai mulți unioniști convinși și sinceri, care ar accelera aceste procese unificatoare. Atât. Alte așteptări nu am. 27 de ani de la Independență cred că este un termen suficient de mare şi „experienţa” a durat prea mult. Câte ceva ar fi trebuit să învățăm în această perioadă. Și exemple despre cum s-au descurcat alții de atunci sunt suficiente. Dar am aplicat deja celor 2-3 rânduri un multiplicator prea mare… și consider că am fost suficient de explicit.

Bloggerul Andrei Plop, https://plopandrew.blogspot.com/ :”Este greu să lupţi cu persoanele care dispun  de resurse financiare enorme, care mai şi butonează peste tot unde găsesc un profit”. Inteligenţa şi experienţa de viaţă mă salvează de ”indivizii respectivi”. De nouă ani n-am fost acasă, şi este ”al naibii” de dificil, deja simt o oarecare oboseală. Cel mai tare mă macină că fiind în străinătate în statele UE-NATO, de unde poţi avertiza pe cei de acasă despre toate pericolele şi scenariile posibile care le pasc, prima reactie ce vine de la moldoveni ar fi că ”este imposibil” aşa ceva. Atunci când faptele vorbesc în fine, moldovenii devin indiferenţi sau o fac pe ”neznai”. Cea mai mare problemă în cazul de faţă sunt ruşii care într-adevăr sunt mult mai inteligenţi ca celelalte state vizate la un loc, iar prostia şi incompetenţa plus fenomenele de corupţie îi situează pe moldoveni pe primul loc. Deja toţi au înţeles, chiar şi cei din vest, – ce se întâmplă şi nu reacţionează la doleanţele moldovenilor şi continuă să colaboreze cu partidele oportuniste, cei care le achită sume enorme de bani. Vom pierde în continuare şi cei patru ani din cauza celor din vest, şi pentru că moldovenii nu s-au unit în momentul cel mai potrivit de răscruce. Dar cât de ciudat nu s-ar părea, România este prima Ţară care nu doreşte Unire şi ca Republica Moldova să facă parte ca membru UE-NATO!În Moldova, opoziţia luptă cu celelalte partide, dar trebuie să lupte cu ruşii din ţară care declară că susţin Rusia, să lupte cu cei care se dau drept prieteni, dar fac de asemenea politica adversarilor. Pentru cei din vest, le ia patru ani după fiecare etapă cu alegeri parlamentare, pentru a înţelege ce se întâmplă în Moldova. Se schimbă guvernele şi la noi, şi la ei, şi din nou se repetă aceeaşi istorie, şi are de suferit poporul nostru. Dacă cei din vest au de ales dintre o persoana cu trei studii superioare şi un chelner fie bucătar din Republica Moldova, eu cu siguranţă aleg pe cei fără studii, adică chelnerul. Cei din vest aleg pe cei care pur şi simplu îndeplinesc comenzile şi nu pun întrebări, dar niciodată nu le spun că aceia au greşit. E o şmecherie bună pusă la punct! Căci, atunci când au de afacere cu persoane cu studii superioare, de obicei încep a se simţi rezervaţi şi încearcă prin metode ieftine să-şi demonstreze autoritatea. Nici cel mai tolerant om nu se va enerva în acest caz!  Sper să înţeleagă moldovenii ce fac, şi opţiunea assta să ajungă şi la cei din vest, şi să nu fie prea târziu, pentru că vom avea o guvernare contradictorie speranţelor poporului nostru”

Oxana Barbu, scriitoare:”Datorită bloggerilor din Moldova, puțin cîte puțin societatea noastră devine mai informată ceea ce ține atât în cultură, cît şi-n politică. Iar aşteptările mele de după alegeri sunt ca societatea să devină mult mai conştientă şi mai matură la capitolul gândire. Deoarece, fiecare dintre noi suntem schimbarea, trebuie doar să vrem. Eu sunt şi voi fi Schimbarea. Căci îmi doresc mult o schimbare în societate. Mulțumesc frumos”

Artur Gurau, expert consultant în domeniul comunicării digitale:”Dacă noi o să avem acest discernământ, vom putea alege grâul de neghină, pe de o parte; pe de altă parte, există tot timpul și va exista și pe viitor o competiție de idei și o competiție de atenție și aceste deșertăciuni despre care tu vorbești, îmi pare rău să-ți spun, dar doar se vor amplifica pe viitor. Ce putem să facem noi, este să încurajăm apariția unor voci de alternativă unor oameni noi care să transmită și să promoveze altfel de idei. Până la urmă, asta este ceea ce putem să facem fiecare dintre noi pe Internet. Dacă noi nu suntem de acord cu o anumită idee, poziție, putem să facem un pas în față și să spunem cum vedem noi; dacă noi vedem ce se întâmplă, dar nu facem nimic, nu doar că suntem spectatori și complici, dar pur și simplu contribuim la faptul că aceste deșertăciuni vor fi pe viitor și mai tupeiste și vor domina acest spațiu informațional… Media are nevoie de aliați, există necesitatea de a dezvolta parteneriate cu organizații, cu aceiași influenceri, cu, nu știu… alte media, pentru a combina resursele și a amplifica aceste mesaje…  (sursa RadioEL)

Așteptările tale îți creează realitatea. În general, dacă vrei să realizezi ceva semnificativ în viață, va trebui din start să pui în fața ta obiectivele nerealiste și să-ți subapreciezi aptitudinile de a le pune în aplicare. Și – va funcţiona. În plus, oamenii deja sunt conștienți de faptul că acei lideri care cer de la subordonaţi rezultate ireale, ca urmare, vor obţine un impact mai mare din partea echipei decât a celor care au cerut doar „Obiective reale”. Dacă eşti imperfect, oamenii te vor iubi mai mult. Valabil pentru autorități, cei pe care alegem la putere, sper să realizeze acest adevăr… Aș fi dorit opiniile mai multor bloggeri în acest articol, sper că va urma, cert că nu toți bloggerii au curajul să-și expună gândurile la acest subiect… (SV)

Doamne ajuta! ❤

SuperBlogger euuu!

Care a fost conceptul iniţial al blogului meu? – Cărţile şi imaginea bibliotecii în societate. Ca urmare a interesului pasiv din partea cititorilor, ”brusc” au apărut şi Impresii din viaţă, nu doar despre cărţi. Astfel, s-au interconectat două teme majore, dar esenţiale pentru persoane inţeligente.
Destul de neaşteptat pentru mine. Sincer. N-am presupus că acest lucru va fi posibil şi că va trezi interes reacţii din partea utilizatorilor moderni deprinși cu tehnologii informaționale la ureche. Subiectele create se completează reciproc.

Eu vorbesc despre umplerea sufletului, despre armonia noastră interioară.
Nu este o analiză de expert a lucrărilor sau autobiografie. Scriu despre sentimente, gânduri, evenimente, încerc să fiu pe înţelesul tuturor. Deşi, nu este întotdeauna uşor pentru mine, dar o fac cu plăcere.
Încearcă să descrii sentimentele tale! Atunci când cineva te întreabă: – ’’Ce este dragostea?’’, în sinea sa, tu cunoşti răspunsul, dar… cum să-l exprimi prin cuvinte? Şi când pregătesc un articol bazat pe fapte reale, pe experienţă împărtăşită sau discuţii cu confesiuni, – pentru mine este mereu ceva foarte apropiat de suflet… Gândurile se adună ’’grămăjoară’’. Iar eu mai am joburi; apoi, familia, lucrurile simple, femeieşti…

Blogul ’’Impresii din viaţă şi cărţi’’ a devenit o părticică din viaţa mea…
Ca blogger care scrie de nu mult timp, nici nu mă gândeam la vreo participare în concurs. Pur şi simplu, a venit momentul să încerc puterile mele și la această parte creativă a concursului, să ţin pasul cu blogosfera şi pentru a învăţa, fie, a împrumuta ceva util din experienţa bloggerilor. Cred că sloganul ‘’Învăţând pe alţii, noi învâţam şi mai mult!’’ trebuie să fie pentru un blogger principiul de acţiune în competiţia SuperBlog, – nu doar cuvinte! Adaug, că învăţând de la alţii, încerc să fiu şi eu mai creativă în domeniu.

Ce îmi place în această confruntare a SuperBlog-ului este răspunsul bloggerilor prin creaţii proprii. Munca lor invizibilă devine vizibilă atunci când vezi cât de rapid reacţionează şi răspund ei la probele şi condiţiile impuse de organizatori. Posesia unanimităţii şi a motivaţiei sunt stimulente perfecte pentru atingerea obiectivelor planificate.

Motivaţia pentru mine este sănătatea spirituală şi bunăstarea familiei mele: copiii, nepoţii mei. – Unde găsesc motivația? M-am pus pe gânduri… Din experiența de viață.
Dacă omul înţelege ce vrea, visurile sale, – atunci universul îl va sprijini. Aveam visuri şi pentru realizarea lor a trebuit să învăţ să-mi exprim gândurile: scurt, clar şi la subiect. Nu înainte de a învâţa să aud şi să înţeleg oamenii. Nu doar atât: citindu-vă, eu învăţ. La fel şi ascultând persoane de succes. Nu am devenit jurnalistă, mă simt mult mai bine în calitate de blogger. Pentru că scriu ceea ce gândesc şi simt nu doar eu, dar şi cei asemeni mie, vouă, tuturor celor interesaţi de acest subiect… Când obosesc, privesc… un film bun.
’’Cel mai bun blogger’’ trebuie să demonstreze că un blog poate trăi pentru totdeauna! Că nu doar va ’’atârna’’ pe hotarele internet-ului… Care sunt perspectivele blogosferei noastre? Există mai multe opţiuni pentru dezvoltare. În opinia mea, ea va deveni mai profesionistă, ca să spunem aşa, şi nu am în vedere parteneri media. După ce reţelele de socializare ’’vor înghiţi’’ utilizatorii care au nevoie de bloguri, în general, pentru a comunica, în blogosferă vor rămâne cei cărora le place anume să scrie – note personale, poveşti de viaţă, texte care aduc a coloană jurnalistică etc., prin urmare, aceasta poate provoca o uşoară reducere a blogosferei, în termeni cantitativi, dar va continua să evolueze calitativ! Sper că blogurile nu sunt create de dragul concurenţei.
Visul, scopul şi acţiunea – sunt cele mai importante lucruri! Dacă înţelegeţi aceste lucruri, veţi fi un bun motivator. Şi un blogger partener excelent, dacă nu veţi pune banii ca primul scop în viaţă… Încercaţi să fiţi calmi, eu nu prea reuşesc în acest sens şi toate problemele apar de la agitaţia şi graba cu care încerc să fac mai multe lucruri de odată. De la o supra-abundenţă de sentimente şi informaţii ne creăm un dezastru în capul nostru. – Nu vă grăbiţi şi le veţi obţine pe toate! Altfel nici nu poate fi.
Acest an pentru mulţi dintre noi a devenit începutul unor schimbări în viaţă prin teste de rezistenţă. Fie ca anul care vine să fie un an de schimbare pozitivă şi dezvoltare în toate aspectele vieţii. V-aş dori toată puterea, energia creatoare şi curajul de a merge mai departe! Ca alături de voi să fie mai multe persoane care să vă susţină, să vă înţeleagă şi să vă iubească. Multă căldură şi linişte sufletească! Mult noroc pentru voi, dragi colegi! Mulţumiri organizatorilor concursului, celor care ne sprijină prin cuvinte şi inspiră încredere bloggerilor!

La Mulţi Ani binecuvântați!

Ultima probă din competiţia SuperBlog 2014!

#S_Vizitiu

Emoţii de bădărani

Fiecare omuleţ are un vis. Nu e unul obişnuit, cum ar fi să cumpere un ou Faberge, dar cam aşa la nivel global, ceea ce ar schimba radical existenţa, şi atunci, – va începe Viaţa! Chiar aşa: Viaţa, de la un nou aliniat. Se începe, se întinde cât un caşcaval şi nu se termină niciodată. Fără deranj. Cine nu se supără, nu e bădăran, iar cine se supără, – duce un trai de bădăran… În ambele cazuri, în societatea asta esti un bădăran! – Conformează-te, şi taci! Confruntându-te cu probleme în căutare a unui loc de studiu sau de muncă, cu serviciul, la care chiar trebuie să lucrezi, cu banii care nu sunt îndeajuns… Un bădăran deja la vârsta de treizeci de ani va înţelege, că tot ce-l înconjoară – este ultima staţie. Soţia morocănoasă, copiii care urlă, socrul care ocupă toaleta, şi un sos necomestibil la nişte paste arse – totul este totul! Barem, am sosit, iar apoi – nimic! Nici bine, nici rău. Soacra niciodată nu va muri, iar la tombolă cât n-ai cheltui, nu vei avea potul cel mare. Staţia Făr-de-Speranţă! – şi poţi să nu mai cobori din tren, nu se va schimba nimic. Dar cum vine cu izbucnirea viselor, oare e totul înzadar? Adormind în adolescenţă, al nostru bădăran visa să devină domnitor al universului! Sau în caz extrem, un George Clooney. Iar aici, nu există nici un Hollywood, nici maşină a timpului. Fiecare tocilar în sinea lui se consideră un Împărat. Iată, acel Bădică hip-hop este destul de fericit, e sudor de meserie şi face în jur de o mie euro lunar, iar împăratul nostru consideră că merită mult mai mult. Aşa l-a educat societatea-mamă, şi de aceea, el îşi vede locul său în viaţă cu o treaptă mai mare. Atât de mare, cum ar fi el pe – Olimp, şi soţia lui – cu un tatu sau puiet la poale, fie cu o zgardă în cavitatea bucală. – Hopa, şi cu un ochi învineţit… Şi aici, din adâncurile subconştientului iese visul cel de bază al eroului nostru – o babă bogată, pe care o găseşte pe o reţea de socializare, şi care-i dă bani. Nu, nu vă hliziţi, oameni cruzi! Asta noi înţelegem că el nu va fi în stare să o satisfacă cu nişte boarfe de piele. Poate doar cu un trandafir, şi-atunci ea va deveni fericită doar de la o privire a lui? – Aţi privit ”Matrix”, partea a doua, se pare? Un bastard de francez fals s-a uitat la o doamnă în restaurant şi o satisface cu privirea lui. Astfel şi visează: el – pe ea, iar baba îi cumpără un BMW, o moşie la Monaco… Unde se vor băga copiii, soţia şi socrul cu toaleta, – de asta el habar n-are: Împăratu’ are alte griji. Mai presus de toate, el – se vede scăldat în ciocolată. Se plimbă, mângâindu-şi ego-ul de rebel, plus ochit şi binecuvântat de privirile femeilor, pe când prima lui soţie munceşte La Italia… – E bărbat, ce mai! Precum stripteuz-ul Tarzan, fără să se dezbrace. Acum puteţi să vă râdeţi cât doriţi, chiar dacă poate fi de neconceput acest amuzament în raport cu visele altora. Spune-mi, ce visezi – iată ce este cel mai sacru şi ireal…
Am un vis în care copiii mei sunt deja maturi, inţeligenti şi asiguraţi, cu nepoţii care-i adoră şi respectă. Cum se face, dar mai am nişte fobii că fac prea puţin pentru ei, şi nu reuşesc să-i ajut precum ar dori… De aceea, şi este doar un vis, nu planuri.
Să visezi la bărbaţi bogaţi, frustraţi şi fără emoţii sau sentimente, – în capul meu există deja un subînţeles că omul nu e doar un portmoneu, – e cu o mulţime de gândaci în capul lui, dar am şi eu pe ai mei câte doreşti. Să visezi la o dragoste nebună, – păi, aşa ar trebui să te cheltui emoţional în răspuns; în general, poţi avea multe supărări pe cap, de altfel, reprimarea dorinţelor provoacă o serie de frustrări. Să visezi la banii căzuţi din pod, – e şi asta un motiv pentru necazuri, de obicei, banii singuri nu vin la nimeni. Visul la ţările îndepărtate, eh, – numai nu cu a mea aerofobie, dar e mai mare lenea de a urma iadu’ pustietăţii. Ce aş mai visa la India, – nu am nici un drept, căci n-am parale… N-ai parale, – nu ai dreptul să visezi! Astfel, parcă am de toate de ce e nevoie pentru un trai decent… Poate doar de sănătate, locuri de muncă pentru copii, bani… Din nou, – banii… De altfel, este o exprimare sănătoasă a emoţiilor pe măsura unei societăţi care de zeci de ani se tot maturizează şi nu se poate opri din limita de stoc… În continuare, rămânem copii într-o comunitate, care mănâncă banane occidentale. Iar merele las’să putrezească, nu are cine să le culeagă…
Articolul este scris pentru competiţia SuperBlog 2014

Aventura unui Prichindel

Viaţa noastră e un stres constant: la cineva vine de la locul de muncă, la altcineva – de la lipsa lui. Suntem mereu pe fugă, ne grăbim şi trăim într-un haos de sunete şi obiecte. Dar cât de mult visăm la pace, linişte şi armonie. Şi să rămâi de unul singur cu natura pentru a uita de probleme şi agitaţie. Cineva meditează şi se ascunde în sine, dar pentru mine nu e de ajuns. Aşa că am decis să merg într-o mică călătorie în Ţara armoniei şi a poveştii, mai ales că vine ajunul cu zăpada platinată… Uneori este atât de greu să înţelegi şi să simţi. Dar când acest sentiment apare pentru câteva clipe şi poţi atinge ceva fantastic, devine mai uşor pe suflet, şi inima nu mai bate într-o fereastră închisă… Visul într-adevăr a fost unul neobişnuit. Se făcea că un Prichindel mă îndemna cu o voce tainică: „Tu vei găsi ceea ce ai pierdut în aceste regiuni, în care zăpada acoperă pământul cu o pătură din ramuri roze, unde crengile copacilor sunt ţesute din ţurţuri argintii, iar ghearele păienjenișului îngheţat se transformă în păpădii. Acolo, unde iarba stă de vorbă cu neaua, şi merele cu căciuliţe albe întâmpină răsăritul. Unde sub o ploaie de sclipici aurii dansează arbori de minuni, iar lângă castele cu lăcăţi se pasc oiţe strălucitoare.”- „E cam ciudat acest lucru, – gândi cu voce Prichindelul. – Dar nu avem de ales. Urmează primăvara, deci în loc de odihnă de iarnă, voi fi nevoit să merg într-o vacanţă Straja, chiar dacă acest lucru contrazice obiceiurilor mele.” A aruncat o ultimă privire la peştera lui, a trecut pragul şi a înţepenit de uimire. În faţa lui s-a prelins un orizont fără de margini, iar un focar de soare generos împroşca luminiţe pe nisip. „Ce este? Partea laterală a pământului?- Prichindelul flutură din gene şi privi mai atent. – E în regulă… E doar ninsoare.” Pentru o clipă, s-a pus pe gânduri, se întrebă în ce direcţie să meargă. – Noroc,- i-a făcut Soarele cu ochiul, în căutarea reflectării sale într-un sloi de gheaţă. – Ceva s-a întâmplat? – „Da! S-a pierdut cheia de la camerele cu comori. Şi dacă nu o voi găsi, atunci în Regatul prichindeilor la primăvară nu va creşte iarba, nu vor înflori florile şi…” – E clar, – l-a întrerupt Soarele jucăuş alunecând în jos, – nu pierde timpul, mergi spre Vest, la parcul de aventură Straja, urmând indicatoarele. – „Mulţumesc, – murmură Prichindelul, – Va fi, cu siguranţă, o aventură de iarnă neobişnuită.” În zori, Prichindelul a nimerit într-o pădure necunoscută. Pomii de Crăciun dormitau sub o plapumă deasă albă, iar cei mai mari păzeau solemn somnul lor. O linişte absolută a umplut spaţiul întreg… – „Frumoasă este iarna asta! – gândi Prichindelul – Poate ar trebui să schimb orarul cel mare şi să nu mă ascund în peşteră în acest timp minunat?”- O voce i-a întrerupt gândurile: – Eşti în căutarea unei chei? – Piticul nostru privi în jos şi văzu o veveriţă pe care mai n-a călcat-o, de mică ce era. – Mergi pe drum, te va duce la Vila comorilor Straja… Veveriţa a dispărut în tihnă la fel precum apăruse. Piticul obosit, a reuşit să ajungă departe la unul dintre vehicule bizare. Soarele din ceaţă îi făcu cu ochiul, şi el şi-a dat seama, că este pe drumul cel bun… Un oraş în luminiţe de foc. „Iată un castel în aur!” – a exclamat Prichindelul. Şi toată noaptea el a rătăcit printre casteluţe şi zăpadă, admirând farmecele lor. Minunile continuă: Zăpada părea roză. Cerul era de un senin transparent, iar pinii argintii… Şi lăbuţele puilor de brazi chiar erau acoperite cu pânze fine platinii, de aceea şi semănau cu păpădii. Obosit, dar fericit, Prichindelul s-a aşezat pe zăpadă. Apoi, privi în jurul lui: – „Iată cum! Păi, eu din peştera mea sunt la doi paşi de această minune şi am făcut înconjurul lumii, şi nu era greu să consult un site, dar dacă eşti un leneş, ai multe de pierdut şi poţi rămâne fără un sejur Straja! Şi totuşi a fost o experienţă de neuitat!” Soarele făcu-i din nou cu ochiul, privindu-l din ţurţuri. Va fi o primăvară adevărată. Şi va avea ce povesti prichindeilor săi. Trebuie de gândit şi referitor la orar. Doar nu poţi să pierzi din vedere o aşa ocazie, în această vreme minunată?!”

Tu niciodată n-ai văzut steaua ta, dar ştii, că ea este Acolo… Poate de aceea, noi şi trăim între cer şi pământ? Pentru a fi aici şi acum, în acest moment? Nu să trăim cu resturi, iluzii ale trecutului sau viitorului. Şi din acest motiv, nu permitem prezentului să fie azi cu noi, apoi regretăm că nu am apreciat aceste valori ale prezentului…

Articol scris pentru SuperBlog 2014!

Femeia, horoscop, brânzeturi

Nu mă pricep la horoscopul bărbaţilor, poate îl intuiesc… uneori. În toate celea sunt lăudate femeile, iar eu le voi critica. Provin şi eu din această categorie homo-sapiens a feminităţii fermecătoare, deşi din zodia Fecioarei, mă înverşunez (cu neruşinare) să-mi exprim opinia proprie asupra calităţilor veritabile pe care le cunosc atât de bine: genul de femei, dragoste, vinuri şi brânzeturi: – Vrei să ştii, dragă, – cine eşti de fapt? – Înainte! Cu răbdare, fără supărare… Atenţie!

Berbecoaică:  A da sau nu – aceasta-i întrebarea. E o mătuşică care nu acordă atenţie bărbaţilor, doar dacă e vorba de reciprocitate. Şi e foarte creativă, fără îndoială! Indiferentă la sex: „mur-mur” şi „miau-miau”, – preferă persoane care vor oferi vin uscat cu caşcaval. Se poate şi şampanie, dar fiind o natură foarte captivantă, poate să nu observe că a mâncat şi băut peste masură. Deoarece adesea e predispusă la migrene, se recomandă să evite combinaţia de vin alb cu brânză. Dar oricum cu bărbaţii ea e o mâţă încredibilă, chiar dacă este un semn cu foc, are mai multe de făcut decât să se pupe cu ei, de exemplu, cozonaci şi colăcei cu brânzeturi sau să sară pe trambulină lipind colţunaşi cu caşcaval mucegăit; vedeţi şi voi, că are treburi mai importante decât sex, pentru că iubeşte să mănânce de prăpădit! Şi mai sunt ca nişte copilaşi: vesele, optimiste, energice, ufff! Niciodată nu cade pe gânduri. Dar e nevoie? Ea este mereu ocupată! Mereu străbate pereţii! Cum nu-i va da cineva voie? – dar coarnele, la ce sunt bune? Dacă de uns cu-n sendviş mucegăit, e gata-i treaba uns făcută! Iar Berbecuţa care stă pe loc e cea care doarme. Ar fi ideal să i se indice o direcţie corectă unde ar putea să-şi joace rolul pentru a obţine caşcavalul vieţii sale până se va întoarce să se relaxeze şi să se bucure de viaţă. Un fel de sendviş culturist…

Tauraş – păcuraş Femeia – Aşa deci, tăiem ciupercuţe felii subţirele, le rânduim cu acurateţe, frumos, acoperind cu cremă de brânză, primul strat uniform, stropim cu lămâiţă, – şi se serveşte… În taină fugind de sine însişi. Şi Doamne fereşte, dacă cineva fură de pe masă o bucăţică înainte ca tacâmurile să fie puse pe şerveţele. Picioruşele le spălă înainte de somn, ştergând cu un prosop individual fiecare degeţel, pe care apoi îl spălă în balsam, iar când se va usca, cu siguranţă, îl călcă cu un fier de călcat… Pe scurt, femeia Tauraş e capabilă să bată pe oricine cu scrupulozitatea ei. Din casă n-o scoţi nici cu ciomagul. Soţului mereu îi insuflă că ăsta şi este confortul casnic, de altfel nu se mai poate trăi… Nu va lăsa pe nimeni să respire liniştit! Doamne, ajută atunci când ai greşit cu ştergarul pentru picioare şi ai şters cu el mânile! – Te va morocăni o săptămână întreagă! Bărbat strunit, copii spălaţi, casă construită şi din nou… toată lumea la spălat! Cu abilităţi de a munci mult, te va aduce la febră până nu se defineşte la propriu. În cazul când apare ceva neprevăzut, se umflă ca un cârnaţ! De aceea, Doamne fereşte, să mergi sau să fii în maşină alături de femeia Tauraş. În excursie, ea va pleca neapărat cu două-trei valize pentru orice eventualitate cu zeci de cizme, sandale, fuste, rochii, pantaloni şi nu contează anotimpul. Dacă nu poartă un kg de aur pe sine, – nu e Tauraş! Confortul şi comoditatea sunt mai presus decât omul de alături! Tauroaica e pricepută la condimente şi specialităţi de mâncare, fiind un fan brânză, în special la cele cu verdeaţă, – toate aranjate în borcănaşe, fiecare la locul lor. E pricepută la vinuri: mesele de sărbătoare la acest semn, aduc mai mult a degustare. Preferă băuturi tari, de aceea, atunci când ea bea, atent trebuie să fie anume vecinul ei. Pentru că un taur cherchelit, ba sau nu, îşi va demonstra năravul… Se recomandă vin dulce şi concentrat, sau vermut cu un gust bogat, cu aromă Gen Sendvişul Directoarei de PR.

Gemenoaică e acea femeie care adoră să mănânce brânzeturi delicate de sânge albastru, în special de acelea cu mucegai, şi să bea orice, doar să fie într-o companie bună. Vorbeşte mult, fără să scâncească atunci când greşeşte sau spune prostii, deoarece ştie că bărbatul o iubeşte oricum.  De aceea, se recomandă să bea doze mici de vin delicat, alb sec cu aromă de flori foarte utile, precum vinul Muscat, deoarece conţine minerale vitale, benefice pentru organismul acestui semn. Viaţa cu femeia Gemeni, teoretic, e ca pe un teren minat. Şi niciodată nu ştii cum şi de ce. Pentru că,  în mod normal,  în Gemeni de sex feminin se distrează cel puţin trei persoane deodată şi fiecare cu propria ei dispoziţie. Poate să te sune fără motiv, doar să stea la taclale.  Să plângă, tot aşa… Nu are încredere în prieteni şi în atitudinea lor sinceră şi dezinteresată unul faţă de celălalt. În taină, este convinsă că prietenii, pe bună dreptate, există pentru a trăda, iar prietenele – pentru a profita într-o zi de soţul ei. Frumoasă şi drăguţă în public, dar nu dă Doamne să trăieşti alături de ea. O carieristă până la măduva osului şi un dictator în fustă! – Comandăm, lucrăm, comandăm, lucrăm, comandăm!… Nu are viaţă personală? Să lege o relaţie la locul de muncă? – Nu se cuvine! Apoi se plânge: „aaaaa, nimeni nu mă iubeşteee!” Da, poate tolera o infidelitate!.. Ulterior, se alege cu o depresie, ce vine din lenevie. Exact aşa! în esenţă, este gata să fie nefericită şi să sufere. În acest caz, ea se agaţă de gâtul oricărui bărbat, chiar dacă acela nu e potrivit pentru ea, şi… pe dracu*, dacă îi va da drumul! Sendvișul potrivit în funcție de calmant ar fi brânzeturi gen hipiot.

Canceroaică – De fapt, sună foarte ciudat, că femeia Rac este un semn nepământean. Aşa cum n-am ştiut ce să spun despre semnele zodiacale ale bărbaţilor, nu ştiu ce să spun despre ea. E destul de pământeană, aprofundată, nu ştiu cum, şi cu nimic deosebită de altele…  Cu ea te poţi întâlni o dată la fiecare şase luni, ca ulterior, peste zece ani să realizezi că este deja o prietenă apropiată. Distanţa, la fel, nu contează. Pasivitatea de viaţă impune gândul că ea nu are nevoie de multe şi îşi găseşte un partener obişnuit care nu apucă stele de pe cer, – îl ia şi incepe să depună caviar, încet şi fără grabă, cu măieştrie, transformându-l într-un sendviş de cremă a societăţii. Răcoaica nu se grăbeşte, chiar dacă i se propune măritiş. Dar unde să se grăbească, mă rog? De cincisprezece ani împreună? Ei şi ce? Vom discuta pe această temă peste vreo doi ani! În general, femeia Rac nu lasă motive să o vorbeşti de rău, – este prietenoasă, calmă  şi discretă. Altruistă, te poate salva necondiţionat, doar de nu o apucă lenea. Iubeşte să te asculte atent la o cafea, cu crema de branza natur delaco, fără să te întrerupă şi poate povesti multe istorii hazlii… Dacă ar fi după mine, femeia Rac e cea mai potrivită pentru lucrul la securişti, dar, mă rog, cui pasă? E bună muiere, toate ca una: prietenă şi soţie de încredere, n-ai cu ce o înţepa, cam tristă poveste s-a primit. Da, nu se recomandă acestui semn să bea măcar un pahar, căci va întrece limitele permise… Nu se va supăra şi va bea un pahar de must cu brânzică topită… Pare a fi Genul optimist.

Leoaică – femeia va călca numai o singură cută de pe fusta ei cam o jumătate de oră, atâta timp cât soţul ei fierbe de nervi şi are nevoie imediată de ajutor. Până va plesni de răbdare si copilul lor de trei ani şi va alerga el să-şi ajute tatăl. Iar Femeia-Leu va continua să calce doar acea cută. E regină, ce mai! Regina-babă în toate. E atât de captivată de atenţia celor din jur, că şi un banc îl spune în aşa mod ca şi cum ar trece un casting pentru Moldova are talent! Nu dă Doamne să fii soţul unei Leoaice. Aceste femei sunt prietene devotate din cele care te vor scoate şi noaptea din nevoie, însă dacă eşti soţul ei, – eşti un fraier prin definiţie. Deoarece cu un tip puternic ea nu va găsi limbă comună, iar unul slab în fiecare dimineaţă o va servi la dejun. Sentimentele tale n-o interesează. Întâietatea e atât de dezvoltată în ea, că te simţi obligat să te ridici la tribuna ei cu un sendvis profile. Pentru un lucru o poţi lăuda, ea prepară gustos. Şi e foarte creativă la bucate. Dar trebuie să ia aminte, că dacă bea peste limită, din regină leoaică se poate transforma într-o maimuţă. Cu savoare, cu sau fără caşcaval…  Gen Sendvişul managerului general

Fecioară –  Bărbate, ia aminte: femeia asta nu te iubeşte! Chiar dacă vei fi atent cu ea şi îi vei oferi cremă de brânză tartinabilă cu textură pufoasă, să ştii: în inima ei, ea cască. Pentru că Fecioara, în general, nu e în stare să iubească, ea doar pretinde şi cu stăruinţă, că nu poate exista fără tine. Nu ţine cont de compasiune, nici de altruism. Dacă sunteţi prieteni cu o Fecioară, nu înseamnă că aveţi în comun înţelegere profundă şi alte plăceri umane. Nuu, asta înseamnă că are nevoie de tine pentru un motiv oricare. Aruncă o privire: poate te ţine alături pentru că este… profitabil umbrită? Aroganţa merge înaintea Fecioarei. Ai grijă, ea este o actriţă veritabilă, surâde delicat sub nas atunci când cineva o are de proastă. De fapt, are o mână de oţel cu care deţine controlul din jur. Banii şi munca sunt unice lucruri care interesează aceşti pesmeţi zodiacali. Fecioara va fi în căutare a opţiunilor multiple non-stop, doar ca să nu iasă mai înainte de unsprezece noaptea de la serviciu. Weekend? Dar cum să stea fără ocupaţie? Organismul Fecioarei absolut nu agreează alcoolul, cu atât mai mult că ea se luptă aprig pentru sobrietate. Încercaţi să o domoliţi cu un vin de desert sau cel roşu bogat doar în cantitate mică, de altfel, adaugând şi câteva tartine cu sendvişul fotografului, preferinţa domniţei cu ochi de şoim.

Bălănţica-Femeie – un estet- model în toate. Totul în jurul ei trebuie să fie destul de frumos. Dacă e vorba de ea, atunci să fie cu stil, în cazul unui bărbat, atunci să încalţe papuci de 500 dolari. Pentru că nu e indiferentă la ceea ce se vorbeşte despre dânsa, va cumpăra ea papucii pentru bărbat. De obicei, bălănţica alege prima apariţie disponibilă în calea ei şi începe să facă un om din el. Asta ca să nu-i fie ruşine să-l demonstreze prietenelor. Un bărbat pentru o bălănţică e un iepuraş pe care îl alintă. Cu morcoviori şi cremă de brânză cu verdeață, ea tinde să construiască o lume pură cu bărbaţi frumoşi, pentru care se va da în galop pe un cal sau va sări să-l salveze de incendii… Odată convinsă că bărbatul este doar al ei, îl va duce la un dentist. Ca să pună bretele. Bărbatul alături de dânsa trebuie să zâmbească frumoşi, iar pentru asta trebuie să aibă şi dinţi frumoşi. Este Femeia femeilor, – odată atrasă de un bărbat, ea aleargă în duş, apoi la coafor. Flori, şampanie, trabucuri scumpe… Totul începe şi se rezumă la estetică, aşa că şi crema de brânză oferită dânsei, trebuie să fie neapărat frumoasă! Dacă nu face ceva pentru un bărbat, ea nu mai face nimic altceva. Dependentă de companie, a doua zi poate avea remuşcări. Dar nu pentru că o roade conştiinţa, ci pentru că nu a băut paharul cu vin până la fund… Un vin semidulce, în scopuri medicinale, nu strică. Se recomandă cu branza fără mucegai, că nu este estetic…

Scorpioaică – dacă stau undeva zece persoane sumbre şi una dintre ele se mişcă dincolo-încoace privind fiecărui în ochi şi tot încercând să între în vorbă: să ştiţi că este Femeia Scorpion. Dintr-o călătorie pân-la piaţă după cartofi, ea neapărat se va întoarce cu trei contacte şi cunoştinţe noi şi chiar cu un potenţial iubit. Cu o sociabilitate extrem de nivelată, această femeie iubeşte să ajute omul. Dar ajutorul ei are o noţiune cam ciudată. Nu duce nici un lucru până la capăt. Adesea este o fire foarte directă, lipsită de diplomaţie. Pentru a se menţine în formă, nu ar fi rău să bea mai puţin, poate doar spumante în cantităţi mici cu sendviş Delaco a cărei este fan branza. Femeia Scorpie n-are morală. Dacă aduce de pe stradă un animal bolnav, îl spală, îl tratează, dar îi bagă imediat în hrană sendvişul cu care se alintă singură, în loc să cumpere mâncare pentru pisici: „Vrei să trăieşti, vei mânca!” Pisoiul înţelegând mărinimia doamnei, învaţă să mănânce ce i se dă. Şase luni mai târziu, Femeia Scorpioaică ajunge la concluzia că pisoiul e salvat şi va găsi pentru el un alt stăpân…  Curând va salva un vrăbiuţ căzut din copac şi la fel continuă istorioara. Acelaşi lucru este valabil şi pentru apropiaţii ei. Dacă ai nevoie de compasiune, să nu te aştepţi: Femeia Scorpie nu înţelege de ce o lungă perioadă de timp îţi pierzi timpul cu lucruri inutile, în loc să acţionezi concret. Adesea acţionează însăşi sie în ciudă. Poate pleca de la soţ, luând cu sine ambii copii. A suferit, dar nu s-a întors cu toate că el o chema înapoi. Cum să se întoarcă? Dacă face din ciudă apoi să fie până la urmă, ca o piatră pe altă. Greşiţi dacă credeţi că soţul o bătea, pur şi simplu ei ceva nu i-a plăcut. Pe scurt, Femeia Scorpie este o femeie bună, dar tot o scorpie rămâne! Şi de trăit cu ea se poate, doar să nu te aştepţi la sentimentalism excesiv. Şi iubire trebuie sa-i oferi mai mult, precum o cere ea…

Săgetoaică – Femeia este un rău universal. Satana plânge şi se ascunde când o vede. O fiinţă mai intolerantă nu s-a mai văzut. Arde, arde şi nu se stinge până nu prăjeşte totul din jur. Aduce la nebunie pe sine, pe ceilalţi şi din nou… pe sine. Nu o stăpâneşte nimeni, poate dacă ar incerca să mănânce ceva din sendvis cu caviar , mai ştii, se mai schimbă omul… – Ce? – n-ai bani? Du-te şi jefuieşte o bancă! – este în stare să te trimită cât mai departe. Nu eşti de acord cu ea, – nu este problema ei. Te poate suna la trei noaptea ca să te anunţe că are un proiect pentru a deschide o cafenea, doar că are nevoie de investiţii. Cică, lumea trebuie să audă de Republica Moldova! – ”Dacă nu, plec în Italia şi fac „biznes” acolo… ” E specific pentru Săgetător sex feminin să se bazeze pe sine. Preferă vinuri clasice, complexe şi catifelate, – vinurile naturale sunt o sursă de siliciu asimilat, de care are nevoie organismul ei. Abuzând de băutură, se poate trauma. Până la prăbuşirea completă a carierei şi familiei sale. Morala: dacă ţii la sănătatea ta, stai departe de Femeia cu Săgeată!

Capricornică: Femeia acestui semn nu intră în panică, – e numai linişte! Dacă femeia Bălănţică îşi schimbă bărbatul după sine, Capricornica o face astfel: găseşte bărbatul ei şi începe să dezvolte confortul, bunăstarea şi o viaţă liniştită în jurul lui. În principiu, pentru acest scop se potriveşte orice bărbat. Nu are mult timp de gândire, primeşte ceea este şi mai trebuie să lucreze. E una dintre acele persoane care vânde acţiunile mai ieftin. Asta-i imaginea ei asupra lumii. Şi în acest timp cât ea aleargă ca un cal, luptă pentru confortul bărbatului, ăla se relaxează şi începe să se plictisească de atâta confort. Ea suferă şi tolerează, el mai tare înnebuneşte. Femeia Capricorn  începe să se plângă prietenelor despre partea grea a destinului, dar nu se va simţi susţinută. Pân-la urmă, răbdarea crapă şi bărbatul se poate alege cu nişte cornişoare pe frunte. Cu toate acestea, el nu va trage concluzii, căci s-a obişnuit că femeia e paşnică, iar el e o crema de branza!  Din obişnuinţă, femeia Capricorn se transformă din nou în cal… De aceea, este unicul semn din toate zodiile care trebuie să bea în fiecare zi! Însă doar o jumătate de pahar de vin sec cu o tartină cu sendvişul culturistului.

Vărsătorică-Femeie. Bunătatea ei va schimba şi va salva lumea! Ea se întreabă uneori: “Wow, de ce lumea nu e atât de roz?” – Este o fire delicată care se rătăceşte. Opinie? Întrebaţi de soţul ei, el  ştie mai bine. Iată unde el se simte întotdeauna important, – alături de Femeia Vărsător! Singură, ea va merge ca pe degete şi îl va asculta pe tăticu’. Îl va asculta pentru că îi este frică să se adapteze de una singură în toate celea. Dacă va avea noroc la un bărbat bun, lucrurile vor merge excelent. Dacă nu, oricum va privi în gura fiecărui idiot care întâmplător a devenit soţul ei. O fiinţă sensibilă, dar deloc nu este răzbunătoare. Mai mult o interesează floricelele decât această lume crudă cu care se luptă de nevoie. Femeia Vărsătorică iubeşte banii, dar spre deosebire de bărbaţii acestui semn, ea nu e zgârcită. Soţul îi dăruieşte bijuterii şi dacă, din păcate, vine vorba de divorţ, ea se întreabă: ”wow, poate să-i întorc bijuteriile?” Femeia Vărsătorică varsă charm-ul iubirii pe capul bărbaţilor, cedează uşor şi adoră sexul. Este prietenă bună doar cu genul opus, iar prietene ori nu le are, ori ele se simt mereu trădate de ea… O fire creativă, preferă coniacul, dar i se recomandă doar vin sec ca Muscatul, care calmează tensiunea, scoate stresul şi încordarea. Ce să mai zicem de combinaţia Muscatului cu Brânză pufoasă cu somon? Este una de aur!

Peştecuţa- Femeia – simplă, într-o rochită de bumbac, într-o companie de monştri, se face a fi cea mai periculoasă. E foarte cinică şi grea la caracter. Ezită sau se sfieşte atunci când e lăudată, se face indiferentă, în acest timp împroşcând veninul pe ascuns. În sinea ei, se consideră deosebită, primind o plăcere extaziată. De fapt, ea nu simte milă pentru nimeni, nici de sine. Femeia-Peşte e o persoană fără opinie. Adică, opinie are, dar nu a ei, mai corect, nu e clar de unde a căpătat-o. Plagiază ce poate. Dacă şi-a exprimat o părere în faţa ta, – uită! Oricum, mâne va fi altfel. Să discuţi ceva cu o femeie Peşte e o treabă pierdută. Dacă ea vă dă din cap nu înseamnă că e şi de acord. În caz de vă contrazice, nu înseamnă că este împotrivă. În general, nu înseamnă nimic! Dacă ai de propus o călătorie undeva, trebuie să o faci cel puţin cu şase luni, astfel ca ea să gândească bine şi să se obişnuiască cu gândul. Dar şi atunci să fii atent: pentru ei îi este mai uşor să accepte propunerea decât să recunoască că nu are bani, nu va avea concediu sau că ea nu vrea la mare. Şi ea acceptă, apoi te bagă în situaţii proaste…  Este prudentă şi mult gândeşte. Propui o simplă plimbare pe stradă, ea va calcula mult, dacă e necesar. Apoi, dacă nu cumva o paşte vreo primejdie. Va calcula ca un cardinal toate opţiunile până te va face să-ţi ieşi din pepeni. Cu toate acestea nu e în măsură să decidă ceva. Dacă vedeţi cumva că un bărbat fuge urlând şi rupându-şi gâtul, să ştiţi că în spatele lui pluteşte Femeia-Peşte. Să-i insufle soţului să ia o ”vacanţă” scurtă în Afganistan pentru a primi de la stat compensaţie şi subvenţie pe viaţă e o nimica toată. Iată asta e femeie ingenioasă! Dar e o mămică înnăscută, ţine mult la familia ei. Stă acasă la televizor şi aragaz, în acelaşi timp legănând sugarul, cu alt braţ amestecând prăjitura pentru supă… Chiar dacă face carieră strălucită, e de aceea că nu are cineva nevoie de borşul ei. Şi odată măritându-se, ”scuipă” pe prietene, chiar şi pe cea mai apropiată o ţine la distanţă. La mânie poate să-i spună soţului că amantul e mai bun ca el. Se pare, că la femeia Peşte căsnicia durează totuşi mai mult ca la alte zodii, asta pentru că ea adoră să mănânce brânză cu usturoi. În general, tot ce bea şi mănâncă, femeia Peşte transformă într-o masă de sărbătoare cu degustare a vinurilor albe şi roşii. Apa este elementul ei de bază. Adoră bucate alese, vin şi brânzeturi.  Orice-ai spune, dar Femeia-Peşte e o fetiţă drăguţă şi o bună fanbranza

PS: Fiecare zodie cu motto-ul sau!   Si se refera la ambele senuri ))
@@@@@@@
Berbec – „SUNT PE FUGA!”
Taur – „CE-I AL MEU, E-AL MEU!”
Gemeni – „NU TE ENERVA!”
Rac – „O REZOLVAM NOI!”
Leu – „NU-S FRUMOS?”
Fecioara – „SA ANALIZAM…”
Balanta – „NU SUNT SIGUR…”
Scorpion – „MA TEM DE TRADARE!”
Sagetator – „CU MINE VORBESTI?”
Capricorn – ” ASCULTA-MA PE MINE!”
Varsator – „ITI SPUN DREPT…”
Pesti – „DEPINDE…

Articol scris pentru #SuperBlog_2014

#S_Vizitiu

Am crescut cu televizorul alb-negru

Plăcute amintiri cu primele televizoare din cele cu ecran alb-negru în Moldova sovietică. În grabă timpul ne cheamă după sine, cu zile lumeşti întinzând curiozitatea noastră… Emisiunile, în general, cuprindeau două posturi care se transmiteau după ora şase seara, atunci când oamenii se întorceau acasă de la servici. Eram deja comsomolistă şi… mă apuca disperarea că trebuia să aştept o săptămână până venea acea zi de sâmbătă, când puteam să mă bucur de Samantha, cea care îl frapa pe soţul ei cu vrăjile sale! Uneori, chiar fugeam de la orele de fizică, că tocmai venea ceasul când se da în reluare „Dallas„-ul, un serial american, drag mie în continuare. Aceste momente dificile, dar fericite… devenite nostalgice, pentru că erau interzise. Chiar şi TVR-ul în Moldova era interzis, iar în Floreşti, locul meu de baştină, am prins postul când deja trecuse copilăria, televizorul nostru cu tub TEMP având, probabil, farmece, căci prindea unda atunci când se rula vre-o emisiune interesantă în România. Drept că imaginea era tare proastă, titrele se citeau ca prin ceaţă, însă bucuria era provocătoare, în aşteptare a tot ce încă nu descoperisem… Atunci am învăţat eu să citesc în limba română cea cu latiniţă, graţie titrelor, graţie ţie, Românie! Pentru mine ţara asta era absolut străină, la fel ca America, eu vorbeam mai mult în rusă precum impunea sistemul… N-am avut parte de desene animate şi poveşti ca copilaşii de azi, doar de mă duceau părinţii la cinematograf. În present, se pare că am cucerit până şi cosmosul, cu acel sentiment ca şi cum am zburat personal. Deja nu mă pasionează: oare, de ce? Nu m-am schimbat cu spiritul, sunt la fel acea fetiţă drăgălaşă şi nebunatică, chiar dacă anii mi-au adăugat câteva cute şi cearcăne… Ani în urmă, idee nu aveam, că televizoarele se vor conecta la Internet, ori la telefoane mobile, smartphone-uri, nu înţelegeam cum întră oamenii în cutia ceea, cum ies de acolo, mă surprindeau absolut toate emisiunile, ceea ce vedeam era nou pentru mine… Auzeam prost de tot, de aceea privind la cutia TV, la buzele celor care vorbeau, eu rugumam în felul meu subiectul, mai mult în imaginaţie: vedeam chipuri eroice, fericite, dornice să poarte… insigna de octombrel, cravate roşii, să fie veşnic tineri ca Lenin. Nici prin cap să-mi vină să întreb ce anume discută Brejnev toată ziua în cutie, ardeam de nerăbdare să iasă el de acolo, ca să înceapă vre-un desen animat cu Lupul şi Iepurele sau filme pentru copii, care se transmiteau atât de rar în timpul întrunirilor permanente ale comuniştilor la tribună… Dar merită să îţi trăieşti viaţa, în orice situaţie trebuie să te adaptezi. Să nu ne lăsăm descurajaţi de problemele vieţii, în special, că tehnologia evoluează, iar noi evoluăm odată cu ea, implicând oferte de Smart TV-uri 3D, cu conexiune la internet și la propriul smartphone. Eu mă conformez cu mobilul meu LG gen „broască”, pentru că aşa mi-e comod să-l port prin buzunare, atunci vibraţia sunetului dă de ştire că cineva îmi face un apel. Tehnologia a progresat foarte mult, iar televizorul meu nou LED LG cu ecran rezistent afişează imagini mai clare şi mai naturale, mă bucură cu varia programe şi culori deosebite, în plus toate emisiunile le pot dubla prin titre, ceea ce este mai important pentru mine, şi desigur, pot schimba dimensiunile la dorinţă! Orice televizor SMART TV, având şi 3D, îl poţi conecta şi la Internet, fie să priveşti imagini sau filme descărcate cu ajutorul stick-ului. Copiii mei consideră că evoluţia e ceva foarte tare şi că prin magazin poţi procura lucruri trăsnite! Mai ales, că durează şi promoţii cu reduceri, cu aceste televizoare cu SMART TV, iată atunci devii agitat şi nu te calmezi până nu te laşi exploatat de lucrurile oferite practic în dar, vezi site, îţi fug ochii în stânga şi-n dreaptă, – cumpără acum! – zău, că merită senzaţii tari! Vei putea trece prin televizoare cu mintea şi implicit cu fizicul, în direcţii dorite printr-un zvâcnet al gândului, doar palpând cu telecomanda ca prin lampa lui Alladin!..

Articolul scris pentru a 5 probă SuperBlog 2014

Vis de toamnă cu Toyota

Fiecărui Om în viață îi revin doi arbori: un arbore al fericirii și altul al durerii… Se zice că pe care dintre arbori vei adăpa, din acela – roade vei mânca! Oricare fiinţă umană posedă un interior magic şi surprinzător, ceva ce poate oferi lumii întregi. E mare fericirea când găseşti acest miracol în lăuntricul tău, o forță motrice, îndemn de a-i bucura pe semenii din jur. Mulţi privesc în sufletul lor până la moarte, dar nu sunt în stare să cultive acest dar, iar unii se lenevesc să-l descopere, mai mult de atât, sunt speriaţi să privească în interiorul său…

M-am pus, deci, la taclale cu Viaţa şi am întrebat-o într-o zi:”Ce bine mi-ai făcut?” Şi ea mi-a răspuns încetişor: „Ai trăit cu demnitate în toţi aceşti ani!” Am întrebat-o din nou:”Cât de mult se poate de suferit?” Viața a zâmbit: „Tu ai ştiut mereu să învingi suferința! Ai ştiut cu liniște sufletească, cu onestitate și dragoste să fii puternică! Eu te-am înzestrat cu răbdare, cu această coroană grea a înţelepciunii! Și, un lucru demn de menționat, că nu m-ai transformat pe mine într-o povară!”
Am întrebat-o: – „Unde este dreptatea, atunci?” Râzând, viaţa a răspuns:- „Eu ţi-am dăruit Ani!” – Am izbucnit în lacrimi: mi s-a părut viața mult prea crudă, nedreaptă. Nu puteam să înțeleg, de ce nici ea nu vroia să observe temerea din sufletul meu, rămas de copil firav, gingaș, neajutorat în fața aceste lumi fără credință. M-a mângâiat Viața cu blândețea ei măiastră pe creștet și mi-a spus pe un ton de glumă:”Ai trăit spre bucuria tuturor, ai muncit pentru alții, fără a aștepta remunerare și mulțumire, nu te-ai cruțat niciodată, iubești necondiționat, te conformezi situației, rămânând umilă și docilă. Sunt mândră de inimioara ta frumoasă. Ești ca un porumbel al Păcii, ambasador de dreptate și lumină printre cei oropsiți. Știi să înlături răul, să depășești situațiile conflictuale, să reverși lumină în jur.

Nu trăiești în zadar! Bucură-te de mine în continuare, voi sta în preajma ta și te voi ocroti mereu! Ai trecut cu brio toate testele oferite, ești curajoasă! Darul meu pentru tine va fi unul obișnuit, îți voi mai adăuga Înțelepciune!” – Eu, surprinsă de această ”onoare”, i-am spus:

„Viaţă dragă, la ce mai am nevoie de înţelepciune pe care oamenii n-o înţeleg?„- „Dar ce pot să-ţi oferi?” – rămase și viaţa şocată.- „O Toyota Aygo”, – am zis eu pe şleau, – „O maşină drive, să distreze ceea ce-a mai rămas din înţelepciunea mea…” 😀
Şi-o lungă perioadă de timp viața mă compătimea, îmi vorbea şi, pur şi simplu, aştepta să prind la minte… Un lucru m-a rugat doar: să n-o mai cert şi a adaugat:

– „Spre  „Go Fun Yourself”, Trăieşte cu viteză!”…

Aici, m-am trezit din vis şi distracţie de zile mari… Şi am doar… 18 ani în suflet… Măcar în vis am zburat pe o Toyota

Articol scris pentru a doua probă din SuperBlog 2014