Cât de des în rutina problemelor și bucuriilor noastre, noi uităm de părinții noștri. Doar sărbătorile ne unesc împreună. De aceea, ne bucurăm uneori de zile în plus ”dăruite” de demnitari. Se întâmplă că nu e nevoie să procuri ceva costisitor: versurile sau cântecele simple, cuvintele de dragoste, recunoștința și aprecierile, închinate părinților de zile de naștere produc emoții mult mai mari decât cadourile obișnuite…
Tata se întoarce acasă de la serviciu, tata scoate papucii, tata întră în odaie și acolo… O mare sărbătoare în familie! E o zi deosebită, e Ziua Tatei – Vasile Vizitiu! ❤
Fiecare se grăbește să-l îmbrățișeze, să-l sărute, plus și mămica deja bătrânică, sărăcuța, – să-l hrănească cu ceva delicios, iar copiii și nepoții, desigur, vor cânta și recita poezii bune. Și de ce se crede că tații nu prea au emoții… precum femeile? Fiecărui cap al familiei, chiar și celui mai sever, este extrem de plăcut să audă felicitări cu zâmbetele și urăturile zgomotoase. Și mai țineți minte, în copilăria noastră, ne ridicam pe un scaun pentru a spune felicitare cu versuri, cântece? De fiecare dată sora sau fratele meu ceva recitau cu mare pasiune, dar și eu dansam cu ritmul indian impotmolită în mătase de 3-5 metri, apoi făceam acrobatică pe podea… Stăteam deasupra tuturor (cu oaspeții pe scaune) și ne simțeam ca artiștii de pe scenă. Și ne părea că suntem cei mai talentați și mai frumoși. Poate că acum copiii pe scaune nu se ridică, dar oricum vom fi mândri de o astfel de performanță de la nepoții noștri…
Îți mulțumesc, tăticule, pentru copilărie, pentru dragostea ta! Pentru inima ta ce ne-o dăruiești în continuare! Pentru amintiri frumoase, pentru tratamente medicale și odihnă la mare din an în an, excursii, cărți surprinzătoare aduse la Florești din Chișinău sau Moscova… Pentru plimbările în parc cu atracțioane, hăinuțe, jucării, – aveam de toate de la tine și mami. Ne realizai orice vis sau dorință nouă, copiilor tăi. Și ne-ai dăruit nu puține lucruri. Inteligență, educație, cultură. Un caracter dur ca să pot urca mai sus și să rezist la coborâșuri. M-ai învățat să fiu umană, să am încredere în oameni, și ce-i mai important să am Credință. Am moștenit spiritul tău vesel, să mă pot amuza chiar și la supărare. Să iert și atunci când nu se merită… M-ai învățat să fiu perseverentă, să lupt pentru ce cred eu că e corect, și pe bună dreptate, cu un pic de sensiblitate, și fericire, vis neprețuit. Cu mari ambiții să realizez idei chiar și atunci când oamenii te consideră deja în vârstă… Mi-ai dăruit și mie și fraților realizarea studiilor prin experiență de viață, învățăminte și abilități de a deveni cu har…
E ziua ta, tăticule! Îți doresc sănătate, să uiți de medici. Să nu-ți fie frică pentru erorile mele în viață, am un model prin tine pentru toate a le corecta! Te rog, să zâmbești, să fii optimist mereu, în continuare visul și somnul să ni le ocrotești, să fii alături mii de ani și zambetul să nu-l ascunzi! Doamne ajută!
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani!..” – Dumitru Crudu
Cea mai dură calitate a unui popor e puterea de a prețui valorile și tradițiile sale. Oricât de șocantă nu ar fi situația dvs, încercați să nu dați vina în această stare pe forțele externe, istorie, stat, părinți, copilărie, faza de lună… În general, să încercăm să ne respectăm plaiul nostru, această țară Moldova, – nu doar pentru minunile ei, dar și pentru dificultățile și greutățile ei. În momentul când dai vina pe cineva, ia aminte, că viața vorbește într-o limbă – cea a poporului tău. Și precum spune tatăl meu:”Îți place vinul nostru, brânza noastră, și-atunci, de ce, nu ți-ar plăcea și limba în care vorbim?” Oamenii deștepți nu fug de responsabilități! Cei înțelepți refuză realitatea și mereu se vor întreba, ce ar putea face ca această lume a noastră să fie mai bună? Realitatea nu se schimbă doar pentru că cuiva nu-i convine. Chinezii stăpânesc lumea, pentru că au învățat să se stăpânească pe sine înșiși. La niponi, se spune, că puii de porumbei stau cu trei ramuri mai jos decât porumbeii bătrâni, pentru a le dovedi respectul lor. Moldovenii încă nu reușesc nici să se stăpânească pe sine, nici să respecte valorile lor. Însă, am mare încredere, că învățăm în continuare să realizăm aceste lucruri nu doar prin dragostea față de codri, peticul nostru de pământ, acest plai bogat și rodnic cu destinații turistice surprinzătoare și încă nedescoperite si dezvoltate pe deplin, dar și pentru a valorifica tradițiile și relațiile umane prin dragoste, adevăr și respect… Doamne ajută! (Svetlana Vizitiu)
Top-chestionarul de mai jos cu opinii proprii ale personalităților de valoare, vă îndeamnă să vizionați cele mai îndrăgite locuri din Republica Moldova! Care sunt?
Orheiul vechi, Cetatea Sorocii, Biserica Adormirii Maicii Domnului din Căușeni, Mănăstirea Hâncu, Mănăstirea Căpriana, Majoritatea bisericilor din Chișinău, doar în timpul când se desfășoară slujba, pentru că au niște coruri extraordinare, muzeul Constantin Stamati din Ocnița, cu extraordinarul tei secular pe care 4-5 oameni nu pot să-l înconjoare, Muzeul Pușkin din Dolna, muzeul Donici, Casa părintească-muzeu a Tatianei Popa din Călărași, mănăstirile Rudi, Saharna, Curchi, Hîrjauca. –Constantin Rusnac
Mereu când sunt întrebată de prietenii de peste hotare ce pot vedea în Moldova, încep cu Rezervația Pădurea Domnească, Zimbrăria, Suta de Movile, Movila Țiganului și Stâncă Mare, toate aflate în raionul Glodeni, la baștina mea. Orheiul Vechi e un loc unde trebuie să ajungi dacă ai venit în Moldova. Peșterile din stânci dar și satele din jur sunt locuri deosebite. La Cetatea Sorocii este cel mai bun ghid poliglot, Nicolae Bulat, care vă așteaptă cu prietenii din străinătate sau copiii, mai ales că Cetatea a fost recent renovată. Beciurile kilometrice pline cu vinuri de la Cricova, dar și Mileștii Mici, castelul Purcari sunt locuri inedite, unice în lume și nu în ultimul rând Mănăstirile Căpriana, Curchi sau Hâncu, pentru credincioși, dar și pentru cei care iubesc, pur și simplu arta și cultura în general. – Cojocaru Corina
Mănăstirea Curchi, Saharna, Orheiul vechi, Cricova, Milestii mici, Muzeul de istorie, Castel Mimi – Diana Voevutki
Curtea Domnească din Lăpușna, Hâncești – o construcți din secolul 16 este reabilitată pentru a ne aminti de domnitorul Alexandru Lăpușneanu. Puține construcții de azi ne amintesc de un fost domnitor.
Hanul Manuc Bey – modul ales de reabilitate permite acestei construcții să concureze cu multe alte conacuri din întreaga lume.
Cetatea Soroca – arată maestria arhitecților noștri – deoarece Cetatea are sistem de drenaj, chiar dacă în alte regiuni europene din aceași perioadă nu utilizau aceasi practică.
4. Orheiul Vechi – Inima Moldovei
Universitatea Tehnică din Moldova – pentru a arăta oaspeților țării invențiile tinerilor specialiști și potențialul uman. –Denis Rosca
Baza Tuistica de la Costesti: o destinatie pitoreasca, nu prea departe de capitala, cu bazin si alte facilitati de relaxare si odihna si cu o bucatarie nationala foarte buna. Altele nu prea cunosc. –Ala Pinzari
Cetatea Soroca, Tipova, Saharna, Orheiul Vechi, Țaul,- oricare sat din Moldova, dar nu mai aproape de 50 km de Chișinău. Orașe Chișinău, Bălți (pentru contrast) – Vitalie Vovc.
În viața asta zbuciumată, am meditat ajungând să-mi amintesc multe lucruri frumoase din turismul moldovenesc, avem lucruri extrem de frumoase de vizitat: 1. Manastirea Tapova – o manastire veche, in stinca, pe malul Nistrului, unde te incarci cu multa energie pozitiva 2. Complexul turistic de la Lalova, r-n Rezina – un complex turistic care merita a fi vizitat, se afla pe malul Nistrului cu o terasa frumoasa, cu locuri de cazare diferite – pe lejanca, in fan , ect si bucatarie nationala de exceptie 3. Manastirea Saharna – care este frumos amenajata, poti sa faci plimbari, sa te scalzi in apa sfinta si desigur sa iti incarci bateriile. 4. Padurea domneasca, suta de movili, dar si stanci extraordinar de frumoase se afla la bastina mea in raionul Glodeni. Sunt locuri istorice foarte frumoase, ce merita a fi vizitate. 5. Orheiul Vechi – pentru a face excursii, a vedea locuri frumoase, a manca bucate nationale foarte gustoase. – Luminita Suveica
Eu sunt din orașul Florești, și desigur, baștina mea rămâne mult mai dragă, cu toate că de zeci de ani locuiesc în Chișinău. Amintiri frumoase îmi trezesc satul Varvareuca, Florești (Soroca) și satul Olișcani (Șoldănești), unde s-au născut părinții mei, și unde îmi petreceam copilăria fericită la buneii dragi. – Atât de dor îmi este, până la lacrimi… Ador să mă odihnesc la sanatoriul Codru (Mănăstirea Hîrjăuca), de unde revin mereu cu forțe și idei noi… (SV)
Albumul:«Vasile Vizitiu. Lansare de carte ”Cu satul în suflet prin mări şi oceane”» – martorul evenimentului organizat în cadrul Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”. Vasile Vizitiu autorul, Mariana Harjevschi şi Dina Ciocanu – moderatoare. La eveniment au venit familia şi prietenii autorului, – dintre cei… care au mai rămas în viaţă. La cei 81 de ani plin de speranţe, dar nu şi de sănătate, Vasile Vizitiu rămâne aceeaşi persoană cu Credinţă şi încredere în oameni… Ascultaţi în filmele de mai jos cât de frumos au vorbit moderatoarele şi ceilalţi participanţi sosiţi la eveniment: prietenii Tudor Popovici, fiica Lilia Saragov, scriitoareaТatiana Scripa, istoricul Alexandru Moraru, politiciana Ludmila Scalinâî, la fel a vorbit, dar și a cântat vestita cântăreață, consăteană, floreșteancă Мariana Șura; nepoata mai mare Alexandra Perez (in imagine). Vizionați filmele mai jos:
Mariana S. Ţăranu:”Lucrarea domnului Vasile Vizitiu cu titlul sugestiv „Cu satul în suflet prin mări și oceane” reprezintă grijile și trăirile unui intelectual veritabil din spațiul dintre Nistru și Prut. Pe paginile acesteea se întreved realitățile perioadei sovietice, atunci când principalul scop era de a supraviețui timpurilor de restricție, dar și perioada de după proclamarea independenței de stat a R.Moldova. În pofida multiplelor obstacole, autorul cărții dl. Vasile Vizitiu a făcut față lucrurilor, ba mai mult, a fost un exemplu pentru pentru semenii săi. În lucrarea sa autobiografică, pe bună dreptate, se acordă un spatiu vast uneia dintre principalele sale realizări – Familiei. Felicit sincer autorul pentru exemplul pe câte ni-l oferă zilnic prin ceea ce face și îi apreciez curajul că pe paginile acestei cărți ne-a descris secretul reușitei sale în viață, iar nouă nu ne rămâne decât să-i urăm mulți ani înainte și să-i urmăm exemplul de maturitate pe care ni-l oferă pe paginile acestei lucrări.”
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină…” – Dumitru Crudu
”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. – ”Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintireacelor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – #Vasile_Vizitiu.
Din volum: ”Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”
”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”
”Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”
Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”
”Vasile Vizitiu… Un caracter cu adevărat puternic, care, încercat de-a lungul vieţii, s-a călit şi s-a şlefuit încontinuu. Este un luptător cu vâna de gospodar, cu nostalgia lucrurilor încărcate de amintiri şi a evenimentelor care i-au marcat destinul… Te minunezi de tăria de caracter, de felul lui de a fi, de a rămâne vertical în cele mai dificile momente, de curajul şi înţelepciunea de care a dat dovadă. Greutăţile l-au format ca om şi i-au întărit convingerile. Sigur de sine, cu privirea sinceră şi chipul senin, cu o o poftă de viaţă, care molipseşte, hotărât în ceea ce face, curajos în ceea ce zice. În preajma lui te simţi în siguranţă, dar, dincolo de aparenţe, Vasile Vizitiu are un suflet sensibil, este sentimental şi romantic. (Galina Codreanu, TVM1)
Mariana Harjevschi:”Svetlana ne-a onorat că dl Vizitiu a lansat această carte la Biblioteca Municipală. L-am redescoperit pe domnia sa în postura de condeier🙂 E excepțional narator al propriului destin, dar și al multor evenimente care a marcat destinul intregii familii Vizitiu. Sa fie sănătos și multe și frumoase evenimente în cale!”
Emilia Plugaru ”Am fost la această lansare de carte. Am vazut și ascultat cu mare interes un om frumos, tânăr la chip și la suflet. Și-a așternut amintirile pe hârtie, istorie vie a unei familii, a unui neam. A creat o familie nemaipomenită, Vasile Vizitiu! E un om corect, puternic și tot ce redă, Domnia sa, în cartea ”Cu satul în Suflet…”, merită de știut, merită de citit! Generațiile se duc, dar istoria o fac anume asemenea Oameni!”; ”Am ramas incantata de familia dumneavoastra, va zic asta cu toata sinceritatea. Cred ca pe barbati ca tatal dumneavoastra se tine pana acum Neamul. Sa-i ziceti ca-i doresc multa sanatate si sa mai scrie, caci probabil mai are atatea de a ne spune…”;
”Atat de frumos ati scris aici despre tatal dumneavoastra, atat de frumos si cu suflet, atat de adevarate lucruri a scris el… Citesc si din istoriile descrise de Vasile Vizitiu, imi dau seama ca oamenii, parintii si buneii nostri au trait aceleasi bucurii, au trecut prin aceleasi nenorociri, in orice colt al Moldovei… Suntem cu totii un Neam si un sange si aceasta carte, istorie vie, adevarata, ne apropie si mai mult. Multumesc pentru onoarea de a avea cartea Cu satul in suflet prin mari si ociane, de la autor, cu dedicatia autorului. Multa sanatate Omului, Vasile Vizitiu!’ / E. Plugaru/
”Am un respect deosebit faţă de dumnealui… Optimismul şi verticalitatea de care dă dovadă e un exemplu şi pentru umila mea persoană! Să Vă trăiască şi la Mulţi ani pentru Vasile Vizitiu şi cei apropiaţi! – Pentru multă lume, inclusiv şi umila me persoană, Vasile Vizitiu este un exemplu de verticalitate şi optimism. Aceste calităţi sunt lipsă la mulşi concetăţeni ai noştri, mai ce seamă mai tineri. Felicitări pt Dl Vasile pentru o nouă performanţă! – Andrei Covrig
Cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, Vasile Vizitiu o puteți găsi în rețeaua Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, la Biblioteca Nationale RMoldova și Biblioteca Raională din Florești.
Vasile Vizitiu, Cu satul in suflet prin mari si oceane, 2016
Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… Tata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Dar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Un om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:
”Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Mihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”
”Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.
”Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor. Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”
– și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)
”Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”
Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”
”Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”
”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”
”Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani, scumpa noastră Svetlana Vizitiu!!! LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI ȘI VOIOȘI!!! Întâlnirile cu tine sunt mereu un prilej de-a te bucura de viață!!! LA MULȚI ANI FERICIȚI!!!” – Dumitru Crudu
Timpul nu stă pe loc, şi cu fiece clipă mă simt neputincios, că acum nu ascultă nimeni de valori, oamenii ţin una şi bună în lupta pentru bani şi putere. Ce-a fost frumos s-a ruinat. Nici fabrici, nici uzine, şi în fântâni mor oamenii nepricepuţi. De izvoare cu apă, de sensul care unii caută deja prin enciclopedii. Stau şi acum să ascult satul, să mă aplec la pământ şi să plâng de dorul părinţilor, de baştină aşa frumoasă cum era…
Adesea îmi aduc aminte de frumuseţea dealurilor din cariorile imaşului satului meu natal Varvareuca, de bahnile de pe malurile Răutului, acolo unde păşteam vitele, oile de la răsărit şi până la apusul soarelui, în valea pământurilor răspândite de la satul Bobuleşti până la satul Băgrineşti. Dealuri întinse cu un covor de iarbă verde, înalt crescută, cu apă cristalină în izvoarele curgătoare, – o frumuseţe fantastică. Eram îmbătat de miresme şi farmecul naturii, de cântecul fluturaşilor în adierea apelor curgătoare. Stuhări de grâu la început verzi, creşteau mari până îngălbeneau, la fel de înalte, şi oamenii le tăiau şi apoi făceau ‘’snopuri’’, le împărţeau în legături aparte cusute cu aţă rezistentă, după ce acopereau cu ele casele, ‘’saraiurile’’, grajdurile pentru vite. Stuhul legat era păstrat în loc de radiatoarele din present, încălzea pereţii caselor, fie le ferea de frig pe timpul iernii.
Dar ce fântâni aveam în sate! Şi ce mai gospodari existau pe vremuri, – ei care păstrau ordinea şi gospodăria impecabilă, nu ca acum… Erau oameni pricepuţi în curăţirea fântânilor, apa era totdeauna pură şi gratuită. Nu pleca un oaspete fără să guste din apele fântânilor, sau din vinurile beciurilor, şi totdeauna lua cu sine şi sticle cu apă sau vin oferite de gospodarii harnici şi darniţi. Nişte fântâni, cu ciutură mare de 10-12 metri adâncime, şi alături, ‘’ulucuri’’ din piatră special ţintuită pentru a adăpa vitele.
Cum treceam hotarele satului atunci când mergeam la păscut vitele, cam la 500 metri de la casa mea natală, ajungeam la fântâna gospodarului Vasile Doina, alături era şi o bahnă mare, unde oamenii din sate se adunau şi păşteau vitele. După un km distanţă de la fântâna ceea, la hotarul cu pământurile satului Cenuşa-hos de înălţimea Bortoasa, avea gospodarul Vasile Doina şi un izvor cu apă din belşug, pură, rece şi la gust nemaipomenit de bună. Oamenii care munceau pe acest pământ, ajungeau să bea apă anume din acest izvor, şi încă udau pământurile cu ea, de aceea şi roada era bogată. Mai jos de Bortoasa până la iazul mare situat pe dealurile numite de săteni – Albeşti, era un iaz mare, întins, pe-atunci, şi foarte adânc. Din jur-împrejur, ascuns de tufari, copaci frumoşi de tot soiul. După iaz, vine o altă parte a dealurilor până la hotarele cu satul Băgrineşti, foarte bogat în pământ rodnic, cu un petriş bun de trecut pentru maşini cu ornamente, tancuri, – un drum unit cu pământurile Cucuieciului, o distanţă mai lungă de la sat. Deci, acest drum se uneşte cu Podul de fier dur, înalt şi leagă hotarul oraşului Floreşti (pe timpuri, era un sat) de satul Varvareuca. În timpul războiului hitlerist, podul a fost bombardat, şi maşinile grele nu mai treceau peste el. În present, nici căruţele cu cai (trăsură), nu mai trec peste pod, că oamenii sunt cu frică să nu se prăbuşească cu tot cu pod… Dar şi apa a scăzut, nivelul ei e foarte mic, şi oamenii trec Răutul pe nişte punţi mai puţin trainice. Din păcate, nimeni nu-şi mai bate capul să repare podul, primarii vin şi se tot schimbă, iar oamenii cu nevoile lor, – nu mai are nimeni nevoie de ecologie, de natură frumoasă ca pe timpuri în Moldova. Dar peste Europa fac asalt, ca acolo natura e mai bună… După drumul Albeşti vine un iman mare, cu fântână, izvoare, şi oamenii păşteau oile pe stâni construite pe vremuri de oamenii din sat.
La fel, pe dealurile Cucuieţiului era o fântână cu ciutură şi frumos orânduită. Şi pe băhnile Hârtopului era o fântână, este şi acum acolo, – dar fără ciutură şi nici apă nu se vede. Cel mai greu pentru mine a fost să aflu că şi fântânile pe pământurile gospodarului Ion Rusu de la Hârtop, şi cele ale lui Nicolae Vizitiu, Macar Vizitiu, nu mai există în present. Nişte fântâni ce mângâiau sufletul cu palmele trudite… Dar oamenii continuă să lucreze pe dealuri şi cumpără apă străină. Că de apă avem nevoie mereu!
De la Fabrica de unt din satul natal Varvareuca vine un drum spre podul de fier, oamenii plecând la muncă luau cu sine ulcioare pentru a se întoarce cu apă de la izvorul lui Biciu, – apă cristalină, rece, nemaipomenit de curată, şi chiar lecuitoare de boli. Se spunea, că în satul meu natal Varvareuca erau trei izvoare cu apă lecuitoare de boli. În primul rând, apa din izvorul lui Biciu (în present nu mai există, zdrobită); al doilea izvor, de la Străşeni, la fel nu mai este; Şi al treilea, – izvorul din Albeşti. Spuneau bătrânii, că În aceste izvoare cântau Fântâniţele!
Atât de pură era apa, unsă cu bucurie şi veselie, şi cântau fântâniţele în albia izvoraşelor, de parcă aduceau aminte că viaţa trebuie trăită, simţită, căci într-o clipă totul poate dispărea. Murmurul miracolelor cu apă sfântă, şi e mare păcat că oamenii au zdrobit natura, au uitat tradiţiile, valorile şi obiceiurile moldoveneşti, au devenit indiferenţi pentru tot ce a fost frumos şi util pentru pământul nostru…
(Un capitol din cartea lui Vasile Vizitiu, ‘’Marinar cu satul în suflet’’, curând va ieşi din tipar şi lansată la Biblioteca Municipală ‘’B.P.Hasdeu’’) ❤
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste.” – Dumitru Crudu
Doamnelor și domnilor! Dragi prieteni! – Vă mulțumesc foarte mult, mulțumesc tuturor celor care m-au felicitat cu aniversarea”tinereții mele”. În mod special m-a bucurat poezia Doamnei Emilia Plugaru, o poezie care mă inspiră și-mi dă energie să fiu la fel de tânăr alături de voi! – Vă doresc la toți un viitor rodnic, și să se îndeplinească dorințele voastre. Și mulți, mulți ani sănătoși și fericiți! – Vasile Vizitiu
Vasile Vizitiu omagiat recent și felicitat de către prieteni, colegi, de cei de la baştină, floreşteni şi alte hotare din Republica Moldova, – a fost o surpriză pentru – şi din partea prietenilor, cu urări de bine şi sănătate, cadouri interesante şi nostime, discuţii şi vorbe calde… Urmăriţi unele filmuleţe şi imagini, – ceea ce am reuşit, – sunt doar câteva reflecţii ale realităţii omului Vasile Vizitiu, – un Om cu Credinţă, de la Ţară, tăticul nostru, fratele, prietenul sau colegul vostru… Urmăriţi sufletul unui moldovean tradiţional, vechi sau nou, demodat, fie modern, cu nevoile şi grijile lui în spiritul societăţii contemporane. Principalul, rămâne cumsecădenia şi adevărul, dragostea de Patrie, cultură şi tradiţii. Responsabil, integru, onest, un luptător contra corupţiei şi birocraţiei… Merită aplaudat pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a face dezvăluiri la prima mâină despre cum funcţionează Moldova acum şi din toate timpurile… Păcat, ca nu prea avem demnitari care să aplece urechea, să asculte odată şi odată experienţa celor mai înţelepţi.
Oameni ai responsabilităţii, nu contează funcţia ocupată, o sugestie şi pentru ceilalţi: să nu tindă să facă şi să se gândească la carieră, cel mai important e să te concentrezi pe muncă, lucrurile să deruleze de la sine, priorităţile să fie Oamenii, stabilitatea şi fericirea lor! Pace în suflet şi în lume!
ION BORS: ”Sărbătorim octogenarul!
Și iată că s-au scurs lunile ca zilele și ne-am pomenit cu 31 ianuarie în calendar – ziua în care Vasile Vizitiu făcea 80 de ani. Cu o săptămână înainte de eveniment, domnul Vizitiu m-a invitat la o întâlnire cu prietenii săi. M-am simțit onorat. Am reușit să-l îndrăgesc pe acest om, plin de viață, vesel, omenos. Dar, ce să-i dăruiesc octagenarului? Cu ce să-l bucur? Știam că este un împătimit al fotbalului. Am decis să-i fac cadou o carte cu autograf de la autor și l-am telefonat pe Octavian Țâcu, campionul olimpic la box, care a scris împreuă cu Boris Boguș, antrenorul selecționatei feminine de fotbal, cartea „Nicolae Simatoc (1920-1979). Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la Barcelona”. A acceptat să se întâlnească cu mine seara, după serviciu. Mi-a adus cartea, scriind și o dedicație „octagenarului, care atât de mult iubește fotbalul”.
Masa de sărbătoare a avut loc în localul de vis-a-vis de Moldtelecom. O sală de banchete, frumos amenajată. La ora stabilită s-au prezentat: foști miniștri, directori, procurori, colegi îmbrăcați la patru ace, cu daruri și buchete mari de flori. Toți, bine dispuși, puși pe glume și amintiri, amintiri, amintiri… Mă simțeam un copil, printre invitații lui Vasile Vizitiu. Acești oameni, care au gustat din greutățile și bucuriile vieții, care cunosc gustul sudorii, dar și al succesului. Mi-a fost plăcut să cunosc persoanele despre care am scris în această carte: lângă omagiat, a ocupat locul Vladimir Chictenco, ministrul deservirii sociale la sate, fost prim secretar de partid al orașului Chișinău, pe timpuri candidat la funcția de prim – ministru, un bărbat sobru, modest, cu o mustăceoară subțire; Dumitru Postovan, fost Procuror al Republicii Moldova; Nicolae Nicora, general de poliție, responsabil de misiunile speciale; Ion Pleșca, fost primar al orașului Florești și fiul său Valentin Pleșca fost Ministru al Apărării Republicii Moldova; Lupan Dumitru și Fiodor Savca, directori financiari; Gheorghe Roșca, director general al curățătoriei chimice și Fiodor Popovici, doctor în știință și coleg de studii, din or. Durlești; foștii conducători de raion Florești – Mihail Rusu, Nicolae Cutcovețchi (și lider raional de partid),Ion Bulgar (președinte al executivului raional Florești), Constantin Arseni. Printre oaspeți se găsea Constantin Tutunaru, șeful farmaciei raionale Florești; Nicolae Cușnir, locțiitorul directorului Societății pe Acțiuni „Universal”; Efim Steenvarț, director de firmă; Ruslan Zelenenco și soția lui, conducător de gospodărie agricolă în raionul Florești; Gheorghe Rotaru, vinificator; Foma Snegur, mecanizator din raionul Florești; Svetlana Vizitiu, bibliotecar, fiica omagiatului și Ion Borș, cronicarul acestui eveniment, jurnalist, publicist.
Toasturile la masa încărcată cu de toate au durat până seara târziu. Oaspeții s-au despărțit cu condiția ca peste zece ani să se reîntâlnească cu aceiași ocazie, în aceiași componență. Să te aibă în pază Dumnezeu, domnule Vasile. Mergând spre casă, în buna dispoziție în care mă aflam, mă gândeam filosofic, că Domnul face parte după merite și fapte. Mulți ani, dle Vizitiu!”
– Părinţii – cele mai importante persoane din viaţa fiecărui om. Ei oferă copiilor lor darul fără de preţ – viaţa, – iubesc nu pentru ceva, ci în ciuda tuturor lucrurilor existente, mereu sunt gata să te sprijine şi să ajute. Nicăieri nu se învaţă să fii un tată sau o mamă, chiar şi părinţii uneori au nevoie de susţinere, un sfat bun şi înţelegere. Să fii un părinte, – înseamnă să trăieşti pentru copii nu pentru sine, şi să nu ceri nimic în schimb. – Cel mai firesc ce poate fi, dar şi cel mai dificil. – Să devii un părinte, – înseamnă să-ţi dedici viaţa copiilor, fără rezerve. Să ai părinţi, – înseamnă să primeşti un cadou nepreţuit de la Dumnezeu. Le doresc tuturor părinţilor, ca copiiii lor să se amintească întotdeauna de acest lucru, să se împărtăşească afectuos cu îmbrăţişări, cu bucurii, cuvinte calde, şi să aibă grijă de părinţii lor. Le doresc celor care sărbătoresc ziua de naștere în aceeaș zi – părinţilor mei Vasile şi Teodora VIZITIU, sănătate de ani de zile, fericire pentru totdeauna! Să fie mândri de copiii şi nepoţii lor, care mereu şi cu recunoştinţă privesc în urmă, la copilăria lor, şi prezentul alături de ei… (Svetlana Vizitiu)
Vasile Vizitiu… Un caracter, cu adevarat puternic, care, incercat de-a lungul vietii, s-a calit si slefuit incontinuu…Este un luptator cu vana de gospodar, cu nostalgia lucrurlor incarcate de amintiri si a evenimentelor, care i-au marcat destinul… Ii asculti povestea de viata si te minunezi de taria de caracter, de felul lui de a fi, de a ramane vertical in cele mai dificile momente, de curajul si intelepciunea de care a dat dovada la anumite cotituri ale destinului… De fapt, greutatile l-au format ca om si i-au intarit convingerile… Sigur pe sine, cu privirea sincera si chipul senin, cu o pofta de viata, care molipseste, hotarat in ceea ce face, curajos in ceea ce zice, – in preajma lui te simti in siguranta! dar, dincolo, de aparente, Vasile Vizitiu, are un suflet sensibil, este sentimental si romantic, isi adora sotia, cei trei copii si nepotii… Intalnirile cu prietenii de alta data ii intineresc inima si ii lumineaza sufletul. .. La multi ani cu sanatate si amintiri frumoase! – Galina Codreanu
Pe Vasile Vizitiu il stiu bine, in orice chestiune. Are caracter, vointa, energie si putere. Este o persoana zbuciumata si permanent in cautare. Este simplu si om deosabit. Gindurile si faptele lui reprezinta o comoara utila pentru generatia viitoare. – Teodor Popovici (prieten, coleg de facultate si colegiu)
Ce inseamna un nume? „Numele tau este masura faptelor Tale” – Ovidius. A fost o seara traita de toti cei prezenti la eveniment. Un om deosebit prin fapta si cuvint. „Omul este lasat pe pamint sa infaptuiasca binele si frumosul”. Asa impresii – un om deosebit de luminos, ce emana deopotriva bunatate si caldura sufleteasca: Asa om am descoperit in persoana lui Vasile Vizitiu. – Sinteti norocosi! Cele bune sa se adune, in coroana roata, peste tara toata!!! Multi ANI dle Vasile Vizitiu!!! Multumesc pentru prilejul de a va cunoaste. – Valentina Ciobanu
O POVESTE INCREDIBILA DE VIATA….o familie frumoasa si …placinte cu dovleac, deosebit de gustoase! Va multumesc pentru seara de aseara, dna Svetlana Vizitiu La multi ani, stimate domn Vasile Vizitiu!!! Ma bucur nespus, ca v-am cunoscut. – Georgel Chiruc
Domnul Vasile Vizitiu este un Om cu demnitate şi cu o distinctă verticalitate, contribuind prin îndelungata sa activitate de muncă la prosperarea Ţării noastre Moldova. Impresionează prin voinţă, înţelepciune, inteligenţă, sinceritate, bunătate sufletească. Dumnealui este un exemplu elocvent pentru generaţiile actuale. Mulţi ani şi succese în continuare! – Tatiana Isacova
Am primit o plăcere să-l ştiu pe Dl Vasile. O persoană integră, un om la locul său meritat pe tot parcursul veţii. După 1992 încoace cu merite şi viziuni care, de, nu au fost luate în calcul. După mine, sa fi fost altfel, multe lucruri în Moldova ar fi mers pe o cale bună… Privatizarea, politica de cadre, moralitatea în politică şi afaceri şi altele… De altfel, discuţiile în cadrul clubului la capitolul moralitate au fost superbe. Care e diferenţa dintre un om obraznic şi îndrăzneţ în corelaţe cu moralitatea au fost superbe… Trei perioade din viaţa Dlui Vizitiu bine punctate… pînă la 1949 (timpul Regatului, foametea şi deportările). Perioada sovetică cu realizări personale şi timpul după 1991… Impresionant! Mulţi ani înainte pentru Tăticul DVS! Să ne auzim de bine! Respect pentu un Bărbat. Respect pentu un Soţ! Respect pentru Bunel şi Străbunel! Respect pentru un OM! A fost o lecţie şi pentru mine!! Mulţi ani, Dle Vasile! – Andrei Covrig
Am ascultat cu deosebita placere cele spuse de domnul Vasile. Cunoscandu-l doar din cele spuse si vazute in film, mi-a trezit admiratia si curajul de a spune ca mai exista in Moldova Barbati ce au valori, Barbati dupa care ai putea sa te simti in siguranta. Si sunt mandra ca sunt in Moldova inca multi oameni ce mai au valori, atat doar ca trebuiesc descoperiti si scosi la lumina. Felicitari, Svetlana, cu asa tata! Fii mandra si respect tie pentru tot ce faci! ”Fara razboaie, fara lupta intre nationalitati!”–asta trebuie sa invatam de la generatiile mai in varsta, de la generatiile ce cunosc gustul amar al razboiului si al foamei. – Ludmila Sandu
Va multumesc pentru ca mi-ati permis să fac parte din acest eveniment minunat. – Beni Thelmia
Un om deosebit, cu copii deosebiţi. – Ionel Carstea (scriitor, Romania)
Părinţii – cele mai importante persoane din viaţa fiecărui om. Ei oferă copiilor lor darul fără de preţ – viaţa, – iubesc nu pentru ceva, ci în ciuda tuturor lucrurilor existente, mereu sunt gata să te sprijine şi să ajute. Nicăieri nu se învaţă să fii un tată sau o mamă, chiar şi părinţii uneori au nevoie de susţinere, un sfat bun şi înţelegere. Să fii un părinte, – înseamnă să trăieşti pentru copii nu pentru sine, şi să nu ceri nimic în schimb. – Cel mai firesc ce poate fi, dar şi cel mai dificil. – Să devii un părinte, – înseamnă să-ţi dedici viaţa copiilor, fără rezerve. Să ai părinţi, – înseamnă să primeşti un cadou nepreţuit de la Dumnezeu. Le doresc tuturor părinţilor, ca copiiii lor să se amintească întotdeauna de acest lucru, să se împărtăşească afectuos cu îmbrăţişări, cu bucurii, cuvinte calde, şi să aibă grijă de părinţii lor. Le doresc celor care sărbătoresc ziua de naștere în aceeaș zi – părinţilor mei Vasile şi Teodora VIZITIU, sănătate de ani de zile, fericire pentru totdeauna! Să fie mândri de copiii şi nepoţii lor, care mereu şi cu recunoştinţă privesc în urmă, la copilăria lor, şi prezentul alături de ei… Svetlana Vizitiu, fiica
ION BORS , 2016: ”Sărbătorim octogenarul! Și iată că s-au scurs lunile ca zilele și ne-am pomenit cu 31 ianuarie în calendar – ziua în care Vasile Vizitiu făcea 80 de ani. Cu o săptămână înainte de eveniment, domnul Vizitiu m-a invitat la o întâlnire cu prietenii săi. M-am simțit onorat. Am reușit să-l îndrăgesc pe acest om, plin de viață, vesel, omenos. Dar, ce să-i dăruiesc octagenarului? Cu ce să-l bucur? Știam că este un împătimit al fotbalului. Am decis să-i fac cadou o carte cu autograf de la autor și l-am telefonat pe Octavian Țâcu, campionul olimpic la box, care a scris împreuă cu Boris Boguș, antrenorul selecționatei feminine de fotbal, cartea „Nicolae Simatoc (1920-1979). Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la Barcelona”. A acceptat să se întâlnească cu mine seara, după serviciu. Mi-a adus cartea, scriind și o dedicație „octagenarului, care atât de mult iubește fotbalul”. Masa de sărbătoare a avut loc în localul de vis-a-vis de Moldtelecom. O sală de banchete, frumos amenajată. La ora stabilită s-au prezentat: foști miniștri, directori, procurori, colegi îmbrăcați la patru ace, cu daruri și buchete mari de flori. Toți, bine dispuși, puși pe glume și amintiri, amintiri, amintiri… Mă simțeam un copil, printre invitații lui Vasile Vizitiu. Acești oameni, care au gustat din greutățile și bucuriile vieții, care cunosc gustul sudorii, dar și al succesului. Mi-a fost plăcut să cunosc persoanele despre care am scris în această carte: lângă omagiat, a ocupat locul Vladimir Chictenco, ministrul deservirii sociale la sate, fost prim secretar de partid al orașului Chișinău, pe timpuri candidat la funcția de prim – ministru, un bărbat sobru, modest, cu o mustăceoară subțire; Dumitru Postovan, fost Procuror al Republicii Moldova; Nicolae Nicora, general de poliție, responsabil de misiunile speciale; Ion Pleșca, fost primar al orașului Florești și fiul său Valentin Pleșca fost Ministru al Apărării Republicii Moldova; Lupan Dumitru și Fiodor Savca, directori financiari; Gheorghe Roșca, director general al curățătoriei chimice și Fiodor Popovici, doctor în știință și coleg de studii, din or. Durlești; foștii conducători de raion Florești – Mihail Rusu, Nicolae Cutcovețchi (și lider raional de partid),Ion Bulgar (președinte al executivului raional Florești), Constantin Arseni. Printre oaspeți se găsea Constantin Tutunaru, șeful farmaciei raionale Florești; Nicolae Cușnir, locțiitorul directorului Societății pe Acțiuni „Universal”; Efim Steenvarț, director de firmă; Ruslan Zelenenco și soția lui, conducător de gospodărie agricolă în raionul Florești; Gheorghe Rotaru, vinificator; Foma Snegur, mecanizator din raionul Florești; Svetlana Vizitiu, bibliotecar, fiica omagiatului și Ion Borș, cronicarul acestui eveniment, jurnalist, publicist. Toasturile la masa încărcată cu de toate au durat până seara târziu. Oaspeții s-au despărțit cu condiția ca peste zece ani să se reîntâlnească cu aceiași ocazie, în aceiași componență. Să te aibă în pază Dumnezeu, domnule Vasile. Mergând spre casă, în buna dispoziție în care mă aflam, mă gândeam filosofic, că Domnul face parte după merite și fapte. Mulți ani, dle Vizitiu!”
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani, scumpa noastră Svetlana Vizitiu!!! LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI ȘI VOIOȘI!!! Întâlnirile cu tine sunt mereu un prilej de-a te bucura de viață!!! LA MULȚI ANI FERICIȚI!!!” – Dumitru Crudu
Tatiana Paladi /astrolog/ : UN DESTIN FERMECĂTOR. Dragi prieteni, omul, în general, reprezintă un aliaj de energii ale semnelor cereşti: viager, solar, selenar, mercurian, venusian, marţian, jupiterian, saturnian şi alte valenţe electromagnetice planetare, care îi modelează personalitatea şi îl ajută să se manifeste cu toată puterea, pentru a-şi îndeplini misiunea cu care a venit să trăiuască pe Pământ. Privesc acum notiţele mele de la clubul „Impresii din viaţă şi cărţi” cu protagonistul dl Vasile Vizitiu şi constat dinnou că pe parcursul vieţii în personalitatea fiecăruia din noi se întâlnesc trăsăturile mai multor zodii, după cum am spus, dar predomină energiile semnului viager. Dl Vizitiu a moştenit caracteristici astrale şi energetice de la arhetipul cosmic al Şobolanului de Foc ( anul 1936). În ceea ce urmează voi creeona pe scurt personalitatea fermecătoare a nativului. Născut sub semnul şarmului, dl Vasile are un farmec enigmatic, chiar mistic. Este un om drăguţ, iubitor, sociabil, inteligent, sentimental, fericit şi foarte talentat. Idealist în gândire, cu coloratură în vorbă şi în acţiuni, emotiv şi foarte curios. Ordonat până la pedantism şi cu o memorie strălucită, el ne-a povestit ore întregi drumul vieţii sale de la rădăcini până în prezent. Este un domn cu caracter rectiliniu şi multă putere vitală. Întreaga viaţă a acţionat în concordanţă cu propriile lui principii. Cu încredere şi fermitate a atins înalte culmi în cariera profesională, dar punctul lui forte este talentul de a întreţine bune relaţii cu ceilalţi. Cu abilitatea de a se împăca bine cu cei mai multi dintre oameni, el a fost bine plasat pentru a progresa şi a face mai multe în viaţă cu talentele sale native. A fost şi este capabil să sesizeze foarte bine oportunităţile favorabile. Ştie ce vrea, percepe viaţa ca o bucurie. Ţine foarte mult la reputaţia sa şi la imaginea pe care o are în public. Are gusturi deosebit de rafinate şi ştie să aprecieze ce înseamnă viaţa bună. Despre nativul din anul Şobolanului se spune că „posedă o intuiţie pătrunzătoare, clarviziune şi perspicacitate în afaceri, ştie cum să investească cu înţelepciune şi va reuşi în tot ce va întreprinde, pentru că se adaptează extrem de uşor situaţiilor”. Firul depănat din povestea vieţii dlui Vizitiu confirmă aceste deziderate astrale. Foarte inventiv, plin de aspiraţii creatoare şi mereu ocupat de ceva nou, nativul încă din copilărie se străduia să obţină profit din orice lucru. A fost şi este un bun administrator, care gospodăreşte resursele cu grijă, făcând rezerve pentru viitor. Păstrează calmul exterior şi duce lucrul până la capăt. Este înconjurat până în prezent de un cerc intim de prieteni. Experienţa de viaţă a dlui Vasile confirmă spiritul său nativ de luptător activ pentru putere şi bogăţie, el fiind plăzmuit din aliajul cosmic care combină forţa şi eleganţa. Nu a ratat oportunitatea dată de soartă de a fi lider, având mai mult nevoie de siguranţă decât de putere. Personalitatea lui miraculoasă şi setea de cunoaştere sunt principalele lui arme, pe care neîncetat le pune în funcţie şi le utilizează în scopurile sale. Echilibrat şi vigilent, este înzestrat de la natură cu o rară intuiţie. Micile probleme îi stimulează mult mintea şi favorizează autoperfecţiunea sa. Ocoleşte la timp loviturile destinului şi totdeauna este preocupat de elaborarea unor planuri, care-i ajută să treacă peste obstacole. Datorită minţii agere, imaginaţiei bogate şi firii sale sociabile, el a fost favorizat de soartă… Nu a fost prea disciplinat, s-a condus mai mult după cum îi spunea inima decât capul, fiind conştient de capacitatea sa uimitoare de a-i fermeca pe cei din jurul său. Dar liniştea lui exterioară şi veselia ademenitoare – sunt doar un joc. O comunicare mai îndelungată cu el, permite a observa neliniştea interioară, tensiunea din adâncul sufletului măcinat de griji pentru situaţia din ţară şi a viitorului decent al copiilor şi nepoţilor. Dl Vizitiu are o continuă mişcare internă şi o mare încredere în sine. Este foarte activ, amical şi vorbeşte oricui doreşte să-l asculte, fiindcă are încă foarte multe să povestească despre experienţa sa şi impresiile din viaţă. Cunoaşte foarte bine natura omenească, astfel încât sfaturile şi părerile lui sunt adesea apreciate. Are o fire blajină şi este un bun interlocuitor. Posedă o natură plină de resurse şi abilitatea de a identifica ocaziile şi a sesiza ideile, care îi vor sluji bine şi lui şi celor din jur. Îi dorim ani fericiţi alături de cei dragi!
Pentru a fi țăran viață întreagă nu e de ajuns să te naști la sat. Satul îți oferă doar posibilitatea de a păși pragul spre florile vieții… Și atât. Iar ca să fii întreagă viață om înfrățit cu frunza veșnic înnoitoare, om al stropului de sudoare, frate al hărniciei să fii, e nevoie ca satul să trăiască veșnic în inima ta. Vasile Vizitiu e anume un astfel de om…
În ziua când Vasile Vizitiu croise o bună bucată de vreme pentru a răsfoi în fața noastră cartea vieții sale, pentru a întoarce unele file parcurse de-a lungul anilor, noi, cei cu scrisul, îl ispiteam cu întrebările, pentru a-i înțelegeîn special preocupările de azi pe mâine. Dar imediat primeam replica: – ”Eu vă rog, s-o începem de la rădăcini, adică de la părinții mei, de la copii, de la nevastă-mea Teodora...”
La Vărvăreuca mulți îl țin minte și azi pe badea Mihail Vizitiu(aceasta se referă în special la consăteanul Constantin Patrașcu, fiindcă ei au făcut împreună armata), care avea pravilele lui, felul său de a fi și de a concepe lucrurile, treburile, lumea. Asculți povestea tatei Mihai și a mamei Feodosia și un gând anume străbate aceste destăinuiri: de unde atâta putere și tărie în părinții noștri de a duce pe umerii lor atâta greu, atâta chin, atâta zbucium? – ”Nu pot uita, cum noi, niște copilași de 5-6 anișori, dar după cum zicea tata, trebuia să ieșim la muncă, adică trebuia să ne gândim la hectarele de la Cucuiești și Hârtoape, la normele mari ale mamei, dar nicidecum la joacă…” Vasile Vizitiu avea să ne descrie frământările de mai departe ale tatei până la cei 73 de ani trăiți până mai ieri cu toată lumea, apoi ca despre o comoară povestește el de mama ajunsă la 82 de ani și, și cu încetul, aveam a pătrunde și în destinul ca atare al eroului nostru, pe care l-a pândit multă vreme visul de a fi artist, însă viața îi deschide alte porți – nu trece concursul la Institutul Agricol din Chișinău și nimerește la școala de comerț Soroca, apoi vine serviciul de marină de la Sevastopol, anul1960 fiind crucial întru câtva – cu diplomă de contabil pornește munca de sinestătoare la Florești, concomitent începând studiile la fostul Institut Unionl de Comerț (facultatea economie, secția fără frecvență). Și, cum ziceam, trăind mereu cu satul în suflet, Vasile Vizitiu face ca de Combinatul de deservire socială din Florești să se vorbească de bine în lung și în lat atât la Chișinău, cât și dincolo de capitala noastră… Și dacă prestările de servicii îl copleșesc timp de două decenii pe meleaguri floreștene, vom aminti în treacăt doar câteva de ”performanțele” deservirii sociale a populației, un sector extrem de dificil și complicat ca atare. Și nu vom accentua doar faptul, că în anii 1968-1987 la Florești s-au pus pe roate 23 de Case de deservire a populației, 32 de puncte complexe dispunând de aproape 20 de filiale ale lor în unitățile rurale, volumul serviciilor acordate localităților sătești crescând în aceeași perioadă de timp de aproape 7 ori. Având astfel de parametri, era absolut logic și normal ca Vasile Vizitiu să dirijeze din 1987 și până astăzi Întreprinderea Republicană Industrială pe Acțiuni ”Universal”, care include circa 400 meșteri și ingineri în stare să acorde primul ajutor tehnicii de deservire de care dispune populația noastră: ceasornice, aparataj radiovizual, frigidere, mașini de spălat, aspiratoare etc. Dar biografia lui Vasile Vizitiu la moment nu aparține numai celor 400 de meșteri dotați, pe care îi susține în tot și în toate: – ”Pe acest om cu inimă mare și priceput în tainele profesiei noastre îl cunosc nu de câteva zile. Arma lui de lucru este cuvântul, – cuvântul ales și bine cântărit...”, – e părerea meșterului cu mâini de aur Veronica Iepuraș, lucrătoare la Casa prestări – servicii, aflată pe strada Armenească… – Iar pentru ca portretul lui Vasile Vizitiu să apară în toată amploarea sa, vom aminti cele declarate de dumnealui în pragul aniversării lui de 60 de ani, care la acest sfârșit de ianuarie’ 96 se întâmplă: – ”Am avut în față întotdeauna sfatul tatei: Noi am venit pe lume s-o facem mai frumoasă. Iar pentru aceasta este nevoie să muncim zi și noapte, cât ne țin mâinile, cât ne țin picioarele...” Regula aceasta, adică a trudei neostoite, o duc mai departe cele două fiice al sale Svetlana și Lilia: una e șef-oficiu la bilbioteca municipală ”B.P.Hasdeu”, cealaltă – medic cardiolog la Centrul Mamei și Copilului, feciorul Victor fiind ajutor de procuror al sectorului Botanica.
De-a lungul drumului măsurat acum cu 60 de trepte Vasile Vizitiu se biziue pe cei din jur. – ”Dacă nu te bizui pe cei de alături, nu vei trece cu demnitate multe din viitorile vieții.’Întotdeauna simt cuvântul de sprijin a soției Teodora. Când mi-e greu, zic: ”Mi-e dor de Dora, mi-i dor de nepoțeii Nicușor și Iulian, de nepoțica Sanda,.. mi-i dor de prieteni”…”
Iar pentru nu a atârna în aer aceste cuvinte, i-am rugat pe câtiva dintre cei care îl cunosc bine pe Vasile Vizitiu să se pronunțe și ei la desenarea chipului acestui om aparte.
Pavel Dubălari, președintele conducerii Uniunii Asoțiațiilor de Consum din Moldova: ”Pe Vasile Vizitiu îl cunosc de foarte multă vreme. De când îl știu, el a rămas omul ce ține veșnic aprinsă flacăra dăruirii lucrului, scopului vieții. El este omul faptelor concrete, din urma acestui om rămân doar amintiri plăcute”.
Mihail Gheorghe Cibotaru, ministrul culturii: ”Ne cunoaștem de pe când eram mici cum se zice, doar suntem consăteni și oleaca de neamuri chiar. El a făcut multe ca despre Florești și floreșteni să se vorbească de bine în toate părțile. Îl mai caracterizează simplitatea și omenia deosebită”.
Mihail Rusu, parlamentar: ”Are un caracter bine pronunțat, știe a duce corabia înainte… Nu degeaba a făcut slujba la marină”.
Teodor Popovici, inspector superior de stat la Curtea de Conturi: ”La noi se întâmplă că pe mulți îi strică funcția. La Vasile Vizitiu aceasta nu se referă. O spun cu mâina pe inimă, fiindcă îl cunosc de mulți ani. El are un devotament ce nu i-l poate schimba nicio împrejurare. La prieteni ține ca pe ochii din cap…”
Acesta este Vasile Vizitiu – prietenul, omul, lucrătorul, ”căpitanul de corabie”, ocrotitorul a trei flori, soțul. E bine că în toată viața de până acum el și-a păstrat cumpătul și înțelegerea celui de așături, capacitățile de organizare, privirea spre ziua de mâine. Și chiar ceva mai departe. Gândurile de mai jos îi aparți și ele îi aprofundează și mai mult chipul de bărbat de la Vărvăreuca. – ”Este necesar de a ridica în mod radical rolul caselor de deservire socială din localitățile sătești. Cum să cerem de la sătean eficiență în munca sa, când lui nu i se oferă cele mai elementare feluri de servicii ce i-ar micșora grijile?..”
”Consider un fapt amoral că se plătește unui om, după ce a muncit 45 de ani în colhoz, o pensie de 46 de lei, ba și aceea cu întârziere, știind care-i prețul existenței noastre de azi…”
Vasile Vizitiu se frământă… Așa este doar omul însufletul căruia trăiește satul, trăiește neliniștea, trăiește bunătatea.
Vasile Vizitiu și după șaizeci de ani urmează să scrie noi file din biografia sa, la biografia părinților, a prietenilor, urmează să fie și mai departe om al frunzei înnoitoare.
Feciori de nădejde are Vărvăreuca floreșteană…
Gheorghe CIOCOI (”Viața Satului”, 27 ianuarie 1996)
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste.” – Dumitru Crudu
Cât de des în rutina problemelor și bucuriilor noastre, noi uităm de părinții noștri. Doar sărbătorile ne unesc împreună. De aceea, ne bucurăm uneori de zile în plus ”dăruite” de demnitari. Se întâmplă că nu e nevoie să procuri ceva costisitor: versurile sau cântecele simple, cuvintele de dragoste, recunoștința și aprecierile, închinate părinților de zile de naștere produc emoții mult mai mari decât cadourile obișnuite… 
Ne realizai orice vis sau dorință nouă, copiilor tăi. Și ne-ai dăruit nu puține lucruri. Inteligență, educație, cultură. Un caracter dur ca să pot urca mai sus și să rezist la coborâșuri. M-ai învățat să fiu umană, să am încredere în oameni, și ce-i mai important să am Credință. Am moștenit spiritul tău vesel, să mă pot amuza chiar și la supărare. Să iert și atunci când nu se merită… M-ai învățat să fiu perseverentă, să lupt pentru ce cred eu că e corect, și pe bună dreptate, cu un pic de sensiblitate, și fericire, vis neprețuit. Cu mari ambiții să realizez idei chiar și atunci când oamenii te consideră deja în vârstă… Mi-ai dăruit și mie și fraților realizarea studiilor prin experiență de viață, învățăminte și abilități de a deveni cu har… 
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 