Legea în Moldova nu permite funcţii pentru persoane cu dizabilităţi. Lilia Puzderi. (Femeia în Politică)

„Femeia cu dizabilități poate și vrea să schimbe unele lucruri mult mai bine decât persoanele care stau la conducere” (Lilia Puzderi)

              Se simte unică prin faptul că este o femeie fericită și că are poftă  de viață. Este un exemplu demn de urmat, căci, în pofida greutăților prin care a trecut, protagonista noastră, Lilia Puzderi, rămâne optimistă și puternică. 

”Este greu să mergi prin viață știind că totul s-ar fi putut întâmpla altfel.  Totul s-ar fi putut întâmpla altfel,  dacă în ziua în care am apărut pe lume, dacă nu ar fi avut  avea loc o greșeală medicală, mărturisește eroina noastră.

Însă oamenii care o înconjoară, lecțiile de viață pe care le primește zi de zi de la ei, au făcut-o să nu mai simtă problema cu care trăiește de la naștere. De altfel, Lilia are și ea un model în viață. Atunci când avea o vârstă fragedă, era necesară o intervenție  chirurgicală. Părinții au vrut să o ducă în străinătate, însă destinul a avut alte planuri. Nu a mai mers în străinătate și și-a făcut intervenția medicală aici în Moldova. Dar aici și-a găsit un al doilea înger păzitor. Lilia ne-a spus că anume doctorul care a ajutat-o atunci, a învățat-o că viața e frumoasă așa cum este ea.

„Eu am învățat de la dumnealui că trebuie să-mi accept dizabilitateai trebuie să înțeleg că nimeni nu este vinovat de ceea ce mi s-a întâmplat. Trebuie să uit că am un impediment în viață.  Doctorul m-a ajutat să cred în oameni, m-a ajutat să cred în mine și că eu pot fi cineva”, a menționat Lilia.

Doctorul a fost omul care a convins-o că trebuie să meargă la studii, că trebuie să își creeze o familie și că are un viitor. Și chiar dacă  de mai multe ori i s-a spus că e mai bine să stea acasă, ea a avut tăria să spună „Nu, eu vreau să ajung cineva” Iar astăzi, Lilia nu doar că a ajuns cineva, ci încearcă să ajute alte persoane cu dizabilități prin diverse  proiecte sociale  creând o organizație non-guvernamentală: „Vreau să ajut oamenii care sunt  neajutorați să poată găsi sprijin în această organizație. Să găsească mai multă susținere decât au din partea societății”.

Și încă mai are multe planuri înainte și tot ce face sau urmează să mai facă este pentru că are o doză bună de optimism. „Anume această calitate este atât de necesară persoanelor cu necesități speciale și nu doar”, afirmă Lilia

„Dacă nu dai din aripi și nu încerci singură să faci ceva, nimic nu se întâmplă. Dacă nu miști singură carul, el va sta pe loc. Femeia cu dizabilități poate și vrea să schimbe unele lucruri mult mai bine decât persoanele care stau în funcții de conducere”, opinează eroina.  

De altfel, protagonista noastră crede că, dacă femeile cu necesități speciale ar accede în funcții de conducere, ar schimba mult mai eficient și mai bine lucrurile din societatea noastră. „Mi-aș dori foarte mult ca, începând cu administrația locală, atunci când se ia o hotărâre să se gândească și la persoanele cu necesități speciale. Să se întrebe – ce ar spune persoana cu dizabilități despre această inițiativă. Însă așa ceva nu va fi până printre oamenii de la conducere nu vor fi mai multe persoane ca mine”, spune Lilia.

Ea spune că anume pentru a putea ajunge acolo a participat la programul național „Avem abilități – dorim posibilități!”, organizat de către Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Moldova și susținut de UN Women Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). „Vreau să prind micii pași în lumea politicului, să învăț să  fiu mai puternică și sigură pe sine și în cele din urmă să ajung și eu consilieră sau primară”.

”În Republica Moldova la moment nu exista un studiu sau o statistica oficiala, care ne-ar arata câte femei cu dizabilitati dețin funcții de luare a deciziilor și dacă sunt  asemenea femei, însă știm cu siguranță, ca că în Parlamentul și Guvernul actual nu este nici o femeie cu dizabilități.”

”Vreau ca femeile cu dizabilități să îndrăznească mai mult și să își convingă familia, dar și societatea că sunt cineva și pot realiza ceva”, a spus în încheiere Lilia Puzderi, încurajând astfel femeile cu dizabilități să fie active atât civic, cât și politic.”

Scurtă biografie: Nume: Lilia  Puzderi – Cainareanu; Nascută: 28 Ianuarie 1978; Localitatea: orașul Leova, r. Leova; Republica Moldovaş Domeniul de activitate: Preşedinta A.O. PRO-TINERET

Acest interviul este realizat de Irina Tabaranu în cadrul campaniei de sensibilizare, susţinere şi de promovare a femeilor cu dizabilități  din Republica Moldova, sub genericul „Avem Abilități – dorim Posibilități!”, care a fost lansată pe data de 2 octombrie 2017 . Campania își propune să spargă stereotipurile față de femeile cu dizabilități în Republica Moldova, dar și privind rolul lor în societate. Printr-o serie de interviuri cu femei extraordinare, vrem să dăm dovadă că dizabilitatea nu este un obstacol pentru a deveni lideră și a contribui activ la dezvoltarea comunității, dar și pentru realizarea viselor proprii.

Campania este organizată de Asociația Antreprenorilor cu Dizabilităţi din Republica Moldova – „Abilități Europene Fără Limite”, în cadrul Programului național de consolidare a abilităților de lidere a femeilor cu dizabilități  „Avem abilități – dorim posibilități!”. Programul este susținut de Programul ONU „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei. 

Text și imaginile preluate sub genericul „Avem Abilități – dorim Posibilități!” 

De ce nu trebuie să-ţi pierzi speranţa?

Atunci când a murit amicul meu Valera la doar 15 ani neîmpliniţi, mi-am zis că nu-l voi uita niciodată. A fost un şoc pentru mine, o fetiţă de 14 ani, să conştientizez că moartea este ceva înspăimântător. Atunci am realizat, că nu suntem veşnici, şi că doar amintirea rămâne, iar ea doare mult.

Pe parcursul anilor rămâne cicatricea, care sângerează lăcrimând deja la auzul unui alt deces, cu fiinţe trecute la ceruri… Lămâia mare-mare care mi-a dat-o mama să-i duc lui Valera la spital, i-am pus-o în mâini, în ultima dimineaţă din viaţa lui. A fost o surpriză pentru el, căci fructe tropicale pe-atunci în Floreşti nu le găseai. Sleit de puteri de durere,Valera a zâmbit şi a spus: – ’’Uite, mamă, ce lămâie mare şi frumoasă mi-a adus Sveta!’’

Am fost marcată pentru toată viaţa de moartea lui, şi de atunci am frică de cimitire. Nu merg, iar daca sunt nevoită, după ce mă îmbolnăvesc şi cu greu îmi revin… Ulterior, spiritul acestui băiat mă călăuzea şi mă îndruma la acţiuni pozitive. Am început să cred că este alături de mine şi mă umple de energie. Am compus şi un cântec, text şi melodie ”Adio”, pe care l-a interpretat apoi fiica mea Sanda Marta, şi care a fost mult timp în topurile radio şi TV…

Încă nu înţelegeam Cine este Domnul, şi – păcat, că am început să cred în El mult mai târziu… Am mai înţeles, că moarte nu există: Cei nevinovaţi, îngerii sunt mereu alături de noi şi ne veghează, îndrumând şi sprijinându-ne cu adevărat. Trebuie să Crezi în Dumnezeu chiar şi în cele mai disperate momente de viaţă, chiar şi atunci când te ”superi” pe EL… Discută în sine, şi cere Iertare… Moartea are şi ea un rol în tot ce face şi tămăduieşte Domnul… – Această credinţă îmi oferă o Speranţă!

Moartea partenerului de viaţă e total diferită faţă de alte decese, în sensul că, literalmente, schimbă absolut totul în viaţa ta. Când rămâi fără partenerul de viaţă, felul în care mănânci se schimbă. Felul în care te uiţi la televizor se schimbă. Cercul tău de prieteni se schimbă (sau dispare cu totul). Viaţa de familie se schimbă complet (sau dispare cu totul). Situaţia financiară se schimbă. Situaţia de la locul de muncă se schimbă. Respectul şi stima de sine se schimbă. Încrederea. Ritmul vieţii. Felul în care respiri. Mentalitatea. Funcţionalitatea creierului (Aţi auzit vreodată de termenul „minte de văduvă”? Dacă nu ştiţi ce e, consideraţi-vă norocoși). Întreg corpul fizic. Hobby-urile, pasiunile şi plăcerile. Ideea de siguranţă. Simţul umorului. Felul în care te percepi ca bărbat (sau ca femeie). ABSOLUT TOTUL SE SCHIMBĂ. Te trezeşti într-o nouă viaţa pe care nu ai vrut-o şi pe care nu ai cerut-o. E cel mai dificil, terifiant, groaznic şi oribil lucru de pe acest pământ…

Recent, am fost zguduită de vestea tragediei unei familii în care şi-au pierdut viaţa într-un grav accident un tată şi o fiică… Inima mi se strânge în continuare. Ulterior, mi-am dat seama, că Leana, fata care a plecat atât de tânără, lăsând o fiică minoră mamei sale îndurerate, a fost unul din acei îngeri care m-a susţinut într-un ceas de durere, de griji în suflet, şi mă rugam la Domnul să-mi ofere un răgaz, un sfat, orice semn… Nu ştiu de ce anume ea, poate pentru că atunci mă gândeam la lacrimile necontenite ale mamei ei, citindu-i durerea printre rânduri, şi privesc adesea imagini cu ea… Am vrut să plec undeva departe, să aud marea cu valurile ei şoptind, şi Ea mi-a spus: ’’adresează-te la mama mea’’… Şi, în scurt timp, mama ei singură mi-a oferit această şansă… Eu doar cu gândul, şi mama ei în realmente! Şi ca surprinderea mea să nu urmeze o tranşă uluitoare, atunci când din nou mi-am amintit de Leana privind valuri liniştite după o ploaie torenţială dintr-o terasă ALTAIR, şi pe care au apărut sute de steluţe solare care îmi făceau cu ochiul, iar chipul Leanei îmi spunea, ’’să le spui, să ştie şi ai mei că îi veghez mereu!’’. M-am simţit într-adevăr fericită, inspirată… Am început să caut soarele, care încă nu apăruse, abia plouase… Atunci de unde… aceste steluţe? A fost un înger printre noi! – Acest lucru îmi dă o Speranţă!

Am găsit mai multe mesaje asemănătoare, de suflet, pe internet … Vă daţi seama şi voi, că nu le poţi poţi citi în grabă şi fără lacrimi…

’’Doamne, ajută-mă să trec peste zilele care nu mai există în calendar… pentru EI şi pentru mine… Doamne, dă-mi putere să trec peste zilele care au împărţit viaţa în două… pentru EI şi pentru mine… Doamne, nu mă lăsa la marginea peste care e doar întuneric… pentru EI si pentru mine… Doamne, nu mă părăsi cu răspunsul nepus în cuvinte la ultima „de ce ţi-s ochii trişti, Tamara?”…pentru EI si pentru mine… Doamne, Doamne…’’ La nave la…

– Părinţii mei s-au îndrăgostit unul de altul la 16 ani. În acea noapte când tatăl a decedat, mama auzi o lovitură în fereastră. Am întrebat-o ce-a fost, şi mama fără vre-o îndoială a spus: ’’E tatăl tău. Cândva îmi spunea că ne va privi şi va aştepta’’… Acum sunt cu o speranţă…

– Pe parcursul anului şcolar unul din colegii mei a decedat, familia lui era Galben. În ziua următoare, toţi profesorii şi colegii din şcoală au îmbrăcat diferite nuanţe ale acestei culori galbene, în amintirea lui. Eu niciodată n-am văzut nimic mai frumos. Acest lucru îmi oferă o Speranţă!

– Eu mereu îi gâdilam picioarele surorii mele atunci o trezeam. Ea este paralizată de la brâu în jos, şi eu credeam că ea niciodată nu simte acest lucru. Dar astăzi, la trezire atunci când i-am atins tălpile, ea a început să râdă. Apoi, s-a ridicat şi a izbucnit în plâns. Acum, ea poate merge! Îmi iubesc surioara!

– Sunt un tânăr care atunci când m-am simţit inutil şi singur, şi am vrut să mă arunc în gol, eventual luându-mi rămas bun printr-o postare pe o reţea de socializare, o grupă ’’Te rog, – Trăieşte!’’ a adunat peste 20 de mii de oameni doar în 24 de ore! Acest lucru mi-a oferit o Speranţă!..

Întotdeauna, amintiţi-vă că alături de voi există un Cineva, – o fiinţă apropiată! Nimeni nu vă cere să-l placeţi, să-l iubiţi, dar încercaţi să nu-l deranjaţi sau să-i provocaţi durere. Cel puţin, străduiţi-vă să vă amintiţi, că undeva din depărtare – de la stele, din adâncurile universului, probabil, dintr-un capăt opus, – a apărut rugămintea, – să nu faci acest lucru, exact la fel precum şi ideea de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi. Aparent, stelele cunosc mai mult ca voi despre forţa de gravitaţie, puterea de atracţie, la fel şi despre singurătate; deoarece ele sunt – Ochii voştri de dorinţă!

De ce nu trebuie să-ţi pierzi speranţa? Viaţa este atât de frumoasă. Nu avem timp de tristeţe. Dar avem timp să fim fericiţi. Ne datorăm asta. Nouă lucruri trebuie păstrate în taină: Vărsta, Averea, Decalajul din casă, Rugăciunea, Componenţa medicamentului, Relaţia de dragoste, Cadoul, Onoarea şi Infamia! Aveţi grijă de voi şi cei de alături!
Doamne ajută! ❤

Acum e primavara…

Într-o zi, pe treptele unei clădiri din centrul orașului Chișinău, ședea un orb cu o pălărie la picioare, cu o placă semnată ”Sunt orb, ajutați-mă, vă rog!” Un om mergea în grabă la servici, trecând pe-alături, s-a oprit în fața orbului. El a observat că persoana cu handicap avea doar mărunțiș în pălărie. A aruncat și el bănuți în ea, apoi fără permisiunea orbului, a scris ceva pe placă. A pus-o în loc mai văzut și a plecat.

Mai tarziu, omul s-a întors și a remarcat că pălăria orbului era deja plină cu lei şi chiar dolari. Iar orbul simțindu-l după pași, l-a întrebat, dacă el este acea persoană, care a scris ceva pe placuţă. Orbul era tare curios, ce anume a scris. Eroul nostru i-a răspuns: ”N-am scris nimic, ce n-ar fi adevărat! Doar că am scris-o puțin diferit”. A zâmbit și a plecat cu treburile lui.

Iar noua inscripție de pe placă semna: ”Acum e primăvara… Doar că eu n-o pot vedea.”

Dincolo de fapte, mult prea circumstanțiale, rămânem doar noi… cu noi înșine… Am vrut să dau un exemplu plin de pasiune, optimism, însă nu l-am gasit. E trist de tot. Deși, zâmbesc printre lacrimi spunând toate acestea, pentru mine dizabilitatea rămâne o realitate acceptată, cu care nu mă pot conforma, – plină de înțelesuri și nicidecum deprimantă. Ca un proverb spaniol care spune „Ia lucrurile la care ai poftit și apoi platește pentru ele”. Nu ne pedepsește nimeni, sunt doar lecții pe care trebuie să le însușim. Responsabilități pe care trebuie să ni le asumăm…

Viața e frumoasă, dar nu înseamnă că este și ușoară…

Svetlana Vizitiu ❤