Dacă am privi viața altfel

12 iulie 2014 de Svetlana Vizitiu 25 comentarii

O frumusețe de fată am observat la fereastră, și cu invidie, am suspinat:”De-aș fi și eu așa…” Dar când ea dă să se ridice, să plece de la fereastră, m-am îngrozit: fata era fără un picior și cu greu mergea în cârje… O, Doamne!  – Iarta-mă, când încep să suspin fără de treabă! Am două picioare! Și lumea o accept cu recunoștință!

M-am pus la taclale cu un vânzător. Era inteligent, adorabil și frumos. Mă îndemna să mai vin la cumpărături. Mi-a spus: ”Să te binecuvânteze Domnul cu sănătate pentru mulți ani! Ce păcat, că nu te pot vedea. Sunt orb de la naștere”.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin! Nu am probleme cu vederea: văd viața!Și lumea, pacea, – eu le accept cu recunoștință!

Un băiețel ca o splendoare, o sculptură în sine, stătea nemișcat, trist, într-un colţ aparte, și eu l-am întrebat: ”Ce faci, băiețele, aici, singurel, de ce nu te joci cu copiii din curte?”. Iar el tot ședea cumințel, fără să se miște, și mi-am dat seama, că nu mă aude. E hipoacuzic.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin… Aud viața! Și lumea o primesc cu recunoștință!

Am mâini, picioare. Pot merge, să mă plimb de una singură de vorbă cu sine. Și cu atâta entuziasm să privesc albastrul cerului, norii mei dragi. Am urechi, aud zgomotul de surf îndepărtat…

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin, să mă vaicăr, să mă plâng de viață! –  Dacă Ei sunt fericiți, atunci de ce noi mereu suspinăm?

Eu sunt binecuvântată! Și lumea o accept cu dragoste și recunoștință!

Pentru cei care se simt complexaţi, umiliţi şi nu au la cine se adresa… – Evitaţi persoanele, care vă ştirbesc imaginea şi autoritatea, vă fac să vă simtiţi prost sau vă insultă credibilitatea, în special încrederea în sine. E o calitate, care-i reprezintă pe oameni mărunţi. Cel cu inimă mare, dimpotrivă, va insufla sentimentul, că şi voi puteţi deveni măreţi.

– Doamne, binecuvântează-i şi ajută-i! ❤

Publicitate