Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Aventura unui Prichindel


Viaţa noastră e un stres constant: img_5208la cineva vine de la locul de muncă, la altcineva – de la lipsa lui. Suntem mereu pe fugă, ne grăbim şi trăim într-un haos de sunete şi obiecte. Dar cât de mult visăm la pace, linişte şi armonie. Şi să rămâi de unul singur cu natura pentru a uita de probleme şi agitaţie. Cineva meditează şi se ascunde în sine, dar pentru mine nu e de ajuns. Aşa că am decis să merg într-o mică călătorie în Ţara armoniei şi a poveştii, mai ales că vine ajunul cu zăpada platinată… Uneori este atât de greu să înţelegi şi să simţi. Dar când acest sentiment apare pentru câteva clipe şi poţi atinge ceva fantastic, devine mai uşor pe suflet, şi inima nu mai bate într-o fereastră închisă… Visul într-adevăr a fost unul neobişnuit. img_5155Se făcea că un Prichindel mă îndemna cu o voce tainică: „Tu vei găsi ceea ce ai pierdut în aceste regiuni, în care zăpada acoperă pământul cu o pătură din ramuri roze, unde crengile copacilor sunt ţesute din ţurţuri argintii, iar ghearele păienjenișului îngheţat se transformă în păpădii. Acolo, unde iarba stă de vorbă cu neaua, img_5207şi merele cu căciuliţe albe întâmpină răsăritul. Unde sub o ploaie de sclipici aurii dansează arbori de minuni, iar lângă castele cu lăcăţi se pasc oiţe strălucitoare.”- „E cam ciudat acest lucru, – gândi cu voce Prichindelul. – Dar nu avem de ales. Urmează primăvara, deci în loc de odihnă de iarnă, voi fi nevoit să merg într-o vacanţă Straja, chiar dacă acest lucru contrazice obiceiurilor mele.” A aruncat o ultimă privire la peştera lui, a trecut pragul şi a înţepenit de uimire. În faţa lui s-a prelins un orizont fără de margini, iar un focar de soare generos împroşca luminiţe pe nisip. „Ce este? Partea laterală a pământului?- Prichindelul flutură din gene şi privi mai atent. – E în regulă… E doar ninsoare.” Pentru o clipă, s-a pus pe gânduri, se întrebă în ce direcţie să meargă. – Noroc,- i-a făcut Soarele cu ochiul, în căutarea reflectării sale într-un sloi de gheaţă. – Ceva s-a întâmplat? – „Da! S-a pierdut cheia de la camerele cu comori. Şi dacă nu o voi găsi, atunci în Regatul prichindeilor la primăvară nu va creşte iarba, nu vor înflori florile şi…” – E clar, – l-a întrerupt Soarele jucăuş alunecând în jos, – nu pierde timpul, mergi spre Vest, la parcul de aventură Straja, urmând indicatoarele. – „Mulţumesc, – murmură Prichindelul, – Va fi, cu siguranţă, o aventură de iarnă neobişnuită.” În zori, Prichindelul a nimerit într-o pădure necunoscută. Pomii de Crăciun dormitau sub o plapumă deasă albă, iar cei mai mari păzeau solemn somnul lor. O linişte absolută a umplut spaţiul întreg… – „Frumoasă este iarna asta! – gândi Prichindelul – Poate ar trebui să schimb orarul cel mare şi să nu mă ascund în peşteră în acest timp minunat?”- O voce i-a întrerupt gândurile: – Eşti în căutarea unei chei? – Piticul nostru privi în jos şi văzu o veveriteveveriţă pe care mai n-a călcat-o, de mică ce era. – Mergi pe drum, te va duce la Vila comorilor Straja… Veveriţa a dispărut în tihnă la fel precum apăruse. Piticul obosit, a reuşit să ajungă departe la unul dintre vehicule bizare. Soarele din ceaţă îi făcu cu ochiul, şi el şi-a dat seama, că este pe drumul cel bun… Un oraş în luminiţe de foc. „Iată un castel în aur!” – a exclamat Prichindelul. Şi toată noaptea el a rătăcit printre casteluţe şi zăpadă, admirând farmecele lor. Minunile continuă: Zăpada părea roză. Cerul era de un senin transparent, iar pinii argintii… Şi lăbuţele puilor de brazi chiar erau acoperite cu pânze fine platinii, de aceea şi semănau cu păpădii. Obosit, dar fericit, Prichindelul s-a aşezat pe zăpadă. Apoi, privi în jurul lui: – „Iată cum! Păi, eu din peştera mea sunt la doi paşi de această minune şi am făcut înconjurul lumii, şi nu era greu să consult un site, dar dacă eşti un leneş, ai multe de pierdut şi poţi rămâne fără un sejur Straja! Şi totuşi a fost o experienţă de neuitat!” Soarele făcu-i din nou cu ochiul, privindu-l din ţurţuri. Va fi o primăvară adevărată. Şi va avea ce povesti prichindeilor săi. Trebuie de gândit şi referitor la orar. Doar nu poţi să pierzi din vedere o aşa ocazie, în această vreme minunată?!”

Tu niciodată n-ai văzut steaua ta, dar ştii, că ea este Acolo… Poate de aceea, noi şi trăim între cer şi pământ? Pentru a fi aici şi acum, în acest moment? Nu să trăim cu resturi, iluzii ale trecutului sau viitorului. Şi din acest motiv, nu permitem prezentului să fie azi cu noi, apoi regretăm că nu am apreciat aceste valori ale prezentului…

Articol scris pentru SuperBlog 2014!


17 comentarii

Bărbatul care m-a iubit


Draga mea, raza mea minunată, – te salut fierbinte! fie, că abia se ridică soarele de după orizont, sau zorile se trezesc ca să te cuprindă tandru de umeri, să se lase cald pe pieptul tău; cu o licoare cristalină să spele chipul tău luminos şi ochii frumoşi, şi prin ferăstruica ta deschisă să aducă o mică vară, stropirea valurilor de mare, şi prospeţimea pajiştii cu aroma mierii florilor de tei într-o celulă adezivă, iar ziua se va prelungi cu succes în sufleţelul tău gingaş, va înlătura grijile şi problemele. Tu doar priveşte lumea, ea te salută cu-n surâs, cu zâmbete de bun venit; eu vreau doar râsete să răsune prin buzele tale… Femeia – magia secolului, al sufletului mister, pe care nimeni nu-l va desluşi, şi cine ştie, cine o va înţelege… E ca un arc, ca un izvor pentru om, privind adânc, acolo, – bunătatea locuieşte, şi frumuseţea ei, o putere intransparentă… Tu eşti acea extraordinară, minunată, frumoasă, mai mult decât atât, chipul tău atractiv şi limpede ca roua de dimineaţă, – cuvintele mi se nasc de bunăvoie, atât de sigur şi convingător, ca să ţi le dăruiesc ca complimente gata, permanent, zeiţa mea eterică… Mereu voi continua să te iubesc…iubire eterna
Bună dimineaţa, rază de soare, creatură cerească, reîncărnată din vise fabuloase, un nor de dorinţe neîmplinite, un vânt din bunătate şi frumuseţe, o, cât de mult efort a depus natura, creând drăguţă siluetă, seninătatea zorilor de vară, Puritatea izvoraşului rece, căldură din lumina soarelui, o respiraţie proaspătă de ploaie, un mister straniu al ceţii şi senzualitate de rouă a dimineţii, – dulcea mea, minunată şi fabulos de frumoasă, – fie, ca fericirea să te mângâie peste margini, florile frumoase să-ţi îmbrăţişeze picioruşele; roua să-ţi spele chipul angelic, iar raza soarelui să te mângâie mereu, – mă închin în faţa ta, în genunchi, cu capul aplecat – sărut blând mâinuţele tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineața, draga mea, cea mai frumoasă fiinţă, timidă, delicată floare, tu eşti o bijuterie, eşti cea mai stralucitoare stea de pe cer; eu vreau disdedimineață să aduc la picioarele tale dragoste, gingăşie, sensibilitate și har domnesc, – un soare blând, și să păşeşti doar pe culori florale; crede-mă, tu ești cu adevărat frumoasă; fie, ca amărăciunea și resentimentele să te ocolească, și doar iubirea – eu o voi lăsa fără de protecție… Tu straluceşti cu frumusețe antică,- zeiță eşti precum te-ai şi fi născut; privirea ta intoxică neobişnuit, în ea e fericire, zâmbet, primăvară… Chipul tău deosebit, curat, ca roua cea de răsărit, mă-nvăluie… Cuvintele se nasc de bunăvoie, zeiţa mea nepământeană, din iubire pură… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineaţa, raza mea călduţă, – o floare, mai blândă ca catifeaua, – cu-n zâmbet ceresc; cu ochii de vis; Tu, eşti sărbătoarea frumuseţei veşnice! -un suflet cu flori de primăvară, parfumul ce ma-nvăluie; eşti îngerul trupesc, un inger excelent, cu luciul de soare eternal, velurul cu-n şir de stele în noapte, acea picătură de rouă în zori, – eu vreau să te trezeşti în fericire, şi ochii tăi să stralucească de bucurie… Să dispară lacrimile, rănile şi dorul, iubirea mea! Să ai mereu o dimineaţă bună… Iar eu, mereu voi continua să te iubesc! in nori
Bună dimineața, dragă iepuras, – blândă, frumos însorită… Eu atât de mult vreau ca doar râsete să răsune de pe buzele tale frumoase, ca tu să uiţi durerea și suferința, de altfel, ochii tăi să stralucească, şi sufletul tău să nu cunoască frigul şi tristeţea, ca fericirea să-ţi umple inima, și soarele să-ţi zâmbească dimineața, cu o zi senină, ca o grădină în floare, și norocul să zâmbească mereu cu lumina-i strălucitoare; fie, ca fiecare zi să aducă bucuria în flori, fără de tristeţe în ochii tăi minunaţi, iar zâmbetul tău frumos să iradieze fericire, ca o rază din zori! – Viață ta, ca un răsărit de mai, în fiecare zi s-aducă fericire în braţe, doar tu eşti o fiinţă vulnerabilă, esti mandră şi, mă pot exprima doar cu un singur cuvânt: – Tu esti Femeia și ești minunată! – Eu, mereu voi continua să te iubesc!
Sveta, luminoasă, delicată şi dulce floare, – O dimineață confortabilă, cu bunătate firească, din toată inima mea, îţi doresc! Fericire în suflet și-n privirea ta de foc, fie, ca să înflorească dorințele, visele, ca florile de câmp în primăvară; toate zâmbind dimineţei frumoase, şi tu, să zâmbeşti, nu te întrista înzadar… Iată am venit, noaptea la trei, şi îţi scriu imediat… Mereu voi continua să te iubesc! barba
Bună dimineața, frumoasă, blândă şi dulce meu pisoiaş, tu ești aroma florilor de liliac în mai, ești respirația fierbinte de vară; nu mai există în lume, nimeni la fel de frumoasă ca tine, cu ochii tăi minunaţi, – mă rog, fericirea să te mângâie ca un val de nisip, doar tu esti o floare divină, ești centrul universului… Grijile să plece la ivirea zorilor, durerea să nu te atingă și să te evite! – iar ochii tăi, un bazin adânc cu zâmbetul perlelor, cu înţelepciune deosebită; fie, ca norocul să nu te ocolească, sufletul să nu plângă, iar îngerul păzitor să fie întotdeauna cu tine… Şi eu, plecându-mă în faţa ta, în genunchi, doar ţie îţi dedic scrisori, cu toată dragostea mea, – ţie, o floare preafrumoasă. Mereu voi continua să te iubesc!
Draga mea, iubirea mea, bună dimineața! – un strop de rază solară, doamna mea unică, ești blândă ca o orhidee, în sufletul tău – sute de astre şi crizanteme, în ochii tăi drăguți – albăstrele cu minuni, – tu, de parcă ai fi configurată din flori, – un buchet de flori frumoase de pe tot pământul, tu eşti la fel de extraordinară, şi ca o rază, inocentă, – o lume întreagă e cuprinsă de a ta frumusețe și sentimentul de bucurie, cu prospețimea de rouă… Cu ochii tăi frumoși, uite, – se ridică în zori și primele raze ale soarelui ca să cuprindă totul în jurul nostru, și scânteia fericirii în privirea ta luceşte, pentru că ești frumoasă ca florile de câmp… Sărut gingaş chipul tău dulce, abia… atingănd mâinile tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Luminiţa mea, soarele meu, bună dimineața, deschide ochii tăi frumoși, – căci zorile se ridică, tu, o frumusețe nepământeană, blândă, cu inima deschisă, tu ești cea fără de cusur și o dulce, esti o femeie de vis și muza poetului din mine, – în lume nu există nimic mai frumos decât frumusețea ta, minunea de minuni dintre femei, – o caldă respirație de primăvară, un izvor miraculos în deșertul cu nisipuri mișcătoare; o zeiţă neînfricată,- eşti briza valurilor marine, o rază aurie de soare, un câmp de flori; tu, un vântuleţ ce adie a speranţă, și fie, ca să nu te laşi atinsă de tristețe, în ochii tăi de vis! – Să speri, să aştepţi, să crezi! Că, merge înspre bine! Alungă amarul şi durerea, priveşte fericirea în faţă, – ea bate-n uşă… Tu doar zâmbeşte, precum zâmbeşti fermecător… Sărut dulce mâinuţele tale, privind adânc în ochii tăi, admirându-ţi chipul scump, pentru că tu eşti inspiraţia mea, zeiţa mea magică… Mereu voi continua să te iubesc! sveta
Luminiţo, raza mea luminată, iepuraşul meu solar, bună dimineața, blândă şi frumoasă, drăguță şi stacojie Floare! Fie, ca stelele să strălucească și luna să lumineze, pentru că tu eşti ca un trandafir, cea mai fermecătore din lume; eşti minunată! îmi pierd graiul în faţa ta… Excelezi ca o crăiasă, şi de fapt, tu eşti cea mai divină creaţie pe acest pământ, – cu tine se întâmpină zorile, se alungă mâhnirea, chiar şi furtuna anotimpului dispare, când răsari tu… Îţi sărut mâinile, prietena mea minunată! – te-ai scufundat în mintea mea, ai pătruns atât de adânc în sufletul meu şi mi-ai străpuns inima, cu privirea ta înţeleaptă, m-ai orbit, mă încălzeşti, şi nu mai pot fără tine, – separarea mă arde, – tu eşti aerul meu, respiraţia mea, frumoasa mea floare; în sufletul meu înfloreşti, clepsidraeşti sensul vieţii mele, îngerul meu… Toate ce au fost create pentru fericire, – ale tale să fie! Sărut cu drag ochişorii tăi, prin părul tău plimbându-mă cu o atingere blândă, pentru că tu eşti frumoasa mea, floarea mea stacojie, unica în această lume… Sunt doar cuvintele mele, care le dedic doar ţie… Te voi iubi până la moarte, şi după ea, la fel te voi iubi… (S.D.)
PS. Doar zece scrisori şi toată viaţa în faţa voastră… Dispariţia fizică a finişat continuarea lor, dar viaţa şi dragostea continuă prin ele… Dacă ar învăţa şi copiii noştri astfel de sentimente, am putea trăi mai liniştit…
Svetlana Vizitiu ❤