În SUA s-a iscat un scandal grandios, din cauza că poliţia a împuşcat o gorilă atunci când în voliera în care se afla maimuţa a căzut un copil mic de trei ani. Masculul de gorilă cu numele Harambee, şi cu siguranţă, e mare jale de el. Mama copilului nu a urmărit paşii lui, deci este de vină. Situaţia, într-adevăr e tragică, maimuţa a decedat, dar, ce este mai important, copilul a rămas viu! Ce a simţit mama în aceste momente este greu de imaginat!
Dar povestea nu se termină aici. Activiştii de la protecţia animalelor, chiar şi oamenii de rând au pornit o campanie de colectare a semnăturilor pentru a trage la răspundere penală părinţii copilul împlicat în moartea gorilei, – a mamei care şi aşa este pedepsită pentru neatenţie peste măsură. Şi pentru lipsă de responsabilitate ca să fie de învăţătură pentru toţi părinţii care nu sunt atenţi la copii lor, se merită o pedeapsă. Deja s-au adunat peste 300.000 de semnături. Petiţia se numeşte ”Dreptate pentru Harambee”(„Justice for Harambee”)
”Noi, subsemnaţii, dorim prin această acţiune, să fie trasi la răspundere aceşti părinţi pentru lipsă de responsabilitate, de negligenţă în supravegherea copilului lor, – faptul care a dus la decesul lui Harambee. Noi, subsemnaţii, în mod activ insistăm să se studieze mediul de educaţie a copilului în această familie, dar şi pentru a proteja fraţii şi surorile de incidente viitoare ce ţin de iresponsabilitatea şi negligenţa părinţilor”, – se spune în petiţie.
Opinia voastră, dragi părinţi, prieteni? Cine-i de vină? Ce se putea de făcut? Mâine e Ziua Internaţională a Copiilor, fiţi atenţi! – Fiţi atenţi la copii, nu doar azi, – MEREU! ❤
Într-o zi, la o întrunire de elită un participant a atins umărul unei doamne, – în acest mod, el a dorit să discute ceva cu ea. Se înțelege, că-i cerea o atenție. Doamna a rămas tare surprinsă, şi tot odată confuză, pentru că, de obicei, într-o societate politicoasă oamenii nu se grăbesc să se atingă reciproc… Mi-am dat seama imediat, că persoana respectivă este hipoacuzică şi… am salvat situaţia, explicându-i tacticos doamnei că nu a fost niciun precursor pentru un atac la persoana ei…
În cultura persoanelor hipoacuzice maniera de atinge pe cineva pentru a atrage atenţia este ceva normal, și nu toți cunosc acest lucru. Foarte logic, şi se referă la ’’a bate pe umăr’’, nu și la – obrăznicia de a ciupi fundul cuiva…
Oamenii, în general, multe nu înțeleg despre cei cu deficiențe de auz. „Ei nu pot auzi, aşa că au nevoie de un tutore pentru a trăi o viață normală, chiar dacă sunt adulţi”- este cea mai răspândită și eronată opinie. E ca un fel de ipoteză, că străinii care nu vorbesc limba Noastră sunt… surdo-muţi. E ceva în creierul uman care ne face să privim de sus pe oricine care nu poate Vorbi la modul în care am dori noi să auzim.
Persoanele hipoacuzice pot avea copii, pot fi complet fericite chiar cu riscul de a naşte copii surzi, și ceea că ei nu aud nimic din glasul copilului lor, nu le supără. Să poți vedea cum copilul tău ’’face’’ prima respiraţie valorează enorm de mult. Pentru o persoană hipoacuzică e foarte ciudat faptul atunci când i se spune de repetate ori:”Parcă nu semeni cu un surd”, sau, chiar şi mai nebună declarație: „Tu nu eşti cu adevărat surdă, te prefaci, văd că ai auzit excelent”, (da, afirmația că persoana nu este într-adevăr surdă se întâmplă mai des decât credeţi)…
Într-o societate de hipoacuzici, veți observa o rezistență dură împotriva implanturilor (proteze pentru auz), și ei pot fi chiar iritați atunci când li se spune: „Tu poți rezolva această problemă, dar nu dorești asta, indiferent de motiv”. Cei surzi sunt parțial prea iritabili, deoarece în mod tradițional Societatea privește persoanele hipoacuzice… ca la niște deșeuri biologice. Adesea, chiar surzii se opun implanturilor cohleare, și asta nu pentru că nu agreează progresul tehnologic, ci pentru că este enorm de incomod cu aceste proteze, și ei au propria lor cultură pe care alte persoane încearcă mereu să distrugă.
Nu este deloc ușor pentru un om de rând să înțeleagă această dizabilitate. – Se pare că se face o treabă bună pentru invenția și promovarea dispozitivelor simple și revoluționar hipoacuzice, ca înapoi să auzi de la un surd: „Nu am nevoie de el. Nu înțelegeți nimic”. Și are dreptate, oameni buni. Cunosc toate acestea din propria experiență… Acelaș surd poate lucra în liniște în drive-rul unui serviciu sobru, și cu protezele insuportabile să-și distrugă sănătatea și nervii… In mod normal, oamenii niciodată nu vor înțelege, de ce…
E tare trist faptul că dispozitivele pentru hipoacuzici sunt echipamente mult mai costisitoare ca cele de uz casnic electrice – de la 300 – 10 mii dolari unitatea. Valuta crește, iar prețurile nu scad. Și în interior, aceste proteze au doar un microfon si difuzor în miniatură, un cip, și organe de control. Producătorii explică acest lucru prin profit mic de la un număr redus de clienți. Și mai mult, este mare păcat să profiți de pe urma acestor nevoiași care nu au de unde să achite sume enorme pentru o proteză fără garanție. Donații de la stat în scopuri caritabile, la fel și aparatele care valorează până la 10 mii de lei, – să mă iertați, – sunt bune de aruncat în coș! Plus, lunar e nevoie de baterii încărcătoare; de tulpină și olivă costisitoare – o dată la trei luni. Ca ulterior, să descoperi cât de necalitative sunt toate lucrurile procurate…
Cel mai strașnic e atunci când începi să transpiri pentru că nu știi cum să-i explici omului: de ce nu poți să auzi nici cu dispozitivul auditiv pe ureche… Adesea, așa persoane sunt nevoiți să se prefacă că aud, astfel evitând problemele sau situațiile proaste în care nimeresc zilnic… Apoi, despre ei se va spune că sunt niște intruși, cam stranii, nebuni, chiar și răi. Nimeni nu se naște rău, oamenii se îmbolnăvesc ulterior asurzând, adeseori din vina medicilor care greșesc cu doza de antibiotice… Dar atunci când dai totul din inimă, și alții te folosesc, fie își bat joc de munca ta, indiscutabil, poți deveni un ”răufăcător”… Persoanele cu deficiență de auz salută cu o bucurie deosebită înțelegerea pur omenească, atenția și interesul pentru întrebări de serviciu, opinii, soluții la o problemă oricare… Oricare hipoacuzic este un optimist incurabil, un interpret iscusit în limbajul semnelor: mimice, de dans, geste…
Poate fi un generator de idei, un talent, un creator desăvârșit în varia domenii.
Nu-i place când defectul lui este expus sau subliniat în discuție, iar cel cu care comunică, strigă, afișându-i surditatea în public. E foarte greu și pentru rudele respectivului; pentru cei apropiați din anturajul persoanei hipoacuzice. Cei care în cele mai dese cazuri, obosesc și se supără:”Chiar n-ai auzit deloc??” Și la serviciu, inevitabil, persoana hipoacuzică are mereu probleme și nu este respectată, oricât nu se va strădui el să fie la nivel…
Oricum, se va simți discriminat până la lacrimi. Dintre două persoane pentru o funcție sau categorie superioară candidatura lui va fi evitată din start, chiar dacă este mai competent în domeniu… Și nu e vorba de credință, discriminare, drepturi, mentalitate, – așa e firea omului… moldovean, pur și simplu, să fie mereu oportun cu ceea ce pare anormal în societate. În primul rând, omul se luptă cu interiorul lui, și uneori, nu rezistă dracului de sine, – și de ce ar trebui să fie el draguț cu un handicap, dacă nu-i place și nu tolerează?? Asta e Realitatea! De ce, amantă?.. Pentru că, de obicei, în lumea noastră tema Amantelor e mult mai interesantă și atractivă decât acea cu dizabilitate. Dacă e așa, atunci… mă ofer amantă, în cazul dacă revine auzul meu perfect după intervenția dvs caritabilă, – nu și pentru a fi un potențial candidat la o funcție de stat! – Și de ce nu, sunt încă frumoasă și sexy, oh!.. (mă apucă tik-ul la ochi, cer scuze!) Mai revin eu la voi… 😀
Fiecărui Om în viață îi revin doi arbori: un arbore al fericirii și altul al durerii… Se zice că pe care dintre arbori vei adăpa, din acela – roade vei mânca! Oricare fiinţă umană posedă un interior magic şi surprinzător, ceva ce poate oferi lumii întregi. E mare fericirea când găseşti acest miracol în lăuntricul tău, o forță motrice, îndemn de a-i bucura pe semenii din jur. Mulţi privesc în sufletul lor până la moarte, dar nu sunt în stare să cultive acest dar, iar unii se lenevesc să-l descopere, mai mult de atât, sunt speriaţi să privească în interiorul său…
M-am pus, deci, la taclale cu Viaţa şi am întrebat-o într-o zi:”Ce bine mi-ai făcut?” Şi ea mi-a răspuns încetişor: „Ai trăit cu demnitate în toţi aceşti ani!” Am întrebat-o din nou:”Cât de mult se poate de suferit?” Viața a zâmbit: „Tu ai ştiut mereu să învingi suferința! Ai ştiut cu liniște sufletească, cu onestitate și dragoste să fii puternică! Eu te-am înzestrat cu răbdare, cu această coroană grea a înţelepciunii! Și, un lucru demn de menționat, că nu m-ai transformat pe mine într-o povară!” Am întrebat-o: – „Unde este dreptatea, atunci?” Râzând, viaţa a răspuns:- „Eu ţi-am dăruit Ani!” – Am izbucnit în lacrimi: mi s-a părut viața mult prea crudă, nedreaptă. Nu puteam să înțeleg, de ce nici ea nu vroia să observe temerea din sufletul meu, rămas de copil firav, gingaș, neajutorat în fața aceste lumi fără credință. M-a mângâiat Viața cu blândețea ei măiastră pe creștet și mi-a spus pe un ton de glumă:”Ai trăit spre bucuria tuturor, ai muncit pentru alții, fără a aștepta remunerare și mulțumire, nu te-ai cruțat niciodată, iubești necondiționat, te conformezi situației, rămânând umilă și docilă. Sunt mândră de inimioara ta frumoasă. Ești ca un porumbel al Păcii, ambasador de dreptate și lumină printre cei oropsiți. Știi să înlături răul, să depășești situațiile conflictuale, să reverși lumină în jur.
Nu trăiești în zadar! Bucură-te de mine în continuare, voi sta în preajma ta și te voi ocroti mereu! Ai trecut cu brio toate testele oferite, ești curajoasă! Darul meu pentru tine va fi unul obișnuit, îți voi mai adăuga Înțelepciune!” – Eu, surprinsă de această ”onoare”, i-am spus:
„Viaţă dragă, la ce mai am nevoie de înţelepciune pe care oamenii n-o înţeleg?„- „Dar ce pot să-ţi oferi?” – rămase și viaţa şocată.- „O Toyota Aygo”, – am zis eu pe şleau, – „O maşină drive, să distreze ceea ce-a mai rămas din înţelepciunea mea…” 😀
Şi-o lungă perioadă de timp viața mă compătimea, îmi vorbea şi, pur şi simplu, aştepta să prind la minte… Un lucru m-a rugat doar: să n-o mai cert şi a adaugat:
M-am măritat devreme.Aveam doar 15 ani, iar cu nunta au insistat părinții lui. La 16 ani am născut prin cezariană un băiețel. Cu soțul meu am trăit greu, chiar prost de tot: ne certam la fiecare pas, – el mă înjura, și chiar mă bătea… Mamei nu-i spuneam nimic, știam că mă va impune să plec de la el, și am vrut ca copilul meu să crească într-o famile completă… Singură am crescut fără tată, ştiu cum e, şi nu-i doream copilului meu așa viață. Acum înțeleg, că nu am avut dreptate. Însă, nu acest lucru contează, pe cât că după următorul scandal, am început să visez mereu unul și acelaș vis: Se făcea că soțul moare, iar copilul nostru tângește după el. Apoi aud că cineva bate la fereastră, şi fiul zice: ”Mamă, a venit tata!” Eu încerc să-i explic, că tata nu mai vine, și merg să deschid ușa… În prag stătea un tânăr, fața n-o vedeam, dar știam numele lui – Adrian…
Peste un an, sotul meu, într-adevăr, a murit… Fiul nostru nu avea nici 3 ani. După 40 de zile, totul s-a întâmplat precum a fost în vis: eu lucram cu un tip – cu numele-i Adrian, cel care a găsit imediat limbă comună cu fiul meu; ei s-au împrietenit, şi părinții lui ne-au primit foarte bine. Peste un an și jumătate, ne-am căsătorit. O duceam minunat, doar că nu puteam să rămân însărcinată. Am bătut pragul tuturor medicilor, – fără nici un rezultat.
Într-o zi, în vis, a venit șoțul decedat și mi-a povestit cum o duce cu traiul Acolo,- cică, are timp berechet, că timpul acolo, de fapt, nu circulă; că a gîndit mult asupra vieții anterioare, cu mine împreună… și regretă mult comportamentul insuportabil pe care eu l-am îndurat din partea lui. Cerea iertare pentru toate, și spunea că mă iubește. Mi-a promis, să mă ajute cu copilul dorit: se va ruga la Cineva pentru noi. Astfel, spuse el, – dacă totul va merge bine, și voi avea o fetiță, el își va răscumpăra vina față de mine și fiul nostru…
Într-adevăr, foarte curând după acel vis, am rămas însărcinată, și ce nu mi s-ar fi spus la UZI (aparat cu ultrasunete), eu deja eram convinsă ca voi avea o fetiță, – nu știu de ce, în această privință nu aveam nicio îndoială. Ca urmare, am născut prin cezariană, iar medicul a spus, că după primă naştere, un tromb a rămas sigilat, de aceea nu puteam rămâne gravidă, de altfel el, medicul, nu înțelege, cum am reuşit să duc sarcina normal. A mai adăugat, că trebuie să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest cadou! – Desigur, mă închin Domnului!..
Cât de placut era să-l privească şi să-i sărute buzele, dar s-a dovedit, că acum nu mai are nevoie de nimeni… El a lasat-o, atunci când a aflat, că e însărcinată: i-a dat bani pentru avort şi dus a fost. Şi ea s-a pus pe gânduri: se merită? pentru ce? Înțelegea, că va fi mamă singură, bârfită și arătată cu degetul… Desigur, ea înţelegea totul, dar vroia să trăiască pentru copilul ei, și să nu mai asculte pe nimeni, să ia decizii de una singură, să nască, să plece undeva, departe de ochii lumii. A aşteptat o lună, două, sarcina progresa, iar el nu s-a mai interesat de dânsa în tot acest timp. Nu apărea, nu-i mai păsa de ea; l-a și văzut cu alte fete… Era dureros, plângea, se lupta să supravieţuiască împreună cu copilul. Acum ea se gândea doar la copilul pe care l-a născut: mânuţe mici, picioruşe,.. O stare de neredat prin cuvinte. Zâmbea și adormea zâmbind… Câtă plăcere simțea să-și vadă micuțul. Să-l educe, să-i simtă bătăile inimii… Acum trăiau împreună și erau fericiți fie și în lipsa tatălui… Dar apare el și spune, că regretă, că a procedat urât și dorește să se întoarcă. Fără să se gândească mult, l-a refuzat cu un ”NU” ferm. Cum putea să se mai atingă de bărbatul, pe care după tine l-au mângâiat sute de mâini… Chiar și ceea cum el a procedat, o durea mult și nu vroia să-l ierte. El apărea tot mai des, uneori venea brusc, și aducea jucării pentru copil, bani pentru educație. Insă, îi provoca un dezgust, chiar și banii refuza, – a economisit și ea la timp. Iată, micuțul împlinise trei ani, e déjà matur, și copilaș tot odată. Era fericită să-l vadă cum crește și zâmbește… Într-o zi el venise și o rugă să-i permită să plimbe copilul. Nici nu știuse ce să-i răspundă, dar a consimțit cu un ”Da”, totuși e tatăl, macar că e un netrebnic… Privea cum pleacă, cum așează micuțul în mașină și se îndreaptă în direcția dendrariului… Era ultima oară când își vedea copilul ei în viață. El era băut, precum zicea, doar cu o sticlă de bere, în timp ce plimba copilul, apoi, nimeri într-un accident teribil cu mașina, în care au decedat trei oameni. Ce-i uimitor, el a rămas în viață și acum e pe undeva, se pare… Ea ținea copilul mort în brațe și răcnea, implorând Domnul s-o ajute, iar medicii îi luau copilul și repetau, ca e imposibil, deja nu-l mai întorci… Tot sensul, e că o sticlă de bere a luat viața a trei persoane, inclusiv micuțul ei, iar cel de vină, nu s-a ales nici cu o zgârâietură. Ea nu mai dorea să trăiască și tot repeta, că viața ei s-a terminat. Ultima ei dorință, să transmită tuturor, să nu mai bea niciodată fiind în drum la volanul mașinii! – Oameni, vă rog, nu vă îmbătați la volan, și copiii voștri vor trăi! Cei care au citit, eu vă doresc fericire și dragoste adevărată! Transmiteți tuturor cuvintele mele, și poate ele vor salva viața cuiva… E ultima mea dorință.
ămas tare surprinsă, şi tot odată confuză, pentru că, de obicei, într-o societate politicoasă oamenii nu se grăbesc să se atingă reciproc… Mi-am dat seama imediat, că persoana respectivă este hipoacuzică şi… am salvat situaţia, explicându-i tacticos doamnei că nu a fost niciun precursor pentru un atac la persoana ei…
Adesea, chiar surzii se opun implanturilor cohleare, și asta nu pentru că nu agreează progresul tehnologic, ci pentru că este enorm de incomod cu aceste proteze, și ei au propria lor cultură pe care alte persoane încearcă mereu să distrugă.
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 