Arhive pe etichete: frumosul
De ce nu trebuie să-ţi pierzi speranţa?
Atunci când a murit amicul meu Valera la doar 15 ani neîmpliniţi, mi-am zis că nu-l voi uita niciodată. A fost un şoc pentru mine, o fetiţă de 14 ani, să conştientizez că moartea este ceva înspăimântător. Atunci am realizat, că nu suntem veşnici, şi că doar amintirea rămâne, iar ea doare mult.
Pe parcursul anilor rămâne cicatricea, care sângerează lăcrimând deja la auzul unui alt deces, cu fiinţe trecute la ceruri… Lămâia mare-mare care mi-a dat-o mama să-i duc lui Valera la spital, i-am pus-o în mâini, în ultima dimineaţă din viaţa lui. A fost o surpriză pentru el, căci fructe tropicale pe-atunci în Floreşti nu le găseai. Sleit de puteri de durere,Valera a zâmbit şi a spus: – ’’Uite, mamă, ce lămâie mare şi frumoasă mi-a adus Sveta!’’
Am fost marcată pentru toată viaţa de moartea lui, şi de atunci am frică de cimitire. Nu merg, iar daca sunt nevoită, după ce mă îmbolnăvesc şi cu greu îmi revin… Ulterior, spiritul acestui băiat mă călăuzea şi mă îndruma la acţiuni pozitive. Am început să cred că este alături de mine şi mă umple de energie. Am compus şi un cântec, text şi melodie ”Adio”, pe care l-a interpretat apoi fiica mea Sanda Marta, şi care a fost mult timp în topurile radio şi TV…
Încă nu înţelegeam Cine este Domnul, şi – păcat, că am început să cred în El mult mai târziu… Am mai înţeles, că moarte nu există: Cei nevinovaţi, îngerii sunt mereu alături de noi şi ne veghează, îndrumând şi sprijinându-ne cu adevărat. Trebuie să Crezi în Dumnezeu chiar şi în cele mai disperate momente de viaţă, chiar şi atunci când te ”superi” pe EL… Discută în sine, şi cere Iertare… Moartea are şi ea un rol în tot ce face şi tămăduieşte Domnul… – Această credinţă îmi oferă o Speranţă!
Moartea partenerului de viaţă e total diferită faţă de alte decese, în sensul că, literalmente, schimbă absolut totul în viaţa ta. Când rămâi fără partenerul de viaţă, felul în care mănânci se schimbă. Felul în care te uiţi la televizor se schimbă. Cercul tău de prieteni se schimbă (sau dispare cu totul). Viaţa de familie se schimbă complet (sau dispare cu totul). Situaţia financiară se schimbă. Situaţia de la locul de muncă se schimbă. Respectul şi stima de sine se schimbă. Încrederea. Ritmul vieţii. Felul în care respiri. Mentalitatea. Funcţionalitatea creierului (Aţi auzit vreodată de termenul „minte de văduvă”? Dacă nu ştiţi ce e, consideraţi-vă norocoși). Întreg corpul fizic. Hobby-urile, pasiunile şi plăcerile. Ideea de siguranţă. Simţul umorului. Felul în care te percepi ca bărbat (sau ca femeie). ABSOLUT TOTUL SE SCHIMBĂ. Te trezeşti într-o nouă viaţa pe care nu ai vrut-o şi pe care nu ai cerut-o. E cel mai dificil, terifiant, groaznic şi oribil lucru de pe acest pământ…
Recent, am fost zguduită de vestea tragediei unei familii în care şi-au pierdut viaţa într-un grav accident un tată şi o fiică… Inima mi se strânge în continuare. Ulterior, mi-am dat seama, că Leana, fata care a plecat atât de tânără, lăsând o fiică minoră mamei sale îndurerate, a fost unul din acei îngeri care m-a susţinut într-un ceas de durere, de griji în suflet, şi mă rugam la Domnul să-mi ofere un răgaz, un sfat, orice semn… Nu ştiu de ce anume ea, poate pentru că atunci mă gândeam la lacrimile necontenite ale mamei ei, citindu-i durerea printre rânduri, şi privesc adesea imagini cu ea… Am vrut să plec undeva departe, să aud marea cu valurile ei şoptind, şi Ea mi-a spus: ’’adresează-te la mama mea’’… Şi, în scurt timp, mama ei singură mi-a oferit această şansă… Eu doar cu gândul, şi mama ei în realmente! Şi ca surprinderea mea să nu urmeze o tranşă uluitoare, atunci când din nou mi-am amintit de Leana privind valuri liniştite după o ploaie torenţială dintr-o terasă ALTAIR, şi pe care au apărut sute de steluţe solare care îmi făceau cu ochiul, iar chipul Leanei îmi spunea, ’’să le spui, să ştie şi ai mei că îi veghez mereu!’’. M-am simţit într-adevăr fericită, inspirată… Am început să caut soarele, care încă nu apăruse, abia plouase… Atunci de unde… aceste steluţe? A fost un înger printre noi! – Acest lucru îmi dă o Speranţă!
Am găsit mai multe mesaje asemănătoare, de suflet, pe internet … Vă daţi seama şi voi, că nu le poţi poţi citi în grabă şi fără lacrimi…
’’Doamne, ajută-mă să trec peste zilele care nu mai există în calendar… pentru EI şi pentru mine… Doamne, dă-mi putere să trec peste zilele care au împărţit viaţa în două… pentru EI şi pentru mine… Doamne, nu mă lăsa la marginea peste care e doar întuneric… pentru EI si pentru mine… Doamne, nu mă părăsi cu răspunsul nepus în cuvinte la ultima „de ce ţi-s ochii trişti, Tamara?”…pentru EI si pentru mine… Doamne, Doamne…’’ La nave la…
– Părinţii mei s-au îndrăgostit unul de altul la 16 ani. În acea noapte când tatăl a decedat, mama auzi o lovitură în fereastră. Am întrebat-o ce-a fost, şi mama fără vre-o îndoială a spus: ’’E tatăl tău. Cândva îmi spunea că ne va privi şi va aştepta’’… Acum sunt cu o speranţă…
– Pe parcursul anului şcolar unul din colegii mei a decedat, familia lui era Galben. În ziua următoare, toţi profesorii şi colegii din şcoală au îmbrăcat diferite nuanţe ale acestei culori galbene, în amintirea lui. Eu niciodată n-am văzut nimic mai frumos. Acest lucru îmi oferă o Speranţă!
– Eu mereu îi gâdilam picioarele surorii mele atunci o trezeam. Ea este paralizată de la brâu în jos, şi eu credeam că ea niciodată nu simte acest lucru. Dar astăzi, la trezire atunci când i-am atins tălpile, ea a început să râdă. Apoi, s-a ridicat şi a izbucnit în plâns. Acum, ea poate merge! Îmi iubesc surioara!
– Sunt un tânăr care atunci când m-am simţit inutil şi singur, şi am vrut să mă arunc în gol, eventual luându-mi rămas bun printr-o postare pe o reţea de socializare, o grupă ’’Te rog, – Trăieşte!’’ a adunat peste 20 de mii de oameni doar în 24 de ore! Acest lucru mi-a oferit o Speranţă!..
Întotdeauna, amintiţi-vă că alături de voi există un Cineva, – o fiinţă apropiată! Nimeni nu vă cere să-l placeţi, să-l iubiţi, dar încercaţi să nu-l deranjaţi sau să-i provocaţi durere. Cel puţin, străduiţi-vă să vă amintiţi, că undeva din depărtare – de la stele, din adâncurile universului, probabil, dintr-un capăt opus, – a apărut rugămintea, – să nu faci acest lucru, exact la fel precum şi ideea de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi. Aparent, stelele cunosc mai mult ca voi despre forţa de gravitaţie, puterea de atracţie, la fel şi despre singurătate; deoarece ele sunt – Ochii voştri de dorinţă!
De ce nu trebuie să-ţi pierzi speranţa? Viaţa este atât de frumoasă. Nu avem timp de tristeţe. Dar avem timp să fim fericiţi. Ne datorăm asta. Nouă lucruri trebuie păstrate în taină: Vărsta, Averea, Decalajul din casă, Rugăciunea, Componenţa medicamentului, Relaţia de dragoste, Cadoul, Onoarea şi Infamia! Aveţi grijă de voi şi cei de alături!
Doamne ajută! ❤
Bărbatul care m-a iubit
Draga mea, raza mea minunată, – te salut fierbinte! fie, că abia se ridică soarele de după orizont, sau zorile se trezesc ca să te cuprindă tandru de umeri, să se lase cald pe pieptul tău; cu o licoare cristalină să spele chipul tău luminos şi ochii frumoşi, şi prin ferăstruica ta deschisă să aducă o mică vară, stropirea valurilor de mare, şi prospeţimea pajiştii cu aroma mierii florilor de tei într-o celulă adezivă, iar ziua se va prelungi cu succes în sufleţelul tău gingaş, va înlătura grijile şi problemele. Tu doar priveşte lumea, ea te salută cu-n surâs, cu zâmbete de bun venit; eu vreau doar râsete să răsune prin buzele tale… Femeia – magia secolului, al sufletului mister, pe care nimeni nu-l va desluşi, şi cine ştie, cine o va înţelege… E ca un arc, ca un izvor pentru om, privind adânc, acolo, – bunătatea locuieşte, şi frumuseţea ei, o putere intransparentă… Tu eşti acea extraordinară, minunată, frumoasă, mai mult decât atât, chipul tău atractiv şi limpede ca roua de dimineaţă, – cuvintele mi se nasc de bunăvoie, atât de sigur şi convingător, ca să ţi le dăruiesc ca complimente gata, permanent, zeiţa mea eterică… Mereu voi continua să te iubesc…
Bună dimineaţa, rază de soare, creatură cerească, reîncărnată din vise fabuloase, un nor de dorinţe neîmplinite, un vânt din bunătate şi frumuseţe, o, cât de mult efort a depus natura, creând drăguţă siluetă, seninătatea zorilor de vară, Puritatea izvoraşului rece, căldură din lumina soarelui, o respiraţie proaspătă de ploaie, un mister straniu al ceţii şi senzualitate de rouă a dimineţii, – dulcea mea, minunată şi fabulos de frumoasă, – fie, ca fericirea să te mângâie peste margini, florile frumoase să-ţi îmbrăţişeze picioruşele; roua să-ţi spele chipul angelic, iar raza soarelui să te mângâie mereu, – mă închin în faţa ta, în genunchi, cu capul aplecat – sărut blând mâinuţele tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineața, draga mea, cea mai frumoasă fiinţă, timidă, delicată floare, tu eşti o bijuterie, eşti cea mai stralucitoare stea de pe cer; eu vreau disdedimineață să aduc la picioarele tale dragoste, gingăşie, sensibilitate și har domnesc, – un soare blând, și să păşeşti doar pe culori florale; crede-mă, tu ești cu adevărat frumoasă; fie, ca amărăciunea și resentimentele să te ocolească, și doar iubirea – eu o voi lăsa fără de protecție… Tu straluceşti cu frumusețe antică,- zeiță eşti precum te-ai şi fi născut; privirea ta intoxică neobişnuit, în ea e fericire, zâmbet, primăvară… Chipul tău deosebit, curat, ca roua cea de răsărit, mă-nvăluie… Cuvintele se nasc de bunăvoie, zeiţa mea nepământeană, din iubire pură… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineaţa, raza mea călduţă, – o floare, mai blândă ca catifeaua, – cu-n zâmbet ceresc; cu ochii de vis; Tu, eşti sărbătoarea frumuseţei veşnice! -un suflet cu flori de primăvară, parfumul ce ma-nvăluie; eşti îngerul trupesc, un inger excelent, cu luciul de soare eternal, velurul cu-n şir de stele în noapte, acea picătură de rouă în zori, – eu vreau să te trezeşti în fericire, şi ochii tăi să stralucească de bucurie… Să dispară lacrimile, rănile şi dorul, iubirea mea! Să ai mereu o dimineaţă bună… Iar eu, mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineața, dragă iepuras, – blândă, frumos însorită… Eu atât de mult vreau ca doar râsete să răsune de pe buzele tale frumoase, ca tu să uiţi durerea și suferința, de altfel, ochii tăi să stralucească, şi sufletul tău să nu cunoască frigul şi tristeţea, ca fericirea să-ţi umple inima, și soarele să-ţi zâmbească dimineața, cu o zi senină, ca o grădină în floare, și norocul să zâmbească mereu cu lumina-i strălucitoare; fie, ca fiecare zi să aducă bucuria în flori, fără de tristeţe în ochii tăi minunaţi, iar zâmbetul tău frumos să iradieze fericire, ca o rază din zori! – Viață ta, ca un răsărit de mai, în fiecare zi s-aducă fericire în braţe, doar tu eşti o fiinţă vulnerabilă, esti mandră şi, mă pot exprima doar cu un singur cuvânt: – Tu esti Femeia și ești minunată! – Eu, mereu voi continua să te iubesc!
Sveta, luminoasă, delicată şi dulce floare, – O dimineață confortabilă, cu bunătate firească, din toată inima mea, îţi doresc! Fericire în suflet și-n privirea ta de foc, fie, ca să înflorească dorințele, visele, ca florile de câmp în primăvară; toate zâmbind dimineţei frumoase, şi tu, să zâmbeşti, nu te întrista înzadar… Iată am venit, noaptea la trei, şi îţi scriu imediat… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineața, frumoasă, blândă şi dulce meu pisoiaş, tu ești aroma florilor de liliac în mai, ești respirația fierbinte de vară; nu mai există în lume, nimeni la fel de frumoasă ca tine, cu ochii tăi minunaţi, – mă rog, fericirea să te mângâie ca un val de nisip, doar tu esti o floare divină, ești centrul universului… Grijile să plece la ivirea zorilor, durerea să nu te atingă și să te evite! – iar ochii tăi, un bazin adânc cu zâmbetul perlelor, cu înţelepciune deosebită; fie, ca norocul să nu te ocolească, sufletul să nu plângă, iar îngerul păzitor să fie întotdeauna cu tine… Şi eu, plecându-mă în faţa ta, în genunchi, doar ţie îţi dedic scrisori, cu toată dragostea mea, – ţie, o floare preafrumoasă. Mereu voi continua să te iubesc!
Draga mea, iubirea mea, bună dimineața! – un strop de rază solară, doamna mea unică, ești blândă ca o orhidee, în sufletul tău – sute de astre şi crizanteme, în ochii tăi drăguți – albăstrele cu minuni, – tu, de parcă ai fi configurată din flori, – un buchet de flori frumoase de pe tot pământul, tu eşti la fel de extraordinară, şi ca o rază, inocentă, – o lume întreagă e cuprinsă de a ta frumusețe și sentimentul de bucurie, cu prospețimea de rouă… Cu ochii tăi frumoși, uite, – se ridică în zori și primele raze ale soarelui ca să cuprindă totul în jurul nostru, și scânteia fericirii în privirea ta luceşte, pentru că ești frumoasă ca florile de câmp… Sărut gingaş chipul tău dulce, abia… atingănd mâinile tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Luminiţa mea, soarele meu, bună dimineața, deschide ochii tăi frumoși, – căci zorile se ridică, tu, o frumusețe nepământeană, blândă, cu inima deschisă, tu ești cea fără de cusur și o dulce, esti o femeie de vis și muza poetului din mine, – în lume nu există nimic mai frumos decât frumusețea ta, minunea de minuni dintre femei, – o caldă respirație de primăvară, un izvor miraculos în deșertul cu nisipuri mișcătoare; o zeiţă neînfricată,- eşti briza valurilor marine, o rază aurie de soare, un câmp de flori; tu, un vântuleţ ce adie a speranţă, și fie, ca să nu te laşi atinsă de tristețe, în ochii tăi de vis! – Să speri, să aştepţi, să crezi! Că, merge înspre bine! Alungă amarul şi durerea, priveşte fericirea în faţă, – ea bate-n uşă… Tu doar zâmbeşte, precum zâmbeşti fermecător… Sărut dulce mâinuţele tale, privind adânc în ochii tăi, admirându-ţi chipul scump, pentru că tu eşti inspiraţia mea, zeiţa mea magică… Mereu voi continua să te iubesc!
Luminiţo, raza mea luminată, iepuraşul meu solar, bună dimineața, blândă şi frumoasă, drăguță şi stacojie Floare! Fie, ca stelele să strălucească și luna să lumineze, pentru că tu eşti ca un trandafir, cea mai fermecătore din lume; eşti minunată! îmi pierd graiul în faţa ta… Excelezi ca o crăiasă, şi de fapt, tu eşti cea mai divină creaţie pe acest pământ, – cu tine se întâmpină zorile, se alungă mâhnirea, chiar şi furtuna anotimpului dispare, când răsari tu… Îţi sărut mâinile, prietena mea minunată! – te-ai scufundat în mintea mea, ai pătruns atât de adânc în sufletul meu şi mi-ai străpuns inima, cu privirea ta înţeleaptă, m-ai orbit, mă încălzeşti, şi nu mai pot fără tine, – separarea mă arde, – tu eşti aerul meu, respiraţia mea, frumoasa mea floare; în sufletul meu înfloreşti, eşti sensul vieţii mele, îngerul meu… Toate ce au fost create pentru fericire, – ale tale să fie! Sărut cu drag ochişorii tăi, prin părul tău plimbându-mă cu o atingere blândă, pentru că tu eşti frumoasa mea, floarea mea stacojie, unica în această lume… Sunt doar cuvintele mele, care le dedic doar ţie… Te voi iubi până la moarte, şi după ea, la fel te voi iubi… (S.D.)
PS. Doar zece scrisori şi toată viaţa în faţa voastră… Dispariţia fizică a finişat continuarea lor, dar viaţa şi dragostea continuă prin ele… Dacă ar învăţa şi copiii noştri astfel de sentimente, am putea trăi mai liniştit…
Svetlana Vizitiu ❤