Fetița din Florești

Am văzut un chip, astăzi, în oglindă.                                                         

Moment trist, ce- a trecut demult,

Zâmbea copilăria, cu primăvara-n tindă,

Toamna turna în lacrimi, aici eu – altă sunt!

Schimbat fundalu-n varia culori – de vreme,

Al caruselului – un sunet rătăcit.

Anii – cât zilele, cu vuete și vierme,                                                                     

Trec pe-alături, burezând tăcut.                                                                 

Și iarna nu urmeaza toamna,

Nu reușim noi, în-acest abuteiaj.

• Așteaptă! – Ce faci, timpule, cu noi?                         

Nu agita căruța… cu vizitiii – pân-la iaz!

Să stăm la bucate, de trecut aminte,

Să vizităm casa-mi uitată din Florești.

Au obosit pereții, le e dor de mine.

Un zâmbet în oglindă. Conservele din beci…                                                 

Compoturile le beam, cu colegii la taclale,

Golind băncuțe, ascundeam departe,                                                                       

Să nu afle părinții, cică umblam agale,

În loc să-nvăț, să mă apuc de carte…

…De după geam, la copacii „mei” cu-aguțe,                                           

Eu peste gard – mă furișam din casă.

Cu gura neagră, pletele agățam de tufe,

Jucând în curtea restaurantului „Romașca”…

La fel, mă întindeam… în nucarul

Des, cu frunzele amare, nuci bogate,                                                         

Trăiam în imaginații și cu harul,

De care personajele mă leagă-ntr-o ață.                                                           

Cu cartea, zi-de-zi, în vie,

Mă ascundeam tot fremâtând istorii,

De aceea, astăzi, cuprinzând cu brio,

Eu mai râmân – a voastră – cu Impresii…

Părinții dragi, cu rugă-n depărtare,

Mereu în gând cu noi, și într-un pas,

La Domnul Nostru, apelând în zare,

Și, dincolo de cer – vor accepta cum sunt…                                                 

Din nou, răsună o altă primăvară,

Și plopii mă trezesc alergic iară…

Trecutul, trist, cu dor mă cheamă, –

Și-acea fetiță – îmi alungă teama…

Speranțele se-nvârt, cu vise netezând,                                                          

Atât de multe fericiri, fără nevoi,

Și Timpul-a chicotit, mie șoptind:

„Fidelă, ca-nainte, eu tot la tine vin! –

În căutare de iluzii mă irosiți din plin,

Doar voi, creați acele vanități!

Apoi, nu mai puteți ieși din spini…”

12 august 2020,

#Svetlana_Vizitiu ❤