Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


12 comentarii

Lucia Guranda: Avem mai multe business centre decât businessmeni!


Viața Luciei e arhiplină de întâmplări triste sau amuzante: de la ordinare pana la cele “extraordinare”, precum ar fi și două cazuri de moarte clinică și aflarea într-un epicentru la două explozii în urma actelor de terrorism… Este sinceră și emotivă, cu temperamentul deloc moldovenesc: se simte efectul civilizației europene. Practică medicina în continuare doar cu sufletul, din motive de sănătate: de aici cred că vine echilibrul psihologic de toleranță a Luciei Guranda. A avut multe de îndurat…

Dar zâmbește mult, iubește viața, și chiar nu are regrete. De ce ar trăi cu regrete, nu mai are altceva de făcut?  Iată greșelile trebuie de reparat, indiscutabil. Fiindcă când greșești, înveți lecția și… continui să mai greșești… uneori. Se amuză și o face cu bună dispoziție.
Impresia mea despre viața este însăși Viața” – spune ea. Totul e clar? Cel mai mult in viață o impresionează însăși viața… Fiindcă meseria ei începe anume de acolo, de la naștere, de la cel mai frumos, complicat și perfect mecanism în natură cum ar fi nașterea unui copil. Și, specialitatea nu e de loc ușoară: obstetrician-ginecolog. Provine dintr-o familie mare de medici, chiar și rudele din familia ei sunt la fel doctori, adică socrii, cumnații etc.
Dintre persoanele care au marcat-o și au determinat-o să reușească în viață mai mult decât și-a imaginat rămâne tatăl ei (în copilărie, adolescență și tinerețe timpurie) și soțul ei cu care sunt împreună de 22 de ani. Și numaidecât copilul lor scump și drag!

Despre prieteni: se simte norocoasă că are prieteni din frageda copilărie, din studenție și în fiecare țară unde a trait. Oriunde pleacă, își face prieteni și este foarte sociabilă. Se pare că Lucia nu realizează că acest dar de fapt vine din caracterul ei unic. Comunicarea e punctul ei forte, ea argumentează ingenios răspunsul la orice întrebare și dacă este convinsă că are dreptate, nu o poți clinti din acel punct de vedere.
Îi place sa călătorească și ar vizita tot cuprinsul pământului. În destinații turistice nu ține deloc cont de calitate, amenajare, confort sau de nivelul de viață. Orice continent, regiune sau țară are momentele sale irepetabile, în special, în cultură, tradiții, obiceiuri… Toate reprezintă o experiență unică. Familia ei a locuit și în Arabia Saudita, Kazahstan, Bulgaria, Elveția, Belgia, Laos. Lucia deja e convinsă că fiecare popor, fiecare stat te îmbogățește mai mult spiritual. Acum e stabilită cu familia la Bruxelles… Și mai duce dorul Chișinăului la care revine cât poate de des… ”Dragul meu Chișinău, beteag, distrus, chinuit, urâțit, schingiuit, murdar, prăfuit, dar încă cu un pliculeț de demnitate! Îți doresc să reînvii, să recapeți valoare, frumusețe, prosperitate și măreție!”

Și concluzia, pe care și-a făcut-o fiind plecată din țara de 17 ani și văzând cum se muncește în alte tari. ”Părerea moldovenilor că suntem un popor muncitor este cel puțin eronată”. Lucia a urmărit cum se muncește în țările civilizate: acolo oamenii lucrează mult mai intensiv și cu o mare responsabilitate. Cu timpul utilizat la maxim și foarte eficient. Nici vorbă nu poate fi de pauzele cu “fumatul sau o ceașca de cafea” la fiecare sfert de oră. ”Exista doar o pauza oficială, în rest muncă și iar muncă, bine organizată și chiar de calitate. Unii concetățeni au deprins aceasta metodă, însă alții până acum caută să facă fel de fel de “șmecherii” și eschivări de la o muncă onestă”. Ține să menționeze că au apărut și foarte mulți moldoveni care lucrează în diferite organizații internaționale și fac față pozițiilor pe care le ocupa. Mai numeroși sunt tinerii care fac studii universitare și postuniversitare în vest și ei chiar sunt extrem de buni ca profesionști. Lucia se mândrește că avem așa moldoveni:”Însă e trist, când este evident faptul ca nu mai vor să se întoarcă în țara natală și… sa muncească pentru acest guvern corupt și plin de criminali.”

Lucia a plecat din țară din alte motive, și nu deodată în Europa de vest, ci în stepele nemărginite cu o climă și apă groaznice, într-o localitate pierdută prin stepele siberiene fără vreo infrastructură (pe timpuri Chișinăul era NYC în comparație 🙂 ) Asta e dacă să discutăm la subiectul ”cum se face pe loc gol un oraș functional și frumos” Atunci soțul ei a rezolvat problemele la nivelul local și acum o face la nivel global. ”Poate chiar mai bine înțeleg cei plecați fiindcă ei au deja experiența greutăților de acasă plus cea din străinătate. Iar voi, uneori nici nu vă imaginați prin ce greutăți ei au trecut! Dar, așa e firea moldoveanului când vine acasă cu lăudatul și o face pe boierul…” Iar Lucia cunoaște mulți concetățeni și vede ce viață duc ei acolo printre străini: fac și e ce pot pentru a trimite maximum de bani acasă… ”Un lucru e cert, o oarecare demnitate în capitală mai există. Și nu din motivul că l-a votat pe cutare fiindcă e competent în domeniu, și nici nu cred că are alt interes decât să se răzbune pe oponentul său pentru că cela l-a ”chidănit” cândva etc. Am votat împotriva dorinței de a sabota!” Nu intenționează să cheme pe nimeni să organizeze proteste, să arunce cu pietroaie în directori sau autorități, fie și mai grav să devasteze instituțiile medicale: ”însă, niciodată nu voi înțelege de ce având atâtea probleme, oamenii tac, înghit în sec, tremură, acceptă să fie umiliți, ori pleacă pentru alte soluții nu mai văd…” Unde-i neînțelegerea?, – se întreabă Lucia. Cuvintele Egalitate, Independență – sunt greșite într-un stat unde nu se respectă drepturile omului, chiar dacă oamenii au acces identic, spre exemplu, la educație.

Apropos:”Noi avem mai multe business centre decât businessmeni!” De fapt, clădiri gen business center se fac mai multe la periferii, nu chiar în mijlocul grădinilor publice.” Stați așa, oameni buni, și mie îmi surâde un stat echitabil, functional și neutopic. Voi ați vrut așa să înțelegeți, iar eu am prins altă idee aici… Mentalitatea la noi: ”Moldoveanul poate avea 10 mii de șanse, dar dacă e mai talentat la ”ștucăturit”, păi asta să facă, și după această ”egalitatea sovietică” părinții mei brusc au avut salarii de două-trei ori mai mici, dar erau obligați să slugească fără a ”crâcni” înapoi la ”împărăția sa clasa muncitoare”! Dar nu chiar așa, la nivelul ”кто был никем тот станет всем” sau ”каждая кухарка может управлять страной”!

Referitor la sistemul educațional. Oamenii trebuie să-și ocupe poziția lor în societate conform aptitudinilor și capațităților lor. Și accesul să fie asigurat neapărat cu burse, credite atunci când e vorba de o minte excepțională. La noi, oamenii talentați nu sunt remunerați pe merit.

În perioada anilor 50-90 (sec. XX), studenții erau aleși după criteriul etnic, fiindcă doar rușii erau acceptați la universități (veniți preponderent din orașe). Moldovenii își dădeau copiii în grupe rusești la grădință pentru a putea apoi obține studii superioare… Celelalte opțiuni gen ”apartament”, un loc de muncă etc, toate ”po-blatu” și în continuare, dar mai ceva ca acum…

Sănătatea e altceva! Sistemul de sănătate întotdeauna va fi cel mai important în orice țară! Acest domeniu trebuie să fie perfect. În Moldova e foarte complicat. ”Nu e vorba de politicieni, de Nastase, Sandu, sau Dodon, nici măcar despre Plahotniuc! Ci despre revendicarea drepturilor care ne fac mai puternici, în fața unor politicieni corupți și nelegitimi, cu nicio frântură de iubire pentru acest popor sărman care le rabdă pe toate…”

”Adesea mă întreb privind la frumusețile geografice și ecologice: oare ce le împiedică pe ai noștri să facă așa ceva? Doar nu e costisitor. Nici chiar de banii de la europeni nu e nevoie pentru acest lucru! Pentru a face și menține curățenie nu e nevoie de mulți bani.

Dacă ar fi oamenii conștienți, ar cere, ar striga, ar urla, ar protesta… Dar ce fac ei, tot pe medici și pe asistenții medicali îi blamează. Guvernul cunoaște deja aceste slăbiciuni ale poporului, nu mai apleacă urechea nici direct, nici indirect… De aceea, avem ce avem. Dar nici nu știu dacă acest popor needucat, agresiv, intolerant, incult, merită ceva mai mult decât ceea ce are…”

Co-relația tinerii-etate. Menționând că e vorba despre moldoveni, Lucia ține neapărat să ne convingă că-i iubește și tare ar dori să vadă că cei mai în vârstă la fel iubesc pe cei mai tineri. Diferența în atitudine e transparentă, iar ea susține gălăgia, naivitatea, neștiința, aroganța, încăpățânarea tinerilor, toate în general: modul lor de a fi altfel decât au fost cei mai în vârstă pe timpuri… O îngrozește disprețul, uneori și ura din ochii persoanelor senile față de cei tineri. Dacă ar iubi și ei, necondiționat, probabil și atitudinea tinerilor s-ar schimba, – ar devein mai respectuoasă și mai indulgentă? Bine de menționat că:”toți sunt diferiți dar cu drepturi fundamentale egale””
Pasiuni și hobby-uri: sportul, organizare de evenimente, călătorii, și CĂRȚILE. Din muzică alege jazzul, blues, rock clasicul. La fel îi plac operetele și musicalurile. Adoră imponderabilitatea lui Eugen Doga.
Cărțile preferate sunt foarte multe. Cel puțin vreo 50. O carte bună o face fericită. Place autorul Pavel Păduraru ”Moartea lui Igor Alexandrovici”: ”dar e mai specific, cu un limbaj agresiv, cu inceput absurd, pe parcurs te obișnuiești. O variantă mai contemporană și mai nerafinată a lui Eugen Ionesco. Place să citească pe Gheorghe Erizanu.
Recomandă si: “Meșterul și Margarita” de Bulgakov; Victor Hugo “L’Homme qui rit” (omul care râde); Umberto Eco “ Numele trandafirului”, îmi plac mult operele lui Remarc, Garcia Marquez , proza lui Eminescu, Mircea Cărtărescu, Haruki Murakami… (of, opriți-ma, căci asta poate sa dureze)
Unele Filme: “Zborul deasupra unui cuib de cuci”,“7 ani in Tibet”,“Nașul”,“Pacientul englez”, “Lista lui Shindler”, “Legendele toamnei”…

Personalități ca Simona Halep o fac să plângă de bucurie atunci când câștigă pe teren. Lucia nu poate privi ”în altă parte unde comentatorii emisiunilor să nu fie români!” A strigat recent din tribunele campionatului mondial de fotbal bolind pentru nu știu care fotbaliști. Este acaparată de jocuri, de energie, de persoanele care nu stau pe loc. Competițiile o fac și mai emotivă pe această fată drive! ”Sunt momente în viață când atât ți-e dor de cineva, încât îți vine să-l scoți din visele tale și să-l îmbrățișezi cu adevărat. – spune Lucia. –Pare și asta o idee bună să mergem undeva mai mulți prieteni să degustam… un vin bun ca niște fani adevărați!” 😀

Reclame


29 comentarii

Cu bunicul la un ceai, destramarea Europei și a țării Moldovei


Adesea, noi auzim despre învierea morților, fantome și forțe supranaturale. Dar cine știe, câte persoane s-au întâlnit cu rudele decedate, față în față… O cunoscută de-a mea a fost una dintre acelea ”câteva”…luna in drum
S-a întâmplat circa 7 ani în urmă, în ziua a 40-a de la moartea bunicului Ivetei. La buneii din Olișcani, ea locuia din copilărie, că atunci a rămas ea orfană de mamă, iar tatăl ei s-a recăsătorit și a plecat imediat peste hotarele Moldovei. Trebuie de menționat, că în decesul bunicului nu era nimic extraordinar: boala prelungită nu-i lăsa nicio șansă la supraviețuire. După moarte, bunicul nu apărea nici măcar în vis, şi nu se întâmpla nimic deosebit, absolut nimic… până la după 40 de zile.
În ajunul celor 40 de zile, de cu seară bunica, ca de obicei, citi rugăciunile, apoi au luat cina împreună, au făcut ordine prin casă curățind bilele cu lână împrăștiate de pisica lor și s-au pregătit de culcare. Puțin după miezul nopții, Iveta a fost trezită de o voce cunoscută:
– Draga mea, tu dormi? Hai, trezește-te și fă-mi un ceai, că am înghețat bocnă…
– Bunicule, tu ești? Parcă ai murit, și noi te-am înmormântat deja, – s-a trezit surprinsă din somn Iveta.
– Eu am venit să-mi i-au rămas bun de la voi, tare mi-e dor… Trezește-o și pe bunica… Eu merg la bucătărie. Ceai, toarnă-mi un ceai…
Iveta a auzit cum bunicul și-a pus ciupicii, care în continuare rămâneau la ușa din tindă, și a pășit la bucătărie. Iveta a trezit-o repede pe bunica nedumerită care a pus capul înapoi pe pernă, și s-a pornit după bunicul. Dar, când a pornit lumina, nu a văzut pe nimeni, – numai ciupicii lângă masa din bucătărie… Iveta mult timp nu a putut adormi, mai degrabă mecanic decât conștient a preparat o cană mare cu ceai de mentă care îi plăcea bunicului, și-a făcut cruce și a mers în odaia ei. Sufletul îi era cuprins de  nelinişte şi nedumerire, – probabil a visat sau i s-a părut totul real… de pe somn? Consumată de gânduri chinuite în toiul nopții, în cele din urmă, ea a adormit înainte de zori.
A fost trezită în dimineață de vocea bunicuței, care întreba ce caută ciupicii bunicului la masa din bucătărie, și ce-i cu cana din care băuse doar el înainte de a muri, – pe masă. Iveta alergă la bucătărie. Cana era pustie! – Iveta, tu ai băut din cana lui bunicu?..
S-au gândit mult la această poveste. Speriate de moarte, bunicuța și Iveta, se îndoiau deja de caracterul adecvat al acestei istorii înnopinate și-i convingeau pe toți, că probabil au visat… S-au liniștit doar după ce au discutat cu preotul, care nu avea nici o îndoială asupra realității acestei întâlniri de noapte cu bunicul la un ceai, pentru că există lucruri pe care le poate explica numai Dumnezeu, trebuie doar să credem. Apropos, bunicul așa și nu a mai apărut după aceea la ”un ceai”…
S-ar fi sfârșit istorioara, dar după acea noapte, Iveta a început să aibă vedenii stranii, la început credea că e jocul imaginației bogate, dar unele întâmplări sau istorii petrecute, au convins-o că ea știuse sau simți cele făptuite, mai din timp… A tăcut un timp îndelungat, nu voia sa fie considerată nebună, și în cele din urmă, a venit la mine, și întâmplător sau nu, mi s-a confesat, atunci când eram la o terasă la o cafea… A spus doar să nu-i divulg numele, că știe bine, că dacă va fi deconspirată, … ”nu va nimeri în rai”. Și pentru veridicitatea spuselor sale, a început să mă convingă, că știe multe lucruri despre mine despre care ”nici eu nu mi-am dat seama”. Am scăpat înghețata pe rochie pe cât de uluită am rămas de cuvintele ei…
– Și de ce, tocmai mie îmi spui toate acestea?
– Svetlana, tu nu realizezi, dar și tu ești una dintre acelea ”câteva”…
M-a convins, că ”sunt prietenă pentru toți, și nimeni pentru mine, de fapt”; că sunt de multe ori ”utilizată” în scopuri personale și de pe urma ideilor și proiectelor mele cineva face ”business”… Că prin crearea Clubului de elite ”Impresii din viață și cărți” nu doar am promovat unele talente și persoane necunoscute, dar și am salvat câteva participanți de moarte sau incidente neplăcute, – cineva, schimbându-și planul în ultimele clipe, nu nimerise în accident, sau a evitat momente de cumpănă. Ea ”știa”, că la sase ori sapte ani, din curiozitate, am aruncat un pui de două luni de găină în toaleta din curte, pe care apoi o salvase mama mea. Asta chiar m-a dat Gata, nimeni nu știuse de această crimă a mea! Am început să mă simt incomod, dar și aici curiozitatea a fost la un nivel mai înalt.
Mi-a spus, că am să mor, nu bătrână, şi nici tânără, să nu-mi fac griji, că copii mei vor fi în siguranță și aranjați bine pe viață… Da, că așa și nu voi avea cartea mea, dar după moarte, unii ”prieteni” vor face business plagiind poveștile mele fără se dea o copeică copiilor mei… Așa cum a fost cu ”cartea despre Paulina pe care ți-a plagiat-o una ”Aliona”… Eram în nocaut, știam că spune adevărul, dar care mă bagase totalmente într-un șok aproape de leșin… Tensiunea mi s-a ridicat și chiar ea mă preveni de acest lucru. Era ora șapte, imediat am luat un Diroton, și n-o mai lăsam în pace..magic luminare.
Ce a mai spus ea? Că președinte SUA va deveni nu Hilarry Clinton, dar Trump care apoi și ăla turc Erdogan sau Suleyman, vor fi asasinați… Putin, la fel… va fi asasinat, şi curând, dar nu se știe încă… dacă și salvat )

Și, dacă să vorbim despre ai noștri moldoveni, că… de îl facem pe Plahotniuc președinte, el va face lucruri decente după multe rele pe care le-a făcut, cică s-a deșteptat… Că miliardul dispărut, a fost din vina lui Filat, și că cei de la bancă națională, cei din guvern, și chiar Ghimpu, de fapt, erau la curent de furt, că Leancă chiar n-a știut, dar ”simțea” şi tăcu, că Șor nu poartă nicio vină, și a vrut să-și răscumpere vina pentru mită lui la Filat, doar că singur a nimerit în gaura șobolanului, că Maia Sandu deranjată, la preşedinţie nu va face  schimbări, că protivnicii sunt mai puternici, iar cei de la DA sunt mari afaceriști și nu trebuie crezuți, că Lupu a stricat toata treaba Democrației, că Chirtoacă va fugi în România – ”a fost el bun, dar nu convingător”, iar Voronin dacă mai rămânea făcea lucruri înțelepte și salva țara, și, în cele din urmă, Usatyj va cădea de sinestător în plasă, divulgându-și prostia bolnavă… Că Dodon va dezvolta economia şi va face lucruri bune atunci când va deveni preşedinte, numai că eventual se va trezi un război civil provocat la scrutinul de voturi. Că după London, iese Turcia din Europa, vor ieși și se vor provoca războaie…. Nu mai continui…dsc_4660
Cică, nu se va face Stabilitate în țară, și Moldova se va pierde cu toate milioanele donate de UE și furate de demnitari aleși… Iar copiii noștri nu vor emigra, ci vor fugi, și nicio Unire nu ne va mai salva… De fapt, Unire, nu va fi… Moldovenii mereu vor fi subminați de frații lor de peste Prut și de ruși… Pentru că suntem un stat cu oameni talentați, muncitori, dorniți, compătimitori și săritori la nevoie, dar degradați și proști…
Am obosit, am rugat-o pe Iveta să continuăm… altă dată… Nu s-a supărat, a spus că am s-o caut chiar eu… Am promis să-i țin numele în secret. Ea știe şi asta, de fapt…
Doamne ajută!