Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


8 comentarii

Omul fără identitate – Dumitru Crudu:”Înainte să scriu, alerg o oră”


Trecutul este marea lui necunoscută. De ce a făcut anumite lucruri și nu altele? De ce atunci când știa că anumite lucruri sunt niște mari păcate, totuși le-a săvârșit? Ce l-a făcut să cadă și să greșească? Cum de a intervenit iraționalul în viața lui și a putut să facă anumite greșeli pe care după aia le-a regretat toată viața? Acum se întreabă: ”Eu le-am făcut sau altcineva?” Sunt întrebări la care nici astăzi nu a găsit un răspuns. Din întrebările astea și se constituie FALSUL DIMITRIE, spune Dumitru Crudu.

Aruncând o privire înapoi, el afirmă că a fost fericit în copilărie. Pentru că mama îl învăța foarte multe poezii și povești ca să le recite rudelor la care se duceau în vizită ”la fiecare sfârșit de săptămână cu o regularitate de metronom”. Dumitru putea recita o mulțime. Și la fel de mult îi plăcea să asculte poezii sau povești. Iar după ce a învățat alfabetul, mergea singur la bibliotecă după cărți. Avea el o plasă de rafie și o dată la patru zile o umplea cu cărțile alese de pe rafturi, și pe care… chiar le citea (Dumitru zâmbește). Le devora, le înghițea, pur și simplu. Uneori, era într-atât furat de lectură că pierdea noțiunea timpului și venea mama și-i stingea lumina, că altfel putea citi și până dimineață… 

Vizitele la rude i-au prilejuit unele dintre cele mai mari bucurii în copilărie. În cârcă, la tata, Dumitru mergea la neamurile din satele Cetâreni, Unțești și Milești. Iar când a mai crescut, se lua la întrecere cu tata cine merge mai repede. Și bunica la fel îl învăța poezii și povești. Mătușa Eugenia îl lua cu ea la strâns ciuperci în pădure și îl iniția în splendorile și frumusețile copacilor. Urmează lectura. Pentru că lectura i-a înfrumusețat copilăria…

Despre tata a scris un volum de poezie, dar despre mama a vorbit în romanul ”Un American la Chișinău”, atunci când personajul principal revine din Brașov la Flutura. În acest roman Dumitru Crudu a încercat să exprime toată gingășia și tandrețea care o caracterizau pe mama lui. Despre mama a mai vorbit și într-o povestire din volumul ”Salutări lui Troțki”, dar tot despre ea a scris și poezii, pe care intenționează în timpul cel mai apropiat să le publice într-un volum…

Totuși, Florițoaia Nouă sau Flutura? Într-adevăr, satul natal al scriitorului Dumitru Crudu are două denumiri. Flutura îi spun ei, locuitorii lui, dar în lume e cunoscut ca Florițoaia-Nouă, o denumire pe care a împrumutat-o de la satul vecin, Florițoaia-Veche, un sat cu mult mai vechi decât al lor și unde se află și primăria care îi administrează. Flutura sau Florițoaia-Nouă a apărut pe hartă cam pe la începutul secolului XX, spre deosebire de Florițoaia-Veche, care există încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, dacă nu și mai înainte.

Primele poezii au fost, de fapt, niște… povestiri scrise în cheia lui Vladimir Beșleagă, după lectura romanului său ”Zbor frânt”. ”Era primăvară, afară ploua, Dumitru stătea la masa din odaia lui, cu geamul deschis și cu un caiet alb în față, când i-a venit inspirația să scrie. Mugurii din copacul din față plesneau. Iar ploaia șiroia pe crengi și el scria, scria… Și fiecare cuvânt pe care-l ”scrijelea” pe foaie îl făcea fericit.” Așa a apărut în prezent scriitorul Crudu, motivat de buchiile inspirate ale copilăriei… Astfel scrie Dumitru în continuare… Fericit și cu pasiune.

Prima dragoste a fost colega lui de clasă Iulia Țâcu. Era îndrăgostit de ea lulea, dar nu a îndrăznit să-i spună niciun cuvânt despre sentimentele sale. O sorbea din ochi și deseori mergea să se plimbe prin fața casei ei, doar-doar să o vadă. Când i-a murit tata, a mers și el în urma procesiunii funerare, numai ca să fie alături de ea. Printre personajele din primele povestiri și poezii scrise în acei ani apărea și Iulia.

Prima dragoste la fel l-a inspirat să scrie poeziile din cartea ”FALSUL DIMITRIE”…

În același timp, în acei ani când a scris FALSUL DIMITRIE, primul său volum de debut, Dumitru Crudu avea mari probleme cu actele și cu identitatea. Pentru că nu a vrut să meargă la armată – practic, a fugit! – Respectiv, mulți ani se ascundea de miliție (poliție), ca ”să nu mă ia cu japca la cătănie”. Cu armata nefăcută, nu avea nici pașaport, fără de care nu putea fi un cetățean ca toți ceilalți. Astfel, a fost dat afară de la facultate, apoi a plecat la Tbilisi, unde a trăit sub semnul unei permanente fugi de identitate. Fugea ca să-și salveze pielea. Iar de aici și până la botezul primului volum FALSUL DIMITRIE nu a fost decât un pas. Pentru că așa s-a simțit el în acei ani: ca un om fără idenitate.

Între timp, cartea lui de debut a fost reeditată de câteva ori. Iar în 2014 a publicat o antologie de poezie și titlul ei l-a preluat tot de la prima sa carte. Anul acesta (2018), antologia a fost publicată în traducere poloneză, în Polonia și la lansare a venit și un basarabean din Soroca. Unul, Mihai, care i-a spus că și el se simte un ”FALS DIMITRIE”. I-a spus așa:”înlocuiește Dimitrie cu Mihai și această carte e despre mine”. Iar Dumitru s-a bucurat, pentru că asta înseamnă că volumul mai e și azi actual.

Pentru că multe dintre lucrurile care i s-au întâmplat în viață nu erau ușor de acceptat sau suportat, a mai scris poezii. Când i-au murit anumiți oameni dragi, a scris poezii. A scris poezii pentru a nu-și ieși din minți. Poezii care din litanii încetul cu încetul deveneau rugăciuni. În loc să ia calmante, a scris poezii. Poezia l-a ajutat enorm în acele clipe grele.

Crede că cel mai izbutit din punct de vedere estetic e volumul de poezii ”POOOOATE”, dar cel mai apropiat de suflet e volumul de litanii ”La revedere, tată”.

Este adevărat că a debutat în volum cu o carte de poezie, dar, de fapt, a început cu proză, iar la poezie a trecut ulterior. Apoi, după patru cărți de poezie, a trecut la proză. Acum scrie în paralel și proză și poezie.

Cum reușește? În poezie Dumitru Crudu caută rădăcinile emoțiilor. ”Într-un roman încerc să redau destinul unui om. Vreau să văd ce l-a putut determina pe un om concret să ajungă să facă exact aceste lucruri și să aibă exact această evoluție și nu alta. Să-l văd în mișcare. Și să înțeleg cum a fost posibil să aibă anume soarta pe care o are și nu alta”.

Pentru roman trebuie să ai inspirație, dar pentru proza scurtă curaj”. Așa cum el scrie în fiecare zi câte o povestire pentru un site din Moldova, nu are când să aștepte inspirația. Nu o așteaptă, ci o provoacă. Cum? Înainte să scrie, aleargă o oră”.

Și-a amintit că cele mai multe prostii le-a făcut în adolescență. ”Dar dacă, printr-o magie, aș redeveni iar adolescent și nu le-aș mai face, oare aș mai fi devenit scriitor? Posibil că nu.”

Cu siguranță, că nu! Mai am o întrebare, și… dacă nu fugea de armată? Cine ar fi devenit Dumitru Crudu?

Reclame


5 comentarii

Andrei Covrig: “Nu-i încredere, nimic nu e…!”


ImagineDeseori, îmi aduc aminte de vorba regretatului Gheorghe Martin, un bun prieten, colonel, care făcea o distincţie clară dintre prieteni adevăraţi şi cei, precum le numea, “druji”, adică indivizi care apar în preajmă pentru anumite avantaje proprii… Nu am mulţi prieteni. Deşi, la acest capitol, în present, stau mai bine… 1452569_10152049131049630_408444496_nPrefer sinceritatea şi încrederea în relaţii; iar un prieten îl apreciezi aşa cum este, cu tot cu colţuri şi ceea ce te atrage la el. Altceva e când te simţi folosit. Dacă nu e încredere, – nimic nu e! Pe parcurs, am înţeles, că “pădurea nu e fără uscături”, ceea ce m-a făcut să nu regret că am ales să fiu militar. Tot timpul mă strădui să mă conduc de cele învățate acasă. Lecțiile de răbdare și cumsecădenie le-am primit de la mama, iar de la tata – covperseverența și neacceptarea prostiei și trufiei. Am trecut o școală a moralității în acea faimoasa ”kadetka”, liceul militar din Kiev. Să fii ofițer include un set de principii de conduită! Am avut noroc de profesori buni, începând cu părinții mei Eudochia și Simion Covrig, prima învățătoare Eudochia Guzun, urmează liceul militar din Kiev, școala antiaeriană din Sank-Peterburg; 150445_10151490176559630_1091314367_nchiar și în îndepărtata Kușka din Turkestan în nisipurile căruia am făcut slujba timp de zece ani. Am avut mult de învățat de la colegii și șefii mei din Chișinău, inclusiv, Pavel Creangă, Boris Gamurari, Valeriu Pasat306236_10151468033799630_2032897633_nAm un respect şi o admiraţie deosebită pentru militari: îi consider reprezentanţi ai unei pături sociale deosebite. Activitatea mea militară – a fost o perioadă de viaţă fenomenală, dar care s-a intrerupt forţat odată cu venirea în Moldova la putere a comuniştilor şi lacheilor acestora. Între cele două extreme a fost Afganistanul, revenirea la baştină, ulterior, războiul pe Nistru, cu reuşite în brigada antiaeriană şi la minister, tradiţii înrădăcinate – sunt chestii care le pun la activ. Ce m-a inițiat să revin la baştină în 1992: sincer doresc un stat de drept European şi – nu unul învrăjbit cu fraţii noştri de peste Prut. Am în vedere, şi această isterie antiromânească: Cu cine ne certăm? De fapt, cu UE şi NATO, 551330_10151265873454630_786107217_nai căror membru este şi România. Comuniştii, ca de obicei, neavând nimic concret în activ, prostesc lumea. Astăzi, situația este una alta decât cea din 1992. Există între Tiraspol și Chișinău o opunere alimentată de politicieni și serviciile speciale ruse, însă, nu cred că se va ajunge la o confruntare directă armată. 267741_10151219030459630_639351957_nSuntem urmăriți de UE, SUA, noi actori în formatul de negocieri ”5+2”. E o nouă situație geopolitică mai favorabilă decât la începutul anilor ’90. Suntem vecini cu NATO și UE: această politică de vecinătate ne oferă siguranță. Vorba nu e doar de conflicte armate, ci și de timpul de pace, când avem mii de dispăruți în depărtatele Spanii și Rusii, iar instrumentul legislativ în Republica Moldova lasă de dorit. Fiecare locație are câteva nenorociți de aceștea, dispăriția cărora provoacă chinuri și suferințe rudelor. În 2003 am pus în discuție proiectul de lege cu privire la veterani, act normativ care, desigur, avea și țente electorale din partea deputaților comuniști. Prevederile legii referitor la transportul urban gratuit pentru veteranii războiului de pe Nistru, înlesniri pentru voluntari care au fost pe poziții alaturi de militari și polițiști au apărut și datorită insistenței noastre. Sunt inițiat în materia Dreptul războiului, care include și Dreptul de la Geneva. Am efectuat câteva studii, editând și două reviste ”Securitate prin cooperare” și ”Drept Umanitar”.936309_198593000295134_1754468392_n Tradițional, organizăm mese rotunde ”Securitate prin cooperare” cu politicieni, parlamentari, militari, punând în discuție problemele care țin de operațiunile de menținere a păcii. Sunt convins, că pentru a întra în UE este necesară o schimbare a elitei poltice. Constituția, cârpită de atâtea ori cu statut de neutralitate, care realmente înseamnă dependență de Tiraspol și Moskova, are nevoie de modificări.  Personal, consider, că dacă Moldova se vrea în UE, mai întâi trebuie să adereze la NATO, astfel, precum au făcut-o toate țările ex-socialiste și cele baltice. De la 1991 încoace avem suficiente persoane care fără prea multe mustrări de conștiință, au sărit dintr-o barcă în alta, trecând dintr-un partid in altul: ”curvizm” politic absolut…   ”Întronarea” lui Voronin, din aprilie 2005, m-a impus sa ma implic în politică, – 1466202_10200922698215866_1651599045_nnu pot să uit această trădare epocală! Am aderat la formațiunea social-politică ”Mișcarea Acțiunea Europeană”: pe-atunci,  liderul Anatol Petrencu m-a motivat prin perseverență și principialitate în toți anii care au urmat după declararea Independenței R. Moldova. Ulterior, am plecat de la MAE, cînd am înţeles, că a fost o şmecherie şi fără de şanse. Totuşi, a fost o provocare: am înţeles eu şi şi mai mulţi din colegi.

Părinții, prietenii și amintirile. Am amintiri frumoase, în special, cele din copilărie. Și în present, prefer să ne întâlnim cu prietenii din copilărie, fie de Hramul satului, fie, la un fotbal. Orice ocazie de a ne revedea sunt clipe de bucurie. Regret, că mulți prieteni nu mai sunt cu noi. Ne-au părăsit Leonid Plăcintă, Andrei Bejan… 417113_10150680850964630_554400198_n

Cu soția mea Svetlana ne-am cunoscut în anii ’70, pe atunci eu studiam la școala militară. Fiica Aurelia lucrează la Muzeul de Arte, feciorul Serghei – șofer de autobuz pe rutele lungi spre Kiev si Rostov. Am doi nepoți, la care țin mult…

Îmi place lectura. De câte ori redeschid cartea lui Mihail Bulgacov, descopăr ceva nou… 263858_10150222040684630_7357127_nLa fel, mă relaxez, ori de câte ori citesc ”Vițelul de aur” și ”Douăsprezece scaune” de Ilf și Petrov, care sunt convins, că relevă si realitatea presentă din R. Moldova. Avem sufucienți eroi gen Șurik Balaganov, care percep fericirea în cele 327 de ruble și 12 kopeici, fiind convinși că nu există alte centre culturale decât Moskova, Kievul și Jmerinka, iar la noi, – Chișinăul și Costeștii… Cu plăcere am citit amintirile lui Nicolae Iorga despre două călătoriile lui în Basarabia la începutul secolului XX.

Date biograficeAndrei Covrig s-a născut în s. Isacova, raionul Orhei. Peste câţiva ani părinţii au trecut cu serviciul în s. Gordineşti, Rezina, unde locuiesc şi în present. Colonel în rezervă, căsătorit, doi copii. După liceul militar din Kiev a absolvit Şcoala Militară superioară a Trupelor Anti-aeriene din Sankt-Peterburg, Colegiul European George C. Marshall de Studii 484530_10151019400319630_452985126_nPolitice şi Securitate (Germania), un curs de studii la Institutul de Drept Internaţional Umanitar (San-Remo, Italia), Academia Administrării Publice pe lăngă Preşedintele R. Moldova, masterat “Administrarea publică”. Zece ani şi-a făcut serviciul în districtul militar Turkestan, garnizoana Kuşka, şi patru ani – în districtul militar Belarus, garnizoanele Slonim şi Brest, în calitate de locţiitor comandant bateree tunuri antiaeriene, apoi ofiţer în statul major al diviziei de infanterie. 1455134_10152044107229630_1857730987_nÎn 1992 a revenit în Moldova. Până în 1997 a fost locţiitorul comandantului în brigade Rachete Antiaeriene “Dmitrie Cantemir”, fiind apoi transferat în cadrul Ministerului Apărării. Ultima funcţie – locţiitorul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale (educaţie şi colaborare militară internaţională). Din octombrie 2001 a trecut în rezervă. În present, este preşedinte al Asociaţiei de Drept Umanitar din R.Moldova, membru al Comitetului interdepartamental pentru implementarea dreptului internaţional umanitar, co-fondator al Alianţei Organizaţiilor Veteranilor de Război, preşedintele Asociaţiei absolvenţilor moldoveni al Centrului European George C. Marshall. Autor al manualului “Implementarea dreptului internaţional umanitar. Introducere” (2001), mai multor broşuri şi articole. Veteran al războiului din Afganistan (1979-1980) şi al Războiului pentru Apărarea Independenţei şi Integrităţii Teritoriale a R.Moldova (1991-1992). Distincţii guvernamentale: “Meritul militar” şi “Za boevye zaslugi”.

Consemnare, Svetlana Vizitiu