Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Top 5 carti, impresii noi (3)


De multe ori suntem dezamăgiți de oameni și de unele cărți. Ne pare că nu găsim exact ce căutăm, dar o discuție de inimi sau o carte scrisă/citită în timp de pace, liniște sufletească, ne deschide orizonturi noi, ne dezvoltă gândurile și minte clară. Și aceste cărți recomandate de oamenii cu spirit viu, proaspăt ca o primăvară, dacă privim mult mai adânc în interior, – ne propun o adevărată seminificație de iubire omenească. Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori. Și mult depinde de starea de spirit în momentul când citești o carte. Fă-ți timp să te simți bine și pentru a realiza ce-ți propune autorul cărții care dorește să fie în unison cu pasul gândurilor sau speranțelor tale, și de ce nu, atunci când putem simți și noi să fim inspirați în acea clipă de poezia prozelor miraculoase? De ce să cauți întunericul atunci când o carte poate fi acel ”drog” neclintit pentru a realiza un soare, o artă a omeniei în drum spre noi activități și pentru motivațiile tale pozitive?

Știe Sveta Vizitiu să pună lumea la încercare!- zic unele persoane… Ei cum să alegi doar cinci cărți? Imposibil! Mai ales că pentru fiecare vârstă există lecturi indispensabile. Cu toate acestea voi încerca, dar vă rog să luați în considerație că volumele pe care le voi numi aici sunt doar o mostră a ceea ce consider eu lecturi edificatoare, iar a se limita la doar cinci este la fel precum ți-ai potoli o sete năprasnică cu doar cinci picături de apă. Pe de-asupra, dacă ar fi să scriu aceste rânduri peste câteva zile, cu siguranță acest „Gimme Five” ar arăta altfel! Înainte de a intra în lumea adulților, voi nota doar că fără autori precum Alexandre Dumas, Jules Verne, Arthur Conan-Doyle, Agatha Christie, Georges Simenon ar fi prezumțios să ne ne considerăm cititori avizați. Dar să zicem că am trecut deja fără pierderi mari peste această etapă. Iată, deci un eventual cinci:

Gabriel Garcia Marquez, „Un veac de singurătate” – pentru ca să vă simţiţi mici

Victor Hugo, „Oamenii mării” – pentru stilul mării şi curajul omului

Albert Camus, „Străinul” – pentru a simţi cum te poate arde o rază de soare

Vladimir Beşleagă, „Zbor Frânt” – fiindcă ne explică pe noi nouă

Miguel de Cervantes, „Don Quijote de la Mancha” – fiindcă cineva trebuie să lupte cu morile de vânt!

  Ah, dar am umplut deja un cinci!- Bine, mai avem o mână, de aceea îmi permit să vă dau încă un cinci:

Emil Zola, „Germinal” – pentru ca să nu vă plictisiţi citind manuale de sociologie. „Germinal” e mai bun şi mai complet.

John Steinbeck, „Fructele mâniei” – ca sa înţelegeţi capitalismul

Varlam Şalamov, „Povestiri din Kolîma” – ca să înţelegeţi comunismul

Erich Maria Remarque, „Pe frontul de vest nimic nou” – ca să înţelegeţi ce e războiul

Muriel Barbery, „Eleganţa ariciului” – pentru ca sa vă odihniţi după toate aceste urgii. Şi pentru că e plăcere pură…

P.S.: De-aţi şti cât de tentat sunt să continui lista!” -(Vitalie Vovchttp://www.vitalie-vovc.com

Vitalie Gutu, Eleonora Rosca, Emilia Plugaru, Vitalie Vovc, Oxana Barbu, Parascovia Ionascu, S. Vizitiu

”Lectura mi-a placut toata viata… Numai am invatat a citi, am inceput cu povestile liu Ion Creanga. apoi luam cartile de la biblioteca si le citeam… Gratie lor am acumulat o experienta bogata de viata, am capatat un vocabular bogat de exprimare, am inceput a aprecia sau a dezaprecia oamenii dupa faptele lor, jucam rolul personajelor din carte si ma intrebam cum as fi actionat eu… Mai apoi, cartile ma alegeau pe mine, alegeam tematica preferata, si daca nu prezenta interes, nu citeam. Am inceput sa procur cartile scriitorilor celebri care au cucerit si alte inimi. Acest fapt m-a ajutat sa ma simt confortabil cu inteligenta mea si sa pot comunica cu oameni diferiti… La universitate am studiat filologia franceza, am citit operele vestitilor scriitori francezi/ R. Rolland, Exupery, Zola, Hugo, Dumas, Merime, Sthendal… Duceam lipsa de timp ca sa mai citesc ca sa citesc operele scriitori rusi, romani, englegi… A recupera acest timp, lucrand deja la scoala, unde aveam posibilitatea sa aleg ce sa citesc, pe cine sa citesc, pe cine sa critic, pe cine sa accept sau sa refuz. ” – Parascovia IonascuProfesoara limba franceza, Ignatei, Soldanesti

Preferințele mele sunt: 1.  “Patul lui Procust” – autor: Camil Petrescu. Un roman care este dominat de diverse conflicte, atât interioare, cât și exterioare. Un roman care te face să realizezi că societatea funcţionează pe anumite regului, iar libera exprimare devine un factor determinant. 2. “Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” – autor: Haruki Murakami. O lucrare care citit-o atunci când m-am apucat să alerg şi eu. Datorită tezelor şi gândurilor expuse în această carte am început şi eu să cred cu tărie şi să inving toate greutăţile fizice pe care le întâmpină corpul meu atunci când fac effort în fiecare dimineaţă. O recomand cu mare drag.. 3. “Micul Prinţ” – autor: Antoine de Saint-Exupéry. O lucrare emblematică, valabilă şi utilă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.  Fiind a patra cea mai tradusă carte din lume, “Micul Prinţ” reprezintă o poveste cu adevărat poetică, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. Niciodată nu e târziu să (re)citeşti “Micul Prinţ”. Chiar te îndemn să o faci, merită” – Vitalie Gutu, jurnalist, blogger

Scriitorii mei preferați suntEminescu, Creanga, Alecsandri, Ion Druta și alții. A-și recomanda pentru copii poveștile lui Creanga, in special, ”Amintiri din copilărie”, iar pentru cei maturi nuvelele lui Ion Druta și romanele, și piesele lui, in special, ”Frunze de dor” și ”Păsările tinereții noastre”. Foarte mult mi-au plăcut, le-am citit și recitit chiar le-am recomandat elevilor din școala…”– Eleonora Rosca, pedagog
 ”Lectura e hrana sufletului! ”Cărțile mele preferate sunt:
Camelia Radulean – „Oglinzi”,
Irina Binder -„Fluturi, Insomnii şi Străinul de lîngă mine”,
Corina Bîzdîna-„Acorduri în C’minor”,
Ana Onica-„Suflet pereche”,
Natalia-Mazilu-Miron „Moldova cuibul meu de dor”,
Lidia Vrabie „Frica şi la lumina candelei”
Şi multe alte cărți. Iar cartea ce m-a motivat a fost ”Fluturii” de Irina Binder. Anume puterea ei de a merge mai departe, şi de a ierta. Iar cartile care mai recomand sunt ale autoarelor Natalia-Miron-Mazilu, Corina Bezdîga şi Lidia Vrabie’‘ – Oxana Barbu , scriitoare
Citesc putin in ultima vreme, ochii ma dau de sminteala. In copilarie, tinerete, inghiteam cartile. Bineinteles ca am inceput cu povestile. Eram foarte emotiva, orice nu as fi citit. lasa urme adanci in suflet. ”TAUNUL”, ”CALARETUL FARA CAP”, ”Insula misterioasa”, ”Vanatorul”, multe, multe calde carti ale copilariei. Apoi am inceput sa-l citesc pe Cehov, Tolstoi, Turghenev, autorii rusi, clasici, sunt si raman unii dintre cei mai buni scriitori ai lumii. Dar avem si noi, romanii scritori de geniu, pe care ii cunoaste o lume. Cand il citesti pe Eminescu nu poti sa-l compari cu nimeni altcineva. Cartea mea de capatai ramane totusi, Un veac de singuratate, de Gabriel Garcia Marqiues!” Emilia Plugaru, scriitoare
Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori… Adevarat? #S_Vizitiu

Citiți cărți, urmăriți în continuare acest blog cu recomandări de carte și înspirați-vă solicitându-le Bibliotecarilor BM de la  Biblioteca Centrala a BM sau în filialele Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeudin Chisinău! Vivat!


8 comentarii

Top 5 carti cu noi impresii!


Xenia Siminciuc, C. Rusnac, A. Grecu, Anda Vahnovan, Stela Mitriuc, Natalia Mazilu-Miron

Salutare, oameni buni! De multe ori suntem în căutare a adevarului, a sensului de viață. Dar până atunci încă nu realizăm acest lucru pe deplin, conștiințizarea vine pe parcursul timpului, la unele persoane și conform vârstei sale. Dacă stăm și medităm asupra sensului fiecărui subiect pus în discuție, fie la cele ce am înțeles dintr-o carte, cred că ne-ar veni sute de idei. Eu vorbesc despre dezvoltarea personală, o specie rară a educației și a culturii care se zidește permanent din iarnă și înflorește primăvara. Este foarte greu să te menții cu cei șapte ani de acasă, în special, când ești pus la zid cu o mentalitate uneori instabilă care se creează ades la unele persoane dornice de putere, dependente de internet și care ”calcă peste străchini”. Bunăoară, apelând cu cele mai bune intenții de afla interesele și preferințele de carte la prietenii de pe facebook, fără a face discriminări de vârstă sau funcții, și când ți se răspunde doar pentru că am scris ”Salutare” și nu ”Buna ziua sau Buna seara, stimate Domn, după cum te va găsi mica mea scrisoare!” Un demnitar de la Ministerul de finante mi-a dat de înțeles că sunt needucată: ”Doamna Vizitiu. Nu stiu daca am citit suficient, ca sa prezint interes pentru cititorii blogului Dvs. Totusi, din lectura mea modesta, am desprins, ca adresarea fata de oameni necunoscuti cu „Salutare”, este cam deocheata. Sau ne cunoastem?” Deci, nu meritați un răspuns din partea Lui. Vă imaginați cât trebuie să fii de inteligent ca să ajungi la putere și să nu te cunoască nimeni. De fapt, nici nu trebuie să ne cunoaștem, ești tu expert în domeniul tău, fie nu, ce contează atunci când la putere e banul? Și atunci când apelează la tine un simplu om cu o întrebare modestă, ești un Nimeni! Probabil că greșesc eu, pun la discuție acest subiect. Dau start preferințelor și recomandărilor de carte și în acest ani plin de speranțe! Doamne ajută-ne cu Cine va ajunge la putere și ne va mântui cu zilelele! 😀

”Este foarte complicat pentru a răspunde. Mai ales în aceste vremuri, când se citește foarte puțin. Desigur, in topul preferintelor mele rămân romanele scriitorilor clasici francezi, Emil Zola, Alexandru Dumas și Dumas-fiul la fel, Jules Verne, Morris Druon, mai contemporan, literatura clasică rusească, toată literatura, Bulgakov, Belâi, Ilf și Petrov, Main Reed, Jack London. Marin Preda. Bineînțeles, Ion Druță. E aproape imposibil să enumeri. Și mă doare sufletul că nu le pot citi pe toate. Dar cat face Ion Creangă al nostru, care a scris puțin, dar cu atâtea sensuri. Aș recomanda pentru copii ”Artefact-ul” de Ioan Mânăscurtă”.- Constantin Rusnac, compozitor, Artist al poporului

”Cartea mea preferată este romanul ,,Cântătoarele din mărăcini” scris de scriitoarea australiană Colleen  McCullough. O recomand pentru cei care au păstrat romantica în suflet. Este un roman despre o dragoste interzisă între eroina principală – Maggie şi un preot catolic Ralph. Îmi sunt aproape de suflet poeziile lui Mihail Eminescu şi Vasile Alecsandri. Astăzi fiind matură, încă mai port în suflet ,,Amintirile din copilărie” de Ion Creangă şi, desigur ,,Guguţă” de Spiridon Vangheli. Au fost eroii preferaţi din copilăria mea! Vă urez o săptămână plină de realizări frumoase!” – Natalia Mazilu-Miron, scriitoare

”Dacă ar fi să mă opresc doar la câțiva autori, ar fi nedrept pentru toți ceilalți pe care i-am omis. Dar voi încerca. Herta Muller, Matei Visniec, Paul Goma, Mircea Cărtărescu, Ernest Hemingway, Anton Cehov, Amoz Oz și Philip Roth, dar si Julian Barnes. Acestea sunt cei lecturați (sau reluați, fie recitiți) în utlima perioadă pentru că, probabil, am ajuns la maturitatea de a și înțelege substraturile unei cărți mai complexe, nu doar de a le parcurge. Vârsta este un factor esențial, zic eu, în alegera unei cărți, de aceea nu pricep de ce de multe ori, probabil din dorința de a ”da bine” am auzit de niște titluri mult prea grele citite pe cand eram elevă – Soljenițân, Garsia Marguez sau Dostoievski. Nu știu cât au fost de înțelese aceste cărți atunci, pe la 16-17 ani, de către cei care le-au citit, eu, una, am preferat să le reiau mai trâziu, știind că nu voi înțelege pe deplin subiectele dar și mesajele de printre rânduri. Până la urmă nu contează câte cărți ai citit – ci cu ce ai rămas în urma lecturilor. Iar dacă e să nu fie literatură artistică – atunci l-aș recomanda pe Gilles Lipovetski, care descrie epoca neoconsumerismului în contextul fenomenului fericirii paradoxale, mereu aproape (prin consumul accesibil), dar așa și de neatins (față de orice produs cumpărat ne vom pierde repede interesul și ne vom trezi în aceeași fază de insatisfacție și dorință de alt ceva, care, aparent, să ne facă fericiți). Pe Gabriel Liiceanu – care vorbește despre omul timpului nostru, despre ”condiția umană” și schimbările care s-au produs asupra acestuia, adică schimbarea la față a omenirii. Un fapt îngrijorător, susține autorul, pentru că am fi de dorit să fim mai reușiți decât suntem. Ar fi bine să conștientizăm condiția noastră actuală și, în ipoteză că am putea să ne desprindem de condiționările noastre constitutive tradiționale, să ne îmbunătățim, să devenim mai buni. Închei cu Daniel Goleman și cu gestionarea emoțiilor noatre care, conform autorului pot fi stăpânite și dirijate, până acolo, încât să nu ne lăsăm influențați de ce ni se întâmplă decât atât cât permitem noi însuși acest fapt. Și ar mai fi încă mulți, dar am promis că închei. Spor! Anda Vahnovan, blogger (https://ganduridespletite.com/)

”Чапаев и Пустота”,  scrisa de Victor Pilevin,  o carte extraordinara pentru intelectuali: Omul obisnuit nu va intelege. Imi plac poieziile lui Omar Haiam, scrise cu Intelepciune in fiecare cuvant,  care va domina si peste mii de ani. Pentru orice om ”cu creier” și dorinta de a sti mai multe recomand ”Fight Club” scrisa dе Chuck Palahniuk. Eu m-am regasit aici ca persoana care nu poate suporta o societate de consumatori naivi si prosti! Bine, fiecare lupta cum poate,  eu mă incadrez într-un cerc cu oameni selecti si gasesc refugiul in muzică…” – Xenia Siminciuc , ONU

Recomand: ”Frumoasele noastre duminici” de Ioan Chirilă, ”Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, ”Ion” de Liviu Rebreanu, ”Eu sunt Zlatan” de Zlatan Ibrahimovic, ”Hora de la miezul nopții” de Grigore Cartianu, ”Răsucind fusele orare” de Ioan Chirilă, ”Decameronul” de Boccacio ”Alexandru Grecu, blogger, comentator sportiv,  sandugrecu.blogspot.com

Grigore Vieru– in copilarie,

Valerii Sinelnicov – carti despre psihologie,

Istoria religiilor,

Galina Visnevscaia-autobiografie,

Paulo Coelho, etc. În general, sunt multe cărți care m-au impresionat. Recomand din suflet cele menționate mai sus. Revin și cu alte impresii. Mulțumesc – Steluța Mitriuc, Șef Direcția Cultură, Primăria Chișinău

Svetlana Vizitiu


8 comentarii

Culisele cărţii: 5 Top cărţi


Cartea poate fi personală. Chiar dacă e un bun al omenirii. Există carti care dau impresia că au fost scrise anume pentru tine. Doar că nu ajung în mâna ta ”una cu două”, – ele trebuie căutate printre alte zeci de carti citite. O placere e sa citești cartea rocomandată – o carte care a avut impact asupra cuiva inaintea ta. Se pare, că ai parte de 3 dimensiuni într-o singură lectură, – una care ti-o ofera autorul, alta care se proiectează în tine prin felul tău de a fi, simti și întelege, plus opțiunea în care mesajul s-a proiectat asupra celui care ti-a recomandat-o. Uneori impactul nu se produce, nu neapărat din motiv că în acest moment se vine cu o recomandare. Aleg cateva carti care mi-au placut mie în special, și aș dori să fie citite și de alții.vica cusnir
Voi incepe cu o trilogie care m-a tinut trează cateva nopti la rând. Iar cand mă lua somnul, vedeam filme în vis: adică, Cartea prindea viață. Vorbesc despre trilogia lui Carlos Ruiz Zafon: ”Umbra vantului”, ”Jocul ingerului” si ”Prizonierul cerului”. Un timp am ezitat să le cumpar. Știam că autorul e un ziarist care a lucrat timp îndelungat în publicitate, de aceea nu-mi inspira încredere, deși trilogia, si, mai ales, ”Umbra vântului” avea cele mai frumoase recomandari. Am descoperit o lume fantastică – în Cimitirul Cărților Uitate și în afara lui –lumea acestei trilogii. Cel mai important lucru care ti-l confirmă, sau învață, daca n-ai știut, e ca refugiul cel mai sigur în viață este cartea. Anume ea îți poate oferi sprijinul de care ai nevoie, nu să-l cauți în alcool sau alte vicii care amortesc simțurile, cele care niciun fel nu rezolvă problemele. N-o sa va dezvalui subiectul, și vă asigur ca veți renunța la somn fără ezitare, doar ca să aflați ce ascunde urmatoarea pagină. E o trilogie care-ți taie respirația și te poartă în linii paralele, unde nici nu banuiesti că ai putea ajunge. Dragoste și mistică. Triller și romantism. Cărti care te-ar putea marca. Cărti care merită să le ai în casă. Carți care te vor ajuta să întelegi valoarea vieții.
Urmatoarea carte îl are ca autor pe Jose Saramago, singurul portughez care-a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Comunist şi ateu, Saramango a avut convingeri care adesea au fost în conflict cu Biserica Catolică. Desi, majoritatea cititorilor il cunosc pe Saramago gratie “Eseului despre Orbire” (care apropos, merită citit cu atenţie) recomandarea mea de azi e ”Evanghelia după Iisus Christos” – cel mai polemic roman al autorului. Dacă vă sperie cumva ca veti avea un fata Biblia, sau o a cincea Evanghelie din ea, va înșelați. Dar, asta nu inseamnă ca de la un capăt la altul a romanului nu veți întalni evenimentele biblice care au marcat Creștinismul. Cartea este categoric interzisă Creștinilor stăpâniți profund de cutumele religioase. Ar putea fi catalogată o blasfemie de catre cei care nu admit categoric umanizarea Fiului. Nu pare să fi scrisă de dragul senzatiilor tari, deși le provoacă. În primul rând avem în față o epocă, dominată de anumite evenimente, de o anumită gândire si mai putin aparent, de anumite persoane. Pentru că toți ei, personajele biblice, piloni ai creștinismului în acest roman sunt oameni simpli care au avut o viață ce se înscrie în tiparul vremii. Romanul vine cu relatarea episoadelor absente din Biblie, și anume viața de la nastere până la maturitate a lui Iisus. Centrul romanului sunt oamenii. Vic CusnirAdica Isus se naște nu din Sfantul Duh si Maria Fecioară, ci din Maria si Iosif omul. Și mai are frați și surori. Romanul vine cu o groază de întrebari, oferind raspunsuri mai puțin așteptate și acceptate, oferă suma dilemelor de care este stăpânit Iisus, sau a ispitelor care-I dau târcoale, a viselor spre care merge, a gândurilor care nu-i dau somn, a judecăților care-l rod într-una… Punctul de bază al romanului, stă proptit în discuția avută timp de 40 de zile pe Marea Galileei, între Iisus, Dumnezeu și Diavol, când Iisus îl întreabă pe Dumnezeu cum o să fie lumea după sacrificiul său… Evanghelia dupa Iisus Christos, un roman cu multe semne de intrebare, cu perspective greu de dibuit care pot zdruncina convingeri de secole… – Victoria Cuşnir, jurnalist, producător şi prezentator Alt TV

Am început să citesc de la o vârstă de 11 ani dar acele poveşti erau citite pentru a trece timpul. svetlana iurcuImportanţa şi frumuseţea cărţii am înţeles-o doar la 15 ani, la această vârstă am citit pentru prima dată un roman, Laleaua Neagră de Alexandru Dumas. O lume in care fraza “A dispretui florile inseamnă a-l jigni pe Dumnezeu” nu suna aiurea, ciudat sau inadecvat. În roman se prezintă o lume guvernată de supremație, dezinteres și onoare. Această carte m-a ajutat să văd că și în întuneric se poate de găsit o rază de lumină. O altă carte care ma impresionat și care merită citită este Doamna cu Camelii de Alexandru Dumas-fiul. Povestea cărţii este una tristă, profundă, dar merită citită. Reprezintă o poveste de viaţă încărcată de sentimente, o poveste de demult, dar care într-un fel sau altul, are rădăcini şi-n zilele noastre. iurcuDiavolul este politic corect de Savatie Baștovoi este un roman modern care ne prezintă o societatea foarte ușor de manipulat. Ma impresionat prin stilul foarte simplu de înțeles și prin asemănarea evenimenteleor care au loc în viitor, cu ziua de azi. Temă pentru acasă de Nicolae Dabija este un roman care l-am citit cu o mare plăcere, un roman care prezintă trecutul dureros al neamului nostru prin povestea de dragoste a doi îndrăgostiți care trec printre multe greutăți. O altă operă care m-a ajutat la formarea unei viziuni asupra vieții a fost Fluturi de Irina Binder. – Svetlana Iurcu, elevă la L.T. Ștefan cel Mare s. Bravicea. clasa a 12-a.

Vroiam să fac o poză cu cartea cu povești din copilărie, dar nu am găsit-o…
Relația mea cu cărțile a început să prindă aripi atunci când aveam vreo 8-9 ani, – eu primisem în dar o carte cu povești „Făt-Frumos cu părul de aur”. svetlana matvieviciAm citit-o toată cu sufletul la gură, și am recitit-o de 4 ori .sveta matvievici
În adolescență l-am citit pe Paul Coelho, recomandat domnișoarelor de 16-18 ani să citească „Veronica se hotărăște să moară”.
„Puterea magică a gândului” de David Schwartz m-a făcut să înțeleg care e secretul cu gândirea pozitivă.
Acum sunt în căutarea echilibrului, a armoniei și am pe noptieră cartea „Liniștea vorbește”
de Eckhart Tolle.
N-am citit Fluturii și nici 50shades of Gray, nu urmăresc „trandu-rile” și dacă nu-mi place o carte, o las și pot reveni la ea, când voi simți că mă primește printre filele ei. – Svetlana Matvievici, blogger, pr manager.

Desi am lansat recent un roman de dragoste, n-as putea spune ca in copilarie sau adolescenta am fost atrasa de acest gen de carti, precum colegele mele care se dadeau in vant dupa «Cantatoarele din Maracini» sau «Pe aripile vântului». lilia calanceaEu preferam carti de aventura (Jules Verne) sau romane politiste (Aghata Christie, Sir Athur Conan Doyle, nuvele americane adunate de Hitchcock). Un interes aparte am avut si pentru povestile populare, nu doar locale, ci si ale popoarelor din Uniunea Sovietica. Apoi a fost o perioada cand eram pasionata de folclorul local: cantece, pataranii, zicatori, proverbe, bocete. lilea calanceaDe cand scriu, criteriile mele de alegere a cartilor s-au schimbat. Eu nu ma intreb daca o carte e interesanta, eu caut sa vad CUM povesteste autorul. Ma intereseaza stilul, tehnica, impletirea intrigii, dezvoltarea personajelor, intercalarea momentelor de suspans etc. Intr-un cuvant, citesc culisele cărţii, pe lângă povestea expusă pe pagina albă. Aduc in biblioteca de acasa doar carti de la care am ce invata ca autor. – Lilia Calancea, scriitor, jurnalist.

Primele cărţi care m-au marcat sau chiar mi-au format anumite calităţi sunt romanele lui Jules Verne. nichita ionascuRecunosc că nu le-am citit pe toate, dar urmează să o fac chiar dacă unii cred că este o lectură mai mult pentru copii. De fiecare dată când deschideam cărţile lui, eram aruncat într-o lume plină de aventuri cu personaje deştepte şi ambiţioase, cărora eu voiam să mă asemăn.
O altă categorie de cărţi care mi-au plăcut şi le recomand tinerilor de astăzi sunt: “Exerciţii de echilibru” de Tudor Chirilă (solistul trupei “Vama”) şi “Suge-o, Ramona” de Andrei Ciobanu (stand-up comediant român). nicu ionascuPrima este o agendă a unui om care are ce spune şi merită ascultat, iar a doua carte care are un titlu foarte îndrăzneţ este o poveste erotică semi-amuzantă. Ambele au început ca fiind articole de blog. – Nicolae Ionaşcu, Masterand Sisteme Avansate de Telecomunicaţii, Prelucrarea si Transmisia Informatiei, Universitatea „Valahia” din Targoviste.


Un comentariu

Vlad Mircos: Totul depinde de oamenii din jur


De mic copil am fost pasionat în mod deosebit de lectură. Am început să citesc de la vîrsta de 5 ani. Mai întîi am citit toate cărţile de poveşti de acasă, de la biblioteca şcolară şi cea sătească, apoi am trecut la cărţile de aventuri. Una din cărţile care mi-au captivat în mod deosebit a fost „Căpitan la cincisprezece ani” de Jules Verne.
Ţin minte, că atît de mult am îndrăgit personajul central, încît, la un moment dat, am refuzat să citesc mai departe de locul unde tînărul căpitan a fost ţintuit de un stîlp, urmînd să fie adus în calitate de jertfă de către un trib african. mircos4Doar după ce tatăl m-a asigurat, că el va rămîne în viaţă şi va fi, în cele din urmă, salvat, am acceptat să citesc romanul în continuare.
La vîrsta adolescenţei şi a tinereţii am lecturat mai multe romane semnate de Theodore Dreiser („O tragedie americană”, „Trilogy of Desire” ş.a.), de George Sand („Consuelo” şi „Contesa de Rudolstadt”, „Indiana” ş.a.), de Irving Stone („Agonie şi Extaz”) şi multe altele. Mereu am fost şi rămîn a fi pasionat de literatură.
În prezent, cînd merg în vacanţă la mare sau la munte, neapărat iau cu mine 2 – 3 cărţi pe care le citesc cu cea mai mare plăcere. Astfel am recitit pe parcurs mai multe cărţi, revenind la ele cu o altă filosofie a vieţii, înţelegîndu-le altfel, mai profund. Cu siguranţă, lectura ar trebui să fie o ocupaţie permanentă a oricărui om care tinde să fie cult şi civilizat.
Dacă e să mă refer la cărţile care m-au marcat în mod deosebit şi pe care n-aş obosi să le recitesc din nou, aş numi romanul „Consuelo” de George Sand şi romanul „Agonie şi Extaz” de Irving Stone. Şi aceasta, posibil, deoarece personajele centrale din ambele romane sunt oameni de artă, iar eu de asemenea sunt un slujitor al artei. mircos1Toate bucuriile şi suferinţele celor două personaje – Consuelo şi Michelangelo Buonarroti – îmi sunt aproape, le pot înţelege şi chiar simţi.
De fapt, sunt din fire un idealist, un visător, aşa cum sunt mai mulţi oameni de creaţie. M-aş bucura dacă cel puţin o parte din visurile mele, din năzuinţele mele, multe preluate din cărţile citite, să devină realitate. mircooosTotul, de fapt, depinde de oamenii din jur. Este în puterea noastră să ne facem viaţa mai frumoasă decît este, să tindem spre ideal şi perfecţiune …

Clubul ”Impresii din viata si carti” cu Vlad Mircos