Teambuilding vise

Precum se spune, dacă inima nu te mustră pentru nimic, îți poți organiza o odihnă de vis, un weekend care să-ți revigoreze forțele, dar și să te impresioneze pentru întreaga viață cu locuri noi descoperite, cu cunoștințe fascinante, cu întemeierea unor relații cu oameni adorabili, oameni interesanți! Din când în când apare dorinţa de a schimba mediul ambiant, de-a întregi cu anumite picanterii monotonia cotidianului, de-a experimenta diferite novații, savurând astfel emoţii deosebite. Astfel de emoţii permit obţinerea unei odihne sau a unui sejur aşa-numit – extrem sau exclusiv, – Teambuilding, într-o echipă cu aceleaşi interese, ocupaţii etc, cu utilizarea fascinantă a maşinilor neobişnuite în locurile nu chiar potrivite pentru o vacanţă confortabilă (munţi, taiga, la bordul unei nave, într-un avion etc). În cazul unei realizări concrete pentru o aşa numită „odihnă”, în faţa organizatorilor şi participanţilor adesea apar sarcini, uneori complicate, realizarea cărora împlică eforturi fizice şi puterea lor mentală. Odihna exclusivă, în mare măsură, contribuie la formarea şi dezvoltarea calităţilor şi aptitudinilor de echipă (teambuilding). Ca un fel de vacanţă sau alte activităţi, nu doar ridică adrenalina în sângele participanţilor, – este de asemenea, un instrument puternic pentru pregătirea eficientă a unei echipe activ profesionale sau romantice, de aventură etc, cu sute de idei de-a gata, şi una care este pusă în aplicare doar pentru tine! În viață cel mai bun lucru este ca atunci când te întâlnești cu cineva să-i poți întinde mâina fără remușcări, chiar dacă într-o situație sau alta au fost și conflicte inevitabile pe linie de serviciu. E bine cand stai la masă cu colegii şi nu te barfesc imediat după ce au plecat de lângă tine… 🙂

Cum îmi imaginez eu teambuilding-ul? Am fost în 2002 într-o vacanţă corporativă pe când fiica mea Sanda a participat la Festivalul Internaţional de la Oneşti,”Ti amo„. Organizatorii festivalului printre alte programe cu activităţi, excursii etc, au creat şi un teambuilding, doar că eu habar nu aveam ca asta e definiţia unei activităţi de agrement. Pentru a găsi limbă comună, şi a îmbunătăţi microclimatul între participanţii festivalului, cu părinţi şi copii din mai multe colţuri ale lumii, – ne-am format un grup din 30-40 de persoane şi am poposit împreună cu un autobuz de două nivele la o tabără de pictură şi sculptură din regiunea Piatra Neamţului… La ora prânzului doamnele au deschis salate şi prăjiturele pe mese orânduite de lemn, iar bărbaţii ne-au servit cu frigărui preparaţi pe un câmp de-a lungul dealului cu iarbă deasă, – o privelişte verde de neuitat! Între timp, ne-am relaxat, dezlegându-ne limbile şi s-a creat o atmosferă solară cu discuţii de suflet, cu jocuri pentru copii şi pentru cei maturi, cu teste înflăcărate de parcă ne aflam la un campionat al lumii, într-atât am întrat în rol… Astfel, că în restul zilelor rămase pentru festival, noi, participanţii, am devenit prieteni şi chiar „boleam” pentru concurenţi, aplauzându-i cu sinceritate si din toată inima! De câteva ori plecând în excursii, la fel, organizam cantonamente cu concursuri disctractive, ce aveau tematică variată… Dacă la începutului festivalului noi eram suspicioşi faţă de concurenţii noştri, ulterior, după cantonament, am devenit prieteni de cataramă, şi ne trimiteam răvaşe cu mesaje de prieteni buni! Iată, cam aşa îmi imaginez eu, activitatea de teambuilding în cadrul unui cantonament Straja, găzduit de Vila Alpin. Cu teambuilding munte şi cantonament de schi, – chiar aş dori să încerc, cu toate că n-am probat niciodată şi am frică de vâi întinse pentru schi… Mi-ar plăcea să ne adunăm la un teambuilding cu şah, schi sau decathlon, să sărim pe o trambulină, să zburăm spre cer şi să ne simţim liberi ca păsările cerului! La fel, să ne cântăm şi să dansăm fără sfială, la un izvar fierbinte şi dulce sau la un frigărui cu crevete sau calimari, iar băieţii sa ne distreze cu bancuri, şi fetele – cu teste amuzante psihologice de echipă, cu un horoscop personal pentru fiecare blogger participant la Gala. Să se creeze o atmosferă ca de Crăciun, cu surprize şi o tombolă cu cadouri pentru fiecare, cu vise împlinite sau speranţe însufleţite care să ne menţină la nivel adrenalina pe viaţă, doar de la o amintire cu Vila Straja …

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2014

#S_Vizitiu

Aventura unui Prichindel

Viaţa noastră e un stres constant: la cineva vine de la locul de muncă, la altcineva – de la lipsa lui. Suntem mereu pe fugă, ne grăbim şi trăim într-un haos de sunete şi obiecte. Dar cât de mult visăm la pace, linişte şi armonie. Şi să rămâi de unul singur cu natura pentru a uita de probleme şi agitaţie. Cineva meditează şi se ascunde în sine, dar pentru mine nu e de ajuns. Aşa că am decis să merg într-o mică călătorie în Ţara armoniei şi a poveştii, mai ales că vine ajunul cu zăpada platinată… Uneori este atât de greu să înţelegi şi să simţi. Dar când acest sentiment apare pentru câteva clipe şi poţi atinge ceva fantastic, devine mai uşor pe suflet, şi inima nu mai bate într-o fereastră închisă… Visul într-adevăr a fost unul neobişnuit. Se făcea că un Prichindel mă îndemna cu o voce tainică: „Tu vei găsi ceea ce ai pierdut în aceste regiuni, în care zăpada acoperă pământul cu o pătură din ramuri roze, unde crengile copacilor sunt ţesute din ţurţuri argintii, iar ghearele păienjenișului îngheţat se transformă în păpădii. Acolo, unde iarba stă de vorbă cu neaua, şi merele cu căciuliţe albe întâmpină răsăritul. Unde sub o ploaie de sclipici aurii dansează arbori de minuni, iar lângă castele cu lăcăţi se pasc oiţe strălucitoare.”- „E cam ciudat acest lucru, – gândi cu voce Prichindelul. – Dar nu avem de ales. Urmează primăvara, deci în loc de odihnă de iarnă, voi fi nevoit să merg într-o vacanţă Straja, chiar dacă acest lucru contrazice obiceiurilor mele.” A aruncat o ultimă privire la peştera lui, a trecut pragul şi a înţepenit de uimire. În faţa lui s-a prelins un orizont fără de margini, iar un focar de soare generos împroşca luminiţe pe nisip. „Ce este? Partea laterală a pământului?- Prichindelul flutură din gene şi privi mai atent. – E în regulă… E doar ninsoare.” Pentru o clipă, s-a pus pe gânduri, se întrebă în ce direcţie să meargă. – Noroc,- i-a făcut Soarele cu ochiul, în căutarea reflectării sale într-un sloi de gheaţă. – Ceva s-a întâmplat? – „Da! S-a pierdut cheia de la camerele cu comori. Şi dacă nu o voi găsi, atunci în Regatul prichindeilor la primăvară nu va creşte iarba, nu vor înflori florile şi…” – E clar, – l-a întrerupt Soarele jucăuş alunecând în jos, – nu pierde timpul, mergi spre Vest, la parcul de aventură Straja, urmând indicatoarele. – „Mulţumesc, – murmură Prichindelul, – Va fi, cu siguranţă, o aventură de iarnă neobişnuită.” În zori, Prichindelul a nimerit într-o pădure necunoscută. Pomii de Crăciun dormitau sub o plapumă deasă albă, iar cei mai mari păzeau solemn somnul lor. O linişte absolută a umplut spaţiul întreg… – „Frumoasă este iarna asta! – gândi Prichindelul – Poate ar trebui să schimb orarul cel mare şi să nu mă ascund în peşteră în acest timp minunat?”- O voce i-a întrerupt gândurile: – Eşti în căutarea unei chei? – Piticul nostru privi în jos şi văzu o veveriţă pe care mai n-a călcat-o, de mică ce era. – Mergi pe drum, te va duce la Vila comorilor Straja… Veveriţa a dispărut în tihnă la fel precum apăruse. Piticul obosit, a reuşit să ajungă departe la unul dintre vehicule bizare. Soarele din ceaţă îi făcu cu ochiul, şi el şi-a dat seama, că este pe drumul cel bun… Un oraş în luminiţe de foc. „Iată un castel în aur!” – a exclamat Prichindelul. Şi toată noaptea el a rătăcit printre casteluţe şi zăpadă, admirând farmecele lor. Minunile continuă: Zăpada părea roză. Cerul era de un senin transparent, iar pinii argintii… Şi lăbuţele puilor de brazi chiar erau acoperite cu pânze fine platinii, de aceea şi semănau cu păpădii. Obosit, dar fericit, Prichindelul s-a aşezat pe zăpadă. Apoi, privi în jurul lui: – „Iată cum! Păi, eu din peştera mea sunt la doi paşi de această minune şi am făcut înconjurul lumii, şi nu era greu să consult un site, dar dacă eşti un leneş, ai multe de pierdut şi poţi rămâne fără un sejur Straja! Şi totuşi a fost o experienţă de neuitat!” Soarele făcu-i din nou cu ochiul, privindu-l din ţurţuri. Va fi o primăvară adevărată. Şi va avea ce povesti prichindeilor săi. Trebuie de gândit şi referitor la orar. Doar nu poţi să pierzi din vedere o aşa ocazie, în această vreme minunată?!”

Tu niciodată n-ai văzut steaua ta, dar ştii, că ea este Acolo… Poate de aceea, noi şi trăim între cer şi pământ? Pentru a fi aici şi acum, în acest moment? Nu să trăim cu resturi, iluzii ale trecutului sau viitorului. Şi din acest motiv, nu permitem prezentului să fie azi cu noi, apoi regretăm că nu am apreciat aceste valori ale prezentului…

Articol scris pentru SuperBlog 2014!