Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Carolina Eremia:„Vreau o Moldovă frumoasă,cu vise și planuri,cu speranță și realizări,cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.”


Are și ea cititorii ei, – sunt salvarea ei. Carolina zilnic „mâzgălește” câte puțin pe rețele sociale pentru o carte viitoare. Ei bine, când termină paginile, îi arată soțului. Chiar dacă el nu incurajează postarile ei prea sincere despre familie: ,,De ce scrii așa de sincer? Ești ca o carte deschisa”; ea are încredere în gustul lui, el este o persoană citită, erudită, curios, deși este muzician clasic la Operă. Așa că se simte binecuvântată și e fericită cu soțul său… Oricum, Carolina decide în cele din urmă, ce să facă sau să scrie… ,,Scriu, pentru că atât timp cât există oameni care vor să citească, am ce să le spun. Scriu pentru că lumea caută adevărul, iar eu nu am învățat să îl ,,înfloresc”. Dacă voi vedea că nu mai primesc nici un Like, nici un comentariu, voi înțelege că e timpul să nu mai scriu”. Reacțiile denotă interes, iar interesul celor ce citesc îmi dau stimul să scriu.

Aprobarea celor de acasă – e bine, dar mai important e ce gândește toată lumea, – sunt criticii ei reali. De mulți ani a reușit să vorbească atât de consecvent și cu atâta subtilitate despre drepturile omului – violență, inegalitatea de gen și rasială, despre probleme sociale, diaspora, etc., arătându-le nu doar ca „probleme ale mediului”, ci ca parte a vieții interioare a individului, și, în consecință, ca problemele de stat.

Adoră întâlnirile cu oameni de la care are ce învăța, care o motivează și o inspiră… – „Și voi meritați daruri, rasfățați-vă uneori. – spune ea. – Nu pierdeți timpul așteptând să vă răsfețe alții. Viața e prea scurtă!

Amuzantă istorie cu soțul ei, despre care Carolina ar scrie zilnic. El născut dintr-o mamă moldoveancă și un tată rus, cu studiile școlare, colegiu și universitate în limba rusă, într-o zi îi spune: ,,Da scrie și în rusă, să te citească rușii”. – ,,Adică tu? Uite, postările mele sunt un prilej bun pentru tine de a învăța mai bine limba română. Citește și spune-mi părerea ta” . – ,,O, nu. Nu mă chinui. Îmi va lua mult timp să citesc”. ,,Nu-i nimic. Nu te grăbesc”. – Apoi urmează: ,,Ce înseamnă cuvântul…?”, ,,Ce e asta ,,…”? Astfel eu acord lecții de română.

Textele ei sunt construite în așa fel încât prin multiplele perspective ale eroilor din viața reală să fie refractă reflecția autorului asupra demnității umane, a diverselor tipuri de opresiune, mit și iubire. Interesante expresii, idei si evocări, – atrag atenția utilizatorilor dornici să cunoască sau să se împărtășească și ei cu adevărul vieții. Carolina nu este o scriitoare profesionistă, mai degrabă – o pepiță, dar modul ei de a scrie este mai impresionant decât scrierile unor profesioniști… Apar ades momente dificile în viață, îi este greu la suflet, pentru că Carolina, de fapt, este o luptătoare pentru adevăr și caută să rezolve nedreptățile sociale, și, în Moldova e cam greu la acest capitol… „Aș vrea să avem o societate de oameni onești, sinceri, cu verticalitate, care luptă pentru dreptate și corectitudine. O societate unde legile nu sunt imperfecte, pline de ambiguități, unde fiecare își îndeplinește la servicuu funcțiile conștiincios, unde nu există corupție, salariu în plic, cumătrism, preferați și ,,oi negre”.  O societate unde să fie mai multe căsătorii, mai puține divorțuri, mai mulți copii născuți, mai puțini tineri plecați peste hotare. Vreau o Moldovă frumoasă, cu vise și planuri, cu speranță și realizări, cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.” – recunoaște Carolina.

        Este o femeie simplă, modestă, dar îndrăzneață și cu mult curaj la nevoie…

Zice că nu și-a făcut o carieră strălucită, nu are realizări cu care ar putea să se mândrescă părinții ei, dar duce o viață deloc plictisitoare. În fiecare zi întalnește oameni noi, interesanți, de la care are ce învăța și ea. Viața ei este una obișnuită, formată din griji, probleme, soluții, succese, pierderi, vise și iluzii.

Un lucru îl regretă: că nu s-au păstrat relații strânse cu colegii de școală, liceu și facultate: „Cu unii mă mai intersectez pe tărâmul Facebook-lui, dar nu ne întâlnim”. Prieteni are puțini și speră că sunt într-adevăr cei adevărați. Nu îi deranjează cu problemele personale „sau să le testeze fidelitatea”. Cei mai buni prieteni îi sunt – Dumnezeu, părinții mei și soțul ei.

Migrația, distanța, problemele personale răcesc relațiile, din păcate și multe prietenii se destramă.

Astăzi, Carolina Eremia lucrează la Directia de Asistență Socială. Și pentru că salariile sunt prea mici, uneori reușește să dea doritorlor lecții de limba italiană și română. Are studii superioare în economie, deși nu crede că, în prezent, anume studiile superioare pot defini un om. Nu e ce a dorit, de fapt, „a fost, pur și simplu, o fiica ascultătoare”. A mai lucrat în diverse locuri (ajutor de contabil, colaboratoare de oficiu, depozitar la farmacie, casieră, traducătoare). Trei ani ca badanță în Italia și jumătate de an în SUA! Citește mult, scrie, îi place să călătorească, să comunice cu oamenii interesanți, să fie utilă. Apreciază sinceritatea, cumsecădenia, cuvântul ținut, oamenii empatici. Detestă fățărnicia, vorbă goală, minciunoșii cronici.

În timpul liber, luptătoarea noastră compune poezie, proză, scrie amintiri din anii munciți peste hotare, – cu limbajul ei precis și complet lipsit de manierisme, uneori cu atâta umor că te bucuri să râzi. Poezia a intrat în viața mea odată cu apariția scânteii primei iubiri în inima mea. Nu i le-am citit niciodată. Nu avea rost, iubirea lui nu putea fi cucerită prin poezii. Mai târziu am început să scriu și despre alte lucruri: viață, Dumnezeu, oameni, suflet. În ultimul timp îmi place să scriu proză – istorii din viață, impresii, trăiri, mesaje de suflet. Am un vis, de fapt trei – o carte cu poezii, alta cu istorii scurte, a treia cu citate. Sper să mă ajute bunul Dumnezeu să le realizez.”

Carolina Eremia s-a născut la țară, într-un sătuc din nordul Moldovei, Lencăuți.

M-am născut într-o zi de iarnă, pe 22 februarie. Mama ar fi vrut să mai aștept în burtă, să vin pe lume pe 23 (Ziua Armatei Naționale pe timpul URSS), ca să nu-mi lipsească in viața curajul. Nu am vrut să aștept și de atunci am un neajuns – sunt cam nerăbdătoare. Dar curajul nu-mi lipsește. Am și alte calități și defecte și sper că ultimele sunt mai puține decît primele. Nopțile eram tare plângăcioasă și tare îl mai deranjam pe bunel. El mă dojenea și totuși, cînd am început să stau în picioare și când îi auzeam vocea seara, mă țineam de marginea patului și săream în sus de bucurie. Ardeam de dorința de a-l vedea. Pentru tătuca Mișa eram cea mai iubită nepoată (prima) și așa am și rămas. Am avut un raport frumos cu el, îl admiram mereu pentru caracterul puternic, firea cumpătată, ințelepciune și dreptate.

Cand s-a terminat concediul de maternitate al mamei, (pe atunci era foarte scurt, nu aveam nici un an), m-a luat pe mine, un pui de om, mai multe genți și cutii și am plecat noi în două (tata era la armată) la Nisporeni, iar peste câțiva ani la Chișinău. Așa am devenit eu fată de oraș.

Mai târziu, când veneam verile în vacanță, se așeza cu mine pe prispă și discutam ca doi oameni maturi, îmi spunea din viața sa, îmi spunea și niște probleme de logică (cum de și le amintea?), îmi cerea sfatul în anumite situații.

Bunica era mai ocupată, nu prea avea timp să stea cu mine pe prispă, dar mă iubea și ea. Iubirea ei era în turtițele pe care le cocea când veneam, în untul pe care îl bătea din smântâna văcuței, în faptul că mă lăsa să dorm mai mult dimineața în timp ce ea trebăluia ca furnica pe afară.

Primii ani de școală i-am făcut la școala nr.19, astăzi gimnaziul ,,Miguel de Servantes”. Acolo am reușit să fac un singur an de limbă spaniolă, după care a trebuit să trec, din cauza schimbării geografice a casei noastre, la  liceul româno-italian ,,Dante Alighieri”. Acolo s-a format iubirea mea pentru limba italiană. Poate datorită prezenței profesoarei de italiană – Ludmila Kojușko, care a întruchipat (Dumnezeu s-o ierte) inteligența, educația, noblețea, dragostea pentru limbă, grija pentru elevi, etc.

Am avut norocul de a avea mentori la liceu mulți profesori buni, pe care nu ii pot uita: Eudochia Ghedea (mi-a transmis dragostea pentru slova românească și dorința de a da frâu liber la gânduri), Angela Grati (cu ea pluteam imaginar în Franța și descopeream o lume nouă), Raisa Petrovna (profesoara de matematica, care la balul de absolvire a convins-o pe mama că sunt bravo în cifre și trbuie să aleg economia), Elena Usatîi (profesoara de isotrie și prima dirigintă la liceu), Liuba Munteanu (dirijoarea de cor), etc.”  

Mă mândresc cu conaționalii mei care se remarcă prin succese frumoase, merite, victorii la concursuri, festivaluri, competiții internaționale, care reușesc să devină profesioniști de valoare în firme și instituții străine. Asta denotă că avem un patrimoniu intelectual de mare valoare, că țara noastră are cu ce se mândri și că putem fi cunoscuți în lume nu doar datorită sărăciei noastre sau cantității de vin băut pe cap de locuitor. – Moldova, țara mea dragă, verde, solară! Ai atâtea lucruri frumoase și interesante, oameni buni și inteligenți, mă bucur să îi descopăr în tine! Te iubesc!”

Și, vedeți ce frumos scrie despre dragoste și culori: Dragostea colorată

„Îmi plac hainele de culoare albă, pentru că albul simbolizează puritatea, inocența, iau eu nu le-am pierdut. Din fericire…ori din nefericire (din perspectiva ultimului eveniment neplăcut din viața mea).

Uneori îmi plac și cele negre, pentru că se zice că oferă siluetei eleganță.

Îmi place să port roz, îmi amintește de copilărie și viața fără griji, când poți zbura prin vise și nu-ți pasă de ce sa pui pe masă și cu ce să plătești facturile.

În aceeași măsură îmi plac hainele albastre, de toate nuanțele, dar mai ales de un albastru deschis, pentru că îmi amintește de Cer, de Dumnezeu.

Verdele îmbrac când vreau să fiu mai aproape de natură, de copaci, de iarbă, iar galben – când mi-e dor de căldura soarelui.

Roșul e culoarea iubirii. Totuși haine de roșu aprins nu am – am auzit că el ,,îngrașă”. Pot să îmbrac însă un roșu închis, neinvaziv.

Uneori îmbrac ceva de culoare violet, în imaginația mea violetul poartă în sine ceva enigmatic.

Oranjul mi se asociază cu vestimentația unui clovn, așa că, deși am simțul umorului, nu risc să mă îmbrac în oranj.

Nu prea agreez cenușiul și cafeniul. Sunt culori demoralizante. Mă induc in depresie. Am un singur pulover de culoare gri, primit cadou și cojocica mea cafenie, tot cadou.

Nu mă dau în vânt după bej, dar îl îmbrac câteodată.

Voi în ce culori vă îmbrăcați? Ce vă face să vă simțiți bine?”

           Cărțile recomandate de Carolina:

„Nu îmi imaginez viața fără de cărți. Ori de câte ori am timp liber, iau în mâini o  carte. Ce am citit și pot să vă recomand cu încredere?” –

  1. ,,Straniera” de Claudia Partole este o carte despre experiența unui migrant departe de casă, despre suferința morală suportată când ești nevoit să te ,,ciocnești” de caractere diferite de al tău, despre sacrificiu, luptă, răbdare și putere. Claudia Portole e o mare cunoscătoare a artei, e o enciclopedie vie, care oferă o descriere detaliată a locurilor frumoase din Italia.
  2. ,,Istorii din străinătate” de Iurie Cojocaru, publicată în română, italiană și engleză e un mănunchi din 50 de istorii de viață, scrise de mame și tați plecați departe, dar și de unii copii pe atunci lăsați acasă, astăzi deveniți adulți. Ea ar trebui să devină cartea de căpătâi a oricărui moldovean, pentru că noi toți am făcut parte din cele două tabere: cei plecați și cei ce au/au avut pe cineva plecat. Durere, sacrificiu, disperare, frică, trădare, iubire, luptă, prietenie…de toate veți găsi în aceste mărturisiri…și nici un gram de minciună.
  3. ,,Versete tomnatice – versuri și cugetări” de Svetlana Vizitiu. E o culegere frumoasă de poezii, cugetări și citate, prin care autoarea transmite toată esența ei de femeie, mamă, fiică, profesionistă, cetățean. E o carte scrisă cu sinceritate și curaj, ce pune în evidență o analiză minuțioasă a vieții, a oamenilor, a sufletului uman.
  4. ,,Amintiride Anna Timotin. Fiecare amintire a autoarei trezește și amintirile noastre, ale cititorilor, răscolește emoții, trăiri, drame ascubse, istorii nespuse, ascunse în colțurile adânci ale sufletului. Toate istoriile sunt cusute cu același fir roșu – dorul. De casa părintească, de satul natal, de apropiați, de copilărie, de anii de șccoală, de ea de atunci. Dorul de ce ne este scump nu moare niciodată, în pofida timpului trecut și  a distanței parcurse.
  5. ,,Crucea singurătății” de Pășuța Gonța, care te cuceresște din primele rânduri prin înțelepciune, adevăr și profunzime, e cartea mamelor, soțiilor, surorilor, fiicelor care au ales să ducă (vorba autoarei) ,,crucea celor trei S: străinătate, singurătate, suferință” (eu aș adăuga un al patrulea S: sacrificiu.
  6. ,,Petale de veșnicie” de Ludmila Sandu e o lucrare prin care autoarea își ,,dezgolește” sufletul, relatând amintiri din copilărie, adolescență și maturitate, oferă lecții frumoase de viață, născute datorită experiențelor personale, eșecurilor și victoriilor sale, precum și sfaturi, îndemnuri minunate care să ne facă existența mai frunmoasă, iar sufetul mai liniștit, mai armonios.

                                                    Poeziile Carolinei Eremia:

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Munca mi-e grea şi pierd sănătate,/Departe de ţară, de fiu şi de fată,/De aer moldav, de scumpele sate.

Nu crede că banul îmi vine uşor!/Înghit umilinţă şi drepturi nu cer,/Mă roade continuu puternicul dor:/De casă, de-ai mei, de vremuri de ieri.

Sarcastic nu zice amicilor noştri/Că funduri bătrâne să spăl am ales!/E-o muncă onestă şi poate doar proştii/Că suntem de preţ, încă, n-au înţeles.

Nu mă bârfi pe la spate cu alţii!/Găsește curaj, întreabă-mă franc;/Nu am venit să caut relaţii,/Prea mare e prețul la ceea ce fac.

Nu-mi spune că sunt o trădătoare,/Că ţara lăsat-am pentru bani mulţi!/Eu vărs ani la rând lacrimi amare,/Muncind pentru casă, şcoală şi nunţi.

Nu fi de invidie plin şi de ură,/Încearcă şi gustă din pâinea-mi amară!/Vei vedea ce greu e-a păstra o inimă pură,/Când eşti îmbrâncit, când fac să te doară.

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Nu crede că altceva să fac n-aş putea!/Eu nu am pierdut a mea demnitate/Pe calea cu spini (ce-ți pare cu roze!), căci nu e a ta.

                   Bunica (fragment)

Cum mă simt? Nu prea văd bine,/Ma dor oasele bătrîne,/Dar tu ai grijă de tine,/Spune dacă n-ai de pîine./Cine-mi vine? Mai că nimeni,/Mulți s-au dus în lumea-amară,/Dar vorbesc cu al meu cîine/Cînd pe prispă stau eu seara./Doar la radiola mică/Mai aud glasuri de oameni./Greu îmi este singurică/Și m-apuc-adesea teama”.

                  Iubesc (fragment)

Iubesc primăvara în haina-i de mireasă,/când totu-i plin de farmec, de vals și poezie,/Iubesc când ninge-afară și-i albă feerie/și un miros de brad e emanat în casă./Iubesc pe mal s-admir cum soarele apune,/Când cerul arde-n flăcări, iar marea e inertă./Iubesc tăcerea nopții când zilnica alertă/Ca-n paralici adoarme și înc-un basm se spune.

                       Citate: Daca nu găsim timp pentru alții, nu avem dreptul să ne supărăm când ei nu găsesc timp pentru noi.

Durerile și necazurile lasă răni adâțnci în sufletul nostru. Bucuriile și succesele sunt alifia care le tămăduiește.

Nu te stresa că ceva nu ai, bucură0te de ce ai. Alții nu au nici atât.

Nu căuta oamenii frumoși, caută frumosul în orice om.

Unora le ești recunoscător pentru simplul motiv că tac.

                         Proză:(fragmente)

,,Înainte brazi erau mai mulți, mai falnici, mai înalți (în unii ani tata aducea brazi înalți aproape până în pod), dar cu fiecare an văd că au devenit tot mai piperniciți. Și cu fiecare an mă doare tot mai mult sufletul: se taie tot mai mulți brazi, dar oare se pun alții în loc? Oare nu va rămâne Moldova complet fără ei? Oare se merită să oprești viața unui brad, să îl scoți din sânul naturii-mamă de dragul de a-l avea în casa ta câteva săptămâni? De dragul mirosului neobișnuit care nu se asemăna cu nimic altceva? De dragul pozelor frumoase în care să te fudulești că ai un brad în casă? ” (Bradul)

,,Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru că astfel învață ce este o familie integră în care sunt prezente iubirea, respectul, compromisul, iertarea, suportul.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a spune cuvintele ,,mamă” și ,,tată” la fel de des, pentru a le putea declara că îi iubește în egală măsură.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a deveni o personalitate puternică, fără frustrări, slăbiciuni, dureri purtate din copilărie.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a nu fi luat în derâdere de cei de seama lui și a nu purta stigmatul ,,fără tată” sau ,,fără mamă”. (Un copil are nevoie și de mamă, și de tată)

,, M-am convins de mai multe ori că oamenii buni există în jur. Trebuie doar să crezi în puterea lor de a face bine. Și să faci și tu bine, ori de câte ori poți. Pentru că binele nu trebuie să se oprească, el trebui înmulțit, promovat, extins.

Dostoievski a spus: ,,Frumusețea va salva lumea”. Eu aș dezvolta ideea: frumusețea interioară, bunătatea sufletului, dragostea pentru aproapele său va salva lumea.

Fiți buni, că asta ne ajută să rămânem oameni!”

La Multi ani fericiți, Carolina Eremia!!!

Svetlana Vizitiu, Impresii blog, februarie 2022


9 comentarii

Natalia Sîrbu-Dubița:„Psihologia e aceeași Medicină, doar că tratează Sufletul”


„Voi cum vreți, dar eu mă duc să caut primăvara”. Și o găsește! Chiar și biroul ei e plin cu primăvară! Le dorește tuturor iubire, radiază lumină, și sădește anotimpul fericit în inimile celor care știu a primi acest dar. Despre ea se spune că e un amalgam de emoții, uneori plină de umor, neînfricată, muncitoare, responsabilă, rebelă, cu o psihică plastică. Este nu doar inteligentă, ci și plină de idei și resurse salvatoare. M-am convins personal, atunci când fiind într-o situație delicată, m-a susținut găsind rapid o soluție. Cu o fragilitate și frumusețe cuceritoare, deține totuși un caracter dur gata de luptă pentru dreptate, și apropos, improvizează liber, dând dovadă de calități reușite pentru un profesionist.

   Natalia Sîrbu-Dubița vine din Anenii Noi, locuiește în Chișinău. A studiat Psihologia UPS Ion Creangă, nu-i place să vorbească despre sine. La „insistență”, se împarte cu unele dintre impresiile sale de viață. Recunoaște că pentru a ajunge un profesionist este nevoie să faci „sacrificii”. Acestea pot fi pentru – părinți, persoana iubită, sănătate, familie, prieteni. Ea a ales domeniul social considerând că Dumnezeu a înzestrat-o cu calitățile de a avea multă răbdare și puterea de a asculta oamenii. Să fii tolerant, nu este atât de ușor în lumea noastră mentală. În anii de activitate în asistență socială, Natalia a cunoscut sute de povești de viață și istorii mai puțin plăcute despre persoane cu nevoi speciale, a întâlnit și persoane incompatibile pentru schimbări pozitive, altele fiind în impas, fără dorință de a se implica în soluționarea oricărei probleme personale. Modul de viaţă îi satisface chiar dacă e un mod antisocial. Împreună cu echipa ei se ambiționează și luptă, în continuare, pentru a schimba lucrurile în bine, chiar dacă uneori paşii spre victorie sunt mici:„Oamenii trebuie să înţeleagă că schimbarea vine de la sine. Deseori, au aşteptări mai mari de la alţii decât de la ei însăşi. Multor oameni le-am zic că: Dacă ne recunoaştem propriile greşeli şi conştientizăm necesitatea de a schimba lucrurile, vom fi şi noi mai dispuşi să rezolvăm multe din problemele aparute”. Iar ajutorul care îl primeşte este doar o susţinere de moment.

A avut o copilărie fericită:Doamne ce copilărie frumoasă am avut! Am fost cel mai norocos copil, deoarece am avut în viaţă toţi bunicii. Cei din satul meu natal mi-au fost în mahala, iar atunci când treceam în fiecare zi de la şcoală sau spre şcoală pe lângă poarta lor, bunică mă cheama să-mi dea “gustoşenii”. Acel gust din copilărie încerc să-l caut  în orice,  deoarece îmi aminteşte despre tot ce e sfânt- bunei, părinţi, casa părintească, toloaca mea de după gard şi sătucul meu cu oameni modeşti.”

Natalya Sîrbu:Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat Mamele! Mama este începutul tuturor începuturilor… Îți multumesc pentru ochii tăi blânzi și pentru grija pe care nio porți pina în prezent. Să știi că mă simt copil lânga tine chiar dacă si eu la rândul meu sunt mamă…Tu ești raza mea de soare” La multi ani tuturor femeilor!” 

Și astăzi, Natalia adoră să revină la Portita Bunicutei. „Acolo unde de fiecare data ne intimpina cu bucurie si ne petrece cu lacrimi in ochi.”Bunica a ajuns la 94 ani zice că se bucură de toți care ia dat Domnul. Noi o iubim mult!”„Azi ograda bunicii arată asa: Patru generații s-au reunit pentru a depana amintiri. Frumoasa Duminică…
P.S. Cei care nu au reușit sa fie cu noi… Să știți că am fost cu gândul la voi…” (august, 2019)

    Natalia visa să devină medic:„Orice copil visează încă din copilărie la viitoarea sa profesie. Doar, în copilărie, viața de adult pare foarte interesantă.” Își dorea mult să ajute oamenii. Dar pentru alegerea meseriei, ca de obicei, există multipli factori de influență:„De exemplu, alegerea copiilor se formează pe baza opiniei publice și a adulților care îi înconjoară. Mama fiind mentorul meu de viaţă a încercat să mă orienteze spre pedagogie fiind filolog de profesie, ca într-un final să-mi zică că facultatea de Psihologie e aceiaşi Medicină, doar că tratează sufletul.

,Mulți dintre noi ne concentrăm doar asupra unui aspect din decursul vieții, de exemplu – profesia. Dorim să devenim atât de buni în activitatea noastră profesională încât uităm de lumea care ne înconjoară. Însă de ce să nu fiu un om de calitate care își manifestă virtuțile,  să am o carieră de care să fiu mulţumită. Iar mulţumirea pentru mine, vine de la aprecierea oamenilor din jur.”  Natalia a ajuns să activeze în domeniul social din dorinţa de a fi cât mai aproape de studiile pe care le-a absolvit. În anul 2009 a fost angajată în funcţia de asistent social. Ulterior, a aplicat la concursul de Specialist superior în aceeaşi direcţie. „Din dorinţa de a vedea cât mai multe zâmbete  pe chipurile oamenilor am continuat să-mi îndeplinesc obligaţiunile mele de serviciu, dar şi ca om care simte durerea celorlalți… Nu am încetat niciodată să cred că dacă se face ca măcar un om să zâmbească într-o zi, această zi nu a trecut în zadar.” Mai târziu în 2013 a devenit şef serviciu, și în prezent deține funcţia de şefă Direcţie asistenţă socială în sectorul Rîşcani, mun.Chişinău. Natalia a acceptat-o cu multă responsabilitate de sine, cunoscând domeniul din interior dejà de peste 10 ani.

Imposibilul poate fi împărțit oricând în posibilități”, spune ea, la fel și caută posibiliţăţi pentru a putea oferi ajutorul celor ce îl solicită. Iar ochii mulţumiţi ai oamenilor o motivează să se trezească în fiecare dimineaţă cu noi abilități și dorinţă de a se implica şi mai mult în această activitate a muncii sale. – „Probabil toate acestea, experiența mea, dar şi istoriile oamenilor trecute prin sufletul meu – m-au facut mult mai matură şi mai sensibilă. Unele experiențe m-au marcat pentru întreagă viaţă. La această etapă sunt recunoscătoare destinului pentru lucrurile aparent simple, – anterior nici nu le dădeam importanţă. Ştiu să mulţumesc în fiecare dimineata pentru înca o zi în care sunt sănătoasa şi precum spunea Mircea EliadeSensul vieţii este să îi dai sens”, deci, asta fac zi de zi încercând să dau sens fiecărei clipe.”

    Familia… Natalia nu vrea să vorbească despre familia ei, consideră că e un subiect discret. Probabil pentru că a trecut printr-un divorț dureros. „Las această istorie să mai prindă aripi să se fiarbă în bune şi rele, să mai obţină experienţe vii – colorate…” Își adoră fiul Dumitru, care este deja mare-mare pe lângă mama lui și cel care glumește:„Mam, tu ca de obicei, numai cu salate si arăți ca un copchil”…

    Prietenii… Nu-i are mulţi, dar cei care sunt alături, o completează… Incerc să detaliez caracterele din ea mai clar. E un lider inspirat. Uneori pusă pe glume:„Stii cum la noi? Nu-i ca in Europa) fara tocuri nu te primim!” Îi adună alături, mereu organizând divertismente sau distracții de sărbători. Asta pe lângă acțiunile de caritate pentru cei nevoiași. Este și o gospodină bună, îi place să experimenteze bucate și rețete noi. Nu-i plac oamenii falşi, iar cei care încearcă prin ipocrizie să se apropie de ea, ulterior sunt foarte repede deconspirați. ”Nu ştiu, poate am un dar de sus de a simţi sufletul şi energia  omului. Un prieten adevarat îţi ştie defectele, dar îţi demonstrează şi latura bună a lucrurilor, îţi dă puterea şi credinta în ziua de mine. Asta vorbesc doar despre oamenii adevăraţi, ceea ce în zilele noastre este un lux.”

„Intr- un final eu zic că oamenii nu trebuie să fie perfecţi, ci să fie Oameni! Doar asa vom salva omenirea!” Și, ca de obicei, le trimite tuturor un sac de soare și bună dispoziție!

                Câte ceva despre Natalia Dubița-Sîrbu și unele activitățile sociale:

Cam așa parcurge o zi de muncă cu câteva Obiective: Evaluarea serviciilor sociale, analiza activității multidisciplinare teritoriale în cadrul SNR pentru protecția și asistența persoanelor cu nevoi speciale, victime ale traficului de ființe umane etc. Asigurarea drepturilor omului (traficul de ființe umane, violenței în familie, torturii, infracțiunilor privind viața sexuală etc). Realități, experiența și provocări în îngrijirile la domiciliu…

Kornelia Tirnovschi:„Anii nu trec pentru tine, ești bravo!”

Olga Petrosanu: „Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.”

Ecaterina Gîncu:„Natashka, tu la noi – ca de obicei, „на высоте”… (frumoasa, eleganta, perfecta)”

Valentina S.: ,,Sunteti genul de șef care mă motivează și mă învață să fiu din ce în ce mai bună în ceea ce fac și pentru asta vă mulțumesc! Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze fiecare pas și să vă ofere ani plini de prosperitate și bucurie!”

Citate, expresii preferate:

  • „Când vei începe să-ți cari propria apă, vei învăța valoarea fiecărei picături”
  • „Să fii independentă, draga mea! Altfel, ești doar o slugă”
  • „Singura modalitate prin care poti face lucruri extraordinare este sa iubesti ceea ce faci” – Steve Jobs.
  • „Destinul prinde formă în momentul în care iei o decizie.” de Anthony Robbins
  • „Două calități pe lume nu pot fi simulate și nici înlocuite: inteligența și bunătatea!”
  • „Nu pot sa nu postez si eu traditionalul mesaj de multumire. Va multumesc tuturor pentru gandurile bune si pentru urarile transmise. Fie ca v-ati rupt din timpul vostru, o secunda, un minut sau poate ceva mai mult pentru a-mi spune “La multi ani!”, cu toţii ati reusit sa-mi faceti ziua mai frumoasa! Chiar daca nu am reusit sa răspund la toate mesajele să știți că sunt cu gândul la voi. Vă cuprind cu drag!!!”
  • „Dar unde dragoste nu e … nimic nu e…”

Date biografice: Născută la 23 iunie, Anenii Noi, Republica Moldova. Este şefă Direcţie asistenţă socială în sectorul Rîşcani, mun.Chişinău

https://www.facebook.com/natalya.sirbu

❤ SVizitiu