Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Clubul ”Impresii din viata si carti” cu Vlad Mircos

3 comentarii


Vlad Mircos: Sursa mea de inspirație este dragostea…”

Galina Furdui despe Vlad Mircos

Muzicianul Alexei Litvin In cadrul Clubului Impresii din viata si carti cu compozitorul Vlad Mircos.

”De mic copil am fost pasionat în mod deosebit de lectură. Am început să citesc de la vîrsta de 5 ani. Mai întîi am citit toate cărţile de poveşti de acasă, de la biblioteca şcolară şi cea sătească, apoi am trecut la cărţile de aventuri. Una din cărţile care mi-au captivat în mod deosebit a fost „Căpitan la cincisprezece ani” de Jules Verne.
Ţin minte, că atît de mult am îndrăgit…”- Vlad Mircos   https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/09/19/vlad-mircos-totul-depinde-de-oamenii-din-jur/

Inga Albu (avocat):Va multumesc pentru Intilnirea petrecuta astazi – mult stimate Compozitor Vlad Mircos!!! Am primit o deosebita placere sa ascult despre istoria vietii voastre intre creatie si familie. Sunt imbogatita cu energie pozitiva si multumita ca va cunosc personal. Un mare respect pentru atitudinea deosebita acordata fiintei Femeia – chiar si prin acest cintec ati numit-o Floare si Regina! Bravo! Cu respect, Inga Albu
Nu in ultimul rind vreau sa multumesc organizatorii acestei intilniri – Svetlana Vizitiu si gazdei BM B.P. Hasdeu.

Valeria Bobocel: Era azi, zi așa cum o vedeți: un început de înec de ploaie, o spălătorie grandioasă înainte de Paști ca să se curețe toți… lumea, orașul, cei ce bîrfesc și cei bîrfiți… Și hop eu, fără să mă dezmeticesc bine de la procedura unui manualist de forță , să-i dee Domnul sănătate măcar atît cît întoarce oamenilor domnul Pavel, în incinta bibliotecii @B.P.Hașdeu@, local iubit de mine, căci nu înzadar am fost și eu pe aici o bucățică de șef al oficiului de presă… Mulțumesc, Svetlana Vizitiu, pentru invitație, m-a prins direct de mijloc, căci un piculeț mai tîrziu mă aștepta Inna Petraru, dar pe asta dacă o pierd cu seansul de masare, parcă îmi pierd norocul… Zic un sincer mulțumesc că am vazut-o și pe doamna Galina Furdui, am auzit-o și pe această lăstăriță de pianistă genială Corina, că ne-am mai pozat și că de azi înainte știu cine e Vlad Mircos… Și dacă-mi permiteți o să-mi cer scuze că nu am reușit să stau pînă la partea șase))) căci m-a izbit un sunet de telefon ca sirena de urgență, dar nu m-am plictisit deloc cu cei de la Cantemir ce au vînă tare de muzicieni și toată puterea unui suflet mărinimos de copil… studiam acest izbitor contrast între o tînără moderatoare de la care mereu mă pocnea un spiriduș să-i fur foile să vedem dacă știe ceva inafară de a citi de pe foaie))) și acest copil mare pe care l-am întîlnit abia azi pe timp de amenințare ploioasă, că nici nu știam cum îi zice… Vlad Mircos, nici nu mi-i rușine barem că nu-l cunosc, adică mendrele mele nu chiar des se intersectează cu rușinea din viziunea moldovanului ( fiecare iubește societatea cum o vede), dar aici chiar fără chef de pretenții față de mine… Nu l-am știut că nu-mi închipui un om ca Vlad să se bată cu pumnul în piept, să ceară medalii))) 45 de ani de trai și 20 de aport muzical? Cum de nu s-a stricat băiatul acesta, unde-i patosul, unde-s imnurile… Vlad Mircos… Da , uite, nu te știam, dar, mulțumită Svetlanei si bunului Dumnezeu, am mai cunoscut un om adevărat de artă, teafăr la inimă și cu zvîcniri de muzică și prin somn… Am visat ți eu un vis, Vlad. Se facea că intru întrun cămin de impresii și carte și aud o voce , care vorbește despe copilărie cu atîta farmec, despre mama ți tata, părinți cu prispa clădită din note, căci tăticul a absolvit trei cursuri la școala serală de muzică, iar Vlad Mircos doar i-a dat aripi visului din casa părintească , să zboare prin lume, căci e compus din ea și pentru ea… povestea de primele experiențe cu încurajări de acelea care știe să le fac Boris Lebediuc ( cum să nu, mi-a căntat, cunosc bine, chiar mi-am imaginat încurajările), am auzit cum discipolele tale vorbeau despre un prieten bun pe nume Vlad ( uite că deja cunosc cum te cheamă)))) ele, care au trăit mai puțin ca mine te știu și eu mai n-am rămas în urmă… Mi-au plăcut melodiile mult de tot, mi-au plăcut ochii tăi, care priveau exact cum țintesc eu cînd spun un vers: urmăresc să ajungă direct în sufletul omului… Pînă la urmă ploaia nu a mai avut nici o valoare pentru mine, eram doldora de energie de la Vlad. Nu stiu despre poieți și zdrențe, Vlad, dar știu sigur că există între oamenii ce se pretind a fi plăsmuiți din artă două soiuri: de ARTĂ și de Doamne mă … iartă))) Vlad, noi suntem din acelaș aluat, o spun fără modestie, căci mă mîndresc cu asta, numai că tu ești un pic mai bun ca mine că ești mai mare… Da, ai un zîmbet ca un soare, ce dăruie mireasma romanticii…Svetlana Vizitiu, încă o dată mersi de invitație, dacă mă mai inviți – mai vin! Dar fără foițe, căci sunt sigură, noi toți stim a citi, dar s-o întrebi ce băiat îi place- știe și fără foaie că asta o cere sufletul… Sunt sigură, că foile au fost presurate cu cuvinte frumoase tot de ea și adică găndurile sunt ale ei, dar adică aista așa și împarte lumea… în oameni, care au ce spune și oameni, ce au ce citi))) Mulțumesc de atenție, nici nu știu dacă cuiva îi este interesantă părerea mea, dar de ce să n-o spun dacă o am)))
P.S. Încă o dată m-am convins că la biblioteca municipală e o atmosferă plină de armonie și carte, bravo și celor ce susțin biblioteca municipală “B.P.Hașdeu”!


423 comentarii

Mi-am dăruit soțul amantei lui


Am trăit 18 ani cu soțul meu, iar acum el a plecat la alta.fum Eu sunt de vină. O viață întreagă am fost cașnică, soțul era umărul meu, serviciu și prietenă. În ultimii ani am început să-i simt indiferența. Tot mai des se reținea până târziu la servici, sta tot mai rar pe-acasă… Acest lucru mă supăra tare. Am încetat să ieșim împreună. Eu, sincer vorbind, am devenit o isterică. Deci, tabloul arăta astfel: soțul vine de la serviciu acasă, unde-l așteaptă o scorpie, care din prag începe să țipe, să spargă vesela. Nu mă puteam resemna, că nu mă mai iubește la fel ca înainte. Soțul meu e foarte comunicabil, are mulți cunoscuți. Eu însă, în acești ani m-am izolat mult, m-am transformat într-o persoană nesociabilă, cu complexe, fără prietene. N-aveam o viață a mea, ci doar a soțului.  Desigur, el fiind permanent între oameni, eu nu-l mai interesam, devenisem dependentă de el în totalitate: și moral, și financiar. El nu mai putea suporta o povară ca mine. Ultimul an am trăit ca pe vulcan, nu ne mai vorbeam pe un ton normal, doar cu țipete. Ambii înțelegeam, că nu mai putem continua să trăim astfel. Acum două luni mi-a zis că i-am stins toată dragostea lui pentru mine și… a plecat. Locuia prin hoteluri. Nu credeam că e pentru totdeauna; îmi ziceam că încă mă iubește. Trebuie doar să ne odihnim nițel unul de altul. Când venea, vorbeam despre cum am decăzut, ce am făcut din dragostea noastră. Apoi, a recunoscut, că trăiește cu altă femeie, care l-a încălzit cât a fost pribeag, și, tot cu ea, a găsit căldura care în familia noastră lipsea de mult timp…a rabotati nado

Lumea în fața mea s-a prăbușit! Nu știu, cum am reușit să rămân în viață. În tinerețe mă gândeam că dacă voi avea un soț infidel, îl voi omorî și pe el, și pe amanta lui. Eram convinsă, că nu-i voi ierta înșelarea – orice, numai nu asta!

Dar, într-adevăr…  m-am târât la picioarele lui, implorându-l să se întoarcă. Plângeam în hohote ca o nebună: și de unde atâtea lacrimi s-au adunat în mine! Iar el mă privea cu milă și-mi zicea să nu mă înjosesc atâta, – nu se mai întoarce! O săptămînă am stat, pur și simplu, întinsă; mă durea inima și nu-mi trecea nicio licărire prin minte. Nu mai aveam niciun sens să trăiesc, mă gândeam la suicid. Chiar am început pregătirile: am cumpărat medicamente și koniak, să le beau; am mers la volan prin oraș, căutând un loc de care să mă izbesc în plină viteză; am stat pe un pod și doream să mă arunc în râu… Nopțile mă visam moartă. Atât de mult m-am apropiat de moarte, încât ziua îmi părea beznă, iar din toate părțile, umbrele ei îmi întindeau ghearele. Nu aveam cui să vorbesc și să mă plâng. Părinților nu le puteam spune, sunt bătrâni și-l iubesc pe soțul meu. Nopți întregi nu puteam adormi: îmi imaginam, cum e el… cu ea, cealaltă. Băusem munți de somnifere, iar dimineața nu-mi puteam deschide ochii umflați, aveam și vomă. Nu mâncam nimic. Apoi, într-un moment, brusc m-am gândit, că sunt cu Credință în Dumnezeu, și e păcat de gânduri negre; că ea, moartea, e mereu alături, voi reuși s-o apuc oricând. Dar aș putea să-mi trăiesc viața fără soțul meu, hotărâsem să încerc. De ce am încetat să mă iubesc și să mă respect? Am 40 de ani și n-am realizat nimic… Am încercat să deschid ochii și să mă văd dintr-o parte: un șoarece gri, o molie fără culoare. Este uimitor, că soțul meu a trăit cu mine atâția ani! În locul lui, chiar aș fi plecat mai demult. Și, am decis să trăiesc, să-mi schimb viața, să devin alt om! 1471258_686998824668411_1681828373_nSunt recunoscătoare acestei situații că s-a întâmplat. Mi s-a făcut ușor pe suflet! Nu mai am frică, i-am supraviețuit, trecutul a ars, se naște ceva nou. Mă voi schimba și îmi voi întoarce soțul iubit! Pe ea, cealaltă, însă n-o urăsc. Doar i l-am cedat: o las să se mai încălzească puțin. Îi cunosc numărul de telefon și adresa, dar nu-i voi face rău. E o femeie interesantă, are multe prietene. Predă, e cu inițiativă, zâmbește, merge pe tocuri înalte. Iar eu – o casnică posomorâtă în blugi și pulover…

Mai întâi de toate, trebuie să îndrăgesc toată lumea! ea ori fotblCât e de plăcut să zâmbești oamenilor și să primești zâmbetele lor drept răspuns! Mă voi duce la Malldova, să-mi reînnoiesc toată vestimentația: am și uitat de când nu am mai făcut acest lucru. Voi studia limba engleză, ceea ce am visat toată viața. Voi comunica și mă voi sfătui cu diferite persoane interesante pe rețele de socializare… Voi învăța să trăiesc din nou.

Sunt deja în stare să vorbesc normal cu soțul, nu-l presez, nu-i mai torn istericale: nu mai am asemenea porniri. Încep să-i par interesantă; nu-și crede ochilor, zice că nu sunt eu. Vine în fiecare zi acasă. Îl întâmpin în fiecare zi cu zâmbete. Uneori sar la gâtul lui de bucurie. La plecare îi zic că-l iubesc și-l voi aștepta mereu. Se întâmplă și sex, și încă de acel de care în căsnicia noastră nu am avut de zece ani. Totuși, soțul meu e cel mai bun amant. Ne amuzăm pe seama amantei lui, că iată, o schimbă cu soția…Sanda drive

Când mi-e rău, pot să-l telefonez: el mă alină cu vorbe, care-mi topesc sufletul, și-atunci mă calmez. Eu iubesc drive, el știe acest lucru și-i place. Sunt parașutistă, tenisistă și automobilistă. Am toate șansele să-mi întorc soțul înapoi. Poate că el ar fi revenit, doar că deja… eu nu doresc acest lucru. Nu vreau să se întoarcă la mine – la cea de odinioară, vreau să se întoarcă – la cea renăscută. Pentru asta mai am nevoie de timp. lo2Desigur, mi-e greu și nopțile mă apucă disperarea la gândul că nu voi reuși. Însă, cred că voi rezista și… voi reuși! Cum eram înainte, nu voi mai fi. Și, chiar dacă nu voi reuși să-mi întorc soțul, în schimb voi câștiga respectul pentru mine însămi.

Dacă cineva mi-ar fi spus ce mi se va întâmpla, n-aș fi crezut. De ce ma confesez, de ce îmi spun povestea mea? Nu știu. Însă, urați-mi noroc!

Din mărturiile unei ‘doamne drive’…

😉