Adevărul? Un aisberg. Aproape imposibil de văzut în întregime.
Bunătatea? Lumânare ce arde iubire…
Bucuria? O smulg de pe chipul copilului care am fost când am văzut pentru prima oară un fluture multicolor. Din când în când o port, așa strâmtă, fără a-i cere să fie. Dacă nu exersez, își pierde elasticitatea.
Prietenia? O simți, mai ales, la bine. Dacă ai cu cine-l împărți.
Frumusețea? Lipsită de substraturi, devine suprafață goală.
Tinerețea? Se vrea purtată cu bun simț și ascunsă la timpul potrivit în garderoba sufletului.
Feminitatea? De coșmar. Dar și de miere. De mult sânge. Și lină. De lună. Luni, luni, luni – ani de zile. Sâni tari, moi, dureroși, pustii… Poveri niciodată pentru ei. Facerea! Apă vie și stropi de otravă. Puf și gheare. Mâini dragi pe trup. Alteori străine. Plase și forfecuțe. Arome proaspete și obosite. Rece și fierbinte. Zdrențe de inimă și inimă soare. Războaie mari, mici, pierdute, fără sens… Și teamă.
Bărbații? Îți iubești tatăl, îl vei vedea câte puțin în fiecare. Ai un frate – de asemenea. Ai un fiu… Nu-l am, dar mi-aș fi dorit să cresc un bărbat așa, cum simte femeia din mine că ar fi fost să fie.
Carnea? Un dar pentru om, muritor.
Tristețea? Dulceagă. Prelungă. Ca o băutură de taină. Îmbată lent, frumos. Te oglindește. Te întreabă despre tine. Îți poate povesti ce nu vrei să auzi. Ascult-o. Zâmbește-i. Va zâmbi și ea.
Singurătatea? Ți-o faci prietenă și nu mai ești singur(ă).
Durerea? Uneori tăcere asurzitoare.
Cuvântul? Bagheta magică a omului, pentru a face minuni. Dar el a învățat cu ea și a nimici.
Poezia? Ți se dă în schimbul sacrificiilor. Altfel e altceva.
Sensul? Energie. Răzbate cum și (pe) unde știe.
Prostia? Nu are nici sex, nici margini.
Nebunia? E pentru aleși. Dar și pentru cei care uneori o aleg, ca să-și petreacă timpul mai altfel.
Frica? Pisică sălbatică. Viperă. Șobolănoaică. Fiară greu de îmblânzit. Cameleonică, de neobișnuit. O taci. O spui. O crezi. Înveți să nu. Te supune. O mai strunești. Până mori. Atunci abia… fuge.
Gelozia? O gorgonă. Evită-i privirea și nu te va ucide. Altfel, ea plutește în apele sufletului, ba apropiindu-se, ba îndepărtându-se de dragostea din el.
Iertarea? Despovărare. A ta prin celălalt.
Libertatea? Zeii, probabil, o știu. Ei nu se grăbesc să trăiască. Dacă aș cunoaște limbajul zborului, l-aș întreba. Omul, însă, își va găsi mereu lacăte și lanțuri, iar mintea îl va ajuta să n-o cunoască decât fragmentar, în anumite vise.
Visele? Lume paralelă. Deși impalpabilă, adesea mai palpitantă.
Timpul? Clipa aceasta. Celălalt – veșnic, iluzoriu.
Moartea? Sub apă are ochii bulbucați și gura adâncă, nu știu de ce luminoasă. Chimică arată nicium. Cea de mână de om… Despre ea nu se vorbește. Violentă e mai moarte. De unde știu? Mi-a dat numai niște ghionturi. Poate e blândă și transparentă… Voi afla. Sigur! Dar nu cred că voi povesti.
Raiul? Gust din vinul tatei, unic. Iau câte o linguriță din mierea de acasă și îmi dau bine seama că acesta este raiul meu. Îl rog pe Marele Împărat al universului să mi-l mai lase. Cu sarmalele lui mici. Cu șuvița de miere prelinsă în zigzag pe masă. Cu vinul zvântat pe buze. Cu tata acasă, tăcând. Cu mama alături, mișunând și vorbindu-i, în timp ce noi suntem la casele noastre, cu grijile noastre, cu plăcerile noastre, cu prea puțina prezență a noastră.
Dumnezeu? Iubire.
Iubirea? De ce s-o vorbesc dacă o pot trăi?
/Radmila Popovici/ ❤
(Monolog spontan ce nu s-ar fi scris fără provocarea Svetlanei Vizitiu. Mulțumesc, dragă Svetlana, că nu mă lași să fac lucruri mai importante.)
30 aprilie 2017 la 18:03
A republicat asta pe Rodica.
ApreciazăApreciază
21 iulie 2016 la 11:57
E doamnă elegantă, inteligentă, frumoasă, harnică şi talentată.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
21 iulie 2016 la 11:59
de-ar fi așa, mi-aș construi monument cu propriile mâini, dar e mult până acolo
ApreciazăApreciat de 1 persoană
21 iulie 2016 la 9:49
Am dat total intamplator peste acest blog, dar imi place. Imi place mult! O scriere lina si metafore vii. Total pe gustul meu. Multumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
20 iulie 2016 la 22:04
frumoasa scriere, superbe definitii! Multumim!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
20 iulie 2016 la 21:52
Dragă Svetlana, ca de fiece dată, nu ai astâmpăr. De unde setea aceasta, în aceste timpuri, de a căuta în oameni, de a le scoate frământările la suprafață? Ești fenomenală prin capacitatea deosebită de a-i aduna și a-i menține la un loc, descătușându-i, provocându-i la sincerități.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
20 iulie 2016 la 21:54
Radmila Popovici
Svetlana Vizitiu ne a adunat, noi considerăm că în aceaste timpuri pline de tehnică cărți electronice totuşi cartea rămîne la loc de cinste sărut mîna cu respect
ApreciazăApreciat de 1 persoană
20 iulie 2016 la 22:01
Radmila, ap, eu fac ce fac demult, iarna viscolul ascult, vara… ma anin de voi ))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
21 iulie 2016 la 9:13
Buna ziua Radmila Popovici !
Sunteti FENOMENALE amandoua ! 🙂
Ma bucu sincer sa va citesc postarile ! 🙂
Cu stima si respect,
Aliosa (Alexandru Popovici )
ApreciazăApreciază
20 iulie 2016 la 15:18
Ginduri de viata, le-am imprumutat in inima mea
ApreciazăApreciat de 1 persoană
20 iulie 2016 la 13:25
O ador pe femeia asta pentru cea ce este pentru ceia face domnul să o aibă în pază textele ei poieziile ne încălzesc inimile fie ca ea să fie veşnic încălzită de soare scăldată în iubire învelită în fericire doamne ajută Radmila Popovici Svetlana Vizitiu mulțumim
ApreciazăApreciat de 1 persoană
21 iulie 2016 la 12:00
ce suflete pe aici!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
20 iulie 2016 la 12:38
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/12/08/radmila-popovici-o-carte-cu-nervii-deschisi-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
Protagonista Radmila Popovici a Clubului Impresii din viata si carti
ApreciazăApreciat de 1 persoană