„În amintirea jurămintelor făcute, cine-s acei scriitori, personaje ale minţii noastre? Singure şi neputincioase?”
La vârsta de zece ani, îi moare tatăl, după scurt timp moare și mama, și Natalia a fost înfiată de mătușa ei, o soră de-a mamei sale. Nu i-a cunoscut bine nici pe bunei, iar fratele îi povestise un caz cu ei de pe timpurile războiului hitlerist:„Aşa, precum beciul buneilor din curte avea dimensiuni mari, mai toţi vecinii veneau şi se ascundeau aici atunci când loveau bombardamentele în satul lor. Beciul există și azi, dar este într-o stare dezastruoasă, nu are cine repara…”
„Plouă cu multe virgule/şi vreau să vin acasă/ să văd ce faci tu Nistrule?/ cu prea-frumoasa ta aleasă/ în nori acoperi genele salcâmului/ şi vreau să vin acasă/ să simt tânjirea drumului/ şi cărarea cu flori ce nu-i atât de deasă/ impăengeniți îmi sunt ochii/ şi vreau să vin acasă…”
Copilăria Nataliei: „A fost interesantă și plină de peripeții”, căci s-a născut pe malul Nistrului și mai tot timpul îl petrecea pe acest mal jucându-se cu copiii din vecinătate. Mânca ades bătaie de la mama pentru că putea să nu mănânce de dimineață, doar să calce nisipul Nistrului toată ziulica. De atunci, ea adoră natura și tot ce-o înconjoară. Îi plăce nespus de mult să pescuiască, o pasiune moștenită de la tata, de când era mică.
O absoarbe liniștea în timpul pescuitului, atunci când Natalia reușește să lege niște rime pentru următoarele poezii asociate gândurilor sale. O fire tânără, firavă, visătoare și inocentă în suflet, Natalia greu se adaptează acestor timpuri cu inovații și tehnologii informaționale atât de rapide în mintea ei care se confruntă cu clasicul din visele sale… Mărturisește că dragostea pentru poezie i-a fost inspirată din copilărie, și prin lecturile la școala din satul ei, pe care le facea în perioada vacanțelor. În presa scrisă, a debutat în numarul 11-12, din noiembrie-decembrie 2017 al almanahului „Sud-Vest”.
„Un glas cu dor cerul-nflorise
nimic de-al meu amor nu ştiusem
şi de atâta ploi cheia se-negrise
speriată de singurătate
cu uşa încuiată ramasem
cu noaptea de trei zile dorm
şi florile iubirii le culeg orfană
ele îmi spun o vrajă ai pus s-adorm
că uşa să se deschidă că o vicleană
vede cum tăcerea în câmpuri se-aruncă
ne deschide şi se-nmoaie în faţa noastră
bine ai venit – jumătatea mea din stâncă
lângă uşa mea dezbrăcată în noaptea cea albastră…” (Natalia Vâlcu)
Natalia VÂLCU s-a născut în anul 1988, în satul Crocmaz, raionul Stefan Vodă, Republica Moldova, într-o familie de țărani Petru și Liubovi Vâlcu. Are un frate mai mare Viorel. A absolvit școala medie din sat în 2006, și în 2007 urmează studiile la Drept, Universitatea Liberă Internațională din Moldova. În 2013 obține diploma de jurist, dar lucrează temporar ca îngrijitoare de teren în satul de baștină. Mirele ei Iurie Taranenco cu care vor juca nunta la 20 decembrie 2020, este nevoit să muncească peste hotarele Moldovei ca tencuitor (pentru a agonisi ceva bani…)
Peripețiile în copilărie. O istorie aparte ar fi legată de suferința broaștelor din sat grație curiozității naive a Nataliei. Acum ea zice că „toată viaţa o să-mi cer ertare de la ele, ce să spun, eram copil, şi de fiecare dată nu luăm gândaci – rime – ca toată lumea, ci anume „colorazi”, le puneam frumuşel în cârlig. Precum luminau la soare, ademeneam broaștele cu „vraja mea” şi cât ai zice peşte, ele se agăţau sărmanele, ocăind de durere… Și eu, mândră că am mai prins o broască de culoare verde pe care apoi o demonstram, mai ales, celor care se speriau de văicăierile broaștei”.
Aventurile nu se opresc aici, Natalia avea și o colecție de cuțite și ace de la șerinzi, o făcea pe medicul, apoi pe bucătăreasă, tăia legumele/fructele, și umplea șerinjile cu apă stropind în jur. Se credea gospodină mare la casă! Era în așteptarea reacției celor surprinși și… ale broaștelor fără mișcare care se lungeau speriate deasupra apei, lucrurile ce-o amuzau mult…
Pasiunile. Natalia spune că există oamenii pe care ceilalți înţeleg foarte greu: „Mi se întâmplă şi mie astfel de situaţii, însă mă bucur că am ocupaţii pe care le ador foarte mult – compunerea poeziilor. Atunci devine indiferent ce crede lumea despre tine, și… mai uit de singurătate”
Adoră să brodeze tablouri cu biser, la fel, ca pescuitul. Îngrijește și creşte florile de grădină, este preocupată de acest colorit aromat și frumos. O interesează și pirografia, legatul crucufixe-lor și al integramelor din capitolul Muzică. Alte planuri are pentru studiul Chitarei, poate fi și pianul, saxofonul… În general, adoră arta și lucrurile frumoase pe care și ea le descoperă sau creează…
Top Cărți, Lectură, recomandări de carte. Cu toată seriozitatea Natalia recomandă cartile lui Ionel Teodoreanu, în special, romanul lui deosebit „Arca lui Noe”; „Femeia la 30 de ani” de Honore de Balzac; Pentru dezvoltare personală: „Cum să-ți faci prieteni și să devii influent” de Dale Carnegie („cu toate că în ziua de azi e foarte greu să ai prieteni de suflet, multe depind de caracterul tău”); „Inteligența emoțională” de Daniel Coleman;
Pentru fete recomandă cartea care a influențat-o mult și pe ea: „Ce se întâmplă cu mine” de Susan Meredith;
O lume perfectă înseamnă respect pentru munca celui de lângă tine:
„Însă, primul lucru care mi-a venit în minte a fost Respectul. Am conştientizat a câtă oră ca în societatea noastră nu există respect de „niciun fel şi pentru nimic”. Oare nu suntem învăţaţi de mici pentru acest lucru? Îmi aduc aminte foarte bine acest cuvânt cu tot ce înseamnă încă de la câţiva ani ai mei de la naștere. Mi–a fost insuflat, în mod constant, până când a devenit o parte din mine. Cu tristeţe observ zilnic că nu există respectul pentru oamenii din jur, pentru părinţi, prieteni, profesori etc. Nu există respect nici pentru lucrurile din jur, pentru munca oamenilor, pentru ceea ce avem, pentru societate, pentru oraşul în care trăim, şcoală, serviciu, educaţie, circulaţie, pietoni, animale, curăţenie, parcuri, sănătate, pentru natură, pentru spaţiul nostru sau al altora, pentru viaţă, pentru ceea ce ne oferă ea şi cel mai trist nici pentru noi. Un alt lucru care mă întristează este faptul că banul devine din ce în ce mai solicitat şi „el” – conduce o lume întreagă. Aşa s-a întâmplat poate din propria greşeală că nu am încă nici o carte editată însă, în schimb, am gândurile puse în mintea mea călătoare cu două întrebări înaripate:
La care încerc să răspund cu cea mai mare plăcere! Despre ce scriu? Şi de ce? Scriu despre evenimentele ce se petrec în sufletul meu. Despre suferinţe, destin, natură, iar inima mă roagă să scriu și despre dragoste, dor… Să le adun toate grămăjoară…”
Natalia Vâlcu își exprimă retrăirile, frământările de zi cu zi:„Personal, includ totul ce poate fi şi dragoste, şi natură, şi suferinţă, orice. Unii scriu pentru bani, alţii pentru a se proslăvi, iar eu scriu pentru că poezia îmi aduce liniştea şi armonia sufletească, mă purifică din toate punctele de vedere! Poezia pentru mine este ca un părinte ce-mi tratează rănile sufleteşti. Pentru mine cel mai mare dar este atunci când mă vizitează Muza. O aştept cu sufletul la gură, dar nu uit niciodată de criticile şi aprecierile prietenilor.”
Prietenii îi citesc cu drag poeziile. şi aşteaptă altele noi. Dar, prieteni… sunt puțini sau nu există decât admiratori. Natalia e în așteptarea prietenilor, a celor cu care se poate comunica liber, discuta orice lucru de suflet, e greu să fii într-o societate atât de mare și să te simți un singuratic…
Vădim Bacinski, ziarist și scriitor, membru al USM, cel care primul i-a observat talentul Nataliei Vâlcu și i-a schimbat radical viziunile despre poezie – a evidențiat: „Versurile Nataliei Vâlcu au în ele principalul – Fiorul poeziei! Ceea ce le lipseşte multora dintre cei ce scriu. S-ar cere însă de mai lucrat asupra poeziilor pe care le are scrise, multe versuri sunt supraîncărcate cu imagini şi dacă le mai descarci puţin – ele sună mult mai bine. Cam aşa în linii mari, poezia are în ea trăire, fior, nu este rece.”
„Turismul are, fără îndoială, un rol foarte important în viaţa fiecăruia dintre noi. Moldova atât de mică şi atât de diversă şi, tot odată, necunoscută străinilor, oare nu merită să fie vizionată măcar… cu paşi mărunţi?” – se întreabă Natalia. – Intr-un final, am plăcerea să vă invit să vizitaţi punctele noastre turistice din Satul natal Crocmaz > Muzeul etnografic ce poartă numele celebrei artiste Ecaterina Malcoci; la fel Vinăria din Purcari, precum şi cea de pe teritoriul satului etc. Muzeul a fost fondat în anul 1986 cu ajutorul cetăţenilor în el puteţi admira foarte multe lucruri care la prima vedere par a nu avea nici un preţ, însă oricum atrage atenţia cercetorilor…”
Din versurile Nataliei Vâlcu:
„Îngerul meu alb” „Nu pot să zic– trecu o oră Sau, poate, o veșnicie în lipsa ta. Învăț să număr după slovă, Iubesc și caut steaua mea. E crud să știu că niciodată N-oi fi în vise muza ta, Dar te aștept ca altădată Să mă topești cu vraja ta. Încerc să uit să fug prin fumul de țigară Pășind alene spre calea ta Și iau din mers acordul de chitară, Apoi zâmbind îți spun să-ți cânt ceva. Dar nu mă-mbat cu vise prea deșarte Și las chitara-n locul de cândva. Pășesc domol, atâta cât se poate Să te aud venind pe alba nea.”
„Un strain” „Un străin cu gura de sete, Întoarse buzele spre plete Și citi în ochii mei regrete. Așa adormi cu fața-n palme Și strâns, în a dorului tărie, Îmi luminezi geloziile înaripate, Plecând deschis prin sufletul ce-l știe… Prin livezile albe zboara albine Și acum te rog, străine, Întoarce-mi norocul precum a fost.”
„Toamna” „Aud picăturile de ploaie În frunzele dezordonate. Urmele cucului dispar în șiroaie, Dispar și nucii în ramurile-nclinate. Rezistă doar trandafirul, într-o stare neaprinsă. Flămând după soare, aplecase capul. De sus licări o nouă lumină, Însă înțelesese că îi venise timpul. …Brumele sărută văile, Toamnei nu î-i milă de nimic din ce a lăsat. Nici de tăcerea mare, neatinsă și mută, În care valurile s-au revărsat. Răsună din zorile grăbite Un cântec de cocoși, Glasurile sunt slăbite De toamna caștanilor țepoși.”
„Capătul lumii” „Atât de mult fiind în căutare, La capătul lumii mă oprisem Te așteptam demult și mâna îmi întinse Rămâi… Aici, la mine, dragostea nu moare. Capăt al lumii, îți mulțumesc pentru tăcere Și pentru miresmele de tei. Ai furat o stea din vârful bolțeie. Să mă cucerești. Cu asta ămi dai putere. Cine ești tu, capăt al lumii? Un vis, o alinare, o speranță? Deseori văd cum urcă poeții pe balanță Și tot rămân tineri, în ghearele vremii.”
„Cireșe” „Cireșele se coc vorbărețe Și pasul meu prinde culoare. Se laudă cu fapte mărețe, În noua lor amploare. Sub umbra cireșilor astăzi scriu, Căci mâine poate târziu să fie– Eu să nu fiu, să descriu Noua biografie. Dar, până când, admir invidioasă Cireașa agățată la ureche. Cu ea par și eu mai frumoasă, Chiar fără pereche. Mi-i jale și nu pot întoarce înapoi Culorile ce-mi încălzeau tălpile. Acuma, printre vârfuri, răsar semințe noi, Ca tu să râzi, copile…
„Seara de vineri” „Seara de vineri… Catastrofă… Ninge. Stelele nu le mai văd… Nu-mi ajung cuvinte pentru înca o strofă, Dar o scriu din focul ce astăzi o să-l revăd. Iarna, cunosc ale tale dorințe: Ochii lui cu drag să-i privești… Rămii– ca o turmă de păsări, albe, îndrăznețe, Iar eu continui să istorisesc povești. Nu-i vina iernii că nu are muză Și devine mai scrit versul… Căderea săniuțelor în troiene mă amuză Și prin pădure, după lemne, îmi îndrept eu pasul.”
Surse despre Natalia Valcu:
https://www.facebook.com/natalita008
http://www.poezii.md/poezie/46001/si-vreau-sa-vin-acasa/
❤ Svetlana Vizitiu, Impresii despre tinere talente, 2020
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 