Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Radmila Popovici – o carte cu nervii deschiși. Clubul ”Impresii din viata si carti”

13 comentarii


Club cu Radmila Popovici

…încotro înoți dacă malul
lipsește pe harta
acestei lumi cui
ceri ajutorul…

N-ai tu nicio vină, Țară, că n-ai ajuns să fii matură, conștientă, de sine stătătoare, bine conturată, cu personalitate, c-o istorie limpede, cu limba ta (română). Pentru că povestea bizară ți-o scriem noi, dezrădăcinații, dezmembrații, decaptații… Noi, iepure-cameleonii tăi, mai ales de la ’40 încoace.” (Radmila Popovici)SDC16355

    Protagonista de azi la Clubul ”Impresii din viata si cartio personalitate remarcabilă, Radmila Popovici, – cea care mă surprinde în continuare prin relația ei specială cu publicul, prin energia încredibilă ce o transmite cu duioșie și rafinament. Este Adevărată. Fără falsitate, cu o culoare aparte a Poeziei sale, și, din punct de vedere sentimental, este o persoană uimitoare… Intuiesc o fire poetică, nu doar emoțională, vulnerabilă, cu o durere strigătoare, dar și foarte tolerantă, optimistă, cu mare Credință în Dumnezeu. O luptătoare în suflet. Prezintă calități și valori umane benefice pentru generația tânără, spre maturitate și înțelepciune. Prezintă Speranță și Patriotism. Un caracter dur, un model de viață, demnă de urmat!  – Vivat, Radmila! – Viața ta și poezia întrunesc Magia… A fost un spectacol miraculos montat de momente speciale inspirate de suflet, cu susținerea publicului, artiștilor, poeților, prietenilor și aplauze-aplauze la infinit! Am simțit, într-adevăr, o regrupare la club, prin emoție și chiar lacrimi, o apropiere de suflet. Bucuria de a Trăi și a susține pe ceilalți. O lecție de viață… (Svetlana Vizitiu)SDC16356

Poate că oameni ca ea ţin echilibrul spiritual al Terrei. Femeia- prietenă şi femeia-poem s-au întâlnit şi pentru a ne lăsa nouă tuturor, seminţe de vers memorabil încrustat în cântec…. (Valentina Ursu)

Am un simţ aparte al pământeniei şi al oamenilor care vin din părţile Unghenilor, iar Radmila Popovici face parte din Panteonul oamenilor celebri pe care aceste locuri le-au dat spaţiului românesc. Dar dincolo de aceasta, universul poeziei sale este minunat, ca şi totalitatea oamenilor pe care ştie să-i adune în jurul său, iar întâlnirea de la Biblioteca Hasdeu a mai confirmat încă odată acest magnetism al spiritualității sale. (Octavian Ticu)

Radmila este o persoană foarte sensibilă, delicată, rafinată, simte realitatea în felul ei aparte, își transmite trăirile prin Creația sa profundă și elegantă. (Svetlana Bivol)

Radmila este colega și prietena mea de la vîrsta de 14 ani. Este o fire deschisă, sinceră, echilibrată, creativă. Mereu s-a manifestat prin simțul limbii, al ritmului și al tactului. Nu se teme să-și încerce puterile în domenii noi. Răspunde cu entuziasm provocărilor frumoase. (Angela Cutasevici)

Radmila este poeta și omul de o sensibilitate viscerală și de o forță vitală nestăvilită, fără jumătăți de măsură. Scrie o poezie a contrastelor, în care eufonia alternează cu strigătul, imaginile diafane – cu cele aspre, nervoase, feminitatea maternă, luminoasă – cu cea de amazoană tumultoasă, aflată în ring. (Nina Corcinschi)

Fiecare loc pe pămînt are o poveste a lui, dar trebue să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi. (N.Iorga) Locul de baştină a poetei Radmila Popovici este un loc deosebit şi aici un dram de iubire nu merge, este necesară toată iubirea. Floriţoaia Veche din Ungheni un sat care a tezaurizat multe valori morale şi spirituale. Radmila Popovici crează o poezie autentică, care este adusă în scenă. Tot ce crează poeta ne duce într-o lume veselă, tristă şi reală…. O poetă care are un loc aparte în literatura romănă… (Valentina Ciobanu)

Cel mai reușit despre Radmila ne vorbește poezia. O exprimă adîncimea rădăcinilor limbii române călite în obidirile vremelniciei.Dincolo de Prut sau Someș atingem împreună tinda lui acasă îi curățăm ogrăzile oțeliți în credința noastră strămoșească.Cu versurile Radmila hrănește lupta prin care ne păstrăm buna noastră naștere și încruciți respirăm limba română, fericiți și triști deasupra granițelor convenționale sîntem împreună… O spune o cititoare de pe internet din marea familie a limbii și rostirii poetice… (Eugénia Paraschiv)

SDC16358

Radmila nu doar scrie poezie. Ea seamănă cu poezia sa, este soră geamănă cu Poezia. Este o fericire atunci când Artistul seamănă cu ceea ce face… (Teodor Buzu)

Evenimentul Clubului ”Impresii din viata si carti cu mai multe imagini de la club vedeti in albumul de pe Facebook:

 «Radmila Popovici — o carte cu nervii deschiși…», precum şi in filme video, mai jos:

https://www.facebook.com/events/1188199847860771/

Astăzi e o zi de artă, o zi cu mult soare.
Discuţii despre cărţi, viaţă şi plimbări prin coridoarele sufletului. Radmila Popovici e absolut fenomenală, sinceră şi plină de iubire. (Felicia Plamadeala)

Câtă deschidere spre poezie la Chșinău! Ceva timp în urmă, și ceva timp în continuare probabil, încă e de neconceput! Chiar atâta interes față de poezie? Bravo, Radmila! Se pare că ai făcut imposibilul: ai spars nu doar gheața, dar și cerul reflectat în apa de sub gheață!(Nicolae Popa)

E ploaie de lumina acest omulet ! Radmila Popovici, felicitari !!! A fost o pace, sa te ascult. (Galina Vieru)

Date biografice: POPOVICI, Radmila (31.8.1972, s. Floriţoaia Veche, r. Ungheni, R. Moldova). Poetă, autoare de texte și traduceri din rusă în română a unor texte pentru spectacole, musical-uri şi operete. A absolvit Şcoala Pedagogică din Călăraşi (1991) şi Facultatea de Litere a USM (1996). A lucrat traducătoare la Institutul Botanic din Chişinău (1992–1993), învăţătoare de limbă şi literatură română (1993–1994), manager vânzări şi ticketing la Agenţia Aeriană „Moldavian Airlines” (1996–2002) şi la Agenţia de Turism „Voiaj Internaţional”. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Debutul editorial îl marchează volumul de poezii „Mi-s” (2008) (Chișinău), Colecția „La steaua”, Ed. „Prut Internațional”. Al doilea volum de poezii, ilustrat cu imagini grafice de plasticianul Teodor Buzu, cu o prefață de Aliona Grati, poartă titlul „EvAdam” (2012), Ed. „Gunivas” (Chișinău), este structurat în două părţi tematic simetrice – „Femeia de zi”, „Femeia de noapte”. Volumul „a(l)ta” (2013), apare la editura ieșeană „Tipo Moldova”, în cadrul colecției „Opera Omnia”, cu o prefață de Grigore Chiper și constituie o selecție din primele două volume, la care se adaugă o a treia parte, inedită – „Cântecul mierii”. Tot în 2013 iese la lumină „Portativul cu pistrui” (2013), Ed. „Arc” (Chișinău) – o colecție de 22 de cântece pe versurile Radmilei Popovici, muzica fiind semnată de compozitorului Marian Stârcea, însoțită de un CD.
În 2014 îi apare volumul de poeme „Intimatum” (cuvânt înainte: Șerban Foarță, postfață: Florin Caragiu), la editura „Vinea”, București și este remarcat de criticii literari din țară: Gheorghe Grigurcu, Octavian Soviany, Felix Nicolau, Angela Mamier-Nache, Margareta Curtescu, Nina Corcinschi, Mihaela Grădinariu, Aliona Grati. Tot în 2014 acest volum este tradus în limba franceză de Olivier Martin-Grâce, cu un alt titlu „Iseult arrive” și este lansat la Salonul Internațional de Carte de la Paris, în martie 2015, la standul editurii „Vinea” și la standul României, într-un maraton poetic.
Cel mai recent volum al Radmilei Popovici „Unicat” (2015), publicat, de asemenea, de editura „Vinea”, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu și o postfață de Octavian Soviany este lansat la Salonul de Carte „Bookfest – 2015” și la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău.
Radmila Popovici este autoarea versurilor cântecelor cuprinse pe mai multe CD-uri de autor: „Tu şi eu” (2007), „O lume în ochi de copil” (2008), „Portativul cu pistrui ” (2013), muzica de Marian Stârcea și „Iubire, tu” (2014) în colaborare cu mai mulți compozitori.
A semnat textele pentru musical-ul „Porţile” (2010), muzica de Ghenadie Ciobanu, regie de Sandu Vasilache), pentru spectacolul „Douăsprezece scaune” (2014), muzica de Valy Bogehan, regia de Petru Hadârcă) și pentru spectacolul „Pepi Ciorap Lung” (2015), muzica de Valy Boghean, regia de Petru Hadârcă). A tradus din limba rusă în română şi a adaptat pe muzică versurile din „Мuha Tsokotuha”, de Korney Chukovsky, pentru filmul muzical televizat „Musca Bâza-Bâzâita” (2012), muzică de Iulia Sandu). A realizat, de asemenea, traducerea și adaptarea textelor cântate pentru opereta „Liliacul ” (2013), muzică de Johann Strauss, regie de Mihai Timofti, dar și a celor din spectacolul pentru copii „Reparatorii” (2015).
Colaborează cu interpreți și compozitori din țară și de peste hotare.
Publică poezie în diverse reviste literare.
Mai multă informație pe: http://www.radmila-popovici-paraschiv.com/

Cu sufletul descâlcit, cu inima nemachiată, vin, cu prieteni, pentru prieteni. Săptămână de lumină, lume! Ești binevenită! (Radmila Popovici)

Autor: Svetlana Vizitiu

Blogger, pictor de portrete gen clasic si abstract, organizator #Clubul_Impresii_din_viata_si_carti, poeta in debut, #Biblioteca_Parfumata Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/

13 gânduri despre „Radmila Popovici – o carte cu nervii deschiși. Clubul ”Impresii din viata si carti”

  1. Desăvârșită! Senzațională! Unică și în același timp multiplă!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Radmila Popovici: un amalgam de perle și feminitate | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

  3. http://www.trm.md/ro/cultura-azi/cultura-azi-emisiune-din-24-ianuarie-2016/
    Radmila Popovici: „Cultura Azi” la TRM. (Emisiune din 24 ianuarie 2016)
    Sumar: Expoziția Maestrului-fotograf, Mihai Potârniche; Clubul „Impresii din viață și cărți” cu subsemnata, invitată de Svetlana Vizitiu, fapt pentru care îi sunt foarte recunoscătoare; Nina Corcinschi și Maria Pilchin despre volumul de poezie „Fereastra cu lentile” de Zina Bivol. Mulțumiri producătorilor, Doamnelor Nelly Canter, Lidia Popodneac și întregii echipe! Vizionare plăcută!

    Apreciază

  4. Misterul mesajului Poeziei Radmila Popovici este atât de accesibil şi transparent, bogat în esenţă, chiar şi tristeţea lasă optimismului o şansă… Lumina însufleţită rămâne o enigmă, pentru că nu poţi rămâne pesimist, pentru că în toate mesajele Radmilei predomină nu doar Iubirea şi Speranţa Realizării, dar şi Credinţa că binele va domina cu orice preţ, altfel nu se poate… ❤ (Svetlana Vizitiu)

    SENSIBIL /Radmila Popovici

    iubirea mea avea pancreasul
    sensibil o visam urât i se
    făceau perfuzii o salvau
    numai foamea și liniștea
    iubirea mea era un
    copil care știa pe de rost
    poezii dureroase într-o noapte
    se plimba pe bulevard fără
    mamă fără tată cu un
    balon roșu în mână într-o
    noapte mergea pe
    trecerea de pietoni cu ochii
    închiși într-o noapte s-a
    împiedicat și-a julit
    genunchii într-o noapte n-a mai
    recunoscut drumul casa
    și ei
    mi-au luat-o mi-au dus-o
    în subsolul acela i-au
    scos plămânii rinichii
    inima pentru alte iubiri
    mai bogate iubirea
    mea avea pancreasul
    sensibil

    Apreciază

  5. Dragi prieteni! Votam cea mai buna carte romaneasca, printre care este si cartea ”Unicat” de Radmila Popovici​i!!! Cred ca sunteti de acord, ca se merita??? ❤ o Gasiti in rubrica Poezie – si votati!
    http://www.bookaholic.ro/votati-cea-mai-buna-carte-romaneasca-din-2015.html

    Apreciază

  6. Azi, pe postul TVM1, la 17:15 se va rula emisiunea ”Cultura azi”, cu sedinta Clubului ”Impresii din viata si carti” cu Radmila Popovici ca protagonista din 8 decembrie 2015! Vizionare placuta!!!
    https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/12/08/radmila-popovici-o-carte-cu-nervii-deschisi-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

    Apreciază

  7. Azi, 27 dembrie, la 17.15 privim TVM1 ”Cultura azi” cu evenimentul Clubul ”Impresii din viata si carti” cu Radmila Popovici!!! Aplauzee!!!! ❤

    Apreciază

  8. Pingback: Retrospectiva Clubului de elită ”Impresii din viață și cărți”: anul 2015 | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

  9. Radmila Popovici, (n. 31.08.1972, s. Floriţoaia Veche, r. Ungheni, R. Moldova). Poetă, autoare de texte și traduceri din rusă în română a unor texte pentru spectacole, musical-uri şi operete.
    https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/12/08/radmila-popovici-o-carte-cu-nervii-deschisi-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

    …aud te aud cum
    plângi ca un duelist
    învins
    ca un pictor căruia
    i-au ars cele mai dragi
    tablouri

    plângi ca un fiu care
    şi-a lăsat mama nevăzătoare
    singură
    plângi ca un prizonier închis
    pe viaţă
    plângi ca un călător
    care ştie că s-a sfârşit
    drumul

    nu plânge îţi spun
    duelul s-a anulat
    tablourile cele mai
    dragi ţi le-am pus
    deoparte
    întregi

    mama a început să
    vadă
    va sta la noi tot
    restul vieţii vom
    avea grijă de ea
    ca de copii noştri
    nu mă întreba care
    ştiu ce zic
    pentru că am scăpat

    da am scăpat de închisoare şi drumul abia începe…
    (Radmila Popovici, din ”Vom avea gemeni vom avea gemeni”, cartea ”Intimatum”, editura ”Vinea”)

    Apreciază

  10. Felicitari! Ati avut o protagonista de exceptie! Cu sufletu-i dezgolit, cu sensibilitatea pina la durut, Radmila ne-a invaluit cu lumina si blindete, a creat atmosfera in care am respirat poezie…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.