”Cobori în jos, luceafăr blând, alunecând pe-o rază,/pătrunde-n casă şi în gând şi viaţa-mi luminează!”
Nu vom mai vedea impozanta-i figură cu gesturile largi şi măsurate, acel cap frumos acoperit de ninsoarea timpurilor venerabile, nu vom mai auzi glasul lui modest vibrând de emoţie. S-a stins, tânăr, măcar să fi apucat jubileul… O minte ageră şi inimă mare, vorbitor de limbă rusă, dar îl adora pe Eminescu. A fost un om al generaţiei sale: generaţie, care visând un viitor de aur al umanităţii noastre, îndrepta activitatea sa cu toate pornirile nobile ale sufletului înfocat de puterea credinţei, pentru decenii şi veacuri înainte. Muzician înflăcărat, hărăzit de la natură cu darul extraordinar al spiritului muzical, entuziasmul juvenil, expansiunea sufletească, pofta de jertfă pentru tot veritabilul muzical, Pojar a reuşit să dea o expresie a puterii cu adevărat artistice: această putere îi denotă efectele enorme ce le-a obţinut prin scurt timp, ca Personalitate.
Mare a fost ca suflet, mare ca inimă, bogat în inspiraţii, precum şi mereu gata de lucru şi jertfire de sine.
S-a născut la 22 aprilie, 1961, în Chişinău, din părinţi: Nina şi Ghenadie Pojar.
Muzician, critic muzical, jurnalist, compozitor şi pedagog! – Serghei Pojar, o individualitate pregnantă care a transmis continuitatea ideologiei sale, în special, celor muzicale prin operele sale: “Luceafara tainstvennyj polet” (“Tainicul zbor al Luceafărului”, 2009); “Esti cudesa na svete”(“Există minuni pe lume”, 2008); “Lumina Luceafărului reflectată în muzica lui Eugen Doga” în culegerea “Eugen Doga: compozitor, academician” (2007); Anekdoty ot Pojara: “Lovisi rybka“(2005); “Kakogo cveta detstvo?”(“Ce culoare are copilăria“, 2005); “Komu mne sciastia odolziti?”- o culegere cu 65 de romanţe şi cântece pe versurile B. Kostişar – (“Cui să împrumut fericirea mea?”, 2004); “Ia prosil u zvezd vysokih”: Romanţe ale compozitorilor moldoveni pe versurile lui M. Eminescu, 2001; “K tainstvam pianizma”(“Spre tainele pianului”1990); “K zvezde” pe versurile lui M. Eminescu (“Către stea“, 1989) etc.
Continuând tradiţiile celor mai solicitate genuri de muzică, operele lui Pojar ating permanentele probleme ale existenţei noastre, ajutându-ne să înţelegem mai adânc moravurile, şi în ele, în primul rând, să ne recunoaştem pe sine.
“Avea un har deosebit şi rar – de a trăi exclusiv şi luminos: un mod de viată, reprezentându-i şi firea lui Serghei Pojar. Entuziasmat fiind şi stăpânit de vre-o idee fixă, el mereu ardea, potrivit numelui său (Pojar, din rusă, e Foc), de astfel, mereu, retrăia pentru soarta cuiva, proaspătă melodie, idee. Oricând nu-l întâlneai – era grăbit: fie, la Liceul Rahmaninov, fie, la şcoală, unde preda literatura muzicală, istoria culturii universale, solfegiu. Reuşea să nu rateze nici-un concert important, festival, sau vre-un examen la acea, devenită lui dragă, Academie de Muzică. Dorea neapărat, să fie la curent despre toate ştirile importante teatrale, filarmonice, ş-apoi, în pofida crizei de timp, expresiv şi cu mare pasiune, el le împărţea celor din jur. Precum îi sta în fire, reuşea să citească mult – surprinzând şi prin erudiţia sa, de altfel, se adâncea în arhive, descoperind documente spirituale originale ori manuscrise, uitate de cineva… Iar acasă, predomina cea mai mare pasiune a lui, religie, destin: Muzica” – îşi aminteşte jurnalista Nelly Tornea, în cartea lui Pojar“ K tainstvam pianisma, uroki i tvorcestvo Ludmily Vaverko”.
Margarita Şcelcicova, şefa Bibliotecii “M. Lomonosov”, din amintiri, şi-a exprimat cu sinceritate calităţile neobişnuite ale lui Serghei Pojar: “Graţie destinului pentru acest dar generos – întâlnirea cu o personalitate atât de neordinară, interesantă, talentată, precum a fost Serghei Pojar! El a apărut în bibliotecă, ceva timp în urmă, cu rugămintea de a elabora o bibliografie cu lucrările şi creaţiile lui, ceea ce ne-a uimit pe noi, bibliografii: domnul arăta mult mai tânăr şi vârsta lui ni s-a părut puţin solidă pentru un lucru atât de enorm – avea doar 45 de ani. Însă, el a însistat, şi noi am consimţit; ulterior, au fost suficiente câteva discutii, pentru ca să rămânem impresionaţi de sinceritatea, corectitudinea, spiritualitatea, bunătatea, mai cu seamă, de optimismul lui. Îl întristau doar calităţile negative ale celor, care nu ştiau să aprecieze responsabilitatea, priceperea şi binevoinţa, cu atât mai mult, nu suporta incorectitudinea şi inducerea în eroare. Avea o capacitate enormă de muncă şi un cerc larg de interese, era atât de preocupat de ceea ce făcea: compoziţie, interpretare, cercetare, întocmire, jurnalism, predare la şcoli, pe parcurs, şi pescuitul, umorul… Atunci când, era sănătos şi frumos, – nu mi-e jenă să recunosc, – el avea trăsături de statuie antică – şi era extrem de activ; apariţiile lui la bibliotecă se transformau în sărbători! – cu schimburi de bancuri umoristice despre muzicieni şi interpreţi, sau ceva piper, cu expresii largi ale erudiţiei. Dar ce cuvinte minunate a dedicat Serghei Pojar pentru “Lomonosovka” noastră, numind-o “Vatră caldă a cunoştinţelor” (“Тёплый очаг знаний”):
“Sunt fericit că m-am alăturat la numeroase manifestări, cluburi, cercuri de creaţie, pe care le întruneşte biblioteca noastră. Fericit, că sunt dorit aici, şi, cu ceva, util, în aceste grele timpuri, când totul se ruinează şi merge pe o cale nefavorabilă; e nevoie să păstrăm acest cămin al culturii ruse, care a devenit unul din centrele noastre spirituale,” Serghei Pojar nu doar participa la munca noastră, scria şi notiţe despre bibliotecă, manifestări etc, în apariţii periodice. Eram plăcut surprinse de talentul lui pentru creaţii muzicale: romanţe, valsuri. Înduioşătoare era dragostea faţă de părinţii lui, de care el îngrijea, şi pe care, îi învita la toate manifestările sale. Cu părere de rău, el a avut dreptate în tendinţele sale de a crea o listă bibliografică sistematică, şi dacă pe parcursul câtorva ani, n-am fi reuşit să lucrăm împreună, ulterior, n-am fi găsit pe nimeni altul, disponibil, şi cu atâtea informaţii exacte. Avea el o memorie extraordinară: reuşea să-şi amintească nu doar anul şi data apariţiei articolelor, dar şi numărul ziarelor! Am lucrat împreună cu Serghei la două volume “Relaţii de artă moldo-ruse” (“Молдавско-русские взаимосвязи в искусстве”), şi, desigur, am descoperit în el, o sursă a unei comori de înţelepciune: enciclopedice muzicale, în domeniile de arta, cu informaţii fixe despre pictori, arhitectură etc. A reuşit să asiste la apariţia primului volum – a rămas satisfăcut de carte. Fiind cu tratamentul la spitalul nr. 3, şi-acolo, printre chinuri şi dureri groaznice după operaţii chirurgicale nereuşite, continua să lucreze la materiale, deja pentru volumul doi, şi paralel, pentru bibliografie: ceea ce dă dovadă de mult curaj şi puterea lui de spirit. Plecarea lui în veşnicie, pentru noi, cât şi pentru jurnalismul chişinăuian muzical, este o pierdere enormă!
Despre o personalitate ca Serghei Pojar se poate exprima prin cuvintele lui F.Tutcev adresate cândva lui Goethe: “pe-arborele lumii ceresti, ai fost tu, o pagină cea mai bună”. Indiscutabil, Serghei Pojar a fost unul din cele “mai bune pagini”.
Lilia Şolomei, solistă a Operei Naţionale din Chişinău, artistă emerită: “L-am cunoscut pe Serghei Pojar, timp de 20 de ani, de când am venit să studiez în Moldova. Mereu subtil, surprinzător – Serioja a fost un model de gentilom veritabil – un reprezentant neactual al vremurilor noastre. Era atât de fin, iradia căldură, blândeţe şi lumină. Foarte modest, şi niciodată, nu îndrăznea, în mod artificial, să atragă atenţia asupra persoanei sale. Scria lucrări minunate; avea talentul de a detalia subtil dragostea unui spectacol de operă, fie, şi un concert de simfonie. A scris şi despre mine un articol, sunt mândra; a fost plăcut şi măgulitor: pentru mine aprecierea lui Pojar a contat mult: orice critică din partea lui era la un nivel profesional înalt, fiecare cuvânt din partea lui se cântărea în aur. Ultima mare lucrare a lui Serghei Pojar, a fost în colaborare cu C. Şişcan, la Academia de Ştiinţe, asupra dicţionarului enciclopedic, în care este şi un material despre mine, scris de Serioja. Din păcate, el n-a reuşit să trăiască, să se bucure de al doilea volum al operei sale. Şi în present, mă doare, nu pot să cred, că acest om luminos nu mai este alături de noi…”
S-a stins la 24 ianuarie, 2010, şi a fost înmormântat la cimitirul “Sf. Lazăr” din Chişinău.
Arta e veşnică, viaţa e scurtă, iar neobositul Serghei Pojar, ca de obicei, luptă pentru cultura conştiinţei noastre, prin spiritul său, în inimile ce ard!
Svetlana Vizitiu
P.S. Prin anii 2009-10 Serghei Pojar mă ruga să contribui cu scrieri la biobiliografia despre viaţa şi creaţiile lui. Acum regret că am refuzat, dar am avut o experiență urâtă în urma cărei mi-a fost plagiată lucrarea ”Rapsodie teatrală”, o biobibliografie despre actorii Paulina Zavtoni-Spiru Haret, o muncă la care am ținut mult și publicată în 2006. În 2011-12 alte persoane și-au însușit ”drepturile de autori”, publicând cartea cu numele lor. Și condiţiile de muncă create la BM ”B.P.Hasdeu” nu mi-au permis să încep lucrul asupra altor ediții bibliografice. Îmi pare rău, Serghei Pojar nu a meritat o astfel atitudine, dar cred că m-a înțeles, el știa despre aceste probleme. Odihnească-se în pace, – ne vom aminti mereu, de Sergiu Pojar, om frumos și bun la suflet!
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 