Întotdeauna consideram că viaţa e ca în romane sau filme şi mă străduiam să fiu în rolul personajului pozitiv. 
Mă vedeam eroină principală care pledează pentru dreptate, că și celelalte personaje pozitive, fie, negative. Dacă le vedeam negative, pur şi simplu le excludeam din cercul meu. Eram convinsă că numai aşa poţi deveni fericită. Credeam în sfaturile înţelepţilor din cărţile de filozofie, sperând că ei oferă formula succesului şi a fericirii. În general, întotdeauna luam de bune ceea ce e scris în cărţi. Viaţa, însă, te învaţă să selectezi cu acurateţe lecturile. 
Adevărul suprem nu există, depinde de noi înşine cum ne racordăm la anumite concepte, idei. Într-un cuvânt, atitudinea este totul. Lecturile ne ajută să creştem, să ne dezvoltăm, să înţelegem multe lucruri. Puterea este în mâinile celor care au cunoştinţe. Cu cât eşti mai informat, cu atât mai multe şanse ai de promovare.
Fiecare om este un univers ghidat de legi existenţiale individuale. Ceea ce este valabil pentru un om, cu greu ar putea fi aplicat în viaţa altuia.
M-am convins că viaţa nu e un roman. Din contra, vorba lui Lucian Blaga: „Viaţa noastră, a oricui, este alcătuită din nenumărate tangenţe la nenumărate romane”.
Fiind o fire emotivă, visătoare, ahtiată de creaţie, am ales facultatea de Litere. Nu am scris niciodată versuri, poate doar câteva exersări, ca să mai cochetez cu Muza, dar întotdeauna m-au pasionat romanele. Posibil aş fi devenit un bun critic literar, dacă mă ţineam de acest domeniu. Specialiştii spuneau că am potenţial. Dar, am crezut că e o glumă când la recomandarea Marianei Marin (director-fondator la revista „Învăţătorul Modern”), am mers la interviul de angajare la ziarul „Făclia”. Se spune că nimic nu e întâmplător. Ca să fii un bun ziarist, trebuie să pătrunzi în vâltoarea şi intertextualitatea largă şi dură a vieţii. Să nu crezi în cuvinte, ci în fapte, dovezi. Aşa că… de la romane – la realităţile dure. 
Ca să fii fericit nu e neapărat să ai în şcoală 10 pe linie, să placi celor din jur, să realizezi ceea ce ţi se spune că e bine. În ultimii ani am înţeles că societatea e o maşinărie care funcţionează după un sistem gândit nu neapărat în favoarea noastră. Ni se dictează cum să fim, ce să facem, ni se impun anumite limite, valori, subordonări, ni se inoculează idei care pur şi simplu ne zombează. Trebuie să ai voinţa să te menţii, să fii tu însuţi, cu coloana vertebrală dreaptă, să faci diferenţa dintre adevăr şi neadevăr, dintre valoare şi non-valoare, dintre oameni cumsecade şi cei cu 2 feţe, să conştientizezi că indiferent de sfaturi, critici, piedici, eşti mereu responsabil de propriile decizii, de cuvintele rostite. Trebuie să asculţi ce spun alţii, dar să ştii că vei parcurge drumul vieţii cu propriile picioare (nu ale celui care dă sfaturi).
Fericire absolută nu există. Dacă ceea ce faci îţi inspiră plăcere, îţi vezi rezultatele, te bucuri să ai lângă tine oameni dragi – atunci să ştii că eşti un om fericit. Dacă îi iubeşti pe cei din jur cu toată inima, poţi spune că eşti împlinit. Nu toţi oamenii sunt neapărat buni sau răi: Importantă este atitudinea noastră. Posibil, că e mai bine să-i iubim pe unii de la distanţă. Pe alţii, să-i iertăm… Iertarea înseamnă eliberare de gând rău, de durere, de frustrări. Nu în zadar se spune – mai în glumă, mai în serios, că omul altruist, de fapt, este cel mai egoist. Făcând cât mai multe lucruri bune pentru alţii, de fapt, îţi faci bine ţie. Oamenii sunt atraşi de cei pozitivi, cu inima deschisă. Iar orice afacere, orice realizare se face prin/ şi cu oameni.
Nu am mulţi prieteni. Pot să-l citez pe bunul meu prieten, poet şi primar de Mănăstirea Humorului (România): ”Sunt omul cu cei mai mulţi amici, dar şi cu cei mai puţini prieteni”. Prietenilor, familiei, colegilor, amicilor şi chiar duşmanilor le datorez totul. Chiar dacă, precum ziceam, omul e un univers, el este un nimeni fără alţii. Fără colegii mei, fără prieteni, familie, fără oameni cu inimă mare nu aş fi făcut nimic. Prietenii mă cunosc, mereu sunt implicată în activităţi, evenimente, proiecte. Nu pot sta locului! Dacă nu aş vedea rezultate, dacă nu aş munci, aş fi disperată. Mişcarea este viaţă. Mă conduc de principiul: ”Un lucru ori îl faci bine, ori nu-l faci deloc!”
File din viaţă şi din cărţi; e un generic foarte reuşit pentru un Club de elită. Existența noastră este împletită din file din viaţă şi cărţi. Nu ştiu la ce nivel aş fi fost acum dacă nu-l citeam pe Paul Coelho, pe Andrew Matthews, pe Keith Harrel, Robert Kiyosaki ş.a. Trebuie mult să citesc, să lucrez asupra formării mele. Sunt norocoasă că am modele în preajmă, oameni buni care îmi sunt mereu alături. Mă aflu la început de cale. Aproape că nu am realizat nimic, dar ştiu că omenia, simplitatea şi cumsecădenia sunt pilonii de bază în formarea personalităţii. Am observat că oamenii cu cât sunt mai simpli, cu atât sunt mai profunzi. Cu cât vorbesc mai puţin de bani şi succese, cu atât mai mult le au.
Mi-amintesc deseori de parabola despre muscă şi albină. Ce căutăm, aceea găsim. Noi suntem cei care dăm valoare lucrurilor! Pentru că atitudinea este totul!
Elena VOROTNEAC, purtătorul de cuvânt al Directorului general al DGETS mun. Chișinău, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor şi Tineretului din Moldova, jurnalist la „Făclia”
Filmul si imagini cu protagonista Elena Vorortniuc din 3 iunie 2014 il puteti viziona aici:
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 