Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Culise noi. Top 5 cărti Vedete


Iubesc cărțile, am fost întotdeauna îndrăgostită de lectură. Cred cu tărie că educația nu se oprește la finalizarea stduiilor, ci continua pe întreg parcursul vieții. Cărțile lărgesc orizonturile și ne definesc personalitatea.
În ultima vreme am dedicat mai mult timp cărților de dezvoltare personală, dar am citit și literatură pentru suflet. alina mateiAcum savurez „Invitație la vals”, de Mihail Drumeș, o carte pe care nu trebuie să o rateze niciun iubitor de cărți romantice. O altă carte pe care am citit-o recent este „Psihologia cuplului”, de Adrian Nuță. Zice acolo ce greșeli fac partenerii la început de relație… Sunt date drept exemplu relațile condamnate încă de la început pieirii, se discută despre mituri legate de iubire și cum vorbești cu partenerul.
„Ce putem și ce nu putem schimba”, de Martin Seligman, „Prea multă fericire”, de Alice Munro, câştigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2013, „Soacre și nurori. La cine este cheia?”, de Aurora Liiceanu – sunt alte cărți cu care am început lectura anul 2015.
Dacă ar fi să fac un Top 5 cărți pe care le-aș recomanda prietenilor, aș specifica neapărat: „Jane Eyre”- Charlotte Bronte, „Femeia în alb”- Wilkie Collins, ”Quo vadis”- Henryk Sienkiewicz, ”Dragoste în vremea holerei” – Gabriel Garcia Marquez, ”Tess D’Urberville”- Thomas Hardy
În general, cititul este una dintre cele mai valoroase investiții a timpului personal și îmi pare rău că nu îmi permit mai mult timp pentru această pasiune. Cu toate astea, întotdeauna m-am străduit să-i transmit copilului meu dragostea de carte! Îi citesc cărți de mic, îi citeam chiar și atunci când nu înțelegea. Am început cu povești, dar acum îl las să-și aleagă singur cărțile. alina matei L-am ajutat să-și creeze o mică bibliotecă proprie, cu cărți diverse și doar el decide ce citim și cu ce carte adoarme pe notieră. Nu pot să nu remarc că preferințele copilului meu sunt cu totul altele decât ale mele la vârsta lui și că eu trebuie să descopăr altceva care să-l atragă. Acum citim Mitologia greacă și romană pentru copii, care e plină de tipi grozavi cu puteri uriașe. Și mai avem o grămadă de Enciclopedii de explorat, așa că nu e nicio șansă să ne plictisim în acest an!
Îmi place să citesc așa cum îmi place să scriu. Dar cartea cu care adorm pe piept este cel mai iubit bărbat pe care-l am.
Voi ce mai citiți, așadar? – Peace and love, Alina Matei, (jurnalist, redactor-șef thewoman.md)

”Cartea este un adevarat izvor de inţelepciune, pentru că prin intermediul ei aflăm multe lucruri interesante, ne imbogaţim vocabularul, ne dezvoltam spiritual si moral. În cărți, vom găsi mereu multe lucruri interesante care s-au întâmplat cândva sau care sunt din prezent sau care, posibil, se vor întâmpla în viitor. AnetteAm fost crescuta de bunica mea de la 7 ani, era o femeie severa,dulce in acelas timp, inteleapta… lucra foarte mult in educatia mea, – copilaria practic am petrecut-o pe cuptorul ei gigant, care in fiecare zi era inundat de carti, si ea imi spunea: Cartea asta te va invata respectul fata de parinti, de oameni… Se numeste ”Urme in Zapada” de Patricia St. John. ana anetteImi placeau povestile. Cu toate acestea, bunica imi interzicea cititul continuu de povesti, spunea ca ele nu zidesc viitorul, ca nu poti trai doar din fantezii… Biblia am citit-o de 3 ori integral: am invatat multe lucruri care in realitate m-au salvat, si ulterior, mi-au fost de folos… Stiu ca nu suntem perfecti, dar totusi tindem spre a fi noi insine… Cartea ”Totul despre psihologia persuasiunii”, scrisă de Robert Cialdini,  te ajuta sa fii mai convingător: m-a ajutat mult si pe mine, sa pot dialoga cu persoane necunoscute, sa discut, sa incurajez… Important ca ceea ce faci sa-ti placa tie, – sa simti pasiune! – fie ca lucrezi, fie ca citesti: te vei simti mereu implinit!” – Ana Badiu (creatoare de modă ”Anette”)

 Top 5 Carti Preferate: 1. „Idiotul” de F.M.Dostoievski – este aur. O capodopera greu de egalat. 2.”Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz – istorie+fantezie+ arta literara 3.”To Kill a Mockingbird” de Harper Lee Lia Sincheviciun roman atat de viu si bogat in detalii, emotii, drama dar si umor copilaresc incat nu te poti dezlipi de ea pana n-o termini! 4.„Tarzan” de Edgar Rice Burroughs – cartea de capatai a copilariei mele. Toate volumele. O Aventura palpitanta, mana cereasca pentru imaginatie, care mi-a indulcit momentele de singuratate, facandu-ma sa zbor de pe-o liana pe alta in Jungla pictata de autor atat de autentic,

langa eroul, Tarzan, salbaticul, inteligentul si gentelman-ul acesta al unei lumi nativ periculoasa si plina de aventura, pe care o reusea cu mult curaj sa o domine de fiecare data cu o intelepciune data doar oamenilor. 5. „Playing the Moldovans at Tennis” de Tony Hawks. Am gasit-o din intamplare la o verisoara, casatorita cu un olandez citit si calatorit prin lume, si am deschs-o mai mult din curiozitate, vazand ca in titlu e afisat numele tarisoarei mele care este rar mentionat pe undeva in literature. Chiar daca cartea este o ironie la adresa Moldovei, am ras foarte mult de situatiile descrise si umorul excelent caracteristic autorulu si situatiilor. E una dintre cele mai amuzante carti citite la nimereala… Lia Sinchevici (actriță film, TV, teatru)


8 comentarii

Culisele cărţii: 5 Top cărţi


Cartea poate fi personală. Chiar dacă e un bun al omenirii. Există carti care dau impresia că au fost scrise anume pentru tine. Doar că nu ajung în mâna ta ”una cu două”, – ele trebuie căutate printre alte zeci de carti citite. O placere e sa citești cartea rocomandată – o carte care a avut impact asupra cuiva inaintea ta. Se pare, că ai parte de 3 dimensiuni într-o singură lectură, – una care ti-o ofera autorul, alta care se proiectează în tine prin felul tău de a fi, simti și întelege, plus opțiunea în care mesajul s-a proiectat asupra celui care ti-a recomandat-o. Uneori impactul nu se produce, nu neapărat din motiv că în acest moment se vine cu o recomandare. Aleg cateva carti care mi-au placut mie în special, și aș dori să fie citite și de alții.vica cusnir
Voi incepe cu o trilogie care m-a tinut trează cateva nopti la rând. Iar cand mă lua somnul, vedeam filme în vis: adică, Cartea prindea viață. Vorbesc despre trilogia lui Carlos Ruiz Zafon: ”Umbra vantului”, ”Jocul ingerului” si ”Prizonierul cerului”. Un timp am ezitat să le cumpar. Știam că autorul e un ziarist care a lucrat timp îndelungat în publicitate, de aceea nu-mi inspira încredere, deși trilogia, si, mai ales, ”Umbra vântului” avea cele mai frumoase recomandari. Am descoperit o lume fantastică – în Cimitirul Cărților Uitate și în afara lui –lumea acestei trilogii. Cel mai important lucru care ti-l confirmă, sau învață, daca n-ai știut, e ca refugiul cel mai sigur în viață este cartea. Anume ea îți poate oferi sprijinul de care ai nevoie, nu să-l cauți în alcool sau alte vicii care amortesc simțurile, cele care niciun fel nu rezolvă problemele. N-o sa va dezvalui subiectul, și vă asigur ca veți renunța la somn fără ezitare, doar ca să aflați ce ascunde urmatoarea pagină. E o trilogie care-ți taie respirația și te poartă în linii paralele, unde nici nu banuiesti că ai putea ajunge. Dragoste și mistică. Triller și romantism. Cărti care te-ar putea marca. Cărti care merită să le ai în casă. Carți care te vor ajuta să întelegi valoarea vieții.
Urmatoarea carte îl are ca autor pe Jose Saramago, singurul portughez care-a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Comunist şi ateu, Saramango a avut convingeri care adesea au fost în conflict cu Biserica Catolică. Desi, majoritatea cititorilor il cunosc pe Saramago gratie “Eseului despre Orbire” (care apropos, merită citit cu atenţie) recomandarea mea de azi e ”Evanghelia după Iisus Christos” – cel mai polemic roman al autorului. Dacă vă sperie cumva ca veti avea un fata Biblia, sau o a cincea Evanghelie din ea, va înșelați. Dar, asta nu inseamnă ca de la un capăt la altul a romanului nu veți întalni evenimentele biblice care au marcat Creștinismul. Cartea este categoric interzisă Creștinilor stăpâniți profund de cutumele religioase. Ar putea fi catalogată o blasfemie de catre cei care nu admit categoric umanizarea Fiului. Nu pare să fi scrisă de dragul senzatiilor tari, deși le provoacă. În primul rând avem în față o epocă, dominată de anumite evenimente, de o anumită gândire si mai putin aparent, de anumite persoane. Pentru că toți ei, personajele biblice, piloni ai creștinismului în acest roman sunt oameni simpli care au avut o viață ce se înscrie în tiparul vremii. Romanul vine cu relatarea episoadelor absente din Biblie, și anume viața de la nastere până la maturitate a lui Iisus. Centrul romanului sunt oamenii. Vic CusnirAdica Isus se naște nu din Sfantul Duh si Maria Fecioară, ci din Maria si Iosif omul. Și mai are frați și surori. Romanul vine cu o groază de întrebari, oferind raspunsuri mai puțin așteptate și acceptate, oferă suma dilemelor de care este stăpânit Iisus, sau a ispitelor care-I dau târcoale, a viselor spre care merge, a gândurilor care nu-i dau somn, a judecăților care-l rod într-una… Punctul de bază al romanului, stă proptit în discuția avută timp de 40 de zile pe Marea Galileei, între Iisus, Dumnezeu și Diavol, când Iisus îl întreabă pe Dumnezeu cum o să fie lumea după sacrificiul său… Evanghelia dupa Iisus Christos, un roman cu multe semne de intrebare, cu perspective greu de dibuit care pot zdruncina convingeri de secole… – Victoria Cuşnir, jurnalist, producător şi prezentator Alt TV

Am început să citesc de la o vârstă de 11 ani dar acele poveşti erau citite pentru a trece timpul. svetlana iurcuImportanţa şi frumuseţea cărţii am înţeles-o doar la 15 ani, la această vârstă am citit pentru prima dată un roman, Laleaua Neagră de Alexandru Dumas. O lume in care fraza “A dispretui florile inseamnă a-l jigni pe Dumnezeu” nu suna aiurea, ciudat sau inadecvat. În roman se prezintă o lume guvernată de supremație, dezinteres și onoare. Această carte m-a ajutat să văd că și în întuneric se poate de găsit o rază de lumină. O altă carte care ma impresionat și care merită citită este Doamna cu Camelii de Alexandru Dumas-fiul. Povestea cărţii este una tristă, profundă, dar merită citită. Reprezintă o poveste de viaţă încărcată de sentimente, o poveste de demult, dar care într-un fel sau altul, are rădăcini şi-n zilele noastre. iurcuDiavolul este politic corect de Savatie Baștovoi este un roman modern care ne prezintă o societatea foarte ușor de manipulat. Ma impresionat prin stilul foarte simplu de înțeles și prin asemănarea evenimenteleor care au loc în viitor, cu ziua de azi. Temă pentru acasă de Nicolae Dabija este un roman care l-am citit cu o mare plăcere, un roman care prezintă trecutul dureros al neamului nostru prin povestea de dragoste a doi îndrăgostiți care trec printre multe greutăți. O altă operă care m-a ajutat la formarea unei viziuni asupra vieții a fost Fluturi de Irina Binder. – Svetlana Iurcu, elevă la L.T. Ștefan cel Mare s. Bravicea. clasa a 12-a.

Vroiam să fac o poză cu cartea cu povești din copilărie, dar nu am găsit-o…
Relația mea cu cărțile a început să prindă aripi atunci când aveam vreo 8-9 ani, – eu primisem în dar o carte cu povești „Făt-Frumos cu părul de aur”. svetlana matvieviciAm citit-o toată cu sufletul la gură, și am recitit-o de 4 ori .sveta matvievici
În adolescență l-am citit pe Paul Coelho, recomandat domnișoarelor de 16-18 ani să citească „Veronica se hotărăște să moară”.
„Puterea magică a gândului” de David Schwartz m-a făcut să înțeleg care e secretul cu gândirea pozitivă.
Acum sunt în căutarea echilibrului, a armoniei și am pe noptieră cartea „Liniștea vorbește”
de Eckhart Tolle.
N-am citit Fluturii și nici 50shades of Gray, nu urmăresc „trandu-rile” și dacă nu-mi place o carte, o las și pot reveni la ea, când voi simți că mă primește printre filele ei. – Svetlana Matvievici, blogger, pr manager.

Desi am lansat recent un roman de dragoste, n-as putea spune ca in copilarie sau adolescenta am fost atrasa de acest gen de carti, precum colegele mele care se dadeau in vant dupa «Cantatoarele din Maracini» sau «Pe aripile vântului». lilia calanceaEu preferam carti de aventura (Jules Verne) sau romane politiste (Aghata Christie, Sir Athur Conan Doyle, nuvele americane adunate de Hitchcock). Un interes aparte am avut si pentru povestile populare, nu doar locale, ci si ale popoarelor din Uniunea Sovietica. Apoi a fost o perioada cand eram pasionata de folclorul local: cantece, pataranii, zicatori, proverbe, bocete. lilea calanceaDe cand scriu, criteriile mele de alegere a cartilor s-au schimbat. Eu nu ma intreb daca o carte e interesanta, eu caut sa vad CUM povesteste autorul. Ma intereseaza stilul, tehnica, impletirea intrigii, dezvoltarea personajelor, intercalarea momentelor de suspans etc. Intr-un cuvant, citesc culisele cărţii, pe lângă povestea expusă pe pagina albă. Aduc in biblioteca de acasa doar carti de la care am ce invata ca autor. – Lilia Calancea, scriitor, jurnalist.

Primele cărţi care m-au marcat sau chiar mi-au format anumite calităţi sunt romanele lui Jules Verne. nichita ionascuRecunosc că nu le-am citit pe toate, dar urmează să o fac chiar dacă unii cred că este o lectură mai mult pentru copii. De fiecare dată când deschideam cărţile lui, eram aruncat într-o lume plină de aventuri cu personaje deştepte şi ambiţioase, cărora eu voiam să mă asemăn.
O altă categorie de cărţi care mi-au plăcut şi le recomand tinerilor de astăzi sunt: “Exerciţii de echilibru” de Tudor Chirilă (solistul trupei “Vama”) şi “Suge-o, Ramona” de Andrei Ciobanu (stand-up comediant român). nicu ionascuPrima este o agendă a unui om care are ce spune şi merită ascultat, iar a doua carte care are un titlu foarte îndrăzneţ este o poveste erotică semi-amuzantă. Ambele au început ca fiind articole de blog. – Nicolae Ionaşcu, Masterand Sisteme Avansate de Telecomunicaţii, Prelucrarea si Transmisia Informatiei, Universitatea „Valahia” din Targoviste.