Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV

Reclame


2 comentarii

Regula numarul unu pentru femei. Perle


Jumătate de oră încercam să-l conving pe nepoțel să umplem un balon cu apă și să-l aruncăm de la balcon, cică va fi distractiv… La ce nepoțelul îmi spunea: ”Bunico, așa nu se poate!”

Nu te obosi să convingi omul că ești așa cum ești! El oricum te va vedea doar așa cum îi va conveni lui, în funcție de interese și împrejurări…

Păcat, că toţi cei care ştiu cum să conducă un stat, deja lucrează ca taxişti şi frizeri…

Atunci când demnitarii încep să aibă grijă de popor, ceva imediat se scumpește!

Un funcționar onest poate fi recunoscut după… ochii lui. Triști, înfometați…

Nu-i nimic dacă cineva râde de tine. E mult mai grav dacă cineva ar plânge deasupra ta

Delirul meu îl înțeleg doar cei aleși… 

Ziua în fața oglinzii:
– Trebuie urgent să slăbesc!!!
Noaptea în fața frigiderului:
– Să mă iubească așa cum sunt!

– Dragul meu, poate mă lași să dorm la tine?
– E târziu, – deja și liftul am chemat…

Atunci când femeile devin deştepte, bărbaţii le numesc calculate, iar atunci când calculele lor devin precise, bărbaţii le numesc ignorante…

Regula numărul unu pentru femei:
Dacă cineva nu răspunde la mesajul tău mai mult de 5 minute, atunci el nu te iubește! Niciodată nu te-a iubit! Scrie-i acestui mizerabil tot ce crezi despre el!

Cel mai amuzant e că bărbatul visurilor tale – adesea e un fost țap… al cuiva )

Nu poți veșnic să amâni o problemă! Odată și odată tot va trebui să scuipi pe ea!

– Am postat o fotografie în care tu ești nudă!
– O să te omor! Șterge-o imediat!
– Sunt deja 899 de like…
– Atunci nu șterge!

înainte de a-ți face griji referitor la opiniile altor persoane sau din cauza faptului că cineva s-a dezamăgit în tine, pur și simplu, întreabă-te:
– Chiar sensul vieții tale constă în justificarea așteptărilor străine ție?

Smartphone-urile devin din ce în ce mai subțiri și mai inteligenţi, iar oamenii din contra …

Nu poţi fi în acelaş timp vesel, sobru şi deştept. Un cap – e bine, trei capete, – e grevă!

Oamenii nu se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii. Oamenii se împart în intelepți și cretini. Iată, cretinii se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii!

Muncă grea are un președinte… Oriunde privești – toți fură, dar să-i închizi n-ai pe cine, – toți sunt ai săi…

Orizontul unor oameni – e un cerc cu raza zero. Ei îl numesc – punctul de vedere. Conceptul filosofic. Cu cât știi mai mult, cu atât mai mult nu știi.

Suntem bogați cu spiritul, iar cu sufletul – bolnavi!

Toată ironia vieţii constă în ceea că aspiratorul de obicei este singur acoperit cu praf

O carieră de succes vine atunci când numărul persoanelor pe care-i poţi concedia tu, întrece numărul celor care te pot concedia pe tine

Guvernul a declarat că nu există vre-un motiv pentru majorarea prețurilor, aşa că prețurile vor crește fără motiv… in continuare…

Medicii șmecheri și vicleni te tot întreabă unde doare, ca apoi să te tot împungă în acel loc!

Ștai cu mâinile pe burtă și aștepți minuni. Iar miracolul nu mai apare. Mulțumește-te, că macar ai o burtă.

E mult mai ușor să dezvolți o relație cu un păcătos umil decât cu un ‘sfânt’ arogant

Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.

Nu vă grăbiți să scoateți oamenii din noroi, probabil că e un mod obișnuit de viață, a lor habitat natural..

Niciodată nu este târziu pentru a avea o copilărie fericită. Doar că a doua oară ea depinde numai de tine si de nimeni altcineva.

Nu trăi cu politica. Nu trăi cu religia. Trăiește cu Credința.

Vorbiți de sine numai de bine. Curând sursa va fi uitată, dar informația… va rămâne

Ce este mai important în frumusețea unei femei?
– Gura!
– Dar forma, mărimea, culoarea?
– Nu! Principalul. Să fie gura închisă!

Soarta – este ceea ce se întâmplă cu tine în ciuda tuturor planurilor sau proiectelor tale. Cineva a glumit, că timpul tratează. Timpul nu tratează. Tratează doar cel care te cuprinde de fiecare dată tot mai strâns…


3 comentarii

Nu ți-ai găsit amant – stai cu colegii pe OK!


E greu să fii un paranoic! În Mass-media nu poți avea încredere, nici – în Internet. Sunt nevoită să inventez de una singură adevărul și să-l postez.

Câinii, la fel, cred că oamenii nu știu să vorbească…

Cu bărbații mereu aceeași problemă: Nu se știe niciodată, el s-a smințit după ce ați început să vă întâlniți, sau așa a fost întotdeauna …

Orice prostie, exprimată cu un ton încrezător, se numește ”opinie personală”

Sfârșitul lumii? E simplu! Stropiți cu viagra peste China

Primarul capitalei a uitat portmoneul lui cu bani în spital. A fost primul caz, când banii din buget au ajuns pe deplin la sănătatea publică.

Prostituatele nu pot fi comparate cu politicienii! Nu fiecare din ele ar da acordul să se filmeze în fața camerei.

Parlamentul intenționează să adopte o lege, care ar legaliza căsătoriile de același sex între polițiștii de trafic și arbitri de fotbal

O persoană echilibrată – este omul capabil calm și cu fermitate să repete aceleași greșeli de mai multe ori!

Până când vei învăța să-ți ții limba după dinți, ele deja vor cădea

Atunci când prietena mea mănâncă alune, ea începe să se sufoce, cheamă după ajutor, îi curg lacrimile. Nu are alergie, pur și simplu, sunt alunele mele… (Mentalitatea noastră e, că la început salvăm, apoi ”dăm la bot” și, imediat alergăm la farmacie după soluții și tifon)) Suntem așa cum suntem, și dacă cuiva nu-i convine, totdeauna va exista o alegere, – piața e mare.

Atunci când un bărbat stă cu un pahar de bere, accesul la inima lui este temporar indisponibil

Nu ți-ai găsit amant, – atunci stai cu colegii pe ”odnoklassniki”!

despre pastile Viagra ai auzit?
– Da ce-s acelea?
– Ei bine, ca sa poți de 2-3 ori pe noapte!
– Calmante, sau ce?

În caz de nu aveți probleme cu o femeie, probabil, că ea nici nu este femeie

Apropos, lexiconul feministelor niciodată nu include și fraza:”Vreau o blană!”

Un mizerabil cu doi rinichi susține că nu poate procura soției lui o blană de nurcă

Dacă Hitler ar fi ajuns să trăiască pe timpurile noastre. El ar fi prins într-un mod amuzant un microbuz de rută.

Drumurile, de fapt, nu sunt reparate, ci doar mutate gropile pentru ca șoferilor să fie mai dificil să le țină minte

Atunci când un maiștru îl înjură pe clentul lui, îl face zgârcit în fața tuturor, povestind, cum a fost ”aruncat” fără să i se achite serviciile, trebuie să înțelegeți, că în acest loc i-a fost dat să fure mai puțin decât el ar fi planificat…

Atunci când Iphone e mult mai înțelept ca stăpâna lui, el îi submină voința și o forțază până la sfârșitul zilelor să se filmeze în oglinda toaletelor

Omul treaz – e persoana care nu poate lucra într-o echpă

Dacă brusc v-au tăiat apa fierbinte, puneți un castron pe gaz. Beți apă. Atunci când va fierbe, puneți sare și adăugați colțunași. Dorința de a vă scălda va dispărea…

Spuneți-mi, vă rog, în care mână, conform regulilor de etichetă în timp ce mâncăm, ar trebui să fie un smartphone? Și, la volan?

Te-ai plictisit??? Trimite un sms ”Sunt gravidă” pe un numar aleatoriu…

❤  (1 aprilie 2017)


14 comentarii

Iubeşte precum şi eu te iubesc!


L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu, – şi Domnul mi-a răspuns:’’Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten’’. De aceea, nu ţin pică pe cei ce mă supără, pentru că, în cele din urmă, ei devin, într-adevăr, prietenii mei. Viaţa mă convinge zilnic, cine mi-e prieten… Dar, şi dacă eu merit prietenia lor…eu de vorba cu Domnul

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare, şi El mi-a spus:’’Nu. Răbdarea – este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!’’ – Şi, Doamne ajută, cât timp a trebuit să îndur, ca să înţeleg că răbdarea e una din calităţi oferite de un caracter dur ce înfruntă obstacole oferite de viaţă, zi de zi… Poate, doar un prost nu va rezista. Și, eu îmi testez uneori prietenii, colegii, ca un catâr pentru a-i face să înţeleagă sinceritatea mea în relaţia omului din Noi, fără a le oferi sursa… răbdării mele 🙂

L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi, Domnul mi-a spus:’’Nu. Mândria nu se i-a înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte. De ea – se refuză, pur și simplu! – Şi oricât nu m-am ţinut de mândrie, circumstanţele m-au învăţat să mă lipsesc de ea, oricum, am învăţat să cedez cu demnitate, pentru că este și în interesul tuturor şi pentru pacea de suflet…

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine şi pentru toată lumea. Şi Domnul îmi răspunde:’’Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine! – Doamne ajută, în continuare, pentru că eu am realizat din plin cuvintele Tale, şi mă simt fericită pentru că sunt binecuvântată de Tine, să fiu precum doresc să fiu şi eu şi cei dragi mie! De aceea, sunt frumoasă, tânără, pentru că fericirea izvorăşte din interiorul meu… Oamenii întreabă, de ce sunt … tânără? Ce poate fi mai îmbucurătoratunci când te simți prost cu sănătatea? Şi ce e mai vesel…-  în aceste timpuri grele, pline de amărăciuni provocate de acțiunile demnitarilor în defavoarea noastră, și a guvernului votat chiar de noi?

L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi de durere, – şi Dumnezeu a răspuns:”Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună’’  Și Durerea a devenit o parte precum o necesitate a vieţii noastre suferinde. Vine şi de la fapte rele, –  în urma lor suferă copilul tău. Răsplata nu e singură, ea poate acapara persoane dragi şi nevinovate, e mai mare durerea atunci. O vorbă rea, – o durere în plus. Nu blestema, nu viola, nu bate… – Nu lăsa durere în urma ta!

I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus:’’Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu voi şopti Cum..”.- Şi, zi cu zi, îmi stăpânesc spiritul, să fie demn de dorinţele și faptele mele. Iar Rugăciunile au devenit discuțiile mele cu Dumnezeu, care întotdeauna ecu noi…  Chiar dacă uneori nu reușesc să mă înțeleg cu oamenii, eu știu la Cine să mă adresez după ajutor… – Doamne ajută, în continuare, şi pentru copiii noştri!

M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. – Şi Dumnezeu a spus:’’Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit, – În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…’’

❤ ❤ ❤


10 comentarii

Nu găsiți vinovații? Deci, au ajuns la putere!


Nu subestimați rolul ștrampilor negri în viața de toate zilele. Unei femei în ștrampi niciodată nu i se va spune: ”Ai prea sărat colțiunașii”. Dacă femeia în ștrampi te servește cu colțiunași, acestea vor fi înghițite imediat chiar dacă femeia a uitat să le fiarbă… Și mai ales, le vei înghiți atunci când Ea în acesti golanți, picior peste picior, te va da gata cu următoarele idei ingenioase:Svetik Vizitiu

  • De obicei, fetițele iubesc păpușele, și băieții – mașinele frumoase. Dar, asta e doar până la 17 ani. După, – totul devine vice-versa…
  • De o oră încerc să descarc o carte din Internet, și fiecare al doilea link mă trimite la matrimoniale, prostituate, porno… Poate cartea e la ele?
  • Dacă un prost nu poate fi pus pe învățat, asta nu înseamnă că este imposibil să-i demonstrezi o lecție ”bună”
  • Adunările cu părinții la școală aduc aminte de grămezi de secte – toți ascultă atent profesorul, apoi… dau banii, dau banii și… pleacă gânditori…
  • Dacă vom crede în tot ce discută oamenii despre ei înșiși, dacă vom primi toate scuzele și explicații ale motivelor lor ca purul adevăr, încă și toate celea ”eu n-am știut” sau ”am vrut să fie cât mai bine”, reiese că… Ce? Reiese, că doar eu sunt cea care va arde în iad?
  • Oamenii devin onești, în special… atunci când văd că cineva fură mai mult decât ei.
  • Falimentul moldovenesc – dă buzna atunci când creditorii îți i-au jacheta în același timp când tu deja ai mutat toți banii în buzunarii pantalonilor. Acolo-i miliardul… dispărut.
  • Dacă vinovații nu sunt de găsit, înseamnă că ei deja au ajuns la putere…
  • În caz de criză, dacă e să renunțam la cheltuielile pe alcool, nicotină și sex, – vor apărea și bani în plus… pentru a-i cheltui pe frânghie și săpun.
  • Un politician iscusit nu întreabă de oameni dacă ei vor să fie liberi. El va întreba neapărat pe cine dorim să vedem ca șef de penitenciar…
  • Moldovenii noștri: ”Adunările voastre cu consumarea alcoolului în zilele de vineri îmi provoacă dezgust și îmi stau deja în gât. O persoană liberă bea când vrea el…” – Poate ne culcăm? – Eu cu cei căsătoriți nu dorm! – Dar eu sunt soțul tău!..ahaha, se plange ca n-are iubit
  • Tu, în general, te gândești la altceva decât mâncare și sex? – Ah, da, da, am uitat să cumpăr bere!
  • Dragi prieteni! Nu vreau să par ușuratică, dar, vă rog, folosiți-vă de  mine cât de des doriți! Cu sinceritate, – Rațiunea
  • Fanii mei mă întreabă mereu:” Ce te face să crezi că suntem fanii tăi? Tu cine ești, oricum?”
  • Atunci când îți aduc micul dejun în pat cu o povestioară hazlie de plâns din blogul meu… îmi este destul un simplu ”Mulțumesc”din partea ta. Nu e nevoie de asemenea întrebări ”Cine ești?”, ”Ce faci în casa mea?”. 😀
  •  Mă apuc de gramatică ca să nu mă dea cu ortografia de pereți colegii și bloggerii mei dragi. Sănătate vă doresc și mult amuzament! Când ați zâmbit ultima dată? 😛
  • Atenție, fără plagiat! AsDac-ul e la pândă, ca de obicei…


2 comentarii

Impresii din lucruri mărunte


De la balconcursuri de alpinism utilitar gratuiteJos, pe un teren se plimbă o familie cu un câine… Părinţii, cam de 40 de ani, fiica lor – de circa 15 ani. Câinişorul face ’’kaka’’ pe iarbă, şi mama adună rezultatele într-un pacheţel. Apoi îl aruncă într-o urnă. Chestia nu e în ceea, că am văzut ceva real, şi pentru prima dată în Chişinău.

Eu la copil m-am gândit. Iată, ei se plimbă, discută în rusă, şi fiica se uită cum mama adună fecaliile câinelui. În ciuda limbii ruse, acest adolescent, atunci când va creşte mai mare, cu lumea rusă categoric va fi incompatibil. Nu poţi să strângi după sine şi să strigi: Rusia e o ţară măreaţă. E un antagonism de apă pură, excludere fizică. Persoanele, care strâng pe stradă rahatul după câinii lor, niciodată nu-l vor chema pe Putin, nu vor parca pe trotuare sau la staţii, şi nu-şi vor vinde voturile pentru două sau mie de lei la alegeri. Iată aşa mărunţişuri. Adică, procesul merge. Trebuie să mai aşteptăm un pic. Şi, noi, desigur să corespundem cerinţelor necesare, să respectăm valorile morale şi culturale. Europa nu e o plimbare dus-întors.  Iată aşa, impresii cu lucruri mărunte ale vieţii

Am o Întrebare pentru fermieri, țărani, cei care cresc găinuşe – prepeliţe, pătrunjel-mușețel, și chiar muștar. Aveți nevoie de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare? E util pentru ceva? Ei bine, puii mai bine se ouă, sau o vaca se mulge mai repede? e doar una din ministere, mai sunt şi altele ca cele ale Sănătăţii, Sociale, Culturii, Educaţiei…

Se spune, că înainte de moarte nu te mai saturi să tot respiri din aromele naturii, dar să încerci să munceşti şi să câştigi pentru următorii doi ani înainte de a stabili careva reguli sau a întroduce unele legi, – este chiar foarte posibil… Lăcomia – este un sentiment tare dur. Anume ea, lăcomia, învinge frica, şi nu Dragostea pentru oameni, cum cred or încearcă să ne facă să credem, unii romantici demnitari…politica cartilor

Nimeni, nici pe gratis nu are nevoie de lumea ta interioară… Pentru majoritatea contează doar să fii frumos îmbrăcat, să mirosi plăcut şi… să nu te bagi în discuţie cu problemele tale personale…

Pur şi simplu, aşa, să te rupi şi să mergi să ucizi, să furi, sau să loveşti în neamul tău doar pentru că a spus-o cineva din mass media sau din cutia TV… Dintr-o cutie, care a minţit ultimii 25 de ani, aceasta ne vorbeşte despre o puternică degenerare genetică…

Sasha Obama, fiica presedintelui SUA, Barack Obama, cea de 15 ani, și-a găsit un loc de muncă la un restaurant cu bucate de pește…
N-am înțeles… La ei nu se cuvine, ca pe un copil de președinte să-l aranjeze în guvern, să-l trimită la Senat sau Congresul din partidul președintelui? stranii oameni, ciudate persoane…

Citesc la un amic virtual despre oameni ”răi”. Lumea tot vorbește despre oameni răi… Mă întreb, dar tu te consideri ”rău”? Eu insist, – nu există oameni răi, ci doar cei nefericiți, nenorociți de viață, de boli, de stat, de guvern, de lipsă de bani și ajutor social, și cel mai grav: de decesul celor dragi… În cele din urmă, dacă crezi, că în fața ta e unul ”rău”, trebuie să știi, – el are nevoie de ajutorul tău! Ajută-l, oferă- susținerea ta, om bun!

Un bine nu se face pentru bani, sau reiting. Adevărul e că binele se face pentru Dreptate!

Donez trupul meu științei. Pentru viitorii oameni de știință, ca ei să știe cum arătau oameni fără tatuaje… Este interesant să ne numărăm )) …

Bunica nici nu mai spera, că nepoţelul o va vizita, dar aici, în bucătărie, brusc a apărut un pokemon foarte rar… Eh! Vârsta e doar o stare de spirit! 😀


19 comentarii

Perle înaripate (1)


Pe tot parcursul vieții mele, eu rămân în continuare cu frica de a pierde persoanele pe care le iubesc. Mă întreb dacă există cel puțin o persoană care, de asemenea, se teme să mă piardă? Probabil, uneori, trebuie să te poți refuza de cineva. Nu pentru că nu-ți pasă, ci pentru că el este indiferent…
pisic2Realizez, că am început să apreciez mai mult grija, celelalte calități deja le-am… perceput. Niciodată nu m-am considerat slabă de fire, doar mă certam în mod educativ. De-aș fi fost slabă, n-aș fi putut supraviețui tuturor suferințelor în această viață scurtă.

Există în interiorul fiecarui om – o limită. Limită a simțurilor. Limită a durerii. Limită a lacrimilor. Limită de ură. Limită a iertării. De aceea, oamenii, uneori, rezistă și trăiesc mai mult timp. Mult timp… ca să tacă. Concept: O lungă perioadă de timp să facă concluzii. Și ca ulterior, într-un moment dat să lase totul baltă și să plece fără explicații. Nu e nevoie să te rupi. Să te confrunți cu depresii, cu colegii sau cu persoane care niciodată nu te vor întreba dacă ai nevoie de ajutor pentru a soluționa o problemă în comun… Pur și simplu,

Mergi cu gândul, că ”totul ce se face – e spre bine”!
ivc1Soarta – este ceea ce se întâmplă cu tine în ciuda tuturor planurilor sau proiectelor tale. Cineva a glumit, că timpul tratează. Timpul nu tratează. Tratează doar cel care te cuprinde de fiecare dată tot mai strâns…

Să nu-ți pară rău pentru trecut, – scoate doar învățăminte din el pentru viitorul tău. Mergi înainte și nu privi în urmă, doar dacă te întâlnești cu prietenii pentru amintiri… Cele mai reușite lucruri în viață sunt – gratuite: o îmbrățișare, pupici, prieteni, familie, somnul, zâmbetul și un umor bun!
Fericit e omul care are cui spune ”Te iubesc”, și fiecare persoană din viața lui îl înțelege corect. Cel, care te iubește cu adevărat, vede cât de zdruncinată poți fi, și cât de des se schimbă starea ta de spirit, și cât de greu e găsit un limbaj comun cu tine, și… în ciuda tuturor problemelor și obstacolelor, această persoană mai dorește prezența ta în viața lui!
Nu te lepăda de prietenii vechi, – nu vei mai găsi persoane cu care să-i înlocuiești. Prietenia e ca vinul, cu cât e mai în vârstă, cu atât e mai de calitate… Dintre toate medicamentele din casă, cel mai bun ce poate fi este un prieten de nădejde!ivs
O blană scumpă, – nu e bogăție. Un mobil shik, la fel este un fleac. Și o mașină, – asta-i Fericire? Gândesc invers doar cei proști. Nu fi hapsân, și nu-ți trăda apropiații pentru un venit în plus! Tu ești Bogat, atunci când sunt sănătoși cei Dragi… Când sunt alături prieteni reali. Și nu bolesc copiii scumpi… Și se adună împreună cei din Familie, fericiți! Banul doar atenueaza durerea achitând ”nițel” starea de spirit din motiv de lipsă a finanțelor, dar nu și sentimentele, nu și sufletul…
Femeia trebuie să fie iubită. Dar, s-o iubești astfel, ca și celorlați bărbați să le fie extrem de dureros din cauză, că nu sunt în stare să iubească la fel!
Vârsta – este doar un număr: el nu definește mintea omului și concepțiile lui asupra vieții. Totul depinde nu de anii trăiți, ci de circumstanțele retrăite în viață. – Am și eu o vârstă, cea mai minunată!peste 50 noi Înainte, era imposibil să simți, și în curând poate fi prea târziu, iar în prezent, – totul este posibil!
Nu sunt rea atuci când nu mă supără nimeni… Sunt fidelă, fermecătoare, atunci când sunt fascinată și netrădată… Omenoasă, – când și ceilalți se comportă uman… În general, – un îngeraș, atunci când nu se trezesc gândacii mei… ) Vine o zi, un ceas, și înțelegi, că totul nu e pentru totdeauna. Iar Viața, nemijlocit și fără milă, ne învață că timpul este trecător… – Și faptul, că trebuie să apreciem, să prețuim totul ce ne este dat… La urma urmei, Viata – ca un firicel subțirel, ea uneori se poate rupe… brusc.

Doar eu îmi cunosc povestea. Numai eu pot să mă judec, critica și să mă aplaud. După bunul Dumnezeu.
Tot ce-mi doresc acum, sărbătorile de mai! Vreau să mă odihnesc, să mă relaxez, în continuare fără salarii mari alocați de demnitari fără simț… Să cad în iarba verde și să privesc la soare lung timp… Atât de lung… până mă cheamă cineva să mănânc grătarul…
Bine, ce să spun mai mult? Să fiți fericiți! Hristos a Înviat! Și să transmiteți perlele mai departe!.. (SV)