La cine alergăm când tristețea apare,
Teodora Vizitiu, Alexandra Marta
Pe cine strigăm când ne doare,
Genunchii cui se transformă în pernă,
Atunci când în suflet focul ne arde?
Și cine a-nventat cuvântul ”Mama”
Cine l-a rostit dintâi?
Atât de drag, atât de-aproape,
Important pentru fiecare din noi! –
Ce este aici, ce miracol apare,
Vorbește Ea, și – spiritul se întretaie
Atât de luminos, nativ și drag,
Blândețea mamei: un lucru vag.
Mâinile mamei, aripi în ger,
Ne încălzesc, ne protejează,
De suferințe, pierderi și negi,
De pericole și de dureri…
Ochii mamei – sunt norii,
Lacrimi înghețați de ceruri,
Ne urmăresc și ne veghează,
Un Soare care luminează…
Nu contează, oriunde vei fi,
Oricare oră, oricând vei veni,
Mama te așteaptă, mama e aici,
Te va cuprinde, te va liniști…
Din nou e bine în suflet,
Oricât de grea e clipa,
Imediat observi un zâmbet:
E mama, te-așteaptă în prispă…
- Aminte, mamă, – te supăram,
Atât de răbdătoare, ne iertai…
Și tinerețea parcă ai prins-o în ram,
Alături, și noi suntem în rai…
Mereu cu întelepciune, în tăceri, –
Binecuvântată! Inima cu dragoste e plină…
Mămică, iartă-ne, de mii de ori!
Din nou, în prag vii cu o lumină!
Din nou ne vei cuprinde,
Ne vei binecuvânta,
Discret ne vei asculta,
Și, din nou ne vei aștepta…
❤
8 Martie 2019, Svetlana Vizitiu
