Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Top 6 cărți cu Poezii


Sarcina principală a celor care scriu versuri sau proză – e să semeni lumină și bunătate, opinia mea. Nu este eroism, doar o datorie profesională de a scrie ce simți. Fie ești scriitor profesionist, fie doctor, gospodină sau strungar, – întotdeauna vei veni cu gânduri vesele sau triste, expuse din inimă, și destinate… pentru veșnicie! Da, așa le scrii, de altfel, mai bine nu te apuca. Oricum, cititorul va aprecia, va judeca sau… te va izbi de perete. Mai periculoși sunt experții răi care vorbesc Frumos. Mă dezgustă omul rău care vorbește frumos. De astea sunt peste tot, și teribil e că sunt ridicați în vârf și amenință talentele, mugurii tineri spre înverzire – care au nevoie de experiență, de ajutor, de susținere… Iar dacă scrii prost, oricum vei realiza acest lucru, în cele din urmă, nicio editură serioasă nu se va apuca să te transforme în cărți. Esențial – e să spui ce e în sufletul tău, și dacă acest lucru te face mai bun, deci asta a vrut și Domnul!

Vin mai jos, cu următorul Top 6 cărți cu scriitorii de versuri de calitate, de la lansări sau din donațiile de carte la BM B.P.Hasdeu din Chișinău. Le voi aprecia precum știu eu mai bine, cu referințe sincere, și e rândul vostru, dragi cititori să veniți cu cea mai mare viteză la noi pentru a le versa/citi cu pasiune! 🙂

  • „Sentimentul” de Tatiana SCRIPA. – Buc. , 2016

O redare a sinelui, nostalgic și în continuă așteptare. V-ați întrebat vreodată ce este așteptarea? Este o pustietate. Ruptură între trecut și viitor: Poeta le compară fiind în dezacord cu sine. ”Unde aleargă gândul meu? Lună, soare, buburuză? Bani, distracție sau muză? Amăgeală?!” (din ”Fideliate”) În esență, pentru fiecare gând expus în vers, există multă psihologie. Și, mai multe vise nerealizate. Se simt poezii calde, le recitești pentru a pătrunde mai adânc în sens, iar sensul poate fi diferit, depinde de starea de spirit a cititorului. Cuprinzător în amintiri, romantică și dor, versul atrage și-ți trezește fiori… Poeta desenează „cerul în păsări” și este foarte optimistă transformând tristețea în parfumul de toamnă asemeni iubirii.

„…Aud respirația pașilor tăi Într-o boare de vânt Iertător. Cu fiecare frunză Cad Amintirile în mânecă scurtă… Promoroaca e melancolică, Precum chipul tău Umezit, Asurzit și nostalgic. Și eu, o romantică Incurabilă, Desenez cerul în păsări Visătoare, Cu inimi nestinse De dor…” (fragment din „Parfum de toamnă)

Mă gândeam… Dacă ți-ai fi schimbat numele, / cum te găseam printre stele? Am înțeles… După ochii tăi / fascinați, / cu umbre timide, / din alinți până-n fierbinți, / la prezent și absent, / cu devotament, / de culoarea / anului pământesc, / a brâului românesc, / a fiorului țâgănesc, / a ornamentului arăbesc, / cu picături din siniliu / ceresc, / toate în iubesc.” (poezia „Gânduri”)

  • Moldova – cuibul meu de Dor” de Natalia MAZILU-MIRON. – Ch., 2018

Erau vremuri când odată, Oamenii se adunau. De era în sat vreo clacă, Cu toți se mobilizau. Se aduna multă lume, Nici nu-i cunoșteai pe nume. Căci așa pe-atunci era: Om pe om îl ajuta! La făscut chirpici din lut, Ori la covoare de țesut. Chiar și la fânul de cosit Ori o casă de zidit… O nuntă dacă era – Tot satul se aduna!” (Din „Cândva, om cu om se ajuta”)

Există o asemenea iubire, atunci când nu este un vis, ci o realitate… Și nu dispare mult-mult timp, deci, e dragostea, cu durere și fericire în același timp, cu lacrimi de bucurie și resentimente; cu așteptare și apoi – revedere… O distanță, o uriașă distanță, și ea peste ani nu poate influența în niciun fel, de loc… Este liniștea ce vine din realizarea faptului că există, și această retrăire din cauza a ceva nedeslușit sau nedescoperit încă în experiența ta, și desigur totul este atât de real și adevărat! Poate fi doar ea, dragostea de Patrie, de Țară, de Satul tău, baștina natală, cu parinții, familii, consătenii și prietenii, oamenii dragi sufletului… Și autoarea Natalia Mazilu-Miron o redă atât de delicat, cu multă culoare folclorică, prin firea ei adolescentină la majorat veșnic tânără… O rimă sensibilă foarte populară pe care adoră, în special, diaspora, cei din care o apreciază pe bun merit ca o valoare națională, cu sute de like-uri și comentarii pline de recunoștință…

Mamă, am scos din sertare – Cartea vieții dumitale. Cinci decenii jumătate – Multe file îmtr-o carte! Anii toți într-un buchet O să-i porți mereu la piept. Căci, cu cinste și onoare, Ai trăit, mamă, sub soare. În viață de multe ori Ai avut zile cu nori. Multe lacrimi ai vărsat Atunci când te-au abandonat. Și-ai crescut printre străini Ca o floare între spini. Neștiind măta ce înseamnă – Iubirea sacră de mamă!” ( din „Povestea mamei mele”)

Vreau să mă țin iarăși de-a mamei poală, Ca să mă ia cu ea în deal, la câmp. Să-mi lege capul cu a ei broboadă Și s-o ajut la curățat porumb. Mi-i dor și de coliba cea din paie, Unde ne adăposteam mereu de ploi. Acolo îmi puneam eu la culcare Haioasele păpuși, din popușoi. Mi-i doar ca să mă ducă iarăși tata „Călare” – pe umerii lui.” (fragment din „Trecut-au anii tinereții”)

  • Portativul inimii” de Iulia TĂNASE. – Ch. 2017

De-aș mai fi copil odată, Lângă mamă, lângă tată, Să pasc turma cea de mici, Să mă joc, să zburd cu ei. De-aș mai fi copil odată, Să colind pădurea toată, S-aduc tatei în ulcior, Apă rece din izvor./ Să culeg murele coapte, S-ascult ale mierlei șoapte. Cucul din față să-mi cânte, Frunzele să mă trezească Din cea lume-mpărătească... (din „De-aș mai fi copil odată”)

Da, realitatea e mai aproape de suflet cu metafore, in special, fiind în migrație de nevoie. Și mai afli care e acea adevărată realitate din Paradoxul iubirii! Atunci când te obișnuiești cu rolul tău în viață, „cât cerne ploaia de argint”, uiți că nu ești rege „că te-am iubit, și-acum încerc”, – nu păstra răul și resentimentele în tine, durerea va trece; tu doar cere de la Domnul să poți iubi și să te bucuri de viață și El îți va trimite acest dar. Dacă există iubire, atunci nu mai e nevoie de altceva! „Dar la final, îți zic, oricum: Iubirea e mai tânără la bătrânețe”. Multe poezii inspirate din experiența proprie de viață a autoarei. Îmi place versul Iuliei Tănase, și cum se prinde rima-n el, cu acest simț veșnic de iubire, dulce de femeie matură prin multe exemple cu învățăminte din misterul ei de viață:„Vin-o să fii fericit în oglinda ochilor mei”…

O, cât e de frumoasă! Acest mister de viață, Din dragoste de ea mai saltă-n cer o stea. Din dragoste de glie eu m-oi ruga la vânt, Doar vântul duce taina – a spicului cuvânt…” (din „De dragoste”)

  • Indiferență de păcat” de Nelly SAMBRIȘ. – , 2000

Simt, iubite, – Un dor apune-n mine, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă aline. Simt, iubite, – Un dor în mine-apune, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă răzbune.” (p. 18)

Sunt deosebită, chiar dacă oamenii din jur se aseamănă între ei. Toți înțeleg ceva, ce până la mine nu a ajuns. Dar ce vină port că ascuns A fost gândul și cugetul meu? Enigmă sunt eu sau poate ei A murit, se naște vreun Prometeu? Și poate e devreme, iar mâine prea târziu  Și nu sunt ceea ce trebuia să fiu?” (p. 31)

Idee inteligentă, filozofie profundă! Aruncând o privire în gaura cheii, acolo unde se desfășoară viața altcuiva, neînțeleasă, misterioasă și tot odată încântătoare. Resimți emoții mixte: bucuria faptului că totul este bine cu autoarea acestor versuri; în care nu există plictiseală, durere sau dezamăgire, ca mai înainte, ci – iubire, tandrețe și din nou iubire; și o tristețe ușoară că totuși există asemenea istorii, dar care – nu este a Ta. E atât de luminos, și dureros să privești cât de delicată și sensibilă poate fi Iubirea și vulnerabilă poeta… Cred că majoritatea femeilor citind sau ascultând poeziile consideră același lucru: „Cum ar fi să iubești așa!?…” O lume fragilă ce se umple cu iubire și bucurii în continuare… Este minunat. Sună profund și atât de adânc încât rămâne un reziduu pe suflet, și mai știi că indiferența totuși nu persistă

Indiferența a dat buzna-n casă, Și-a aruncat sandalele sub pat, Și s-a făcut gospodină. Încercam s-o alung, Dar ea – nebună – m-a tot lovit Cu capul de pereți Până când… am acceptat-o.’’ (p. 15)

  • Sunt stea în universul călător” de Ofelia Martin Popescu. – Râmnicu-Sărat, 2016

Iarăși plec în scorburi / de stejari bătrâni / unde-am ascuns de teamă anii / și-n sufletu-mi / cel neajuns de rele / să mă găsesc și să rămân”; / „în nopțile cu luna plină / privesc în al meu sine / mă cert mă dojenesc și mă iubesc / mă îmbrac din nou cu mine / împăturită strâns în frunze de iubire / noaptea albă curge / sinea se întoarce către lună”; (p. 84-84)

Aud vuietul / glasurilor scufundate / în groapa tăcerilor / miros izul gunoaielor din mahalale / văd resturile încleștărilor / simt atingerea trupurilor / căzute în rebeliune / simt apariție monștrilor / care vin în hoarde păgâne / să pângărească sfințenia neamului / și mă revolt cu toți cei de-o seamă, într-un munte de piatră și-n porți de aramă” (p.92)

Absența prezentului, absența acțiunii, multă psihologie, gânduri și mai multe – de plecare de la realitate. „Eu te iubesc primăvăratic și idilic”…  Sufletul ca un vas goluț, și nu poți face nimic decât să Fii și să Aștepți. Până la următorul moment, atunci când ego-ul mai reduce din sentimentele sale; și o ciudată senzație de tristețe cu abateri pesimiste brusc se spulberă – zvâcnind într-o speranță. Cam așa senzație după citire… Și uneori resimți la fel ca autoarea agățată de-o frânghie cu „forme ce prind viață născând iluzii” și totuși ca urmare o „cântare îngerească și nici o umbră sau nu mai există / în univers e doar rugă”… Iar „sufletul plutește nebănuind adâncimea singurătății vieții”, și pare că această perioadă de inactivitate începe să placă, ca și cum ai sta în întuneric fără să respiri, pur și simplu, conștiințizezi faptul existenței tale, după ce cureți creierul de orice gunoi. Și da, așteptarea e un semn sigur că ceva cu adevărat semnificativ se va petrece în viața ta precum „fantasme în spirale” ce – „așteaptă sunetul trezirii”…

  • Ghiozdanul lui Ionuț” de Alina Trofim. – Ch., 2020

Să ai un ghiozdan plin cu zâmbete” – ne urează scriitoarea. O cărtițică minunată cu pagini de calitate prin ilustrații – pentru copii din clasele primare din care ei pot învăța să declame poezii la orice subiect. Plus, că autoarea a mai editat una mai mare pentru cei mici în care ei pot ilustra sau colora desenele cu culorile lor preferate. Alina Trofim promovează dragostea de carte, natură, neam, prieteni:„Eu în rand le aranjez, După chip și după sens…” În general, ediția e una din cele mai potrivite pentru copii pentru varietatea de poezii care se propun pentru a le recita cu orice ocazie: la matineuri, aniversari, de an nou și mai multe dedicate anotimpurilor, copiii le pot recita și de pe un scăunel la buneii lor, etc. Chiar și părinții le pot învăța pentru memorie. O rimă ușoară, tematică dulce și nepretențioasă, carte frumoasă, bucură ochii și mintea

Luminată este Țara Când învie primăvara, Vine Paștele cu drag Prin miros de cozonac. Casa-i bine ordonată Și fântâna e curată, Îngerașii cântă bine-n pace Mama pască dulce coace, În ograda îngrijită Lumea bună, ostenită, Are sufletul curat. Azi Hristos a Înviat!” ( „Hristos a înviat”)

Nucușoare și alune. Știți ce-mi place tare-tare De la peștii cei din mare? Icre negre și mășcate – Șigur, le-aș mânca pe toate. Vreau un borș făcut din flori, Ceaiul – proaspăt stors din nori, O omletă lucitoare, Terciul cu steluțe rare…” (din „Rețeta mea”)

Recenzii literare de Svetlana Vizitiu

Recomand! Din colecțiile de donații de cărți la BM B.P.Hasdeu! Vivat și alte surse recente cu recomandare de cărți:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/03/06/prin-vers-femeie-te-slavim-top6carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/14/din-donatii-lansari-recente-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/27/top-8-carti-cu-bibliotecarii-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/20/pentru-educatie-si-dezvoltare-personala-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/09/carti-de-iarna-de-vacanta-si-de-viata-2-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/


3 comentarii

Top 6 Cărți pentru dezvoltare personală din colecțiile BM


Asemenea ghidurilor clasice, cărtea este destinată oamenilor care știu să realizeze lucrurile așa cum sunt și doresc să le îmbunătățească. Care nu caută ajutor pentru scriere, ci sunt interesați de litere și literatură, fiind curioși cu privire la modurile în care științele minții pot influența și ilumina dezvoltarea noastră personală. Oameni diferiți, gânduri și scrieri diferite. Pe toți îi unește aceeași viață, inimă, suflet… Mai pasă cuiva de stilul vieții? Viața noastră se confruntă cu o nouă amenințare din pricina ascensiunii internetului. Dacă înainte ne bucuram să răsfoim paginile unui album de familie, astăzi nu mai avem timp nici pentru imagini virtuale într-atât suntem de acaparați de tot mai noi informații pe care încercăm zi cu zi să le însușim, obosim și le dăm la o parte cu convingerea că ne vom întoarce la ele, și… nu mai revenim! E doar un exemplu. Cu cititul – mai greu… Eu cred că avem nevoie de mai multe cărți care să ne ajute să revenim câtuși de puțin la acea cultură, acel mod de trai, gând, și chiar … nostalgie: toate care să ne pună viața pe picioare, astăzi! Să ne oprim puțin si cu răbdare să învățăm să apreciem parcursul lucrurilor care ne înconjoară, în special, alături de persoanele la care ținem

La 21 februarie, se celebrează Ziua mondială a Limbii Materne un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică pe întreg pământ. Cu acest prilej, vin la voi cu un nou #TopCărți din colecțiile Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu:  Vivat!

 

  • Iulian FILIP: Balanța Vărsătorului, vederea Mergătorului” de Mariana HARJEVSCHI. – Ch., 2017

„E doar un fel al poetului de a sensibiliza înțelegerea relației prezentului cu cele trăite în trecut. E cunoscută obsesia fiecărui om pentru răsfoirea albumelor cu fotografii din diferiți ani. Parcă ai ieși din timp – în altă dimensiune. Un fel de vacanță… Prinși de ritmul tot mai alert al vieții, evităm să scoatem aceste efigii ale trecutului, amânându-le pentru… nu știu care duminică mai liberă, pentru mai târziu.” (Iulian Filip, din interviul cu M. Harjevschi)

O scurtă navigare prin paginile cărții vă deschide numeroase personalități din Republica Moldova care prețuiesc și promovează valorile culturale, varia scriitori, cărți cu o limbă română clară, și multe-multe lucruri utile din interviurile cu scriitorul Iulian Filip într-un lung drum/dialog folcloric cu Mariana Harjevschi, Directoarea generală a BM B.P. Hasdeu. Un volum autobiografic, ușor de citit, cu plăcere răsfoind paginile pline de istorioare din viață. Vin referințe și aprecieri de la prieteni, varia personalități despre Iulian Filip. Contează stilul cărții: În primul rând, permite cititorilor să primească mesajul fără mult efort descifrând o proză opacă, cu încredere într-o personalitate cunoscută: După ani de experiență este interesant să citești un studiu cuprinzător despre viața și activitatea a acesteia. I-a redat un șarm aparte și autoarea M. Harjevschi: din conținut reieșind că îi pasă de consecvență și acuratețe a textului, de virtuți și convingere în realitatea la care alți autori nu au acces atât de ușor. Nu în ultimul rând, stilul poetic adaugă frumusețe lumii, divulgând un caracter multilateral talentat (conducător, artist, poet, pictor, umorist etc.). O întorsătură elegantă cu remarci spirituale, metafore impresionante, cu cele mai mari plăceri ale vieții. Și, după cum observăm din câteva capitole, aceste virtuți practice ale unei scrieri care mai serioase, care pline de amuzament, – ar crea o punte pentru efortul practic de a stăpâni scrisul de calitate. Tinerii scriitori, cititorii – au ce împrumuta / învăța din experiența literară și din dezvoltarea personală a scriitorului Filip…

Devenirea cititorului: Dintr-o carte-n altă carte / mă grăbesc deștept să cresc, / Partea mea e mai departe – / când citesc, o deslușesc: // se-mplinește printre rânduri / de citiri și recitiri, / răvășind roiuri de gânduri, / de-ntrebări și uluiri, // O uimire-uluire / cu cititul când zoresc – /aștept splendida împlinire / când voi ști să mai citesc.”

„- Cred că Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, cu impresia de scriere simplă, au dus de nas multă lume deșteaptă, dar i-au provocat/determinat pe mulți scriitori să-și revadă atitudinea față de această dimensiune – a albumelor. După ce am citit pe Marguez ( A trăi pentru a-ți povesti viața…), mi-am întărit în convingerea că o s-o fac, că o să mă apuc s-o fac – povestirea de sine. Recititrea a ce ai trăit poate duce la o investigație curioasă. Depinde cât de tare nu te temi de arheologia aceasta. Dar în doi o fi fiind mai ușor…” (Iulian Filip)

Alte surse din cuprins: Drumuri și punți poliglote – incidente și politici; Cenacluri, cluburi de creativitate, ateliere de creație; „Ziua de lucru mi-i de două veacuri”; Aniversările și înmormântările poeților; Vorbitul de bine la românii basarabeni; Editura care mă norocește cu tot felul de surprize; Modele valoroase…; Artele și dialogismul; Polivalența unui talent; Vederea Mergătorului, etc.!

  • Oglinzi: Orașul unde tace Dumnezeu” de Camelia RADULIAN, vol. 2. – Buc., 2016

Ziua în care am simțit gustul zgurii / nu e cuvânt / e un om. / Poate tu. / De aceea o să-mi cumpăr mâine / încă un vis / în pântecul mamei.” (p. 69)

Timpul ține în mine agrafe de păr / mărunțiș de răspântii / câteva dureri, / dar unde sunt, Doamne, / batistele mele de rămas-bun?” (p. 92)

Atâta profunzime și pricepere de caractere umane, greu de găsit. O scriere condițională elegantă specifică unei firi sentimentale și la fel de vulnerabilă în fața societății, uneori fără de leac, ce lasă urme adânci în suflet. Atât de pătrunzătoare versuri – cu spirit, cu dragoste de oameni, însă optimismul rămâne undeva la orizont cu vise și raze de speranțe, cu dorință de fericire, împliniri… Poeta nu este sigură și învită cititorul să deducă, fie să facă predicții la situația respectivă: Ori ești un singuratic, ori… te lupți pentru fericirea ta! Recitind versurile, da, le recitești cu plăcere: Ca și cum ai începe tratamentul împotriva unui început de depresie de care n-are scăpare nicun om pe această lume! Recomand Poezia Cameliei Radulian, – nostalgică după dragoste, atât de firavă și inexplicabil de lacromogenă, dar e lacrimă curativă, de purificare a sufletului, – acest lucru pot realiza persoanele inteligente, desigur… Dragostea. Noi o interpretăm ca pe o secvență cauză-efect: a venit, a plecat, și mai bine, ea persistă chiar dacă doare uneori… Colorată, deprimată, dar la Radulian cheia succesului e în plăcerea cauzată de cântat, orice strofă la ea e o melodie pe care chiar cititorul o poate creea… în sinea lui! Astfel că dragostea nu mai pleacă niciodată!

Încă visăm, / dar în casa de peste drum / ne vuiește nisipul / ziarele prind pe mese, / culoarea uitării.” (p. 80)

Dar spălați-vă pe față cu lacrimi / cum v-ați spăla cu apă neîncepută! / încă vi se chircesc picioarele, încă dinții vă cad ca mărgelele / și îmbătrâniți. / Dar trăiți.” (p. 90)

Poezia pe care o scrie Camelia Radulian reabilitează lirismul, într-un context literar dominat de scepticisam ironic și dezabuzare. Autoarea are curajul să se caute în fiecare experiență fundamentală și în versurile care, deopotrivă, o transcriu și o transfigurează. În oglinzile ei poetice regăsim nu numai trăsăturile, gesticulația și romantismul unei individualități deja pronunțate, ci și figura noastră interioară, pe care o credeam bine ascunsă. Poezia adevarată este cea care poate deveni un revelator pentru cititor. Camelia Radulian reusește performanța.”Daniel Cristea-Enache

  • Frunza de acacia” de Zvetlana PREOTEASA. – Buc., 2015

Dramă sentimentală, psihologie dură, 380 de pagini pline de frică și suspans. Aventură, dragoste, multe nume și mister într-un volum: Un roman care se adresează în egală masură sufletului și raţiunii. Explicații, metafore, comparații, uneori alergăm după ajutor la DEX… Nu sunt atât componente ale limbii, cât cele ale rațiunii, identificând modurile în care o idee mistică poate conduce la alta în șirul gândurilor noastre… Creând imagini ca într-un film artistic, totuși înveți ceva din carte: cum să te ferești de oameni răi! „Cu greu suporta Ahmed când pe munca sa, stăpânul primea aprecierile și felicitările clienților. Se săturase, așa că, s-a hotărât să fugă cu prima ocazie ivită în cale. Destinul a vrut să-l ajute: pe când căuta blocuri de piatră, întâmplător a întâlnit o caravană, s-a luat după ea și dus a fost.”

Când omul e flămând, ca să nu-ți dea în cap și să-ți ia mâncarea din față e bine să arunci o ciozvârtă și atunci îl liniștești și ți-l legi mai zdravăn de tine… – La ce ciozvârtă te gândești?” (din roman)

Zvetlana Preoteasa: „Nu am avut de gând să devin scriitoare, însă am fost prinsă în mrejele unei perioade glorioase din istoria Sulinei, dar şi a României. Mi-am dorit ca această carte să fie o frescă  a Sulinei.

Prin această carte, Zvetlana Preoteasa îşi reia vocaţia sa de istoric, revitalizând o parte a istoriei  Sulinei. Este o istorie vie, în care personajele renasc, sunt surprinse din diferite unghiuri în locuri diverse, iar modul de exprimare este plin de simţire artistică” (IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului)

Cartea „Frunza de acacia” poate fi gasită și la Biblioteca Municipală din Chișinău: o donație specială din partea autoarei

  • Bărbații din viața mea” de Ninela CARANFIL / Eseuri, portrete de creație, tablete, aduceri-aminte, omagieri… – Ch., 2017

Din cuprins: O actriță dragă printre oamenii dragi; Părinții, frații; Anatol Ciocanu; Liubomir Iorga; Cei dragi; Atitudini; Strict personal; Pentru urmași; Referințe și aprecieri, Iconografie.

O inteligentă percepere de oameni, impresionantă aspirație a autoarei. O manieră narativă captivantă deosebește cartea de alte cărți scrise de actori. Cu amănunte amuzante sau triste, sunt Portrete schițate de Ninela Caranfil, printre care circa 50 sunt despre bărbații din viața și activitatea ei teatrală. Fiecare portret atrage, acaparează, sunt personalități ieșite din comun – ca biografie, prin aspirațiile lor, meseriile pe care le practică. Punctul culminant al textelor adunate în carte este patriotismul, dragostea de neam și țară! Alături de portrete și confesiuni tulburătare vom descoperi: „Dumnezeu în viața mea” sau „Menirea teatrului”. Ca om al lecturii, actrița ne demonstrează abilități de critică literară, cu cea mai temeinică analiză a unor texte referitor la romane, religie sau la cărțile despre personalitătți.

Chiar și atunci când bocește, spunea pe timpuri despre ea Ion Puiu, această actriță își râde de necazuri, de neșanse, de urât, de pasiuni. Azi mai putem adăuga că actrița Ninela Caranfil chiar și atunci când plânge, de fapt, ea râde de necazurile noastre, de neșansele noastre, de urâtul nostru și ne arată cu zâmbetul ei arhetipal drumurile cele mai largi, drumurile spre luminișuri” (Andrei Vartic)

Niciodată tristă, artistă a poporului Ninela Caranfil totuși se simte deranjată de unele probleme din societatea noastră: „Alte măşti, aceeaşi piesă, vorba lui Mihai Eminescu. Mă deranjează dedublarea oamenilor, duplicitatea. Nu mai ştii când omul e sincer şi când minte.”

Editată la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, cartea o găsiți în orice filială a BM.

  • „Iubirea de Viață, Țară, Baștină și Neam” de Ion PERCIUN. – Ch.; – Rezina, 2018

Pe când filozofii cei cu apă-n gură tac, ei tare mai vor filozofi să rămână”… Un volum despre Basarabia. De dincolo de Nistru și de dincolo de Tisa… Nu avem multe cărți care reflectă atâta respect pentru țara natală, din care tinerii să absorbe acest sentiment. Acest volum sper să-i trezească, sa-i cultive patriotismul veritabil… Cele 337 de pagini ale volumului cuprind proză, versuri şi o iconografie ilustrată „Baștina și băștinașii”, despre oameni îndrăgostiți de limba, istoria și cultura românească.. Apariția cărții în mare măsură se datorează mecenatului Eugen Statnic, născut în anul 1929 la Pripiceni-Răzeși, județul Orhei, în familia parohului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, satul care este şi baştina autorului Ion Perciun. Din cuprinsul cărții: Iubirea de viață, de țară (imaginații filozofice); Povestea cuvântului; Povestea Limbii; Povestea Omului; Versuri, Colinde aromâne; Personalitățile locale, etc.

Multstimatul Nicolae Sulac a numit hărnicia drept principala trăsătură a neamului nostru. Alții adaugă – patriotismul. Un patriotism, ași zice, de un colorit local”; „…Marea parte din moldoveni habar nu au de istoria multilateralăa poporului nostru, obârșia și locul lui în istoria europeană, pentru că nici la școală, nici la facultate, n-au fost familiarizați cu aceste cunoștințe, iar propaganda sovietică și cea promovată ani de zile de sursele pro-estice de informare în masă și-au făcut foarte bine lucrarea.”; „Numai tu, popor cuminte, / Numai tu mai ești în stare / Să ridici din adâncime / Adevărul sfânt și mare.” (fragmente din carte)

  • Adolescentul merge după soare: Ghid de dezvolatre personală / Diana Ștefăneț, Lucia Bâtcă, Olesea Raru. / coord.; ȘTEFĂNEȚ, Diana. – S. n. 2016

Nu considera ceea ce faci o povară. Cu o atitudine pozitivă o poți transforma într-o activitate plăcută”. Formarea personalităţii armonioase, receptive la schimbări, capabile să se integreze dinamic într-o societate contemporană devine o cerinţă a timpului, actuală pentru procesul de învăţământ. Psihologii subliniază că adolescenţii sunt caracterizaţi de următoarele trăsături care par adultului deviante, dar care sunt normale la această vârstă: refuzul autorităţii paternale, agresivitate, imaturitate afectivă, frustrare, lipsă de responsabilitate şi sensibilitate excesivă faţă de inluenţele exercitate de anturaj. „Fii optimist, ce beneficii ai putea avea dacă te vei gândi mereu la un final negativ?” Identitatea şi viitorul adolescenţilor sunt determinate de bunăstarea lor emoţională şi spirituală. Adolescentul redescoperă lumea, datorită posibilităţilor sale de interpretare şi este intens preocupat de propriul său destin. Este etapa în care intervin îndelungate şi intense meditaţii asupra valorilor. Se elaborează un sens de viaţă şi dobândeşte contururi concepţia despre lume şi viaţă. Conştiinţa de sine se adânceşte mult, sporesc eforturile de autocunoaştere şi autoproiectare… „Concentrează-te pe valori, nu pe dorința de a fi perfect”. Dedicat adolescenților, studiul ne invită într-o călătorie în lumea marilor căutări de sine, marilor aspirații și metamorfoze interioare, propune soluționarea cu succes a problemelor de vârstă și gestionarea stărilor afective e necesară cunoașterea profundă a vârstei, precum și aplicarea unui șir de tehnici și metode concrete, pe care ni le oferă autorii. Un ghid foarte util, se recomandă tuturor care tind spre autocunoaștere și dezvoltare personală.

Abordarea depresiei și a anxietății. Dacă simți anxietate, ești mereu trist, atunci nu aștepta trecerea anilor pentru a apela la un ajutor specializat. Este mult mai ușor de rezolvat problema când este în fazele incipiente, decât în stadiile tardive.” –

Vino atunci imediat la BM B. P. Hasdeu!

Câteva surse Top5carti precedente aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/14/din-donatii-lansari-recente-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/12/flori-de-toamna-carti-de-toamna-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/20/top-5-carti-pentru-dezvoltare-personala/

Svetlana Vizitiu, 2020 ❤


5 comentarii

Din donații, lansări recente de carte la BM B.P. Hasdeu: Top 8 carti


Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național – Anul Lecturii – 2020, care are drept scop promovarea lecturii ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare personală. Unul din obiectivele principale ale activităților constă în educarea culturii lecturii în societatea moldovenească, promovând şi încurajând lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone. Vă propunem câteva titluri de carte din donații recente, cu autori omagiați sau – lansate la Biblioteca Centrală a BM.

  • Grigore VIERU în amintirile contemporanilor. Antologie de Daniel Corbu. – Iași, 2010

Limpezimea exprimării și densitatea mesajelor. Cartea prietenilor lui Grigore Vieru. Se spune că are cele mai frumoase cărți și cele mai mari tiraje pentru un poet contemporan. Are un grad de notorietate visat și de unii președinți de state. A fost întrebat, inclusiv de copii, de unde vine poezia lui, și a răspuns de fiecare data că din suferință și singurătate… Marea poezie românească a descoperit-o nu în școală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele… care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare, pe care le auzea la șezătoarele la care mergea cu sora lui, din ghicitorile noastre, în ele Vieru a descoperit marea poezie română, fără să știe că aceasta este poezia noastră română…

Pagini semnate de Alex Ştefănescu, Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Preafericitul Daniel – Patriarhul Bisericii Române, Marin Sorescu, Nichita Danilov, Nicolae Dabija, Al. Husar, Mircea Radu Iacoban, Valeriu Matei, Mihai Sultana Vicol, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Ion Beldeanu, Lucian Vasiliu, Emilian Marcu, George Vulturescu, Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Teo Chiriac, Adrian Păunescu, Gheorghe Grigurcu ş.a., „Cititorul va avea revelaţia unui poet naţional şi popular, oracular-mesianic, dar şi a unui personaj fabulos, ale cărei energii s-au revărsat în şuvoaie, unul din rarii patrioţi ai acestor timpuri, dedicat patriei, neamului, limbii” (D. Corbu)

Există o mare diferență între cititorii mei și cititorii găștii: admiratorii mei mă citesc, admiratorii ei nu o citesc. Cu privire la unii colegi de breaslă mai în vârstă, care nu au ochi să mă vadă, le pot spune doar atât: eu am destulă vreme să privesc în urmă, lor nu le-a rămas destulă vreme să privească înainte.”; „Nu poți fi poet fără să-ți iubești neamul”;

Trebuie să afirm că nici pe timpul regimului totalitar nu a existat un asemenea dezmăț artistic. Este adevărat că unele pagini, unele cărți erau date la cuțit. Dar nu putem spune că scriitorul de autentică vocație n-au răzbătut. Astăzi există mai mult o libertate a mediocrităților decât a valorii adevărate, deseori cenzurată de incertitudini financiare. Mediocritățile găsesc rapid mijloace bănești provenite din sponsorizări de rudenie sau din legături amoroase. Detest libertatea care este potrivnică adevăratei valori.” – Grigore Vieru

  • „Iubirea până la capăt. Omagiu lui Ion VATAMANU”. – Ch., 2012

Dorul de frumos… Este mai mult decât o idee şi mai mult decât un ideal. Este o aspiraţie de a fi parte din acest dor, iar Ion Vatamanu a reuşit – la nivel profesional – să transmită prin discursul său liric autentic o spiritualitate mânuită cu măiestrie şi cristalizându-se într-o metaforă integrală, unică în volumele: Primii fulgi (1962), Monologuri (1964), La mijlocul ierbii (1967), Liniştea cuvintelor (1971), Ora păsării (1974), De ziua frunzei (1977), Iubire de tine (1981), Măslinul oglindit (1983), Dimineaţa mărului (1986), Nimic nu-i zero (1987), Dialoguri banale (1988), Atât de mult al pământului (1989). Aceasta, în pofida faptului că a îmbrăţişat profesia de chimist, aflându-se din 1973 în funcţia de şef de laborator la Institutul de Chimie al AŞM. Mai mare peste dorul de chimie s-a dovedit a fi dorul de poezie, pe care şi l-a exprimat prin fiecare poem nou scris, literatura pentru el identificându-se cu însăşi viaţa. Deşi demult nu mai este în viaţă, despre Ion Vatamanu nu se poate vorbi la timpul trecut.

Carte destinată elevilor, studenților, profesorilor de literature și tuturor celor interesați de creația scriitorului. O dedicație poetului, savantului și omului politic Ion Vatamanu, inovator al versului, un luptător aprig pentru democratizarea societății și recuperarea valorilor naționale, pentru afirmarea limbii române în Basarabia. Editia cuprinde comentarii și aprecieri critice pe marginea operei distinsului poet apărute în presa vremii, dar și mărturii despre activitatea de savant și om al cetății, care l-au consacrat în primele rânduri ale vieții publice, dedicații poetice, cât și un set important de fotografii ce oglindesc viața lui Ion Vatamanu.

Două motive – frunza și pasărea – par să domine scrisul lui Vatamanu. Una simbolizând statornicia sufletească, spirituală, cealaltă – cântecul, zborul liber al său. Iar întregul act lyric al poetului nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la capăt… Iubirea până la capăt – iată una din calitățile superioare ale poeziei în genere. Cine iubește până la capăt, spune dictonul, trăiește mult. (Grigore Vieru)

  • „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe munte” de Dor de Viorica COVALSCHI. – Ch., 2019

„De-o sută de ani n-a mai îndrăznit nimeni să-mi tulbure vrăjitoriile, ia să văd cine-i drumețul”… Cine e Moldița-Crăița? Promovată în cadrul programului „Chișinăul citește” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, povestea a devenit îndrăgită de pici și școlari porniți cu lectura printre prieteni. Carte cu copertă de calitate, ilustrată frumos, desigur că bucură ochii nu doar a celor mici. O legendă pentru copii despre întemeierea Țării Moldovei. Denumirea personajelor principale ale basmului conduc cititorul anume spre acel îndepărtat eveniment istoric. Zimbrișor–Cornișor, personajul central al subiectului, tânăr și curajos, se avântă într-o călătorie inițiatică de cunoaștere a lumii, luptă cu dușmani reali și învinge vrăjile rele, ajută pe cei căzuți la nevoie și își face prieteni noi… Astfel eroul se maturizează pe zi ce trece, forța și bunătatea lui făcând să triumfe binele, frumosul și adevărul. – Care e rolul educativ? „Și, dintr-o data, o bunătate nemaivăzută puse stăpânire pe vrăjitoare și din ochii ei începură să se rostogolească lacrimi. Bătrâna plângea. Era pentru prima oară când simțe gustul sărat al plânsului.” Ce a făcut-o să lăcrimeze? Vreți să aflați cum binele topește răutatea? Citiți basmul! Este la Biblioteca Municipală, poftim!

  • Arz-o focul, dragoste!” de Andrei MOROȘANU. – PapiruS Media, București, 2018.

O carte de relax, plină de umor și suspans… Iată dacă ar fi fost premiată undeva la nivel national/international, aș fi pus întrebarea „Pentru Ce?” Și nu aș rata, chiar se merită pentru bunul spirit și râsul care te pufnește din tot interiorul! „-Vezi, mata, fata-i cam puțintică în țâțișoare. Băiatului îi plac fețișoarele cu mamelele mai țâșnite… – Dar ce, bre, are de gând să le mulgă?… se stropsi mama…;Gurile rele macină prin sat că nevastă-mea și-a găsit la oraș un ibovnic. De fapt, am observat și eu că merge cam des la raion. Se vede că i se aprind tare focurile înăuntrul dorului cumplit, că pune coada pe spate și se duce val-vârtej. Vine tocmai seara, miorlăind ca o pisică sleită de joacă, dar are grijă să mă hrănească: îmi pune dinainte niște resturi de la masa lor dulce după giugiuleli. Eu mă fac că nu pricep nimic…” (fragmente din carte)

„Farmecul cărţii constă în primul rând în comicul  de limbaj, Andrei Moroşanu stăpânind perfect argoul (argoul celor ajunşi la fatidica vârstă de patruzeci de ani, „stătuţii”, dar şi cei „hârşiţi” în dragoste şi jargonul (pe care îl folosesc de obicei „demoiselele”), obţinând nu o dată adevărate performanţe. Iată un exemplu savuros: „Măi deşteptule, arată-mi tu proasta căreia i-ar ajunge răscolitul cu degetarul! Femeia, dacă a intrat în călduri, tânjeşte după foială! Te-ai apucat de trunchiul muierii, apoi fii vrednic şi aprinde-i focul în scufiţă, dă-o huţa în scrânciob să-i zvâcnească trupul de dulcele sălbatic! Numai nu cu şfichiul tău, care-i bun doar la…WC!” (Să mai spunem că „reclamata” a obţinut imediat divorţul?) (Lucian Strochi)

„Omagiu adus Centenarului prin limbaj!”;„O galerie impresionantă, dar din care eroul nu prea are ce alege, iar când alege, se „frige”; „Să mai spunem că această carte este scrisă totuși „pour les connăisseurs”, asemenea unor băuturi alese, vechi, prețioase.”  (Lucian Strochi)

  • „Dialog în vis” de Veronica PÎRLEA CONOVALI. – Buc., 2019

„Toate-n lumea asta vin și mor, / Veșnic e pământul și un dor, / Dor de mama, neam și de moșie, / Dor de tot ce nu-ți mai aparține.” (p.54)

Momente de poezie prelungite până târziu în compania folclorului şi a lacrimilor istorice. Un adevărat regal de poezie, de cultură, de spirit, cu dor de neamul românesc și amărăciunea înstrăinării… O salcie plângătoare cu-n vers ce freamătă românește între Prut și Nistru, de la Eminescu la Leonida Lari

Cartea lansată în Chișinău la BM Centrul Academic Eminescu a luat Marele Premiu la concursul de Creație Literară „Vara visurilor mele” organizat de Revista Amurg sentimental, România, 2019!

O fiică destoinica a neamului nostru românesc – scriitor, profesor, mamă, bunică, un prieten adevărat și pur și simplu Om cu literă mare.”Eugenia Conoval

Lumea din jurul ei, povestită în vers, e înfăţişată ca o lume interpretată, luată aşa cum este ea, dar exprimată plastic, ilustrând o concepţie anume despre creaţie, adevăr, viziune, lecturare, sens, limbaj… O fire cu o simţire sensibilă care se află ”statornic în primele rânduri ale coloanelor patriotice şi ale liricii feminine de toate rangurile” (Victor Ladaniuc)

  • Capitol cu îngeri. Dintr-un volum COLECTIV” de Ionel SIMOTA. – Onești, 2016

Am ars până la ultimul sărut,/Până-n străfundul cărnii/Ce mi-a fost dragă/La naștere…/Din sângele meu/ A curs o cenușă albastră/Și o pasăre alba, strălucind,/Mi s-a desprins din suflet…/Am plecat odată cu ea/În cer,/Am stat în ceruri la rând,/Pe pământ oricum nu se mai putea…/Acolo, îngerii,/ M-au întâmpinat plângând. / Am ars până la ultimul gând…” (Ionel Simota)

Un gest de comemorare după tragedia de la „Colectiv” în care au ars zeci de oameni. Poetul a luat Premiul „Cartea anului”-2016, pentru acest volum”, apărut la Editura „Magic Print” din Onești.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2007. Deține Premiul USR pentru Poezie în 2010 pentru volumul Desculț printre cuvinte. Recent, autorul a prezentat câteva volume și la BM B. P. Hasdeu, a fost într-adevăr special și frumos, cu omagieri, cântece și recitaluri… La fel propunem un volum cu poezii „Sentimente cu Păsări (II), Mirări”, de Ionel Simota. Același poet, același talent, vers, spirit încredibil:„Ieri n-am știut cum să-ți fiu, cum să-ți spun… că rătăcirea mi-ai întors-o din drum…

In toate volumele sale, poetul Ionel Simota  ne propune, de fiecare data altfel, mai mult decat o dezbatere; el ofera o viziune capabila sa tulbure, sa relativizeze si sa produca revelatii, obligand cititorul sa creada si sa patrunda, de bunavoie,  in cercul sau existential. Ca la Blaga, iubirea devine unicul principiu, in eterna identificare cu binele, adevarul si frumosul. Fara patima, simplu si direct, aceasta alchimie devine singura logica a fericirii.” (Prof. dr. Cristina Pescaru)

  • „Grădina de sticlă” de Tatiana ȚÎBULEAC. – Ch., 2018

Cu atâtea în jur Ciornobâlul îmi părea un fleac… Mă îngrozește ignoranța noastră. Poate doar Bella Isaakovna înțelegea cu adevărat ce tragedie se produsese, ea însă nu simțea nevoia să vorbească de pe scenă, așa ca Șura. În acele zile oamenii începuseră să moară câte puțin, iar noi ne gândeam la mare și la murături… În afară de limbă și explozii, perestroika și specula infloritoare a Raiei, se mai întâmplau în oraș și alte lucurui. Eu devenisem oficial, femeie. Îmi venise ciclul, și asta era mai interesant decât toate cele de mai sus luate împreună.”Dacă ar fi existat pe atunci Dumnezeu (?), i-aș fi cerut să mă facă altfel. L-aș fi rugat să cheltuie cu mine măcar un strop de bucurie, măcar o rămășiță de fericire. Un scuipat de-al lui mi-ar fi fost de ajuns – nu eram hapsână. Pe cât le iubeam, pe atâta le disprețuiam. Pentru viețile serbede, lipsite de orice bucurie trupească. Pentru nodurile din gât și din inimă. Aș fi putut îndrăzni să fiu curvă. Eram de la internat, la ce să te aștepți de la o orfană?”  (fragmente din carte)

Promovat la Biblioteca Municipală în cadrul evenimentelor „Chișinăul citește”, volumul „Gradina de sticlă” a fost distins în 2019 cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Cred că pentru sinceritate și modul de a descrie o viață de orfană…  Visuri, romantică, multă-multă imaginație. O carte ce prezintă interes în special pentru generația tânără, dar și trezește curiozitatea  prin stilul narativ, dialogal – o redare adolescentină a verbului trecut comparativ prezentului. Se face deosebirea dintre perioada sovietică cu cea contemporană cu o limbă foarte ascuțită!

Tatiana Tibuleac e o povestasa paradoxala. Ea stie, ca foarte putine scriitoare romane contemporane, ca «o poveste nu lasa niciodata lucrurile nerezolvate». Mai stie ca atunci cand existi «intre coastele moi si fermecate ale povestii», adica intre povestitor si eroul povestirii, ajungi sa te impaci «cu raul si cu durerea, cu bolile si cu tradarile». Daca in Vara in care mama a avut ochii verzi Tatiana Tibuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectiva fragil-masculina, in noul sau roman ea povesteste o lume aflata pe granita miscatoare dintre coagulare si dezagregare, dintre Rusia si Europa, dintre lupta si fatalitate. „Grădina de sticla” este, in mai multe feluri, romanul unei intregi generatii feminine si al unei povestitoare pe cat de autentice, pe atat de surprinzatoare”. (Simona Sora)

  • Risc și securitate; articole, comunicări și prelegeri, vol.5, de Gheorghe ILIE, conf.univ.dr.ing. – Buc., 2015

Natura publică a unor platforme sociale face ca securitatea informațiilor să fie mai greu de controlat.  Unele informaţii pe care le împărtășiţi pot deveni imediat publice. Utilizatorii sunt cel mai adesea supuşi valurilor de spam, dar şi ingineriilor sociale. Dar, toate reţelele sociale au o serie de opţiuni de securitate care pot fi ajustate. Pe Facebook, de exemplu, informațiile sunt publice de la sine, la fel ca întregul profil. Au fost lansate noi servicii care ajută la căutări mai bine agregate şi care pot returna rezultate precum «prieteni care urmăresc emisiunea X», dar şi «vegetarieni din oraşul meu care iubesc brânza». Utilizatorii pot preveni apariţia lor în rezultatele noilor funcții dacă îşi ajustează setările de securitate şi modifică statutul «like-urilor” din public, în privat.

Conectarea de pe reţele Wi-Fi publice și nesigure trebuie, de asemenea, evitată. Luaţi în calcul riscurile care există atunci când împărtăşiţi pe FourSquare, Twitter sau Facebook locul unde vă aflaţi. Un check-in nu le spune doar prietenilor unde sunteţi, ci şi hoţilor, care află cu această ocazie şi locul unde nu vă aflaţi: acasă.

Acest volum, dar și alte cărți la același subiect expuse în Zilele Internetului pe panou la Biblioteca Centrală asigură cunoștințe utile și siguranța de a vă feri de riscuri sau probleme în comunicarea virtuală.

Recenzii de Svetlana Vizitiu, 2020  ❤

#impresiiviatacarti, #bibliotecahasdeu, #Top5Carti


4 comentarii

Pentru educație și dezvoltare personală! Top 8 cărți


Îmi doresc o nouă perioadă pentru țara mea. Dar nu perioada la care am ajuns, din păcate, ci una complet diferită. Observ că s-a schimbat în primul rând etica. Înainte exista un cod al eticii: nu e frumos să i-ei lucruri străine, iar pe cei slabi nu e bine să-i obijduiești. Dar, cei de la putere permanent ne demonstrează că este bine să-i obijduim pe cei slabi și – să iei un lucru străin, la fel e bine. Dacă e nevoie mare! Avem de-a face cu apariția unei noi etici și nu se știe de loc, cum ne va afecta viața noastră în continuare. Cu toate că, de ce nu, poate că și știm. – Va răsuna și ne va afecta foarte rău. Urmând etica nouă – se va schimba și estetica, stilul vieții, chiar și genul ei. Deja vedem antrenamentele ei de artă la televizor. Analiștii ne șochează, cu sinceritate și cu încăpățânare ne afirmă despre război, război, război – la orice post TV. Și doar avem soluții pentru mântuirea noastră! Să declarăm… Americii/Rusiei război și… să ne predăm imediat! Așa că și aici, putem începe cu o răutate și – imediat să renunțăm, de ce nu! Haideți să fugim/izbăvim de rele…   🙂

Să continuăm cu educația și dezvoltarea noastră personală (am promis!), cu cărțile pe care le recomand spre #lectură, în primul rând, și disponibile pentru voi – la #BibliotecaMunicipalaBPHasdeu! Vivat!… (Svetlana Vizitiu)

  • „Cum gândește creierul” (Evoluția inteligenței) de William H. Calvin

Când ascultăm o persoană vorbind sau când citim o pagină tipărită, mult din ceea ce credem sau auzim este furnizat de memoria noastră. Ne scapă greșelile de tipar, imaginându-ne literele corecte, deși le vedem pe cele greșite; și cât de puțin auzim de fapt când ascultăm un discurs, realizăm când mergem la un teatru străin; căci ceea ce ne supără nu e atât faptul că nu putem înțelege ce zic actorii, cât faptul că nu putem Auzi cuvintele lor. Realitatea e că, în condiții similare, auzim tot atât de puțin și acasă, numai că mintea noastră fiind plină de asociații verbale englezești (rusești), furnizează materialul necesar înțelegerii pe baza unei mult mai ușoare sugestii auditive.

Publicat în peste 25 de limbi, volumul cuprinde 12 cărți de difuzare a informației științifice într-o formă accesibilă publicului larg. O încercare de a defini inteligența; o perspectivă evoluționistă asupra dezvoltării inteligenței, invocând domenii ce merg de la astrofizică la zoologie, idei și teorii cele mai noi, alături de rezultate recente din neuroștiințe, antropopologie, biologie, climatologie, lingvistică – în căutarea mecanismelor de autoorganizare, cu desprinderea inteligenței umane, mecanisme care explică apariția conștiinței, dar și a subconștientului.

„Când nu ai alte date decât cele furnizate de propria viață mentală, e ușor să dai interpretări fanteziste umbrelor de pe perete. Totuși, uneori asta-i tot ce poți face, iar Platon și Descartes au făcut-o bine, la vremea lor. Dar când poți face mai mult, de ce să te mulțumești cu o catalogare a umbrelor? Sau să continui să faci jocuri de cuvinte? Cineva realizează până la urmă că însuși cuvântul este o aproximație foarte săracă a procesului pe care îl reprezintă. Până la sfârșitul acestei cărți, cititorul va fi în stare, sper, să-și imagineze anumite procese neurale ce pot avea ca rezultat conștiința – procese ce pot opera suficient de rapid pentru a constitui o inteligență ageră.”

Știința (pentru cei a căror educație o include) poate elimina ceea ce era odată un mister înfricoșător. Nu numai că știința ne dă putere, punând bazele unei mai bune tehnologii, dar ea ajută în primul rând la prevenirea necazurilor. Cunoașterea poate fi ca un vaccin, imunizându-ne împotriva temerilor false și a mișcărilor greșite.”

  • „Einștein – bucuria gândirii”. Vol. 3, de Francois Balibar

Confortul și fericirea nu mi-au părut niciodată ca fiind obiective de atins. Posesiunile, succesul de fațadă și luxul mi-au displăcut întotdeauna din prima tinerețe

Einștein era un „dinozaur” al științei, dar nu a aparținut niciodată unei echipe de cercetare. În această privință, el aparține, într-adevăr altei epoci, deoarece în zilele noastre cercetarea științifică nu este concepută decât în mod organizat, în laboratoare și în echipe subvenționate de stat sau de industrie.  Cu inclinații deosebite spre matematică, și-a dorit de mic să urmeze studiile în acest domeniu, însă mijloacele limitate ale părinților nu i-au permis să-și satisfacă dorința…

Autorul prezintă experiența unui savant și a unei ființe de excepție, a cărui viață s-a desfășurat sub semnul unei singure divize:„Die Freude am Denken”, bucuria gândirii. Veți cunoaște totul despre viață și activitate, emancipare economică, ascensiune socială a evreilor germani la sf. sec. XIX, precum și despre urmașii lui Einștein în mecanica cuantică.

Pentru un om ca mine, are loc o turnură decisivă în evoluția sa atunci când încetează treptat să se intereseze de ceea ce este personal sau efeme pentru a-și canaliza toate eforturile asupra înțelegerii intelectuale a lucrurilor. Ceea ce este esențial în existența unui om ca mine este „ce” gândește  și „cum” gândește, și nu ceea ce face și simte” (Einștein)

  • „Antichitatea în filosofia lui Nietzche” de Olga Vâlcan

Încă din anii studenției, Nietzche și-a propus să facă din studiul filologic un instrument de evaluare a unei civilizații… Prin studiile sale filologice, Nietzche a vrut să depășească atât ariditatea atitudinii specialiștilor în acest domeniu cât și credința falsă, potrivit căreia elenitatea era percepută doar prin prisma descoperirilor arheologice și a interpretării trunchiate a textelor antice. Mai mult, spre deosebire de scriitorii germani care l-au precedat (de la Winckelmann la Goethe), el nu considera că apogeul culturii grecești este atins în epoca lui Pericle, a lui Socrate și Platon, ci în epoca presocratică, aceea a marilor tragedii și a lui Homer. Surprindem o similaritate cu poziția lui Rousseau, atât de criticat de Nietzsche, vizavi de influența civilizației asupra culturii…

Cu cât, stând în curțile exterioare ale filologiei, privesc mai mult și mai lucid în sanctuarele ei, cu atât mai mult caut să găsesc discipoli. Este un studiu care cere sudoare, dar care și merită într-adevăr orice efort. Sentimentul puternic și inviorător al unei misiuni pe viață se instalează destul de curând în conștiința adevăratuluyi filolog” (Nietzche)

Cred că cititorilor va fi la fel de interesant să răsfoiască cartea, să afle despre ideile și studiile lui Nietzche din dialoguri și corespondența lui cu alți filologi.

  • „Relații publice din perspectiva internațională” de Simona-Mirela Miculescu

Dacă sunteți ex-jurnalist, rețineți că, pentru meseria de specialist în relații publice, este bună o bază în jurnalism, dar nu puneți foarte mult accent pe asta. Jurnaliștii buni nu sunt în mod necesar și buni purtători de cuvânt – și invers. Purtătorii de cuvânt nu vorbesc în numele lor, ci în numele autorității competente pe care o reprezintă. Așa că trebuie să vă asigurați că punctele de vedere pe care le expuneți nu sunt numai ale voastre, ci și ale autorității respective – și au fost aprobate de aceasta”; „Învață să apreciezi cercetarea calitativă și cantitativă.”; „ Nu ezita să ceri un sfat sau să ceri ajutor”; „Spune clienților adevărul, chiar dacă nu vor să audă asta. Fii un consilier, nu un executant de ordine.”

O carte foarte utilă pentru cititori! Aflăm din ea despre necesitatea unei imagini credibile, perspective și importanța specialiștilor în relații publice; soluții la diversele probleme întâlnite în activitatea lor; opinii și experiența concrete cu privire la provocări în comunicare, confruntări de relații interpersonale, secretul succesului individual în carieră, tendințe de domeniu și varia îndrumări utile în relații publice.

Ieri difuzarea era o provocare; astăzi îți este la îndemână, gratis, prin e-mail. Internetul a revoluționat comunicarea. Dar, teancurile de hârtie, despre care se vorbea din anii ”70 că sunt un fenomen pe cale de dispariție, devin din ce în ce mai mari. Cred că cea mai bună rețetă este să te lași purtat de val.”

  • „Floarea vârstei” de Jane Fonda

Oamenii în vârstă știu ce vor, caută să-și îmbogățească viața, să-i dea un sens mai profund și se vor descotorosi de ceea ce nu le mai trebuie

Recomand! Un volum scris din experiență reală: cu realizări și îndrumări de a întrezări următorul drum pentru… a îmbătrâni frumos. Cum să profităm din plin de a doua parte a vieții. Gândirea pozitivă, alimentație sănătoasă, ingrediente și rețete, dragostea, importanța prieteniei, viața sexuală, relații și cunoștințe noi în căutare a iubirii, deschiderea eu-lui, ce lăsăm în urma noastră, ghid de meditație conștientă: toate acestea recomendări pentru voi, dragi cititori, vor fi foarte utile și necesare în viață! Cu toată viteza – Înainte și până la capăt!

Viața ți-a arătat că poți supraviețui, așa că vei supraviețui și de data asta. Și, nemaifiind în mijlocul luptei, ca înainte, nu mai este nevoie nici să stai permanent în alertă, ci poți accepta mai ușor și poți lăsa lucrurile să vină de la sine. Nu ne putem opune fiecărei adversități, fiecărei probleme care se ivește, așa că a învăța să cedăm și să ne adaptăm este cel puțin la fel de important ca a câștiga, pentru că nu putem avea totul. Este ca în artele marțiale, nu te opui forței care vine spre tine, ci încerci să o conduci în altă direcție. Asta este ceea ce cred eu că se întâmplă cu vârsta.”

  • ”Clonele – șocul viitorului” de Andrei Dorobanțu

Frontierele cunoașterii sunt nemărginite! În special, atunci când apar furtuni în științele vieții. „Dacă secolul trecut a aparținut Fizicii, cel actual pare a fi a Geneticii. S-au născut cu adevărat primele clone umane? Vom trăi într-o lume populată cu Himere?” Se întreabă tot mai des oamenii. O enciclopedie practică, științifică și literară: acest volum de buzunar – cu cunoștințe la îndemână, probabil va potoli curiozitatea celor interesați de subiect, cu răspunsurile oferite de omul de știință și profilic publicist A. Dorobanțu.

„Ar fi clona rezultată normală din punct de vedere biologic? – Tehnica în sine implică un mare risc de mutație genetică. În al doilea rând, o clonă obținută nu este la fel ca un embrion rezultat prin fecundare naturală. Un singur exemplu: În fiecare dintre noi, în mitocondriile din fiecare celulă din organism, se găsește un al doilea set de material genetic, care provine 100% de la mamă (tată nu contribuie cu nimic la acest set de gene) și ale cărui funcții suntem departe de a le înțelege, cu excepția câtorva proteine de structură din mitocondrie. În procesul obținerii „clonei umane” acest set de gene NU se transferă…” „Încă nu este clară implicația acestor modificări asupra evoluției clonei sau descendenților acesteia.”

  • „Shiva svarodaya. Știința suflului și filozofia tattvelor” de Ramă Prasăd

Fenomenul luminii în Univers rămâne fără explicație potrivită, la fel și ca celelalte patru eteruri ca fenomenele sunetului, pipăitului, gustului și al mirosului. Autorul încearcă să ne explice toate aceste cinci Tattve subtile care din punctul lui de vedere sunt eteruri ce exprimă starea și modificările suflului nostru. – Cu cât cititorii vor aprofunda mai perseverent această carte, cu atât vor găsi mai multă înțelepciune în ea, – ne convinge autorul din India, Ramă Prasăd. Vreau să vă previn, cartea trebuie citită cu o viteză lentă pentru a înțelege/descifra unii termeni literari mai dificili de realizat pentru mintea noastră…

Sistemul vaselor sanguine este o pictură exactă a sistemului nervos; numai umbra lui, într-adevăr. Ca și inima, creierul are diviziunile sale superioare și inferioare, creierul mare și creierul mic și, de asemenea, diviziunile dreapta și stânga. Nervii care merg spre cele două părți ale corpului și care se reîntorc acolo, împreună cu acei care merg spre diviziunile superioare și inferioare, corespund cu cele patru petale ale inimii. Deci, acest sistem posedă tot atâția centri de energie ca și celălalt.”

Ați înțeles? Tot subiectul ne îndrumează spre a deveni sănătoși și plini de energie! Baftă în lectură!

  • Exerciții ale reîntregirii” de Nicolae Rusu. Schițe, cronici și eseuri

Trecutul zbuciumat și prezentul la fel, evenimente importante din istoria basarabenilor și despre dreptul la limba maternă, ce poate fi mai real pentru noi și urmașii noștri în istoria pe care o studiem, scrisă și lăsată ca testament de buneii noștri? „Cum orice fel de de nedreptate ce se face unui popor cere legiferare, imediat e acoperit cu talmuduri întregi de istorie nouă, întru a curma memoria națională.”; „Oricât de mult și-ar fi dat Eminescu frâu liber imaginației, niciodată nu și-ar fi închipuit că în afară de discuții discriminatorii se mai pot face greve împotriva limbii…”

Ecouri cu referințe și reverberații ale acelor discursuri, rostite la microfoane de patrioți, funcționari sau scriitori, oamenii de rând, în fața mulțimilor trezite de valul renașterii naționale, se regăsesc în intregul volum al autorului. Despre națiune destrămată. Pentru inteligență, limbă națională română, pentru suflet, pentru neamul nostru… „Reîntregirea nu se așteaptă-n rând!”

„Dar vai de națiunea, căreia i se curmă memoria națională, ea pierde integritatea spirituală” (A. Soljenițîn); „Spunea Dostoevski că frumusețea va salva lumea, dar el avea în vedere că vor salva artiștii și nu demnitarii de stat…” – (din carte)

Cu convingere, că sensul vieții unui om al spiritului poate fi realizat doar în cadrul valorilor naționale ale neamului său…

Svetlana Vizitiu  ❤


17 comentarii

Poezia lui Augustin JIANU:„Mi-a plăcut Chișinăul: aerisit, bulevarde largi, spații mari, clădiri impozante.”


Poet te naști! Așa cum te naști cu bunul simț!”

E un poet vesel ca un cântec. Toate versurile lui formează un păienjeniș melodios. Nu în zadar admiratorii lui creează filmulețe alegând melodii speciale pentru versetul Augustin Jianu. Toamna e minunată atunci când în suflet e primăvară, versuri blânde, pline de inspiraţie… Ritmul e extrem de reușit. Imaginile senzuale ne descoperă un peisaj holistic creat cu talent. Talentul lui se formulează spiritual, bazându-se pe manifestarea unui proces mental superior, a dragostei. Poetul este dominat de sentimente cognitive și de motivația gândurilor, adică simțul rimei se compensează prin exprimarea intensă a sinelui. Ce nu i s-ar fi întâmplat în viață, poetul niciodată nu a pierdut tendința de a trăi, încrederea în oameni, și din anumite motive acestea se reflectă în versurile lui, sufletul chiar începe a cânta și umple viața cu un sens la fel de melodios și inima rămâne în așteptarea unui miracol…

Pe unde ești acum, unde te duce soarta, / Pe unde-ți plimbi tu pașii și visele de ieri. / Ai recunoaște iar, bătaia mea în poartă, / Ce-au colbuit-o anii cu serbede dureri? / Mai e ceva acolo, măcar din nerăbdarea, / Din așteptarea oarbă a clipei ce ardea, / Ți-aș mai aduce aminte, sau doar înserarea, / Stăpână e demult, pe amintirea mea?/ Mă întreb acum în toamnă și mă gândesc la tine, / În trecerea fireacă spre-un anotimp străin, / De ne-ar fi fost și soarta de zile bune pline, / Și zâmbete complice cucernicul tain? / Retorică târzie, retorică în noapte, / Eu mă-nvelesc pe suflet cu ce mi-a mai rămas, / Dintr-un poem de vis, cu îngânate șoapte, / Și-n gândul recurent, te mai aștept retras!” (De toamnă”, Augustin Jianu, Craiova)

    Augustin Jianu nu se promovează deloc. Este complicat, spune el. „Eu sunt un tip fonetic. Scriu poezie după ureche, că lăutarii. Poezia trebuie să sune! Fiecare poezie sună o melodie a ei. Pentru mine poezia care nu sună o muzică a ei nu este poezie … este o lălăială fără noimă!” Ați înțeles? de aceea zic eu că e un poet vesel!

Am vrut să sădesc un pom…și l-am sădit! La anul, dacă sunt sănătos, mai pun un pom!” Toamnele târzii îl inspiră mai mult. Ca și urmașii, ca și prietenii lui vechi. Nu a greșit cu nimic în fața lor, au avut o viață la dispoziție să realizeze cât de mult îi iubește! Este creștin-ortodox, dar nu practicant bisericos. Are un mod al lui de a crede. Ceva între agnostic și omul calculat și analist care nu găsește o explicație logică la ce se întâmplă decât în cheie mistică. „Dumnezeu a fost generos cu mine! Are permanent grijă de mine, mi-a dat şi înger păzitor! Am scăpat de vreo trei-patru ori de la moarte. Poveste lungă! Lungă! Am refuzat chimioterapia și operația! M-am tratat singur.” Septicemie, accident de mașină cu paralizia picioarelor, cancer… „Da! Moartea trebuie doar înfruntată! Dar niciodată să nu râzi de ea!

Poetul Augustin Jianu cu scriitoarele Camelia Radulian si Alina Cumpan 2018

    Impresii de viață. Le are cât pentru trei vieți… Numai maeștri scriu precum curge o fântână, firesc și dumnezeiesc! – De câte cărți are nevoie un poet pentru a fi recunoscut? „Cunosc zeci de poeți care au de la cinci cărți în sus, dar care nu scriu nimic… aiureli!” – Cea mai bună carte de vizită este ceea ce scrie omul… Acolo este sufletul lui! Ce spun criticii sau cunoscuții este altă mâncare de pește! „Cel mai defect este capul… de acolo pleacă toate!” „Pescuitul la mine nu mai este plăcere, e patimă curată!” „O generație are puțini poeți. Îi numeri pe degetele unei singure mâini! Harul este de la Dumnezeu! Sensibilitatea la fel… Numai strădania ne aparține!” Așa și trebuie! Poezia este simplă, precum sentimentele! O poezie fără emoție nu înseamnă nimic! Astăzi versificatorii umblă după cai verzi pe pereți… Să șocheze, să iasă în față. Poezie fără har nu există! Dacă nu ţi-a dat Dumnezeu, te chinui degeaba! „Nici eu nu sunt Eminescu, dar un pic de sfială, de teamă de ridicol, trebuie să avem! O generație are puțini poeți. Îi numeri pe degetele unei singure mâini! Harul este de la Dumnezeu! Sensibilitatea la fel… Numai strădania ne aparține!” (A. Jianu)

Mă voi replica strategic,/Cu strategia de învins/Şi voi hălădui amnezic,/Printre bătrâni cu părul nins./O zi, un an, ce-a mai rămas,/Printre calendele lumeşti,/Din drama de stupid retras,/Din tabăra celor oneşti./O hoinăreală magistrală,/Cu urme noi, pe urme vechi,/În marş fără o ţintă clară/Şi fără goarne în urechi./Nu sunt nicicum vreun intimat,/În sălile de tribunale,/Sunt un strateg ce-a dezertat,/Din catastrofele globale”. (Dezertor”, Augustin Jianu)

    Vă prezint o imagine a poetului-omul, am reuşit cât de cât să îl cunosc la Uniunea Scriitorilor de Limbă Română. Și un volum cu trei sute de „Poezii” scrise de craioveanul Augustin Jianu. O puteți citi la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, Centrul „Mihai Eminescu”. A muncit aproape șase ani la cartea aceasta! „Da, o singură carte. In rest, apar doar în cinci antologii. A doua carte este și ea gata de publicare, încă de anul trecut, dar probabil va mai aştepta. De multe ori nimerește un portret aproape de realitate! Alteori, nu… Viața îi oferă surprize dincolo de orice imaginație! – „Eu ador să stau precum Caragiale la o masă în restaurant sau în parcuri și să fac în gând un portret al oamenilor care îmi trec prin fața ochilor. Meserie, caracter, poveste de viață! Radiografii! Sunt conștient că unele lucruri sunt mai bune…, altele mai rele! Mi-a plăcut Chișinăul: aerisit, bulevarde largi, spații mari, clădiri impozante. Multe l-au marcat. Dar mai ales oamenii buni de la care a învăţat ceva în viață. În liceu a fost olimpic pe țară la anatomie și fiziologie. Premiul trei în toată România. Deşi urma o clasă specială de matematică, a dat inițial la Medicină… Astăzi, e poetul craiovean Jianu Augustin, maestru emerit în pescuit, inginer, și cu datul cu seamă!

   Iar Poezia este ceva deosebit. Creație aparte. „Un poet nu poate spune nimic despre versurile lui… Ele vorbesc singure! Dacă vorbesc. Eu zâmbesc când le scriu, transmit ce simt, starea mea de spirit!”

Ar fi clipa zorilor, poate cea mai inspirată, mai ales în timpul verilor târzii când răsăritul este deosebit, se luminează rapid și devreme, dar apar și frunze ruginii. Atunci interiorul tulburător stimulează refacerea puterilor și agravează sentimentul dragostei. Poetul Jianu de parcă se asigură permanent că este cel mai bun subiect al versului de peisaj. Se depune un efect benefic asupra calității creative a poetului. Versetul scurt și de succes se dovedește a fi incredibil de informativ: sensul, direct și ascuns, bate cu o cheie vie! Te face să reflectezi pentru mult timp. Este foarte bine dezvoltată structura tehnică a poeziei, ritmul dur, sensul filosofic profund merită o armură decentă a dragostei. Personalitatea omului este totul. Capacitatea de a crea și de a fi Om!

DE-AR MAI VENI!/Când vine toamna cea mai lungă,/’’Cu bruma ultimei himere,/Răgazul n-o să-mi mai ajungă, /Să mai dau gândului putere./Să rupă pânza de uitare,/Țesută-n vechile războaie,/Ca pe o toană oarecare,/Cu geruri prinse în piroaie./De-ar mai veni o primăvară, /Să țină doar un an și-atât,/Prin ochii tăi de domnișoară,/Sticlească apa de-nceput!/De-aș mai trăi măcar o zi,/Prin ochii tăi de domnișoară,/Corolele de simetrii,/Plecarea mea să nu mă doară!’’/ (A.Jianu, 28 august 2019 (O retorică tonifiantă… Amintiri, O himeră… niste ochi de copil, de căprioară cu ceva timp în urmă.)

Gânduri și alte expresii de Augustin Jianu:

  • „ Minunile există și sunt doar pentru cei care cred în ele!”
  • „Unii iși mai spun și scriitori, sau poeți! Cine le-a spus lor că sunt scriitori? Care din marii critici s-a pronunțat? Eu peste tot spun că sunt inginer. Îs la serviciu, și pescar în timpul liber.”
  • „Eu îmi cunosc poeziile, figurile de stil, și perechile de rime plagiate… pentru că sunt ale mele! Pentru că există o muzică și un ritm, care sunt unice la fiecare poet autentic. Este treabă criticilor să facă această muncă… Să spună cine este autentic și cine a plagiat. Cui aparține o metaforă… Care odată creată devine proprietate intelectuală. Nimeni nu are dreptul de a fura creația altcuiva! O lume care ar trebui să fie frumoasă și colcăie de lighioane. Sunt stârnit de impostori și plagiatori!
  • „Bănuiesc că toate fecioarele sunt greu de mulțumit! Dar sunt și cele mai valoroase personalități, cu o creativitate ieșită din comun!” (poetul născut în zodia Fecioarei)
  • „N-am avut decât trei iubiri… numai astea cât spun! Este tot ce a fost mai frumos în viața mea! Cu iubirea mamei… patru!”
  • „Habar n-am ce este cu scrisul ăsta! Uneori mă mănâncă degetele… Așa cum mă mănâncă și limba.”

                  Aprecieri:

Maria Reta:Si din nou virtualul s-a transformat in real… L-am cunoscut in carne si oase pe d-l Augustin Jianu, omul elegant si pedant, fiu al plaiurilor oltenesti venit din miezul spiritual al tarii. Poet puternic, plin de substanta, dar si de mult umor ne deschide calea spre intelegerea si simtirea lucrurilor frumoase cu ale caror vii culori iti dezmiarda ochiul din aceasta lume fenomenală.”
Camelia Florescu:„Un poet între sute de oameni, un om între sute de poeți…”
Dan Lupescu: „Poetul luminii astrale…
    Născut în Craiova, la 30 august 1955, Augustin Jianu afişează un spirit subţire, cu propensiuni spre tărâmul ludic, dar şi spre ţărmurii unor înfiorări cu tente dramatice, specifice presimţirii anotimpului hibernal. La cinci ani după ce a debutat în cenaclul Columna din Târgu Jiu (1972), domnia sa a înregistrat ,,prima apariţie publicistică”: un aforism, în revista Urzica, moment memorabil produs în primăvara anului 1977, prevestit de seismul teluric din seara de 4 martie (a aceluiaşi an). Asta da performanţă, demnă de Cartea Recordurilor: să provoci, printr-un singur aforism, zgâlţâirea plăcilor tectonice ale Terrei! Augustin Jianu este primul autor de versuri sculptate la temelia colinei care-şi ia avânt spre a aburca muntele literaturii autentice. Sclipiri lirice genuine, demne de semnalat, întâlnim în aproape fiecare dintre cele nouă poeme prezente în antologie. Iată câteva, posibile, mostre: ,,Mă ceartă Dumnezeu câteodată”; ,,Am să mă mut între coperte” (primul vers din poema Decadenţă, cu filon pamfletar evident: ,,Am să mă mut între coperte,/ Ce silă-mi e de impostură,/ De flenduroşi şi de abjecţi,/ Să vă pupaţi singuri pe gură!// (…) Bieţi cusurgii analfabeţi,/ În găştile de-adunătură,/ Duşmanii marilor poeţi/ Pretind că fac literatură.”. Acest poem nu este absolut deloc autoreferenţial. (Opinia Teleormanului)
Constantin Mosor:„ Minunată poezie, care cu siguranță nu le va fi unora pe plac, fiindcă se regăsesc în ea! Aveți perfectă dreptate! Oricât de mare ar fi nevoia de poeți, totuși, în zilele noastre s-a cam întrecut măsura prin mediocritatea așezată în cărți cu destulă ușurință! Poezia nu se scrie pe marginea șanțului, sau dacă scriem acolo, să ne amintim că nici rumegătoarele nu fac întâi laptele și apoi încep să rumege. Oricine are dreptul să intre pe nesfârșitul ogor al poeziei, dar nu înainte de a-și da seama că pentru a fi poet nu e de ajuns să-ți așezi diplomele una peste alta ca să pari cu mult mai înalt decât alții! Felicitări autorului. Vreau și eu cartea lui Augustin Jianu. Contra cost!” (despre poezia „DECADENȚĂ”
/Am să mă mut între coperți,/Ce silă-mi e de impostură,/De flenduroși și de abjecți,/Să vă pupați singuri pe gură !/Și-am să vă las ca să crăpați,/Cu premii false, redundante,/Iubindu-vă ca-ntre fârtați,/Prin uniunile savante./Bieți cusurgii analfabeți,/În găștile de-adunătură,/Dușmanii marilor poeți,/Pretind că fac literatură./Și am să mut între coperți,/Ca-ntr-un hotel de-autostradă,/Odihna mea rânjind spre terți,/Sătulă de fanfaronadă. (Jianu A. 2015)

Surse cu versurile lui A. Jianu în internet:

❤ Svetlana Vizitiu


2 comentarii

Ivan Pilchin. ”Omul-acuarium”


Îmi amintesc/ că am auzit niște versuri/ în vis/ să devin Gogol/ pentru a mă salva…”

A apărut un scriitor care nu doar citește, dar și creează… despre ceea ce simt sute de suflete, gândesc mii de oameni obișnuiți, și ei – trăiesc undeva alături de tine.

Toate versurile se scriu din dragoste! Acesta ar fi genericul literar în poeziile de Ivan Pilchin, tânărul poet care a lansat o serie de întâlniri, lecturi de poezie pentru scriitorii în vogă și chiar pentru tinerii autori în incinta Bibliotecii Centrale a BM B. P. Hasdeu. Tot aici, la 14 iunie autorul lansează un nou volum „Человек-аквариум” (Omul-acuarium) (ARC, 2018). Se pare că autorul scrie fără vreo încântare literară, dar gândul lui e foarte simplu și apropiat, care tângește după rugul vremurilor bune pe litoral împreună cu prietenii la un apus de soare… Se simte prin vers modestia de caracter, calitate ce redă o nuanță adolescentină expresiilor sale. Se simte omul optimist, care parcă… nu scrie de loc despre dragoste, dar acest sentiment răsună în orice rimă. În versurile lui vei găsi emoții și grijile personale, cu toate că tematica absolută este cam dificil de determinat, dar cel mai important – persistă pozitivul. Nu înzadar am spus că genericul ar fi Dragostea pentru că ea produce firea lui pozitivă.

il etait une fois à l’(ou)est/iată cuvintele pe care/nu le voi mai înţelege/nu fi tristă/ţi-am zis/povara mea/o voi purta/ca pe un rucsac/în spate/muzica din trecut/răsună exact atât/cât au nevoie ciorile/pentru a juca la apus hora lor/deasupra caselor/deasupra parcului/deasupra lacului/ultimul acord/l-a dus în ciocul său/cioara rătăcită de cârd/cerul s-a curăţat/pe geamuri se văd/doar/nişte dâre uscate/nu fi tristă/ţi-am zis eu ţie/melancolie/cu/ochi/albaştri/să fie/muzică” (Ivan Pilchin)

Linia versului este mai mult filozofică, ades bazată pe complot sufletesc, reflectând experiențe personale întreabă acordul cititorului cu sinele său; parcă ar fi un joc cu ghicitori, de fapt, Pilchin știe de ce o face: cred că este și un Pedagog bun de care ascultă tinerii și mai ales, copiii… Dar scrie Ivan Pilchin mai mult nu pentru ei… Ar fi momentul să ne deșteptăm și noi, cei mai maturi. Unele poezii nu sunt despre personaje specifice, sentimentele generale adaugă nostalgia și infinitul. Spune adevăruri simple, deschide lucruri importante. Ca și cum ar spune să deschidem ușile, să întrăm în lift și… să pătrundem în suflet! Întotdeauna! El scrie poezii uimitoare, reușind, pe scurt, chiar și în linii, să conțină atât de multă semnificație ca și cum altor poeți nu le-ar ajunge pentru un poem întreg… De aceea, nu suntem deloc surprinși de faptul că colecțiile lui poetice sunt în topuri naționale:

„…вот хрустальный стакан/из которого пьют/только по праздникам/пожалуйста/будьте осторожны/вот муравей/что на вашем пути/несет сладкую пылинку/пожалуйста/не наступайте/вот глаза улитки/что тихо раскачиваются/в поисках/света/пожалуйста/не прикасайтесь” (fragment, Ivan Pilchin)

„…a rămas neliniştea/şi senzaţia de nemulţumire/că aceste versuri/nu/sunt ale mele/că aceste versuri/nu mai există/de atunci/tot scriu/în timpul somnului amintindu-mi/că eu/trebuie să/devin/gogol/să devin/repet/pentru a mă salva” (fragment din carte, Ivan Pilchin)

http://arhiva.romlit.ro/index.pl/un_poet_de_limb_rus_din_basarabia_ivan_pilchin

Vineri, pe 14 iunie 2019, ora 16.00, la Biblioteca Centrală a BM lansăm volumul de poeme „Человек-аквариум” (ARC, 2018) de Ivan Pilchin. Invitații: Aliona Grati, critic literar, Vasile Botnaru, jurnalist, pictor, Irina Cebanu, traducătoare
Iacob Florea, scriitor. Moderează: Ioana Isac, poetă

https://www.facebook.com/biblioteca.centrala/photos/a.144052495802297/1007492199458318/?type=3&theater

SV, ❤


8 comentarii

Alexandru Plăcintă:’’Noi, oamenii, nu putem opri timpul!’’


Îi plăcea foarte mult să viseze, şi îşi imagina un viitor frumos, îndestulat, în care el îşi procura tot ce dorea: îmbrăcăminte, încălțăminte după ce primea salariul pentru munca lui. Neapărat şi acest atribut: Munca! Un serviciu pe placul inimii şi o remunerare pe merit… În continuare, Alexandru Plăcintă rămâne acelaşi visător, plin de speranţe şi optimism… Şi, e un romantic incurabil. Scrie poezii şi poveşti pline cu dor, dragoste şi fericire. Un spirit însufleţit din viaţă de zi cu zi, cu un strop de magie adăugat în cuvintele inspirate… Oamenii se bucură împreună cu el, de poveştile şi versurile lui, şi chiar încep a crede că totul într-adevăr se realizează… Mulţumirile urmează una după alta…

’’Dacă timpul ar putea să mă ducă înapoi în acea perioadă a copilăriei, i-aș da totul ce am, i-aș da chiar și poveștile, și poeziile pe care le-am scris cu atâta drag și îmi sunt atât de scumpe, că ducându-mă acolo aș fi iar alături de mama și bunica pe care le-am iubit nespus de mult…– scria scriitorul Alexandru Plăcintă pe o reţea de socializare. – ‘’Dar, noi, oamenii nu putem opri vremea…’’

În prezent, familia lui nu este chiar mare: soția Svetlana, fiica Liliana, care locuiește în America (cu soțul și nepoții Justin și Izabela). Lipseşte fiul… 

În anul 2012 o nenorocire ia curmat viaţa feciorului Victor într-un accident rutier. Nora Liliana și nepoții Daniel, Elena și Iulian locuesc în Iași…

A avut o copilărie luminoasă, chiar dacă nu a fost asigurat material la cel mai înalt nivel. Desigur, ca oricare copil avea preferinţele lui, şi îşi dorea o anumită jucărie, o haină sau pantofi ce nu le avea, dar micul Alexandru era înțelegător, el realiza că mama nu are bani să i le procure şi că îi vine greu să-l educe de una singură. Nevoia îl motiva să creeze, să inventeze, ca apoi să-şi confecționeze o jucărie asemănătoare din carton, fie din scândurele. Se bucura de imaginea lor, pur și simplu, desenându-le.

Dintre strămoșii lui, Alexandru a apucat-o în viață doar pe bunica. O femeie deosebită despre care ar putea scrie cărți întregi. Părinții demult sunt plecați în lumea celor drepți. Așa s-a întâmplat în viață, că a fost crescut și educat doar de mama și bunica. Mama a fost o femeie înțeleaptă și cu multă credință în suflet. Ar fi fost enorm de fericită, dacă Alexandru devenea preot precum dorea ea. N-a apucat să afle că fiul scrie, că a devenit un scriitor recunoscut în Moldova. Să fi ştiut, cu siguranţă, ar fi fost cea mai fericită mamă din lume. Alexandru e convins că Dumnezeu există, şi că mama lui, acolo de sus, vede totul și se mândrește cu feciorul ei.

’’Nu pot să spun că în viața mea au fost înâmplări care m-au făcut bogat peste noapte, sau evenimente în urma cărora să devin cunoscut în lumea toată. Tot ce fac, o fac zilnic prin munca mea, cu tot efortul şi cu capacitățile mele.’’

Anii de studii pentru tânărul Alexandru, ca și pentru ceilalţi studenți, au fost cei mai frumoși ani. Îi plăcea mult să studieze, să afle mereu lucruri noi. La fel îi plăcea pictura, desena ore în şir şi se vedea într-un viitor cu penelul și paleta de culori în mână… Dar continuă să picteze, aşa uneori, după cum vine starea lui de spirit.

Muzica îi place în continuare. Pe timpuri cânta la instrumente muzicale, în special, la baian.

Nu avea şi nici nu are mulți prieteni. Ca să ai mulți prieteni, spune el, e nevoie de mult timp liber. Alexandru nici nu era disponibil, mai ales având atâtea ocupații interesante, el chiar ducea lipsă de timp. Cu o parte dintre colegi din anii de studii au rămas prieteni şi astăzi. Este vorba de o prietenie sinceră, care, probabil, se întâlnește foarte rar…

După ce a absolvit Școala Pedagogică din Călărași, şi apoi Universitatea de Stat din Chișinău, Alexandru Plăcintă a activat în sistemul de învățământ, începând ca învățător, profesor, apoi ca director al instituției de învățământ. Meseria de pedagog nu era deloc ușoară, dar fiindcă Alexandru era dé mic călit cu munca şi disciplina, el nu se gândea să-şi schimbe domeniul de activitate.

Un talent deosebit! Spiritul creativ și-a găsit locul în sufletul lui încă de mic copil. A început să scrie poate ceva mai târziu, dar cu multă pasiune și dragoste. De la bun început Alexandru a înțeles că, dacă ceea ce scrii prin gândurile tale sunt solicitate de cititori, la fel şi apeciate, în continuare o faci şi cu mai multă pasiune şi dăruire.

Ce a devenit astăzi? Are regrete sau dezamăgiri?‘’Se spune că este foarte important ca omul potrivit să fie la locul potrivit. Eu mă simt bine în această lume – a scrisului. Îmi place să adun cuvintele pentru a exprima dragostea mea enormă față de viață, om, natură și de frumosul ce ne înconjoară, să promovez în poveștile scrise pentru copii că binele este întotdeauna învingător.’’

A scris peste 50 povești. Recent a publicat un volum ”Poveștile bunicului Alexandru” cu 30 povești cu ilustraţii. Cartea a fost menționată la Salonul Internațional de carte din Chișinău. În anul 2015 povestea ”Privigetoarea Dafi”, fiind înscenată de actorii Alexandru Dicusar și Ana Maria Ciubotaru la Teatrul ”Ginta Latină” și prezentată de elevii de la Școala primară din Ialoveni (director Alexandra Hîncu) la Festivalul Internațional de Teatru și Măști din Vălenii de Munte, (România) a fost premiată  cu Premiul Mare… Multe volume de cărţi au fost lansate periodic şi la filialele Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din Chişinău.

Vă recomandăm şi alte cărţi de autor cu poveștile lui: ”Povestea focului”, ”Pomul fermecat”, ”Povești”, ”Povestea lui Aidin” etc. ’’Și din nou o poezie pentru copii, adică pentru toate vârstele. Cum un tătic, ori o mămică să-și educe copilul fără a-i citi o poezie, o poveste. La fel și buneii, cu ce sa-și aline nepoțeii dacă nu cu o poezie, o poveste…’’

La fel, a scris peste 300 de poezii pentru copii și cei maturi. Versurile lui Alexandru Plăcintă sunt interpretate deja prin 50 melodii. Piesele muzicale cu texte de A. Plăcintă la fel au fost apreciate la diferite Concursuri. În anul 2018 romanța ”Anotimpuri, vă admir!”, muzica Mihail Yaaran, interpretată de Diana Văluță, la Concursul ”Crizantema de Argint”s-a învrednicit de locul 3. În anul 2017 piesa muzicală cu versurile lui A. Plăcintă ”Ești dorul meu”, muzică de Vlad Mircos și interpretată la un Festival Republican de Ecaterina Ciobanu a fost menționată cu o Diplomă Specială. Recent, a fost înregistrată piesa muzicală ”Moldova mea”, versuri Alexandru Plăcintă, muzică Constantin Rusnac, prin interpretarea elevului de la Liceul Sportiv N2, Octavian Sasu.

’’Viața e scurtă și nu are rost să ne gândim la dezamăgiri, sau regrete. Chiar dacă ele uneori sunt, eu procedez asemenea gândurilor din poezia “CU HAR DUMNEZEIESC”, scrisă recent:’’La tine, viața mea,/Adesea mă gândesc,/Ce știi să mă înveți/Cu har dumnezeiesc./Și îmi repeți cu drag/Din nou același gând,/Ce este ca un moto/În viața pe pământ –/Oricât de greu mi-ar fi,/Să nu mă dau bătut,/Să merg cu capul sus/Și-n forțe încrezut!’’

Despre Viaţă ar spune multe… Despre tristeţea ce-l domină după fiul trecut la ceruri… Nostalgic şi cu dor, rămâne inspirat de timp şi de creaţiile lui:’’Trec zilele… Trec săptămânile, lunile… trec anii… Timpul aduce fiecărui om ceva deosebit. Unuia îi împlinește un vis multașteptat, altuia multe clipe fericite, iar cuiva, poate, o tristețe… așa e viața’’.

‘’Când ne gândim la trecut, îl vedem cu alți ochi. Unele momente am vrea să le schimbăm, altele am dori să rămână așa cum au fost. La unele din aceste întrebări am răspuns în poezia:’’ VIAȚĂ, ATÂT DE MULT TE IUBESC!/O-ntreb adesea: știi, tu viață,/Că-n tine sunt îndrăgostit,/Citești, tu, versu-n dimineață, /Ce pentru tine l-am gândit?/Îmi vezi, tu, noaptea nedormită/Și fraza cum o șlefuiesc/Să-i dau sclipirea potrivită,/Prin gândul ce-l împărtășesc?/Prin voi, prieteni, ea mă vede,/De n-ați fi voi, n-ar ști nimic/Și tot prin voi, viața se-ncrede,/Că o iubesc încă de mic!/’’

Ce ar putea schimba în societatea noastră? Alexandru Plăcintă ar dori mult să domine Cultura, respectul față de om, de neam, de țară, de tot ce este sfânt și frumos în Moldova:’’Noi vrem dezvoltare, Moldova să devină țară-membră a Uniunii Europene… Dar așteptăm să o facă altcineva pentru noi! De ce, Noi nu încercăm să schimbăm acest lucru? Să păstrăm curățenia pe străzi, în transport, parcuri, în fața casei sale, oficiului său, să sădim flori, arbuști, copaci, să vorbim frumos. Să fim Oameni! Sunt lucruri pentru care nu e nevoie de investiții, Dorinţă să fie!.. Râurile din orașele europene sunt îngrijite, amenajate. De ce nu este apreciat de noi râul Bâc care trece prin orașul Chișinău și multe alte localități, nu este curățat, amenajat cu podulețe, havuzuri, care să înfrumusețeze și mai mult orașul și țărișoara noastră? Putem face Europa la noi acasă. Și, atunci Uniunea Europeană singură va cere să ne unim cu ea. De ce nu facem asta? Cine ne încurcă?’’

’’Sunt convins că avem o țară frumoasă, o țară deosebită, pe care, am putea să o transformăm într-o țară de poveste. Migrațiile sporesc din cauza situațiilor grele de viață. Oamenilor, care s-au hotărât la acest pas, cred că nu le-a fost ușor să se decidă, să o ia de la capăt în o altă țară străină și, probabil, nu le este moral ușor nici acum printre străini. Vorba ceea: fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n țara mea. Diaspora, cred eu, e ca o bucățică din patria-mamă, dusă și păstrată cu sfințenie în altă țară, în interiorul căreia, oamenii, care au plecat în depărtări, se simt mai aproape de neam, de țara unde s-au născut, și prin asta, pe cât e posibil, își alină dorul.’’

’’Nu-mi imaginez cum să nu-ți iubești țara și locul unde te-ai născut? Doar el, pământul din țara în care ai văzut lumina zilei, ți-a dat hrană să exiști, să crești și la un moment dat să-i zici că nu-l iubești? Este un mare păcat.’’

Avem o mulțime de locuri frumoase în Moldova: Complexul Orheiul Vechi, subsolurile de vinuri de la Cricova, Mileștii mici, mănăstirile din republică.

Arta este un patrimoniu al țării în care a fost creată și este specifică locului, dar contribuie la dezvolarea culturii întregii lumi

’’Sensul venirii noastre în lume este de a prelungi viața pe Pământ, de a transmite noii generații cunoștințele, experiența și adevăratele valori acumulate în timp. Toate acestea se pot înfăptui cu succes în anumite condiții. Dragostea, respectul și atitudinea frumoasă între bărbat și femeie pot menține familia, și sunt un exemplu viu pentru copii.’’

’’Față de violență în familie am o atitudine foarte negativă. Ce poate aduce în lume omul, care nu este exemplu pentru copilul său, care nu știe și nu poate să iubească? Doar pustiiri, lacrimi și necaz. Omul are obligația de a fi Om.’’

Este un optimist din fire. Alexandru Plăcintă, în continuare, are încredere în oameni şi speră că în societate se vor produce multe schimbări în bine. Spune, că nu ştie câte zile ia dat Domnul, dar are încă foarte multe de făcut, în special ’’ceea ce nu a reuşit până acum’’ Doamne ajută! ❤  (SV Vizitiu)

Făcând o scurtă retrospectivă a muncii sale, scriitorul le mulţumeşte tuturor celor cu care a conlucrat şi a realizat lucruri frumoase. Le mulţumeşte prietenilor care au citit şi l-au susţinut în creaţiile sale. Pentru Alexandru Plăcintă contează mult opinia şi părerea cititorilor. Vedeţi şi voi unele aprecieri (fără modificări în ortografie), n-am găsit nicio reacţie adversă:

Maria Corini – ‘’Un crez profund, curat si sincer MAESTRUL sfantului cuvant! Foarte frumoasa poezie. Felicitarile mele stimate Poet!’’

Lidia Gonta Grosu -‘’Cîtă expresivitate şi originalitate poate transmite un Om cu Har de la DUMNEZEU (numai cine nu doreşte nu vrea să recunoască!) gândului prin trăirea de intensitate, modelând cu atâta măiestrie chipul hidos al…abjectului prin formula simpatică a alegoriei! Şi să mai afirme acum cineva , stimate dle Alexandru Plăcintă, că nu meritaţi titlul pe care demult îl deţineţi -TALENT- încă de până la naştere! Felicitări! Doamne ajut!’’

Vera Craciun -‘’Rupte din realitate, faptele sunt frumos aranjate in cuvinte care modeleaza sufletul! Felicitari, dle. Alexandru Placinta!’’

Tatiana Enache -‘’Frumoase si intelepte versuri d-nul Plăcintă!!! O duminică binecuvântată! Cu respect!’’

Liliana Kim -’Atat de frumos scris, de parca ar fi scris in limbajul sufletului! Te iubesc mult si ati doresc un an nou fericit si plin de realizari!’’

Zinaida Lazari -‘’Să dea Domnul să trăiti, ca florile să-nfloriti, ca copacii să-nverziti, să nu mai îmbătrîniti. Iar în anul care vine sa aveti parte numai de bine, pace-n suflet şi in casa si pîine caldă pe masa
LA MULTI ANI!’’

Svetlana Plăcintă ‘’Fantastic de frumos și sufletesc! Și cuvintele tale sunt ca niște unde muzicale irepetabile !!! La Mulți Ani!’’

Iulia Pancu – ‘’Minunate versuri,Domnule Александру Плэчинтэ.Cita profunzime in aceste cuvinte purtatoare de energie si valoare.Multumim.’’

Tatiana Şoltoianu – ‘’E un lucru sfint sa ai incredere in ziua de miine!!!!Versuri pline de optimism.Bravo maestre!’’

Lenuta Filip  – ‘’Poet talentat , cu suflet sensibil de copil și de artist!
Faptul că scrie și poezii pentru copii și este mereu în mijlocul lor , o demonstrează!’’

Lidia Vrabie – ‘’Fericirea se ascunde in lucruri mărunte! Felicitari pentru vers și starea această sa nu vă părăsească nicicând!’’

Lidia Gonta Grosu – ‘’La fel ca poveștile, pictura dvs., dl Alexandru, are culoarea adevărului, a frumosului, a calităților unui suflet ce pretind să schimbe lumea mereu spre bine. Sania lui Moș Crăciun este încăpătoare pentru că ați meșterit/o din cuvintele ce-și au izvor lumina ochiului cumințeniei din suflet și cuget. Domnul să vă ocrotească sub marea umbrelă a Creației, bucurându-vă din plin de imaginarul în care păstrați visele copilului pentru toată lumea bună, și nu numai..’’

Natalia Pincova – ‘’Să ne trăiți, maestre… Savurez cu ardoare fiecare buchie și fiecare vers, expus pe hîrtie cu atîta măestrie.’’

‘’Poveştile lui Alexandru Plăcintă – oază de bucurie şi bunătate’’ – Petre Craciun

Alte surse despre scriitorul Alexandru Plăcintă:

https://www.facebook.com/alexandru.placinta.1

http://www.alexandruplacinta.com/creatii/

http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/norocosul-poveste-si-ilustratii-de-alexandru-placinta/196


4 comentarii

Ce mai ai tu de făcut?


Atunci când vii la serviciu, în cazul meu într-o bibliotecă: optimistă și cu mare speranță să-ți faci o carieră reușită și începi să activezi cu energie fiind o fetiță inocentă și nu chiar pricepută în domeniu, acea care aranjează mesele cu plăcinte și cafea în săli, face statistică, încarcă și introduce zi cu zi cărțile pe rafturi, chiar dacă fetița pe parcurs pare să fi devenit ”vedetă”, să schimbi psihologia oamenilor care au văzut-o aducând cafeaua, aranjând și târând cărțile de pe rafturi la cititori și înapoi, este foarte și foarte dificil, mai ales la moldoveni. Am vrut, pur și simplu, să nu fiu mereu privită de sus și tratată ca o fetiță cu nevoi speciale, ci ca o persoană care știe să facă ceva util, iar cu timpul mulțumită pentru profesionalismul datorat anilor de experiență, și – uneori ascultată pentru ideile și sugestiile în domeniu… Pentru mine sunt importante conținutul și poveștile pe care le scriu în blog. Le scriu astăzi, și imediat cineva le citește și se inspiră din ele, fie împarte spiritul ivit cu apropiații săi.

Eu sunt acea persoană generoasă care scrie, filmează, distribuie, promovează, și care cu plăcere informează utilizatorii. Necondiționat! Nu am timp să mă plictisesc. Uneori, mi-e dor de atmosfera timpurilor sovietice, atunci când relațiile de familie și de prietenie erau de mare preț. Atunci când și colegii se înțelegeau unul pe altul, erau solidari, și deveneau prieteni pe o viață. Acum toate acestea s-au evaporat/destrămat, toată lumea a fugit dincolo de hotarele Moldovei, diaspora se întrunește în cluburi, iar mentalitatea oamenilor cu bunătate rămași de nevoie în țară se reduce la comentariile de pe rețele de socializare..  Monitorul și sticla TV acum sunt amicii tăi, doar ca roboței de aluminiu… Și te împaci cu aceste gânduri, pentru că nu ai încotro… Ăsta e adevărul prezent…

Cel mai teribil e când șeful nu te apreciază, îți arată spatele, te blochează sau îți spune pe șleau, ”Ce mai ai tu de făcut?” După 35 de ani de muncă și experiență în domeniu s-auzi aceasta și nu o dată, este dureros. Și după ani de rugi la șefi pentru condiții normale de muncă, și pentru un calculator performant, că de la cel vechi ai orbit și ai nevoie de operație la ochi pentru care nu ai bani… De salariu nu mai discut… Nu ai la cine te adresa, iar când dai peste cineva care pare de încredere, imediat devii dezamăgită…

Oameni buni, dar nici eu nu sunt de fier! Sănătatea nu te întreabă o vrei sau nu, și nici cea a copiilor. Vine timpul când te întrebi, ce ți-a dăruit servicul în schimbul devotamentului tău, decât nervi și boli incontinue? Ai călătorit, te-ai odihnit prin schimburi de experiență precum o fac cel puțin lunar, șefii tăi? Nu, ca de obicei. Banii promiși pentru club, semnate anual în planurile de activitate nu merg niciodată în direcția stabilită… Eu finișez proiectul meu Clubul ”Impresii din viata si carti”, și din acelaș motiv, și pentru a face o pauză pentru că am și alte proiecte de realizat, sper mult la atitudine și ajutorul adecvat din partea colegilor și protagoniștilor clubului. Facem Cartea!

Principala problemă care roiește în capul meu: ”Oare oamenii nu au obosit de toate acestea?” Într-adevăr, munca mea este necesară, sau cu mine se astupă o gaură, pentru că nu se găsește o altă perspectivă de a organiza acțiuni la nivel mai înalt? De loc nu vreau să mă impun, doar că mă simt terorizată și umilită, atunci când lucrul e lipsit de respect și cineva te lasă nedumerită, pentru că se simte ”șefă” care nu se poate împăca cu gândul că te poți ridica la ”nivelul” ei… Știu totul despre munca mea, doar că sunt un omuleț practic și îmi reduc acțiunile la fapte… De la fapte la vorbe dure, dacă e nevoie 😀

❤ Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu

 


Un comentariu

Alexandru Ganenco, colonel, publicist, autor de carti la Clubul Impresii din viata si carti


ganencoAlexandru GANENCO – al 99-lea protagonist la Clubul ”Impresii din viata si carti” în cei cinci ani din istoria acestui proiect care se desfăşoară în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. 

Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul Impresii din Viata si Carti (accesati)

   Ce înseamnă să fii om puternic, care să transforme provocările în oportunități? Marinarul Alexandru GANENCO, păstrându-şi programat pacea interioară,entuziasmul, protagonistul desprinde esența bucuriei de a descoperi, a învața empiric, a se cizela, a înţelege şi a primi lumea aşa cum este, dar şi oferă învăţăminte preţioase pentru fiecare din noi… Colonel in retragere, editor si publicist, autor a mai multe volume de carte, membru fondator al Fundatiei „Draghiştea”, pe parcursul evenimentului, prof.univ.dr. Ganenco a făcut completări cu informații interesante, evocând amintiri din propria lui experienţă de viaţă... După cuvântul de deschidere de către istoricul și moderatorul şedinţei​ Alexandru Valeriu Moraru, protagonistul vine cu detalii din perioada copilăriei, apoi şi cu impresiile din anii care l-au marcat în mod special. Nu a izbutit să înveţe la şcoala românească, deoarece în 1944 URSS deja a reocupat Basarabia şi a instalat legile sale comuniste. Venind cu amintirile din frageda copilărie, cu jocurile practicate pe-atunci; cu cele mai însemnate impresii din anii de studenţie, a vorbit şi despre rolul părinţilor în urmarea calei sale de viaţă. A povestit despre flota Militară Maritimă, cu câteva crâmpeie din această perioadă. Ce înseamnă pentru el Marea, despre care a scris în cartea de autor ”Carahasani”, o localitate pitorească aflată la o distanţă relativ scurtă de Liman şi Marea Neagră… Ce ”păcate” a săvârşit si… poate a reuşit să le ”corecteze”? Despre soţia Anişoara care a creat un confort emoţional pozitiv în viaţa protagonistului şi o stabilitate psihologică în familie. Şi cea care i-a dăruit o fiică minunată. Nepotul cu care se mândreşte mult…

A scris o sumedenie de eseuri în celebra carte ”Localităţile Republicii Moldova”, volume de referinţe ”Istoria Serviciilor Secrete”, ”Carahasani împovărat de ani”, etc.  Munceşte în continuare la scrieri…

A. Ganenco nu a uitat să-i menţioneze pe prietenii lui, şi cei care ş-au făcut timp să vină la club. Prietenii care l-au marcat ca Personalitate, ca un intelectual şi profesionist în domeniu, şi ca o valoare umană importantă.  Au fost prezenţi şi au vorbit din public istoricii, oamenii de ştiinţă, în rândul lor – Iurie Colesnic,Tudor Ţopa, academicianul Boris Găină, Dumitru Ţâra etc. Câteva melodii interpretate de cantautorul Savelii Cojocari, prietenul de familie, ne-au bucurat inimile. S-au citit dedicații, referinţe adresate autorului cărţilor de autor, dar și celor prezenţi: Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească. Vedeţi albumul şi filmele(Accesati Titlurile de carți de autor cu numele Alexandru Ganenco):

Aprecieri şi referinţe despre Alexandru Ganenco:

– ”Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții. Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă, (această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei). Fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași… Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor… La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco… Casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare… Rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!”- Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist. 

Ca de obicei, cei interesaţi pot urmări evenimentul în albumul, accesând titlul evidenţiat, şi în filmele postate mai jos. VIVAT: Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

Date biografice: Alexandru Ganenco. Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.
Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.
După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.
In colaborare apare volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. La fel, in colaborare apare cartea Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004.

Alte surse cu protagonistul Alexandru Ganenco:

albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

https://www.facebook.com/events/157635658258160/– evenimentul promo​ cu varia surse despre protagonist

https://mazarini.wordpress.com/2017/02/02/oameni-deosebiti-alexandru-ganenco-la-75-de-ani/

https://10tv.md/2018/03/17/ecoul-unirii-la-100-de-ani/

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2532893086936500 – albumul foto de la Clubul IVC


4 comentarii

Mircea Grecu şi terapia narativă la Clubul Impresii din viaţă si cărti.


Mă încearcă un simţ al urgenţei, al oamenilor de calitate, al relaţiilor interumane, al scopului bine determinat, atunci când ştii, cu siguranţă, ce-ţi doreşti de la viaţă şi eşti sincer în scopurile tale. Mă grăbesc să-i prezint tuturor celor care citesc blogul şi celor prezenţi la clubul IVC, ca urmare, cu promovare continuă pe reţele de socializare. Clubul ”Impresii din viata si carti”, astăzi, este cu protagonistul Mircea Grecu un scriitor sincer, cu poveștile de viață, în special, pentru copii, cu o narațiune simplă, fără pretenții de genialitate, limpezimea scenariului propriu și un firesc al dialogurilor ce provoacă dorul de copilrăe și de locurile de baștină. Mircea Grecu, om modest din fire, deloc dornic de laude, nu agreează publicitate ”tamtaram”! Un conservator al faptelor pozitive bune de realizat în continuare, motivul fiind dezlegarea nodurilor sociale şi debarasarea de tot ce rămâne putred în acest mic stat, tot ce dăunează societății – dependenţă de droguri, tutun, alcoolul, etc, alte pericole de viaţă pentru copii şi tineri. Pasionat de poezie românească, militează pentru recuperarea valorilor unanim acceptate. Intuiesc în protagonist cu o uşoară dezamăgire, ca şi cum tot ce face ar fi lucruri puţine pentru el. Și, există foarte puţine persoane de încredere întru unirea forţelor spre a salva naţiunea de decadenţă nu doar psihologică. Are planuri măreţe şi Face, nu doar vorbeşte. Este permanent ocupat prin convingere şi comunicare cu oamenii, cei mici și mari. Educat, foarte respectuos şi amabil, adoră copilaşii… Scrie poveşti pentru părinţi, care au ce învăţa din ele. Culegerea de povești terapeutice „În ospeție la ursulețul Marmi” a apărut la Editura „ARC”. Cartea conține cinci povești terapeutice și se adresează copiilor de vârstă preșcolară și – celor din clasele primare. Frumuseţea poveştilor este conturată cu ilustraţii magice, creeate de Igor Hmelnițki. Poveștile au fost traduse în mai multe limbi, editate într-un tiraj total de peste 100 de mii de exemplare şi se bucură de o popularitate deosebită printre cititorii din Republica Moldova, România, Ucraina și Federația Rusă.
Are în palmares câteva cărţi cu poveşti, eseuri şi poezii, a scris peste 100 de articole publicate în ultimii 5 ani privind problemele consumului și a traficului illicit de droguri în Republica Moldova!
Calităţile de seriozitate şi chiar de entertainer (glumeţ) ale lui Mircea Grecu au fost puse în evidenţă la Club într-un dialog permanent cu publicul, – a filosofat, a polemizat, a glumit, a recitat şi chiar ar fi cântat la chitară dacă nu ar fi atât de modest… Este talentat, puternic, carismatic. Un patriot înflăcărat, deloc naţionalist. Pledează pentru internaţionalism, cu… limită a măsurii. Ceea ce trebuie să cunoască fiecare mic copil… Este un manager energic şi înţelept. Scriitor cu logică. Momente deosebite la lansarea cărților în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu (sala engleză) –  cele mai noi editate cu poveşti dedicate copiilor.
Mircea Grecu, scriitorul şi psihologul în persoană, se pare că simte o vină oarecare pentru problemele cu care se confruntă societatea noastră luând în consideraţie şi dependenţa de tehnologii informaţionale (calculatoare, mobile, smartphoane). Responsabil pentru nedreptăţile sociale, Dmn Grecu cunoaşte şi abordează public soluţiile de combatere a dependenţei de droguri, este munca lui. Totuşi, realizarea lor depinde mult de susţinerea demnitarilor din republica Moldova. Este mai apreciat în România, Rusia sau Ucraina.  Poate că de un astfel preşedinte cu o așa mentalitate avem nevoie în guvern? Nu este membru de partid, nu-i place să se afişeze, el chiar doreşte schimbări pozitive în Moldova! Dispune de o experienţă enormă întru simţ şi suferinţă. O durere pentru cei vulnerabili şi pentru viitorul urmaşilor noştri… Mai norocos sau mai rezistent decât alţi tineri, Mircea Grecu a început să înţeleagă şi să aprecieze utilitatea propriei maturizări: atât de brusc şi, în prezent, luptă pentru soluţionarea problemelor sociale şi tot odată… spune propriile poveşti fiilor săi. Părinţii care l-au ajutat sunt o temă aparte, una sacră pentru care le va fi recunoscător toată viaţa!
Uimitor, se pare că talentul este ereditar, amintind de povestea bunicului său Gheorghe Briceag, un exemplu de demnitate, care a fost singurul roman deţinător al Premiului Homo Homini („Premiul pentru Demnitate Umană„) pentru anul 2004, oferit de Fundația People in Need. ”A fost condamnat, în anii ’40, secolul trecut, de puterea bolșevică la zece ani de GULAG și mai apoi la șapte ani de exil pentru că a organizat unul dintre primele grupuri de rezistență antisovietică din Basarabia. Despre Gheorghe Briceag puteţi citi în mai multe surse:”Cunoscut apărător al drepturilor omului în Republica Moldova şi preşedinte al Filialei Bălţi a Comitetului Helsinki pentru Apărarea Drepturilor Omului, Gheorghe Briceag a fost şi va rămîne un simbol al patriotismului şi al bunului-simţ în Basarabia. Dumnealui a fost omul care, întotdeauna, a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Nu a ezitat să amîne vreun subiect incomod, de evitat pentru stabilitatea şi comoditatea cu care mulţi dintre noi ne-am obişnuit. Nu s-a obosit ori de cîte ori a vorbit despre cele mai subtile „chestiuni basarabene” în materie de istorielimbă şi patriotism. Pentru adevăr, a suferit mult…”
Publicul a fost unul foarte activ în discuţii cu protagonistul, iar procurorul Ivan Diacov a fost cel care a adus cuvinte de laude la adresa lui Mircea Grecu, dar şi a scos la iveală unele lucruri care necesită un tratament special în lupta pentru combatere a dependenţei de droguri. Cert, că această întrebare nu este în prim plan printre celelalte ale guvernului… Iar întrebarea este chiar gravă…
A moderat şedinţa Mariana Harjevschi, Director General BM B.P.Hasdeu.
 Despre parcursul evenimentului vă invităm să vizionaţi şi să ascultaţi filmele de mai jos, la fel şi imaginile accesând titlul evidenţiat:al albumului: ”Mircea Grecu la Clubul Impresii din viata si carti”
Aprecieri şi referinţe despre Mircea Grecu:
Ivan Diacov:O mînă de oameni în frunte cu profesorul universitar, doctor în psihologie Mircea Grecu acum 5 ani s-au unit într-o echipă,care a prins rădăcini nu numai în Moldova, dar și în România, Ucraina și Rusia. Viața, sănătatea și buna educație a copilului este prioritatea acestor neobosiți entuziaști. Mă bucur că îi cunosc și sînt printre ei.”
Mihai Cioată, profesor la LT ”Ion Luca”, Vatra Dornei:”… Cărţile copilăriei sunt, de obicei, cărţile care îşi pun amprenta asupra devenirii noastre, pentru că poveştile conţin semnificaţii mai adânci decât multe lecţii care ne-au fost predate ulterior în viaţă. Copii fiind, aceste poveşti ne oferă un ecran pe care ne proiectăm emoţii, datorită identificării noastre cu personajul principal. Ce fel de poveşti sunt utile pentru copil care suferă de lăcomie, care e agresiv sau temător, ori dezvoltă comportamente ce vor duce la adicţii în viaţa adultă? Spre deosebire de basmele clasice, unde personajele sunt ameninţate de pericole externe, în poveştile lui Jana şi Mircea GRECU acestea se luptă, în special, cu provocări interne… Părinţii şi profesorii pot folosi aceste povestiri ca pe nişte ”seminţe” plantate în mentalul copiilor, care îşi vor arăta ulterior ”fructele”, efectele pozitive în viaţa emoţională a acestora”.
Fragmente şi expresii de la Mircea Grecu:
– ”De ce râdem? Nimeni nu este prea sigur. La fel ca şi în cazul multor altor reacţii emoţionale, oamenii de ştiinţă nu au elucidat încă acest mister. Râsul este cu atât mai dificil de studiat şi interpretat, cu cât poate fi legat mai uşor de starea de fericire, nervozitate, jenă sau dezamăgire.
O explicaţie pur ştiinţifică a fenomenului în cauză fost dată de Darwin: „Sunetul râsului este produs de o inspiraţie adâncă urmată de contracţii spasmodice scurte ale pieptului şi în special ale diafragmei. În urma scuturării corpului, capul se apleacă înainte şi înapoi. Maxilarul inferior tremură în sus şi în jos, la fel ca în cazul unor specii de babuini, când aceştia sunt foarte mulţumiţi. În timpul râsului, gura este deschisă mai mult sau mai puţin, cu colţurile strânse înapoi şi ridicate uşor în sus, iar buza superioară este puţin ridicată. În timpul râsului excesiv, corpul este aruncat înainte, se scutură sau are aproape convulsii; respiraţia este mult perturbată; capul şi faţa sunt invadate de sânge, cu venele dilatate, iar muşchii orbiculari sunt contractaţi spasmodic pentru a proteja ochii. Lacrimile curg uneori în voie”.
Sună ca un film de groază, nu?”

– ”Poveștile joacă un rol foarte important în viaţa copiilor: ele stimulează imaginația și creativitatea, dezvoltă gândirea, limbajul şi contribuie esențial la formarea principiilor morale și valorilor comportamentale. Mai mult ca atât, lumea poveştilor e o lume, în care binele întotdeauna învinge răul, iar copiii se identifică mereu cu personajele pozitive. Acestea îi însoțesc în anii copilăriei și le oferă modele, pe care le vor urma în viață adultă.”
– ”Conform datelor statistice, fiecare al cincilea caz de adresare la psihologul pentru copii are tangență cu dependenţa de jocurile pe calculator. Mulţi copii ajung la specialişti fiind deja în stare de psihoză. Noi depunem eforturi maxime pentru evitarea unor asemenea cazuri, ajutându-i pe părinţi să conştientizeze problema şi să înceapă prevenirea înainte de a ajunge la situaţii extreme.
Deseori, părinţilor le este greu să recunoască existenţa problemelor cu care se confruntă copiii lor. Dar aceasta nu înseamnă că problemele ca atare nu există. De aceea situaţia nu trebuie scăpată de sub control atunci când copilul Dvs. face abuz de jocurile pe calculator – consecinţele pot fi dramatice!”
– ”Terapia narativă a parcurs o cale lungă pentru a deveni parte a psihologiei practice. Unul dintre fondatorii metodei este psihoterapeutul american Milton Erickson, recunoscut ca fiind o autoritate mondială în hipnoterapie și în psihoterapia strategică de scurtă durată. În opinia sa, morala directă provoacă respingere, pe când povestea are o influență imediată asupra subconștientului, ocolind conștientul. Din punctul lui de vedere, capacitatea de schimbare pozitivă o are fiecare persoană, la unii însă aceasta fiind blocată. Anume istoriile metaforice contribuie la declanșarea mecanismului de schimbare. Fiind întrebat cum reuşeşte să vindece spunând poveşti, Erickson a răspuns: „Oamenii vin şi mă ascultă cum le istorisesc poveşti, apoi pleacă la ei acasă şi-şi schimbă comportamentul”.”
Mircea Grecu În plus, 5200 de pedagogi și părinți ai copiilor de vârsta 5-9 ani din Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă și România vor fi instruiți în prevenirea și corectarea comportamentelor problematice la copiii de vârstă preșcolară și la cei din clasele primare prin intermediul terapiei narative….
Date biografice: Mircea Grecu – al 89-lea protagonist la Clubul Impresii din viata si carti. Scriitor, psiholog, manager, secretar general Cipida.md. Secretar General al Centrului Internaţional de Prevenire şi Informare în Domeniul Adicţiilor, licenţiat în Psihologie (Universitatea Bucureşti, 2000), absolvent al programului de master în Drept (ASEM, 2013), autorul cărţilor ”Eseuri psihologice despre poezie sau un remediu pentru profilaxia insuficenţei sentimentale şi spirituale” (2011), ”Drogurile legale şi adolescenţa” (2012), ”În căutarea fericirii pierdute” (2014), ”Ghetuţa şi Papucel” (2015), ”Căpcăun cel Fioros” (2015), ”Ursuleţul Marmi” (2016) şi al multor studii şi articole ştiinţifice în domeniul adicţiilor. 


4 comentarii

Slăvim Biblioteca


Ne place BIBLIOTECA,

Această casă veche

Pe o stradă centrală.

Nu liniștită,

Cu vuete de sirene,                       

Dar liniște în suflet,

Și totuși ne place

Că ne adună

Pe cei singuratici

La o Carte

Și comunicare.

Desi uităm aceasta

În alte clipe amare…

Ne place această casă veche

Cu o sală confortabilă,

Ce are origini

De creatori pricepuți

Și tinerețe tandră a căutării…

Suntem onorați:

De istorie bogată.

Putem transmite

Cu generozitate

În mintea tinerilor

Lumina,

Și atunci uităm…

De ojă rupță recent,

De nervi sau ceartă,

Pizza, spaghetti,

De foame,

Uităm că planurile și obiective,

Estimate foarte diferit,

Decise de șefi,

Sunt prețuite

Cu totul…altfel!

Ei, și bine,

Vom lucra

Conform proiectului

Îndepărtat,

Impactul este

Inevitabil:

Minți minunate

Academice

Ne vor privi

Cu mult favor…

@@@

                                                             Se vorbește în popor:

Cică

Nu mai suntem la modă,

Că fără noi,

Răspuns la toate oferă

Neînlocuitul Internet.

Dar cine-atunci

Va ajuta să alegi un titlu,                                  

O carte va recomanda?

Un sfat de suflet, inimă…

Ca de la Bibliotecar

Să scrie referat,

O teză de masterat

Astfel ca să fie uimiți

Și cei mai intelectualii

Magistrați!

Și cine va explica

Cum se scrie un eșeu?

Ca la Biblioteca Hasdeu?

Că profesorii nu au timp…

Și bibliotecarii – îl au… berechet!

Cine va face pe toți să respire,

Cu mese rotunde, mesaje de suflet,

Pe tavă – varia personalități,

Ca la Clubul Impresii din Viață și Cărți?

Saloane de carte, lansări, dedicații

Maratoane cu versuri și proză

În special, master-class?

Ei, și cine va invita să comunicați

Cu un psiholog,

Cu autor preferat

De carte,

De viață,

Servindu-vă cu ceai și cafea,

Dulciuri la fel aromatizate?

Cuvinte parfumate,

Tablouri miraculoase,

Care trezesc amintiri

Și inspiră Speranțe?..

Bibliotecarul e o specie rară,

Poate fi psiholog, și părinte,

Și frate,

Și blogger,

Sociabil prin natură,

Zâmbet larg,

Atenție maximă,

Cu blândețe și cu spor

Va ajuta să zbori

Într-o călătore de vis

Inteligent

A romanticului gând…

În tăcerea sălilor festive

Printre cataloage, fișieri,

După fiecare eveniment

Mereu la vânătoare

De energie și surse noi

Cel dedicat profesiei

E bibliotecarul BM

Vădit

Ca un pește –

În marea lui de cărți

Scufundat în enigmă,

Transparent,

Profesionist,

Bibliotecarul e veșnic!

Nimeni n-ar dori… brusc

Să dispară

Lumina în biblioteci…

❤ (Svetlana Vizitiu, 14 octombrie, 2017), Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu.

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/09/29/chisinau-nocturn/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/10/16/coruptie-la-bm-b-p-hasdeu/


13 comentarii

Vitalie Vovc la Clubul Impresii din viata si carti


”Există două realităţi distincte: Înăuntru si în afară. Atît! Restul nu sînt decît invenţii Ale minţilor voastre febrile.” (”Confesiunea Minerului ușii”, V. Vovc)
”Indiscutabil, eu știu că mă trag din viță de nobili frumoși și falnici: Decebal și Ștefan cel Mare sunt stră-stră-stră-buneii mei! Regele Mihai îmi este un văr drept (el, nu știu de ce, n-o știe), iar Miron Costin a fost dascălul stră-stră-stră-bunelului meu. Asta eu o știu și o afirm sus și tare! Însă, din păcate, nu-mi știu decât cine au fost părinții-buneii-străbuneii. 3 generații. Atât.” (Vitalie Vovc)

Astăzi, ne amintim de micile mari plăceri ale vieții de zi cu zi. Nevinovat și chiar indicat este îndemnul de a asculta cu pasiune o istorie de viață, ca și cum ai bea în fiecare zi un vin de calitate. Fie că preferi o carte, un film sau un bun și de încredere eveniment, intri la noi la Clubul”Impresii din viata si carti”, de la Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu”, și vei avea parte de un festin de impresii și multe învățăminte, plus accesorii de suflet pentru experiență. Vă punem la dispoziție o personalitate notorie, o selecție de expresii menite să desăvârșească povestea unei vieți interesante, cel puțin inedită. Este vorba de Vitalie Vovc, al 82-lea protagonist la club, – un intelectual pan’la măduva osului, formatorul de opinie, jurnalist, scriitor, blogger, pur și simplu o persoană de excepție, foarte inteligentă și despre care e foarte greu să aduni corect calități caracteristice, pentru că în acest caz ar trebui să corespunzi și tu nivelului lui de inteligență. Recunosc că n-aș putea să intru ”prea des” într-un dialog cu el, îl consider prea înțelept pentru… nivelul meu, recunosc…

Vitalie Vovc parcă ar fi venit din epoca lui Dumas, atunci când aristocrația excela în saloanele palatelor anglo-franceze nu doar prin valsuri și lupte cu săbii. Chiar și înfățișarea lui Vovc amintește de înțeleptul Atos, care vorbea doar atunci când se cuvine! Un înflăcărat Portos care luptă pentru drapelul național și un frumos Aramis care crede în Dumnezeu! Şi ca D’Artanian care întrunește toate aceste calități, încă își adoră familia și copiii lui, luptă pentru adevăr, independență și drepturile omului în Republica Moldova, și pentru unitate, din îndepărtata France, cu speranța că urmașii lui se vor întoarce… totuși, în Basarabia, această ţară lepădată din ce în ce mai mult de tineri. Este ferm convins că așa va fi, pentru că acest ”secret” nu este greu de intuit. Toate scrierile și vorbele lui pe internet ne divulgă aceste lucuri, demne de ascultat și… de urmat… Şi cărţile, şi toată proza lui constă din adevărul despre societate. Lansată şi ultima operă Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole, deci, la fel la Clubul nostru printre altele, dar în prim rând a fost evidenţiată personalitatea de bază al acestui omuleţ fericit – Vitalie Vovc! Mai dă Doamne astefl de persoane peticului nostru de pământ moldovenesc… Vezi albumul de la eveniment, – ascultă şi admiră admiră toată povestea, şi oamenii minunaţi care vin la noi! Vitalie Vovc, protagonistul nr.82 la Clubul Impresii din viata si carti” – secvente minunate, accesaţi!

Vă propun să vizionați neapărat filmele de la ședința de astăzi, la fel și imaginile din album, accesând titlul evidențiat. Merită admirație și moderatoarea, frumoasă și inegalabilă, scriitoare și actriță – Radmila Popovici. Pe bună dreptate a fost una dintre evenimentele pentru care chiar am avut emoții din start de pregătiri. Vivat și jos pălăria! Clubul ”Impresii din viata si carti” (Svetlana Vizitiu )

Vitalie Vovc:”De mic copil am fost obișnuit să venerez Cartea. E un sentiment aproape religios. Nu puteam nici îndrăzni să mă gândesc la așa ceva! Dar acei oameni despre care vă spuneam, prin încurajările lor constante, prin tenacitatea cu care îmi adresau o întrebare, mereu aceeași – „Când apare cartea?” – m-au făcut treptat să cred că este posibil și că nu aș comite o blasfemie prea mare față de Măria Sa, Cartea, dacă este publicată.”

Despre Patrie:”Nimeni şi nimic, şi niciodata nu va reuşi să mă simt ruşinat sau complexat, sau stingherit de originea mea. Dimpotrivă! Sînt mîndru de neamul meu! Este al meu şi este ce este. Îmi asum obîrşia şi nu am cu nimeni nimic. Eu nici măcar nu urăsc pe cineva.” (V.Vovc, iunie, 2011)

VItalie Vovc despre societatea de ieri si azi:”…Nu, nu pot sa spun ca am fost trist. Era tocmai inversul: a existat un fel de euforie, de speranta ca de acum inainte totul se va schimba. notiuni precum ”glasnost’„, ”perestroïka”, libertate, aveau intr-adevar semnificatie. Democratie era ceva real si palpabil… A fost o epoca frumoasa si plină de viitor, nu ca cea de astazi…” (febr., 2015)

”Situaţia literară la zi în Basarabia”. Concluzia? N-am tras concluzii. Am zis ca viaţa e frumoasă, ca sunt o mulţime de oameni extraordinari şi talentaţi în jurul nostru, că sunt încă şi mai multe lucruri de făcut, inclusiv în ale scrisului!’‘ (V. Vovc, 10 iulie’17)

– Despre proteste:”Eu am iesit la proteste de trei ori in viata mea: 1) In 1998: eram student, lider sindical, si am iesit la greva pentru ca ni se întârzia bursa. nu o vazusem de trei luni. Eu traiam inca la mama acasa si personal nu ma afecta. Dar aveam colegi pentru care acei 50 de lei insemnau mult. Bursa ne-au platit-o. Iar eu am fost dat afara din job. (fiind student, eram angajat la facultate in calitate de laborant part-time.) 2) În 2009: eram deja la Paris de 9 ani. pentru ca au fost falsificate alegeri (cel putin asa credeam) si pentru ca statul a torturat. 3) În 2013: pentru Rosia Montana… Si inca ceva: am votat de fiecare data! chiar si atunci când PCRM-ul capata o majoritate covârsitoare in Parlament… Concluziile le faceti singuri.”

Vitalie Vovc despre Depresia contemporană: „Dacă nu aveţi nimic de făcut – fiţi frustraţi, simţiţi-vă nedreptăţiţi şi genii pustii.” !!! Cica depresia ar fi boala contemporanietatii… bizar, n-am auzit de asa ceva de la buneii mei la tara ! (8 decembrie, 2011)

Vitalie Vovc Despre depopularea unui stat:”Atit cifrele cit si concluziile sint discutabile… al doilea grafic demonstreza elocvent ca ponderea populatiei rurale fata de cea urbana ramine constanta de la 1980 incoace. Ceea ce inseamna ca ar trebui de intitulat articolul „depopularea Moldovei”, nu a satelor…” (5 noiembrie, 2011)

Vitalie Vovc, mai serios despre educație: ”Copilul dezvoltă o gindire abstracta relativ tirziu. adultii au o capacitate de a abstractiza mult mai mare (dar pierd din capacitatea de a invata). respectiv, continutul problemei are, totusi, importanta pentru pici. acei care puneau bombe si gloante in textele problemei stiau bine ce faceau”  (28oct, 2011)

Vitalie Vovc despre Timp:”Poate si nu ar trebui sa-l masuram… doar ca ne masoara el pe noi… si numai el cunoaste masura exacta a fiecurui din noi.” (24 oct, 2011)

Vitalie Vovc despre Viitor:”…de acord cu „n-avem incotro”! mai mult, eu sint convins: ca sa avem un „incotro” pe viitor, trebuie sa ne lamurim cu trecutul, dar aici e nevoie de discernamint… si de lecturi. multe lecturi…consider ca nu sintem mai rai decit oricara altii, dar nici mai buni. ceea ce ne lipseste este o continuitate generationala. „trecuta prin foc si prin sabie, furata tradata mereu” este exact despre noi. si daca „focul si sabia” au venit din exterior, cu furatul si tradatul ne-am descurcat si singuri.” oct, 2011

Vitalie Vovc despre Prieteni virtuali:”Retorica intrebare… cu „prietenii” adevarati comunic si fara FB, dar numai datorita FB pot comunica cu persoane cu adevarat interesante… In fine, datorita FB am facut cunostinta asta vara cu baieti de exceptie. Acum, daca cineva mai si citeste ce postez eu… OOOoooo! imi cresc urechile  :Uite, ai reactionat la postul meu si m-am simtit magulit, intr-un fel. Eu unul citesc destul de regulat ce este postat de altii. Desi sint relativ selectiv si zgircit la likuri. Nu stiu daca din start astept „comunicare” via FB. Totusi e o chestie geniala, daca stii cum si cu ce se maninca”

Vitalie Vovc despre Rădăcini:”Cronicarul Ureche zicea că ne tragem cu toţii „de la Rîm”. Alţi contemporani de-ai noştri sapă şi mai adînc şi afirmă că am fi daco-traco-geţi-begeţi. Alţii refuză orice săpătură arheo-etnologică şi afirmă că steaua ne-a răsărit (împreună cu o seceră şi un ciocan) la Est…  Aureliu Busuioc, cu o caracteristică dezinvoltă zdrobitoare, ne propune o altă versiune: şi dacă ne-am trage din… găinari? „Hronicul Găinarilor”: roman pe care l-am citit şi l-am pus pe raft printre carţile bune. De citit!” (Octombrie, 2011)

Vitalie Vovc despre coruptie si functionari:”Motivatia primara a functionarului este perenizarea propriei „functii”. In mare parte de asta si devin functionari – de dragul stabilitatii. Daca nu exista un sistem care ar corela aceasta motivatie (+ satisfacerea a cel putin 2 nivele Maslowiene) cu performanta functiei atunci… avem ce avem. un sistem coruptibil (revenim la faimoasele necesitati de baza si nu numai), fara motivatii (legea economiei energiei: maxim rezultat cu efort minim), unde nici macar produsul nu este necesar de livrat. Normal: eu am „cumparat” postul (tranzactia nu e neaparat exprimata in bani, apartenenta la un partid si sustinerea unui candidat X e o contra-valoare semnificativa) respectiv am dreptul la uzufruct: „lasarea in pace” exprimata prin lipsa de control si o libertate (proportionala cu postul desigur) in a rentabiliza „investitia”… Cum sa tai capul unui om „de-al nostru”?” (2011)

Există momente în viaţă care le depăşesc în intensitate pe toate. Toată fiinţa îţi este acăpărată şi celor lumeşti nu le mai vezi rostul, îţi par nişte vânzoleli ridicole. Dar aceste momente de paroxism existenţial au şi un lucru bun: acel de a-ţi face ordine în grila valorică, de a le pune pe toate la locul lor, de a ierarhiza, încă o dată!, tot şi toate câte ţi se întâmplă, de a te face să percepi lumea exact aşa cum trebuie privită ea, zburându-ţi, printr-o suflare a destinului, voalul netrebnic din faţa ochilor şi toate filtrele şi matricile pe care ni le clădim pe post de ochelari şi care ne împiedică să percepem lumina în deplina claritate a ei, cu tot spectrul de culori şi raze.” – (V.Vovc în deschide.md)

V.Vovc, foarte critic si obiectiv:”Am citit „157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană” de Alexandru Vakulovski. Nu mi-a placut. Fiindca nu poate place durerea. durerea omonimica din mine. durerea cruda. cruzime semantica si lexicala. cruzimea noastra cea de toate zilele. De citit!” (si… totuși o recomandă 🙂

Vitalie Vovc despre Blogul lui Gh.Erizanu / ”este unul din blogurile pe care le citesc regulat. are un stil perfect adaptat suportului. Laconic, dar cu o intertextualitate incarcata”.

Azi am terminat Purificarea. E titlul unui roman. De Sofi Oksanen (in engleza – Purge. in finlandeza – Puhdistus). Daca credeti ca stiti totul despre Stalin si colectivizare, pactul Ribbentrop-Molotov si deportari, atunci nu stiti nimic. Daca credeti ca stiti totul despre „tranzitie” si „anii 90”, atunci ati avut noroc. Daca stiti pertinent carei tabere ideologico-politice apartineti, atunci nu ati cautat destul… sau nu ati citit inca romanul „Purificare” de Sofi Oksanen. Un MUST READ!” – V.Vovc, septembrie 2011

Vitalie Vovc despre cartea lui Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole

O carte despre mineO carte despre tine. O carte despre noi. O încercare de a înțelege ce se întâmplă cu oamenii pe acest petec de pământ” Îmi dau seama că este extrem de pretențios ce am scris, dar nu există spațiu mai pretențios decât rețelele de socializare, precum Twitter. Aș putea s-o întorc și altfel: „Cititorule! Te vei regăsi printre rândurile acestei cărți, cum te-ai uita în oglindă, și nu sunt sigur că o să-ți placă neapărat ce vei vedea… Te rog de mă iartă…

Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole Liviu Antonesei: „Una dintre cele mai interesante cărți despre Basarabia, dar nu e doar despre asta, ci și despre lume, de istorie, despre fratele Vitalie însuși, citită de mine în ultimii ani, nu puțini. E un fel de „apropiere prin îndepărtare”, cum spunea un alt poet, sau poate o „îndepărtare prin apropiere”?”

Un popor care citește întotdeauna are viitor. Un popor care citește mult, are un viitor cert. Și această regulă se aplică fără excepții de niciun fel. Nici măcar studiile și acumularea de diplome nu ajută mult. Acumularea de cunoștințe fără plasticitatea gândului nu este decât un set de reguli și procedee, instrucțiuni tehnice de aplicare a ceva care a fost gândit de alții… Bineînțeles, cu condiția să nu rămâi prizonier al unei singure cărți…” (Vitalie Vovc)

Referințe de la prieteni recunoscători:

Anastasia Moldovanu:”Am asistat la întrunirea Clubului ”Impresii din viață și cărți”, la care protagonistul a fost Vitalie Vovc, scriitor moldovean stabilit cu traiul la Paric, blogger și un cititor împătimit, activitatea căruia este bine cunoscută în mediul basarabean. Personal, îl felicit din toată inima cu apariția primei sale cărți și sper să mai urmeze și altele. Însă am avut și niște așteptățri de la această întâlnire, am dorit să-i aud vocea și păsul acum, după vre-o doi ani. La sfârșitul lui iunie 2015 eram derutată. Se terminase campania electorală (bătălia) pentru alegerea primarului general al Chișinăului. Simțeam un gol imens în suflet, deși rezultatul a fost cel, pe care-l râvnisem noi toți, din țară și peste hotarele ei – să biruie ai noștri, cu Europa… A fost o campanie prea de tot, murdară, cu mizerii, care a fost sprijinită sau alimentată și de ai noștri, pro-europenii (nemaivorbind de ceilalți), îmi era rușine pentru aceasta. Știam sigur că mulți alții aveau aceeași stare de derută. Având experiența anilor trecuți (revoluția din 7 aprilie 2009, pe care eu, deși mă străduiam să fiu în rând cu lumea, n-am putut-o agrea, aveam niște semne de întrebare, dar pe care nu îndrăzne-am să le pun din motivul euforiei care a cuprins societatea noastră atunci), n-am făcut-o nici de această dată. Urmăream atitudinea și opțiunile conaționalilor noștri de peste hotare, doar alegerea unui primar cu viziuni pro-occidentale la Chișinău era în vizorul diasporei. Activitatea lui Vitalie Vovc era/este bine cunoscută aici, acasă. Și am apelat, desigur, în mod privat, la Dumnealui, eram curioasă să-i aflu părerea. Și iată răspunsul lui: „Dragă Anastasia, Vă mulţumesc pentru acest mesaj care, nu doar că nu m-a deranjat, dar pe care l-am citit dădăori şi cu mare atenţie. … Nu pot să nu fiu de acord cu D-stră: campaniile electorale sunt murdare şi depăşesc cu mult orice limită a bunului simţ. Si problema nu este neapărat a politicienilor. Iată ce trebuie să înţelegem : problema este a noastră a tuturor. Inchipuiţi-vă în această cuşcă de hiene o căprioară, un politician cuminte şi cumsecade, care ar renunţa la jigniri şi mesaje licenţioase : ar reuşi el să câştige alegerile ? Eu sunt de părerea că nici nu va fi observat… Mai mult, dacă cumva nu ar răspunde, ar risca să fie taxat de molău… Şi aceasta este adevărata noastră tragedie… S-a vorbit mult despre calitatea „electoratului”, impersonificare şi singularizare supărătoare, căci acest „electorat” este compus din oameni. Cum de s-a ajuns aici ? E prea mult de explicat şi, după cum o menţionaţi şi D-stră, este un vast şi lung subiect. Dar am să revin cu câteva întrebări (retorice, bineînţeles) : Ce se întâmplă cu educaţia copiilor ? Ce se întâmplă cu şcolile noastre ? Care sunt valorile şi cine sunt acei care le incurcă copiilor noştri ?… Din păcate, răspunsurile şi constatarea (neputincioasă…) a faptelor mă fac să cred, cu regret şi chiar durere, că fenomenele pe care le descrieţi nu doar că vor dispare dar se vor aprofunda… Şi pe final aş mai vrea să vă zic câte ceva şi despre politicieni : atunci când semeni vânt culegi furtună. Daca sunt insultaţi, politicienii ar trebui să se întrebe, înainte de toate, dacă nu au insultat şi ei la rândul lor. În acelaşi timp, atunci când vorbim despre un personaj politic, oricare ar fi el – Greceanâi, Voronin, Ghimpu, Chirtoacă ori Filat cu Plahotniuc – vorbim de nişte imagini, asistăm la o relativă depersonificare a lor şi astfel aceste personaje sunt lipsite în imaginarul colectiv şi mediatic de atribute umane, precum vârstă, gen, legături eventuale familiale, etc…. Încercările politicienilor de a raspândi zvonuri despre viaţa lor personală, de a poza cu familia, etc.,etc. nu sunt decât un efort de umanizare a propriilor „icoane”, dar fenomenul nu poate, prin definiţie, fi evitat. Cu toate acestea, cele spuse mai sus nici într-un caz nu poate fi o scuză pentru limbaj licenţios, murdărie şi scârnă. Voi pune punct aici, nu înainte de a vă ura multă sănătate, curaj şi… speranţă! Să nu ne pierdem capacitatea de a vedea frumosul din jur, din oamenii care ne încojoară ! Numai astfel vom mai putea păstra ceva şanse spre mai bine. Cu mult respect, Vitalie Vovc”

”Mai iată un prieten pe care nu l-am văzut în ochi niciodată, dar mite să dau mână cu mână! În această vară – mai-mai să ne întâlnim. El vine în Moldova să-și lanseze o carte și pleacă pe 15 august, iar eu vin pe 18 august, tot să lansez o carte, și deci, după cum se vede din această propoziție, nu ne intersectăm, măcar crăchi. Poate la anul, dacă ne-om „logistica„ cumva următoarele cărți, care să apară concomitent, poate doar atunci vom sta la o cafea sau la o bere, la Chișinău. – Vitalic, privet din Canada! Mulțumesc că exiști, eu citesc toate analizele tale politice săptămânale și-mi foarte plac. (Scuze, dacă uit să apăs Like de fiecare dată)” – Doru Ciocanu (11iulie’17)

Maria Caprian: ”Vitalie, Imi aduci aminte de sedintele cenaclului literar pe care-l aveam la scoala. O seara in luna citeam, recitam, cintam si ne délectâm de opere literare. Scrii foarte bine, merci din partea cititorilor.”

Lidia Kulikovski:”Vitalie Vovc fiind colega cu mama ta iti spun ca generatia noastra imbatrineste frumos. Imbatrinim frumos pentru ca avem copii buni ca tine, pentru ca ne aduceti bucurie si asta ne facesi mai frumoase. Dar nu imbatrinim…doar ambalajul se shifoneaza putin, inima e la fel de tinara ca in copilarie, cu inima tinara inaintam frumos prin ani si suntem mindre de voi. Bravo, Vitalie pentru fotografia rascolitoare de tinereti!” (2016) 

Vitalie Vovc este omul care, atunci când nu organizează şi optimizează fluxuri pentru mari grupuri industriale la Paris, scrie. Iar din iunie 2017 este și autorul cărții „Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole”, apărută la Chișinău editura „Prut Internațional” – (stiripozitive.eu)

Surse si date biografice:

http://www.vitalie-vovc.com/

https://www.facebook.com/vitalie.vovc

https://www.facebook.com/alerta.oranj/

Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole

http://www.stiripozitive.eu/libview.php?l=ro&idc=6&id=3542&t=%2FOameni%2FCultura%2FOamenii-m-au-facut-sa-cred-ca-este-posibil-Vitalie-Vovc 

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2320242711534873 – album


12 comentarii

Veronica Pârlea-Conovali la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi: Lăcrimează-n dor amurgul.


Se zice, Doamne, de când lumea: Nu arunca cuvinte-n vânt, Mai bine ţine-le în tine, Se vor întoarce în pământ‘ – (Veronica Pirlea-Conovali )

Tuturor ne plac poveștile, uneori cu atât mai mult cu cât sunt și adevărate, din viaţa reală. Interesul crește în funcție de talentul povestitorului, așa că publicul învitat se alege cu impresii din cele mai variate etape de viaţă ai eroilor promovaţi la clubul nostru.  Verbal, s-au strâns aproape toate biografiile, autobiografiile, memoriile și jurnalele pe care le au toţi protagoniştii. Avem povești despre scriitori, pedagogi, medici, jurişti, politicieni, interpreţi, actori, sportivi, designeri, antropologi, studenţi, părinți, copii și toate aventurile mai mult sau mai puțin dramatice pe care aceștia au decis să le împărtășească cu noi.  Sunt doar câteva indicii despre festinul pregătit la capitolul Impresii din viaţă şi cărţi. Şi astăzi, am fost onoraţi cu următorul protagonist: Momentele de proză, muzica si poezie, s-au prelungit până târziu, în compania folclorului şi a poemelor creatorilor talentaţi… A fost un adevarat regal de poezie, de cultura, de spirit, remarcat şi prin moderatori de excepţie- jurnalista Diana Zlatan-Ciugureanu şi istoricul Ion Negrei.  Oaspeţii de onoare, compozitorul Vadim Popov, profesoara de istorie Parascovia Stavila, scriitorii Galina Furdui, Marcela Mardare, Ecaterina Negară, Victor Ladaniuc, Iulian Caranfil, compozitoarea Olga Trudov etc. Vocile frumoase ale solistelor Viorica Moraru de la ”Folclor” şi folchista Margareta Sârbu ne-a cucerit inimile. Au venit şi mulţi alţi protagonişti şi membri care susţin permanent Clubul ”Impresii din viata si carti”. Spaţiul larg şi frumos al Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” ne oferă reflectarea cât mai transparentă şi luminoasă a activităţilor culturale

Albumul de la evenimentul de azi îl puteţi viziona aici: Veronica Parlea-Conovali – protagonista Clubului Impresii din Viata si Carti

Veronica Pirlea-Conovali –  A 81a protagonista a Clubului ”Impresii din viata si carti”, – scriitoare, jurnalistă, profesoară, textier, autor a 11 carti editate, membru al Uniunii Jurnaliştilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din RMoldova. S-a născut în Soroca, s. Vărăncău, în familia Anei şi a lui Vasile Pîrlii. ”Am avut o copilărie fericită. Am trăit cu străbunica Efimia Bunescu Furdui. Nu ştia carte (aşa erau timpurile), dar era o mare povestitoare. Prin vorba-i înţeleaptă vedeam tinereţea ei, nunţile şi horele din sat. Deşi, demult a plecat în lumea celor drepţi, harul înţelepciunii ei şi astăzi mă ghidează prin viaţă”.  Cu inima şi sufletul Veronica Pirlea-Conovali este la baştina natală unde revine de câte ori îî permite timpul: ”Mă întorc din nou la satul drag, /Când soarele răsare şi apune, /Mă întorc la rădăcini, ca să învăţ /Înţelepciunea sfatului a spune, /Prin iarba mătăsoasă cale încet /La timpul cel de azi, ca un copil, /Şi caut Domnului să mă închin…’‘ 

O fiică destoinica a neamului nostru românesc – scriitor, profesor, mamă, bunică, un prieten adevărat și pur și simplu Om cu literă mare.” – Eugenia Conoval

Filmele şedinţei de astăzi, vă propunem să le vizionaţi mai jos:

Despre protagonistă vorbeşte Lumea:

”Eşti cea mai bună fiinţă din viaţa mea. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică… susţinută… bunăcuviintă. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii.” – Galina Popa-Mirza

Dunia PalangeanuINFO-CULTURAL :”Prietena mea de peste Prut, poeta VERONICA PARLEA CONOVALI mi-a transmis doua publicatii, care apar la Chisinau, in care publica si domnia sa, articole referitoare la donatiile de carte pe care Cenaclul literar LUCEAFARUL din Giurgiu le face de doi ani, pentru scoli si institutii de cultura din Republica Moldova, in cadrul Universitatii populare de vara de la Valenii de Munte, unde ne revedem cu mult drag. Mai sunt inserate si medalioane literare de autor pentru o mai buna cunoastere a vietii literare din cele doua orase: Giurgiu si Chisinau.(24 noiembrie, 2013)

”Ca activist public, mereu o poţi vedea la Forurile românilor de pretutindeni. E un publicist şi scriitor mereu cu condeiul în mâină, descoperind şi evocând destine (în special, de pedagogi, fie din Basarabia, fie din România…) Nu doar ca istoric, în primul rând, ca scriitor străbate republica în lung şi în lat, la diverse întâlniri cu cititorii, alături de confraţii de condei. E cel mai fidel şi devotat cronicar al sfatului natal Vărăncău (Soroca).” – Echipa redacţională ”Făclia”

Ultima izbândă pe plan profesional a dnei Veronica Pirlea-Conovali este volumul ”Destăinuri de pe lumea cealaltă”, învrednicit la salonul Internaţional de Carte din 2013 de o importantă distinţie. Autoarea a înmănuncheat în această carte mărturiile unro familii din Basarabia care au trecut prin calvarul deportărilor, înşirând pe hârtie, un remarcabil talent de povestitor amintirile dureroase ale oamenilor, care şi-au pierdut apropiaţii în gulagurile siberiene” (”Făclia”, noiembrie, 2013)

Lăcrimează-n dor amurgul…, un titlu ce înglobează durerea, sentimentul dragostei față de patrie, de neam, de oameni dragi, de gânduri nocturne, enigme… un titlu ce-l poartă și poezia scrisă în memoria ginerelui Dragoș…”; ”o adevărată Binecuvântare pentru cei ce simt românește, pentru cei ce iubesc românește, pentru cei ce gândesc românește…” – Adrian Beldimancompozitor, muzicolog.

Victor Ladaniuc:”Lumea din jurul ei, povestită în vers, e înfăţişată ca o lume interpretată, luată aşa cum este ea, dar exprimată plastic, ilustrând o concepţie anume despre creaţie, adevăr, viziune, lecturare, sens, limbaj… O fire cu o simţire sensibilă care se află ”statornic în primele rânduri ale coloanelor patriotice şi ale liricii feminine de toate rangurile”.

Dumitru SÂRGHIE:Oameni buni, dacă vi se face dor de neamul românesc și simțiți cum vă gâlgâie în piept amărăciunea înstrăinării, după ce recitiți Doina lui Eminescu, rogu-vă luați în mână cartea poetei Veronica Pârlea-Conovali și veți vărsa și dvs. câteva lacrimi, precum această salcie plângătoare, care freamătă românește între Prut și Nistru…”

Surse şi date biografice:

https://www.facebook.com/events/113654249268328/ evenimentul Clubului IVC

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/photos/gm.113654265934993/2310939545798523/


21 comentarii

Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, o rază de soare la Clubul Impresii din viață și cărți


               ”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)
     A 80-a la număr protagonistă al Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiecte programate zi de zi, şi se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat dânsa caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în prim rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, sau retro, și mai bine, – cea modernă cu maniere aristocratice, nu m-aş mira să aflu că este descedentă din strămoşi regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o supertalentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi…Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță… Lidia Noroc-Pinzaru
Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru
       ”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu
      ”Funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.(Lilia Manole, moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!
Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…
S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi  lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’ (Lilia Manole)
      O familie excepţionalăSe spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.
Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…
     Prieteni, colegi, profesori, colegi de teatru, actori, – asumânduşi propria poveste de viaţă, Doamna Lidia a găsit cele mai preţioase şi mai rare bijuterii pe acest plai. Un Noroc la Noroc se trage. Mulţumiri grandioase pentru aprecieri, prieteni! Multumiri Doamnelor Lidia Noroc-Pinzaru si Lilia Manole pentru emotii, impresii si parcursul acestui eveniment de exceptie. Mulţumesc prietenilor si tuturor parţicipantilor care au făcut sedinţa luminoasă! Doamnei Gutiera Prodan (Buna dimineaţa TVM1) pentru reportaj, cu plecăciune! Daria Radu, Ludmila Rotaru, Maricica Buceatchi, Ion Gorgan, Valentina Sandu, Silviu Fusu, Butucel Elena, Vitalie Todirascu, Silvia Saca, Valeria Saculțanu, pentru interpretare şi referinţe frumoase, cu emoţii şi clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”,Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu !
Sper să fiţi atenţi la detalii din filmul de la club marcat mai jos. Baftă în vizionare și la imaginile albumului:
   Va prezentam  (accesati )”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” – albumul cu imagini de la evenimentul Clubului IVC in incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chisinau, Republica Moldova!
Lidia Noroc-Pinzaru:Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:
     ”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru 
Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu 
Constantin Cojocaru: O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.
Lilia Manole Profesionalism, atitudine, viziune si caracter.
O femeie dintr-o mie, enigmatică fiinţă,  /Cumpătată în privire, a ei vorbă de actriţă,  /Al ei glas de ciocârlie, ochii -catifele mari,  /O femeie dintr-o mie, un noroc atât de rar…  /O femeie, dintr-un spirit, dulce si atrăgător,  /Visul scenelor fidele, o actriţă cu fior,  /Cosmosul inimii mele şi stihie necuprinsă,  /Doamna, care a păstrat multă dragoste surprinsă… /O femeie dintr-o mie, carte, care se va scrie,  /Din noianuri de-amintiri şi ingenuă trăire,  /O femeie, numai una, univers înfloritor,  /Glasul să i-L tot asculţi, în surprize, cu mult dor.  / Despre Lidia Noroc-Pinzaru, versuri de autor: Lilia Manole 
Maia Banarescu:”Oameni de calitate. Talent, frumusete si multa omenie”.
Un exemplu de slujire în artă și pentru artă” – Ghenadie Ciobanu (ex-ministrul Culturii RMoldova)
Perle care ating, de  Lidia Noroc-Pinzaru (extrase din lumea ei virtuală)
Un om cu adevărat bogat este cel care nu este niciodată singur cu adevărat…
“Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”
Există anumiți oameni în viață care te fac să râzi puțin mai tare, să zâmbești puțin mai mult și să trăiești puțin mai bine.
În viață nu trebuie să cauți prieteni care să îți rezolve toate problemele, ci prieteni care să nu te lase să le înfrunți singur!
”Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă.” 
”Bucuria vine din lucrurile mărunte; Liniștea vine din suflet; Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre! Ce frumos e să trăiești și să iubești viața”
‘Tinerețe – bulgăr de omăt aruncat în vânt, în soare, fără cădere și fără întoarcere…’
”Ninge in țara cu ciață şI fulgii-făină ne spală pe fata. O sită din aer tot cerne mereu durerile arse din sufletul meu.”
Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată. Rămâi cu sentiment de tristețe provocat de dorința de a revedea pe cei dragi și scumpi.” – 1 dec 2016
Alte surse info- despe Lidia Noroc-Pinzaru: https://www.facebook.com/events/518051988398182/

 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” (Accesează)

Poezie închinată Dnei Lidia Noroc-Pînzaru:

Mi-e dor de mult de teatru, /ca de umbra mamei,/sa pot, l-aş rezidi cu aripi de lumină,/mi-e dor aşa de mult de teatru, /ca de portretul tatei,/izvor strălucitor,/noroc şi dragoste divină. // Mi-e dor aşa de mult de teatru,/ca de icoana veche,/de undeva ce mă priveşte, /gata să mă certe,/de nu mă rog la teatru,/aşa dumnezeieşte, /nici o icoană în lume/nu o să mă ierte… (Lilia Manole, 03 iulie 2017)

Lidia Noroc-Pinzaru Actorul este o sursă vie de inspirație în procesul de creație. În artă nu poți să faci nimic fără pasiune. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Viața poate fi scurtă sau lungă, după cum o trăim. Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă. Eu mă închin în fața tuturor care au fost prezenți și mau susținut cu interpretări și referințe frumoase și călduroase, cu emoții la superlativ și clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”. MULȚUMESC!👄👄👄❤️


13 comentarii

Maia Bănărescu, Ombudsman, avocata copilului la Clubul Impresii din viata si carti


Bine v-am regăsit, dragi prieteni și membri ai Clubului ”Impresii din viata si carti” . Iată-ne ajunși și la următoarea ediție a ședințelor în incinta BM ”B.P.Hasdeu”- cu protagonistul nr. 75 în persoana Maiei Bănărescu! Cum a parcurs evenimentul, discuțiile și cum s-au soluționat și ultimele întrebări la subiectul Drepturile Omului? – Lumea avocaturii este o lume mirifică, un adevărat univers profesional şi spiritual. În multe localităţi din Republica Moldova, avocaţii şi-au legat numele de istoria comunităţii, devenind simboluri ale culturii şi civilizaţiei. Cu certitudine, Maia Banarescu este preocupată de meseria ei de avocat, de continuarea activităţii în acest univers fantastic, a unei lumi minunate, în special că este vorba de apărarea copiilor. Încerc să creionez o scurtă evoluţie a activităţii Maiei în acest domeniu cu menţiuni şi ocupaţii. Desigur, nu toţi avocaţii îşi amintesc sau menţionează rolul lor în dezvoltarea profesiei, dar într-un anumit mod toţi sunt colegii noştri pentru drepturi. Maia Bănărescu mi-a fost colegă, a studiat Biblioteconomia, apoi a continuat cu Avocatura… A decis că este mult mai important să apere legea… Înţeleg că avocaţii sunt totodată oamenii din cetate, cu plusuri şi minusuri, ca politicieni în diverse partide, care acoperă întregul spectru politic, dar şi oameni cu preocupări în universul culturii şi de acţiune. Urmăresc şi observ contribuţia enormă în lupta contra nedreptăţilor şi abuzurilor ca avocat, ca om de spirit, în acest deşert moldav îngheţat. În lupta pentru dreptate, adevăr şi justitţie. Personalitatea unui avocat ca ’’obiect de studiu’’ este, de fapt, al patrulea la număr ca protagonistă după avocatele Natalia Moloşag, Inga Albu şi Violeta Gaşiţoi, preocupările lor pentru istoria meseriei sale ca avocate şi ca oameni de rând din viaţă de zi cu zi, – se regăsesc şi ca protagoniste, şi ca moderatoare ale activităţilor în cadrul Clubului IVC… Astăzi, moderatoare a fost Natalia Moloşag, decanul baroului de avocaţi Chişinău… 

în persoana Maiei Bănărescu avem un nou exemplu, un cadru instituţionalizat, cu numeroase lucrări şi proiecte originale dedicate avocaturii poporului. Despre toate acestea şi multe alte lucruri vă propun să reflectaţi, ascultând şi vizionând filme de mai jos, referinţele şi aprecierile prietenilor despre eveniment,  şi imagini interesante, deschizând acest album:

Maia Banarescu – Avocata Copilului, a 75 protagonistă

Mulțumim tuturor pentru participare, pentru energia și timpul pe care ni l-ați oferit. Vă mulțumesc pentru implicare, ambiție și talentul de a verbaliza direct. Baftă şi fericire tuturor! (Svetlana Vizitiu)

Maia Banarescu:”Astăzi am trăit o experienţă inedită alături de prieteni şi familie, fiind protagonista Clubului „Impresii din viaţă şi cărţi”.
Le mulţumesc mult pentru această ocazie Svetlanei Vizitiu, creatoarea Clubului si moderatoarei Natalia Moloşag!
La fel, mulumesc pentru susţinere colegilor mei din Oficiul Ombudsmanului. Exprim recunoştinţă dnei Galina Pogonet, dnei Silvia Saca, prietenei mele Angela Toderiţa şi pentru multă lume buna prezentă la eveniment.
Şi, bineînteles Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” pentru gazduirea evenimentului.”

Silvia Saca – O întâlnire de suflet cu dna Maia Banarescu OmbudsWoman, jurista de profesie, sotie, mamă, Personalitate. O cunosc de prin 1998, pe atunci mai tânără și deja profesionista, în permanență dornică de a cunoaște mai mult. Intre timp și-a crescut copiii impreuna cu soțul și a reușit să își facă o cariera impresionantă. Are o activitate intensă și de mare responsabilitate, doar e vorba despre viața și soartă copiilor. Mă bucur ca am revăzut-o și îi doresc sănătate, răbdare, insistență, și bineînțeles, împliniri .

Tatiana Isacova – Cu deosebită plăcere am participat la întîlnirea cu Doamna Maia Bănărescu, care activează cu mult devotament în acest domeniu de stingentă actualitate în societatea noastră, anume respectarea drepturilor copilului.
Am remarcat că se distinge în mediul academic și juridic prin inteligență, curaj, tenacitate, spiritul de iniţiativă, optimismul.
Doamna Maia Bănărescu depăşeşte orice obstacol şi indeplinește cu multă dăruire sufletească sarcini complicate, care sunt soluționate în colaborare cu instituțiile statului pentru a-i proteja pe copiii din Republica Moldova. Este menționată și apreciată ca un apărător de nădejde al copiilor.
Mă bucur mult că am avut această frumoasă ocazie să o ascult şi să mă inspir din înţelepciunea, amabilitatea, generozitatea şi eleganţa Dumneaei.
Îi doresc Doamnei Maia Bănărescu multă sănătate, fericire, succese, bucurii, prosperare.

Maia Banarescu despre calamitatatile din 20-23 aprilie:”Situația de ieri a demonstrat ca noi nici odată nu suntem pregătiți. Nici autoritățile, nici noi cetățenii, elementar sa avem o lopata. Noi nu cunoaștem ce înseamna ”situație excepționala”, cum trebuie sa ne comportam în asemenea cazuri. Ar fi fost bine ca autoritățile municipale prin mijloacele media sa anunțe, sa explice cetățenilor cum sa procedeze. ”Nu ieșiți din casa” – și ce urmează…. noi cei care care avem serviciu ce facem, angajatorii cunosc ce înseamna stare de urgenta??? De ce suna și obliga lumea sa iasă la serviciu… Care sunt serviciile care trebuie sa funcționeze, cum se asigura deplasarea lucrătorilor la serviciu, cred ca nu pe jos…Sunt multe lecții de învățat… doar trebuie să dorim să ne învățăm și să aplicăm ceea ce cunoaștem și vom cunoaște…”

Maia Banarescu despre femei:””E ziua ta femeie” – așa spunea poetul. Indiferent ce spune istoria – e vorba de Femeie: femeia – muncitoare; femeia emancipată, femeia Mamă… Nu contează că fiecare țară trăiește această zi diferit. Femeia este mereu o taină – ”Gingașa și tandra mea fiară” – spunea un alt bărbat.”

Maia Banarescu despre pericolul dependentei de internet:”Discuțiile cu copiii despre siguranța pe internet trebuie să fie permanente, ce se întâmplă acum sunt consecințe:”Acest subiect este discutat la toate întâlnirile mele cu copiii în cadrul vizitelor în școlile din țară.
Copiii discuta despre acastă temă și la orele de diriginție, informatică… Se discută și cu părinții……
Părinții, pedagogii și psihologii trebuie să identifice copiii care și-au schimbat comportamentul emoțional. Rolul psihologului este indiscutabil.”


11 comentarii

Nelly Sambris:”Cea mai crâncenă bătălie – lupta cu tine însăți”. La Clubul Impresii din viata si carti


”Doamne, de-aş săruta pământul,

                                Poate el m-ar înţelege?

                                        Dacă nu-mi răspunde, dânsul

                                                 Poate n-are ce-nţelege… (Nelly Sambriş, din ”Nonsens”)

Cunosc persoane deosebite prin diferenţa de caractere, aptitudini, talente etc şi se întâmplă zi de zi, în realitate fie în internet. Un spaţiu virtual de trecere de la agitaţia zilnică şi ritmuri alert în care ne purtăm existenţa. Pentru încântarea papilelor şi desfătarea intelectului eu aduc personalităţi cunoscute şi necunoscute chiar şi de mine tocmai de aceea ca să le cunoaştem toţi împreună la Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Centrale BM ”B.P.Hasdeu”.  Protagonista Nelly Sambris, a fost o alegere splendidă, căci a venit cu impresii deosebite din experienţa de viaţă a ei încă tânără. A moderat evenimentul avocata Inga Albu, care a fost şi ea protagonista clubului…

Nelly Sambris protagonista Clubului IVC” > (accesati albumul)

Pe Nelly Sambris am cunoscut-o zece ani în urmă în cadrul activităţilor culturale, după am urmărit-o şi la posturi de radio, unde uneori înregistram piese muzicale intepretate de fiica mea. Fragilă, frumoasă, un zâmbet larg şi chip angelic, înţeleaptă, cu un spirit larg de observaţie, Nelly cucereşte inimi şi insuflă încredere. Furtunile vieţii nu au ocolit-o, ca urmare au călit-o pe marea destinului ţinând cârma vieţii prin voinţa caracterului ei. Este şi o mare realizare. Fericirea ei constă în persoanele dragi, în special, ea îşi adoră fiul. Este căsătorită, mândră și îndrăgostită de soțul său. A reuşit să se realizeze în unele sale speranţe, nu în toate, mai are timp. Cert, că este împăcată cu sine, cu lumea şi cu Bunul Dumnezeu. A avut o copilărie minunată cu bunei şi bunici, fără programul și disciplina grădiniței, ci având o libertate totală a jocurilor potrivite vârstei despre care a scris cu multă dragoste şi puteţi citi aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/03/03/nelly-sambris-despre-viata-bunici-dragoste-si-iertare/

Dragostea ei – meseria ei. Jurnalismul, radio, oamenii, comunicări şi discursuri interesante… Toate de la care imaginea ei se identifică permanent cu emisiunile Radio sau TV Noroc, în prezent. Ne luminează cu zâmbetul ei, înseninând chiar şi mesajele ”cenuşii”, cu unele ştiri triste în societatea moldovenească, – cu înţelepciunea privirii sale. În continuare, deja stabilă în cariera ei şi ca jurnalist şi ca formator de opinie social-politică, şi ca luptător pentru dreptate. Aici, simte ea că are spaţiu pentru realizarea ideilor şi opiniilor, nu doar cele proprii. Îşi poate expune într-o formă foarte convingătoare concepţiile. Fiind preocupată de diverse probleme sociale, cultură şi politic, de regulă, începe cu a se apropria de problematica pe care vrea să o abordeze, trezind un interes răsunător la problemă, dar şi la personalitatea ei. (Svetlana Vizitiu)

Vă propunem să urmăriţi filmuleţul cu Nelly Sambriş la evenimentul Clubul ”Impresii din viata si carti” aici:

”Radio-ul a fost prima mea dragoste. Eram liceană, aveam 15 ani când am păşit pentru prima data pragul Casei Radio şi din acel moment au urmat vreo 7 ani de Radio National, cu unele întreruperi, în redacţia copii, tineret şi apoi pentru un timp mai indelungat, în cea muzicala… după care aproape 6 ani nu m-am despărţit de microfonul ProFm. Au urmat câţiva ani de experienţe pe la alte posturi de Radio (HIT Fm, Chanson, Fresh Fm), dar întotdeauna am trăit cu sentimentul că am trădat ProFm-ul şi aşa am ajuns să tradez, în general, şi prima dragoste – Radio-ul. Am avut cu puţin timp în urmă o tentativă de a reveni la radio, dar am stat în faţa microfonului şi am tacut, am luptat cu mine însămi mai multe minute în şir şi am înţeles că nu vreau /nu pot să mai spun nimic. M-am ridicat şi am ieşit fără niciun regret, ştiind că n-o să mai revin  Prima dragoste e aşa, sinceră, caldă în amintiri, dar parcă din altă viaţă, dar parcă despre altcineva… şi nu vrei să mai umbli la ea.”- Nelly Sambris

Am mers la o intilnire cu o doamna deosebita, care scrie versuri profunde cu o inteleapta filosofie de viata. Versurile pe care le-am descoperit au profunzime si multa intelepciune. O doamna ce emana frumusete, noblete si spiritualitate. (Maria Salaru, presedintele Societatii Culturale „Vasile Militaru”)

Am cunoscut-o pe Nelly prin intermediul site-lui de socializare Facebook. De fapt, postarile ei mi-au atras atentia. Acestea fie ca descriu o realitate obiectiva, fie ca oglindesc opinia ei, care este şi argumentată. Postari care descriu persoana si felul de a fi, modul de a gandi. Plac mult poeziile ei, care descriu starile morale, gandurile ce o macinau atunci cand le scria.  Azi la club am mai aflat si alte calitati ale Nellei, cum ar fi modestia. Prin intermediului clubului de azi mi-am facut un prieten, care va fi nu doar virtual, dar real. – Victoria Popa

Încântată, la fel ca întreg publicul, de miraculoasa personalitate, Nelly Sambriș, de atmosferă, de organizaare și participare activă, a tuturor celor prrzenți la ședința recentă a Clubului de Elite „Impresii din Viață și Cărți”, creat și gestionat cu Har, de neobosita D Președinte, Svetlana Vizitiu. Onorată și fericită să devii parte din echipa USEM, dragă poetă și jurnalistă de forță, Nelly Sambriș! În preajma ta, lumea înflorește, începând de la zâmbete, și încheind cu arborii înălbiți de atâta primăvară! Să ne bucurăm de triumful spiritualității! Aici, iubirea necondișionată este acasă! Felicitări tuturor pentru acest focar de cultură și armonie, Clubul de la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”! – Diana Ciugureanu-Zlatan

O intalnire minunata! Frumos sa-i vezi pe cei, care vorbesc despre politica externa (si nu doar) la TV, povestind si despre cum au fost copii. 🙂 Ascultand-o pe Nelly Sambris mi-am reamintit cum sunt oamenii talentati, sensibili si intelepti. Multumesc, Clubul Impresii de Viata si Carti!Diana Popescu, jurnalista

Şi imaginile care au întrat toate în acest album cu genericul Nelly Sambris protagonista Clubului IVC : (accesati)

Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu


11 comentarii

Ianos Turcanu:”Cherchez la femme” la Clubul ”Impresii din viata si carti”


Nu avem nevoie de explicaţii, este încă un motiv bun pentru a ne aduna împreună, a ne relaxa, a discuta şi a veni cu amintiri şi realizări noi la Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central al Bibliotecii Municipale ’’B.P.Hasdeu’’. Cu siguranţă, au fost momente cu impresii foarte plăcute şi cuvinte calde din partea protagonistului nr. 71. Un eveniment inedit, (vedeţi albumul Ianos Turcanu – protagonistul la Clubul Impresii din viata si carti) pentru cititori şi fanii lui. Îndrăgit şi admirat de cititori şi muzicieni, şi-a lansat zeci de volume de autor, cu poveşti, poezii, maxime, dar şi discuri cu texte pentru melodii de suflet. Atunci când o persoană celebră dezvăluie ceea ce scrie sau citeşte, simţi că se deschide o uşă spre inima lui, făcându-te martor la o activitate atât de frumoasă precum sunt Viaţa şi Cartea. Carizmaticul poet Ianos Turcanu – citit şi cântat şi de copii, şi de cantautori, aplaudat, în special de doamne, toţi care adoră personalitatea şi creaţia literară a  scriitorului. Cu un caracter vesel, inteligent, interesant, mereu zâmbitor, se pare, că trăieşte fără supărări.  Aşa dar, ne-am adunat cu impresii de prin lume adunate ale lui Ianoş Ţurcanu, în care sperăm, să vă găsiţi şi voi inspiraţie şi motivaţie, dragi cititori al blogului şi al Clubului Impresii din viaţă şi cărţi. Moderatoare a evenimentului de azi a fost Mariana Harjevschi, director general BM. Au vorbit fanii, cititorii şi admiratorii, bibliotecarele active din reţeaua BM, prietenii, dar şi alte personalităţi din Republica Moldova: scriitori, manageri, jurnalişti culturali, cu toţii au fost în centrul şedinţei destinat publicului larg. Au recitat elevii de la Gimnaziul ”Nicolae Costin” din Chisinau (diriginta Tatiana Tican). Programul integral poate fi vizionat în acest film de mai jos, dar şi în albumul marcat prin titlu: Ianos Turcanu – protagonistul la Clubul Impresii din viata si carti)

Dar nu putem omite în acest articol, un text excelent scris recent pentru femei de Ianoş Ţurcanu pe o pagina de socializare. Sunt cuvinte surpinzătoare, care cu siguranţă pot fi oferite ca perle de învăţat pe de rost şi pentru bărbaţii de pretutindeni

Cherchez la femme – Cauta (căutați) femeia!

Ianos Turcanu:’’Să-i mulțumim lui Alexandre Dumas-tatăl pentru acest celebru dicton Cherchez la femme (Caută femeia), căci, într-adevăr, în mâinile femeii se află cheia fericirii și a realizărilor noastre. Plină de taine, captivantă, frumoasă, dătătoare de viață, cunună a creației, femeia te ridică, femeia te coboară. Sau cum zicea Camil Petrescu: „Femeia este cheia naturii. Toate femeile sunt rezumate în ea și când un suflet de femeie s-a deschis, ți s-au deschis toate înțelesurile lumii”…
Doar ea este motivul descoperirilor mărețe, operelor nemuritoare, drept că și a trădărilor, mistificărilor sau a luptelor îndelungate.
Mai pe scurt, nu te pune cu femeia! 

Un bărbat (mereu) va căuta femeia perfecă care nu e mofturoasă, impulsivă, cicălitoare, nu e înaltă sau scundă, nu e blondă, brunetă sau roșcată, mută sau oarbă, adică va căuta femeia care nu există, deoarece femeia perfectă e femeia pe care o ai lângă tine și o prețuiești mereu prin sentimente pe care uneori nu le poți defini. Femeia perfectă este mama, sora, iubita sau soția, este femeia care se află zilnic lîngă tine, acceptându-te așa cum ești, făcându-ți viața altfel decât (cum să zic mai delicat?)… monotonă.
O floare, un zâmbet, un cuvânt sincer, plin de afecțiune, o fac fericită!

Un bărbat va căuta femeia propriei fantezii. Dintre toate femeile le va alege pe cele mai vesele. Dintre cele mai vesele – pe cele mai înțelepte. Dintre cele înțelepte – pe cele mai gingașe. Și răbdătoare. Dar și nebunatice. Pentru că de fiecare dată când o va privi adânc în ochi, își va citi veselia, înțelepciunea, gingîșia și răbdarea din el. Și toate nebuniile.

Prin aceste aforisme – miniaturi – cugetări (uneori poate nițel ironice – mea culpa!) vreau să transmit Femeii toată iubirea, tot respectul și toată condescendența, pentru că lumea fara femei ar fi inexistentă.’’

Impresii si recitaluri:

Ianoş Ţurcanu s-a născut pe 26 iulie 1951 în c. Pelenia, judeţul Bălţi, Republica Moldova. Este poet, prozator, eseist, textier, autor de aforisme.

Este licenţiat al Institului de medicină (or. Krasnodar) şi al Institului Internaţional de Literatură din or. Moscova. Autor al peste 500 de texte de cântece de muzică uşoară, populară, romanţe şi cântece pentru copii, redactorul revistelor “Moment poetic”, “2 ore + 3 iezi”, “Aduceri aminte”.

Biografia protagonistului cu detalii aici:

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/07/28/poetul-si-eseistul-ianos-turcanu-65-de-ani-de-la-nastere/

Evenimentul creat cu toate detaliile aici

https://www.facebook.com/events/1310486382340876/


12 comentarii

Sergiu Botezatu, protagonistul nr.70 la Clubul Impresii din viata si carti


Apreciez întâlnirile cu oamenii care știu să povestească și care au ce ne împărtăși. Mă plec în fața profesionaliștilor, intelectualilor, oamenilor entuziaști. Absorb poveștile lor. Se pierde atunci undeva sfâtoșenia, și este inutil să pierd timpul prețios doar pentru persoana mea. Întrebări și răspunsuri… Cu toate că, rămâne această senzație de foame a curiozităţii. Şi de interes pentru cele nevorbite, scăpate, fie omise din uitare sau din lipsă de timp… Clubul Clubul de elite ”Impresii din viata si carti de astăzi cu al 70-lea protagonist Sergiu Botezatu – rămâne în trecut pentru a ne aminti în viitor. Prezentul este întotdeauna cu noi, și oarecum ne dorim să-l solicităm și să-l tot întrebăm, ca continuare a acestei ședințe extraordinare, cu impresii de viață şi creaţii literare, în special că a fost de Ziua Femeii de pretutindeni. În incinta Sediului Central al BM ”B.P.Hasdeu”, autorul ne-a prezentat cu mare drag și mândrie pe soţia şi fiica lui. La fel, protagonistul a oferit răspunsul la întrebarea care îi frământă pe toţi cei care îl cunosc ca manager de succes, cum reuşeşte să îmbine activitatea profesională cu creaţia? Parcursul reuniunii a fost susținut de prietenii şi colaboratorii lui în diverse proiecte, de oameni de cultură aleasă – Rodica Tătaru, Inga Albu, Elvira Cemortan-Voloşin, Diana Ciugureanu-Zlatan, Andrian Boțan, Zinaida Jioară, Ștefan Matei, Mariana Harjevschi, Iulia Tănas, Vasile Costiuc, Ana Onica, Diana Lungu etc. Un eveniment prezentat cu măeştrie de moderatoarea, actriţă emerită Mihaela Strâmbeanu, care a iniţiat și un joc „Ghici în carte” cu întrebări haioase pentru protagonist. Fiecare participant a venit şi cu un recital din operele lui Sergiu Botezatu. Vă propunem să vizitaţi sursele directe marcate mai jos.

Vizitaţi acest album – direct «Sergiu Botezatu- protagonistul jubiliar cu nr. 70»

Impresii şi aprecieri despre club şi protagonist:

”Sergiu Botezatu este un foarte bun coleg al meu de la clubul Rotary. Şi, desigur, mereu avem realizări şi proiecte în comun. În prezent, împreună planificăm un catalog cu operele lui literare si lucrările mele de pictură pentru 12 Aprilie, atunci când voi avea expoziţia mea personală la Galeria ARTELIT în incinta Filarmoniei Nationale. Apreciez enorm munca şi reuşitele lui Sergiu, și – îi doresc în continuare succese în tot ce crează!” – Elvira Cemortan-Voloşin

”O intilnire la care protagoniştii se dezvăluie dintr-un unghi al însuşirilor estetice şi al lucrurilor mari şi deplin asumate – cele care îi dau valoare unui om cu adevărat. Sergiu Botezatu, un economist cu renume, pentru toate proiectele de succes pe care le-a implimentat în RMoldova, a demonstrat că valoarea conţinutului e mai importantă decît cea a aparenţelor şi că frumusetea reuşitei din exterior şi bogăţia lumei interioare, pot coexista armonios în acelaşi om. Un eveniment reuşit, marca Svetlana Vizitiu! – Nelly Sambris

”L-am cunoscut pe Sergiu acum 12 ani, la un Forum organizat la Orhei. În timp ce discutam despre tematica forumului, Sergiu a răspuns la o întrebare printr-o poezie şi a fost foarte original. Prietenia noastră are un rezultat tangibil, puteţi vedea cărţile de pe rafturi. Totuşi proiectul meu preferat este volumului de poezii „La un pas de sine”, care este însoţit de picturile domnului Vasile Botnaru”. – Rodica Tataru

”Frumoasă, această viață a noastră, dacă îi vedem rostul și strălucirea, dacă percepem omniprezența Bunului Dumnezeu… Frumoasă, această familie a Clubului de Elite „Impresii din Viață și Cărți”, dacă desprindem oceanul de înțelepciune transmis de eroii întâlnirilor, eroii vieții culturale, științifice, economice, sociale din R. Moldova și de peste Prut… Frumoasă, această comuniune a noastră, de la Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova cu sediul la Chișinău… Și nu doar pentru magneticii ochi albaștri ai protagonistului, recenta serată literară, savurată la 9 martie 2017, a fost una de vis. Poetul, Doctorul în științe economice, persoana publică, managerul senior, Vicepreședintele USEM, a izvorât doar lumină, adică iubire și credință. Eroul de azi se dăruiește în cadrul acestor comunități elucidate anterior. Regăsirea Dlui în poezie înseamnă și cărți adorate de public, înseamnă cronici, articole și prefețe semnate de somități devenite simboluri legendare, piloni ai culturii române, cum ar fi Ana Blandiana, Mihai Cimpoi… Lăcrimezi de bogăția uluitoare a poetului, audiindu-i mărturisirile înălțătoare, privindu-i familia iubită și iubitoare, învățând din absolut orice detaliu de atmosferă sau de viață… Sunt și mândră să fiu colegă a acestei personalități remarcabile, de o cultură vastă, știind până și cine a inventat notele muzicale – Pitagora -, iar versurile, vai, versurile Dlui – te regăsești în fiecare dintre acestea, precum a descoperit și moderatoarea Mihaela Mărgineanu, o bijuterie de o valoare inestimabilă. A Binecuvântat, Cerul, această feerică trăire în comun, sub semnul creației dragului nostru drag, Sergiu Botezatu. Să-i mulțumim pentru exemplul de verticalitate, măiestrie și smerenie, dorindu-i tot binele din lume. Ne-ai iluminat, cel puțin pe mine, oferindu-ne răspunsuri care sunt la mare căutare… Te-ai dăruit, căci acesta este destinul unui erou al vieții paradoxal de biciuitoare pentru oamenii onești din Bassarabia. Totuși, se poate. Noblețea, creația și familia, te-au împlinit, de aceea radiezi atâta fericire și generozitate. De aceea, știi a ne face fericiți în preajma Domniei tale. Doamne, ajută! Pupici pentru misiunea de unificare a culturii, a societății, dragă Președintă Svetlana Viziitiu! Cât de mult Vă datorăm, oameni frumoși și puternici!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

„Astăzi suntem în sânul unei familii mari, care iubeşte la fel arta, creaţia, poezia, dar şi dezvoltarea economică. Fiind colegi cu Sergiu de mai bine de 10 ani, am înţeles că pentru a face dezvoltare economică cu succes şi a face o poezie cu succes, sunt necesare trei elemente: viziune, curaj şi suflet. Nici dezvoltarea economică nu se face doar cu creierul. Se face din suflet, dintr-o viziune a ceea ce-ţi doreşti pentru ţara ta, ce-ţi doreşti pentru apropiaţii tăi, companii, şcoli, parteneri guvernamentali, pentru cetăţenii acestei ţări. În poezie există acest suflet pe care îl vedem în poetul Sergiu Botezatu şi în economistul Sergiu Botezatu” – Doina Nistor

Matei Ștefan: Ce Oameni frumoși cu cultură, dragoste și dăruire… Respect pentru ceea ce faceţi

„Am fost frapată de modul în care Sergiu a reuşit să scrie şi pentru copii, or copiii sunt cei care reacţionează intuitiv şi ne spun deschis dacă s-au regăsit sau nu. Fetiţa mea, după ce i-am citit cartea, mă ruga săptămâni la rând, zi de zi, să-i citesc din cartea pentru copii, până a învăţat-o pe de rost” – Diana Lazar.

”Sunt onorată că aţi răspuns afirmativ şi de această dată pentru a fi în cadrul Clubului „Impresii din Viaţă şi Cărţi”. V-am cunoscut mai întâi de toate ca cititor, atunci când v-aţi apropiat ca să împrumutaţi câteva cărţi pentru a face nişte cercetări. Apoi, v-am cunoscut fiind implicaţi în proiectul Novateca, care este legat de modernizarea bibliotecilor din Republica Moldova şi am rămas impresionată că iubiţi biblioteca, iubiţi lectura, iubiţi cartea. Pentru noi, bibliotecarii, sunteţi un Ambasador al bibliotecilor. Vă mulţumesc mult!” – Mariana Harjevschi

Filmele de mai jos ne demonstrează emoțiile protagonistului, precum și a celor care și-au exprimat referințele și aprecierile la adresa lui Sergiu Botezatu:

Albumul «Sergiu Botezatu- protagonistul jubiliar cu nr. 70»  vă transferă direct în imaginile expuse de la eveniment. Vivat!

https://www.facebook.com/events/326719694367055/

”Bună ziua și Vă mulțumesc enorm tuturor pentru că ați venit la evenimentul de astăzi (si nu m-ați lasat singur). Nu lăsam acest gând să mă deranjeze mult timp, care totuși apărea periodic. Și, undeva suna acel clopoțel cu întrebarea:”Ce facem, dacă nu vine nimeni?” Iată că acum m-am calmat și putem să savurăm din plin aceste două ore ale evenimentului.

Inainte de toate, vreau să felicit toate Doamnele și Domnișoarele cu Ziua Internațională a Femeii care a fost serbata ieri. Această sărbatoare este una din toate care, după mine, trebuie serbata mereu, în fiecare zi, și nu doar pe 8 Martie. Cine am fi noi, barbații, fără femeie? Femeia este dragostea, inspirația, lumina, speranța, provocarea, rugăciunea, viața noastră! Este totul ce ne face pe noi sa devenim bărbați in acestă lume. Tocmai din această cauză, multe poezii scrise de mine le văd ca “un „imn”, o reverenţă, o închinăciune femeii, iubirii şi a dragostei, ca o regulă de postulat şi a unui dat în datumul firii ca un îndemn suprem”. Cu această ocazie vreau inca odată sa mă închin în fața Mamei, Mamei soției mele (care mi-a devenit mamă și mie), Iubitei (soției mele Mariana), Profesoarei mele Maria Pavlovna (care imi este si ea ca o mama) (Vedeți ce norocos sunt eu J), fiicei mele (care luminează inimile noastre acasă tuturor), prietenelor, colegelor și tuturor femeilor excepționale care sunt astăzi, acum, aici în sală. Să fiți mereu alături de noi că sunteți Primăverile noastre.

N-am vrut ca evenimentul să fie unul monoton în care să vorbesc doar eu. Eu sunt sigur că ați citit articolul adaptat de catre Dna Svetlana Vizitiu, în care sunt descoperite cu lux de amănunt multe (nu vreau sa zic secrete) lucruri  care s-au intimplat în viata mea, și pe care nu le-am comunicat tuturor. Probabil, că unii dintre voi, anume după ce ați citit acest articol, ați decis să veniți la club, pentru ce Vă mulțumesc foarte mult.

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/02/12/sergiu-botezatueu-fortez-limitele-perfectiunii-poezia/

Am pregătit și un colaj cu imagini începând cu copilăria mea, care la fel o sa Va trezeasca curiozitatea și careva raspunsuri la unele intrebari. Și dacă o să vorbesc doar eu cred ca o să fie o tortură pentru toți, fiindca o să ascultați încă odată cam ce cunoașteți deja. Așa deci, riscam să nu ramana timp să clarificați unele întrebări pe care le-ați adus cu Dvs la evenimentul de astăzi. Din această cauză, eu văd evenimentul de astăzi unul interactiv, cu o implicare activă din ambele părți. Ca să ne bucurăm reciproc de acel schimb energetic pozitiv ce trebuie să se producă la astfel de evenimente J

Oricum, am să încep cu o provocare, probabil este întrebarea care frământă majoritatea celor prezenți în sală – Cum de reușesc să combin activitatea pe care o fac zi de zi la serviciu (dezvoltare internațională, dezvoltare economică, competivitate, piețe financiare, asistență specializată sectorială – agricultură, sistem bancar, turism, vinificație, industrie ușoară, tehnologii informaționale și comunicații, industria creativă, ingineria cu precizie înaltă și multe alte domenii economice și non-economice) cu poezia. N-am să vă obosesc mult cu răspunsul meu, fiindcă eu parcă l-am găsit, dar tot il mai caut. Probabil răspunsul este in cuvintele cu care începe Biblia: „La început a fost cuvântul…” Dupâ cuvînt au venit celelalte, inclusiv si noi înșine. Nu este ușor să înțelegem acest citat. Probabil nu este cu putință, din dimensiunea în care trăim, să înțelegem aest citat. Dar eu consider că este un citat foarte profund care ne mărturisețte ce putere enormă are Cuvântul. Eu cred că acest citat încearcă să ne spună despre acea putere a cuvântului care în fond și este Dumnezeu. Poezia, după mine, este acea perfecțiune supremă pe care o dorește Cuvântul, fiindca într-o poezie adevărată este o energie enormă care de undeva vine și undeva pleacă. Anume asa a citit regretatul critic literar și scriitor Vasile Popovici poezia mea „Cădere eternă” cu care eu sunt absolut de-acord: „Nu stim noi, locuitorii acestui spațiu cosmic, de unde venim, daca venim, unde plecam, daca plecam; ce rost, ţel, scop avem, dacă avem; în planurile cui intrăm, dacă intrăm şi că, poate suntem un vis al unor entităţi de dincolo de noi.”  După mine, fiecare poezie adevărată crează câte o cale energetică care ne conectează mai profund de Univers și ne apropie de Dumnezeu. Din păcate, în societatea noastră, foarte multă lume consideră poezia (și în general activitatea scriitoricească) ca ceva neserios. M-am ciocnit de foarte multe ori de acest lucru. Poate că cel mai dureros moment a foast atunci cînd fiica mea Victorița fiind încă foarte mică, a venit plângând acasă spunându-mi că toți copii în stradă râd de ea fiindcă tatăl ei scrie poezii. Copii nu pot să râdă sau să plângă singurei de ceva. Ei ne copie pe noi maturii. Concluzia mea a fost că ei aduc această atitudine față de poezie din famile. Și aceasta atitudine, din pacate, vine din familii foarte bine aranjate in societatea noastră. Un alt exemplu s-a întâmplat cu mine după ce am donat o carte cu poeziile mele unei persoane foarte (mega) cunoscute la noi în societate. Peste un timp cineva mi-a transmis prima reacție pe care a avut-o această persoană:  „Eu credeam că Dl Botezatu (ca atare, Dl Botezatu este Tatal meu si nu eu J) e o persoană serioasă… Asta denota faptul ca, din pacate, în societatea noastră, am ajuns la aceia că nu numai oamenii care sunt bine mersi cu business, dar și cei care se consideră de creație și au succes foarte mare, consideră poezia și activitatea scriitoricească ca ceva neserios. In asemenea cazuri nici nu trebuie să spui ceva. Simpla atitudine, fară ca sa spui ceva, transmite exact energetica pe care o produci, la nivel intuitiv. Atunci eu ma intreb, poate din această cauză (da eu sunt sigur că anme din această cauză) și ne-am pomenit în situația în care suntem acum, de a lupta cu sărăcia dură ce nu numai tot mai mult și mai mult se face a fi prezentă, dar deja înneacă intreaga noastra societate în mlaștina ei monstruoasă. Nimic ce se incearca nu ajuta… Nici faptul ca suntem aproape (geografic vorbind) de una din cele mai bogate regiuni de pe planeta – Europa, nici faptul ca ni s-au deschis hotarele peste tot, nici faptul ca se dau ajutoare enorme tarii noastre de a iesi din acest flagel, nici acele istorii de succes pe care cu mare greu le reusim si incercam sa aducem (sau sa pastram) macar o mica scanteie de speranta, care ulterior ar putea aprinde acel foc al dezvoltarii. Nimic, dar chiar nimic, nu ajuta si continuam sa traim intr-o tara de parca ar fi uitata de Dumnezeu. Răspunsul meu este ca pentru a reuși o performanță, inclusiv și economică, omul si societatea în general trebuie să fie conectată la energia pozitivă a Universului. Și această conectare se face prin creație, în special prin poezie. Or, poezia adevărată merge mult înaintea la tot ce facem noi în prezent. Înaintea activității noastre de zi cu zi, înaintea științei, chiar și înaintea istoriei. Eminescu prin poezia “La steaua” a foast primul care a spus lumii ca steaua poate s-a stins demult chiar daca lumina ei este încă vie. Peste mulți ani Enshtein a demonstrat științific acest lucru. În această poezie Eminescu ne spune direct acest lucru. Dar marea majoritatea a creației lui cum ar fi Scrisorile, Sarmis, Memento Mori și altele, sunt niște creații pe care omenirea le citește, dar nu cred că are capacitatea de a le înțelege, de a le descifra la justa lor valoare. Din această cauză, societățile puternice (sau cele care incearca sa devina puternice) pun poezia în capul mesei chiar și la ceremonia de inaugurare a Președintelui tării, cum se întâmplă în Statele Unite, de exemplu.

Poezia, fiind o formă supremă de expunere a cuvântului, probabil din această cauză poate să ne lumineze calea atât de departe. Nu ca nu mi-ar placea proza. Eu citesc foarte multă proză și mă inspir (mă încarc energetic și emoțional) si de acolo. Însă, în proză este o mare tendință de a spune lucrurilor pe nume la nivelul intelectual al scriitorului sau persoanei care scrie. Poate că nu am dreptate, dar aș îndrăzni să menționez că prin poezie, melodia, stilul ritmic ne duce dincolo de anumite limite, pe care in mod normal, nu le poți trece la nivel de gîndire. Și asta lărgește orizonturile cunoașterii în general. Și din această cauză, după mine, poezia merge atât de departe. Din această cauză, societatea noastră trebuie, cel puțin să nu considere neserios, creațiile scriitorilor noștri, mai ales poezia. Fiindca, dacă la început a fost cuvântul și dacă cuvântul și este Dumnezeu, hulind scriitorii, se hulește însăși Dumnezeu. Nu este deajuns să construim Biserici și să ne rugăm în ele pentru al cunoaște pe Dumnezeu.

Eu cred că biserică supremă a lui Dumnezeu și este poezia. Poate că ați observat că o poezie este foarte greu de a fi tradusă (în foarte multe cazuri este imposibil de a fi tradusă, în alte limbi) fiindca are o energetică enormă în ea pe care de foarte multe ori nici autorul n-o sesizează și n-o înțelege pînă la urmă. Dar cum să traduci asta și în alte limbi. Să ne dea nouă Domnul cunoștințe și înțelepciune sa-i descifram în Română pe Eminescu, Arghezi, Stănescu, Bacovia, Cojbuc, etc. chiar si pe Vieru, Matcovschi sau Dabija de la noi. E foarte greu. Mai degrabă, poezia te îndeamnă să înveți limba în care este scrisă ca s-o înțelegi mai bine.  Dar și așa, chiar daca ești poet și cunoști ambele limbi la perfecție (un lucru greu de imaginat fiindca este greu de imaginat dacă este cineva în lume care-și cunoaște la perfecție chiar și limba sa materna, fiindcă o limbă este un Univers fără limite), din care traduci și în care traduci, mai este emoția pe care trebuie s-o transmiți și asta se face la nivel intuitiv. Am spus aceste cuvinte, la fel, bazându-mă pe capacitatea mea intuitivă că ce am spus este un adevăr. Este adevărat, că este nevoie de foarte mult suflet pentru a reuși o poezie care ar fi în stare să încerce să învingă (sau să se împace cu) timpul. Cel puțin, încercând acest lucru, eu merg departe în lumea creației și încerc să vin cu soluții pe care nu le-asi fi găsit în condiții normale. Eu sunt persoana care depune mult suflet în tot ce fac. Din această cauză, probabil, si reușesc să formez echipe extraordinare cu care obțin succese de care mă mândresc. Prin aceste succese noi incercam sa aprindem acele luminite care ne dau sperante in ziua de mâine și ca trebuie de trait și de luptat pentru un viitor mai bun. Vinul Moldovei- o legendă vie, Din Inimă branduri de Moldova, brandul turistic Pomul Vieții, Centrul de Excelență Tekwill ce va fi lansat în curând și multe alte succese ar fi fost imposibile daca nu forțam limitele perfecțiunii depunând tot sufletul necesar. Or asta și este poezie. Mai bine zis, asta este o mică părticică din Marea, Înțeleapta și Înălțătoarea Poezie. Iată și puntea de conectare a celor, aparent, două dimensiuni pe care le traiesc, care in realitate este doar o singură dimensiune. Iată răspunsul care îl am pe moment. Poate ca mâine o să mai găsesc ceva ce o sa completeze mai bine raspunsul meu de astăzi sau poate că o să găsesc un răspuns nou, dar nu cred că o să schimbe acel adevăr, că la oricare început de ceva nou este Dumnezeu care este în noi… Care este Cuvântul… Care este Poezia…  Vă îndemn pe toți să trăiți frumos și trăind frumos, să Vă scriți Poezia vieții Dumneavoastră!!! (Sergiu Botezatu)

Sergiu Botezatu este cunoscut ca expert în economie şi manager în cadrul Agenției SUA pentru dezvoltare internațională (USAID), manager al proiectelor „Novateca”, „Din inimă Branduri de Moldova”, „Vinul Moldovei – o legendă vie”, „Brandul turistic Copacul Vieţii” etc.Deşi a compus poezii încă din anii de studenţie, primul volum de versuri „În căutarea viselor libere” a fost tipărit în 2010. Au urmat volumele „Plimbări prin lumină” (2013), cartea pentru copii „Ce e bine și ce-i rău” (2014) şi „La un pas de sine” (2015). Mai multă informație despre Sergiu Botezatu în sursă:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/02/12/sergiu-botezatueu-fortez-limitele-perfectiunii-poezia/ – scurtă biografie, recent publicată în blog.


13 comentarii

Omul care schimbă oamenii: Victoria Ursu la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


Preferă simplitate. E suficient să iasă în faţă şi să înceapă a vorbi după care totul va curge lin, firesc… 3Aşa şi a fost, astăzi, la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti’, Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”, protagonistă fiind Victoria Ursu, director, nutriţionist, slabesc.md, – despre ea a fost articolul recent în blog. Mămică a doi copii, o femeie fericită, o doamnă distinsă, având vocaţie  şi aptitudini de manager şi chemare oratorică, cu o fermitate în caracter şi insistenţă dură pentru reuşita proiectelor sale… Moderator a fost la fel protagonista clubului din anul trecut  Lucia Argint, pedagog, – cea care a dechis programul cu un arbore desenat cu întrebări pentru Victoria. Ambele înzestrate cu o inteligenţă nativă, cu o fermitate morală şi cu o pricepere managerială ieşită din comun. Despre toate s-au vorbit, discutat, zâmbit, – cu puţină lume, dar a fost într-adevăr o şedinţă interesantă şi captivantă. Ursu VS-a meritat, în special, că ne-a ”deranjat” melodia vocii a unei micuţe fetiţe care cerea toată atenţia, ceea ce n-a afectat atmosfera insufleţită, cu adevărat intelectuală, care s-a permanentizat cu sosirea noilor invitaţi cu menţionări şi aprecieri pentru protagonistă şi tematica şedinţei! 🙂 Cu un gând de recunoştinţă sinceră, le mulţumim celor prezenţi şi, în continuare, aşteptăm reacţiile şi impresiile în acest blog! Priviţi albumul deschizând link-ul: «Victoria Ursu la Clubul Impresii din viata si carti»

Puteţi asculta şi viziona filmuleţul mai jos:

De ale Clubului de elită ”Impresii din viață și cărți”…
Am făcut azi cunoștință cu povestea vieții și de succes al nutriționistului nostru autohton Victoria Ursu – o femeie matură și sigură pe ea, care știe să ceară ceea ce are nevoie și luptă pentru valorile sale. Rareori vom întîlni oameni puternici și siguri pe ei care să nu aiba și o doză mare de ambiție. E o altă trăsătură extrem de atrăgătoare a Victoriei Ursu, care dovedește faptul că majoritatea dintre noi suferim de aceleași fobii și complexe, că nu te complaci, că vrei mereu mai mult, că ești dispusă și îți dorești să te dezvolți din punct de vedere personal și profesional . ”Omul care schimbă oameni ”, ne-a demonstrat azi că este o femeie care pune pasiune în tot ceea ce face, cu atît mai mult în lucrurile și persoanele pe care le iubește…Că stie să își susțină punctul de vedere și de aceea, să traiască în concordanță cu credințele și valorile sale personale, că știe întotdeauna ce anume își dorește și de aceea, în orice ar intreprinde, știe că decizia finală îi aparține ei și numai ei…
Abia aștept s-o am și ca invitată la o lecție de sănătate pentru copiii și elevii mei (
Lucia Argint)

”Medicina are un criteriu curios de apreciere a profesionalismului unui medic, criteriu despre care mi-a vorbit un specialist acum două luni: Dacă după vizita pacientului la medic, starea i s-a ameliorat măcar un pic datorită comunicării cu medicul, acesta este un bun specialist. Doar savurând frumusețea, candoarea și siguranța protagonistei Victoria Ursu, am impresia că pot slăbi brusc și pot deveni chiar mai bună ca persoană, mai fericită, mai adorată de oamenii din jur. Contagioasă și divină, această stare trăită din start, la întâlnirea din 15 noiembrie, cu medicul nutriționist Victoria Ursu, stare pe care încerc să o mărturisesc, dacă mă ajută cuvintele. Știe să asculte orice întrebare, astfel cunoscându-ți nivelul, ca să își formuleze și un răspuns cu impact benefic. Știe să-ți argumenteze concepțiile, cu informații prețioase, știe să armonizeze cu fiecare, într-un cuvânt. Știe să ne ofere un exemplu de eleganță, împlinire, pace interioară, frumusețe nativă și muncită. Aștept cartea, pe care am aflat că o scrie despre secretele unei femei suple. Aștept să înțeleg etapele prin care poți deveni o minune de om, luminoasă și de succes. Deja m-am îmbogățit colosal, după ce ni s-a dăruit și i-am dăruit cântecul meu „Două lumi”. Era foarte grăbită, dar noblețea a determinat-o să mai rămână, dacă am insistat să-i ofer cadoul muzical, la încheierea ședinței. Îi mulțumesc pentru că a descoperit artistismul meu. Are un flux de conștiință la care se ajunge prin multă credință și ambiție. Or, moderatoarea superbă, Lucia Argint, a știut de ce dorește să ne-o prezinte pe invitata specială. A oferit clipe mirifice. Până și copilașul dulce din brațele moderatoarei a întregit atmosfera solară din inimile noastre, acolo. Am uitat de toate durerile. Am revenit acasă mai iertătoare și mai iubitoare… Este o bucurie tot mai frecventă, să cunosc și să descoper cu fascinație, adevărate valori la Clubul de Elite „Impresii din Viață și Cărți”, fondat și condus de Dna Președinte Svetlana Vizitiu. Felicitări și Doamne, ajută! Pupicei dulci tuturor!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

Pisaroglo Tatiana:”Prezenta la astfel de seminare oferă șansa tuturor oamenilor de a se informa, de a afla răspunsuri direct de la sursa si de a descoperi lucruri noi si interesante despre unele persoane pe care le cunoaștem doar din presa sau virtual, aceasta datorită deschiderii invitaților fata de public. Imi place modul in care decurge interviul, fiecare persoana prezenta in sala avind posibilitatea de a acorda întrebări in cazul in care apar unele neclarități si plus la toate astfel se pot crea si noi relații, noi cunoștințe. Sustin si apreciez ceea ce faceți”

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/10/victoria-ursusunt-omul-care-iubeste-sa-surprinda/

https://www.facebook.com/events/1697371403881201/


16 comentarii

Oda bibliotecarilor


Fluturând cu tehnologiile lor de prestigiu, în Toyota și alte Reno-uri, bibliotecarii se grăbesc să se distreze în casino-uri. Ăsta este ”Versetul” Bibliotecarului Veacului XXII!  Desigur, meseria lor e prestigioasă, ditamai, banii se îngrămădesc cu lopețile, și, bibliotecarii sunt așteptați în Elveția la schi, ei sunt așteptați chiar și pe Insulele Canarilor îndepărtați. Toți se bucură de societatea lor. Iar banii, în numerar, și nu în cecuri, se achită, și se rup elevii să ajungă bibliotecari, dar fără ”blat” acolo… nu mai nimerești. Copiii bibliotecarilor fac studii la Oxford-uri, iar ei, părinții, fac shopping zi cu zi și eviscerează buticurile europene! – Ministrii fără reviziuirea lor nu se apucă de niciun proiect sau hotărâre importantă! Profesia bibliotecarilor, desigur, e și periculoasă: toată viața în urlete sau împușcături din cărți vii – on-line – așa și este, scriu ce scriu și știu ce spun… Dar păcat, ca acel moment frumos de vis, deja nu-l voi vedea nici eu, nici tu… 

Despre noi nu se vorbește mult. Nu suntem răsfățați de vedetismul mare. Nu suntem felicitați într-un mod aparte precum medicii sau profesorii. Dar, din fericire, noi suntem niște creaturi  modeste, care sincer ne mândrim cu această meserie…

În fiecare zi, ca într-un regat fermecat… plin de praf și mucegai, cu salarii mizere, dar printre cititorii și cărți diferite și pline de minuni, culturi antice, descoperiri știintifice, sociologie, progresul tehnic și informațional… Suntem Bibliotecari Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”! Creștem cu fiecare informație, carte, cu fiecare eveniment, și ideile tot se nasc și se dezvoltă în continuare, și perspectivele cresc și se măresc, și noi devenim din ce în ce mai profesioniști. Bibliotecarii – un popor deosebit prin educație și cultură; prietenos, politicos și zâmbăreț, și cu cititorul mereu va găsi o abordare. top bibliotecarePentru cititori sunt toate eforturile noastre, – la noi veniți, căci ușile sunt întotdeauna deschise pentru voi! Reușitele voastre sunt succesul nostru, al bibliotecarilor!

Biblioteca… Liniștea… Secole… Istoria și mii de nume! Binecuvântați să fie tot cei îndrăgostiți de munca lor. O meserie veche cât e lumea și timpul. De la primul papirus, spirale, – la volume mari… Voi, iubiți protejând cu fidelitate adevăratul praf al timpului și mărturiile de veacuri,- căci fericiți rămân cei ce v-au încredințat secretele sale…  Eminescu, Creangă și Alecsandri…  Și inima cu soare au străpuns… Jack London, George Sand și ambii Dumas… Voi oferiți nu cărți sub semnătură, voi dăruiți oamenilor o lume întreagă prin evenimente promovate cu noi lansări de carte! Și în sufletele copiilor, curate și încă nedescoperite, – se naște o lume cu modele divine. colaj 5 top cartiBiblioteca va rămâne mereu un centru spiritual, cu cărți de tipar fie computerizate, căci numai acolo cititorul sau oricare utilizator se va simți în confort și pace, pentru că la ”îndemâna” lor mereu vor fi profesioniștii bibliotecari. Asta e inevitabil, oricât nu m-am gândit că meseria bibliotecarilor e pe cale de dispariție, dar nu este așa! – se vor schimba tehnologiile informaționale, se vor schimba centrele, localurile, marimea volumelor de tipar, se vor schimba ochelarii prin care vom citi oricum, dar aceeaș Carte va rămâne pentru că aceiași Oameni rămânem prin istorie… Aici, gândurile, sentimentele, enigmele, înțelepciunea secolelor.  Fie, că suflă vântul schimbărilor pe întreg glob pământesc, păstrează-ți contribuția ta de valoare, Biblioteca! Și ca uitarea și desființarea să nu atingă niciodată Cartea și Cititorii tăi, – Biblioteca!top bibliotecarii recomanda

Bibliotecari, colegi și prieteni, vin la voi cu un cuvânt prietenos! Peste tot, întotdeauna, sunt alături de voi, eu. 🙂 Voi, sunteți baza tuturor afacerilor fundațiilor bibliotecare! Oh, meseria noastră nu e simplă, ea se developează mereu prin curaj, amabilitate, perseverență și bunătate, cu siguranță, și prin cunoștințele care nu au limită. A doua casă a noastră, – este biblioteca la care sincer ținem și o prețuim. Și eu nu cunosc nici o persoană, care să nu fi vizitat măcar o dată în viață acest local de aur – Biblioteca – Centrul tuturor cărților și al oamenilor de suflet. Biblioteca  servește oamenilor, deci, și noi, dragi colegi le servim prin meserie și devotament. Este respirația noastră, nu avem … încotro… 😀

Acest filmuleț hazliu de mai sus, mi-a trezit amintiri frumoase, dar și faptul că meseria bibliotecarilor nu este apreciată la justa ei valoare… – Adevărată scăpare… din partea demnitarilor! 😀

Vivat, bibliotecari!


16 comentarii

Vasile Vizitiu. Lansare de carte la BM ”B.P.Hasdeu”


Albumul:«Vasile Vizitiu. Lansare de carte ”Cu satul în suflet prin mări şi oceane”» – martorul evenimentului organizat în cadrul Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”. bunelu-cu-nepoataVasile Vizitiu autorul, Mariana Harjevschi şi Dina Ciocanu – moderatoare. La eveniment au venit familia şi prietenii autorului, – dintre cei… care au mai rămas în viaţă. La cei 81 de ani plin de speranţe, dar nu şi de sănătate, Vasile Vizitiu rămâne aceeaşi persoană cu Credinţă şi încredere în oameni… Ascultaţi în filmele de mai jos cât de frumos au vorbit moderatoarele şi ceilalţi participanţi sosiţi la eveniment: prietenii Tudor Popovici, fiica Lilia Saragov, scriitoareaТatiana Scripa, istoricul Alexandru Moraru, politiciana Ludmila Scalinâî, la fel a vorbit, dar și a cântat vestita cântăreață, consăteană, floreșteancă Мariana Șura, nepoata cea mai mare Alexandra Perez etc (vizionați filmele mai jos)
Mariana S. Ţăranu:”Lucrarea domnului Vasile Vizitiu cu titlul sugestiv „Cu satul în suflet prin mări și oceane” reprezintă grijile și trăirile unui intelectual veritabil din spațiul dintre Nistru și Prut. Pe paginile acesteea se întreved realitățile perioadei sovietice, atunci când principalul scop era de a supraviețui timpurilor de restricție, dar și perioada de după proclamarea independenței de stat a R.Moldova. În pofida multiplelor obstacole, autorul cărții dl. Vasile Vizitiu a făcut față lucrurilor, ba mai mult, a fost un exemplu pentru pentru semenii săi. În lucrarea sa autobiografică, pe bună dreptate, se acordă un spatiu vast uneia dintre principalele sale realizări – Familiei. Felicit sincer autorul pentru exemplul pe câte ni-l oferă zilnic prin ceea ce face și îi apreciez curajul că pe paginile acestei cărți ne-a descris secretul reușitei sale în viață, iar nouă nu ne rămâne decât să-i urăm mulți ani înainte și să-i urmăm exemplul de maturitate pe care ni-l oferă pe paginile acestei lucrări.”

Vasile Vizitiu… Un caracter cu adevărat puternic, care, încercat de-a lungul vieţii, s-a călit şi s-a şlefuit încontinuu. Este un luptător cu vâna de gospodar, cu nostalgia lucrurilor încărcate de amintiri şi a evenimentelor care i-au marcat destinul… Te minunezi de tăria de caracter, de felul lui de a fi, de a rămâne vertical în cele mai dificile momente, de curajul şi înţelepciunea de care a dat dovadă. Greutăţile l-au format ca om şi i-au întărit convingerile.dsc_4140 Sigur de sine, cu privirea sinceră şi chipul senin, cu o o poftă de viaţă, care molipseşte, hotărât în ceea ce face, curajos în ceea ce zice. În preajma lui te simţi în siguranţă, dar, dincolo de aparenţe, Vasile Vizitiu are un suflet sensibil, este sentimental şi romantic. (Galina Codreanu, TVM1)

Mariana Harjevschi:”Svetlana ne-a onorat că dl Vizitiu a lansat această carte la Biblioteca Municipală. L-am redescoperit pe domnia sa în postura de condeier🙂 E excepțional narator al propriului destin, dar și al multor evenimente care a marcat destinul intregii familii Vizitiu. Sa fie sănătos și multe și frumoase evenimente în cale!”

Emilia Plugaru ”Am fost la această lansare de carte. Am vazut și ascultat cu mare interes un om frumos, tânăr la chip și la suflet. Și-a așternut amintirile pe hârtie, istorie vie a unei familii, a unui neam. A creat o familie nemaipomenită, Vasile Vizitiu! E un om corect, puternic și tot ce redă, Domnia sa, în cartea ”Cu satul în Suflet…”, merită de știut, merită de citit! Generațiile se duc, dar istoria o fac anume asemenea Oameni!”

”Am un respect deosebit faţă de dumnealui… Optimismul şi verticalitatea de care dă dovadă e un exemplu şi pentru umila mea persoană! Să Vă trăiască şi la Mulţi ani pentru Vasile Vizitiu şi cei apropiaţi! – Andrei Covrig

https://www.facebook.com/events/1619177881709438/ organizarea evenimentului pe facebook

Despre autor şi despre carte puteţi să vă aduceți aminte, sau de citit în recomandare de carte, din sursă:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/

Cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, Vasile Vizitiu o puteți găsi în rețeaua Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” și Biblioteca Raională din Florești.


9 comentarii

„A fi profesor e o vocaţie”. Violeta Bujor-Popovici la Clubul de elite ‘’Impresii din viaţă şi cărţi’’


’’Viaţa este ca un basm perpetuu’’, ‘’ Timpul… nu e nici dușman, nici prieten. Timpul e neutru. El își vede de treaba lui, curge cum are chef și este propriul stăpân. Totuşi, unde se grăbeşte?’’- se întreabă ea. – ’’Cu certitudine, sunt optimistă și încerc să găsesc o soluție pentru orice problemă, chiar dacă soluția nu e cea mai rațională’’. (Violeta Bujor-Popovici). Violeta BP

Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” astăzi s-a întrunit la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” în ajunul Zilei profesionale a Pedagogilor având ca protagonişti pe Violeta Bujor-Popovici , moderatoare Tamara Curtescu-Marinciuc şi Tatiana Naghibeda-Tverdohleb, profesoare de meserie şi vocaţie, precum şi profesori de la varia şcoli şi licee din Chişinău. Albumul îl deschideţi aici: «Violeta Bujor-Popovici impreuna cu profesorii la Clubul de elite». 

E bine, când omul ştie cine este, ce doreşte de la viaţă, şi ce prezintă ca personalitate pentru societate. Violeta Bujor-Popovici – Un suflet luminos cu ochi senini, cu inima deschisă pentru oameni, iar dragostea si înțelepciunea o însoțesc mereu! Modestă, calmă, un Pedagog răbdător, dar cu o atitudine de învingător perseverează cu entuziasm în domeniul educaţiei şcolare. Insistentă în acţiuni de carităţi, susţine şi ajută necondiţionat persoane vulnerabile fără să-şi facă publicitate. – Un adevărat ghid de dezvoltare educaţională prin culori:”Albastrul este al cerului, al mării şi al ochilor femeii. Galbenul este al lanurilor de grîu. Cafeniul este al pămîntului arat. Plăsmuiţi viaţa în culorile vii, nu pictaţi în gri şi negru!” – din gândurile Violetei.

O soţie model şi o mamă blândă pentru fii ei, un părinte iubitor şi pentru elevii Liceului în care activează cu conceptul:’’Inteligenţele multiple pot fi înţelese şi ca moduri diferite de a învăţa. Fiecare elev are o anumită inteligenţă, are unele capacităţi mai bine dezvoltate, care îi permit să înveţe mai uşor.” Timp îndelungat Violeta. îşi reevoluează aptitudinile, este foarte calculată în corectitudine, poate să stea nopţi întregi asupra lucrărilor sau schiţelor de proiecte noi. Nu se calmează cu o reuşită, perseverează în continuare, ca să fie totul aplanat până la ultimul detaliu. Nu se sfieşte să ceară ajutor, daca consideră că cineva o face mai bine.dsc_4072

Violeta Bujor-Popovici: „A fi profesor e o vocaţie”. Este omul echipei, cu mult respect şi recunoştinţă pentru colegii ei:”Am lucrat împreună, am analizat critic lecțiile, pentru a interpreta și delibera în lumina dovezilor cu privire la impactul lor asupra învățării fiecărui elev… Suntem excelenți când e vorba de critică… Am folosit această facultate critică pentru a analiza dacă putem avea un impact suficient asupra elevilor… Acolo unde suntem, e minunat… Povestea de seară… Să fiti fericiti!’’

Societate: În fiecare zi, cel puțin un elev părăseşte şcoala pentru că își urmează părinţii peste hotare. Numai de la Chişinău, pleacă anual sute de elevi. Practic, dispare o şcoală întreagă.  E o situatie trista! Dar cu salariile din Republica Moldova nu prea te poti descurca! Vrem o schimbare, o apreciere a muncii fiecarui angajat!”

Din carţi: O poveste frumoasă pentru copii în vacanță… ’’Din lumea celor care nu cuvântă’’ de Emil Gârleanu:” Nu trebuie să fii cît un munte de mare ca să poţi judeca. Ci de-ai fi cît o neghină, ori cît un fir de colb, dacă ai în căpuşorul tău scînteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ţi-i de ajuns: ştii ce eşti, de unde vii şi-ncotro trebuie să te îndrepţi…”Violeta copii

Pentru Prieteni:”Dragii mei prieteni, dragi colegi…Vă mulţumesc din inimă pentru gînduri pozitive, cuvinte frumoase, urări de bine şi pentru toată dragostea şi prietenia! Am trăit un fenomen superb, fenomenul ,,LA MULŢI ANI!” Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru prietenii de suflet!’’

Destinaţii turistice: Împreună la tabăra ALTAIR… Bulgaria, Greţia, Truscavet, Roma, acolo unde e ’’liniște… o clipă de liniște… și un pic de fericire… fiecare dintre noi parcurge o cursă nebună cu aceleași scopuri: fericire, multumire, liniște… Slavici spunea că liniștea aduce fericirea. Liniștea din sufletele noastre este un lucru neprețuit și destul de rar în zilele noastre. Puține locuri și mult mai puține lucruri ne oferă azi un strop de liniște…Există un loc ce poate să ofere acea liniște de care avem nevoie…’’ ” Taberele de vara ALTAIR au devenit extrem de complexe, implicand activitati diversificate, de la ateliere de creatie si vizitarea unor obiective turistice importante la antrenamente sportive si formari in ateliere! Urmeaza pasii de mai jos cand pregatesti bagajul copilului pentru tabara de vara si ajuta-l sa aiba toate lucrurile necesare pentru acest program de vacanta .’’dsc_4138

Astfel, o cunosc eu pe Violeta, protagonista Clubului de azi, – o şedinţă, o reuşită, cu impresii şi modele de viaţă. Şi din nou, cu multă admiraţie pentru nestemata şi apreciată moderatoare, Omul Tamara Curtescu-Marinciuc. Mulţumiri cu urări de sănătate!

Respectiv, vin şi aprecierile membrilor şi participanţilor evenimentului de astăzi. Vivat! (SV)

 Tamara Curtescu-Marinciuc:”Punct, și de la capăt…Aceasta e una din sintagmele care descriu perfect omul Violeta Popovici-Bujor… Curioasă, curajoasă în a încerca rezultatul curiozității, proactivă în a exercita curajul, firească în a lua atitudine față de tot ce ne înconjoară, rezultat al curiozității, cunoașterii Violeta continuă o dinastie de profesori, intelectuali care și-au trăit frumos și cu demnitate harul. Au trăit bucuriile vieții de profesor mai intens decît greutățile, au marcat astfel viața copiilor și a nepoților… Astfel copii au devenit profesori. Pe Violeta providența a adus-o tot la școală… Punct și de la capăt… Școala i-a dat confortul alegerii și libertății: era concomitent elev și profesor… Violeta a căutat echilibrul între aceste două roluri, găsind uneori revelația acestuia…Violeta a perseverat ca adult, progresînd în a rămîne copil, în a găsi mereu altă și altă interpretare la o poveste clasică, la o problemă cu grad sporit de dificultate, la un mesaj scris mai mult printre rînduri…Punct, și de la capăt…
Violeta este elevul care nu poate trișa… Ochii ei plini de cer nu pot imita uimirea, pentru că în ei poți citi această uimire… Sufletul ei nu poate mima compasiunea, pentru că empatia e aici la ea acasă… Imaginația ei nu poate respecta un tipar, pentru că spațiul e prea îngust pentru ea… Violeta știe să dea fără să-i ceri, știe să cedeze fără să piardă, știe să fie bogată fără a avea prea mult… E fericită, pentru că știe ce înseamnă a ferici pe cineva… Inclusiv pe draga ei majoritate din familie – Ghenadie, Sandu și Laurențiu…faptul că e minoritară o face Regină…
Violeta e mereu în căutare… Se implică în diverse proiecte pentru că altfel nu poate, asta e ea, profesor… Căutînd ceva descoperă noul, tatonînd noul – află ceva inedit, și iar de la începul…
Punct și de la capăt…
Adevărul e că-și ia în serios rolul de profesor – e un har, primit în dar de la bunei, părinți, iar harul nu poate fi o povară…
Felicitări, Chișinău, ai așa profesori…
Felicitări, comunitate de profesori, ai așa colegi… ”

Tatiana Potîng:” Am ales să-mi petrec „Ajunul” alături de o parte dintre cei mai stoici Oameni-lumină, alături de Profesori. Ca de obicei, toată numai suflet,Svetlana Vizitiu, a asigurat buna desfășurare a acestei întâlniri de suflet.”

Lucia Argint: ”Mesajul unei ”disperate” Inspirate …
Pentru început, aș vrea să mulțumesc organizatorilor evenimentului de azi, pentru astfel de întîlnire, foarte necesară și actuală la moment cu OMUL-PROFESOR, în ajunul zilei profesionale al lucrătorilor din sistemul de învățămînt. Într-o perioadă de criză, cînd doar se vorbește despe necesitatea promovării imaginii Învățătorului, Clubul de Elite ”Impresii din Viață și Cărți” realizează activ și fidel, ceea ce ar trebui să facă cel puțin două ministere și întreagă mass-media…
De rînd cu mai multe, legate de datele biografice, valorile și idealurile profesionale care a fi interesante și utile nu doar celor din rîndul intelectualilor, sau colegilor de breaslă, eroina zilei de azi – Violeta Popovici-Bujor, reprezintă un reușit model de profesor tînăr, bun de promovat la facultăți cu studenți buni, dar nedeterminați pentru o carieră pedagogică.
În acest sens, Violeta , convinge și demonstrează în practică cum poate, și ar trebui să arate o profesoară contemporană: atrăgătoare, energică, modernă, ambițioasă și interesată de tot ce apare nou, util, în vogă….
Combinînd ușor și elegant identitățile pe care le reprezintă: femeie îngrijită, doamnă emancipată, manager activ, soție realizată, gospodină, mamă iubitoare etc., acceptă, și pare că, îi place să rămînă și în continuare o elevă străduitoare, care caută să învețe de la oamenii din jur și de la situațiile pe care i le oferă destinul… Totodată este o păstrătoare și continuitoare a unor tradiții de familie și o exponent a unei dinastii de pedagogi cu istorii de viață, bune și pentu o carte cu conținut motivațional…
Vreau să știi Violeta, că avem și noi, ce învăța de la tine, de la modul tău de a privi cumva lucrurile: A avea răbdare cu oamenii, foarte diferiți de altfel… De a le oferi o a doua șansă tuturor, chiar și celor care rănesc, sau care dezamăgesc așteptările… Că căuți justificări unor acțiuni neprevăzute, demonstrînd toleranță și abilități de mediator. Meriți toată stima și considerația cînd îți oprești atenția asupra părților bune, pozitive și alegi drept prioritate – iertarea.
Azi, am ales să vin la întîlnirea cu tine, fiind îmbracată în mov, nu doar că e nuanța care îmi place… ci în primul rind, ca semn de solidaritate pentru unul dintre cei mai buni parteneri și coechipieri, cu care am avut de a colabora vre-o dată, cu OMUL – PROFESOR, al cărui Prenume –Culoare, simbolizează INTUIȚIE și NOBLEȚE.
Cu riscul de a mă repeta, reiterez pentru cei ce au fost prezenți în sală, dar care nu au înțeles într-u tot (din cauza emoțiilor mele )mesajul pe care am vrut să îl transmit:
Se consideră că invidia este unicul viciu pe care omul nu-l poate lichida complet, ci doar canaliza eficient. În asemenea cazuri, invidia orientată energetic corect, devine una albă, adică una Constructivă.
Ai multe lucruri pentru care poți/meriți să fii invidiată, dar unele dintre lucruri sau calități ale tale, nu pot fi preluate de cei din jur și de mine inclusiv (de ex., niciodată nu vor putea înțelege și practica matematica așa cum îți reușește ție😀 )… și atunci invidia albă, se transformă înt-o simplă admirație…
Unele inițiative, porniri sau realizări ale tale însă, provoacă și pune pe gînduri serios pe o parte dintre cei neîncrezuți, în ceea ce ține de ași reevalua propriul potențial, sau chiar ași încerca și ei puterile, probînd, riscînd, muncind și obținînd….
Imi doresc să existe mai mulți colegi în breasla noastră, care ar putea trezi invidie albă, deoarece această stare, trezește, tonifică, inspiră, provoacă și atrage! E o cale reală spre creștere, autoperfecționare și progres, într-un final….
Sunt o Invidioasă, deci, o inspirată … și te rog, fă-mă să te invidiez și în continuare, fiindcă așa îmi menții, fără să știi, gustul pentru viață, mă motivezi constructiv! Ceea ce și altora le doresc!
Sper destăinuirea mea sinceră să te facă și să zîmbești , dar și să te simți măcar și pentru o clipă mai importantă și valoroasă…
Vivat Doamnă Profesoară, cu nume colorat de floare!

Mulțumesc organizatorilor Svetlana Vizitiu, Tamara Curtescu-Marinciuc și protagonistei  Violeta pentru această întîlnire – eveniment, care s-a desfășurat asemeni zilei care a trecut, plină de lumină, ploaie caldă și soare.”

Daniela Garbuz;” Felicitări Chișinău, că ai profesori de seamă. Profesori care radiază an de an,  Azi am fost cei mai norocoși, mulțumesc doamna Tamara, Violeta și Svetlana Vizitiu.”

Ana Popa;”Bravo, dna Violeta! Bravo, dna Tamara! Sunteti niste personalitati, create in sanul unor familii de pedagogi frumosi la suflet, cu har divin! tTnere, energice, pline de viata si, principalul, indragostite de meseria de profesor. Sa fiti sanatoase si sa puteti educa, la randul Dvoastra, alte noi generatii de copii, cu care sa va mandriti pe viitor! Tara are nevoie de astfel de oameni! Doar inainte, spre noi culmi! Felicitari cu Ziua Profesorului!”

‘’ Ce frumoşi sunt oamenii cînd zîmbesc..’’, «Activități ce te pot face un om mai bun…», Violeta Bujor-Popovici: ” A fi profesor e o vocaţie „,

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/04/15/top-10-cele-mai-frumoase-femei-din-moldova/

https://www.facebook.com/notes/tatiana-nagnibeda-tverdohleb/stima%C5%A3i-colegi/1296660547034106 – Felicitare de la TATIANA NAGNIBEDA-TVERDOHLEB

https://www.facebook.com/events/591782810969486/


Un comentariu

Top 5 Carţi: Bibliotecarii recomandă (2)


colaj 5 top cartiDacă să presupunem, că părinţii învăţând copiii lor să citească cărţi fac ceea ce fac şi părinţii care includ televizorul pentru ei: ”şezi şi priveşte, dar nu mă deranja”… Desigur, nu fiecare părinte respinge copilul său, unii pretind la un scop mai mare: Noi îi dezvoltăm! Doar că televiziunea şi cărţile în prezent dezvoltă ceea în ce sunt cointeresaţi proprietarii programelor TV şi de edituri, şi nu ceea de ce au nevoie părinţii şi copiii noştri. Ascultaţi ce cărţi recomandă bibliotecarii experimentaţi de la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”! Azi, venim cu etapa a doua din seria Bibliotecarii Recomandă!

Natalia Goian: DSC_2414

– BiblioPolis (revista BM ”B.P.Hasdeu”)

– Robin S. Sharma, Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul

– Galsworthy, Jonh, Forsyte Saga

– Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

– Software pentru biblioteci; Informatizarea bibliotecilorvitalie raileanu

Vitalie Raileanu:

Jorge Luis Borges-Cartea de nisip,

Walt Whitman-Fire de iarba,

Albert Camus-Ciuma,

UmbertoEco-Cimitirul din Praga,

Mircea Eliade-romanele,(toată opera lui).

Chiper Maria:Chiperi Maria Targu Mures

1. Arcul de triumf, Erich Maria Remarque

2. Portretul unei doamne, Henry Hames

3. Gențiane, Cella Serghi

4. Nuntă în cer, Mircea Eliade

5. Nimic nou pe frontul de vest,  Erich Maria Remarque

Irina Marusceac: Top 5 pentru cei mai în vârstă

– Liliana Corobca – Un an in paradis

– Nicu Nicolaescu – Fluturele alb

– Chișinăul nostru necunoscut, Iurie ColesnicDSC_2412

– Călăuza Familiei. Arborele Genealogic. Un Cadou Ideal pentru cei Dragi – de Valentina Butnaru și Petru Șarcov

– Singur în fața dragostei, Aureliu Busuioc

Top 5 cărţi pentru copii

– Albinuţa: Abecedar Grigore Vieru, Lică Sainciuc

– Aventura unei gogoaşe (O Poveste de Citit și de Inventat)

– Ratusca cea urită. Hans Christian Andersen

– O girafă supărată Ianos Turcanu

– Cine Trăiește în Pădure. Silvia Ursachemuntean

Muntean Liuba, Top 5 carti pentru copii:

  1. Top 5 carti pentru copii:
    1. ”Micul print”, Antoine de Saint-Exupery
    2. ”Pestisorul de aur”, A. Puskin
    3. ”Amintiri din copilarie”, Ion Creanga
    4. ”Craiasa zapezii”, H. C. Andersen
    5. ”Aventurile lui Tom Sawer”, Mark Twain
     
    5 Top carti pentru maturi:
    1. Jane Eyre de Charlotte Bronte
    2. Leaganul respiratiei de Herta Muller
    3. Nunta in cer de Mircea Eliade
    4. Mindrie si prejudecata de Jane Austen
    5. Anna Karenina de Lev Tolstoi 

Raileanu ElenaElena Raileanu

  1. Biblia
  2. Anna Karenina, Lev Tolstoi
  3. Cum să alegem fericirea, Glasser, William
  4. Marele Gatsby, Fitzgerald, Francis Scott.
  5. Nu vă îndrăgostiți primăvara, (Nuvele), Nicolae Dabija

 

Popa Valentina

– Veronica se hotărăşte să moară : roman, Paulo Coelho.popa vna

– Fahrenheit 451, Bradbury Ray.

– 1984: roman, George Orwell.

– Maestrul şi Margareta: roman, Mihail Bulgakov.

– Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate.

 


5 comentarii

Renaşterea divină a Lanei Claire la Clubul de elite Impresii din viata si carti


Persoanele cele mai stilate ale capitalei! Multe mulţumiri pentru această şedinţă minunată! Noi toţi azi am fost la înălţimea epocii de aur! Lana Claire, cea mai elegantă femeie şi o protagonistă de şapte stele a Clubului de elite ”Impresii din viata si carti”! – DSC_2211Cea care a creat un eveniment ce a strălucit lumina cu aromă delicată de melodii interpretate şuperb. Încă o dată ne exprimăm aprecierea şi mulţumirile noastre! Apariţia Lanei la club, fondatoare şi preşedinte a Asociaţiei Logopedice din Republica Moldova, la fel şi un muzician virtuoz, ne-a surpins prin intepretarea magnifică şi expresivă, prin sinceritatea de suflet care într-adevăr mişcă spiritele… DSC_2209O reuniune cu zborul sufletul, a fanteziei şi sentimentelor. Lana a reuşit să ne povestească cu o deosebită expresivitate, luminozitate şi profunzime a vocii ei. O voce ce duce la o altă realitate cu bluez plină de speranţe, probabil mult mai frumos decât cea în care ne aflăm noi. Lana, o visătoare, o optimistă, care nu-şi pierde credinţa în vise, care neapărat se vor realiza. Îi doresc multă baftă în continuare. Să rămâi, Lana, aşa precum eşti! Eşti o fiinţă fericită, dar care încă nu realizează fericirea ei. – Redescoperă-te în continuare şi mergi înainte, iar noi vom fi dacă nu la picioarele tale, dar cu multă recunoştinţă pentru firea şi talentul tău de a fi Om! DSC_2257Mulţumiri enorme şi mulţi ani cu sănătate şi pentru mămica Lanei, – Nona Iavorschi, o Doamnă specială şi extraordinar de bună la suflet!! Mulţumim oaspeţilor  care ne-au onorat cu prezenţa lor, şi pentru cuvinte frumoase la adresa Lanei şi Clubului de elite (referinţele lor le citiţi mai jos) Baftă tuturor în continuare! (Svetlana Vizitiu)‎  ❤  

O povestioară despre Lana Claire, recent postată în acest blog, o puteţi reciti şi să scrieţi impresiile dvs, le aşteptăm cu plăcere, sursa este:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/05/17/lana-claire-suntem-creatorii-propriului-destin/

Filmul de la club îl vizionaţi aici:

Albumul cu imagini, puteţi aprecia în pagina Clubului de elite ”Impresii din viata si carti’ pe facebook. com:  «Lana Claire la Clubul de elite Impresii din viata si carti»

„Dragostea adevarata, Din adancuri izvoraste, Si cu marea ei putere, Ne dezgheata, ne topeste.” Cu marea sa dragoste de cantec, de poezie si de tot ce-i frumos, Lana a topit inimile celor prezenti la sedinta Clubului care a avut loc azi, 7 iunie. Am avut parte de o serata in care a dominat caldura sufleteasca, frumusetea si buna dispozitie. Felicitari Dnei Nona Iavorschi, mama protagonistei, pentru ca a crescut si a educat o fiica demna de toata admiratia. Multa bafta in continuare si realizari pe potriva Lanei!” (Ala Pinzari)

DSC_2263”Albinuță muncitoare… Aduci în suflete şi inimi bucurie mare Ai vocea de privighetoare inima călduță şi plină de soare pe cei trişti mîngîi mereu Eşti soarele ce ai intrat în sufletul meu pentru pritenie îți mulțumesc. Ca pe o surioară te iubesc!!!” (Vlad Dolghi)

”Frumos eveniment cu o persoana speciala – Lana Claire. Interesant, e cum pot convietui atitea talente intr-o femeie frumoasa! Asteptam noi lansari de carte, noi piese si, bineinteles, o expozitie de picturi in cafea. Bafta, Lana Claire!” (Muntean Liuba)

”A fost o şedinţă extraordinară a Clubului, un eveniment de nota Zece! Am avut mare plăcere să savurez acest show cu Lana Claire, bravo!” (Ecaterina Oxiom)


18 comentarii

Angela Dendiu: Vreau să sar cu paraşuta! La Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”


Angela Dendiu”Dumnezeu le potriveşte pe toate aşa cum trebuie să fie, şi nu aşa cum vrem sau nu vrem noi!” –  Angela Dendiu o Doamnă inteligentă, frumoasă, elegantă, manierată, cu un stil aparte aristocratic… În prim rând, este o mămică de cinci stele, cu cinci copii, – fără glumă! A 55 protagonistă Angela Dendiu a venit la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, întrunind calităţi uimitoare, de femeie şi de mamă: cu impresii de suflet, emoţionante, vise, speranţe, realizări, dureri, bucurii şi împliniri, – despre toate în ajunul Sfintelor Paşti ni s-a confesat Angela Dendiu, fostă prim-solistă a renumitului Ansamblului Academic de dansuri populare ”JOC” din Republica Moldova. A fost o şedinţă de primăvară de neuitat cu explozie de sentimente, senzaţii şi trăiri în modul cel mai duios posibil prin relaţia ei de mamă, din care avem de reţinut multă învăţăminte. Un model de mamă, de doamnă drive, ambiţioasă şi neinfricoşată, mereu pusă pe idei şi proiecte de a face familia şi oamenii să se bucure de viaţă: o aşa impresie mi-a produs Angela. Am înţeles, prima realizare şi … ultima este Familia. Al doilea vis a ei este… să sară cu paraşuta, – m-a surprins în mod radical, chiar atâta energie zace în ea, şi atât de neobosită este? A vorbit mai toată şedinţa despre copii, imaginile căror le demonstra cu mândrie pe projector. Despre relaţia cu soţul cu care este fericită. Radiază fericire, emană lumină prin zâmbet şi frumuseţea nordică, deosebit de expresivă cu trăsături clasice de femeie iubită în toate timpurile… Deci, să sară cu paraşuta… Apoi, ”oameni buni, să ne mai adunăm ca să ne bucurăm unul de altul, să ne mai întâlnim… la un frigărui… la noi…” – Am înţeles, că avem tare multe în comun! Mulţumesc, Angela, că ne-am cunoscut! N-am cuvinte! (Svetlana Vizitiu)

Albumul cu imagini şi înregistrări video de la Club în cadrul Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu le puteţi viziona Aici:«Angela Dendiu la Clubul de elite Impresii din viata si carti» 

Doru Dendiu(reacția soțului): Angela a vrut text. A vrut degeaba. Cum, necum, am lungit-o până în ultima zi și până în ultima oră și a vorbit liber. Eram sigur că se va descurca. Da, a avut emoții. Da, I s-au cam împleticit niște lacrimi în corzile vocale. Dar a vorbit liber, din suflet, așa cum mi-am dorit. Pentru că eram în fața unor prieteni și noi am învățat să fim foarte sinceri și deschiși cu puținii prieteni pe care îi avem. La Culbul elitelor au fost invitați cu mai mare impact social decât Angela. Le-am urmărit, multe dintre ele. La câteva am fost prezent în sală. Dar prezentarea Angelei m-a impresionat cel mai puternic. Regret că nu voi deveni nicodată președinte, pentru că ea ar fi o Primă Doamnă de calibru. Da, o laud. O laud pentru că merită. M-a impresionat. M-a impresionat femeia alături de care, de 7 ani, trăiesc și bune și rele. A vrut să facă sarmale. Sarmale la bibliotecă, vă dați seama cum am reacționat. Acum îmi pare rău. Spre final au venit neinvitați doi provocatori nehaliți. Sta-v-ar sarmaua-n gât. Îmi pare rău că nu am lăsat-o să cânte, eram totuși într-o bibliotecă. Dar promit să organizez ceva, tot fără text. V-aștept cu drag. A fost minunat. Acum, mă gândesc la zecile de mii de femei din stat și din țară care merită la fel de mult dar nu le vede nimeni. Nici măcar soții, și pe unele nici măcar copiii. Eu o iubesc pe Angela și când mă cert cu ea. Noi suntem norocoși. Suntem norocoși că avem pe voi, cei care ați fost alături de noi și deopotrivă pe cei care ați fost doar cu gândul. Vă iubim și vă rog să mă iertați că n-am lăsat-o pe Angela să facă sarmale…

”Doamna Dendiu este un exemplu prin tot ceea ce face. S-a realizat profesional – 15 ani a dansat in andamblul „Joc”, dar si in plan personal – are cinci copiii minunati in care investeste dragostea de tot e ce frumos. Respect pentru tot ce este si ce face alaturi ce prietenul de viata – Doru Dendiu.” (Mariana S. Ţăranu)

”Doamna Angela Dendiu este o personalitate remarcabilă, care prin talentul său excelent şi-a adus contribuţia la perpetuarea culturii dansului nostru popular, pe parcursul mai multor ani de activitate în cadrul Ansamblului Academic de Dansuri „JOC”. Foarte mult o apreciez pe doamna Angela pentru profesionalism, dar mai mult o apreciez pentru că este mamă a cinci copii frumosi, deştepţi, talentaţi. Vă doresc, doamna Angela, multe realizări în continuare!” (Tatiana Isacova)

”Desigur, Doamna Angela merită respect absolut. Circa 15 ani a activat în colectivul maestrului Curbet, patriarhul dansului moldovenesc, – asta ceva înseamnă. Ce m-a impresionat? Ştiţi, fără excese de ”laudaţi-o” pentru protagonistă: Doamna este o persoană cu adevărat integră care ţine la Baştină, la tradiţii şi la obiceiurile noastre strămoşeşti în diversitatea lor. De calitaţile doamnei Angela ca femeie, soţie, mamă şi fiică, după mine, comentariile sunt de prisos. La toate aceste patru capitole – superb!!!”(Andrei Covrig)

”Prin înalturi, prin înalturi, Zboară dorul meu spre tine, Nu-l zăreşte nimeni, nimeni-E fiorul şă te aline. E fior de chip cu zîmbet Să-ţi aducă mîngîiere…..” – DOAMNA ANGELA DENDIU – îmbină armonios elementele caracteristice unei femei: sensibilitatea, frumuseţea, fineţea, hărnicia……Să vă dea Domnul sănătate , bucuria împlinirilor s-o trăiţi alături de cei dragi: Mama Maria, Soţul Doru, copiii Ilie, Eugenia, Bogdan, Andrei şi Matei…” (Valentina Ciobanu)

Note biografice: S-a născut în Chişinau, în 1969. Tatăl ei, Anatol, era urmaşul unor pani polonezi cu domenii în zona actualei localităţi Balţi. A fost prim solistă a Ansamblului Academic de dansuri populare „Joc” începand din anul 1983. A dansat pe scene din Franţa, Spania, Bulgaria, Polonia, România şi state din fosta URSS. A părăsit activitatea artistică în 1995 şi s-a consacrat familiei. A născut cinci copii, ultimul dintre care,  în 2015. Este căsătorită cu jurnalistul român Doru Dendiu, fost corespondent TVR în Republica Moldova.

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/04/15/top-10-cele-mai-frumoase-femei-din-moldova/


18 comentarii

Top Zece cele mai frumoase si inteligente bibliotecare BM ”B.P.Hasdeu”


O femeie de top nu vine din exteriorul ei, sau din raportul dintre greutate şi înălţime. În general, o femeie de top se dezvoltă pe parcursul anilor, din raportul de inteligenţă şi simţul umorului, plus atitudine şi demnitate. Iar bibliotecarele Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu întrunesc aceste calităţi de două ori mai mult, şi pentru că sunt cele mai citite, şi cele mai elegante, gândesc pozitiv şi promovează intelectul nu doar prin cărţi, –  prin varia evenimente şi activităţi culturale, fie pe reţele de socializare! Dar, … există un Dar! Meseria unui bibliotecar nu este apreciată pe bun merit, şi dacă veţi protesta, că nu e aşa, atunci de ce bibliotecarii au cele mai mizere salarii din Republica Moldova? Definiţia şi aprecierea unui bibliotecar, se judecă după salariul achitat de guvern, care habar n-are, cât de greu le vine în viaţă, în special, femeilor bibliotecare. Mentalul însă nu se schimbă, chiar dacă anual, pe 23 aprilie, sărbătorim Ziua Bibliotecarului Mondial! Vom primi diplome de onoare, titluri false, şi în continuare vom muri de foame, achitând bani grei pe impozite şi facturi comunale… 
O bucurie ar fi, măcar voi, dragi cititori, să ne apreciaţi, că cuvintele de laudă sunt… atât de zgârcite. Însă noi, bibliotecare, vom munci în continuare pentru voi, copii voştri… Chiar dacă multe dintre noi pleacă, care în State, care în Europa, odată ce suntem bibliotecare de suflet, mereu vom promova cunoştinţele şi sursele noastre de inteligenţă, oriunde avem posibilitatea de a o face. – Fiţi cu noi! Şi apreciaţi acest Top cu Bibliotecarele BM, votat de peste o sută de utilizatori pe reţele de socializare, fiecare fără să cunoască care şi pe cine a votat, astfel, voturile sunt mai corecte. Un top spontan, cu răspunsuri imediate, fără pus mult pe gânduri, pentru că o Bibliotecară inteligentă şi frumoasă  nu se votează la nimereală, – o vezi, o asculţi şi, pur şi simplu, o placi! Un top obiectiv, locurile conform voturilor numărate… 
Baftă fetelor, în continuare! Şi cele care nu au reuşit de această dată, ne vedem în topuri continue, timp avem, doar să Trăiţi, ca merii, ca perii, în toate anotimpurile! 
Aliona Nosatîi, Şef, Biblioteca N. Titulescu

Aliona Nosatii

Oxana Andreev, Şef, Biblioteca Adam Mickiewicz

oxana andreev

Maria Bivol, Şef-oficiu, Biblioteca Centrală

Maria Bivol

Butucel Elena, Director-adjunct,Biblioteca Centrală

butucel

Olesea Senocosov, BM ”B.P.Hasdeu”, şef, Serviciul Întreţinere

olesea senokosov

Irina Tutun, CID,  Bibliotecar principal, BM ”B.P.Hasdeu”

irina tutun

Savela Starciuc, Director Biblioteca Centrală

savela s

Taisia Foiu, CID, BM ”B.P.Hasdeu”

Taisia Foiu

Mariana Harjevschi, Director general, BM ”B.P.Hasdeu”

Mariana H

Liliana Juc, Biblioteca ”Târgovîşte”

Liliana Juc

Lista tuturor bibliotecarelor nominate, care nu au întrat în top zece, dar au luat mai mult de trei voturi, vedeţi aici: Viorica Lozinschi, Lidia kulikovski, Ludmila Dogotari, Lidia Gamarţa Cioban, Ludmila Pânzari, Gabriela Bulduma, Daniela Bortă, Ludmila Capiţa, Ludmila Plescan, Liuba Muntean, Mila Şeremet, Angela Borş, Tatiana Isckimji, Eugenia Filip, Stella Moraru, Elena Bivol, Cristina mocanu, Dorina Mocanu, Elena Şendrea, Svetlana Javelea, Elena Dabija, Natalia Necoară, Parascovia Onciu, Zina Pahomi.

12-ro-4d809a93c1e93198675544880a1adb56


12 comentarii

Top 5 cărţi: Bibliotecarii recomandă


Top cinci cărti preferate şi recomandate de bibliotecari ai ”Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu, cei care vă felicită cu Ziua Internaţională a Bibliotecarilor în lume! – în ajun de eveniment care anual se sărbătoreşte pe 23 aprilie să ne amintim şi de cei care vă îndrumează şi vă oferă Cartea în sensul deplin al acestui cuvânt! Mulţi ani înainte şi fericire, cărturari neobosiţi!

Savela Starciuc: 1.”Tata bogat, Tată sărac”, Robert T.Kiyosakisavellaa

2.”Întreabă-te de ce”, Simon Sinek

3.”Femeile și banii”, Suze Orman

4.”Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare”, Roz Townsend

5.”Arta de a-ți gestiona viața”, Randi B.Noyes

Elena Cebotari: elena cebotariHenriette Beecher Stowe,’’Coliba unchiului Tom’’, E.L.Voinichi,’’Tăunul’’, M.A.Nexo,’’Ditte, fiica omului’’, F.M.Dostoevki, ’’Idiotul’’, A.P.Cehov,’’Casa cu mezonin’’;

Ludmila Dogotari : Ludmila DogotarCharlotte Bronte,’’Jane Eyre’’, Emil Zola,’’La paradisul femeilor’’, Alexei Marinat,’’Urme pe prag’’, Aureliu Busuioc,’’Singur în faţa dragostei’’, Maurice Druon,’’Regii blestemaţi’’;

Alexandru Valeriu MoraruOleg Platonov,’’Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996’’; Alexandru MoraruMihai Eminescu, Opera politică; Gheorghe Buzatu, Istoria petrolului; Paul Goma,’’Săptămâna roşie’’; Laurenţiu Primo,’’Meritocraţia’’.

Taisia Foiu: taisia foiuJane Austen, ‘’Mândrie și prejudecată’’, Jerome David „J.D.”, Salinger, ‘’De veghe în lnul de secară’’; Irwin Shaw, ‘’Вечер в Византии’’, Françoise Sagan, ‘’Немного солнца в холодной воде’’, Patrick Süskind, ‘’Parfumul’’;

Gabriela Bulduma : Gaby Buldumea”Hotul de cărti” Markus Zusak, ”Jurnalul Annei Frank”, ”Bărbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, ”Călugărul care și-a vîndut Ferrari-ul”, ”Norocul este o femeie”

Felicia Zaborotzaborot feliciaOctavian Paler, ‘’Viaţa pe un peron’’; Liviu Rebreanu ‘’Ciuleandra’’; Mihail Drumeş, ‘’Scrisoare de dragoste’’; Charlotte Bronte ‘’Jane Eyre’’; Irina Binder, ‘’Fluturi’’

Elena Bivol elena bivolVicente benito, ”Dragoste în spaniolă’’; Iulia Şzlova, ”Hocu vse srazu, ili bez tormozov’’, Lejpas Liza, ”I poavilsa ty’’; Markus Zusak, ’’Hoţul de cărţi’’; Iulia Şilova,’’Slucajnaa lubov’‚,;

Dumitru Crudu: crudu”Suflete moarte”, N.Gogol; ”Întreabă praful”, John Fante; ”Îngerul cu fusta mini”, Nicolae Spătaru; ”Arta refugii”, Paul Goma; ”Când dimineaţa vor veni ruşii”, Iulian Ciocanu.

Cristina Mocanu: Scott Fitzerald, ‘’Marele Gatsbz’’; Kafka, ‘’Metamorfoze’’, Tolfe, ‘’Puterea cuvântului’’; Mihail Bulgakov, ‘’ Maestrul şi Margarita’’; Milan Kundera, ‘’Identitatea’’, Flaubert Gustave, ‘’Doamna Bovary’’;surorile mocanu

 Dorina Mocanu: Gray,’’Bărbaţii sunt de pe marte, iar femeile sunt de pe Venus’’; Mircea Eliade, ’’Maytrei’’; Drumeş, ’’Invitaţie la vals’’; Cove-E. Gilbert, ’’Eat, pray’’, P. Coelho, ’’Veronica se pregăteşte să moară’’

Svetlana Vizitiueu la club ala pJane Austen,’’Mândrie şi prejudecată’’; Gabriel Garcia Marquez: ’’Un veac de singurătate’’,’’Toamna patriarhului’’,’’Dragoste în vremea holerei’’; Erich Maria Remarque: ’’Arcul de triumf’’,’’Pe frontul de vest nimic nou’’,’’Trei camarazi’’,’’Obeliscul negru’’; Jeff Keller,’’Atitudinea e totul’’; Radmila Popovici,’’Ultimatum’’, Ala Pînzari,’’Dansul norilor’’.

Vivat, bibliotecarilor şi cititorilor noştri! La Mulţi ani şi baftă tuturor! ❤

12-ro-fabcbc3ae5175f1fd662c91ef8c04c21


15 comentarii

Natalia Rahmistriuc, model și creatoare de modele. Clubul de elite ”Impresii din viață și cărți”


      Este al patrulea copil în familie și mama mereu îi spunea că a fost un copil foarte dorit fiindcă până la ea mai născu-se trei băieți și își dorea mult o fată, și tare a fost fericită când visul ei s-a realizat… Natalia Rahmistriuc s-a născut pe 22 martie, în ziua celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia, într-un sat din r-ul Ungheni, Republica Moldova. În familia unui fierar, al cărui mâini dibace au încălzit zeci de familii pe timp de iarnă și pentru care fierul nu este un simplu metal, ci un instrument de lucru. El este primul și unicul, și cel mai important bărbat din viața Nataliei, căruia cu mândrie îi spune TATĂ. Iar Mămica, cea care i-a ocrotit somnul dulce, și o alintă și o alină, atunci când îi este trist. Este o doamnă cu o inimă mare pe care o adoră la nebunie și copiii, cărora ea le-a dedicat cei mai frumoși ani, fiind și educătoare la grădiniță de copii. Chiar dacă tot timpul ei, mama îl dedica educării copiilor străini, Natalia niciodată nu i-a simțit lipsa. Mama pentru ea și frații ei, este etalonul unei femei adevărate. Și frații întotdeauna au ocrotit-o de faze rele. Mai mult de atât, grație fratelui mai mic Iurie, ea poartă numele Natalia. Părinții îi povesteau că atunci când au adus-o de la maternitate, el imediat ce a văzut-o i-a spus ”Natalia”, nu se știe de ce, probabil auzise pe undeva acest nume… Cu diferența de 8 ani, mai târziu, s-a născut și surioara ei, cu care este foarte apropiată, și cele mai bune prietene. Vârsta nu contează atunci când e vorba despre cele mai dragi persoane.
A copilărit la grădinița ”Prietenia” din localitatea de baștină, după ce a absolvit Liceul Teoretic ”Alexei Mateevici”. Anii de liceu au fost cei mai frumosi din viața ei de până acum, – anii de care își amintește cu multă nostalgie. Făcea parte dintr-o clasă prietenoasă și foarte activă, unde permanent participa la diverse evenimente organizate în liceu, în plus, participa și la unele discipline sportive. A fost membră a echipelor de baschet și volei, juca pentru liceu, și totdeauna pleca cu echipa la diverse competiții, de unde niciodată nu reveneau fără premii.

A venit la Chișinău să continuie studiile la 18 ani, a dat admiterea, – pentru ea, se pare, că a fost cea mai dificilă decizie, însă, în prezent, nu regretă deloc. Ulterior, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, este specialist în Marketing. Se consideră norocoasă, fiindcă îndată ce a absolvit universitatea s-a angajat în funcție de Marketolog într-o companie de mezeluri. Pe-atunci, era o companie abia în dezvoltare, și nu a fost de loc ușor, dar a învățat multe și s-a perfecționat profesional anume în perioada activității ei în cadrul acestei campanii. A citit multe cărţi,  acum însă are timp doar pentru cărţi in domeniul profesional…SDC17738În prezent, Natalia este Secretar General al Clubului de Femei INNER WHEEL Chisinau Elit Europea, care activează în cadrul clubului internațional cu acelaș nume. Mai mult de atât, Natalia Rahmistriuc are propria ei afacere, este Director al unei Agenții de Modeling Fashion Style Model Agencyși de organizare a evenimentelor. Eleganță, stil și calitate: sunt motto-rile principale. Susține producătorii autohtoni, se bucură de succes, face ceea ce-i place, este înconjurată de o mulțime de oameni, care o susțin în tot ce face, de aceea, cu certitudine poate spune că este cea mai fericită! Este încă tânără, și toată viața e înainte!

Nu există în lume lucruri mai volatile decât imaginații despre frumusețea feminină. La gust și culoare, adepți, – la fel, dar femeile, într-adevăr sunt frumoase, naturale, fără plastică și machiaj. Aspectul exterior, – nu este meritul lor, totul vine de la Dumnezeu, doar comportamentul lor, este deja un lucru personal. Aceste femei sunt deosebite, au ceva special în sine. Una dintre este și tânăra domniță Natalia Rahmistriuc. O urmăresc de ceva timp, este cunoscută în Moldova datorită brandului său de haine, unul din cele mai apreciate cu amprenta modeling-ului. Aparițiile ei pe podium împreună cu colegi, sunt spectaculoase, cu o ținută deosebită prin culori și figuri ce par ireale. Este o femeie de succes și datorită caracterului ei dur, ambițios, – ea știe ce o motivează și ce dorește de la viață. Intuiesc, că are cerinţe mari, în primul rând, de la sine. Nu-i place să-și piardă timpul cu fapte și vorbe inutile. Are un țel, începe a-l materializa, și adesea o face cu oamenii care o înțeleg. Foarte discretă, serioasă, și atentă la relații de prietenie: nu admite în cercul ei persoane suspecte. Este tacticoasă, și emoțiile le ține din strâns, fără să le divulgă. Oricum, este mereu primitoare, zâmbitoare, discută cu fiecare persoană indiferent de subiectul abordat. Face voluntariat, se împlică și depune suflet în carități de binefacere, pentru că chiar ține la fiecare om, indiferent de nivelul lui de inteligență: o altă calitate rară! Este indulgentă și tolerantă. În special, este răbdătoare cu persoane care o contactează, pur și simplu, fără un anumit motiv. Este frumoasă, un model ce atrage priviri și doritori de a socializa cu ea…
Înțeleg, că banii pentru ea nu sunt cea mai reușită motivație, un lucru bun se face de plăcere. Ea face totul din plăcere, pentru că este modul ei de a se bucura de viață. Se încadrează, în proiecte, activități, unde e posibil de reușit în țara noastră, dar și peste hotare. Pentru ea este mereu o experiență care o ajută să se realizeze, și să reușească. Tot ce face, are și un alt scop, – să schimbe mentalul societății în care trăiește. Fiți de acord, că chiar avem ce schimba. Natalia o realizează prin lumea frumosului, prin naturalețea care îmbracă lumea…
Mă bucur că a fost protagonistă a Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” la BM ”B.P.Hasdeu”. Îi mulțumesc moderatorului Galina Codreanu, care a inviorat ședințele clubului, ca de obicei. Mă bucur de toți participanții care au venit și au creat o atmosferă frumoasă în pofida timpului urât de afară… Mulţumim mult partenerilor, sponsorilor, care ne-au surprins cu cadouri, şi fiecare a rămas cu un memor special din partea lor: Boiar GRUP , Mezelurile Meat HouseAtelier „Elena Ribina”Mary Kay!!! – Fii fericită, Natalia! (Svetlana Vizitiu)

Albumul foto de la eveniment vedeți aici: «Natalia Rahmistriuc – model si creatoare de modele»

Diana Ciugureanu-ZlatanMă felicit pentru că elementar există un asemenea Club care ne înaripează pe atâtea suflete însetate de armonie, frumusețe, candoare, prietenie, familie de ce nu? De asemenea, mă felicit pentru minunea de a fi pătruns aici și de a deveni parte din viața unei asemenea familii cu oameni atât de harnici, iar de aici, venindu-le toate, treptat: succesul, recunoașterea, admirația, susținerea societății. Mă felicit și pentru că azi, am ajuns la evenimentul feeric, atmosfera fiind de-a dreptul mirifică, sincer! Normal, oamenii sfințesc locul, iar locul este chiar benefic la maxim, fiind o oază de cultură, moralitate, frumusețe, care te Binecuvântează și te fac mai bun. Am luat și lecții de viață, aici, am învățat să mă depășesc, pentru a continua să devin și mai bună, cu timpul și prin efort, la această școală numită viața. Impresiile de azi, mă determină să îmbrățișez o lume întreagă, căci lumea protagonistei Natalia Rahmistriuc, te poate doar înălța, perfecționa și încuraja. Se poate! Da, în R. Moldova, să fii și o mare valoare, și un exemplu de succes. Contagioasă frumusețe, mai aveți, dulce Doamnă! Iar dacă ați fost o revelație pentru noi, publicul, acest succes se datorează deja moderatoarei superbe Galina Codreanu, care este și nașa mea în acest for drag inimii mele. Felicitări, draga noastră Președintă Svetlana Vizitiu, chiar aveți Har de la Bunul Dumnezeu și Vă doresc Dvs și tuturor, sănătate și țineți-o tot așa, căci faceți totul cu ascultare de Domnul, se vede limpede! Pupicei, lume frumoasă și bună!


9 comentarii

Veronica HERŢA: ”Binele poate supravieţui un eşec, răul -nu”: La Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


foto-426Clubul de elite ”Impresii din viaţă şi cărţi”, astăzi, a fost reprezentat de  Veronica HERŢA, şefa Direcţiei Generale Finanţe, Primăria municipiului Chişinău, – protagonista jubiliară sub numărul 50!! Un eveniment feeric şi îmbucurător prin faptul că CLUBUL de elite continuă cu descoperirea şi promovarea personalităţilor cu varia caractere şi experienţă de viaţă impresionante!

SDC17523 – ”Invitaţia pentru a fi protagonistă la acest eveniment, am primit-o de la o doamnă care mi-e prieten virtual, o doamnă pe care nu am privit-o încă în ochi, dar care a reuşit cumva sa-mi vadă sufletul… (Protagonista despre Tamara Curtescu, moderatorul şedinţei) Albumul evenimentului puteţi viziona aici: «Veronica HERŢA: ”Binele poate supravieţui un eşec, răul -nu”»

Veronica Herţa o fire firavă cu un caracter puternic, posedă toate calităţile oneste şi acționează cu duritate dacă ştie că e pentru binele nostru. Alege să păstreze reputaţia cu conştiinţa de a promova ceea ce a făcut până acum, ceea ce reprezintă cel mai bun şi ce este corect pentru oameni şi faţă de sine…

Gânduri şi întrebări, şi frică… pentru mulţi oameni, – este ceea ce ne frământă zi de zi, încă şi frica zilei de mâine, a ceia ce lăsăm în urma noastră … ce ţară le lăsam copiilor… Am selectat câteva din rânduri cu referinţă la mai multe subiecte din gândurile şi expresiile Doamnei Herţa:

Veronica Herţa despre Societate:SDC17530

  • ”Perioada prin care trece societatea noastră e destul de complicată. Sunt zile când albul nu pare atât de alb, iar negrul iţi pare şi mai negru… Sunt zile când din ură unii pot sa-şi permită să te jignească sau chiar umilească, iar alţii care au nevoie de ajutor dar fiind modeşti să nu îndrăznească sa-l ceară…
  • ”Lumea e saracită (inclusiv de unii care vă cheamă la proteste) şi dezamagită, sunt cu picioarele pe pamânt şi cunosc realitaţile… Dar am constiinţa curată, că eu personal şi oamenii pe care îi cunosc au depus maxim posibil forţă ca această deznadejde să fie cât mai mică… Şi de fapt ce înseamnă BINE şi RĂU? Cât de straniu nu ar fi, dar sunt sigură că definirea acestor două cuvinte simple parcă, poate fi diferită de la om la om…foto-244
  • ”Cred că există o deosebire foarte mare între NEMULŢUMIRE şi URĂ… Şi totuși, parcă societatea s-a rupt în două… Să știți că aveţi dreptate atunci cînd sunteti nemulțumiți, şi eu am nemultumirile mele la fel ca şi fiecare din cetățenii Republicii Moldova…
  • ”Pornind de la un citat a lui Charlie Chaplin, e întrebarea care mi-o pun de două săptămâni… sunt situaţii în viaţă când trebuie să iei anumite decizi, decizii care din punctul unor de vedere, pot să-ţi influențeze reputaţia dar de facto ai luat decizia cu conştiinţa curată. Deci ce este mai important: CONŞTIINŢA sau REPUTAŢIA?”
  • Un film vechi şi frumos „Cine arvoneşte acela plătește” e memorabil pentru noi moldovenii şi cu fraza APU CE..CINEVAI II CINEVA, CINEVA NU II CINEVA..
    E întrebarea care ne/o punem de a lungul vieţii de mai multe ori, poate în ultimul timp chiar mai des… cu părere de rău…
    Dar de ce daca un tânăr specialist vrea să se angajeze într-o primărie va primi maxim 2400 lei iar daca decide să meargă la vre-un minister deja 3400 lei, sau diferenţa dintre remunerarea specialistul principal din cadrul APC şi APL poate să ajungă şi până la peste 1500 lei. Ori conform notei informative a Ministerului Justiției „propunerile vin să asigure pentru funcţionarii publici condiţiile materiale necesare pentru exercitarea eficientă a atribuţiilor, atragerea şi menţinerea specialiştilor calificați în serviciul public, consolidarea potenţialului şi ridicarea profesionalismului funcţionarilor publici prin recompensarea adecvată a performanţelor profesionale”, fără a argumenta de ce nu sunt propuse în acest proiect de lege majorări al salariului și pentru funcționarii publici din APL? 
  • ”Orice om pe care îl întilnesti în drumul vieţii tale nu este întâmplător…”
  • Respect şi iubesc jurnaliştii! Respect fiindcă au o meserie destul de complicată, iubesc… poate mai mult deoarece şi mama e fost jurnalist, doar ca mama a fost jurnalist în perioada în care nu ştiu daca a existat un Cod Deontologic, dar sunt sigură că a existat bunul simţ… Recunosc că până ieri îi respectam mai mult… (despre mass-media)

Despre Dragoste: Dragostea adevărată nu se bazează pe romantism, cină la lumina luminărilor și plimbări pe plajă. – Dragostea se bazează pe respect, grijă și încredere!foto-185

Despre Educaţie şi copii:

  • ”Copilul tău nu o sa fie mic mereu… Acum te simți obosit uneori de faptul ca vrea doar în bratele tale sa stea… Dar o sa vină o zi când o să-ţi spună „Mama nu ma lua de mână, sunt mare deja!”… Doar ca să ştii că o să vină şi o altă zi, cind o sa fie si mai mare, cind o sa stea cu mina ta in mâinile sale si o sa-ti spuna ” multumesc mama pentru că eşti mama mea!”… Aşa că nu obosiţi să-i purtaţi în braţe, să vă jucaţi cu ei, să-i pupaţi, să le Spune-ţi că sunt cei mai scumpi…”
  • ”Suntem însoţitori în drumul vieţii a copiilor noştri…” – ”Important este ca fiecare din noi, să facă maxim posibil la locul său de muncă, indiferent care este acesta, astfel ca să nu ne fie ruşine să ne uităm în ochii copiilor noştri când o să le lăsăm Ţara lor. Mulţi ani cu linişte în suflet tuturor!!
  • Lumea prin ochii copilului meu e mult mai frumoasa…

Despre Violenţa în familie: ”TRIST PÎNĂ LA LACRIMI… – Femeile ar fi bine să înțeleagă: de dragul copiilor nu trebuie să rămâi alături de omul care te înjosește, dar trebuie cât mai urgent să pleci de lângă el… Să fugi chiar… anume DE DRAGUL COPIILOR”

Tamara Curtescu”Asa e, binele poate supravietui un esec… pentru că-n viață nu avem doar reușite… pentru că zilele nu sunt toate cu lumină… despre binele care e militant, despre binele care generează bine, despre noi, așa cum suntem, fără a face abstracție de realități, de probleme, despre ce s-a discutat la Clubul Impresii din viață și cărți la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu, la o întîlnire de suflet cu femeia care face concurență oricărui bărbat, femeia care are curajul să înfrunte viața, femeia cu numele Veronica Herta… – ”o urmaresc pe dna Veronica Herța ca persoana publica, îi admtiir curajul si intelepciunea… doza de verticalitate si perseverenta acorda o plus valoare femeii din zona incertă a politicului… Mi-ar place sa am printre prietenii nu doar virtuali un Om cu o astfel de personalitate, uneori în exces, cînd o cer circumstanțele… Mă regasesc in multe din trăsăturile de personalitate a dnei V.Herța, imi doresc sa dea domnul sa cunoască mai putine dezamagiri decit au avut femeile din generatia mea…
Rămîne a fi modestă, fiind sigură că sunt multi oameni care fac maxim posibil ca lumea sa fie mai buna… prin autodefiniție… ” doar incerc sa fiu corecta in RAPORT CU ALȚII ȘI CU CONȘTIINȚA PROPRIE…” 

”…fiecare din noi e un geam…unul deschis catre lume…unul prin care vedem cerul albastru frumos, sau gri sters, sau mereu plin de nori si incertitudine…un geam prin care reusim sa deslusim iarba si tot ce e viu in iarba, copacii si tot ce da culoare/mireasma aerului in jurul lor… sau scoate in evidenta mizeria plasata/uitata intentionat sau incidental pe fonul verdelui timid al ierbii…
fiecare din noi e un geam…si daca intrezarim ceva ce nu ne place nu e de vina fereastra…si daca frumosul si lumina invadeaza casa nu geamul ne avantajeaza…
unii din noi inteleg aceasta intelepciune fara ghiduri…
ferice de dinsii,noroc de prietenii lor…care stiu valoarea unui geam curat catre lume…deschis…
felicitari celor care nu stingheresc lumina…
azi, am admirat geamuri prin care se vede lumea pe bulevard…
eram parte a acestei lumi… traiam emotiile acestei lumi, desi ne desparteau geamuri… lumina ne dadea contur si ne vedeau si ei, cei din strada…
ciudat, dar anume azi m-am gindit ce importante sunt geamurile curate…
si mari… si luminoase… si deschise… catre lume…
Veronica Herța e geamul prin care vezi o lume frumoasa, echilibrata, o lume care e prompta in a lua atitudine, o lume gata de sacrificiu de dragul oamenilor…
felicitari colegilor care o au alaturi, felicitari comunitatii parte devotat a careia se autodefineste Veronica…felicitari parintilor, despre care a vorbit atit de frumos Veronica…ce poate fi mai de pret decit cei sapte ani de acasa…asa a spus copila Dvs, dragi parinti care ati crescut-o pe Veronica…
femeia militanta, dar nu agresiva, femeia care sesizeaza diferenta intre opinii diferite si opinii antagoniste, femeia care se simte responsabila pina si pentru ceea ce nu poarta vina…
felicitari, Chisinau, ai asa chisinauieni…
fiecare din noi e un geam…
in asteptarea soarelui – curat… (Tamara Curtescu)

Din orice eșec ieși doar cu binele, cu răul – din rău în mai rău, cad de acord cu protagonista evenimentului produs în cadrul Clubului de elite. Sincere felicitări pentru Veronica Herța! – (Petru Rotaru)

Am rămas cuceriţi de farmecul, cultura şi inteligenţa ei, de capacitatea de a arăta calea cea mai dreaptă a onestităţii şi valorii. VERONICA HERŢA trăieşte frumos, îmbină zi de zi utilul şi plăcutul, are darul de a se bucura de realitate, priveşte viaţa ca pe cea mai valoroasă artă. Fie ca toţi în care investiţi suflet, pasiune şi speranţă să vă împărtăşească aşteptările, să înveţe dragostea de muncă, omenia…… Consider că acest eveniment lasă o urmă memorabilă în istoria CLUBULUI ,,IMPRESII DIN VIAŢĂ ŞI CĂRŢI” – (Valentina Ciobanu)  

Date biografice: Veronica Herta (n. 16 mai 1979) –  economistă şi politiciană din Republica Moldova, – în prezent este directoare a Direcţiei generale finanţe din cadrul Primăriei municipiului Chişinău. Din decembrie 2014 până în ianuarie 2015 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în fracţiunea Partidului Liberal (PL). Actual vicepreşedinte al Partidului Liberal şi preşedinte al Organizaţiei Teritoriale PL Buiucani. A fost aleasă în funcţia de deputat la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, fiind plasată pe locul 8 în lista candidaţilor Partidului Liberal. Şi-a depus mandatul în ianuarie 2015 în legătură cu incompatibilitatea funcţiilor. La alegerile locale generale din Chişinău din 2011 a candidat la funcţia de consilier municipal de pe poziţia a 5-a în lista PL iar la alegerile locale generale din 2015 de pe poziţia a 2-a. De fiece dată a renunţat la funcţia de consilier în favoarea celei de directoare a Direcţiei generale finanţe a Primăriei municipiului Chişinău. Veronica Herţa a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), specialitatea Finanţe şi Asigurări, în anul 2001. Buneii săi au fost deportaţi în Siberia în 1949 şi tot acolo s-a născut şi tatăl ei.


15 comentarii

Elena Eţcu, ”Șezătoare a cruciulițelor”, la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


Clubul IVCVreau să menţionez, în mod deosebit, ediţia de azi a Clubului ”Impresii din viata si carti” . Mi-a plăcut procesul, cum a parcurs… Este o încercare de a populariza cultura şi tradiţia vestimentaţiei naţionale, posibilitatea de a demonstra, în special, generaţiei tinere, că ţinem să păstrăm istoria noastră… 12573786_973804296027489_9000842851696206931_nŞtiţi, cât de greu este să organizezi un eveniment, cu înţelegeri şi programări, să reuşeşti să pregăteşti din timp colecţii speciale cu prezentarea modelelor etc? Să te înţelegi cu participanţii si oaspeţii clubului, care în acelaş timp au și ei propriile lor orar, contracte, planuri, ore de servici…  SDC17079Pe un timp periculos cu politica, blocade și greve în PMAN… – Bravo tuturor, că ați reușit să veniți, sunteţi Mari! – susținători și promovatori ai culturii noastre tradiționale! Vă mulţumim pentru sprijin și cuvinte calde! Deci, ideea Clubului  în incinta BM ”B.P.Hasdeu” rămâne un succes!.. Consider, că Elena Eţcu, designerul anului 2015 în Republica Moldova, a făcut o treabă excelentă, şi Galina Codreanu, moderatoarea şedinţei de azi, a fost perfectă, girbu Anatol Girbu cu opere de lemn miraculoase! Vă mulţumesc din toată inima! La fel și Partenerilor media AGRO TV Moldova, Popas TV, Madein.md, celor care au ”bătătorit” peste greutăți şi ger aspru, dar au venit să ne mediatizeze, – un Grand Merci!  Aici albumul: «Elena Etcu designer-ul anului Sezatoare Nationala a cruciulitelor»

Creaţii de Elena Eţcu, frumoase, stilizate, adorate şi întrebate în toată Europa!… SDC17118Am devenit pasionată de Ie şi decoraţiuni naţionale. Se spune, că pe timpuri, după ele se putea citi statutul social al unei femei moldovence: e măritată sau nu, are iubit sau copii, gusturi etc. Frumos, că avem propria istorie de îmbăcăminte, însă nu atât de popularizată pe cât am dori. Ştiu, că mulţi designeri se ocupă de acest proces, creând tesături şi broderii excelente, iar Elena Eţcu este foarte bine absorbită de motive naţionale, pe care le transferă în operele sale cu pânze fine. Purtăm IE cu mândrie!!!elena etcu

Nu atât de des ni se dă să încercăm pe sine imaginea unui om din popor, aşa că sunt recunoscătoare protagonistei de azi, că ne-a oferit această ocazie, pe un timp să ne simţim într-un alt secol şi să ne ”împodobim” cu straie naţionale, întrând în contact cu ea, istoria… Bucuroasă, ca această imagine Doamna Eţcu a oferit şi protagoniştilor din anii diferiţi ai Clubului…
Bunicii mei şi-au cusut şi purtau asemenea haine şi le purtau chiar şi în perioada constrânsă ”tăcerii” a URSS. Apropos, unele sunt asemănătoare cu cele care am probat şi astăzi. O atitudine foarte pozitivă, că designerii promovează brandul naţional! (Svetlana Vizitiu)
– Se zice, ca Tradiţia este ceva, la care apelezi atunci, când nu ai timp sau bani pentru a face un lucru aşa cum trebuie. Realitatea confirma, ca nu poţi interzice tradiţiile, dar poţi să le depăşeşti. Asa cum a facut designerul Elena Etcu. Si cum o noutate poate constitui punctul slab al unei tradiţii, – ea a decis sa aduca ia in viata de zi cu zi, indemnandu-ne pe toti sa purtam ie cu mandrie! Am remarcat, ca in ultima vreme, exista o tendinta a tot mai multor designeri de a se inspira in colectiile lor din portul traditional romanesc. Este un semn al versatilitatii motivelor si modelelor folosite in crearea costumului popular. De fapt, “Vesnicia s-a nascut la sat” nu e doar un citat celebru, care ii apartine lui Lucian Blaga si dincolo de cuvintele caruia nu putem trece. Iata ca si in lumea atat de stralucitoare a modei se poate aplica cu succes si-i da o noua viata: “Vesnicia s-a nascut la sat si prinde contur in ii si camase nationale” Si pentru ca, a realiza lucruri mari – trebuie sa actionam, nu doar sa visam, trebuie sa si credem, nu doar sa planuim, – Elena Etcu a visat, a actionat si cautat mereu solutii. De cand se tine minte. De mica. De cand medicii i-au dat putine sanse de viata, iar ea s-a ambitionat sa traiasca 100 de ani. Sa fie prima la invatatura. In scoala. La facultate. La Academia de Stiinte a Moldovei. Este o luptatoare, care tinteste sus si cauta de fiecare data sa-si atinga visul cu mana.Fara sa planga. Fara sa caute motive. Muncind cu daruire si, de multe ori, cu uitare de sine. Din familie, de la vatra, de-acasa, a luat cu sine in lume, harnicia, cumsecadenia, respectul fata de oameni, bunul simt si responsabilitatea, – pe care si i-a facut stalpi de reper in viata. Lenuta- mezina si rasfatata familiei, s-a nascut intrun sat frumos de gospodari, in familie de profesori. Mama, invatatoare de georgafie, cuminte si calda, cu frica de Dumnezeu si cu drag de neam si oameni, n-a tras niciodata, pe nimeni, de ureche si n-a pus nici o nota de 2, niciodata. Tatal – invatator de matematica si fizica, director de scoala, stimat de sateni si temut de elevi, a fost un dur, dar totdeauna correct, disciplinat, exigent si cu verticalitate. De-altfel, un gospodar cu o gradina-model, de la care veneau sa invete si sa cumpere rasad de nenumarate specii de rosii, oameni din sat si din satele vecine. Croitoria si dragostea de a insaila si a crea modele noi de rochite, bluzite, iar mai apoi, ii si camasi a mostenit-o de la bunica – Natalia, care avea, la marginea Chisinaului, un atelier de moda, cunoscut si apreciat in tot orasul. Maruntica, firava, plapinda si parca neajutorata, o mana de om – Elena Etcu este o fire puternica, cu caracter si verticalitate.
In ciuda tuturor incercarilor, a zambit mereu si a lasat se se inteleaga, ca trece prin viata usor, fara griji si probleme. Zambetul ei izvoraste din interior, la fel ca si lumina calda si cuminte, care este insailata pe chip, ii place sa glumeasca afirmand, ca ar vrea sa moara zambind, ca si dacii.
Si ce daca viata e nedreapta? Si ce daca oameni sunt rai? Si ce daca mersul inainte nu e deloc si usor, iar cararea nu e batuta cu flori? Ea isi vede de viata ei, isi urmeaza visurile, faurindu-si, pas cu pas, destinul. Se bucura de fiecare clipa petrecuta cu cei dragi, cu suflete inrudite, izvoraste mereu lumnina si optimism, admirind in linie si rasaritul si apusul, si multumindu-I bunului Dumnezeu, ca inca traieste, dupa atatea operatii complicate, ca exista, viseaza, spera si bucura atata lume buna prin creatiile ei. Din 2006 incoace Elena Etcu inscrie o noua pagina in biografie. Munca de cercetare ii place, dar monotonia o omoara, deaceea cauta solutii de a schimba ceva in viata. Viseaza la ceva, care sa –i placa, sa-I aduca un castig si, in acelas timp, s-o reprezinte. Afla despre niste cursuri de initiere a afacerii si intr-o luna deschide propria afacere “Traditii noi”, unde isi propune drept scop promovarea valorilor nationale si schimbarea viziunii si a atitudinii fata de portul popular. Acea care a indrumat-o si a incurajat-o sa-si deschida propria afacere sau sa se autoangajeze a fost Tatiana Melnic, presedinta unei asociatii, care scolariza micii antreprenori. De la ea a invatat Elena ce insemna un plan de afaceri si care sunt pasii de initiere a unei afaceri? Au urmat ani buni de cautare de sine, de documentare, de descoperire a radacinilor neamului, incununati cu al doilea masterat, absolvit cu succes. In 2014 – Elena Etcu urca o treapta calitativ noua in activitatea pe care o desfasoara, lansand brandul ETNOPERA. A muncit mult creand propriul magazin online. Acum oricine, din orice colt al lumii, poate intra si alege o ie, o camasa sau o tinuta marca Etnopera. De 2 ani, pe site-ul Etnopera, magazin online, ne putem desfata privirea si improspata garderoba cu piese vestimentare cu mult bun gust inspirate de portul popular. Fiecare tinuta, lucrata manual, imbina elemente ale costumului traditional. O colectie frumoasa si extrem de interesanta, ce te poarta cu gandul la un simbol al elegantei. Splendide ii, bluze si fuste din materiale atent alese, cu broderii deosebite, desprinse parca din povestile cu Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana. Prin eleganţă şi unicitate, ia tradiţională a devenit un simbol, o carte de vizita, care vorbeşte despre acea, care o poartă. Cu o pereche de jeansi ori cu o fusta de bal – oriunde as fi in lume –EU PORT IE CU MANDRIE si asta este un soi de marturisire exterioara a valorilor in care cred! – Sunt sigira, ca si dv, veti face la fel, pentrut ca sunteti suflete frumoase, carora le este dor de autentic, de acasa, de valori, de povesti scrise frumos si curat, de linii simple – sofisticate, prin simboluri si mesaje;
In ultimii doi ani “Traditii noi” a facut un salt impreisonant in fata, reusind performanta prezentarilor nationale si internationale. Echipa pune un accent deosebit pe calitate, iar compania are la activ clienti de lux, colectii unicat- adevarate bijuterii, cusute cu multa grija si dragoste.
Anul 2015 a fost unul bogat in evenimente, care i-au marcat destinul. Elena Etcu ajunge in top 8 mari designeri ai Romaniei, iar Inceputul lui 2016 ia adus creatoarei aprecierea IPNA Compania Teleradio Moldova, care i-a conferit, in cadrul celei de-a YIII editii a Concursului “Omul Anului,” – Titlul Onorific de “Designerul anului 2015”, pentru colectii unicat, valorificarea tezaurului national si promovarea imaginii positive a RM in strainatate.
O felicit pe aceasta cale si-i urez un An Nou, doldora de Sanatate si Impliniri profesionale, de inspiiratie si colectii unicat, care sa ne duca faima in lume si sa ne faca sa fim mandri, ca suntem moldoveni, gandim si simtim romaneste, pastram traditia si datina strabuna si suntem cei mai buni! – Galina Codreanu
victor danutaMi-a placut foarte mult acest eveniment, m-am simtit bine! Ma bucur pentru ca am in colecţia mea, piese vestimentare de la ”Ethnopera” creată de design-ul D-na Elena Etcu! Vă doresc în continuare, succes si la alte evenimente!Victor Dănuţ
– ZIua îmbrățișărilor a devenit astăzi pluridimensională, optimă și … însoțită de profunde revelații. Cu Doamna Еlena Etcu, designer (cel mai bun designer al anului 2015) și cu toată lumea bună (Dmn – Galina CodreanuLorena Mednicov, Svetlana Vizitiu, Cobzac Victor, Mariana Harjevschi, Diana Ciugureanu-Zlatan, Elvira Leahu etc) verva întâlnirii de astăzi în cadrul Clubului Impresii din viață și cărți a fost pe placul tuturor celor prezenți. Descoperind autenticitatea, inovația și farmecul doamnei Elena Ețcu, sunt copleșită și voi păstra în suflet aceste clipe de neuitat. Cu atât mai mult. Pentru că imediat după această superbă revelație de la Biblioteca B.P.Hasdeu povestea a continuat chiar și în PMAN, în pofida acestor improbabilități, pe care le suferă poporul. Visul a continuat, prin discuție vie cu un mare și iubit poet. Nu încetați să visați, creând, lume bună! 
12540977_987160398044815_7884594131579584281_nCreatoarea de vestimentație autentică, inspirată de portul tradițional popular, face minuni și capodopere, fiind Omul, femeia frumoasă și bazată pe originalitate, cu har de la Dumnezeu! Să aveți o seară bună!!! –Lilia Manole
Astazi la a 50 sedință a ”Clubului de elita Impresii din viata si carti” cu protagonista Elena Etcu. Este Femeea care face ceea ce-i place și acest lucru i-a adus succes! Pentru că o face cu dragoste și pasiune, pentru că iubește oamenii, pentru că iubește țara și neamul! Elena crează Ie si ne-a convins acum câțiva ani că Ia nu se ține în ”lada”, ci se poartă cu mândrie! Am avut o seară deosebită astăzi la club, cu o creatoare blândă, plină de suflet, cu o altfel manifestare de patriotizm! Mult succes Elenei! Cu drag și cu mult respect pentru Svetlana Vizitiu care reușeste să adune OAMENI frumoși în acest Club! – Lorena Mednicov
– La 21 ianuarie, cand Centrul capitalei fierbea de protestele anti-guvern, in incinta Bibliotecii Hasdeu a avut loc sedinta ordinara a Clubului Impresii din Viata si Carti, care a fost …un protest pe care eu l-am numit figurativ „protest al IEI”. Doamna Elena Etcu, designerul-protagonist al acestei intalniri si minunata moderatoare, Doamna Galina Codreanu au creat o atmosfera de sezatoare, de armonie si eleganta, iar frumoasele Doamne si bravi Domni au emotionat publicul prin cantece, versuri si prezentarea colectiei de II create de imaginatia, mainile si munca neobosita a Doamnei Elena Etcu si a echipei Dnei. Va dorim mult succes in continuare, stimata Doamna Elena! Sa ne bucurati cu creatiile Dvs si sa perpetuati traditiile noastre populare acasa si peste hotare! (Ala Pinzari)
  • CE FEMEIE FRUMOASĂ: versuri dedicate Elenei Eţcu

5386_973809372693648_2201828259575807473_nO mână… de Om,/Scris cu literă mare,/În doar două cuvinte, Talent, plus valoare./O mână… de Om/La preţ de-o avere,/Cu motor… autohton,/Zeci de mii cai putere./O mână… de Om,/Cu gândirea la rece,/Un izvor… nesecat./Cântăreşte cât zece./O mână… de Om,/Cât o rază de Soare,/Când râde din suflet,/Viaţa prinde culoare./O mână… de Om,/Curaj şi splendoare,/Rezultatul scontat,/E tivit… cu onoare./O mână… de Om,/De s-ar naşte mai mulţi,/Am brăzda oceane,/Cuceri… vârf de munţi./Cu iubire… de neam,/Strâns legată de casă,/În postura… de Om,/Ce Femeie frumoasă! – ‎Victor Cobzac

  • EU port Ie cu mindrie !! Momente de revelatie alaturi de designerul anuluiElena Etcu !!!Multumim pentru posibilitatea de a va purta tinutele!!! – Castravet Ina
  • Reiterez și pe blogul Dvs, draga noastră D Svetlana Vizitiu, fericirea de a participa la o nouă serată, șezătoare, precum ați anunțat, cu Distinsa creatoare Elena Ețcu – Zâna bună din viața mea. Am mărturisit și în interviul solicitat de Svetlana Snegur, Director General Popas TV, condiția mea de cenușăreasă, în viața cotidiană. Muncesc ca un salahor, pe diverse planuri, iar când apar în public în vreo ținută marca Etnopera, Compania Tradiții Noi, creată de Cel mai bun designer al anului 2015, Elena Ețcu, mă transform în prințesă, zeiță, precum se și comentează uneori. Cu asemenea protaginistă, serata a fost o minune din viața noastră, cu asemenea moderatoare – îndrăgita vedetă TV Galina Codreanu, de la Televiziunea Republicii Moldova, succesul evenimentului urma să fie unul fulminant. Oamenii cu drag de tradițiile naționale, cu drag de artă și literatură, s-au unit pentru a trăi clipa de revelație. Astfel, noi am ignorat cu îndrârjire, barierele provocate de momentele de încercare, cărora este supusă acum societatea. Până și trecătorii se minunau pe la ferestre, de atmosfera feerică a întâlnirii de la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”. Aș zice că ne-a reușit să protestăm în ie, contra tuturor relelor. Am reușit să venim în lipsa transportului public, nu știu de ce dispărut prin oraș… Am reușit să fim suflete iubitoare, iertătoare, să ne susțâine, admirăm, îmbrățișăm, căci Dumnezeu era cu noi, Bunecuvântându-ne generos. Dacă am cântat o melodie tristă, păi și pe aceea am trăit-o înțelegători și blânzi. Viața este viață, mai evoluăm spiritual și devenim fericiți necondiționat. Fericire permanentă în suflet, Vă doresc tuturor! Sănătate și să ne mai vedem fericiți, împliniți, încrezîtori! Amin! – Diana Zlatan Ciugureanu
  • Elena Etcu! Isi propune să readucă în atenţie valorile autentice şi tradiţia! Pasiunea şi ambiţia sa pentru valorificarea artei vestimentatiei si accesoriilor inedite a costumului traditional au contribuit la punerea în practică a ideii sale de antreprenoriat în lumea modei.
    Este cea care prin munca si daruinta de sine invie arta frumosului port stramosesc. In aceasta seara in incinta Bibliotecii Hasdeu, Clubul „Impresii din viata si carti”, ne-am bucurat cu totii de prezentarea colectiilor de haine create de disignerul autohton Elena Etcu. Atentia pentru arta decorurilor si a broderiei care se regasesc pe costumele nationale, imbinarea culorilor ne-au fermecat si ne-au demonstrat un adevarat test al rabdarii si o creatie unica ce a incintat vazul si sufletul!
    Ma mindresc si eu cu mantoul meu care atrage privirile prin imprimarea elementelor decorative in stil traditional pe care l-am si prezentat. Multumesc Elena Etcu! Noi colectii si realizari frumoase iti dorim in 2016! – Elvira Leahu


13 comentarii

Radmila Popovici – o carte cu nervii deschiși. Clubul ”Impresii din viata si carti”


Club cu Radmila Popovici

…încotro înoți dacă malul
lipsește pe harta
acestei lumi cui
ceri ajutorul…

N-ai tu nicio vină, Țară, că n-ai ajuns să fii matură, conștientă, de sine stătătoare, bine conturată, cu personalitate, c-o istorie limpede, cu limba ta (română). Pentru că povestea bizară ți-o scriem noi, dezrădăcinații, dezmembrații, decaptații… Noi, iepure-cameleonii tăi, mai ales de la ’40 încoace.” (Radmila Popovici)SDC16355

    Protagonista de azi la Clubul ”Impresii din viata si cartio personalitate remarcabilă, Radmila Popovici, – cea care mă surprinde în continuare prin relația ei specială cu publicul, prin energia încredibilă ce o transmite cu duioșie și rafinament. Este Adevărată. Fără falsitate, cu o culoare aparte a Poeziei sale, și, din punct de vedere sentimental, este o persoană uimitoare… Intuiesc o fire poetică, nu doar emoțională, vulnerabilă, cu o durere strigătoare, dar și foarte tolerantă, optimistă, cu mare Credință în Dumnezeu. O luptătoare în suflet. Prezintă calități și valori umane benefice pentru generația tânără, spre maturitate și înțelepciune. Prezintă Speranță și Patriotism. Un caracter dur, un model de viață, demnă de urmat!  – Vivat, Radmila! – Viața ta și poezia întrunesc Magia… A fost un spectacol miraculos montat de momente speciale inspirate de suflet, cu susținerea publicului, artiștilor, poeților, prietenilor și aplauze-aplauze la infinit! Am simțit, într-adevăr, o regrupare la club, prin emoție și chiar lacrimi, o apropiere de suflet. Bucuria de a Trăi și a susține pe ceilalți. O lecție de viață… (Svetlana Vizitiu)SDC16356

Poate că oameni ca ea ţin echilibrul spiritual al Terrei. Femeia- prietenă şi femeia-poem s-au întâlnit şi pentru a ne lăsa nouă tuturor, seminţe de vers memorabil încrustat în cântec…. (Valentina Ursu)

Am un simţ aparte al pământeniei şi al oamenilor care vin din părţile Unghenilor, iar Radmila Popovici face parte din Panteonul oamenilor celebri pe care aceste locuri le-au dat spaţiului românesc. Dar dincolo de aceasta, universul poeziei sale este minunat, ca şi totalitatea oamenilor pe care ştie să-i adune în jurul său, iar întâlnirea de la Biblioteca Hasdeu a mai confirmat încă odată acest magnetism al spiritualității sale. (Octavian Ticu)

Radmila este o persoană foarte sensibilă, delicată, rafinată, simte realitatea în felul ei aparte, își transmite trăirile prin Creația sa profundă și elegantă. (Svetlana Bivol)

Radmila este colega și prietena mea de la vîrsta de 14 ani. Este o fire deschisă, sinceră, echilibrată, creativă. Mereu s-a manifestat prin simțul limbii, al ritmului și al tactului. Nu se teme să-și încerce puterile în domenii noi. Răspunde cu entuziasm provocărilor frumoase. (Angela Cutasevici)

Radmila este poeta și omul de o sensibilitate viscerală și de o forță vitală nestăvilită, fără jumătăți de măsură. Scrie o poezie a contrastelor, în care eufonia alternează cu strigătul, imaginile diafane – cu cele aspre, nervoase, feminitatea maternă, luminoasă – cu cea de amazoană tumultoasă, aflată în ring. (Nina Corcinschi)

Fiecare loc pe pămînt are o poveste a lui, dar trebue să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi. (N.Iorga) Locul de baştină a poetei Radmila Popovici este un loc deosebit şi aici un dram de iubire nu merge, este necesară toată iubirea. Floriţoaia Veche din Ungheni un sat care a tezaurizat multe valori morale şi spirituale. Radmila Popovici crează o poezie autentică, care este adusă în scenă. Tot ce crează poeta ne duce într-o lume veselă, tristă şi reală…. O poetă care are un loc aparte în literatura romănă… (Valentina Ciobanu)

Cel mai reușit despre Radmila ne vorbește poezia. O exprimă adîncimea rădăcinilor limbii române călite în obidirile vremelniciei.Dincolo de Prut sau Someș atingem împreună tinda lui acasă îi curățăm ogrăzile oțeliți în credința noastră strămoșească.Cu versurile Radmila hrănește lupta prin care ne păstrăm buna noastră naștere și încruciți respirăm limba română, fericiți și triști deasupra granițelor convenționale sîntem împreună… O spune o cititoare de pe internet din marea familie a limbii și rostirii poetice… (Eugénia Paraschiv)

SDC16358

Radmila nu doar scrie poezie. Ea seamănă cu poezia sa, este soră geamănă cu Poezia. Este o fericire atunci când Artistul seamănă cu ceea ce face… (Teodor Buzu)

Evenimentul Clubului ”Impresii din viata si carti cu mai multe imagini de la club vedeti in albumul de pe Facebook:

 «Radmila Popovici — o carte cu nervii deschiși…», precum şi in filme video, mai jos:

https://www.facebook.com/events/1188199847860771/

Astăzi e o zi de artă, o zi cu mult soare.
Discuţii despre cărţi, viaţă şi plimbări prin coridoarele sufletului. Radmila Popovici e absolut fenomenală, sinceră şi plină de iubire. (Felicia Plamadeala)

Câtă deschidere spre poezie la Chșinău! Ceva timp în urmă, și ceva timp în continuare probabil, încă e de neconceput! Chiar atâta interes față de poezie? Bravo, Radmila! Se pare că ai făcut imposibilul: ai spars nu doar gheața, dar și cerul reflectat în apa de sub gheață!(Nicolae Popa)

E ploaie de lumina acest omulet ! Radmila Popovici, felicitari !!! A fost o pace, sa te ascult. (Galina Vieru)12309758_947961835278402_9059257615563534067_o

Date biografice: POPOVICI, Radmila (31.8.1972, s. Floriţoaia Veche, r. Ungheni, R. Moldova). Poetă, autoare de texte și traduceri din rusă în română a unor texte pentru spectacole, musical-uri şi operete. A absolvit Şcoala Pedagogică din Călăraşi (1991) şi Facultatea de Litere a USM (1996). A lucrat traducătoare la Institutul Botanic din Chişinău (1992–1993), învăţătoare de limbă şi literatură română (1993–1994), manager vânzări şi ticketing la Agenţia Aeriană „Moldavian Airlines” (1996–2002) şi la Agenţia de Turism „Voiaj Internaţional”. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Debutul editorial îl marchează volumul de poezii „Mi-s” (2008) (Chișinău), Colecția „La steaua”, Ed. „Prut Internațional”. Al doilea volum de poezii, ilustrat cu imagini grafice de plasticianul Teodor Buzu, cu o prefață de Aliona Grati, poartă titlul „EvAdam” (2012), Ed. „Gunivas” (Chișinău), este structurat în două părţi tematic simetrice – „Femeia de zi”, „Femeia de noapte”. Volumul „a(l)ta” (2013), apare la editura ieșeană „Tipo Moldova”, în cadrul colecției „Opera Omnia”, cu o prefață de Grigore Chiper și constituie o selecție din primele două volume, la care se adaugă o a treia parte, inedită – „Cântecul mierii”. Tot în 2013 iese la lumină „Portativul cu pistrui” (2013), Ed. „Arc” (Chișinău) – o colecție de 22 de cântece pe versurile Radmilei Popovici, muzica fiind semnată de compozitorului Marian Stârcea, însoțită de un CD.
În 2014 îi apare volumul de poeme „Intimatum” (cuvânt înainte: Șerban Foarță, postfață: Florin Caragiu), la editura „Vinea”, București și este remarcat de criticii literari din țară: Gheorghe Grigurcu, Octavian Soviany, Felix Nicolau, Angela Mamier-Nache, Margareta Curtescu, Nina Corcinschi, Mihaela Grădinariu, Aliona Grati. Tot în 2014 acest volum este tradus în limba franceză de Olivier Martin-Grâce, cu un alt titlu „Iseult arrive” și este lansat la Salonul Internațional de Carte de la Paris, în martie 2015, la standul editurii „Vinea” și la standul României, într-un maraton poetic.
Cel mai recent volum al Radmilei Popovici „Unicat” (2015), publicat, de asemenea, de editura „Vinea”, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu și o postfață de Octavian Soviany este lansat la Salonul de Carte „Bookfest – 2015” și la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău.
Radmila Popovici este autoarea versurilor cântecelor cuprinse pe mai multe CD-uri de autor: „Tu şi eu” (2007), „O lume în ochi de copil” (2008), „Portativul cu pistrui ” (2013), muzica de Marian Stârcea și „Iubire, tu” (2014) în colaborare cu mai mulți compozitori.
A semnat textele pentru musical-ul „Porţile” (2010), muzica de Ghenadie Ciobanu, regie de Sandu Vasilache), pentru spectacolul „Douăsprezece scaune” (2014), muzica de Valy Bogehan, regia de Petru Hadârcă) și pentru spectacolul „Pepi Ciorap Lung” (2015), muzica de Valy Boghean, regia de Petru Hadârcă). A tradus din limba rusă în română şi a adaptat pe muzică versurile din „Мuha Tsokotuha”, de Korney Chukovsky, pentru filmul muzical televizat „Musca Bâza-Bâzâita” (2012), muzică de Iulia Sandu). A realizat, de asemenea, traducerea și adaptarea textelor cântate pentru opereta „Liliacul ” (2013), muzică de Johann Strauss, regie de Mihai Timofti, dar și a celor din spectacolul pentru copii „Reparatorii” (2015).
Colaborează cu interpreți și compozitori din țară și de peste hotare.
Publică poezie în diverse reviste literare.
Mai multă informație pe: http://www.radmila-popovici-paraschiv.com/

Cu sufletul descâlcit, cu inima nemachiată, vin, cu prieteni, pentru prieteni. Săptămână de lumină, lume! Ești binevenită! (Radmila Popovici)