Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


9 comentarii

Anca Creţu: Aminteşte-ţi cum este sărăcia!


Anca Crețu știe cum este să trăiești într-o cocioabă, roasă de șobolani. Cum miroase și pute sărăcia… Știe cum e să te plouă în casă, dar și cum înfloresc lalelele în curtea casei… A prins gustul de dulce-amar al iubirii, și totuși păstrează speranța… Ca să înțelegeți bine prin câte a trecut Anca: am realizat brusc şi eu că de fapt, toate acestea suferinţe au călit-o și i-au dezvoltat caracterul dur. Are mult curaj, e o luptătoare și insistă ferm pentru dreptate omenească și… a punctului ei de vedere. Este perseverentă! Nu vorbește niciodată pe șleau, doar ceea ce simte și gandește. 

Mama i-a dezvăluit că s-a născut din dragoste, și Anca simte adevărul acestui sentiment cu fiecare tremor al firii sale. E tânără, frumoasă, cu încredere deplină într-o altă șansă, de ce nu?

Anii au trecut și deja într-o altă casă construită de părinții ei: atunci Ancăi i se părea că este prea micuţă pentru acest spațiu imens. Părinții ei erau atât de săraci, că curgea apa prin saraiul în care ei locuiau. Mama prepara nopțile cu lanterna, – aceste amintiri o fac foarte mâhnită. Cât de demult a fost? Are numai 26 de ani, dar se simte o domniță cu experiența unei persoane în etate. Greu de spus, că ar fi astfel mai tot timpul. Energia zvâcnește din ea cât rezistența a zeci de oameni. Este omul care face cât un manager de talie înaltă și ”îi bagă pe toți în sperieți” cu puterea energie sale, mda, atunci şi echipa lor chiar face o treabă bună!

Adolescența ia fost la fel de nefericită cât sărăcia. Aici deja problemele cu colegii care erau ”bine-merci” și ea – Nu. A depășit această etapă cu lacrimi, iar despre discriminare și bocetele sale ne va povesti altă dată. Fapt că aceste probleme au făcut-o să schimbe liceul pe unul bun la oraș (Plecăciune lui Dmn Valentin Berezovschi, director LTPA ”M.Berezovschi”). Îi este recunoscătoare pentru că a dezvoltat în ea atitudine, responsabilitate, disciplina și bunul-simț! A dat BAC-ul! Nu s-a mulțumit cu notele 8,8,9,10. Le-a contestat! Și a primit 8,9,9,10! Era fericită? NU, era chiar foarte fericită! Pentru că și aici era discriminată de unii colegi, cică era din satul unde nu se face carte… Copiii sunt răi uneori, așa o vărstă când spun tot ce gandesc fără să înțeleagă câtă durere produc…

Acum consideră că a ajuns la o vârstă onorabilă de 26 de ani, are doi copii: unul sub tutelă pentru că părinții sunt plecați peste hotare (16 ani) și altul de 4 ani și jumătate (”îmi suge răbdarea mai ceva ca un vampir”).

Tatăl ia povestit odată o istorie interesantă despre neamul CREȚU, dar ea… ia demonstrat contrariul. Chiar așa spune, că viața a trăsnit-o mult de jos-sus, foarte mult a avut de suferit. În prezent, este divorțată, însă copilul are și mamă, și tată.

E greu atunci când piciul tău rămâne fără tată, greu de raționalizat acest fapt. O știe doar cel care a trecut prin asta. Copiii mereu au nevoie de un umăr, iar tatăl ei ia fost mereu alături…

Copiii au nevoie de dragoste necondiționată, spune Anca. De ce a divorțat? Începutul sfârșitului a fost atunci când ea făcea practica la facultate, și fostul soț ia dat viața pe peste cap. Din gelozie, și cu frământări din trecutul lui, cu aventuri și alte chestii care iau dus la rămas bun unul de la altul. Nu-i nimic, Anca are 26 de ani și toată viața e încă înainte. Lucrează acolo ”unde s-a dorit” (fără explicații), are doi copii minunați și deștepți…

Abia începe viața!

P.S. ”Nu judecați cum se îmbracă oamenii atunci când știi cum e sărăcia, – adu-ți aminte!”- spune Anca Crețu 

PS. Îmi place să împărtășesc cu voi ceea ce face bine oamenilor și deschid pentru voi, prieteni, o nouă trușă de Impresii de viață cu oameni de valoare, cu rețete de viață și sfaturi utile, și cu o experiență de viață cât zeci de persoane. Apreciați și deschideți-vă inimile voastre! Un remediu pentru voi de suflet! Vivat! (SV)

Reclame


4 comentarii

Ce mai ai tu de făcut?


Atunci când vii la serviciu, în cazul meu într-o bibliotecă: optimistă și cu mare speranță să-ți faci o carieră reușită și începi să activezi cu energie fiind o fetiță inocentă și nu chiar pricepută în domeniu, acea care aranjează mesele cu plăcinte și cafea în săli, face statistică, încarcă și introduce zi cu zi cărțile pe rafturi, chiar dacă fetița pe parcurs pare să fi devenit ”vedetă”, să schimbi psihologia oamenilor care au văzut-o aducând cafeaua, aranjând și târând cărțile de pe rafturi la cititori și înapoi, este foarte și foarte dificil, mai ales la moldoveni. Am vrut, pur și simplu, să nu fiu mereu privită de sus și tratată ca o fetiță cu nevoi speciale, ci ca o persoană care știe să facă ceva util, iar cu timpul mulțumită pentru profesionalismul datorat anilor de experiență, și – uneori ascultată pentru ideile și sugestiile în domeniu… Pentru mine sunt importante conținutul și poveștile pe care le scriu în blog. Le scriu astăzi, și imediat cineva le citește și se inspiră din ele, fie împarte spiritul ivit cu apropiații săi.

Eu sunt acea persoană generoasă care scrie, filmează, distribuie, promovează, și care cu plăcere informează utilizatorii. Necondiționat! Nu am timp să mă plictisesc. Uneori, mi-e dor de atmosfera timpurilor sovietice, atunci când relațiile de familie și de prietenie erau de mare preț. Atunci când și colegii se înțelegeau unul pe altul, erau solidari, și deveneau prieteni pe o viață. Acum toate acestea s-au evaporat/destrămat, toată lumea a fugit dincolo de hotarele Moldovei, diaspora se întrunește în cluburi, iar mentalitatea oamenilor cu bunătate rămași de nevoie în țară se reduce la comentariile de pe rețele de socializare..  Monitorul și sticla TV acum sunt amicii tăi, doar ca roboței de aluminiu… Și te împaci cu aceste gânduri, pentru că nu ai încotro… Ăsta e adevărul prezent…

Cel mai teribil e când șeful nu te apreciază, îți arată spatele, te blochează sau îți spune pe șleau, ”Ce mai ai tu de făcut?” După 35 de ani de muncă și experiență în domeniu s-auzi aceasta și nu o dată, este dureros. Și după ani de rugi la șefi pentru condiții normale de muncă, și pentru un calculator performant, că de la cel vechi ai orbit și ai nevoie de operație la ochi pentru care nu ai bani… De salariu nu mai discut… Nu ai la cine te adresa, iar când dai peste cineva care pare de încredere, imediat devii dezamăgită…

Oameni buni, dar nici eu nu sunt de fier! Sănătatea nu te întreabă o vrei sau nu, și nici cea a copiilor. Vine timpul când te întrebi, ce ți-a dăruit servicul în schimbul devotamentului tău, decât nervi și boli incontinue? Ai călătorit, te-ai odihnit prin schimburi de experiență precum o fac cel puțin lunar, șefii tăi? Nu, ca de obicei. Banii promiși pentru club, semnate anual în planurile de activitate nu merg niciodată în direcția stabilită… Eu finișez proiectul meu Clubul ”Impresii din viata si carti”, și din acelaș motiv, și pentru a face o pauză pentru că am și alte proiecte de realizat, sper mult la atitudine și ajutorul adecvat din partea colegilor și protagoniștilor clubului. Facem Cartea!

Principala problemă care roiește în capul meu: ”Oare oamenii nu au obosit de toate acestea?” Într-adevăr, munca mea este necesară, sau cu mine se astupă o gaură, pentru că nu se găsește o altă perspectivă de a organiza acțiuni la nivel mai înalt? De loc nu vreau să mă impun, doar că mă simt terorizată și umilită, atunci când lucrul e lipsit de respect și cineva te lasă nedumerită, pentru că se simte ”șefă” care nu se poate împăca cu gândul că te poți ridica la ”nivelul” ei… Știu totul despre munca mea, doar că sunt un omuleț practic și îmi reduc acțiunile la fapte… De la fapte la vorbe dure, dacă e nevoie 😀

❤ Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu

 


10 comentarii

Vasile Fotescu, protagonist la Clubul Impresii din viata si carti


    Sunt momente în viață când vrei să faci multe lucruri frumoase pentru acest popor neinspirat, dar uneori nu reziști pentru că sunt multe persoane care nu înţeleg ambiţiile tale…  Oricum sufletul-ți tânjește după ceva nou, ceva palpitant, nu reuşeşti azi, vei reuşi altă dată, în alte domenii. Te-ai săturat de probleme, provocări, chiar vrei să realizezi ceva în acest stat mic de unde mai fiecare al doilea moldovean pleacă în ţările bănoase… Ai vrea să-ți schimbi viața așa cum îți schimbi celularul sau meniul zi de zi. Ai vrea să apeși pe un buton de ”reset” și să o iei de la capăt, să ajungi din nou copil și să te bucuri de vise colorate. O, de când nu te-ai mai bucurat cu adevărat! Moldovenii scriu pe reţele de socializare că suntem pierduți, că nu mai există speranță. Dar, iată că apare un omuleț optimist și încăpățânat, un luptător mereu zâmbăreţ care insuflă speranţă şi oferă soluţii pentru a reuşi undeva la noi, în societatea civilă, fie în cultură națională. Poţi fi o persoană de performanță: un jurist, cântăreț, lector universitar și chiar un ciclist extraordinar cu o viteză pe răsuflate cu acțiuni de caritate pentru cei nevoiași… În plus, și un apicultor serios, atunci când şi albinele sunt pe cale de dispariţie; un cântăreţ de doine sau retro, şi autorul melodiilor cântate! Realmente există o asemenea persoană care întruneşte calitățile și meseriile indicate, și care astăzi a venit la Clubul ”Impresii din viata si carti” să ne împărtăşească experienţa de viaţă, atât de tânără şi bogată în evenimente şi emoţii… Vasile Fotescu, protagonistul clubului, și apropos, este cel care a donat Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu o bicicletă roşie cu un motoraş care încarcă orice telefon mobil atunci cand pedalezi, – o surpriză pentru toţi cititorii BM (veniţi să pedalaţi bicicleta!) Momente excepţionale la Clubul de astăzi cu protagonistul Vasile Fotescu, moderatoarea Galina Codreanu, Artista a poporului Paulina Zavtoni, scriitoarea Renata Verejanu,  cântăreţul Gheorghe Cibotaru, scriitorul Iurie Plăcintă, pictorul Ion Jabinschi, cântăreaţa Rodica Druţă, Anatolie Prohniţchi, Ana Pagur!… Vizionaţi filmele postate de la eveniment şi veţi fi la curent cu tot ce s-a cântat şi discutat!

Vasile Fotescu – un protagonist deosebit, cu caracter,  cu chip frumos și veșnic zâmbărețOmul fericit de tot ce-l înconjoară. Mereu amețit de sentimente, de culori, de sunete şi melodii şi de … albinuțe care fac miere. Adoră familia şi copiii. Un luptător pentru drepturile omului, perseverent și curajos, încadrat în societatea civilă, – este omul care într-adevăr vrea schimbări în societate…   Ce m-a impresionat: direcția și formularea rapidă a gândului înțelept… Pare că are lumea la picioare şi totuși radiază lumină!  Dar, îl trădează durerea din ochii lui trişti care la fel zâmbesc. Este parte din acest neam moldovenesc: omul căutat, de care avem nevoie în ţara noastră! Se simte tristețea interioară şi … nu putem schimba nimic. Ne este interesantă personalitatea lui Fotescu, dar nu-l putem ajuta mai mult decât s-ar dori, pentru că mentalul nu ne permite să pătrundem mai adânc… în adevăr. În continuare vom fugi încotro ne duc ochii în EU și vom munci pentru străini. Iar eroul nostru trage aer în piept, goleşte mintea, gândeşte din nou şi se bucură de cursă nouă fie şi în ciclismul cu carități… El este omul național, un talent puternic, care se dezvăluie şi prin darul lui de a cânta… Apoi, din nou va sări în ajutorul cuiva, fie și a sinistraţilor colectând resurse financiare pentru ei… Tinde să schimbe mentalul, să apere societatea de nedreptăţi, oferind soluţii… Fotescu nu vrea doar să existe, el vrea să trăiască! Are 38 de ani, familie, copii, pe care-i iubește… Ascultaţi povestea lui Vasile Fotescu de la evenimentul de azi prin filmuleţe, prin imagini care vorbesc. Iar minunata moderatoare, jurnalista de la TV Moldova1 Galina Codreanu care a însufleţit evenimentul cu atitudinea inteligentă şi spiritul frumos va spune totul! (Sv.Vizitiu)

Deschideţi sursele de la evenimentul Clubului IVC şi fiţi atenţi la titlu, accesați-l: Albumul Vasile Fotescu – lector, cantautor, ciclist, apicultor si jurist. Puteți admira și picturile lui Ion Jabinschi, și repertoriul de cântece ale protagonistului și ale interpreților de valoare din Republica Moldova!

Referințe și aprecieri despre protagonist:

Alexandru Plăcintă: ”Am participat la o activitate foarte interesantă a Clubului Impresii din viață și cărți, a cărui protagonist a fost dl Vasile Fotescu. Lume deosebită, povestiri interesante, poezii frumoase recitate cu inimă și suflet, cântece interpretate de oameni talentați. Îi doresc protagonistului evenimentului, dlui Vasile Fotescu, sănătate, mulți ani și succese în continuare! Iar d-voastră, dnă Svetlana, cea care conduceți și organizați evenimente atât de interesante și variate, vă doresc spor în tot ceea ce faceți cu atâta dăruire. Să vi se împlinescă tot ce vă doriți!” Cu respect, Alexandru Plăcintă.

Galina Codreanu:”Se zice, ca pentru cei nascuti pe 5 aprilie, cea mai potrivita meserie este cea, care le garanteaza longevitatea, or, ei sunt longevivi… Fotescu Vasile: magistru in drept, avocat, lector universitar, pedagog in a patra generatie, apicultor, ciclist, cantautor, poet, redactor, activist civic, – fiecare din aceste activitati ii pot garanta longevitatea!! Cu o mare capacitate de memorare, cu multa dedicatie si atitudine, – Vasile este potrivit, practic, pentru orice cariera, care presupune angajament intelectual. Este o persoana foarte muncitoare, mereu dornic sa deschida drumuri noi si sa-si testeze limitele. Altruismul, inteligenta si mobilitatea, – iata triunghiul de foc, care-l fac imbatabil, tolerant si afectuos cu copiii, cu studentii, cu colegii…Adora provocarile si miscarea in aer liber si accepta fara rezerve orice invitatie la aventura. A cutreierat, impreuna cu colegii sai ciclisti, Romania si Moldova in lung si in lat, descoperind locuri si peisaje de poveste, care il inspira si din care isi reincara mereu, imaginar, bateriile. Fotescu Vasile are un caracter frumos, crede in farama lui de noroc si e convins de adevarul, ca toate problemele si incercarile ne sunt date pentru a fi rezolvate si depasite. Poarta in casa mare a sufletului sau, neatinsa, icoana strabunilor, a Mamei si a Bunelului Gheorghe, de la care a invatat primele lectii de viata. Isi adora familia, sotia Irina si cei doi copilasi. Este creativ, talentat, original, cu vederi largi despre viata si societate, mereu gata sa exploreze noul si sa cuprinda necuprinsul…Spirit intreprinzator si practic, cu rezultate frumoase si cu multe realizari in spate, obtinute printrun efort continuu si sustinut, Fotescu Vasile ramane a fi persoana activa si inventiva, care stie sa-si construasca singur o cariera de succes!”

Expresii de Vasile Fotescu:

Vasile Fotescu:”Am atenționat încă o dată Primăria și aleșii locali despre problemele mari existente….dar se pare că nimeni nu aude..

”cu 18 ani în urmă a fost editată la USM o culegere de versuri la care și eu am contribuția…mai tineri, mai neliniștiți și mai triști…”

Vasile Fotescu Incet ajungi sa cuceresti inaltimi la care ai putut doar sa te gindesti altadata,doar trebuie sa doresti ceva si acolo ajungi…” (2010)

Vasile Fotescu:” Vorbim despe multe si despre toate, dar undeva in tara, la 40 km su si mai departe de Chisinau sunt case inundate oameni fara, ogoare, acoperis pentru iarna, oameni insetati si flaminzi… OARE, Cit de receptivi putem fi NOI CU DUMNEAVOASTRA ?… ”

Vasile Fotescu:” Am decis sa ajut acesti sapte copii ca sa creasca sanatosi, educati si sa nu le lipseasca nimic, cred ca e un exemplu bun de urmat…cum credeti? ”

Vasile Fotescu:  Bunelului meu Gheoghe Fotescu eu îi datorez totul ….ca astăzi el a plecat dintre noi…, dar veghează asupra noastră de sus.

Vasile Fotescu: ”Cei care construiesc apartamente trebuie să prevadă și locuri de parcare. Dacă sunt 100 de apartamente, trebuie să fie și 100 de locuri de parcare pentru mașini, dar și, cel puțin, 10 locuri pentru biciclete. Astfel nu vor mai fi parcate mașinile la nimereală, pe trotuare, în fața grădinițelor”

Surse despre protagonist:

https://www.facebook.com/events/2028172444175529/ Evenimentul promo Clubul IVC plus surse despre protagonist

https://www.facebook.com/fotescu.vasile

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/videos/2476510435908099/ – video promo cu Vasile Fotescu la BM B.P.Hasdeu


Un comentariu

Valentina Ursu:”Să fim oameni!”


Se spune că există în lume oameni dotați armonios cu toate referințele ce întrunesc Demnitatea – frumoși la chip, la fel, în suflet, deștepți, talentați, cu inimă mare, generoși, prietenoși, cugetați, grijulii și cu mare credință în Dumnezeu! Astăzi eu pot că spun că cunosc o așa persoană! Este unul dintre cei mai buni în domeniul ei de activitate, cum s-a spus că minunea este ceva imposibil, dar se întâmplă totuși. Demnă, profesionistă, lucrează cu o energie imensă, are carismă și se dedică întru totul muncii sale. Este una dintre persoanele cu care poți fi ”imprudent” în revelațiile tale sau să vorbești deschis despre ce te doare. Și nu te va judeca după starea de spirit sau hainele tale. Nu te va vinde și nici nu te va judeca. Te va primi așa cum Ești.

Un exemplu de creștere profesională demn de urmat pentru oricine dorește să facă o carieră în domeniul comunicării. Imaginea bună pe care o are postul Radio Europa Liberă în cadrul căruia activează Valentina Ursu o avantajează evident. Dar, cu certitudine, ea aduce un surplus de imagine acestui post, relativ reciproc și indiscutabil este acel jurnalist de aur care i-a adus celebritate – ea ajută să crească la capitolul imagine, cât și la nivelul profesional. Aduce cu sine lumină, eleganță și transmite publicului plăcerea de a privi și asculta știrile. Activitatea la Radio Europa Liberă nu doar a făcut-o mai cunoscută (cred că e viceversa), ci și deschide anumite perspective în față de a vedea lumea asta îndurerată, cu fenomene ale corupției, cu cei ce împiedică acest stat să trăiască civilizat… E în firea Valentinei să spună direct, ca de exemplu:”Am discutat cu oamenii intâlniţi ocazional la Ungheni despre fenomenul corupţiei in Moldova. Atât de actual: “Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă! Este complice!” – (George Orwell) şi Omul sfințește locul. Dacă îl spurcă, nu e om. E valabil pentru TOȚI. Sfat și dorință: să fim OAMENI.”

Valentina Ursu. Portret de S. Vizitiu

E foarte greu și mă întreb uneori de unde, Doamne, atâtea puteri și rezistență? Pune multă pasiune, mult suflet în tot ceea ce face, are un stil aparte, caracteristic doar ei, de o prezentare emoțională cu variații calme în intonație. De fapt, vorbește mult mai puțin decât te ascultă, ceea ce îi permite să pună în relief mai multe părți ale mesajului. Este omul încadrat în activități civile, care caută provocările și scoate la iveală nedreptățile sociale, și când le găsește, face lumea să fie mai bună prin atitudine proprie. Mai este și lucrul Doamnei la revista Jurnalul Săptămânal…

Valentina! Lasă viața ta să meargă bine, cât mai bine, ca un basm, în care întotdeauna vei fi alături de cei dragi, familia, apropiații, prietenii buni și credincioși, iar în casa ta să domine prosperitatea, pacea, căldura și confortul! Fie ca Domnul să-ți aducă în cale ispite cărora să le reziști cu demnitate, și astfel lumea înconjuratoare să devină mai bună! Fie ca dragostea de viață să-ți umple diminețile senine alături de cei dragi, pentru că o meriți din plin!

❤  Svetlana Vizitiu

Surse directe:

https://www.facebook.com/ursu.valentina.50/

https://www.facebook.com/pg/blog.svetlana.vizitiu/photos/?tab=album&album_id=569810963173946

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/11/jurnalul-saptamanal-valentina-ursu-lansari-la-europa-libera/


5 comentarii

O simplă formulă


Iubește-ți vârsta ta, prețuiește –
Fiecare moment al ei
are propria frumusețe –
Cu zâmbetul tău dornic
îmbrac-o…
Căci formula fericirii e una foarte simplă:
Mai mult dăruiește din tine
în fiecare clipă
celui care atât de mult
are nevoie de tine…
– Nu te enerva, fii mai tolerant, iartă,
Chiar dacă este
Atât de greu uneori.
Să te impui cu gândul
Nu încerca,
Învață să asculți, să înțelegi.
În fiecare clipă
încearcă să cauți o părticică
de bunătate și să n-o pierzi.
Iubește-ți vârsta… – Mai înțeleaptă cu anii,
Așa deci, devenim un pic mai buni,
Noi,
La multe privim cu alți ochi,
Și dorim tot mai multă frumusețe
în toate.
Nu e nevoie de oglinzi,
de frica reflecției tale, –
– Prețuiește-ți cutele fără de preț…
Ești plin de viață,
în stare să te îndrăgostești,
Să iubești
– Uită de vârstă,
Ea nu te condamnă!
Fără reproșuri
Fie să trezească gelozie firească,
Una blândă
La cei, mai tineri, entuziasmul tău
tineresc
Strică, explodează cu sine monotonia
Zilelor cotidiene,
Optimismul să alimenteze
Focul…
Celui ce cu sufletul tânăr
Va acoperi cenușiul mulțimii din stradă,
Scântei suflând
Tot mai sus
Ca cerul să lumineze
Un spirit în noapte
Cu steaua lui
Tot mai tânără…


3 comentarii

Să tot asculți că Timpul e o iluzie a noastră – Radmila Popovici


Poeta versurilor profunde, nostalgice, emoționale. Romantică până în măduva oaselor, cu spirit clasic, pe alocuri – sobru… Se inspiră din orice, scrie până la epuizare, apoi se umple iarași… Recunoaște chiar ea: ”Nu pot respira dacă nu mă las scrisă de versuri care transmit energii, în funcție de unda pe care mă aflu.”

Viața, pare-se, ne conduce direct la înțelepciunea vârstei. Uneori încercăm să ne relaxăm departe de iureșul evenimentelor, pentru a le urmări dintr-o parte. Ca persoane predispuse căutărilor spirituale, intuim că doar încetând să căutăm, putem găsi ceva în cele din urmă. Departe de agitația urbană, preferăm să ne adâncim în relații profunde, bazate pe afecțiune și intimitate. Ades devenim pentru lumea de-alături anume cei care-i ascultă și-i susțin pe alții: le putem da un sfat, exprimăm un gând care poate fi luat în considerație. Atitudinea lor ne permite să ne simțim încrezători în fața îndoielilor și dificultăților vieții. În același timp, să nu ajungem la extreme, să nu renunțăm la dorințele proprii, întrucât riscăm să ne transformăm într-un cocon emoțional, care poate deveni tot mai impenetrabil pentru cei din exterior… Deci, tributar înțelepciunii – ne asigurăm că ea rămâne o parte a relațiilor fructuoase și pașnice cu oamenii din jur… Despre Radmila Popovici vorbesc. Și ce oglindește albia versurilor sale.

     Vârsta discernământului. Firavă și luminoasă, Radmila conduce nava poeziei ca un adevărat căpitan. O minte critică, analitică, reflexivă, tocmai de aceea preferă emoțiilor impulsurile raționale. Știe să stabilească obiective, pentru a-și duce proiectele la bun sfârșit, să creeze liniștea pe care o adoră, dar și să răspundă dorințelor și nevoilor celor care o abordează. În relațiile cu oamenii, este foarte tandră, sentimentală și sinceră, precum este și opera ei poetică, plină de autenticitate și profunzime, în care se contopesc lumea reală și imaginația în același timp. Reacționează la orice situație vulnerabilă și este mereu dornică să-i ajute pe cei nevoiași.

     E foarte ușor să-i distingi scriitura dintr-un milion de versuri. Inegalabilă, Radmila, și ne mândrim că este a Noastră! Româncă-basarabeancă, moldoveancă, franțuzoaică la chip, cu ganduri pline de poezie și iubire. În special, pentru Familia ei. Activă, responsabilă și perseverentă, antrenată în consolidarea relațiilor interumane, prioritare fiindu-i aprecierea și fiabilitatea în cercul familiei și al fiicelor sale dragi. Totdeauna visătoare, mai mult aeriană, uneori neînțeleasă de cei, care nu au tangențe cu poezia și firile poetice. Un gen de femeie – Coco Chanel, franțuzoaică tipică ambițioasă, șarmantă, agreată de lumea bună. Nici măcar invidiată nu poate fi, intr-atât e de fragilă și gingașă, ca un copil pe care dorești să-l netezești pe cap pentru tot ce reușește să facă. Bărbații o adoră pentru senzualitatea, feminitatea și agerimea ei, pentru vocea-i caldă, fenomenală de orator, lipsită de tonul sever. Pare că niciodată nu se ceartă, eu n-am auzit-o ridicând tonul. Din nou, Radmila, poetă talentată, actriță, frumoasă, elegantă, cu un stil vestimentar aparte – o floare cu calități umane pe care le descifrezi în versurile sale, pentru că ea știe să răscolească adâncurile sufletelor. Cel mai important – versurile ei exprimă ideea prețuirii omenești, a iubirii nemuritoare, și a celei dintre Femeie și Bărbat… O caracterizează spontaneitatea, surpriza gândului fulgerător, dar, ca o prizonieră a vieții, suferă, exprimând durerea omului de rând, în special, durerea femeii. Versurile Radmilei sunt scrise ca-ntr-un vis în care nu există reguli. Ultimele ei cărți au omis și rima. Într-adevăr, cine a inventat rima? Nu e ușor să-ți exprimi gândurile și emoțiile, care să fie clare pentru toți, dar ea o face atât de îngenios, încât ai impresia că anume așa trebuie să fie poezia și nu altfel.

Zilele acestea Radmila vine cu o aniversare destul de fragedă pentru silueta ei aproape transparentă de 25 de ani și, ca să-i dorim „La mulți ani!” ar trebui să crească și să înflorească până la o sută și nici atunci să nu se oprească… Sănătate de-ar fi! Plăcut e să te odihnești în lauri fără să te gândești la orizonturi noi…

Iar versurile ei deschid aceste orizonturi și tot ce înseamnă viață, e să te regăsești în așteptările tale! Radmila Popovici, pe lângă poezie, scrie și proză scurtă poetică, un alt stil, dar și continuă să scrie texte pentru cântece. Ține la cărțile sale ca la niște copii. Dar mai des citește din: ”Mi-s”, ”Intimatum”, ”Urâta”

/Ping-pong/

”limbile visului
mă aruncau în aer
minge
de ping-pong
deasupra caselor
bolnave de una
și aceeași

trăiam în sfârșit

libertatea
balonului de săpun

fericirea e o furtună
scapără când uiți

să vrei

până te sparge
spinul
primului gând” (Radmila Popovici)

Sunt o singuratică, prefer să coexist în propria mea lume. Știu că Dumnezeu ne oferă doar ce este pe măsura puterilor noastre. Intuiesc, că și Radmila este o solitară, care trăiește mai mult în lumea ei creativă, specific pentru o Fecioară, ca zodie. Îi sunt recunoscătoare Domnului că ne-a unit în spațiul virtual, apoi și la întruniri mondene, mai târziu – prin  „Clubul Impresii din viață și cărți”, care ne leagă în continuare… Cel mai mult îi doresc Radmilei să fie fericită – atunci le va avea pe toate, zâmbind! Doamne ajută!

SV


6 comentarii

Ciudată lume independentă


Am înțeles un lucru. Oamenii au uitat complet cum să comunice. Și mi-am amintit de romanul lui Bradbury, cu ziduri țipătoare și televizoare urlând în fiecare casă. Unde soțul nu-și amintește cum a făcut cunoștință cu soția. Unde fiecare – așa și așa, se… gândește doar la sine. Nu privește mult timp în sus, la stele sau la cerul senin, unde nu se țin de mâini, nu se bucură de mireasma florilor de câmp și nu suflă în fulgile păpădiilor…

Ray Bradbury avea temeri în privința dezvoltării civilizației informaționale și realizările ei tehnologice. Realmente, a prezis corect urmările, atunci când menționa că tehnologia informațională va scoate toată omenirea din brațele Spiritului… Din brațele Iubirii. Bradbury a scris despre acestea în prima lui carte ”451 de grade Fahrenheit”.

Despre cum va deveni societatea în viitor, sau – cum poate deveni. Romanul descrie societatea anti-utopică a viitorului, și de fapt, – societatea noastră adusă la  punctul absurdității. Bradbury a inventat un stat, unde este interzis în mod legal să citești și să păstrezi cărți. Pentru corectitudinea politică și liniștea comună, nivelul general al cerințelor spirituale și intelectuale în mod artifical tot scade și degradează. Însă, se mai găsesc rebeli și fugari, cei care protestează și migrează. Nu vă amintește nimic? Ciudată lume…

Adesea se arată șa știri, cum sectoare sau sate întregi se plâng pe sfârșitul lumii. Se taie curentul, cică dintr-un accident cu zile întregi nu au lumină, nici contact cu lumea extraterestră. Totul este mai simplu decât în filmele americane. Și atunci, oamenii telefonează și se plâng că nu pot privi o porțiune dintr-un show raTat la TV sau o ”gunoiste” pe o rețea de socializare.

Și nimănui nu i-a trecut prin cap, pur și simplu, să stea la o vorbă de suflet. La o luminare. Poate că ar fi auzit ceva interesant. Ceva, despre care nici nu ar fi auzit în vanitatea zilei sau după peretele calculatorului… Și doar este atât de romantic, să privești umbrele jucăușe ale luminărilor, neaua de pe geam înghețată în chipuri imaginare. Și chiar încercând să discuți cu unele persoane, în cazul meu recent în stațiunea codrilor, a reieșit că nu avem ce discuta decât despre băutură și sex. Nimic mai uman. Lumea se convinge că vrea ”dragoste”, nu ”bani” doar în vorbe deșarte. O prefecătorie moldovenească stricată de IT. A început să-mi displacă acea stațiune, dar și mai grav, nu mai am încredere în oameni. Și, numai eu? Nu știu, cum reușeau să trăiască oamenii înainte, în acea epocă, fără beneficii moderne ale civilizației. Probabil, și de aceea erau mai mulți copii în familii? )

Oamenii stau cu mobile la ureche zi și noapte, uitând de atenție și respect pentru cei de alături. Nu suportă pe cineva mai fericit și cu reușită. Sunt lipsiți de atitudine și sentimente firești, fără pauză… atrofiați sau zombați de Internet. Chiar și șefii mereu ascultă subordonații cu telefonul la ureche și ochii în calculator, astfel ”rezolvând” toate ”soluțiile” și problemele de serviciu pe viitor… Se uită la tine, dar nu te văd. Și guvernul se joacă cu viețile oamenilor fără frică de Dumnezeu…

Iar astăzi, sărbătorim Independența… Care Independență, – nu simt. M-o fi paralizat Internetul? Și serios, mi-e foarte trist. Poate e cazul să avem mai multe accidente de întrerupere de energie electrică, ca oamenii să se întoarcă unul la altul? Vezi, și s-a mai ieftini atunci!? Și vom găsi mai multe cuvinte pentru fiecare, și vom memoriza mai multe nume dragi, privind la stele și nori?..

Nu toate urmele se văd, și nu toate rănile se vindecă. Câteodată durerea cuiva rămâne ascunsă de toți…

Există dureri pentru care e puțin sa spui ”Iartă-mă”, dar – Domnul să ne judece!

❤  SV