Te-ai înecat vreodată-n om?

Te-ai înecat vreo-dată-n om? – Nu, pentru o oră sau moment, Așa, – pleoapele închizând, Să pierzi a timpului noțiune?

Atât de mult că doar la un gând, Să simți a neuronilor rotire, Să-ți bată inima cu ritm, Tu să dansezi la nebunie…

Să mori de dragoste-n tihnă. Ca-n focul înghețat când te atinge, Strigând surprinzător, de fericire, Și brusc să simți ce dur te frige…

Din interior – un strigăt pierdut. Suficient cât pentru o clipă să fii a lui, Pentru a uita ce-a fost neplăcut, Atunci când te cuprinde el, și nimeni altul…

Afaceri? Probleme? – O, Doamne, lăsăm pentru-apoi… Eu nu știam că-n veacul 21, Aceste simțiri se adună-n -doar-unul, Că te poți îneca în omul, Fără de care nu poți respira cu anii… ❤

Svetlana Vizitiu, iulie, 2019

(Pentru Volumul ~„Îmi plac oamenii care sunt atât de puțini”)