Nu fi trist, voi veni in ospetie, tata

28 ianuarie 2021 de Svetlana Vizitiu 16 comentarii

 

Tati, tăticule, salut, scumpul meu. Eu privesc la cer și vorbesc la tine. Cred că mă auzi, cu siguranță, că mă auzi. Nu-mi vei răspunde niciodată, poate doar în vis…

Pe 30 ianuarie te-am putut fi omagia, ai fi implinit 85 de ani, am fi sărbătorit împreună în familie la masă mare cu bucate, să-ți cântăm, să recităm și să-ți urăm ceva frumos la fel ca întotdeauna, din toată inima… Tu și la o sută de ani ai fi fost mai tânăr ca ceilalți cu spiritul, la fel – ai fi cântat și chiar să ne aduni la frigăruie vesele…

Lacrimile mă podidesc, prietenele îmi spun să mă calmez, că ele îți fac rău acolo sus. Știu că bunul Dumnezeu nu va permite, ne va ierta pe toți și te va odihni cu cei drepți… Sănduța mereu te visează, că stați de vorbă. Îți mulțumesc că ai prevenit-o de boală, și deja își revine și ea din cumplitul Covid…

– Tată, tăticule, ce mai faci acolo? Dureros, știu că nu te mai întorci… Să mă ierți pentru toate amărăciunile care ți le-am provocat cândva, oricum, tu mereu ne-ai spus că niciodată nu te poți supăra pe noi, copiii tăi. Mama repeta mereu că ești / ai fost om de aur. De ce realizăm aceste calități mai mult după ce pierdem cei scumpi nouă? Mama uită că ai plecat, îi pare că ești în continuare în odaia ta la ecranul mare cu știrile politice sau sportive, de care mereu ai fost pasionat… Și eu cu asta mă calmez, uit pe-o clipă, și apare ceva frumos, – eu gata să te sun imediat să te bucur cu noutățile mele… Dar…

În viață nu ne mai întâlnim, doar în vis… Tată, tăticule, cum așa, dragul meu? Mereu ai fost tânăr cu spiritul, tânăr și voios în orice comunicare, chiar dacă nu întotdeauna ai fost înțeles… Mă doare că nu te mai întorci înapoi. – Iertat să fii de bunul Dumnezeu… – Greu trece timpul, și cum noi fără de tine, încredibil? Mult ne lipsești, nu mă simt în siguranță fără suportul tău moral, cu o vorbă bună…

Timpul nu tratează, doare mult. E dificil și teribil de dureros să recunoști că trupul tău e în pământul umed. De când ai plecat tot plouă, și iata acum ninge abundent… Vin zile însorite, o zi frumoasă, tu – bucuros că am venit la mormântul tău, plecându-mă-n-genunchi, mă voi ruga la tine, apoi voi spune ”pa, tăticule”, eu voi reveni… Mormântul devenise casa ta pentru noi – de-alături, Și cerul Raiul tău, Suntem aproape de iertarea Lui prin tine… Clipe de iubire, liniște și pace-n suflet.

Tată, nu fi trist, eu voi veni din nou în ospeție… Lumânarea arde dusă de vânt, amintirile și imaginile tale ne bucură, însă-mi este greu să le privesc fără să plâng… Ești viu și mereu alături de noi… ❤ Te iubim, tăticule!

La Multț ani, alături de Domnul, Tată! ❤

(#Svetlana_Vizitiu – în memoriam #Vasile Vizitiu (n. 30 ianuarie 1936 – m. 11 decembrie 2020)

Onoare și amintire binecuvântată, tată!

Vă rog să mai rămâneți cât puteți