Mamă, vers de dor

8 martie 2019 de Svetlana Vizitiu 6 comentarii

La cine alergăm când tristețea apare,

Teodora Vizitiu, Alexandra Marta

Pe cine strigăm când ne doare,

Genunchii cui se transformă în pernă,

Atunci când în suflet focul ne arde?

Și cine a-nventat cuvântul ”Mama”

Cine l-a rostit dintâi?

Atât de drag, atât de-aproape,

Important pentru fiecare din noi! –

Ce este aici, ce miracol apare,

Vorbește Ea, și – spiritul se întretaie

Atât de luminos, nativ și drag,

Blândețea mamei: un lucru vag.

Mâinile mamei, aripi în ger,

Ne încălzesc, ne protejează,

De suferințe, pierderi și negi,

De pericole și de dureri…

Ochii mamei – sunt norii,

Lacrimi înghețați de ceruri,

Ne urmăresc și ne veghează,

Un Soare care luminează…

Nu contează, oriunde vei fi,

Oricare oră, oricând vei veni,

Mama te așteaptă, mama e aici,

Te va cuprinde, te va liniști…

Din nou e bine în suflet,

Oricât de grea e clipa,

Imediat observi un zâmbet:

E mama, te-așteaptă în prispă…

• Aminte, mamă, – te supăram,

Atât de răbdătoare, ne iertai…

Și tinerețea parcă ai prins-o în ram,

Alături, și noi suntem în rai…

Mereu cu întelepciune, în tăceri, –

Binecuvântată! Inima cu dragoste e plină…

Mămică, iartă-ne, de mii de ori!

Din nou, în prag vii cu o lumină!

Din nou ne vei cuprinde,

Ne vei binecuvânta,

Discret ne vei asculta,

Și, din nou ne vei aștepta…

❤

8 Martie 2019, Svetlana Vizitiu