Stația Nunta din Chișinău

12 septembrie 2017 de Svetlana Vizitiu 11 comentarii

De ce există atât de multe femei nefericite? De ce bărbații se simt mai ușor, dacă nu prima, vine a doua, a treia… și el este fericit? De ce responsabilitatea de a rămâne cu copiii după divorț, la fel cade pe umerii femeilor, iar fostul ”mârlan” și aici e fericit în noile lui aventuri amoroase? De ce femeile poartă o persoană pentru toată viața și emoțional depind de bărbați?

Deci, imaginați-vă un microbuz aproape pustiu care se târâie ca un melc pe străzile din orașul Chișinău… La o stație întră o doamnă destul de simpatică, în opinia mea, circa de treizeci de ani.  Nu vă dau detalii despre înfățișarea ei, voi spune doar că nu-i lipsește nimic din cele atrăgătoare. Iar după ea urmează sărind cam brutal un bărbat, la fel de aceeași vârstă, cu un sac mare și greu. Rutiera se urni din loc imediat și omul nu reuși să-și frâneze pasul, împingând-o pe doamnă și călcând pe piciorul ei.

”Ei, și ce sunteți ca un elefant, într-adevăr…” a spus ea supărată. ”Chiar nu se poate mai atent?!”. Bărbatul se uită vinovat în ochii ei și-și ceru scuze. Dar femeia nu se stăpâni și continua cu ”trebuie să fiți mai delicat”.

Și aici omul a vorbit cu suflet cuvintele, prin care a încercat să-și exprime durerea și tristețea lui. ”Doamnă, doar ați văzut că n-am făcut-o intenționat, cu atât mai mult că v-am cerut scuze, și ce pot eu să mai fac ca să vă calmați, în cele din urmă?”

Eu, personal, în acel moment mă așteptam la orice răspuns, însă… chiar și mie, cu cinismul meu nativ și brutalitate țărănească, nici prin cap să-mi treacă la ce poate ajunge o minte de femeie șmecheră! Ei, sunteți gata?

”Ce, ce, de nevastă luați-mă, domnule!”

Șoferul surprins opri brusc autobusul, iar în salon s-a instalat o tihnă neobișnuită. Chiar și fetița de cinci ani din spatele meu, care a vorbit tot drumul, a tăcut. Astfel a continuat liniștea timp de un minut-două, fiecare rumegând surpriza celor auzite. Vreau să menționez că pe fața femeii la momentul respectiv nu a fost măcar un indiciu la o glumă. Eu, cu firea mea nărăvașă, n-am răbdat (ei, cum fără mine astfel de istorii) și… am spus provocător:”Auzi, omule, da, răspunde ceva, nu vezi că publicul așteaptă?” El se uită la mine, apoi la ceilalți, a trecut cu privirea la femeie și răsună:

”Mă opresc la următoare stație, mergeți cu mine?”

”Da.” cu toată puterea vocii sale a răspuns ea.

”Bravo!” a răsuflat tot microbusul ”emoționat” și se auziră aplauzele. Iar ”supărata” și ”elefantul” într-adevăr au coborât împreună la stația următoare…

”Mă numesc Veronica” a spus ea, atunci când coborau și el i-a oferit brațele sale la ieșire.

Ușa se închise. În urma lor se ridicau alți pasageri, iar autobusul încă vre-o cinci minute surprins de cele întâmplate stă pe loc. Se pare că și șoferul era fericit! Apropos, stația se numește ”Nunta”! J

Vreau să cred că au rămas fericiți împreună pân-la adâncă bătrânețe…

Oameni buni, spuneți-vă ce vă doare și ceea ce simțiți, la momentul potrivit, și imediat! Nu ratați fericirea voastră chiar și la supărare! Măcar îndrăzniți, nu pierdeți nimic… riscând… Nu respingeți persoanele care doresc să fie ațături de voi. Tot ce-i posibil că ei vor fi singurii care vor rămâne cu voi, în cele mai dificile momente ale vieții. Doamne ajută! Să fiți binecuvântați! ❤