Un caz de la poliția rutieră din Minnesota. Poliţistul povesteşte:
– Într-o zi, am oprit o doamnă în vârstă pentru excesul de viteză pe autostrada 210, 197 mile, imediat la est de orașul McGregor, Minnesota. I-am cerut să-mi prezinte permisul de conducere, înregistrarea și asigurarea. Doamna mi-a dat toate actele.
Am fost oricum foarte surprins (având în vedere vârsta ei avansată), atunci când am găsit printre acte şi licență pentru a purta armele ascunse, și am întrebat dacă ea este înarmată în momentul respectiv
Doamna a răspuns că, da, ea are un pistol de calibru 45 în compartimentul pentru mănuși. Ceva m-a făcut să o întreb, dacă mai are arme în afară de cel pomenit. Ea a răspuns că, da, ea mai are un Glock de 9 mm în consolă centrală. În acest moment, am întrebat-o: „Asta e tot?” „Nu, – a spus ea – mai este încă unul de 0.38 în poșetă”. Atunci, am întrebat-o, de ce-i este atât de frică?
Doamna m-a privit iscoditor și a spus: „Da, de nimic, la naiba, nu mă tem.” 😀 De ce avem frică noi, moldovenii? La noi, într-adevăr, nimeni nu vrea să se reformeze. Nici „elita”, nici oameni. Pur și simplu, cei care nu au posibilități, invidiază pe cei care din întâmplare au dat de bunăstare sau… putere. Reformele – sunt o dorință de a ne schimba pe noi însine, dar acest lucru este foarte dificil și incomod. Și, uneori, chiar costisitor… și orgoliul roade. La noi este firesc și convenabil ca 1% sa castige cei 50%… De aceea, și trăim în RSSM.
Peste 85 % dintre ruși consideră, că statul lor este cel mai de temut în toată lumea, și 75% cred că asta e bine. Mi-am amintit, cum atunci, în copilărie, la noi în raion a apărut un câine turbat, așa unul mare, negru… Și, desigur, pe toți i-a apucat o frică teribilă. Proprietarii de animale se temeau pentru câinii sau pisoii lor, toți se temeau pentru copiii lor, și pentru sine, de asemenea. ) Cam trei-patru zile de spaimă. Și-apoi, câinele a fost împușcat de serviciul comunal și toți au încetat să se teamă. Asta e tot. Pur și simplu, – o simplă analogie…
Oare de ce o babă ”poartă” asupra ei în SUA trei puști? 😀
La naiba, cu frica!
20 ianuarie 2018 la 23:36
sveta comentez corect la noi educatia din copilărie și familie nu este. la romini în Moldova să educat o clasa modernă civilizată iar rușii la denunturile unor marginali bietivi au fost exterminati. rădăcinile au fost tăiate. peste un timp cînd la noi nu unul va conduce dar massa se vor întoarce oameni din străinătate băștinașii nostri și vor instaura democratie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
17 ianuarie 2017 la 13:01
Buna ziua Svetlana !
Chiar daca nu spuneai, tot ATENT citeam iar asta o fac din obisnuinta stiind ca de fiecare data ,
” printre randuri ” bine ticluite, de multe ori,se acund si idei ” trasnite ” ( nu ma REFER la tine in special , ci, asa, in general ) ! 🙂
Cat priveste intrebarea versus ” BABA” din postare,
daca nu-i cu suparare, raspunsul la a ta intrebare,
este simplu de ghicit ! 🙂
– In SUA , legea permite sa porti oricate ARME vrei daca ai PERMIS pot-ARMA si daca ARMELE sunt inregistrate la magazin si luate in EVIDENTA de politie ! 🙂
” La naiba” 🙂 ,
ieri , dupa masa de pranz, trecand prin casuta-mi virtuala
la commentul nr.crt.4 ai pus o INTREBARE ! 🙂
Ti-am raspuns imediat dar, spre mirarea mea, nici pana ACUM nu ai trecut pe acolo ca sa afli RASPUNSUL la INTREBAREA pusa de tine ………………………………..
– Atunci, ” la naiba” 🙂 , pentru ce m-ai INTREBAT ??? 🙂 🙂 🙂
O zi pe plaul ❤ tale, Svetlana si NU uita, te astept sa afli RASPUNSUL la INTREBAREA ta ! 🙂
Aliosa 🙂
ApreciazăApreciază
17 ianuarie 2017 la 11:17
cititi atent, sper sa intelegeti unele lucruri… pana la urma
ApreciazăApreciază
17 ianuarie 2017 la 2:15
ApreciazăApreciază