Dina Ciocanu. ”Fântâni fără ciutură”

12 decembrie 2016 de Svetlana Vizitiu 34 comentarii

In cadrul relansarii romanului Fantini fara ciutura, autoarea Dina Ciocanu a descris adevarul real prin care au trecut chiar rudele si prietenii ei, unii au rezistat, altii nu. Durerea a fost enorm de mare, persista si in prezent. Nu ai cum sa inventezi aceste lucruri precum incearca sa ne dezinformeze unii ”experti” in istorie! Dramele poporului nostru au fost prea mari, raman in memorie, si ne relateaza oamenii adevarati, de la om la om, de la strabuni la generatie urmatoare! Statul si in prezent este destabilizat, geopolitica si regimurile politice merg intr-un pas in orice sistem creat, si este permanent favorizat de demnitarii care vin si pleaca. Ce au facut si continua sa faca? – mii si mii de jertfe omenesti, printre care sunt emigrantii moldoveni… Nu putem privi doar inapoi, dar trebuie sa ne amintim pentru a sti cum mergem Inainte! Sa nu mai intoarcem mentalitatea din trecut. Dar sa luam un pic de omenie din toate care au fost, e bine sa tinem minte! Doamne ajuta! / S. Vizitiu/

Pentru unii, trecutul e asemenea pomului pe care l-ai sădit şi îngijit, iar acum guşti din fructele sale dulci. Pentru alţii, trecutul nu e altceva decât un plod degerat, al cărui gust încerci să-l uiţi. Un lucru însă este cert: dacă ignori trecutul, rişti să pierzi viitorul. Ori, esenţa viitorului nu e în ceea ce va fi, ci în aceea cum va fi.
Trecutul e asemenea unei umbre. Încetăm să-l observăm, dar ne însoţeşte la fiecare pas. Viitorul e asemenea unei raze de soare. Din ce direcţie nu ar lumina, umbra nu va înceta să ne călăuzească.
Întrebarea pe care fiecare dintre noi trebuie să şi-o pună la un moment dat este: vreau eu oare să devin una cu umbra, sau prefer să mă contopesc cu raza de soare?
Lucrarea artistică „Fântâni fără ciutură” ne dezvăluie calea pe care încearcă s-o parcurgă protagoniştii, încercând să iasă din umbră, cu speranţa de a vedea acea rază de lumină care le-ar tranforma simpla existenţă în ceva ce poate fi numit „viaţă”.
Opera Dinei Ciocanu se axează pe acele valori care determină calitatea vieţii: speranţă, curaj, dârzenie, acţiune. Totodată, lucrarea scoate în evidenţă şi acele vicii care pun în pericol însuşi sensul existenţei: smirenie, frică, laşitate, refugiere. Dar care sunt valorile pe care le-ai acceptat tu? Răspunsul la această întrebare va determina modul în care vei percepe esenţa lucrării „Fântâni fără ciutură”.
Cartea este divizată în două părţi. Prima parte ne vorbeşte despre trecutul sumbru. Cine am fost şi cine am devenit. Ce am avut şi de ce am fost lipsiţi. Sub aspect istoric, autoarea redă evenimentele pe care toţi le cunosc, dar despre care mulţi preferă să nu vorbească: ocupaţia sovietică în toiul celui de-al doilea război mondial; tranformarea individului şi lipsirea acestuia de individualitate; comdamnarea personalităţii în favoarea „interesului comunităţii”. Pentru a supraveţui infernul, eroii au fost nevoiţi să treacă prin foc: foamea, deportările, pierderea celor apropiaţi şi renunţarea la toate drepturile naturale în scopul prezervării unui singur drept oferit la naştere – dreptul la viaţă. Autoarea pătrunde în conştientul nefericiţilor indivizi şi scoate la suprafaţă starea sufletească a fiecăruia din ei. Lecturând acele pagini, te simţi în pielea lor. Priveşti evenimentele tragice prin ochii acestora. Îţi ştergi cu durere lacrimile pe care ei le varsă. La finele primei părţi, ajungi să conştientizezi, cu tristeţe, că fiecare din indivizii protagonişti şi antagonişti sunt, de fapt, reflectări palide ale apropiaţilor noştri care au supraveţuit acea perioadă întunecată sau care au fost sugrumaţi de ea.
A doua parte a lucrării „Fântâni fără ciutură” ne dezvăluie viaţa celor care au supraveţuit regimul totalitar de ocupaţie sovietică după căderea acestuia şi după obţinerea „independenţei” de către patria mamă. Un nou capitol din viaţă, un nou set de provocări. Ori, căderea imperiului asupritor nu echivalează cu anihilarea elementelor nocive ale acestuia. Mai mult decât atât, atrocităţile care ne sugrumau deschis, continuă să facă acelaşi lucru, dar într-un mod mai subtil, de după culise. A căzut cortina de fier, dar peretele a rămas. Unii încearcă să sară peste el pentru a găsi lumina, alţii preferă să se adăpostească în umbra lui. A doua parte a lucrării relevă în mod egal soarta ambelor categorii. Protagoniştii încearcă să recapete ceea ce au pierdut, ceea ce le-a fost luat. Antagoniştii, pe de altă parte, tind să prezerveze cenuşa focului care a inhibat miezul vieţii generaţiilor trecute. S-a schimbat regimul, dar nu s-au schimbat mijloacele. Regăsim aceleaşi stări: durere, suferinţă, asuprire. Totodată, acestea nu reuşesc să stingă complet speranţa, tendinţa şi individualitatea. Vor face oare faţă eroii noilor provocări? Vor reuşi să renunţe la viciile trecutului pentru a crea un viitor mai bun? Răspunsul la aceste întrebări le veţi afla la finele lucrării.
Stilul de expunere ales de către autoare este unul hibrid. Evenimentele sunt redate prin prisma viziunii personajelor, în diferite momente ale istoriei. Expunerea ordinară este însoţită de elemente de abstractism. Rolul acestor elemente este de a marginaliza unele momente cheie şi de a scoate în evidenţă diverse stări care nu pot fi redate prin prisma caracterizării obişnuite.
O trăsătură specifică a lucrării este abundenţa simbolismului. Denumirea satului de unde începe totul, clopotniţa, voievodul, deplasarea continuă a cadavrului, şopârla, laboratorul, vârtejul şi fântâna sunt doar câteva din multiplele simboluri care oglindesc un adevăr umbrit. Farmecul acestor simboluri constă în aceea că permit cititorului o libertate a interpretării limitată doar de imaginaţia acestuia.
Lucrarea nu va pune toate punctele pe „i” şi nu va oferi răspuns la toate întrebările. Aceasta nici nu este necesar. Vindecarea rănilor trasate de regimul totalitar e un proces continuu, care persistă şi în ziua de azi. Zidul ce ne desparte de valorile sufleteşti prejudiciate nu poate fi doborât dintr-o dată, ci trebuie înlăturat cărămidă cu cărămidă.
O ultimă întrebare la care nu găsim un răspuns evident constă în aceea ce reprezintă „fântâna fără ciutură”. O fi o stare la care încercăm să ajungem fără să avem mijloacele necesare? Sau poate o promisiune ce nu poate fi realizată? Într-un final, răspunsul la această întrebare îl vom găsi nu pe faţa paginelor cărţii, ci în adâncul propriului suflet. /recenzie de Eugeniu Cataveica/

”FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ este istoria mea și a ta, a noastră. Dina Ciocanu arată durerea unui neam și puterea acestuia. Totul în 352 de file de suflet și viață”.

       Despre autoare: Nu este o persoană foarte sociabilă, nu vorbeşte mult, dar atunci când dispune de timp liber, te ascultă ore în şir fără să te întrerupă. Destinul adesea îmi oferă cunoştinţe cu personalităţi interesante, a căror poveste de viaţă ulterior devine publică. Una dintre ele (mai apropiată de suflet) este prietena mea frumoasă şi modestă, Dina Ciocanu, cu care ne-am cunoscut la o maternitate din Chişinău, cu timpul ne-am legat şi mai strâns prietenia. Au trecut peste 22 de ani, lipsa de timp şi depărtarea cauzată de multiplele migraţii ale Dinei în căutare de sine, în munca depusă pentru a-şi ajuta financiar familia şi în scrierea celui de-al doilea roman care este gata de editare, – toate acestea nu s-au răsfrânt asupra relaţiei noastre, precum se întâmplă deseori cu alte persoane cu care ne întâlnim zi de zi… Am înţeles că anume de caracterul Dinei depinde comunicarea şi starea noastră de spirit, pentru că eu, într-adevăr, sunt o persoană foarte greu de tolerat în discuţii. O prietenă, cu anii departe  de tine, şi în acelaşi timp, mereu aproape la nevoie – în orice moment critic sau cel aniversar! Am învăţat multe lucruri de la ea despre dezvoltarea personală, întru modelarea Eu-lui propriu, – de fapt, a fost o etapă în viaţa mea, când am realizat că nu mai pot continua să fiu precum am fost şi contribuţia Dinei este enorm de mare (ea nici nu ştie despre acest lucru).

      S-a născut de Sf. Andrei,  pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. A scris un roman ‘’Fântâni fără ciutură’’, omenirea încă va cunoaşte progresul acestei cărţi în următorii ani ai secolului XXI. Munca Dinei Ciocanu asupra acestei lucrări îmbină starile de spirit decadente ale istoricului Iurie Colesnic, stilul subţire clasic al surorilor Bronte, realităţile dure ale deportărilor secolului XX şi ale timpului nostru prezent… Capitolele cărţii sunt pătrunse de emoţii, tonalitatea lor nu este dată să fie cunoscută tuturor. Dragostea şi recunoştinţa pentru soţul ei Mihai, pentru copiii Eugeniu şi Nicu şi nepoţelul micuţ… Pentru Pământul pe care s-a născut. Acei care au citit cartea Dinei (un alt roman va apare în curând), vor retrăi mult timp istoria scrisă de ea, genial şi atât de simplu şi apropiat nouă, redată prin confesiunile soţului şi familiei lui. 

‘’Fântâni fără ciutură’’ Dina Ciocanu.  Valoarea istorică a acestui roman nu este pusă la îndoială! Acest monument, strâns legat de istoria unei perioade importante din a doua jumătate a veacului XX, – Basarabia, oamenii şi deportările, – toate se întrunesc în acest roman. Problema accentuată de autoare este mult mai vastă. Sunt scoase în relief lucruri intangibile, care sunt mult mai importante decât cele materiale. Sunt acelea care formează identitatea naţională! Însă aceste lucruri le poate realiza doar o persoană cultă şi educată, care are principii şi este capabilă să conştientizeze valoarea istoriei şi culturii noastre naţionale. Şi dacă omul e unul indiferent, ignorant, atunci nici nu are nevoie de explicaţii. Omul care ţine la Patria lui va înţelege. Cu părere de rău, majoritatea funcţionarilor, ajungând la poziţii înalte, nu realizează ce înseamnă o istorie veritabilă, ce înseamnă patrimoniul cultural şi cât de dificile sunt consecinţele pierderilor… Dificile de înţeles pentru demnitari, dar nu şi pentru noi, urmaşii:

”…Acel cineva îi șopti lui Vlaicu să tacă – va vorbi el și îl va scoate degrabă de sub arest. Profesorul îi spuse obosit că nu are nevoie de dânsul. Privindu-i în ochi pe acei de-i hotărau soarta, se apără singur, povestindu-le despre niște amintiri de-ale tatălui său, despre beciurile prin care trecuse, începând de la Fântâna Albă. Câte fântâni de acelea fuseseră și, după atâtea decenii, câte vor mai fi fiind, dar nu cu apă cristalină, ci pline de lacrimi și de durere? Îi întrebă: câte? și aşteptă răspunsul. Se suciră nerăbdători în fotoliile înalte, priviră plictisiți.
Trei zile… cinci zile… fără apă și aer, jumătate de viață… viața întreagă… fără țară și identitate… Cam acestea fură verdictele.”

– Vă recomand cartea! Urmaşii noştri au tot dreptul să cunoască istoria şi tradiţiile naţionale din trecut, întru păstrarea acestor valori nepreţuite!

La mulţi ani, dragă Dina, dragă prietenă! Ani Fericiţi şi mulţumiţi de viaţă şi de prieteni în continuare! Realizări furtunoase şi cât mai multe cărţi reuşite !..

”Fântâni fără ciutură este istoria unui neam, este povestea unei familii, care transmite din generație în generaţie dragostea față de neam, limbă și tradiție. Vă invităm să retrăiți alături de eroii cărții istoria noastră, a tuturor, a bunicilor noștri. Nea David, Vlaicu, Sofia, Alexandra sunt cei care își trăiesc viața, unii fiind deportați, alţii existând cu durul adevăr că au fost lipsiţi de dragostea de mamă, tată, bunic. Atunci, un sistem a distrus suflete, familii, totuși noi ne-am păstrat dragostea față de patrie. Astfel, Dina Ciocanu a transpus cu o deosebită măiestrie viața unui popor într-un singur roman, unul care îți atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului.” (Eugeniu Caţaveică)

Dina Ciocanu:„Acum pot răsfoi în voie şi astfel să-mi împrospătez amintirea despre clipele frumoase de la evenimentul de ieri, la care au participat persoane de valoare, căror le sunt recunoscătoare pentru că au crezut în cartea mea, au citit-o şi au găsit în suflet un loc aparte pentru ea. Cât de profund a vorbit Veronica Pirlea-Conovali, care a studiat din cărţi şi pe viu destinul tragic al românilor basarabeni, concluziile găsindu-şi încununare în câteva cărţi editate! Am fost plăcut surprinsă când am înţeles că, în fond, avem aceleaşi căutări (după lecturarea cărţii ei „Destăinuiri de pe lumea cealaltă”). Cât de emoţionant s-au prezentat elevii de la Gimnaziul „Nicolae Costin”, dirijaţi de doamna profesoară de limba şi literatura română, intrigaţi de cartea mea de către directoarea Gimnaziului, doamna Silvia Guzun, pe care am simţit-o sensibilă faţă de tot ce-i românesc! Doamna Mariana S. Ţăranu m-a surprins prin cunoaşterea perfectă a cărţii mele, chiar dacă au trecut mulţi ani de la lecturare, şi printr-o atitudine adânc trăită faţă de mesajul lucrării. Aliona Carafizi, directoarea Gimnaziului „Sărăţica Nouă”, a pus umărul, pe timpuri, la limpezirea unor momente din capul meu, când eram în căutare de detalii la temă. Niţu din roman a trecut şi prin satul ei, şi ea a intuit lucrul acesta,mi-am dat seama ieri din discurs. Mariana Vatamanu, prietena mea dintotdeauna, poate unicul martor al trăirilor şi căutărilor mele, în perioada când în mintea mea se contura mesajul cărţii, mi-a amintit de acele vremi. Dacă Burca Rodion, nepotul meu inteligent, a spus că e de acord cu ceea ce am scris eu, atunci mă bucur că mesajul a ajuns şi la sufletul tinerilor, deci sămânţa şi-a găsit solul fertil şi va da roade. Am primit ieri şi aprobarea caldă a părintelui Iurie Hemei, care, chiar de e destul de tânăr, cunoaşte acea perioadă tragică a românilor basarabeni din confesiunile bătrânilor care calcă pragul bisericii lui. Maria Gogu a găsit paralele între Siberia din romanul meu şi Siberia pe care o descoperă azi prin Expediţiile Memoriei. Emoţiile Elenei Eţcu mi-au demonstrat că cele citite i-au atins sufletul – oare trebuie ceva mai mult pentru un condeier? Chiar şi Victor Stepaniuc, care mi-a criticat cartea, a făcut-o cu indulgenţă, lăsându-mi loc pentru a-i destrăma unele rezerve cu care a rămas după lecturarea „pe diagonală”. Cu câtă duioşie a venit la eveniment Olga Trudov-Mațarin (iertaţi-mă, Olga, pentru…)! Svetlana Vizitiu de ani de zile vorbeşte în scris despre romanul meu, prin articole, recenzii, promovări – scumpa mea prietenă! Maria Şalaru a venit cu tristeţea că nu a putut finisa romanul, pentru că i „l-a furat” cineva din birou – iar eu doar mă bucur de asemenea furturi, întrucât ele denotă interesul pentru carte. Vlad Pohilă e primul scriitor care a apreciat romanul, ca mesaj şi limbaj, şi l-a ridicat la importanţa cuvenită. Iar despre talentul de moderator pot să zic doar că l-am admirat mereu. Să mai zică cineva că ieri a fost un eveniment neîmplinit! Nu va zice… Vă mulţumesc, dragi prieteni… ai mei şi ai cărţii!”

Alte surse:

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu/bio

”Mă numesc Dina Ciocanu. Mă trag din nordul Moldovei, m-am născut în Rediul-Mare, Donduşeni, am copilărit în satul Ocolina, raionul Soroca. Prima mea specialitate a fost soră medicală de reanimare. Am lucrat 10 ani în secţia de reanimare a Spitalului Republican pentru copii. Între timp, am absolvit facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova. Am lucrat 1 an la catedră, în calitate de laborantă. Predam şi ore de gramatică…”

https://www.facebook.com/fantanifaraciutura/

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu