Navele frunzelor ruginite plutesc în bălțile cu stropi de ploaie… În viața asta fiecare are nevoie de cineva… De un pic de căldură, și chiar de tristețe… Și depărtarea e atât de transparentă, și… distanța e imprevizibilă. Pustiu e drumul…
Mă clatină viteza înceată, și plânge geamul pentru mine. Eu… doar admir blândețea timpului de toamnă rece, prin alinierea arborilor plutind, cu frunzele îngălbenite fluturând, și anii care trec, și mă apun pe mine cu momente nostalgice, atunci când noi cu toții eram mai tineri și credeam că vom rămâne veșnic tineri și energici…
În aceste clipe, mă flutură anotimpul prin ploaia drumurilor, în pas cu melodiile minunate ale lui Francis Goya. ’’Une concerto pour une voix’’!
– O, Toamnă, câte inimi ai rănit? Nu e depresie: nu-i permit nicun loc în mintea mea, – e pentru oameni slabi din fire. Dar, uneori e de plăcut să fii nostalgică. E un sentiment de dor atât de apropiat, o calitate, sau o trăsătură a sufletului și a memoriei mele pentru tot ce a fost mai drag din viața mea… Și vine salvarea ce rămâne în amintirea mea amuzantă, precum asfaltul drumului plutește în trecut, și totul pentru a mă pierde din nou, și din nou… să cer iertare pentru încercările permanente de a mă reîntoarce din nou.
Sufletele noastre demult în crăpături împăianjenite, le purtăm peste timpuri uneori prin lucruri amuzante. Și copacii survolează în trecut… Și lăcrimează din nou fereastra… Timpul trece, precum zbor frunzele și norii în calea mea… Toate acestea mărunțișuri amuzante ne salvează, cred eu, și trecând prin această viață fără să o cunoaștem într-adevăr, noi ajungem în pragul unui paradis ciudat. Unde viețuiesc sufletele jucăriilor noastre, și a animăluțelor noastre – spirite sfinte…
Ne este dat atât de mult! Păcat, că nu știm sau nu dorim să cunoaștem unele lucruri de valoare. – Că purtăm în noi această lume învecinată cu paradisul; Că purtăm în sine Cerul care Îl cunoaște pe Dumnezeu… Pentru nimic, dar e atât de simplu și ne este dat atât de mult să realizăm! Pentru că într-o lume cu o toamnă rece, este inevitabilă Credința în mântuirea ta, omule! Pentru că frunzele plutesc în apele bălților de ploaie, pentru că fiecare are nevoie de cineva, de iubire, chiar și unul egoist și orgolios are dorințele sale, doar mângâie-l pe frunte, oferă-i atenție… Toată lumea are nevoie de cineva! Toată lumea are nevoie de cineva! La-la-la-la-la-la
Doamne ajută! ❤ (SV)
6 octombrie 2019 la 19:39
ApreciazăApreciat de 1 persoană
6 octombrie 2019 la 19:13
ApreciazăApreciat de 1 persoană
17 noiembrie 2018 la 13:30
„Nu e depresie, nu-i permit nicun loc nici în creierul meu, ea e pentru oameni degradați…” probabil evaluarea pe care o faci e cam degradata sau cam prafuita. poate citesti demonul amiezii de andrew solomon si mai vorbim despre depresia oamenilor asa-zis degradati…
ApreciazăApreciază
17 noiembrie 2018 la 13:57
Poate judecati dupa sine? Chiar nu-mi permit… sa ma justific 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
17 noiembrie 2018 la 14:11
:)) nu ți permiți din ignoranta și datorita prejudecăților care te fac autosuficienta. Mai corectează ți și textele, chiar textul citat de mine e scris incorect. Sau probabil nici asta nu ți permiți ha ha ha
ApreciazăApreciază
17 noiembrie 2018 la 23:58
Diuras, stiti, am recitit textul si… m-am ingrozit si eu. Atatea erori ortografice, am corectat unele… Da, sunt o ignoranta. Lenesa… Pur si simplu obosesc si nu-mi place sa revin la redactari in textele mele… Scriu repejor ce gandesc sau simt fara sa modific randurile uneori. Ma scuzati, sper…
Daca e sa ma justific in continuare, recunosc ca nu sunt priceputa ”bine” la oranduirea sau formularea corecta, pentru ca am invatat totusi candva in chirilita la scoala si la USM. Dar ma starui… Respect criticile )
Multumesc. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
12 noiembrie 2018 la 1:41
Un text tare frumos! Felicitari!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
12 noiembrie 2018 la 16:47
Multumesc mult, draga Dna Emilia! ❤
ApreciazăApreciază
2 noiembrie 2016 la 13:29
ApreciazăApreciat de 2 persoane
25 octombrie 2016 la 23:59
ApreciazăApreciat de 1 persoană
25 octombrie 2016 la 23:56
Plopii de la Magdacești…mereu așteptam să ajungă autocarul să-i revăd tăcuți, măreți, martori ai trecutului. Pe când eram student, pe primul plop din direcția Orheiului era un panou informativ,- plop canadian vârstă 150 ani…În parteaa opusă – izvorul cu apă …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
24 octombrie 2016 la 8:14
Mi-a placut tare mult videoclipul postat 🙂
dar imi pare tare rau ca nu am avut cum sa-l iau cu mine …………………
O saptamana la fel de frumoasa ca si clipul in care plopii trec repede pe langa ochii tai acoperiti de acei frumosi ochelari !!! 🙂 🙂 🙂
Cu drag si prietenie,
Aliosa 🙂 ❤ 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
22 octombrie 2016 la 0:36
O lirica de suflet, m-am simtit personal in atmosfera descrisa! Frumos, si mai asteptam asemenea texte
ApreciazăApreciat de 1 persoană
20 octombrie 2016 la 0:39
ApreciazăApreciază
20 octombrie 2016 la 0:26
ApreciazăApreciază
20 octombrie 2016 la 0:25
ApreciazăApreciază