Comunitate reală sau virtuală?

13 noiembrie 2014 de Svetlana Vizitiu 13 comentarii

Mă întreb, dacă nu am devenit mai neputincioşi din cauza calculatorului şi a internetului. Astăzi, aproape nimeni nu ştie cum să folosească o hartă sau o busolă. Nimeni nu scrie scrisori pe hârtie. Nimeni nu se bazează pe memoria lui. Oare degradăm? Am şi eu o problemă cu asta. De exemplu, nu-mi mai amintesc numerele de telefon ale prietenilor, nu-mi amintesc chiar numerele părinţilor, pentru că le-am memorat în telefonul mobil. Copiii noştri folosesc internet mobil. Toate acestea schimbă percepţia noastră asupra lumii şi relaţia noastră cu ea, şi cu noi, înşine. Avem o problemă cu comunitatea virtuală, cu generaţia digitală: acestea sunt copiii care se nasc acum în epoca Internetului, – elevi, studenţi cu casca la ureche şi cei care butonează in mobile, – îi vezi oriunde… Bine-înţeles, că acest stil de viaţă poate schimba şi dezvolta mentalitatea. Nu ne mai ţinem în minte informaţiile, precum şi locul sau algoritmul. De ce să memorăm conţinutul, dacă ştim că informaţia este în calculator? Şi copiii memorează nu informaţia, dar locul sau sursa informaţiei… Degradăm… S-au schimbat vremurile, cu ele tradiţiile şi valorile. Interesul persistă în orice facem în prezent. Vine un dor nemaipomenit de timpuri când ţineam mult unul la altul, ne întâlneam la o vorbă de suflet, cu recitaluri de poezii şi interpretări de cântece… De oameni cu inimă, gata să-ţi ofere ajutor necondiţionat; acum te miri, dacă se găseşte cineva neatins de praful crud al realităţii, de ură şi invidie, frustrare, făţărnicie, avizi de bani şi reclamă…

Am trăit o zi! – cineva se mai bucură de acest fapt? Se întâmplă ca noaptea să te tot întrebi: iată, mi-am trăit ziua de azi, – am fost pentru cineva o sursă de bucurie? Este o minune, să văd în fiecare zi cerul diferit, şi nici o zi nu se aseamănă cu alta… E fericire să le observi, am ratat multe, îmi pare rău, – am fost naivă, preocupată de alte lucruri, fie, doream să le văd în roz… Bineînțeles că plâng, dar o fac în sine, iar uneori bocesc… Toate în viaţă ar fi putut să meargă mult mai bine. Îmi voi aminti mereu pe cei care m-au ajutat în vremuri dificile, şi la fel, nu voi uita pe cei, care m-au ajutat să cad. Respectiv, le multumesc tuturor. Lume bună e mai multă, doar că nu o întâlneşti frecvent… Oamenii vin să ne ajute, cautănd şi ei ajutor, fie să ne înveţe, învăţând ceva şi de la noi. Lumina care se reflectă din sufletele lor încălzesc ca un soare şi sparg întunericul în care cădem prada cu toţii ades. Şi nu trebuie să ne aşteptăm la mai multe din partea lor, – cu cât mai repede le dai drumul, cu atât mai curând vin alţii la tine. E bine de ştiut, că reclama o face nu un obiect, ci ea, – fericirea umană, pur şi simplu. La noi, mereu apar aceleaşi persoane fericite, doar că în mod diferit această fericire se datorează achiziţiilor diverse. De aceea, oamenii merg la magazin nu pentru lucruri, ci anume, pentru această fericire, care din păcate, acolo nu se vinde… Uneori, viaţa e spectaculoasă, iar atacurile ei devin un medicament pentru viitor. Pedeapsa – e o lecţie, învăţătură. Domnul ne învată pe noi, ca un Tată grijuliu. Îl pune pe fiul lui mic în ungher, pentru ca data viitoare să nu mai facă nimic rău. Copilul se rupe, iar tata îl ţine strîns de mâină, ca să nu nimerească sub o maşină. Astfel, şi Dumnezeu. Ispitele vin ca examene pentru noi, pe care trebuie să le trecem. În astfel de studii ne purificăm. Aurul se arde în foc pentru a se curăţi. La fel, şi sufletele noastre. În viaţă eşti nevoit să înduri suferinţa cu blândeţe, fără îndoială şi întrebare: „Pentru ce?” Aceasta e calea noastră. Adevăratul sens al vieţii este – să iubeşti.
Teoria se deosebeşte de practică prin ceea că încă nu a fost transpusă în realitate. Teoria mai întotdeauna câştigă pentru că oferă speranţă. De aceea, câstigă partidele fruntaşe, că au priceput deja cum să toarne apă la mălai… Oamenii nu înţeleg, că trebuie să voteze faptele, nu vorbe promise şi orezul donat ca cadou în timpul electoralei. Dar cu anii ne tâmpim şi devenim tot mai proşti, asta e realitatea! Nu poţi discuta despre gustul unui mango, dacă nu l-ai încercat. Nu poţi să vorbeşti despre credinţă, dacă nu te-ai rugat niciodată. Încearcă să cedezi, să renunţi la orgoliu, să telefonezi la Domnica sau lui Petrică, cu care eşti certat de ani de zile, să-i spui: „Dragă, să terminăm povestea asta: eu am spus ceva greşit, iar tu altceva… Hai, să mergem la un film!” Vei vedea, că la noapte ai să dormi mai bine! Alteori, te-ai certat şi imediat, strânge persoana de mâină, ca să treacă mâinia… Totul revine la tine de o sută de ori, nu în zdrenţe, ci prin stare de spirit. Iată, adevărată fericire! Ca să ajungi la ea, trebuie să gândeşti ce să vorbeşti, ce să faci… – Înseamnă a crea. Am creat Clubul ”Impresii din viata si carti”, o comunitate reală care cuprinde diverse personalităţi din Republica Moldova, fiindcă ţin la oameni, fiindcă ei sunt frumoși, dar fragili în singurătatea lor! Doar comunicând, doar stând împreună la o trapeză, poți înfrunta vulnerabilitatea, poți deveni puternic. Nu contează funcţia, vârsta sau studiile… Fiecare are experienţa şi impresiile lui de viaţă, pasiuni, cărţile care l-au marcat… Singura cale productivă e să vezi, să descoperi bunătatea, – şi trebuie să te agăţi de ea. O altă persoană poate face multe lucruri greşite, dar şi neapărat ceva bun. Iată, de acest fir şi este necesar să tragem, iar alte chestii să le ignorăm. Ca de exemplu, apartenenţa politică. Nici de partide nu avem nevoie, – avem nevoie de oameni uniţi, scopul cărora ar deveni BINELE! Binele pentru sine, bine pentru semeni…. Oportunităţile ar trebui să ne adune mereu împreună, să nu ne dezbine. Iubirea nu este doar un sentiment, ea este o acţiune. Nu contează cu ce viteză mergi spre scopul tau, important e să nu te opreşti! Şi comunitatea poate şi trebuie să acţioneze păşind pe această cale, vezi aici.  O amică grijulie mă întreabă:”Ce ai de la asta??? Să muncești pe degeaba? Mai bine mor, că nu-i pe degeaba, acolo trebuie să plătești fanfara!” Este vorba de blogul meu, că lucrez la el pe ”gratis”… Nu ştiu, de ce o fac, dar citind printre rânduri, bănuiesc că veţi simţi, de ce? – Eu nu scriu despre ceea că trebuie să „pâlpâi” cu spirite africane pentru o bătrână, oferindu-i un loc în troleibuz. Comportamentul trebuie să vină din dragoste, chiar dacă în acel moment eşti absolut indiferent, bolnav sau înfometat, – iar urmările te vor da gata. Vezi, ce se întâmplă în jur: câte persoane frumoase, fericite, uimitoare şi amuzante. Iar dacă vom vedea doar mizerie, înseamnă că mizeria e în noi: Asemănarea se conectează cu asemănarea. Înainte de a judeca şi a spurca pe cineva, priviţi-vă…

Articolul este scris pentru competiţia SuperBlog 2014