El işi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, doar că în ultimul an, au început să-l irite cumplit „drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: „Bună dimineață, Soare! Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust.
Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăcă cămaşa de noapte, si dezgolită mergea la baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi adora exteriorul, admita libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, nuditatea ei îi provoca furie… Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de „deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumni, și doar s-a răstit brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, eu sunt deja sătul de tine!
Doar că nu se grăbea să traiască după voia soțului, ea era la curent de povestea lui cu ”cealaltă”, și o cunoștea pe fata, cu care soţul ei se aventura de trei ani…
Se simțea atât de singură.
Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Însă, nu-i permitea s-o deranjeze, să trăiască precum dorea ea să înţeleagă orice moment…
Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că este bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni şi în curând… o va doborî. Primul impuls, a fost de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor și prietenilor… Cele mai grele clipe, ea le supravieţuise vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, și, în al doilea rând, – ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… – Discreţie absolută. Doar câteva colege cunoșteau toată drama, şi că în loc de deplasări, ea pleca la tratament și primea doze de radiație la Spitalul Oncologic din Chişinău…
Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centrul capitalei, unde și lucra, la o jumătate de oră distanță de casa ei. În fiecare zi, urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: „Misterul vieţii şi al morţii”; în căutare a unei soluții, din care părea că se vor găsi toate răspunsurile…
El venise la amantă, acasă, unde totul i se arăta luminos, cald şi drag. Se întâlneau de trei ani, şi în tot acest timp o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, și credea, că nu mai poate respira departe de acest corp tânăr. Astăzi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult, că o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă din nou sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. În acest moment era convins, ca ea l-a enervat chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…
S-au înţeles să se întâlnească la restaurantul Sănătatea, tot acolo, unde nu demult au sărbătorit cei 15 ani de cășnicie. Ea a venit prima. El, înainte de a veni la întâlnire, a trecut pe la casa lor, pentru a căuta actele necesare pentru divorţ. Fiind într-o stare oricum iritată, el a smuls părţile interioare ale sertarelor şi le aruncă pe jos. În una din ele găsi o mapă albastră sigilată, pe care n-o văzu înainte. A rupt banda lipicioasă de pe dosar, pentru a afla conținutul lui. Se aştepta la un ”compromat” din partea soţiei, apoi descoperi numeroase învestigații, extrase şi certificate semnate de medici pe numele soţiei. Bănuiala l-a străpuns cu o scânteie electricâ, şi un fir rece a prelins pe spatele lui… – Bolnavă incurabil! – Doamne! – Apoi, s-a băgat în laptop on-line, a dat diagnosticul în căutare, și pe display au apărut cuvinte îngrozitoare: „De la 6-18 luni”. Iar dosarul indica deja jumătate de ani de investigaţii și tratamente…
Ea l-a aşteptat timp de o oră. Telefonul lui nu răspundea. A achitat nota şi a ieşit din restaurant. Era o vreme frumoasă de toamnă, soarele nu mai frigea ca de obicei, dar îi încălzea sufletul:„Cât de frumoasă e viaţa, şi cât de bine e pe acest sol, alături de oameni, soare, verdeață...” Pentru prima oară, de când aflase de boală, ea fu cuprinsă de un sentiment de autocompătimire. A avut puterea să ascundă acest secret teribil, pentru ca să nu sufere nimeni, -rudele, prietenii. Mai ales, că această viaţă va rămâne în curând doar o amintire… Mergea pe stradă şi urmărea, cum se bucură ochii oamenilor, – pentru ei toată viața este înainte: numaidecât, iarna, apoi și primăvara! Nu-i va fi dat mai mult să experimenteze sentimente asemănătoare! A izbucnit în plâns…
El se tot plimba prin odaie: pentru prima oară în viaţă, simţea acut, aproape fizic, efemeritatea vieţii. Își aduse aminte de soţia lui tânără în acel moment, când abia s-au cunoscut şi erau cuprinși de iubire și speranţe. Doar a iubit-o mult atunci, şi de ce era convins că nici acum nu simte ceva? I s-a părut, că acești 15 ani nici n-au existat. Totul e încă înainte: viaţa, fericirea, tinereţea…
În următoarele zile, el a iubit-o și a îngrijit-o ca pe timpuri, era cu ea 24 de ore, zi și noapte, – și resimțea o fericire fără precedent. Avea o frică enormă, că va pleca, şi era gata să-şi dea şi viaţa, numai s-o salveze. Şi dacă cineva era să-i amintească, cât de mult îşi ura soţia o lună în urmă, ar fi răspuns: „Nu eram eu acela!” A văzut, cât îi era de greu să suporte durerea, cum plângea nopţile, crezând că el doarme. Înţelegea, că nu există pedeapsă mai mare decât să-ţi cunoști clipa morţii tale. Vedea, cum ea se luptă pentru viaţă şi se ţinea de orice speranţă delirantă…
Ea a murit două luni mai târziu, în decembrie. El a presărat tot drumul întins cu nea, de acasă până la cimitir, cu flori. A plâns ca un copil; iar atunci când coborau sicriul, a îmbătrânit cu o mie de ani!
Acasă, sub perna ei, el a găsit o notiţă, cu o dorinţă scrisă de ea în ajunul Anului nou: „Să fiu fericită cu El până la sfârşitul vieţii mele”. Se zice, că toate dorinţele de revelion se împlinesc. Aparent, e adevărat, pentru că în acel an el scria: „Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea, ce părea să fie un vis… A început să râdă tare, urlând isteric, şi a rupt notiţa cu dorinţă în bucăţele…
(În memoria Irinei A.)
Svetlana Vizitiu
12 octombrie 2022 la 12:39
BRAVO!!!!!
ApreciazăApreciază
Pingback: Lumea de dincolo, lupta cu mentalul | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu
29 august 2019 la 7:28
Nu se poate citi fara lacrimi…. Doamne, ce durere!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
9 aprilie 2019 la 18:07
Superba lectie de viata.Sincer
Lacrimile imi curgeau si nu mai simteam nimic decit o adinca durere in suflet.MULTUMESC SVETLANA.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
24 septembrie 2018 la 0:36
ApreciazăApreciat de 1 persoană
27 august 2018 la 21:20
Ruxandra Elena Din pacate asa este ne certam uram ,tradam.si la final suferim
ApreciazăApreciat de 1 persoană
4 mai 2018 la 22:09
ApreciazăApreciat de 1 persoană
23 februarie 2018 la 1:42
It’s fantastic that you are getting ideas from this article as well as from
our discussion made here.
ApreciazăApreciază
18 februarie 2018 la 19:49
E groaznic să nu ai tăria de a pleca de lângă un om care nu te respectă ,căci de iubire nu poate fi vorba dacă suporți măgării din partea lui ! Nu suntem perfecți dar când se întâlnesc oameni cu multe imperfecțiu cuni legăturile se vor desface mereu ,oricât le-ai înoda ele se vor desface pt că asemenea oameni nu se țin de promisiuni,recidivează !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
20 noiembrie 2017 la 20:22
Vai ….Ce urat !
Am 30 de ani de căsnicie dar nu am auzit cuv urâte doar poate am ridicat tonul când ceva nu ne-a convenit ! Nu va lăsați calcare în picioare mămici ! Stabiliți reguli de la început între voi pt a menține relația în iubire si respect !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
20 noiembrie 2017 la 20:22
E de plâns intradevar ! Totuși eu nu as sta sub papucul unui bărbat care ar jigni si nu ar ști să respecte ! Pt ca fata mea știe de acest principiu al meu ,a avut curaj să vină acasă părăsindu-l pe bărbatul ei când Iannis avea doar o lună ! Și-a dat seama că nu a ales bine,decat să sufere a preferat să rupă de tot legătură ! Tatăl are voie la vizite ,ii cumpără jucării hainute …Dar doar atât !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
20 noiembrie 2017 la 20:24
La fiecare e individual, caci si caractere diferite …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
19 noiembrie 2017 la 23:54
Am citit acest articol, cred doi ani in urma si mereu imi sta in memorie. L-am si povestit la irlandezi. Au ramas foarte impresionati cum sunt femeile noastre.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
19 noiembrie 2017 la 1:29
Domnule, cand ati citit la americani? Irina a decedat la 20 decembrie 2007. In 2008 am publicat istoria in Caravela. In 2013 in blogul meu… De fapt, povestea e plagiata de la mine! Am si preluat cateva surse pentru Drepturi de autori, inca doi ani in urma. Oricum, ce mai conteaza? Nu fac comert pe aceste istorii. mai cititi in blog – sunt sute…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
19 noiembrie 2017 la 1:39
Mersi mult pentru elucidare … Irina akolo este mai fericita ka sotsul ramas aicea !!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
19 noiembrie 2017 la 1:25
Istoria sm mai citit-o by usa 🇺🇸 🙂
Mesajul ku mult e mai adânk ka istorioara …
Rip pu femeie … irina sau multe altele ce sunt tradate … si condoleantse pu sotsi in kaz letal si /sau pu acei bondari kare lasa femeia si/sau mama copiilor lor pu nishte tsoale !!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
19 noiembrie 2017 la 1:28
Sveta Vizitiu…. istoria e despre Irina cu adevarat sau e preluata de la americani ?!
Numai sincer … mersi !!!
Pu barbatsi ce konsidera ka bulociki sladshe cem pâinea cea de toate zilele !!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
18 noiembrie 2017 la 11:36
Foarte trist! Inteleg durerea
ApreciazăApreciat de 1 persoană
30 octombrie 2017 la 23:28
He believes he is doing you a favour by dating you.
ApreciazăApreciază
14 octombrie 2017 la 16:28
Thanks for this article. I will also like to mention that it can always be hard when you find yourself in school and starting out to initiate a long credit score. There are many scholars who are merely trying to pull through and have a lengthy or beneficial credit history can be a difficult thing to have.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
13 octombrie 2017 la 15:47
Melodramatica poveste! M-a facut sa plang. Da, fiecaruia i s-a implinit dorinta, dar biruitoare, chiar daca a plecat, a fost ea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
13 octombrie 2017 la 15:48
Cam așa ar fi ideal sa se întâmple ,
ApreciazăApreciat de 1 persoană
13 octombrie 2017 la 15:46
Ce soție extraordinară! Mare curaj!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
23 aprilie 2017 la 11:52
Dureros….Dar adevărat! Universul nu ramine dator nimănui. ..Trimite înapoi tot ce ai emis…Tot ce ți. Ai dorit…Tot ce ai ucis cu vorbele…gandurile…Sau faptele tale!
Nimic nu mai poți repara….dorința ta. ..e lege !
Iartă. Mă. …Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
19 martie 2017 la 11:00
Pacat ca unii apreciaza dupa ce numai au …ce au avut! Sau…prea tarziu….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
17 martie 2017 la 20:49
Cata durere,😕 cunosc și eu un caz asemănător…e crunt😔
ApreciazăApreciat de 1 persoană
13 ianuarie 2017 la 21:48
Îmi place mult postarea. Sincer ar trebui sa apreciem mai mult lumea ce ne înconjoară. Nu știm niciodată când nu mai avem timp….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
17 decembrie 2016 la 3:19
ApreciazăApreciază
10 decembrie 2016 la 12:41
Cat de emotionant si in acelasi timp adevarat . Unii dintre noi trăim asemenea momente de viata , uneori este prea tarziu iar regretele nu țin loc de iubire !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
30 noiembrie 2016 la 3:45
Intr-adevar ai grija ce iti doresti !
FELICITARI !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
27 noiembrie 2016 la 22:14
Dureros! Viața are capcanele ei, de multe ori ne prinde când nici nu ne gândim. Felicitări pentru scriere!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
27 noiembrie 2016 la 22:16
Multumesc! am scris in 2008 pt o revista. Cam peste opt luni dupa decesul Irinei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
27 noiembrie 2016 la 19:42
Ceea ce e interesant este că de multe ori oamenii se prind în capcana propriilor minciuni.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
27 noiembrie 2016 la 19:25
De ce nu suntem in stare sa apreciem ceea ce avem ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
26 noiembrie 2016 la 23:52
Emotionanta povestire ❤ Felicitari, stimata d-na Svetlana Vizitiu !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
26 noiembrie 2016 la 23:54
Dar pentru ce felicitari? am scris articolul in 2008, publicand intr-o revista md… Irina a decedat la 20 decembrie, 2007. Deja 9 ani… Mi-i dor de ea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
26 noiembrie 2016 la 23:45
Păcat ca doar in aceste momente, îți dai seama cît de mult ai pierdut in această viață.
Trist că așa ceva există și in viața reală ,nu doar in filme…(((
ApreciazăApreciat de 1 persoană
26 noiembrie 2016 la 23:46
am o prietena la onko, lucreaza chirurg… Acolo asa istorii… zi de zi
ApreciazăApreciat de 1 persoană
27 noiembrie 2016 la 0:56
Acolo doar sa calci scările Instituției ca te apucă jalea, De tare multe ori am fost prezentă acolo zi de zi , mai ales in ultimii ani…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
26 noiembrie 2016 la 23:29
Frumos si trist in acelasi timp!!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
27 octombrie 2016 la 11:38
I’m crazy about this blog. I have visited this web site so often. I found this site on the internet.
I have gotten a great stuff of knowledge. Thanks a lot.
ApreciazăApreciază
3 octombrie 2016 la 6:48
Useful information. Fortunate me I found your site by chance, and I’m stunned why this coincidence
didn’t happened earlier! I bookmarked it.
ApreciazăApreciază
22 septembrie 2016 la 0:11
LA MINE NU SE POTRIVESTE …. ” ZICALA ”
ApreciazăApreciază
18 septembrie 2016 la 12:27
Ce boala a avut totus?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
18 septembrie 2016 la 12:38
Limfosarcoma
ApreciazăApreciat de 1 persoană
11 august 2016 la 16:42
Multi barbati isi dau seama ca cu comportamentul lor fac rau persoanei de linga ei.Dar cind isi dau seama e prea tirziu pt unii
ApreciazăApreciat de 1 persoană
13 iulie 2016 la 10:01
I’m really inspired along with your writing skills and also with the format in your
weblog. Is this a paid theme or did you customize it yourself?
Anyway keep up the excellent high quality writing,
it’s uncommon to peer a great blog like this one today..
ApreciazăApreciază
6 iulie 2016 la 12:46
F buna povestea,trista dar cu un mesaj puternic,o lectie de viata,bravo (Y) (Y)
ApreciazăApreciază
5 iulie 2016 la 23:59
o poveste cutremuratoare din viata reala uni oamenii in casnicii sunt numai la bine si la rau isi lasa partenerii in drum pacat ca nu stim sa apreciem viata mai intens
ApreciazăApreciat de 1 persoană
5 iulie 2016 la 14:51
…..am plins,fara sa realizez……
ApreciazăApreciat de 1 persoană
5 iulie 2016 la 0:13
Realizam ce avem numai dupa ce perdem. De ce oare? Ce ne incurca sa recunoastem cate ceva in fiecare zi? Orgoliul?! Egoismul?! Iubiti-va oameni buni caci viata dureaza doar un minut, uneori mai putin chiar. ;'( ;'( 😥
ApreciazăApreciat de 1 persoană
4 iulie 2016 la 22:26
Ce povestioara frumoasa dar tragica, ,, si din pacate adevarata ,,, cred eu
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 21:56
A fost o femeie puternica si cu suflet mare ,Dumnezeu sa o rasplateasca la ziua invierii..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
4 iulie 2016 la 20:35
Dur si trist…dar asta e realitatea ,indiferenta,ura,rautatea si omoara pe om…e o lectie pt noi…….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
4 iulie 2016 la 15:14
Exact ca astazi un an in urma am cunoscut o doamna extraordinara, care de asemenea a luptat cu boala incurabila (cancer cu metastaze ), ar fi implinit 53 de ani, dar la data de 9 noiembrie 2015 s-a stins din viata. Nustiu poate ca din fire sunt genul de persoana care trec prin mine toate emotiile si trairile unor oameni, insa adesea imi adresez una si aceiasi intrebare – Doamne daca as fi cunoscut – o poate cu ceva timp mai inainte ar fi avut cursul vietii o alta intorsatura, deoarece nu sunt puternica pentru a rasturna muntii, dar cu siguranta ca as fi motivat o sa aiba grija de sine, sa manince chiar daca uneori din cauza durerilor nu vroia nici apa sa bea. Se intimplau zile cand o gaseam la bucatarie mancand ceva – deodata imi aparea un zambet pe fata si o impacare cu faptul ca oricum va incerca sa faca fata bolii, daca deja mananca va avea energie si putere sa lupte in continuare, dar boala a rapus-o, a fost peste puterile ei …. Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 15:54
;'( N-am cuvinte! Domnul s-o odihneasca!
Imi pare foarte rau pentru prietena dvs
ApreciazăApreciat de 1 persoană
4 iulie 2016 la 14:11
Eu aș adăuga câteva nume de femei, care au trăit povești similare și au plecta Dincolo cu un dor imens de viață, cu obidă în suflet că și-au trăit suferința în singurătate și că nu vor mai fi alături de copii…
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 14:12
in blog am si alte articole cu alte nume, si cu fiecare istorie in detalii aparte 😉
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 13:36
Irina ar fi implinit, astazi, o varsta frumoasa, si ar fi fost alaturi de fetele ei micute si dragi, ramase orfane de mama. Nimic inventat! Mare e dorul de prietena…
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 12:56
Doamne dumnezeule ce sa întîmplat o ura atît de mult încît a omorîto doamne fereşte şi apără doamne cei cu lumea asta săraca femeie
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 13:32
Am citit ma zguduit nam cuvinte de ce a rîs isteric cînd a citit notița doamne ce întîmplare eu plîng să ştii
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 13:33
frumoasa poveste eu cred ca a ris isteric ca ceea ce si dorea la inceput la doborit la sfirsit -singuratatea
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 13:35
Frumos da şi zguduitor da da da
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 12:12
Felicitari, Svetlana! ai reusit sa scoti lacrima la suprafata…Trista poveste, bine scrisa, de invatatura…Bravo!
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 12:13
cu regret, dar ce folos din cuvinte? de ar fi fost in viata, e altceva 😉
ApreciazăApreciază
4 iulie 2016 la 13:39
este in amintirea ta si a celor dragi si asta conteaza…!
ApreciazăApreciază
3 iulie 2016 la 8:00
After going over a handful of the articles on your web page, I really like your technique of blogging.
I saved as a favorite it to my bookmark site list and will
be checking back soon. Take a look at my web site too and let me know your opinion.
ApreciazăApreciază
10 iunie 2016 la 10:58
You’ve made some decent points there. I checked on the
web for more information about the issue and found most people will go along
with your views on this website.
ApreciazăApreciază
5 iunie 2016 la 22:58
Frumos scris, dureros și plin de învățăminte cuprinsul.
ApreciazăApreciază
5 iunie 2016 la 23:00
a fost, e despre prietena mea
ApreciazăApreciază
5 iunie 2016 la 23:00
Îmi pare rău. Prințesă, moartea face parte din viață. Toți vom muri, depinde de moment.
ApreciazăApreciază
5 iunie 2016 la 23:01
Stiu, pur si simplu, mi-i dor de ea
ApreciazăApreciază
5 iunie 2016 la 23:04
Da, aveți dreptate.
ApreciazăApreciază
5 iunie 2016 la 22:45
Multumesc mult sarut mina o seara frumoasa
ApreciazăApreciază
23 aprilie 2016 la 20:23
Saved as a favorite, I love your web site!
ApreciazăApreciază
9 aprilie 2016 la 23:16
VIATA !! Dar știi și tu ca D-zeu ii cheamă la el pe cei mai buni si mai frumoși la suflet! Sper ca de acolo de sus să veghezi mereu asupra copilașilor tai ,să le îndrumi pașii pe cele mai înalte culmi si ca ei, ca si noi sa ne rugam ptr liniștea sufletului tău !
ApreciazăApreciază
9 aprilie 2016 la 22:55
fără cuvinte, foarte emoționant. M-am trezit in lacrimi…
ApreciazăApreciază
8 aprilie 2016 la 14:41
Singuratatea si salbaticia sunt principalele ei caracteristici . Poti calatorii zile in sir , fara a intilni un suflet de om , prin locuri in care doar fiarele isi duc veacul
ApreciazăApreciază
19 ianuarie 2016 la 23:45
daca era destept nu o mai lua,dar la cat sant de prosti unii barbati…
ApreciazăApreciază
9 ianuarie 2016 la 17:20
In situatiile in care viata ne este amenintata, se produce o reactie rapida,” trecerea de la timp la prezenta se produce uneori de la sine”. Eckhart Tolle
ApreciazăApreciază
8 ianuarie 2016 la 18:24
Doamne, m-au luat fiorii…Cumplit
ApreciazăApreciază
21 decembrie 2015 la 1:22
Se vede,ca Domnul ,in acasta situatie,le da o stare deosebita,o tarie si o dragoste enorma!
E important,cred,cine se afla linga tine in acele momente, dar cine stie?!
ApreciazăApreciază
28 noiembrie 2015 la 9:50
Doamne cita durere ,am trait si eu aceste momente dureroase care m-au afectat muuult.Am avut dar si acuma o consider prietena care lafel boala necrutatoare a luat-o de linga mine,de linga toti cei dragi.Avea 37 ani si prietenia noastra tinea de 19 ani unde se agata de orice fir al vietii dar aceasta boala nu cruta pe nimeni.Sase luni zi de zi am fost linga ia si sa redai prin cuvinte sau sa le descrii pe fila alba toate momentele doar numai ia putea sa le aplice.
Prin aceasta boala necrutatoare si in ultimele ei de viata care Dumnezeu ia dat o voce puternica si clara ” Sunt linga portile RAIULUI cu un prieten si este foarte frumos si ami place ” .A plecat cu un zimbet pe fata si fericita.
ApreciazăApreciază
26 octombrie 2015 la 10:24
Doamne, m-au luat fiorii, am crezut ca povestesti despre mama mea! Si ea s-a stins de cancer.
ApreciazăApreciază
26 octombrie 2015 la 11:24
Istorie asemanatoare cu a mamei tale? Imi pare rau…
Aici, e povestea unei prietene, a unei colege decedate in 2007, 20 decembrie. Limfoma a doborat-o in nici zece luni. Poate reusea sa se salveze cu aceste tratamente monstruoase si conditii insuportabile la oncologia Chisinau, dar n-a rezistat inima… A avut doar 42 de ani.
ApreciazăApreciază
27 octombrie 2015 la 14:49
Mama a avut glioblastom, s-a dus in cinci luni. 57 ani. „Specialistii” de la Oncologic nici macar nu au incercat nimic, chimio sau radioterapie, nimic, doar ne-au scurs de bani, ca pe niste bancomate. Imi place mult blogul tau. Iti citesc cu placere istoriarele pline de invatatura si lectii de viata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
17 septembrie 2015 la 12:11
Suntem ca si apa…curgem, ne prelingem prin viata fara sa ne bucuram de ea! Devenim de nestavilit si puternici ca si EA, in momentul cand suntem opriti din visele noastre! Suntem cristalini si plini de vitalitate, cand sunetul voci noastre din interior devine cristalina…ca si EA, ESENTA VIETII !!! Aveti grija de voi.
ApreciazăApreciază
13 septembrie 2015 la 0:45
O lectie de viata..pt noi toti..
ApreciazăApreciază
12 septembrie 2015 la 14:10
Doamne mi-au dat lacrimile…..cumplit!
ApreciazăApreciază
12 septembrie 2015 la 13:53
Povesti de viata emotionante.
ApreciazăApreciază
12 septembrie 2015 la 13:39
Trist…trist ca nu apreciem pesoana de langa noi pana NU o pierdem..
ApreciazăApreciază
28 august 2015 la 8:02
Pe unii barbati,doar moarte sotiei ii face sa inteleaga valoare adevarata a sotiei!Atunci trebuie sa spele,sa gateasca,sa calce..sa faca totul singuri.Basme!!
ApreciazăApreciază
27 august 2015 la 22:03
Foarte trist. ..
ApreciazăApreciază
18 ianuarie 2016 la 17:38
Da, foarte trist.
ApreciazăApreciază