Şi mânca dintr-un bol de lemn

27 iunie 2013 de Svetlana Vizitiu Un comentariu

Trăia un bătrânel, şi când rămăsese singurel, nu mai găsea puteri să se ingrijească. Aproape orb, cu mânile tremurânde,  cu un mers instabil. L-a luat fiul  la sine acasă, la soţie şi fiul lor de patru ani. În fiecare seară, se adunau în familie, la masă, doar că starea batrânului transforma cina într-un proces cam greoi pentru el: mânca cu zgomot, băutura din pahar se vărsa pe jos etc. Iar fiul şi nora se supărau din toate. „Suntem obligaţi să facem ceva. – A decis fiul batrânului. – M-am săturat de laptele permanent vărsat pe jos, de zgomotele şi mestecăturile constante în timpul mâncării, şi de feţele de masă murdare în urma lui…” Au pus o măsuţă într-un colţ, şi-acolo, bătrânul servea cina. Şi şedea el singurel, în timp ce ceilalţi se adunau la masă mare. Iar după ce stricase şi câteva farfurii de porţelan – au început să-i servească cina într-un bol de lemn. Privind atent bătrânul – puteau, uneori să observe o licărire de lacrimă amară, în colţul ochiului. În ciuda acestui fapt, unice cuvinte adresate bătrânului erau cele de ocară, atunci când, mai scăpa el pe jos vre-o furculiţă sau cele de-ale gurii. Iar fiul lor cel micuţ urmărea situaţia în tăcere… Într-o zi, înainte de masă, tatăl a văzut, că fiul lui se juca şi bătea în podea cu o bucată de lemn. Zâmbind, s-a interesat, cu ce e aşa de ocupat. Şi băieţelul i-a răspuns inocent: „Eu fac un castron de lemn pentru tine şi mama, ca să aveţi din ce mânca, când voi fi mare.”

(adaptare dupa Lev Tolstoi)