Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Pentru om ca tine, cu roiuri de fluturi şi libelule… Top 5 carti

2 comentarii


Important, e să ai capacitatea să ceri de la sine, să te impui, să-ţi asculţi inima. Să obţii ceea ce-ţi doreşti! Dacă vorbeşti lucruri mărunte în loc să rezolvi probleme strategice, de unde performanţă? – la fel, e şi dacă te joci cu sentimente, faci un lucru fără experienţă, sau citeşti ceva „la nimereală”, – poţi ramâne dezamăjit pentru totdeauna! Fii tu insuţi: îndrăzneşte, cere sfaturi, citeşte mai multe cărţi; vei înţelege, cu timpul, cât poţi face, sau – cât ai realizat. Iar dacă viaţa iţi pune piedici, să ştii, că doar tu eşti de vină, că le permiţi. Hai, nu te lăsa doborât, exclude sau ocoleşte persoane, care te ignoră şi te fac să te simţi un om de nimic. Eşti precum te-a creat Bunul Dumnezeu. Măreţ. Doar să crezi!

ImagineDiana Guja, jurnalistă, blogger: Eu am trăit în ultima săptămână o adevarată exaltare. În apartamentul, în care m-am mutat, sunt câteva mii de carţi! Pentru un om ca mine, în care apar roiuri de fluturi şi libelule,.. la simplul gând îndreptat spre un ţeanc de cărţi bine alese, această bibliotecă este ca promisiunea unei vieţi veşnice. Acum, după cinci zile de cercetare sfioasă, de târcoale şi plimbări de-a lungul rafturilor, am reuşit să văd titlul doar la câteva din comorile strânse cu atata drag si pricepere, de un om care ramâne pentru mine o enigmă. „Jurnalul Virginiei Woolf”, „Amintirile Marinei Tsvetaeva”, „Jurnalul lui Liviu Rebreanu”, Opera lui Marcel Proust, Gabriel Garcia Marquez, grecii antici, clasicii ruşi şi asta e doar o particică din câte ascunde această cameră din noua mea casă. Îmi place să citesc. Să recitesc. Să cumpar cărţi. Să vânez cărţi. Să strâng cărţi de la gunoi. Să salvez cărţi. Dar, ca orice plăcere adevărată, anume, plăcerea cititului m-a vizitat târziu. Atât de târziu, încât, părinţii mei începură deja să se îngrijoreze. „Ea nu citeşte!”. La care, eu răspundeam „Nu vreau să-mi stric ochii!”. Azi, o carte de Garcia Marquez sau Anton Cehov, îmi provoacă atâta bucurie, cât nu-mi poate procura nicio pereche din cei mai buni pantofi. Bunăoară, pe Marquez l-am citit în toate patru limbi pe care le cunosc. „Toamna patriarhului” este Biblia mea, Cartea Cartilor, – un roman recitit de patru ori şi, care iarasi îşi aşteaptă rândul. Haruki Murakami şi Yasunari Kawabata sunt alţi doi prieteni apropiaţi. Iar Milan Kundera şi Elizabeth Gilbert sunt cei mai placuţi intrelocutori în dimineţile petrecute în troleibuzele aglomerate sau seara, dupa o zi de lucru.
Daca m-ar chema într-o zi Dumnezeu la el, la o discuţie, şi m-ar întreba ce viaţă îmi doresc, i-aş spune să-mi lase carţile şi să-mi dea un paşaport magic cu care aş putea călători în orice ţară de pe acest Pământ. Atunci, fericirea n-ar ma fi doar un concept.

ImagineAlexandra Goremichina (Shine), interpretă, dansatoare și coregraf.  Am descoperit lumea cărților de la o vârstă destul de fragedă. Înainte să invăț să citesc, mereu insistam să mi le citească cineva dintre adulți. Mama, tata și, inclusiv, toți musafirii care ne vizitau, – nu au evitat să-mi citească cu voce tare. După ce am învățat să citesc, am asaltat cu adevarat, libraria casei: citeam toate cărțile pe rând: publicistică, romane, literatură documentară, clasică.Tot așa, am continuat, descoperind și alte librării. În present, cu Internet si Kindle reader la îndemână, căutările au devenit mult mai simple. Citesc în fiecare zi. Sunt cărți, care recitesc de mai multe ori. Dintre autorii preferați, pot sa menționez pe: William Somerset Maugham, Francis Scott Fitzgerald, Erich Maria Remarque, Haruki Murakami, Victor Astafiev, Alexandr Soljenitin,Vladimir Nabocov, Bernard Werber. Pot să continui lista… Îmi place să citesc povești adevărate, astfel, descopăr caractere, sentimente, eroizm, trădare, dragoste, – ceea ce ne reprezintă pe noi ca ființe umane. Este o lectie de viață pentru mine; devin și eu mai înteleaptă, mai tolerantă. Aparte, am o listă de cărți pentru copii: le recitesc, îmi redau o stare de pace, vise, magie… Astrid Lindgren, Jerald Darrel, Alexandr Volcov, Alexandra Brushtein, Alan Milne, Eduard Uspenskii sunt scriitori preferați: mă salvează, oricând mi-e trist. Îmi plac şi detective, gen ironic și umoristic, – îmi ridică dispoziția. Prefer cărți de Ioanna Hmelevskaia, un autor din aceasta categorie. Recentă descoperire – Joe Vitale și celebrul „Spiritual Marketing„. Autorul vine cu idei foarte simple și fantastice, în acelaș timp. Ne ajută să recăpătăm încredere în forțele proprii, să ne schimbăm percepția față de realitate, să trăim această clipă și să credem în Dumnezeu. Îmi este foarte apropiată astă ideologie: am reușit să citesc mai multe creații ale lui Joe, astept alte noi.  Cred, că viața însăși e o pasiune, – muzică, dragoste, comunicare, călătorii, sport, somn, chiar și mâncare… Toate sunt pasiunile noastre.

ImagineLudmila Gheorghiţă, Actrita emerită, Teatrul ”I. L.Caragiale”, Chişinău: E dificil de spus, când m-am imprietenit cu carţile… Îmi aduc aminte foarte clar; de la o vârstă de 4-5 ani, lângă sora mea (cu 2 ani mai mare), care deja ştia să citească, pentru ca o pregăteau pentru şcoală, eu, cu o „Albinuţa” lui Grigore Vieru, pe braţe, şi cu degeţelul arătător – în carte, cu ochii plini de curiozitate, – o tot întrebam „da asta ce litera e? da asta?”… Şi tot aşa, până i-a crăpat răbdarea! Am înţeles, să trebuie să învăţ să citesc de una singură, ca să nu mai scot din sărite pe cei din casă Sunt fană a lui Gabriel García Márquez: m-a cucerit în totalitate, şi prin limbajul său, încât i-am citit opera în întregime. Mă delectez cu Mircea Eliade, pe care il ador pentru rafinamentul şi filosofia lui. Am trecut şi prin etapa Coelho, căutând fiecare apariţie nouă publicată, de preferinţă în română. Cehov, Paler, Hesse, Murakami, Kundera etc. Citesc şi ceea ce îmi recomandă colegii, prietenii: astfel, l-am descoperit pe Isaak Bashevis Singer, un autor evreu de origine poloneză, laureat al premiului Nobel in „78, şi romanul lui „Sclavul„, impresionant şi zguduitor. Iar acum, am în listă de aşteptare; la recomandarea unui prieten drag, – literatură fantastică, care n-am citit nici în copilarie: pur şi simplu, (eu, fiind o fire emotivă şi romantică) nu m-am interesat niciodată. Mă aşteaptă  Fraţii Strugatskie, Isaac Asimov. Pasiunea pentru yoga mi-a descoperit şi literatura de dezvoltare spirituală şi motivaţională, anume, pe Osho, la care apelez de fiecare dată, cand vreau să îmi recapăt liniştea interioară. Ar mai fi atatea de citit, pe lumea asta! Şi, de trăit. Aşa să mă ajute Dumnezeu! Imagine

Ileana Rusu, jurnalistă, prezentatoare ALT TV: Îmi plac, de la o vreme, lecturile sofisticate și complicate, gen ‘‘Pendului lui Foucault” de Umberto Eco, ”Gestapo” de Swen Hasel. Cartea care m-a marcat cel mai mult este ”Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihai Drumeș, – o consider o capodoperă. În rest, îmi place să gătesc și să dorm. Sincer. Aș putea scrie mai multe, dar nu-mi plac lucrurile siropoase… Și nici patetică nu vreau să fiu. Mi-e lene să fac sport, mi-e lene, pe arşița asta, şi să scriu.

ImagineAndrei Cocieru, stilist: Îmi place să privesc cerul înstelat, luna, să mă documentez despre noile descoperiri de planete şi să contemplez minunaţia acestui univers. În ultimul timp, sunt tot mai intrigat de filmele ce prezintă viaţa peste 100 sau 1000 de ani căci asta mă face să gândesc şi să-mi aranjez priorităţile în viaţă, nu că aş avea frică de un sfîrşit ce se apropie dar mai bine zis, vreau ca fiecare zi să fie o urmă frumoasă pe acest pământ şi în orice zi vreau să realizez o faptă bună, o coafură perfectă şi să reuşesc să strâng la piept oamenii dragi. Asta mă face fericit şi mă îndeamnă la fapte măreţe. Până acum am citit mai multe cărţi de specialitate şi reviste ce prezintă tendinţele frumuseţii dincolo de hotarele ţării, de exemplu Elle sau Dolores. Cartea ne face mai înţelepţi, şi de câte ori am ocazia să răsfoiesc o carte, să citesc cîteva pagini, mă simt împlinit. Prefer poeziile, prefer versurile ce ascund atâta profunzime şi romantism, cele a lui Eminescu, Cărtărescu, Păunescu.

Autor: Svetlana Vizitiu

Blogger, pictor de portrete gen clasic si abstract, organizator #Clubul_Impresii_din_viata_si_carti, poeta in debut, #Biblioteca_Parfumata Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/

2 gânduri despre „Pentru om ca tine, cu roiuri de fluturi şi libelule… Top 5 carti

  1. Pingback: Ce carte trebuie citită pentru a te descoperi, cine ești? Chat-ul cu impresii | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

  2. Interesant racurs. am facut shi eu o lista de citit . Multumesc

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.