Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


16 comentarii

Lidia Kulikovski predea estafeta


 Întotdeauna există ziua de mâine, și viața ne dă de fiecare dată o oportunitate pentru a face lucrurile bine. Dar dacă cumva greșesc, și ziua de azi e tot ce ne rămâne, mi-ar face o plăcere enormă să vorbim despre persoane și colegi dragi nouă, care rămân în inima și amintirea noastră mereu! Ziua de mâine nu e asigurată nimănui, – tânăr sau bătrân… Azi, poate fi ultima zi în care vezi pe cel pe care il iubești sau care ți-a fost coleg ori prieten. De aceea, nu aștepta, exprimă-ți sentimentele față de ei, – fă-o acum, întrucât, ziua de mâine poate să nu ajungă niciodată!

LIDIA KULIKOVSKI – o Personalitate cu literă Mare! –  LKulikovskiInteligentă, cu un har deosebit și abilități de a aduna oamenii în jurul său; mereu în centrul atenției, prezintând un mare interes ca Om. Fire puternică și optimistă, cu multe calități extraordinare de o anume forță interioară, un profesionist supertalentat și manager excelent. Ca femeie, și ca mamă – deosebită! O ființă, veselă, cu suflet de copil, foarte înțelegătoare și atentă la oameni: prin calitățile sale, ea mereu are ceva de dăruit celor din jur! Cu o înţelepciune enormă, totdeauna oferă sprijinul și o nouă șansă persoanelor, care adesea au dezamajit-o; în mod discret și cu mult tact, – foarte delicată și compătimitoare… Niciodată nu se arată suparată, și e foarte discretă. Totodată, poartă o imensă responsabilitate, pentru că valoarea pe care o deține ca Om, face ca orice acțiune a ei să producă un impact sporit și benefic tuturor. Adăugam şi capacitatea doamnei de a lupta, ambiția, încrederea în forțele proprii și, în special, în cei din jur… O Femeie fericită, când muncește, dar și convinsă, că succesul vine în momentul, în care știi să-ți asculți colegii, partenerii, chiar și concurenții…

Crede în ceea ce afirmă Umberto Eco, şi anume: „Cartea este ca roată, lingură, daltă…”, și, oricât s-ar moderniza, slujesc scopului pentru care au fost inventate. Cartea, Omul și Biblioteca: menirea întregii vieți ale distinsei Doamne! Atitudine și implicare personală sunt elementele cheie în procesul promovării Cărții și muncii bibliotecare, inclusiv Tehnologiilor Informaționale, în general, – o luptă anevoioasă pentru care, nu totdeauna a fost înțeleasă. Cu energie, mă repet, și încredere în sine, în forțele proprii de a merge înainte! A găsit și oameni, împreună cu care au mișcat carul meseriei înainte. Și mergem, în continuare înainte! Nu prin vorbe, dar prin fapte: Ea, Lidia Kulikovski, Director general al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, a predat estafeta sa, după cei 37 de ani in domeniul biblioteconomiei, inclusiv 24 de ani la cârmuire: azi, cu părere de rău, pentru noi, – colegii, prietenii și susținătorii ei… Dar rămâne să activeze în acelaș domeniu, ca Șef Departamentul Studii şi Cercetări, în paralel, cu Chindii profesionale, să transmită experiență și cunoștințe colegilor sau studenților săi de la USM.

Așa a fost dorința doamnei, în present, să predea toată experiența și activitatea ei generației mai tinere, – din păcate sau nu, timpul ne va demonstra. Lidia Kulikovski este ferm convinsă de puterea si susținerea lor masivă pe viitor.

P.S. Lidia Kulikovski: Doctor în pedagogie, conferenţiară universitară. A absolvit Facultatea de Biblioteconomie şi Ştiinţe ale Informării a Universităţii de Stat din Moldova (1973). După absolvire este angajată la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chişinău, a cărei directoare devine în 1989. A editat 15 cărţi de autor ce ţin de biblioteconomie, bibliografie, monografii, manuale etc. Este deţinătoare a Ordinului „Gloria Muncii” şi a Medaliei „Meritul Civic”, precum şi laureată a mai multor saloane de carte.

S-a născut pe 8 martie 1951, în satul Nicoreni, Drochia. Este autoare a zece volume (studii monografice, monografii bibliografice ş.a.) şi a circa 300 de articole de specialitate publicate în reviste, ziare şi culegeri. Una dintre cele mai apreciate lucrări ale dumneaei este „Cartea, modul nostru de a dăinui. Contribuţii la dezvoltarea domeniului biblioteconomic”, aparută în 2006, la Editura „Reclama”. Directoarea publicaţiei „BiblioPolis” – revistă de biblioteconomie şi ştiinte ale informării. Având sprijinul unor judeţe din România, a deschis în Chişinău, nouă biblioteci de carte românească la Chişinău: „Transilvania”, „O. Ghibu”, „Ovidius”, „Targoviste”, „Targu-Mures”, „Alba-Iulia”, „Maramureş”, „L. Rebreanu” şi „Stefan cel Mare”. Graţie acestui proiect, colecţiile Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” s-au completat cu 700 de mii de volume, cartea în limba română în Chişinău sporind, astfel, de la 8% la 68%. Totodată, ea a fondat mai multe biblioteci cu carte în limbile minorităților naţionale.  Pe lângă biblioteca centrală, la cele 33 de filiale, funcţionează circa 50 de cluburi şi cenacluri literare, istorice şi artistice.

Mai jos, vă propun să vizionați câteva filmulețe din 11 iunie 2013, in care Doamna Lidia Kulikovski, într-un fel, își ia adio de la administrare, dar nu și de la activitate și implicare personală în cadrul BM și în domeniu. Prezența Doamnei, – orșicând și oriunde, – va fi pentru noi mereu surprinzătoare și dorită! Multă sănătate!

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=lMQwZTDoBrA

http://www.youtube.com/watch?v=ekhGrvErfPE

http://www.youtube.com/watch?v=kmcWuOKNapU

http://www.youtube.com/watch?v=PNd2Q8Oerto

http://www.youtube.com/watch?v=PNd2Q8Oerto

http://www.youtube.com/watch?v=fcIn6pBpxb0

http://www.youtube.com/watch?v=I1OpJks5FAA